CAPITOLUL 1
Iudeii din Ierusalim scriu celor din Egipt două scrisori.
Moartea lui Antioh în Persia. Mulţumirea către Dumnezeu. Praznicul
înfigerii corturilor şi aflarea focului sfânt.
1. „Fraţilor Iudei, care sunt prin Egipt, bucurie! Fraţii voştri
Iudei, cei din Ierusalim şi cei din ţara Iudeii, vă doresc vouă
tuturor pace şi sănătate!
2. Să vă facă bine Dumnezeu şi să-şi aducă aminte de legământul Său
care l-a făcut cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov, robii cei
credincioşi.
3. Să vă dea inimă vouă tuturor ca să vă închinaţi Lui şi să faceţi
voia Lui cu dor mare şi cu râvnă în suflet;
4. Să deschidă inima voastră în legea Sa şi întru poruncile Sale,
şi pace să facă.
5. Şi să asculte rugăciunile voastre şi să se împace cu voi şi să
nu vă părăsească în vreme rea.
6. Aşa ne rugăm acum aici pentru voi.
7. Domnind Dimitrie în anul o sută şaizeci şi nouă, noi Iudeii am
scris vouă din necazul şi din strâmtorarea ce a venit peste noi în
anii aceştia, de când Iason şi cei care au fost cu el trădaseră
pământul cel sfânt şi regatul.
8. Şi au dat foc porţilor, şi au vărsat sânge nevinovat, şi ne-am
rugat Domnului, şi ne-a ascultat, şi am adus jertfă şi făină de
grâu, şi am aprins lumini, şi am pus pâini înainte.
9. Şi acum vă scriem ca să ţineţi sărbătoarea corturilor în luna
Chislev".
10. Scrisă în anul o sută optzeci şi opt. "Cei din Ierusalim şi din
Iudeea şi sfatul bătrânilor şi Iuda, lui Aristobul, sfetnicul
regelui Ptolomeu, care este din neamul preoţilor celor unşi şi
Iudeilor celor din Egipt, bucurie şi sănătate.
11. Din mari primejdii izbăvindu-ne Dumnezeu, mulţumim neîncetat
Lui, ca cei care suntem gata să ne războim împotriva
regelui.
12. Că Dumnezeu a lovit pe cei care s-au războit asupra sfintei
cetăţi.
13. Că fiind în Persia căpetenia potrivnicilor şi oştirile cele ce
erau cu el, cărora se părea că nimeni nu le poate sta înainte, au
fost măcelăriţi în templul zeiţei Nanaia, înşelându-i cu cuvinte
viclene preoţii zeiţei Nanaia.
14. Căci Antioh, prefăcându-se că vrea să se căsătorească cu zeiţa
Nanaia, a sosit acolo cu prietenii săi, ca să ridice multele
bogăţii ale templului în chip de zestre.
15. Şi preoţii zeiţei Nanaia, punând comorile înainte şi el
apropiindu-se cu câţiva din suita sa de curtea capiştei, ei au
închis templul;
16. Şi după ce a intrat Antioh, ei au deschis o uşă ascunsă a
podului, şi aruncând cu pietre, au omorât pe căpetenie şi pe cei
care erau cu el, şi desfăcându-i în bucăţi şi tăindu-le capetele
le-au aruncat celor din afară.
17. Întru toate binecuvântat este Dumnezeul nostru, Cel care a dat
pierzării pe cei care au făcut fapte păgâneşti.
18. Vrând drept aceea să facem în douăzeci şi cinci de zile ale
lunii lui Chislev sărbătoarea sfinţirii templului, cu cuviinţă am
socotit a vă înştiinţa, ca şi voi asemenea să prăznuiţi sărbătoarea
corturilor şi a focului, în amintirea lui Neemia, cel care a zidit
templul Domnului şi jertfelnicul pe care a adus jertfă.
19. Căci, când au fost duşi în Persia strămoşii noştri, bunii
credincioşi preoţi, care erau atunci, luând din focul
jertfelnicului, l-au ascuns în taină într-o groapă ca de fântână
fără de apă, în care l-au astupat, încât locul nu era ştiut de
nimeni.
20. Iar după ce au trecut câţiva ani, când a voit Dumnezeu, trimis
fiind Neemia de regele Persiei, a trimis după foc pe nepoţii
preoţilor celor ce l-au ascuns, şi, precum ne-au spus, n-au aflat
foc, ci apă mocirloasă.
21. Şi le-a poruncit să scoată de acolo apă şi să aducă, şi după ce
s-au adus cele de jertfă, a poruncit Neemia preoţilor să stropească
cu apa aceea lemnele şi cele ce erau puse deasupra.
22. După ce s-a făcut aceasta şi a vestit vremea, când a strălucit
soarele care mai înainte era în nori, s-a aprins foc mare, încât
toţi s-au minunat.
23. Şi rugăciune făceau toţi preoţii, când se mistuia jertfa,
preoţii toţi începând cu Ionatan; iar ceilalţi răspundeau împreună
cu Neemia.
24. Iar rugăciunea era într-acest chip: "Doamne! Doamne Dumnezeule!
Făcătorul tuturor, Cel înfricoşător şi tare şi drept şi
milostiv.
25. Cel care unul este Împărat şi bun şi unul dătător de bunătăţi
şi singur drept şi atotţiitor şi veşnic Cel care mântuieşti pe
Israel din tot răul, Cel care ai ales pe părinţi şi i-ai
sfinţit.
26. Primeşte jertfa aceasta, pentru tot poporul Tău Israel, şi
păzeşte partea Ta şi o sfinţeşte.
27. Adună risipirea noastră, izbăveşte pe cei care slujesc între
neamuri, spre cei ocăriţi şi urâţi caută, ca să cunoască neamurile
că Tu eşti Dumnezeul nostru.
28. Pedepseşte pe cei care ne asupresc şi ne hulesc cu
mândrie.
29. Răsădeşte pe poporul Tău în locul cel sfânt al Tău, precum a
zis Moise".
30. Şi preoţii cântau laude.
31. Iar după ce s-au mistuit cele ce erau ale jertfei, a poruncit
Neemia să ude cu cealaltă apă, care a rămas, pietrele cele mai
mari.
32. Îndată ce s-a făcut aceasta, s-a aprins din ele flacără, dar
flacăra de pe altar o covârşea în strălucire.
33. Şi după ce s-a făcut aievea lucrul acesta, s-a spus regelui
Perşilor că în locul în care ascunseseră focul preoţii duşi în
robie s-a arătat apă, din care Neemia şi cei care erau cu el a
sfinţit jertfele.
34. Iar regele, cercetând lucrul, a îngrădit locul şi a făcut
jertfelnic.
35. Şi multe daruri şi lucruri luând regele, le-a dăruit
preoţilor.
36. Şi a numit Neemia locul acela Neftar, care se tălmăceşte
curăţenie, dar se cheamă de către cei mulţi Neftai.
CAPITOLUL 2
Partea a doua a scrisorii, care a început în capitolul
întâi.
1. Şi se află în arhive cum că Ieremia proorocul a poruncit
celor care erau duşi în robie să ia foc, precum s-a
arătat.
2. Şi că a poruncit proorocul celor care erau duşi în robie, când
le-a dat sulul legii, ca să nu uite poruncile Domnului şi să nu
rătăcească cu cugetele, văzând chipuri de aur şi de argint şi
podoaba cea de primprejurul lor.
3. Şi altele ca acestea zicând, îi îndemna să nu depărteze legea de
la inima lor.
4. Şi era tot în acele scrieri cum că proorocul, luând poruncă de
la Domnul, a poruncit ca să aducă cu sine cortul şi
chivotul.
5. Şi ieşind la muntele în care s-a suit Moise şi a văzut ţara ce i
s-a dat ca moştenire, Ieremia a venit acolo şi a aflat loc în
peşteră, şi cortul şi chivotul şi jertfelnicul tămâierii le-a băgat
acolo şi a astupat uşa.
6. Şi venind unii din cei care mergeau după el, ca să însemne
calea, n-au putut-o găsi.
7. Aflând acest lucru, Ieremia i-a înfruntat şi a zis că necunoscut
va fi locul acela, până când va aduna Dumnezeu adunarea poporului
şi Se va milostivi.
8. Şi atunci Domnul va arăta acestea, şi se va arăta slava Domnului
şi norul, precum s-a arătat şi lui Moise, şi precum cu slavă s-au
arătat când s-a rugat Solomon să se sfinţească templul,
9. Şi ca un înţelept a adus jertfă de sfinţirea şi de săvârşirea
templului Domnului;
10. Precum, când s-a rugat Moise către Domnul, şi s-a coborât foc
din cer şi a mistuit cele ale jertfei, aşa şi Solomon s-a rugat, şi
coborându-se foc, a ars arderile de tot.
11. Moise a zis: "Fiindcă jertfa pentru păcat n-a fost mâncată, ca
a fost mistuită".
12. Asemenea şi Solomon opt zile a prăznuit.
13. Şi se spuneau nu numai acestea în pomenirile lui Neemia, dar şi
cum el, întemeind o bibliotecă, a adunat cele despre regi şi despre
prooroci, şi ale lui David, şi cărţile cele trimise de regii perşi
pentru dări,
14. Asemenea şi Iuda, cărţile care s-au risipit din pricina
războiului ce s-a făcut nouă, toate le-a adunat, şi sunt la
noi.
15. Dintre acestea, de vă vor trebui, să trimiteţi oameni care să
vi le aducă.
16. Vrând dar a prăznui sărbătoarea curăţirii templului, v-am scris
vouă; drept aceea bine veţi face de veţi ţine zilele
acestea.
17. Şi Dumnezeu, Cel care a izbăvit pe tot poporul Său a dat
tuturor moştenirea şi împărăţia şi preoţia şi sfinţenia.
18. Precum a făgăduit prin lege, să nădăjduim în Dumnezeu, că în
curând ne va milui pe noi şi ne va aduna de sub cer la locul cel
sfânt.
19. Că din mari răutăţi ne-a scos şi locaşul sfânt l-a
curăţit".
20. Despre istoria lui Iuda Macabeul şi a fraţilor lui, curăţirea
marelui templu şi înnoirea altarului,
21. Şi războaiele ce au făcut împotriva lui Antioh Epifan şi
împotriva lui Eupator, fiul lui,
22. Şi arătările cele din cer ce s-au făcut celor care vitejeşte
s-au nevoit pentru iudaism, încât, puţini fiind ei, toată ţara au
cucerit din nou şi mulţime de barbari au izgonit,
23. Şi templul cel în toată lumea vestit au zidit, ţi cetatea au
făcut-o slobodă, şi legile cele părăsite le-au adus la loc, Domnul
cu toată bunătatea, milostiv fiindu-le;
24. Aceste toate de către Iason Cirineanul istorisite în cinci
cărţi vom încerca într-o carte a le scrie.
25. Că socotind mulţimea numerelor şi greutatea care este celor
care vor să pătrundă cu de-amănuntul povestirile istoriei, din
pricina mulţimii materiei,
26. Am avut grijă ca, celor care vor vrea să citească, să le fie
mângâiere sufletească; iar celor care se vor nevoi a le ţine minte,
uşurare, şi tuturor celor care vor citi, folos.
27. Iar noi, care ne-am apucat a scurta acest lucru, nu de mică
osteneală, ci de lucru plin de priveghere ne-am apucat,
28. Lucru nu de mai puţină îndemânare decât a celui care găteşte
ospăţ şi caută folosul altora. Deşi lucrul nu este uşor, pentru
mulţumirea celor mulţi vom suferi bucuroşi pătimirea
aceasta.
29. A alege cu amănuntul adevărul fiecărui lucru, lăsăm celui care
a scris; iar aici mai mult ne ostenim, ca să ne ţinem de regulile
prescurtării.
30. Că precum meşterul casei celei noi se cade să poarte grijă de
toată aşezarea, iar cel care se apucă a o înfrumuseţa şi a o
zugrăvi trebuie să caute cele ce sunt spre podoabă, aşa trebuie a
socoti şi despre noi.
31. Că a căuta şi a culege multe cu amănuntul, şi a vorbi despre
toate, este de datoria celui care scrie istoria;
32. Iar a urmări scurtarea povestirii şi a lăsa cercetarea lucrării
este în voia celui care face prescurtarea.
33. De aici dar vom începe istorisirea, la cele de mai sus atâta
adăugând, că neînţelept lucru ar fi în precuvântare a înmulţi
cuvintele şi istoria a o scurta.
CAPITOLUL 3
Minunata apărare a vistieriei templului din Ierusalim împotriva
lui Eliodor răpitorul.
l. Când sfânta cetate cu toată pacea se locuia, şi legile foarte
bine se păzeau pentru evlavia lui Onia arhiereul şi ura împotriva
răutăţii,
2. S-a întâmplat că înşişi regii au cinstit locul acesta şi
templului i-au trimis daruri foarte bune,
3. Atât încât chiar şi Seleuc, regele Asiei, a dat din veniturile
sale toate cheltuielile la slujbele cele de obşte ale
jertfelor.
4. Şi un oarecare Simon, din neamul lui Veniamin, fiind pus
ispravnic al templului Domnului, s-a certat cu arhiereul pentru
treburile târgului din cetate.
5. Şi neputând birui pe Onia, a mers la Apoloniu, feciorul lui
Traseu, care pe vremea aceea era cârmuitor în Cele-Siria şi în
Fenicia,
6. Şi i-a spus cum că vistieria sa din Ierusalim este plină de
nenumăraţi bani, căci mulţimea banilor ce se adună din biruri este
nenumărată şi fără legătură cu ce se cheltuieşte la jertfe, şi s-ar
putea ca aceste comori să vină sub puterea regelui.
7. Şi întâlnindu-se Apoloniu eu regele, l-a înştiinţat de banii
despre care i s-a spus, iar el, chemând pe Eliodor, care era mai
mare peste bani, l-a trimis şi i-a poruncit să aducă banii mai sus
pomeniţi.
8. Şi Eliodor îndată a pornit la călătorie, însă dând veste că
merge în cetăţile Cele-Siriei şi ale Feniciei, iar cu fapta plinind
porunca regelui.
9. Şi după ce a sosit la Ierusalim, a fost primit cu cinste de
arhiereul cetăţii, şi a spus de înştiinţarea aceea, şi i-a arătat
pentru ce pricină a venit, şi a întrebat de sunt adevărate
acestea.
10. Iar arhiereul a arătat că bogăţiile sunt pentru văduve şi
pentru săraci,
11. Iar o seamă sunt şi ale lui Hircan, fiul lui Tobie, care este
om foarte de cinste; iar nu precum a făcut pâra necredinciosul
Simon; dacă se scad toate aceste bogăţii, toţi banii sunt patru
sute de talanţi de argint şi două sute de aur.
12. Şi cum că strâmbătate se face celor care au încredinţat
lucrurile lor sfinţeniei locului aceluia şi templului Domnului,
care în toată lumea se cinsteşte pentru mărirea şi sfinţenia lui.
Aceea nicidecum nu poate să fie.
13. Iar Eliodor, potrivit poruncilor împărăteşti ce avea, a zis că
acelea în vistieria domnească trebuie să fie duse.
14. Dar într-o zi, când el s-a dus să vadă cu de-amănuntul
vistieria templului, s-a făcut mare zarvă în toată
cetatea.
15. Preoţii îmbrăcaţi cu veşmintele cele sfinţite, căzând înaintea
altarului, chemau din cer pe Cel care a dat legea pentru punerile
acestea, ca să păzească întregi banii celor care ii încredinţaseră
acolo.
16. Şi oricine vedea faţa arhiereului nu putea să nu se mâhnească
adânc în inima lui, că vederea lui şi schimbarea feţei arăta
necazul cel dinăuntru al sufletului lui.
17. Că se revărsase peste omul acela oarecare temere şi groază a
trupului, din care cei care vedeau cunoşteau durerea din inima
lui.
18. Iar alţii din case alergau cu grămada spre rugăciunea
obştească, ca să nu ajungă locul cel sfânt spre
defăimare.
19. Şi femeile, încinse pe sub sâni cu saci de pocăinţă, umpleau
căile, iar fecioarele, care erau închise în casă, unele alergau la
porţi, unele la ziduri şi altele se plecau pe ferestre.
20. Şi toate cu mâinile ridicate spre cer se rugau.
21. Şi era jalnică privire, cum cădea mulţimea amestecată şi, în
necaz mare fiind arhiereul, aştepta ce avea să fie.
22. Aceştia dar se rugau Atotputernicului Dumnezeu, ca bogăţiile
încredinţate întregi şi cu toată siguranţa, să se păzească pentru
cei care le-au încredinţat.
23. Iar Eliodor vrând să îndeplinească porunca, fiind cu ostaşii la
vistierie,
24. Domnul părinţilor şi Stăpânul a toată puterea a făcut o
minunată arătare, încât toţi cei ce îndrăzniseră să vină,
spăimântându-se de puterea lui Dumnezeu, au leşinat şi s-au
înfricoşat.
25. Că li s-a arătat un cal care avea pe el un călăreţ groaznic şi
era împodobit cu foarte frumos acoperământ şi, pornindu-se iute, a
lovit pe Eliodor cu copitele cele dinainte; iar cel care şedea pe
cal se vedea având arme de aur.
26. Şi încă alţi doi tineri s-au arătat înaintea lui, puternici
foarte, strălucind de mărire şi cu îmbrăcăminte luminoasă, care,
stând de amândouă părţile, neîncetat îl băteau cu multe lovituri,
copleşindu-l.
27. Şi fără de veste, căzând Eliodor pe pământ şi cu mult întuneric
împresurându-se, l-au apucat şi l-au pus într-o lectică.
28. Pe cel care cu puţin mai înainte cu mulţi alergători şi ostaşi
a intrat în mai sus-arătata vistierie, l-au dus, neputând avea nici
un ajutor de la arme.
29. Aievea cunoscând puterea lui Dumnezeu, şi Dumnezeu lucrând aşa,
acela zăcea mut şi lipsit de toată nădejdea de mântuire.
30. Iar aceia binecuvântau pe Domnul, Cel care a mărit locul Său şi
templul Său, care cu puţin mai înainte fusese plin de frică şi de
tulburare iar când S-a arătat Domnul Atotţiitorul, s-a umplut de
veselie şi de bucurie.
31. Şi unii dintr-ai lui Eliodor curând s-au rugat lui Onia ca să
cheme pe Cel Preaînalt şi să dăruiască viaţa celui care zăcea în
ghearele morţii.
32. Atunci, temându-se arhiereul ca nu cumva să socotească regele
că Iudeii au făcut ceva vicleşug asupra lui Eliodor, a adus jertfă
pentru izbăvirea omului.
33. Şi după ce arhiereul s-a rugat lui Dumnezeu, tinerii aceia
iarăşi s-au arătat lui Eliodor cu aceleaşi haine îmbrăcaţi şi,
stând, au zis: "Multă mulţumire să aduci lui Onia arhiereul că
pentru el ţi-a dăruit Domnul viaţă.
34. Iar tu din cer fiind bătut, spune la toţi puterea cea prea mare
a lui Dumnezeu". Şi după ce au zis acestea, s-au făcut
nevăzuţi.
35. Iar Eliodor aducând jertfă Domnului şi făgăduinţe foarte mari
făcând Celui care i-a dăruit viaţa, şi mulţumind lui Onia, s-a
întors la rege,
36. Mărturisind tuturor lucrurile prea marelui Dumnezeu, pe care
le-a văzut.
37. Şi regele, întrebând pe Eliodor cine ar fi vrednic, care să se
mai trimită odată în Ierusalim, el a răspuns:
38. "De ai pe cineva vrăjmaş sau pânditor domniei tale, trimite-l
pe acela acolo şi bătut îl vei primi, chiar de va scăpa; pentru că
în locul acela este cu adevărat puterea lui Dumnezeu.
39. Că Cel care locuieşte în cer este privitor şi ajutător locului
aceluia, şi pe cei care vin ca să facă rău, îi bate şi îi
pierde".
40. Şi aşa s-a întâmplat cu Eliodor şi cu paza
vistieriei.
CAPITOLUL 4
Simon pârăşte la Seleuc pe Onia arhiereul, care este omorât de
Andronic, din porunca lui Menelau.
l. Iar Simon de care am vorbit mai înainte, care a fost
vânzătorul banilor şi al patriei, grăia rău de Onia, ca şi cum el
ar fi abătut nenorocirea asupra lui Eliodor şi ar fi fost urzitorul
răutăţilor;
2. Şi pe făcătorul de bine al cetăţii şi pe cârmuitorul celor de un
neam cu sine, şi pe râvnitorul legilor, vrăjmaş al ocârmuirii
îndrăznea a-l arăta.
3. Atât a crescut vrajba, încât şi prin oarecare om al lui Simon
ucideri s-au făcut.
4. Gândind Onia la primejdia învrăjbirii şi că se va mânia
Apoloniu, stăpânitorul Cele-Siriei şi al Feniciei, auzind de
răutatea lui Simon, s-a dus la rege,
5. Nu ca să pârască pe cetăţeni, ci socotind folosul cel de obşte
şi deosebi la tot neamul.
6. Că vedea că nu este cu putinţă a se împăca lucrurile, fără de
rânduială domnească şi că Simon nu va înceta de la nebunia
aceasta.
7. Ci murind Seleuc şi luând domnia Antioh, cel poreclit Epifan, a
poftit arhieria Iason, fratele lui Onia.
8. Şi mergând Iason la rege, s-a rugat făgăduind trei sute şaizeci
de talanţi de argint, şi încă alt venit de optzeci de
talanţi.
9. Afară de acestea, făgăduia încă şi alţi o sută cincizeci, de i
s-ar îngădui putinţa de a înfiinţa şcoală pentru tineri şi pe
cetăţenii Ierusalimului a-i trece cetăţeni ai Antiohiei.
10. Şi îngăduind regele, a dobândit stăpânirea şi îndată a început
să înveţe obiceiuri greceşti pe cei din neamul său.
11. Şi lepădând milostivele îngăduinţe domneşti, care s-au îngăduit
Evreilor prin Ioan, tatăl lui Evpolemos care fusese sol la Romani
pentru împrietenire şi alianţă şi stricând rânduielile cele
legiuite, rânduieli fără de lege înnoia.
12. Că, fără ruşine, tocmai sub cetate a întemeiat şcoală şi pe cei
mai tari dintre tineri îi silea să înveţe obiceiurile şi jocurile
elineşti.
13. Şi într-acest chip se întărea elenismul şi sporeau obiceiurile
celor de alt neam, pentru acea prea mare necurăţie a acestui Iason,
păgân şi nu arhiereu.
14. Aşa încât preoţii nu se mai sârguiau spre slujbele altarului;
ci nebăgând seamă de templul Domnului şi părăsind jertfele, se
grăbeau să se împărtăşească cu privirea cea fără de lege a luptei
la disc, după ce se auzea chemarea crainicilor.
15. Şi datina părintească nebăgând-o în seamă, măririle cele
elineşti mai bune le socoteau.
16. De aceea grea nevoie i-a cuprins, că aceia a căror povăţuire o
pofteau şi cărora voiau a se asemăna, pe aceia vrăjmaşi şi
stăpânitori i-au avut.
17. Că a face păgâneşte împotriva dumnezeieştilor legi nu este prea
lesne, însă acestea timpul le va arăta.
18. Iar când se ţineau jocurile cele din cinci în cinci ani, la
care era de faţă regele,
19. A trimis nelegiuitul Iason din Ierusalim, ca soli, pe cei care
erau cu drept de cetăţenie antiohiană, care au adus trei sute de
drahme de argint pentru jertfa lui Hercule, pentru care şi cei care
au dus argintul s-au rugat ca să nu se dea la jertfe, că nu se
cuvine, ei să fie întrebuinţaţi la alte cheltuieli.
20. Iar aceste trei sute de drahme fuseseră sortite de cel care le
trimisese pentru jertfă lui Hercule, dar, după voia celor care
le-au adus, le-au hărăzit pentru dresul corăbiilor celor de
oştire.
21. Şi Apoloniu al lui Menesteu fiind trimis în Egipt de regele
Antioh, cu prilejul ridicării la tron a regelui Ptolomeu Filometor,
Antioh a aflat că Ptolomeu avea asupra lui gânduri duşmănoase, de
aceea Antioh, căutând să se pună la adăpost, s-a dus la Iafa şi
apoi la Ierusalim.
22. Şi cu mare cuviinţă a fost primit de către Iason şi de către
cetate, cu făclii aprinse şi cu strigări a fost întâmpinat, şi de
aici spre Fenicia a pornit eu tabăra.
23. Şi după trei ani a trimis Iason pe Menelau, fratele lui Simon
mai sus-numitul, ca să ducă bani regelui şi ca să-i aducă aminte de
lucrurile cele de lipsă.
24. Iar el plăcând regelui, pentru că l-a preamărit cu înfăţişarea
lui de mare curtean, a ajuns să ia arhieria, dând cu trei sute de
talanţi de argint mai mult decât Iason.
25. Şi luând porunci domneşti, a venit, nimic vrednic de arhierie
aducând, numai mânie de tiran crud şi urgie de fiară sălbatică
având.
26. Şi aşa Iason, care a îndepărtat pe fratele său, îndepărtatu-l-a
şi pe el altul şi l-a izgonit în ţara Amoniţilor.
27. Iar Menelau a ajuns arhiereu, dar de banii pe care îi făgăduise
regelui nici o grijă n-a avut, deşi Sostrate, mai marele cetăţii,
îi cerea.
28. Acesta era pus peste adunarea birurilor. Pentru aceea pe
amândoi i-a chemat regele.
29. Şi Menelau a lăsat locţiitor de arhiereu pe Lisimah, fratele
său; iar Sostrate pe Crates, mai-marele Ciprului.
30. Şi acestea aşa fiind, s-a întâmplat de s-au răsculat locuitorii
oraşelor Tars şi Malus, pentru că au fost daţi dar Antiohidei,
ţiitoarea regelui.
31. Degrabă dar a venit regele ca să potolească răscoala, lăsând în
locul său pe Andronic, unul din marii dregători.
32. Iar Menelau, socotind că a aflat vreme bună, furând nişte vase
de aur de ale templului, le-a dăruit lui Andronic, şi pe altele
le-a vândut în Tir şi în cetăţile cele de primprejur.
33. Aflând Onia acest lucru, l-a mustrat, fiind el în loc fără de
frică, în Dafne cea de lângă Antiohia.
34. Pentru aceea Menelau, luând deosebi pe Andronic, l-a rugat să
omoare pe Onia. Deci venind el la Onia şi cu înşelăciune dându-i
dreapta şi încredinţându-l cu jurământ, şi cu toate că acest lucru
dădea de bănuială lui Onia, el a izbutit să-l scoată din sihăstria
lui şi l-a omorât îndată fără teamă de dreptate.
35. Din această pricină nu numai Iudeii, ci mulţi şi dintr-alte
neamuri s-au scârbit şl s-au mâhnit pentru nedreapta ucidere a
bărbatului acestuia.
36. Iar după ce s-a întors regele din părţile Ciliciei, Iudeii cei
din cetate, împreună cu Elinii, urând vicleşugul, s-au plâns cum că
fără de dreptate Onia a fost omorât.
37. Iar lui Antioh, din suflet mâhnindu-se, i s-a făcut milă şi a
lăcrimat pentru înţelepciunea şi multa bună rânduială a
răposatului.
38. Şi aprinzându-se de mânie, îndată a luat de la Andronic porfira
şi i-a rupt hainele şi l-a purtat împrejur prin toată cetatea, şi
într-acelaşi loc, în care asupra lui Onia a făcut sângeroasa lui
ispravă, acolo l-a omorât pe nelegiuitul ucigaş, Domnul
răsplătindu-l cu pedeapsa de care a fost vrednic.
39. Şi Lisimah, cu ştirea lui Menelau, furând multe vase sfinte, a
ieşit vestea în cetate şi s-a adunat mulţimea asupra lui Lisimah,
după ce multe vase de aur se cheltuiseră.
40. Şi după ce s-au sculat asupră-i mulţimile mânioase, Lisimah a
înarmat împotrivă ca la vreo trei mii de bărbaţi, şi a început fără
de dreptate a omorî, comandant fiind un anume Tyranus, om bătrân şi
cu vârsta şi cu nebunia.
41. Mulţimile, dacă au văzut că se scoală Lisimah asupra lor,
apucând unii pietre, alţii măciuci, alţii ţărână, aruncau spre cei
care erau împrejurul lui Lisimah şi spre cei care se sculaseră
asupră-le.
42. Şi astfel pe mulţi dintre ei i-au rănit, pe unii i-au omorât şi
pe toţi i-au pus pe fugă, iar pe furul de cele sfinte lângă
vistierie l-au omorât.
43. Apoi a început judecata pricinii lui Menelau.
44. Şi când a venit regele în Tir, trei inşi, trimişi de înaltul
sfat, au adus plângerea cea dreaptă înaintea lui.
45. Iar Menelau, aflându-se vinovat, a făgăduit bani mulţi lui
Ptolomeu, fiul lui Dorimene, ca să îmblânzească pe rege.
46. Deci, apucând Ptolomeu pe rege într-un foişor, unde se dusese
să se răcorească, l-a făcut să-şi schimbe părerea.
47. Şi pe Menelau, capul a toată răutatea, l-a scos nevinovat; iar
pe nenorociţii aceia, care măcar şi la Sciţi, de şi-ar fi spus
pricina, s-ar fi slobozit nevinovaţi, pe aceştia i-a judecat spre
moarte.
48. Drept aceea, degrabă, nedreaptă moarte au suferit cei care
purtaseră cuvânt pentru cetate şi pentru popor şi pentru sfintele
vase.
49. Pentru care lucru şi locuitorii din Tir, mâhnindu-se de această
răutate, cu mare cuviinţă au dat lucrurile cele de îngroparea
lor.
50. Iar Menelau, din pricina lăcomiei celor puternici, era în
cinste, şi, crescând întru răutate, mare vrăjmaş a fost celor de un
neam cu el.
CAPITOLUL 5
Minunata arătare a ostaşilor care s-au văzut războindu-se în
văzduh peste Ierusalim timp de patruzeci de zile; păgânătatea lui
Iason şi tirania lui Antioh.
1. Iar în vremea aceasta, Antioh a călătorit a doua oară în
Egipt.
2. Şi s-a întâmplat că în timp de patruzeci de zile s-a văzut peste
toată cetatea prin văzduh, alergând, călăreţi cu haine aurite
îmbrăcaţi şi cu suliţe ca şi ostaşii cei înarmaţi,
3. Şi cetele de călăreţi rânduite şi bătându-se unii cu alţii, şi
năvăliri de amândouă părţile şi vălmăşag de paveze şi mulţime de
suliţi şi săbii scoase şi aruncări de săgeţi şi străluciri de
podoabă de aur şi de tot felul de platoşe.
4. Pentru aceea, toţi se rugau ca să fie spre bine arătarea
aceasta.
5. Şi făcându-se vorbă mincinoasă, cum că a murit Antioh, luând
Iason ca la o mie de bărbaţi, fără de veste a lovit asupra cetăţii
şi, cei de pe zid împingându-se, mai pe urmă a luat cetatea, iar
Menelau a fugit în castel.
6. Iar Iason omora pe cetăţenii săi fără de milă, nesocotind că
izbânda asupra rudeniilor sale este cea mai mare
nenorocire.
7. Şi gândea că prăpădeşte pe vrăjmaşi, când în faptă ucidea pe cei
de un neam cu sine; totuşi n-a dobândit stăpânirea, iar mai pe urmă
pentru viclenie, ruşine şi-a agonisit şi pribeag s-a dus iarăşi în
ţara Amoniţilor.
8. Şi aşa s-a sfârşit viaţa lui de nelegiuiri, că l-a închis Areta,
tiranul Arabilor. Iar el, dintr-o cetate într-alta fugind, fiind
gonit de toţi şi urât ca un călcător de lege şi în necinste fiind
la toţi ca un ucigaş al patriei şi al cetăţenilor, a fost gonit în
Egipt.
9. Şi el, cel care trimisese în surghiun pe mulţi, a murit în
pământ străin între Lacedemonieni, unde nădăjduise să găsească
sprijin pe socoteala rudeniei dintre Lacedemonieni şi
Iudei.
10. Şi cel care a lepădat mulţime de morţi neîngropaţi, a fost
nejelit şi de nici un fel de îngropăciune, în mormântul părintesc,
n a avut parte.
11. Iar după ce a aflat regele acestea ce s-au făcut, a socotit că
Iudeii s-au răzvrătit; pentru aceea, pornind din Egipt, cu mânie de
fiară sălbatică a luat cetatea cu năvala.
12. Şi a poruncit ostaşilor să taie fără de milă pe cei care le
sunt înainte şi pe cei care se suie în case să-i omoare.
13. Deci au fost omorâţi tinerii şi bătrânii, bărbaţii şi femeile
şi feciorii au pierit, şi fecioarele şi pruncii au fost
junghiaţi,
14. Astfel că în trei zile optzeci de mii au fost tăiaţi, iar
alţii, cam tot atâţi câţi cei tăiaţi, au fost vânduţi.
15. Şi neîndestulându-se cu acestea, au îndrăznit a intra şi în
templul Domnului, cel mai sfânt decât tot pământul, având călăuză
pe Menelau, cel care şi legilor patriei s-a făcut
vânzător.
16. Şi cu mâini nelegiuite a luat sfintele vase şi cele ce au fost
puse de alţi regi spre creşterea, mărirea şi cinstea locului, cu
nelegiuite mâini trăgându-le, le da.
17. Şi s-a smerit cu cugetul Antioh, căci nu socotea că pentru
păcatele celor care locuiau cetatea S-a mâniat puţină vreme Domnul
şi că pentru aceea a fost urgisit locul acela.
18. Iar de nu s-ar fi întâmplat să fi fost mai dinainte cuprinşi de
multe păcate, aşa precum Eliodor, pe care l-a trimis Seleuc regele,
ca să vadă vistieria, aşa şi acesta, când a năvălit să intre,
degrabă ar fi fost bătut şi s-ar fi întors de la îndrăznirea
sa.
19. Că n-a ales Domnul pe poporul Său pentru acest loc, ci locul
acesta pentru poporul Său.
20. Pentru aceea şi locul acesta a avut parte de răutăţile ce s-au
întâmplat în popor, ca după aceea să se facă părtaş bunătăţilor
celor de la Domnul; părăsit altădată în mâna Atotputernicului, el a
fost iarăşi aşezat în toată mărirea lui, după ce marele Stăpân S-a
împăcat cu poporul Său.
21. Deci Antioh, luând o mie şi opt sute de talanţi din templul
Domnului, degrabă s-a întors în Antiohia, gândind, de multă trufie,
să facă pământul cale de corăbii şi marea drum de mers cu
picioarele pentru semeţia inimii.
22. Şi a lăsat şi dregători, ca să necăjească poporul: în
Ierusalim, pe Filip de neam frigian, mai păgân în obiceiuri decât
cel care l-a pus;
23. La Garizim pe Andronic şi pe lângă aceştia pe Menelau, care mai
rău decât ceilalţi se ridica împotriva cetăţenilor.
24. Şi având gând vrăjmaş asupra locuitorilor evrei, a trimis pe
Apoloniu, capul răutăţilor, cu douăzeci şi două de mii de oşteni,
poruncind "a pe cei în vârstă pe toţi să-i omoare, iar pe femei şi
pe cei mai tineri să-i vândă.
25. Iar acesta, venind în Ierusalim, s-a prefăcut a fi cu pace şi a
aşteptat până în ziua cea sfântă de odihnă şi, apucând pe Iudei în
zi de praznic, a poruncit ostaşilor celor de sub ascultarea sa să
se înarmeze.
26. Şi pe toţi cei care au ieşit să privească i-au omorât şi
alergând prin cetate cu armele, multă mulţime au omorât.
27. Iar Iuda Macabeul cu alţi nouă inşi, care s-au alăturat lui,
retrăgându-se în pustiu, ca fiarele în munţi trăia împreună cu cei
care erau cu el şi se hrăneau cu buruieni ca să nu se
spurce.
CAPITOLUL 6
Pângărirea templului Domnului de către păgâni; moartea lui
Eleazar.
1. Şi nu după multă vreme, a trimis regele pe un bătrân atenian,
ca să silească pe Iudei să se lase de legile lor părinteşti şi să
nu mai trăiască după legile lui Dumnezeu.
2. Şi să pângărească şi templul din Ierusalim şi să-l numească al
lui Zeus Olimpianul, iar pe cel din Garizim, al lui Zeus, iubitorul
de oaspeţi, precum erau locuitorii locului.
3. Ci cu anevoie şi grea era poporului tocmeala răutăţii
acesteia.
4. Căci păgânii au pângărit templul cu desfrânări şi beţii,
desfătându-se cu desfrânatele în sfintele curţi, şi aducând cele ce
nu se cuvenea.
5. Şi altarul s-a umplut de lucruri nelegiuite, pe care le oprea
legea,
6. Şi nu era voie nici a ţine ziua Domnului, nici a păzi
sărbătorile părinteşti, nici măcar a spune că eşti Iudeu.
7. Şi erau duşi cu sila la jertfele care se aduceau în fiecare lună
de ziua naşterii regelui, şi când era sărbătoarea lui Dionysos,
erau siliţi Iudeii, având cununi de iederă, să ia parte la alaiul
în cinstea lui Dionysos.
8. Şi din îndemnul lui Ptolomeu a ieşit poruncă în cetăţile
elineşti cele de prin vecini, ca şi pe Iudei la fel să-i facă să
jertfească,
9. Iar pe cei care nu vor vrea să treacă la obiceiurile elineşti,
să-i omoare; de aceea, nimic altceva nu se vedea decât numai
greutăţi cu care erau asupriţi.
10. Că s-au adus două femei, care au fost pârâte că şi-au tăiat
împrejur pruncii lor. Pentru aceea au spânzurat pruncii de sânii
lor şi prin cetate, pe uliţe purtându-le, le-au aruncat jos de pe
zid de au murit.
11. Iar alţii alergau la peşterile cele de pe aproape, ca
ascunzându-se să serbeze ziua de odihnă. De acest lucru, dându-se
ştire lui Filip, i-a ars, fără ca ei să se împotrivească pentru
mărirea acelei preacinstite zile.
12. Rog dar pe cei care vor citi această carte, să nu se
îngrozească din cauza acestor suferinţe; ci să socotească că aceste
munci, nu spre pieire, ci spre învăţătură au fost neamului
nostru.
13. Că dacă Domnul nu lasă multă vreme pe cei care lucrează
fărădelege, ci degrabă îi aruncă în munci, este semn de mare facere
de bine.
14. Că pe când la alte neamuri cu îndelungă răbdare aşteaptă
Domnul, până ce vor ajunge la plinirea păcatelor şi apoi să-i
muncească; asupra noastră aşa a socotit că este bine ca, nu la
sfârşitul păcatelor ajungând noi, să aducă pedeapsă asupra
noastră.
15. Pentru aceea niciodată nu depărtează mila de la noi, ci,
certându-ne cu nevoi, nu părăseşte pe poporul Său.
16. Însă acestea să fie zise, pentru ca să ne aducem
aminte.
17. Iar după aceste puţine cuvinte se cuvine să venim la
poveste.
18. Unui om anume Eleazar, care era cărturar de frunte şi trecut cu
vârsta şi la faţă foarte frumos, căscându-i gura, îl silea să
mănânce carne de porc.
19. Iar el mai vârtos primind moartea cea de cinste, decât viaţa
cea de urâciune, de bună voie s-a dus la munci,
20. Scuipând carnea din gura lui şi apropiindu-se de moarte, aşa
cum se cuvine a se apropia cei care îndrăznesc a se apăra de cele
ce nu se cuvine să le mănânce, oricare ar fi dragostea
vieţii.
21. Iar cei care erau rânduiţi la acea nelegiuită jertfă, pentru
că-l cunoşteau de mulţi ani pe omul acesta, luându-l deoparte, îl
rugau să aducă alte cărnuri făcute de el, care îi erau slobod a le
mânca şi să se prefacă tocmai ca şi cum ar mânca de cele ce a
poruncit regele din cărnurile jertfei,
22. Ca, făcând aceasta, să scape de moarte şi, pentru prietenia
veche cu ei, va afla milă.
23. Iar el gând bun luând şi vrednic fiind de vârstă şi de adâncile
bătrâneţi, şi de cinstitele cărunteţi, care şi le agonisise şi de
creşterea cea foarte bună din pruncie şi mai vârtos de cea sfântă
şi de rânduiala legii, pusă de Dumnezeu, îndată a răspuns, zicând
să-l trimită curând la moarte.
24. "Că nu se cuvine vârstei noastre a făţărnici, ca mulţi din cei
tineri să socotească cum că Eleazar cel de nouăzeci de ani a trecut
la obiceiurile celor de alt neam.
25. Şi din pricina prefăcătoriei mele, pentru această puţină şi
scurtă vreme, ei să se amăgească prin mine şi urâciune şi ocară
bătrâneţilor să-mi agonisesc.
26. Că deşi în această vreme de acum voi scăpa de munca de la
oameni, dar din mâinile Atotputernicului, nici viu, nici mort nu
voi scăpa;
27. Pentru aceea, bărbăteşte acum dându-mi viaţa, mă voi arăta
vrednic de bătrâneţe.
28. Şi celor tineri pildă vitejească le voi lăsa, ca degrabă şi cu
bărbăţie să moară pentru cinstitele şi sfintele legi". Acestea
zicând, a păşit către chinuri.
29. Iar cei ce-l aduceau au schimbat inima lor cea bună, pe care cu
puţin înainte o arătaseră către dânsul, în inimă răuvoitoare pentru
cuvintele pe care mai înainte le-a grăit, care, precum socoteau ei,
erau nebunie.
30. Şi când era să moară de bătăi, suspinând, a zis: "Domnului,
Celui care are sfânta ştiinţă, arătat este că putând eu să scap de
moarte, grele dureri rabd cu trupul, bătut fiind; iar cu sufletul
bucuros pentru frica Lui pătimesc toate acestea".
31. Şi într-acest chip a murit acesta, şi nu numai tinerilor, ci şi
întregului popor, moartea sa lăsând o pildă de vitejie şi pomenire
de faptă bună.
CAPITOLUL 7
Despre statornicia în credinţă şi chinurile a şapte fraţi Iudei
şi ale mamei lor.
l. Întâmplatu-s-a şi cu şapte fraţi, pe care, împreună cu maica
lor prinzându-i, i-a silit regele, cu biciul şi cu vine bătându-i,
să mănânce cărnuri de porc, care nu le era slobod a
mânca.
2. Iar unul dintre ei, care a grăit mai întâi, aşa a zis: "Ce vrei
să întrebi şi să ştii de la noi? Pentru că mai bucuroşi suntem a
muri, decât a călca legile părinteşti".
3. Iar regele, umplându-se de mânie, a poruncit să înfierbânte
tigăi şi căldări,
4. Şi după ce s-au înfierbântat acelea, îndată a poruncit să taie
limba celui care a grăit întâi, apoi să-i jupoaie pielea de pe cap
şi să-i taie mâinile şi picioarele, în faţa celorlalţi fraţi şi a
mamei lor.
5. Şi după ce l-u ciopârţit aşa, a poruncit să-l aducă la foc şi
să-l frigă de viu. Şi ieşind foarte mare sfârâială din tigaie, unii
pe alţii împreună cu mama lor se îndemnau a muri vitejeşte zicând
aşa:
6. "Domnul Dumnezeu vede şi cu adevărat mângâiere are dintre noi,
precum chiar a arătat prin cântarea cu care ne-a mărturisit nouă
Moise, zicând: şi întru robii Săi se va mângâia".
7. Şi după ce s-a săvârşit cel dintâi într-acest chip, a adus pe al
doilea să-l batjocorească şi, jupuindu-i pielea capului cu părul,
îl întreba: "Vrei să mănânci carne de porc înainte ca să ţi se
ciopârţească toate mădularele trupului?"
8. Iar el; răspunzând în graiul părinţilor săi, a zis:
"Nu".
9. Pentru aceea şi acesta, ca şi cel dintâi, pe rând toate
chinurile le-a suferit şi, când era să moară, a zis: "Tu dar,
nelegiuitule, ne scoţi pe noi dintr-această viaţă, însă Împăratul
lumii, pe noi cei care murim pentru legile Lui, iarăşi ne va învia
cu înviere de viaţă veşnică".
10. Şi după aceasta al treilea a fost batjocorit, şi cerându-i-se
limba, îndată a scos-o şi mâinile cu îndrăzneală le-a întins şi
vitejeşte a zis:
11. "Din cer le-am dobândit acestea şi pentru legile Lui nu ţin
seamă de ele, pentru că nădăjduiesc că de la El iarăşi le voi
dobândi".
12. Aşa încât însuşi regele şi cei ce erau cu el, cu spaimă, se
minunau de sufletul tânărului, că nu ţinea seamă de dureri, ca de
nimic.
13. Şi după ce s-a sfârşit şi acesta, a adus pe al patrulea,
aşijderea muncindu-l şi chinuindu-l:
14. Şi când era să moară, aşa a zis: "Bine este a muta nădejdile
cele de la oameni şi a aştepta pe cele de la Dumnezeu, că noi iar
vom învia prin El, iar ţie nu-ţi Va fi înviere spre
viaţă".
15. Şi îndată aducând pe al cincilea îl muncea, iar el, căutând
către rege, a zis:
16. "Putere între oameni având, muritor fiind, faci ce vrei; însă
să nu socoteşti că Dumnezeu a părăsit poporul nostru;
17. Ci tu aşteaptă şi vei vedea puterea Lui cea mare, cum pe tine
şi pe urmaşii tăi îi va chinui".
18. Şi după acesta a adus pe al şaselea şi când era să moară, a
zis: "Nu te înşela în zadar, că noi pentru noi înşine pătimim
acestea, de vreme ce am păcătuit împotriva Dumnezeului nostru şi
pentru aceasta s-au făcut aceste lucruri vrednice de
mirare.
19. Iar tu să nu socoteşti că vei fi necertat, pentru că faci
război împotriva lui Dumnezeu".
20. Iar mama lor foarte minunată şi vrednică de bună pomenire este,
căci într-o singură zi văzând pierindu-i şapte fii, cu bun suflet a
răbdat, pentru nădejdile ce avea în Domnul:
21. Şi pe fiecare din ei îl mângâia în graiul părintesc, plină
fiind de vitejesc cuget şi femeiasca gândire cu inimă bărbătească
deşteptând-o, zicea către ei:
22. "Nu ştiu cum v-aţi zămislit în pântecele meu şi nu v-am dat duh
şi viaţă şi închipuirea fiecăruia nu eu am întocmit-o,
23. Ci Ziditorul lumii, Care a zidit pe om de la naşterea lui, vă
va da ca un milostiv iarăşi duh şi viaţă, de vreme ce acum nu vă
este milă de voi, iubind legile Lui".
24. Iar Antioh, gândind că pe el îl defaimă şi socotind că pe el îl
ocărăşte cu acele cuvinte, fiind încă cel mai tânăr viu, nu numai
cu cuvintele îndemna, ci şi eu jurăminte îl încredinţa cum că şi
bogat şi fericit îl va face, de se va lăsa de obiceiurile
părinteşti şi prieten îl va avea şi vrednicii îi va
încredinţa.
25. Iar tânărul, neascultând, a chemat regele pe mama sa şi o
învăţa ca să-l sfătuiască cele ce sunt spre scăpare.
26. Şi cu multe îndemnând-o, ea a primit că va sfătui pe
fiu.
27. Şi plecându-se la el, înşelând pe crudul tiran, aşa a zis în
limba părintească: "Fiule, fie-ţi milă de mine, care în pântece
te-am purtat nouă luni şi te-am alăptat trei ani şi te-am hrănit şi
te-am adus la vârsta aceasta şi te-am crescut, purtându-te în
braţe.
28. Rogu-te, fiule, ca, la cer şi la pământ căutând şi văzând toate
cele ce sunt într-însele, să cunoşti că din ce n-au fost le-a făcut
pe ele Dumnezeu şi pe neamul omenesc aşijderea l-a făcut.
29. Nu te teme de ucigătorul acesta; ci fă-te vrednic de fraţii
tăi, primeşte moartea, ca în ziua milostivirii să te găsesc pe tine
împreună cu fraţii tăi":
30. Şi grăind încă ea, tânărul a zis: "Pe cine aşteptaţi? N-ascult
de porunca regelui, ei ascult de porunca legii, care s-a dat
părinţilor noştri prin Moise.
31. Iar tu, cel care tot răul ai aflat asupra Iudeilor, nu vei
scăpa din mâinile lui Dumnezeu.
32. Că noi pentru păcatele noastre pătimim,
33. Iar dacă, pentru cercetarea şi învăţătura noastră, Dumnezeu cel
viu S-a mâniat puţin asupra noastră, iarăşi cu robii Săi Se va
împăca.
34. Ci tu, o, necredinciosule şi mai nelegiuit decât toţi oamenii,
nu te mări tulburându-te în deşert şi semeţindu-te eu nişte nădejdi
neştiute, asupra slugilor cereşti ridicându-ţi mâinile,
35. Că încă n-ai scăpat de judecata atotputernicului Dumnezeu, Cel
care de sus vede toate.
36. Că acum fraţii mei, care puţină durere au suferit, au ajuns la
făgăduinţa vieţii celei veşnice a lui Dumnezeu; iar tu cu judecata
lui Dumnezeu vei suferi dreaptă pedeapsă de la Dânsul pentru
această trufie a ta.
37. Iar eu, precum şi fraţii mei, şi trupul şi sufletul mi-l dau
pentru legile părinteşti, rugându-mă lui Dumnezeu, ca să nu
întârzie a Se milostivi spre poporul acesta şi pe tine prin certări
şi prin bătăi să te facă să mărturiseşti cum că El singur este
Dumnezeu.
38. Iar în mine şi în fraţii mei să se oprească mânia
Atotputernicului, care pe dreptate s-a adus peste tot neamul
nostru".
39. Deci, mâniindu-se regele pe acesta mai mult decât pe ceilalţi,
l-a chinuit, amărându-se pentru că l-a batjocorit.
40. Deci şi acesta, curat întru totul; şi-a dat viaţa, nădăjduind
spre Domnul.
41. Şi mai pe urmă, după fii, s-a săvârşit şi mama.
42. Iar despre junghieri şi despre chinurile cele peste măsură să
fie destule cele zise.
CAPITOLUL 8
Războaiele purtate şi biruinţele lui Iuda Macabeul împotriva lui
Nicanor şi Timotei.
l. Iar Iuda Macabeul şi cei care erau cu el, pe ascuns mergând
prin sate, chemau pe rudenii şi pe cei care rămăseseră în legea
evreiască şi luându-i cu sine, a strâns ca la vreo şase mii de
bărbaţi.
2. Şi s-au rugat Domnului ca să caute spre poporul cel mai necăjit
decât toţi şi să Se milostivească şi să Se îndure de templul
Domnului cel pângărit de oameni păgâni.
3. Şi să-i fie milă de cetatea cea stricată de tot şi care întocmai
cu pământul va să se facă şi să audă sângele celor ucişi, care
pururea strigă către El.
4. Şi să-Şi aducă aminte de nelegiuita pierdere a pruncilor celor
fără de păcate şi de hulele cele grăite asuprea neamului Lui şi să
urască răutatea:
5. Iar Iuda Macabeul, având oştire adunată, nu-l puteau suferi
neamurile şi mânia Domnului s-a întors în milă.
6. Şi fără de veste venind, cetăţi şi sate ardea şi locurile cele
prielnice prinzându-le, pe mulţi din vrăjmaşi biruindu-i îi punea
pe fugă.
7. Şi mai ales noaptea făcea năvăliri de acest fel, atât încât
pretutindeni s-a auzit vestea vitejiei lui.
8. Deci, văzând Filip că în puţină vreme acel om atâta a sporit, şi
mai adeseori cu bun noroc merge, a scris lui Ptolomeu, cârmuitorul
Cele-Siriei şi al Feniciei, ca să ajute la lucrurile
regelui:
9. Iar el îndată a ales pe Nicanor, feciorul lui Patrocle, unul din
cei mai de frunte prieteni, şi l-a trimis supunându-i din tot felul
de neamuri nu mai puţin de douăzeci de mii; ca să piardă tot neamul
Evreilor. Şi i-a dat tovarăş şi pe Gorgias, bărbat învăţat la
oştire şi priceput în lucrurile războiului.
10. Şi a socotit Nicanor că dajdia cu care era regele dator
Romanilor, a cărei sumă era două mii de talanţi, să o plătească din
vânzarea iudeilor luaţi robi.
11. Şi îndată a trimis la cetăţile cele de pe lângă mare,
chemându-le ca să vină să cumpere robi Evrei, făgăduind că nouăzeci
de robi va da pentru un talant, neaşteptând pedeapsa cea viitoare
asupra lui de la Cel Atotputernic.
12. Iar Iuda a aflat de venirea lui Nicanor.
13. Şi, spunând celor care erau cu el de venirea taberei, cei
fricoşi dintre ei şi care nu aveau nădejde în dreptatea lui
Dumnezeu au fugit şi au ieşit din locurile lor.
14. Iar ceilalţi toate ce le rămăsese le vindeau şi rugau pe Domnul
să izbăvească pe cei vânduţi de necredinciosul Nicanor mai înainte
chiar de a se lovi în război.
15. Iar de nu pentru ei, apoi pentru aşezământul pe care l-a făcut
cu părinţii lor şi pentru că chemau asupra lor prea cinstit şi de
mare cuviinţă numele Lui.
16. Deci, aducând Iuda Macabeul pe cei care erau cu el, care erau
în număr de şase mii, îi îndemna să nu se îngrozească de vrăjmaşi,
nici să se teamă de mulţimea cea multă a neamurilor, care cu
nedreptate vin asupra lor; ci vitejeşte să se războiască,
punându-şi înaintea ochilor ocara cea fără de lege făcută de ei în
locul cel sfânt
17. Şi bătaia batjocoritei cetăţi şi surparea datinei
strămoşeşti.
18. Că aceia în arme şi în îndrăznire nădăjduiesc; iar noi în
Dumnezeu cel Atotputernic nădăjduim, Care şi pe cei care vin asupra
noastră şi pe toată lumea într-o clipă poate să-i piardă.
19. Şi afară de acestea le-a arătat şi apărările cele făcute
strămoşilor lor şi izbânda cea de pe vremea lui Sanherib, cum au
pierit o sută optzeci şi cinci de mii.
20. Şi bătaia din Babilon cea asupra Galatenilor făcută, cum toţi
au venit la bătaie opt mii, cu patru mii de Macedoneni; iar
Macedonenii trăgându-se înapoi, cei opt mii pe o sută douăzeci de
mii i-au pierdut cu ajutorul ce li s-a făcut din cer, şi multă
pradă au luat.
21. Cu acestea i-au făcut să fie cu bună îndrăzneală şi gata a muri
pentru lege şi pentru patrie.
22. Deci în patru părţi împărţind oştirea, rânduind şi pe fraţii
săi povăţuitori la fiecare rând, pe Simon şi pe Ioan şi pe Ionatan,
fiecăruia dintre ei supunând o mie şi cinci sute.
23. Şi încă şi pe Eleazar să citească sfânta carte, şi dându-le
semn: cu ajutorul lui Dumnezeu, conducând el însuşi rândul cel
dintâi, s-a lovit cu Nicanor.
24. Şi ajutându-le Atotputernicul, au omorât din vrăjmaşi mai mult
decât nouă mii şi au rănit şi au ciuntit de mădulare cea mai mare
parte din tabăra lui Nicanor, şi pe toţi i-au silit să
fugă.
25. Iar banii celor ce veniseră să-i cumpere robi, i-au luat şi,
izgonindu-i până departe, s-au întors siliţi de lipsa de
timp.
26. Pentru că era înainte de ziua de odihnă, pentru aceea au
încetat a-i goni mai mult.
27. Ci luând de la ei armele şi prădându-i, au şezut în ziua de
odihnă pe loc, binecuvântând şi mărturisindu-se Domnului, Cel care
i-a mântuit în ziua aceasta, începătură de milă rânduind
lor.
28. Iar după ziua de odihnă, o parte din prăzi le-au dat celor
neputincioşi şi văduvelor şi săracilor; iar celelalte le-au
împărţit între ei şi pruncilor lor.
29. Şi după ce au făcut acestea şi au făcut rugăciune de obşte, au
rugat pe milostivul Dumnezeu, ca până în sfârşit să fie în pace cu
robii Săi.
30. După aceea, lovind pe cei care erau cu Timotei şi cu Bacchide,
mai mult de douăzeci de mii dintre ei au omorât şi întăriturile
cele înalte le-au biruit şi prăzi multe au împărţit, întocmai cu ei
făcând părtaşi şi pe cei neputincioşi şi pe cei săraci şi pe
văduve, precum şi pe cei bătrâni.
31. Şi culegând armele de la ei, toate cu socoteală le-au pus în
locuri bune, iar celelalte prăzi le-au adus la Ierusalim.
32. Şi au omorât şi pe Filarh, care era cu Timotei, că era om
foarte nelegiuit şi multe necazuri făcuse Iudeilor.
33. Şi când a serbat biruinţa în patrie, lui Calistene, cel care
arsese sfintele porţi, i-au dat foc într-o căsuţă, în care fugise,
şi aşa a luat pradă vrednică de credinţa sa cea rea.
34. Iar ticălosul Nicanor, cel care adusese o mie de neguţători să
le vândă Evrei,
35. Cu ajutorul lui Dumnezeu, smerit fiind de cei care după părerea
lui erau ca nimic, lepădându-şi haina cea de mărire, prin mare
fugind singur, a venit în Antiohia foarte la mare nevoie ajungând,
din pricina pierderii oştirii.
36. Iar cel care a făgăduit că va plăti bir Romanilor din robirea
Ierusalimului a mărturisit cum că Iudeii au pe Dumnezeu apărător şi
pentru aceea sunt de nezdrobit, căci ţineau legile cele puse de El
mai înainte.
CAPITOLUL 9
Despre ruşinoasa moarte a lui Antioh şi scrisoarea lui pentru
urmaşi.
l. Într-aceeaşi vreme s-a întâmplat de s-a întors şi Antioh fără
de cinste din locurile cele dinspre Persia.
2. Că intrând în Persepolis, s-a apucat a jefui templul de acolo şi
a asupri cetatea; şi alergând mulţimea la arme, l-a biruit şi aşa
s-a întors cu ruşine.
3. Iar când era el la Ecbatana, a aflat cele ce s-au întâmplat lui
Nicanor şi cele ce au fost cu Timotei.
4. Şi aprinzându-se de mânie, socotea că şi răutatea celor ce l-au
gonit pe el să şi-o răzbune asupra Iudeilor; pentru aceea a
poruncit celui care conducea carul său să mâne neîncetat, ca să
sfârşească mai curând călătoria, silindu-l judecata cea cerească,
căci cu trufie a zis: Mormânt Evreilor voi face Ierusalimul îndată
ce voi sosi acolo.
5. Iar Atotputernicul Domnul Dumnezeul lui Israel i-a lovit cu rană
nevindecată şi nevăzută, căci, cum a sfârşit cuvântul, l-a apucat
nesuferită durere în pântece şi amare chinuri ale celor dinlăuntrul
lui.
6. Şi suferea pe bună dreptate, căci el cu multe şi neauzite munci
a chinuit cele dinlăuntru ale altora, iar el nicidecum n-a încetat
de la semeţia sa.
7. Ci încă şi de trufie era plin, de mânie foc suflând asupra
Evreilor şi, poruncind să grăbească cu mergerea, s-a întâmplat de a
căzut din carul care mergea tare şi căzătura fiind grea, toate
mădularele trupului s-au zdruncinat.
8. Şi celui care i se părea că şi peste valurile mării împărăţeşte
din pricina trufiei pe care o avea peste firea omenească, şi
socotea că va pune în cumpănă munţii cei înalţi, acum, smerit fiind
până ia pământ, într-o lectică era purtat, arătând către toţi
puterea lui Dumnezeu prin pilda sa.
9. Căci din trupul acestui păgân izvorau viermi vii şi, trăind în
chinuri şi în dureri, cădea de pe el carnea, şi de mirosul lui greu
toată tabăra se îngreuia, neputând suferi duhoarea.
10. Şi pe cel care cu puţin mai înainte i se părea că se atinge de
stelele cerului, nimeni nu-l putea purta din pricina duhoriţi
nesuferite.
11. Atunci a început, fiind rănit, a înceta de la mulţimea trufiei
şi a veni întru cunoştinţa sa, sub bătaia lui Dumnezeu şi sub
sporul durerilor.
12. Şi nici el singur nemaiputând a-şi suferi greul miros, aceasta
a zis: "Drept este a se supune lui Dumnezeu şi cel care este
pământean să nu se asemene Lui".
13. Şi se ruga nelegiuitul acesta către Stăpânul Care nu voia a-l
mai milui, aşa zicând:
14. Că şi cetatea cea sfântă, la care se grăbea a veni ca să o
asemene cu pământul şi să o facă mormânt, o va zidi şi o va face
slobodă.
15. Şi pe Evreii, pe care nici de îngropare nu-i socotea vrednici,
ci împreună cu pruncii lor să-i lepede să fie mâncare păsărilor şi
fiarelor, pe toţi aceştia întocmai cu Atenienii să-i
facă.
16. Şi templul cel sfânt, pe care mai înainte îl prădase, cu
frumoase daruri să-i împodobească şi sfintele vase toate cu mult
mai multe să ie dea înapoi şi cheltuielile care sunt trebuitoare la
jertfe, din veniturile iui să le dea.
17. Afară de acestea, că şi el se va face evreu şi va merge în tot
locul cel locuit de oameni, mărturisind puterea lui
Dumnezeu.
18. Dar durerile nicidecum nu încetau, pentru că venise asupra lui
judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu şi, deznădăjduindu-se, a scris
Evreilor carte cu rugăciune, astfel:
19. "Bunilor cetăţeni Evrei, bucurie multă şi sănătate şi fericire,
regele şi căpetenia oştirilor, Antioh.
20. De sunteţi sănătoşi împreună cu pruncii voştri şi ale voastre
după voia voastră sunt, foarte bine ne pare, mulţumind prea marelui
Dumnezeu cel din cer, întru Care nădăjduiesc.
21. Şi eu bolnav zăcând, de cinstea şi de bună inima voastră cu
dragoste îmi aduc aminte; întorcându-mă de la locurile cele din
Persia şi căzând în boală grea, am socotit că este bine să mă
îngrijesc de bunăstarea voastră.
22. Nu mă deznădăjduiesc de mine, ci mare nădejde am că voi scăpa
de boală.
23. Şi aducându-mi aminte că şi tatăl meu, pe vremurile în care s-a
războit în locurile cele de sus, a arătat pe cel care va fi după
el,
24. Ca, întâmplându-se ceva neaşteptat sau vreo neizbândă, să ştie
cei din ţări cui s-a lăsat domnia şi să nu se tulbure.
25. Afară de acestea, văzând că puternicii cei de aproape şi
vecinii împărăţiei păzesc vremurile, aşteptând să vadă ce se va
întâmpla, am pus în scaun pe fiul meu Antioh, pe care de multe ori,
când umblam prin ţările cele de sus, la cei mai mulţi dintre voi îl
adeveream şi-l întăream, şi am scris şi lui cele ce mai jos sunt
scrise.
26. Deci vă îndemn şi vă rog pe voi, ca, aducându-vă aminte de
facerile de bine cele de obşte şi deosebi, fiecare să păzească
credinţa către mine şi către fiul meu.
27. Că bună nădejde am că el cu blândeţe şi cu iubire de oameni,
urmând voia mea, va petrece cu voi.
28. Astfel ucigătorul acela de oameni şi hulitorul a pătimit,
foarte rele chinuri, şi aşa cum el altora a făcut, cu ticăloasă
moarte, în ţară străină şi în loc muntos, şi-a sfârşit
viaţa.
29. Şi i-a adus trupul Filip, tovarăşul lui, care temându-se de
Antioh, fiul lui, s-a dus în Egipt la Ptolomeu Filometor.
CAPITOLUL 10
Curăţirea templului şi biruinţa împotriva Edomiţilor şi asupra
lui Timotei.
1. Iar Iuda Macabeul şi cei ce erau cu el, povăţuindu-i Domnul,
au cuprins templul şi cetatea.
2. Iar jertfelnicele de prin târg, pe care le făcuseră cei de alt
neam, şi capiştele, le-au stricat.
3. Şi curăţind templul, alt jertfelnic au făcut, şi înfierbântând
pietre şi foc din ele luând, după ce au trecut doi ani şi şase
luni, au adus jertfă şi tămâie şi lumini şi au făcut punerea
înainte a pâinilor.
4. Şi după ce au făcut acestea, plecându-se cu faţa la pământ, s-au
rugat Domnului ca să nu mai cadă în răutăţi ca acestea, ci de vor
şi păcătui cândva, El să-i certe cu milă şi să nu-i dea neamurilor
celor hulitoare şi barbare.
5. Iar în ziua în care cei de alt neam pângăriseră templul
Domnului, s-a întâmplat că tocmai într-acea zi s-a făcut curăţirea,
în douăzeci şi cinci ale aceleiaşi luni, care este
Chislev,
6. Şi cu veselie au ţinut opt zile ca la praznicul corturilor,
aducându-şi aminte cum cu puţină vreme mai înainte sărbătoarea
corturilor o au făcut în munţi şi în peşteri, hrănindu-se ca
fiarele.
7. Pentru aceea stâlpări şi ramuri frumoase, precum şi finici
având, laude dădeau Celui care îi învrednicise să sfinţească
templul.
8. Şi a poruncit cu poruncă de obşte şi cu rânduială la tot neamul
iudeu, ca din an în an să ţină zilele acestea.
9. Şi aşa a fost sfârşitul lui Antioh care s-a numit
Epifaniu.
10. Şi acum, vom arăta pe scurt, cele întâmplate în vremea lui
Eupator Antioh, fiul nelegiuitului Antioh, spunând relele care s-au
întâmplat din războaie.
11. Că acesta, după ce s-a făcut rege, a pus mai mare peste
treburile regatului pe un oarecare Lisias, care fusese cârmuitor
mai mare peste Cele-Siria şi Fenicia.
12. Ptolomeu, care se chema Macron, a voit să facă dreptate faţă de
Iudei, pentru nedreptatea ce li se făcuse, şi se nevoia să trăiască
în pace cu ei.
13. Şi pentru aceasta a fost pârât de prieteni către Eupator, şi de
multe ori auzind că este numit trădător, pentru că a părăsit
Ciprul, pe care Filometor i-l încredinţase, şi a trecut la Antioh
Epifaniu, nemaiputând să păstreze nici cinstea, nici dregătoria ce
avea, de inimă rea, otrăvindu-se, a murit.
14. Iar Gorgias, după ce s-a făcut mai mare peste locurile acestea,
adunând oştire străină, adeseori pornea război împotriva
Iudeilor.
15. Şi unindu-se cu aceştia şi Edomiţii, care ţineau cetăţi tari,
necăjeau pe Iudei, şi pe cei fugiţi de la Ierusalim, primindu-i,
încercau să continuie războiul.
16. Iar cei care erau cu Iuda Macabeul, făcând rugăciune şi cerând
lui Dumnezeu să le fie în ajutor, au năvălit asupra cetăţilor
Edomiţilor,
17. Pe care lovindu-le vitejeşte, au luat locurile şi au avut
izbândă asupra tuturor celor care se luptau de pe zid, şi pe cei
care le veneau înainte i-au junghiat şi au omorât nu mai puţin de
douăzeci de mii.
18. Şi au fugit unii, vreo nouă mii, în două turnuri foarte tari,
care aveau toate cele trebuitoare.
19. Iar Iuda Macabeul, lăsând pe Simon, pe Iosif, pe Zacheu şi pe
câţiva care erau cu el, ca să-i înconjure şi să lupte împotriva
lor, s-a dus la locurile cele mai primejduite.
20. Cei care erau cu Simon, iubind argintul, au fost amăgiţi cu
bani de unii din cei din turnuri şi, luând şaptezeci de mii de
drahme de argint, au lăsat pe unii de au scăpat.
21. Şi fiind vestit Macabeu de lucrul ce s-a făcut, adunând pe
căpeteniile poporului, i-a învinuit foarte, pentru că au vândut pe
argint pe fraţi, lăsând pe vrăjmaşi asupra lor.
22. Pe aceşti vânzători i-au omorât şi îndată au luat cele două
turnuri.
23. Deci toate luptele lui ieşind cu bine, a ucis în acele două
turnuri mai mult de douăzeci de mii.
24. Iar Timotei cel care mai înainte a fost biruit de Iudei,
adunând oştiri străine multe foarte şi multă călărime din Asia, a
venit să robească Iudeea.
25. Iuda Macabeul şi cei care erau cu el, pe când se apropia el, se
rugau Domnului, presărându-şi capul cu ţărână şi încingându-şi
coapsele cu sac.
26. Şi căzând la pământ înaintea altarului, s-au rugat ca lor să le
fie blând iar vrăjmaşilor lor să fie vrăjmaş şi celor potrivnici să
se împotrivească, precum zice legea.
27. Şi după rugăciune, luând armele, au ieşit din cetate departe
şi, apropiindu-se de vrăjmaşi, au stat.
28. Şi când a răsărit soarele, s-au lovit amândouă părţile, aceştia
având chezaş de bună norocire şi de biruinţă fapta bună şi scăparea
cea spre Domnul, iar aceia având călăuză mânia.
29. Şi pe când se băteau cu înverşunare, s-au arătat vrăjmaşilor
din cer cinci bărbaţi străluciţi, călări pe cai cu frâie de aur,
care purtau în luptă pe Iudei.
30. Doi dintre ei luând pe Iuda Macabeul în mijloc şi acoperindu-l
cu armele lor, îl păzeau nevătămat; iar asupra vrăjmaşilor aruncau
săgeţi şi trăsnete. Deci învălmăşindu-se, pentru că nu vedeau, şi
tulburându-se, cădeau în sabie.
31. Şi s-au omorât douăzeci de mii cinci sute de pedestraşi şi şase
sute de călăreţi.
32. Timotei a fugit la Ghezer, cetate tare, peste care era mai mare
Chereea.
33. Iar cei care erau cu Iuda Macabeul au tăbărât vitejeşte
împrejurul cetăţii aceleia patru zile.
34. Iar cei dinăuntru, nădăjduind în tăria cetăţii, foarte mult
blestemau şi cuvinte necuviincioase aruncau.
35. Şi când s-a luminat în ziua a cincea, douăzeci de voinici din
cei care erau cu Iuda Macabeul, mâhnindu-se din cauza blestemelor,
bărbăteşte au năvălit la zid şi, eu mânie sălbatică suindu-se, pe
oricare era înainte îl tăiau.
36. De asemenea şi alţii suindu-se asupra celor dinăuntru, au dat
foc turnurilor şi, aprinzând focuri, de vii au ars pe acei
blestemători.
37. Iar alţii au tăiat porţile şi primind înăuntru cealaltă tabără,
au luat cetatea; şi pe Timotei, care se ascunsese într-o groapă,
precum şi Chereea, fratele acestuia, şi pe Apolofane i-au
omorât.
38. Şi după ce au făcut acestea, cu laude şi cu mărturisiri au
binecuvântat pe Domnul, Cel care mult bine a făcut lui Israel şi
i-a dat biruinţă.
CAPITOLUL 11
Iuda sfărâmă oştirea lui Lisias. Lisias face pace între Iuda şi
rege.
l. Iar după puţină vreme Lisias, care era epitrop al regelui şi
rudenie şi ispravnic peste toate treburile regelui foarte greu
supărându-se pentru lucrul acesta ce s-a făcut,
2. A adunat aproape optzeci de mii şi toată călărimea, şi a venit
împotriva Iudeilor, gândind să facă cetatea locaş
Elinilor,
3. Templul să-l vândă cu bani, ca şi pe celelalte capişti ale
păgânilor, şi arhieria în fiecare an să o scoată în
vânzare.
4. Şi nicidecum nu se gândea la puterea lui Dumnezeu, ci se semeţea
cu zecile de mii de pedestraşi şi cu miile de călăreţi şi cu
optzeci de elefanţi.
5. Deci intrând în Iudeea, s-a îndreptat spre Betţur, care era în
loc greu de ajuns şi departe de Ierusalim ca la cinci stadii, şi
l-a împresurat.
6. Iar dacă au aflat cei care erau cu Iuda Macabeul că bate
cetăţile, cu plângere şi cu lacrimi se rugau Domnului împreună eu
tot poporul ca să trimită înger bun spre izbăvirea lui
Israel.
7. Şi Macabeu, luând cel dintâi armele, a îndemnat pe ceilalţi să
stea împreună cu el la primejdii şi să ajute pe fraţii
săi.
8. Şi împreună cu osârdie pornind, şi la Ierusalim fiind ei, s-a
arătat un călăreţ eu haină albă mergând înaintea lor şi cu arme de
aur sclipind.
9. Şi toţi împreună au binecuvântat pe milostivul Dumnezeu şi s-au
întărit cu inimile, fiind gata a năvăli nu numai asupra oamenilor,
ci şi asupra fiarelor sălbatice şi a zidurilor de fier.
10. Deci, apropiindu-se cu bună rânduială, având ajutor pe Domnul
cel din car, Care Se milostivea spre ei,
11. Şi ca nişte lei năvălind asupra vrăjmaşilor, au doborât la
pământ din ei unsprezece mii de pedestraşi, precum şi o mie şase
sute de călăreţi.
12. Şi pe toţi i-au pus pe fugă şi mai mulţi dintre ei răniţi, goi
au scăpat şi însuşi Lisias a scăpat fugind cu ocară.
13. Şi pentru că nu era lipsit de minte, chibzuind asupra înjosirii
ce i s-a făcut şi socotind că Evreii sunt nebiruiţi, pentru că
Atotputernicul Dumnezeu le ajută,
14. Trimiţând la ei, a făgăduit că toate cele drepte le va primi şi
că şi pe rege îl va îndupleca să le fie prieten.
15. Şi a ascultat Macabeu de rugăciunile lui Lisias, în toate
purtând grijă de cele de folos; căci câte a cerut Macabeu lui
Lisias prin scrisori în privinţa Iudeilor, regele le-a
îngăduit.
16. Iar cărţile cele scrise de Lisias Iudeilor erau astfel:
"Lisias, mulţimii Iudeilor, bucurie.
17. Ioan şi Abesalom, pe care voi i-aţi trimis, dând scrisorile
cele de la voi, au cerut să împlinesc cele scrise în ele.
18. Deci câte se cădeau a se arăta regelui, am arătat, şi cele ce
s-au întâmplat le-a iertat.
19. Deci de veţi păzi bunăvoinţa faţă de stăpânire, şi de aici
înainte mă voi nevoi a mă face pricină de bunătăţi pentru
voi.
20. Şi pentru acestea am poruncit şi acestora şi celor de la mine
trimişi, cu de-amănuntul să vă vorbească.
21. Fiţi sănătoşi. Anul o sută patruzeci şi opt, a lunii lui
Distros, ziua a douăzeci şi patra".
22. Iar epistola regelui cuprindea acestea: "Regele Antioh fratelui
Lisias bucurie.
23. După ce tatăl nostru s-a mutat între zei, noi vrem ca acei de
sub cârmuirea noastră să fie netulburaţi întru a lor purtare de
grijă;
24. Auzind că Iudeii n-au voit a asculta de tatăl meu, ca să treacă
la obiceiurile elineşti, ci mai bine voiesc să-şi ţină legea lor,
iar acum se roagă de noi, ca să-i îngăduim să-şi ţină legea
lor,
25. Voind noi ca şi neamul acesta să fie fără tulburare, am judecat
ca şi templul să li se întoarcă şi să petreacă după obiceiurile
strămoşilor lor.
26. Drept aceea bine vei face de vei trimite la ei şi vei încheia
pace cu ei, ca ştiind voia noastră să fie cu inimă bună şi veseli
să-şi isprăvească lucrurile lor".
27. Iar Epistola pe care a scris-o regele către neamul Iudeilor era
astfel: "Regele Antioh, marelui sfat al Iudeilor şi celorlalţi
Iudei bucurie.
28. De sunteţi sănătoşi, sunteţi precum voim, şi noi suntem
sănătoşi.
29. Arătatu-ne-a Menelau cum că voi voiţi a merge în patrie şi a fi
la ale voastre.
30. Drept aceea, celor care se vor întoarce până în treizeci de
zile ale lunii Xantic, le dăm liberă voie,
31. Ca Iudeii să-şi ţină bucatele şi legile lor ca şi mai înainte,
şi nimeni dintre ei nici o supărare să nu aibă pentru cele ce prin
neştiinţă s-au făcut.
32. Şi am trimis şi pe Menelau să vă mângâie.
33. Fiţi sănătoşi. Anul o sută patruzeci şi opt, în cincisprezece
zile ale lunii Xantic".
34. Trimis-au şi Romanii la ei carte aşa scrisă: "Quintus Memius,
şi Titus Manlius, împuterniciţii Romanilor, poporului Iudeilor,
bucurie!
35. Cele ce Lisias, ruda regelui, v-a îngăduit, şi noi le
îngăduim.
36. Iar pentru cele ce a judecat să se supună împăratului,
trimiteţi pe cineva îndată, după ce veţi fi cercetat toată pricina,
ca să înfăţişăm totul împăratului precum voiţi voi, fiindcă noi
venim la Antiohia.
37. Drept aceea, grăbiţi şi trimiteţi pe careva, ca şi noi să ştim
ce voiţi.
38. Fiţi sănătoşi. Anul o sută patruzeci şi opt, zile cincisprezece
ale lunii Xantic".
CAPITOLUL 12
Biruinţele lui Iuda Macabeul. Iuda cucereşte multe cetăţi şi
învinge neamurile din jur. Înfrângerea lui Gorgias şi a lui
Timotei. Căzând şi unii dintre iudei, care aduseseră daruri la
idoli, Iuda rânduieşte să se aducă jertfe pentru ei.
l. După ce s-au făcut legăturile acestea, Lisias s-a dus la
rege; iar Iudeii au început să-şi lucreze ogoarele.
2. Însă căpeteniile oştirilor cei care erau pe locurile acelea:
Timotei şi Apoloniu, fiul lui Geneu, precum şi Ieronim şi Demofon,
şi afară de aceştia Nicanor, cârmuitorul Ciprului, nu-i lăsau să
petreacă în pace şi linişte.
3. Şi locuitorii din Iafa răutate ca aceasta au făcut, că au
îndemnat pe Iudeii care locuiau cu ei, ca împreună cu femeile şi cu
pruncii, să intre în corăbiile pregătite de ei, ca şi cum nici o
vrăjmăşie n-ar fi între ei;
4. Dar ei lucrau după sfatul cel de obşte al cetăţii, iar Iudeii
primind poftirea ca unii ce voiau să fie în pace, şi neavând nici o
bănuială, mergând cu corăbiile au fost înecaţi, fiind ei în număr
ca la două sute.
5. Aflând Iuda răutatea ce s-a făcut celor din neamul său,
poruncind bărbaţilor celor care erau cu sine,
6. Şi chemând pe Judecătorul cel drept, Dumnezeu, a mers asupra
ucigătorilor fraţilor săi şi a aprins noaptea portul şi corăbiile
le-a ars, şi pe cei care fugiseră acolo i-a omorât.
7. Şi oraşul fiind închis, s-a întors ca să vină a doua oară, şi
toată cetatea Iafa de tot să o distrugă.
8. Aflând că şi cei din Iamnia vreau să facă la fel Iudeilor care
locuiau la ei,
9. Năvălind asupra locuitorilor din Iamnia noaptea, a aprins portul
cu corăbiile, încât se vedea lumina flăcării din Ierusalim, de la o
depărtare de două sute patruzeci de stadii.
10. Şi de acolo mergând nouă stadii, îndreptându-se asupra lui
Timotei, au năvălit Arabii asupra lui Iuda ca la cinci mii cinci
sute de călăreţi.
11. Şi făcându-se război tare, şi, cu ajutorul lui Dumnezeu biruind
cei care erau cu Iuda, şi împuţinându-se Arabii, s-au rugat de Iuda
să facă pace cu ei, făgăduind că-i vor da dobitoace, şi întru
celelalte îi vor folosi.
12. Iar Iuda, socotind cu adevărat că în multe îi vor fi de folos,
le-a dat pace şi, primind învoiala cu ei, s-au dus la corturile
lor.
13. Apoi Iuda a năvălit şi asupra unei cetăţi cu pod tare şi cu
ziduri înconjurată, în care multe feluri de neamuri locuiau şi al
cărui nume era Caspin.
14. Iar cei dinăuntru nădăjduind în tăria zidurilor şi în mulţimea
bucatelor ce-şi strânseseră, se purtau trufaş, batjocorind pe cei
care erau cu Iuda, şi blestemându-i şi grăind cele ce nu se
cuvin.
15. Iar cei care erau cu Iuda, chemând pe puternicul Stăpân al
lumii, Care fără de berbeci şi fără unelte a surpat zidurile
Ierihonului, pe vremea lui Iosua, au năvălit ca nişte fiare asupra
zidului.
16. Şi cu voia lui Dumnezeu, luând cetatea, măcel cumplit au făcut,
încât lacul cel de lângă cetate, care era lat de două stadii, plin
de curgerea sângelui se vedea.
17. Şi de acolo, mergând şapte sute şi cincizeci de stadii, au
sosit în Haraca, la cei care se zic Iudei Tubieni.
18. Ci pe Timotei nu l-a apucat în locurile acelea, căci fără de
nici o ispravă se întorsese de acolo, lăsând pază de oştire într-un
loc foarte tare.
19. Iar Dositei şi Sosipatru din căpeteniile care erau cu Iuda
Macabeul, mergând, au omorât pe păzitorii cei lăsaţi de Timotei mai
mulţi decât zece mii de bărbaţi.
20. Iar Iuda Macabeul, punându-şi în rând oştirea, i-a pus pe ei
peste cete şi a plecat împotriva lui Timotei care avea cu sine o
sută douăzeci de mii de pedestraşi şi o mie cinci sute de
călăreţi.
21. Deci, aflând Timotei de venirea lui Iuda, a trimis femeile şi
pruncii şi cealaltă avere la locul ce se chema Carnaim pentru că
foarte anevoie se putea înconjura şi nu lesne putea să se apropie
acela din cauza strâmtorării tuturor locurilor.
22. De la început, când s-a ivit ceata lui Iuda, s-au îngrozit
vrăjmaşii şi s-au înfricoşat de fata Celui care toate le vede şi
s-au pornit a fugi care cum putea, încât de multe ori ei intre ei
se vătămau $i se tăiau cu ascuţişul săbiilor.
23. Iar Iuda, gonindu-i foarte tare, tăind pe nelegiuiţii aceia, a
ucis ca la vreo treizeci de mii de bărbaţi.
24. Iar Timotei a căzut în mâinile oştenilor lui Dositei şi ai lui
Sosipatru şi se ruga cu multe rugăciuni să-l slobozească viu,
pentru că el are în mână pe părinţii şi fraţii multora dintre Iudei
şi, dacă el va muri, acelora li se va întâmpla rău.
25. Şi cu multe legându-se el înaintea lor, cum că pe toţi aceia
nevătămaţi îi va întoarce, l-a slobozit pentru izbăvirea
fraţilor.
26. Iar Iuda mergând împotriva Carnaimului şi împotriva templului
zeiţei Atargatis, a omorât douăzeci şi cinci de mii de
oameni.
27. Şi după fuga şi pierderea acestora, a tăbărât Iuda asupra
Efronului, care era cetate tare, în care locuia Lisias şi mulţime
de tot felul de neamuri; iar înaintea zidurilor stau bărbaţi
voinici, care se băteau vitejeşte. Arme multe şi săgeţi erau puse
acolo.
28. Ci chemând pe Cel Puternic, Care cu tărie zdrobeşte puterea
vrăjmaşilor, a luat cetatea sub mâinile sale Şi, din cei care erau
înăuntru, a omorât ca vreo douăzeci şi cinci de mii.
29. Şi mergând de acolo, a năvălit asupra cetăţii Schitopolis, ce
era departe de Ierusalim ca la şase sute de stadii;
30. Iar Iudeii, care locuiau acolo, mărturisind dragostea pe care o
aveau faţă de ei Schitopolitenii, şi cum că şi în vremurile cele
nenorocite le-au fost blânzi,
31. Iuda şi ai săi, mulţumindu-le, i-au îndemnat ca şi de aici
înainte să fie buni cu neamul Iudeilor, şi au venit la Ierusalim,
când se apropia sărbătoarea Cincizecimii.
32. Iar după praznicul Cincizecimii, au pornit împotriva lui
Gorgias, mai marele Edomului.
33. Şi a ieşit Gorgias cu trei mii de pedeştri şi cu patru sute de
călăreţi,
34. Şi bătându-se, s-a întâmplat de au căzut puţini dintre
iudei.
35. Iar un oarecare Dositei dintre Tubieni, călăreţ şi bărbat tare,
a prins pe Gorgias şi, ţinându-l de veşmânt, îl ţinea vitejeşte,
vrând viu să-l aducă rob pe blestematul acela; iar unul din
călăreţii Traci venind asupră-i şi lovindu-l peste umăr, Gorgias a
scăpat fugind în Mareşa.
36. Iar cei care erau cu Esdris mai mult bătându-se şi ostenind,
Iuda a chemat pe Domnul să-i fie ajutor şi Căpetenie în
luptă.
37. Începând în graiul părinţilor şi cu cântări strigând şi glas
înălţând, fără de veste a năvălit asupra oştirilor lui Gorgias şi
le-a înfrânt.
38. Apoi, Iuda luând oştirea, s-a dus în cetatea Adulam şi, sosind
ziua a şaptea, s-a curăţit după obicei şi a petrecut acolo ziua de
odihnă.
39. Iar a doua zi au venit cei care erau cu Iuda, precum a fost
rânduit ca să ridice trupurile celor omorâţi şi să le aşeze cu
rudeniile în părinteştile morminte.
40. Şi a aflat sub hainele fiecăruia din cei morţi lucruri
închinate idolilor Iamniei, de la care îi oprea legea pe Iudei, şi
tuturor vădit lucru a fost că pentru atare pricină au căzut
aceştia.
41. Şi toţi binecuvântând pe Judecătorul cel drept, pe Domnul, Cel
care arată cele ascunse,
42. Şi întorcându-se la rugăciuni, s-au rugat pentru păcatul ce s-a
făcut, ca de tot să se şteargă. Iar viteazul Iuda a îndemnat
mulţimea să se păzească fără de păcat, văzând cu ochii cele ce s-au
făcut pentru păcatul celor care mai înainte au căzut.
43. Şi strângând bani după numărul bărbaţilor care erau cu el, două
mii de drahme de argint a trimis în Ierusalim, să se aducă jertfă
pentru păcat. Foarte bun şi cuvios lucru pentru socotinţa învierii
morţilor!
44. Că de n-ar fi avut nădejde că vor învia cei care mai înainte au
căzut, deşert şi de râs lucru ar fi a se ruga pentru cei
morţi.
45. Şi a văzut că celor care cu bună cucernicie au adormit, foarte
bun dar le este pus.
46. Drept aceea, sfânt şi cucernic gând a fost, că a adus jertfă de
curăţie pentru cei morţi, ca să se slobozească de păcat.
CAPITOLUL 13
Moartea lui Menelau şi pacea lui Antioh cu Iuda.
1. În anul o sută patruzeci şi nouă au aflat cei care erau cu
Iuda că vine Antioh Eupator cu mulţime asupra Iudeii.
2. Şi împreună cu el venea şi Lisias epitropul, care era mai mare
peste treburile tării, fiecare având oştire elinească: pedestraşi o
sută şi zece mii, călăreţi cinci mii trei sute, elefanţi douăzeci
şi doi şi trei sute de care de război purtătoare de
seceri.
3. Şi s-a întovărăşit cu ei şi Menelau şi cu multă înşelăciune
îndemna pe Antioh, nu la izbăvirea patriei gândind, ci nădăjduind
că-l va pune căpetenie.
4. Ci împăratul împăraţilor a întărâtat mânia lui Antioh asupra
celui păcătos, şi arătând Lisias că acesta este pricina tuturor
răutăţilor, a poruncit, precum este obiceiul într-acel loc, să-l
piardă, ducându-l în Bereea.
5. Şi era în locul acela un turn de cincizeci de coti înalt plin cu
cenuşă, şi acesta avea o unealtă cu meşteşug făcută de se pleca în
toate părţile şi aluneca în cenuşă.
6. Aici se aruncau toţi cei care erau furi de cele sfinte sau
vinovaţi cu alte răutăţi mari.
7. Cu această moarte s-a întâmplat a muri nelegiuitul Menelau,
neînvrednicindu-se nici de înmormântare.
8. Pe bună dreptate, fiindcă multe păcate făcuse asupra
jertfelnicului, ale cărui foc şi cenuşă erau curate şi tocmai în
cenuşă şi-a găsit moartea.
9. Iar regele venea cu gânduri barbare, ca să facă Iudeilor mai
mari rele decât s-au făcut în zilele tatălui său.
10. Şi aflând Iuda acestea, a poruncit poporului să se roage
Domnului, ziua şi noaptea ca, precum alteori, aşa şi acum să
ajute
11. Celor care erau să fie lipsiţi de lege, de patrie şi de sfântul
locaş, iar pe poporul, care nu de multă vreme îşi venise în fire,
să nu-l lase să fie supus neamurilor celor hulitoare.
12. Şi toţi împreună făcând aceasta şi rugând pe milostivul
Dumnezeu cu plângere şi cu ajunări şi cu cădere la pământ trei zile
neîncetat, i-a mângâiat Iuda şi le-a poruncit să se
gătească.
13. Iar Iuda împreună cu cei mai bătrâni s-a sfătuit ca, mai
înainte de a intra oştirea regelui în Iudeea şi de a birui
Ierusalimul, să le iasă înainte şi cu ajutorul Domnului să
hotărască lucrul.
14. Deci, încredinţându-se purtării de grijă a Celui care a făcut
lumea şi îndemnând pe cei care erau cu el ca bărbăteşte să se
nevoiască până la moarte pentru legi, pentru templul Domnului,
pentru cetate, pentru patrie şi pentru datină, şi-a pus tabăra
împrejurul Modeinului.
15. Şi dând la ai săi cuvântul de taină: "Domnul este izbânda
noastră", cu voinici preabuni aleşi a lovit noaptea tabăra regească
şi a omorât ca la vreo patru mii de bărbaţi şi pe cel care era mai
mare peste elefanţi cu toţi ai săi.
16. Mai pe urmă, după ce a umplut tabăra de frică şi de tulburare,
s-a întors cu bine.
17. Aceasta s-a făcut când se lumina de ziuă, ajutându-i ocrotirea
Domnului.
18. Iar regele, îndată ce a văzut îndrăznirea Iudeilor, cu meşteşug
a ispitit locurile.
19. Şi înaintând împotriva Betţurului care era pază tare a
Iudeilor, a fost bătut, respins Şi păgubit în ostaşi.
20. Iar Iuda trimitea celor dinăuntru cele trebuitoare.
21. Şi un oarecare Rodocos din tabăra Iudeilor a spus vrăjmaşilor
tainele. Şi, cercetându-se, a fost prins şi închis.
22. Iar regele a doua oară a stat de vorbă cu cei care erau în
Betţur şi dându-le sfat de pace, s-a dus şi s-a ciocnit cu cei care
erau cu Iuda şi a fost biruit.
23. Deci aflând că s-ar fi sculat asupră-i la Antiohia Filip, pe
care îl lăsase mai-mare peste treburi, s-a tulburat şi, rugându-se
de Iudei, li s-a supus şi a jurat pe toate cele drepte şi,
împăcându-se, a adus jertfă şi a cinstit templul Domnului şi locul
l-a miluit.
24. Şi pe Iuda Macabeul l-a primit bine şi l-a făcut cârmuitor de
la Ptolemaida până la ţinutul Gherar.
25. Apoi, regele a venit de acolo la Ptolemaida, iar locuitorii din
Ptolemaida erau nemulţumiţi de această înţelegere şi voiau să calce
legătura făcută cu Iudeii.
26. Atunci a intrat în divan Lisias şi a spus tot lucrul şi i-a
aşezat şi i-a potolit şi i-a făcut cu voie bună. După aceea s-a
întors la Antiohia; aşa a fost înaintarea şi întoarcerea
regelui.
CAPITOLUL 14
Necredinţa lui Nicanor; ascultarea lui Iuda şi moartea
vitejească a lui Razis.
1. După trecere de trei ani a aflat Iuda şi cei care erau cu el
că Dimitrie al lui Seleuc, trecând prin portul Tripoliei, a venit
cu mulţime mare şi cu corăbii,
2. A cuprins ţări, omorând pe Antioh şi pe Lisias, epitropul
lui;
3. Iar un oarecare Alchimos, care fusese arhiereu şi se pângărise
de bună voie în vremurile de răzvrătire, socotind că nici într-un
chip nu-i mai rămâne nădejde de mântuire şi nici de intrare la
sfântul jertfelnic,
4. A venit la regele Dimitrie în anul o sută cincizeci şi unu,
aducându-i coroană de aur şi finic, şi pe lângă acestea şi câteva
ramuri de măslin, cum este datina să, se dăruiască templului. Şi în
ziua aceea a stat liniştit.
5. Şi aflând vreme bună nebuniei sale, chemându-l Dimitrie la sfat
şi întrebându-l ce voiesc şi ce plănuiesc Iudeii,
6. El a răspuns la aceasta: "Iudeilor care se cheamă Asidei, în
fruntea cărora se află Iuda Macabeul, le place să aibă război şi să
se certe şi nu lasă să aibă pace cei care cârmuiesc.
7. Pentru aceea şi eu lipsit de mărirea cea părintească, adică de
arhierie, am venit acum aici,
8. Întâi, foarte bine gândind de cele ce se cuvin regelui, iar al
doilea, voind binele cetăţenilor mei, căci prin răutatea celor
despre care am vorbit mai înainte tot neamul nostru mult este
asuprit.
9. Deci pe fiecare dintr-acestea cunoscându-le tu, o, rege, fie-ţi
milă de ţară şi de neamul nostru cel asuprit, şi-l ajută pentru
iubirea de oameni pe care o ai către toţi.
10. Că până va fi Iuda, nu este cu putinţă să fie lucrurile în
pace".
11. Şi după ce a grăit el astfel, îndată ceilalţi prieteni, având
vrăjmăşie asupra lui Iuda, au aţâţat şi mai mult pe
Dimitrie.
12. Deci Dimitrie, îndată chemând pe Nicanor, care era mai mare
peste elefanţi şi făcându-l general peste Iudeea, l-a trimis
acolo,
13. Dându-i porunci ca pe Iuda să-l omoare şi pe cei care sunt cu
el să-i risipească şi să pună pe Alchimos arhiereu templului celui
preaslăvit.
14. Iar neamurile, care fugiseră din Iudeea din cauza lui Iuda, ca
turmele se adunau lângă Nicanor, nenorocirile şi primejdiile
Iudeilor părându-le a fi spre fericirea lor.
15. Şi auzind de venirea lui Nicanor şi de adunarea neamurilor,
presărându-şi capetele cu pământ, se rugau Celui care pe veci a
întemeiat pe poporul Său şi Care pururea făţiş a apărat partea
sa.
16. Şi, poruncind cârmuitorul lor, Iudeii îndată au purces de acolo
şi s-au lovit cu duşmanii la satul Adasa.
17. Iar Simon, fratele lui Iuda, s-a ciocnit cu Nicanor, dar s-a
speriat de venirea cea fără de veste a vrăjmaşilor.
18. Însă Nicanor, auzind vitejia celor care erau cu Iuda şi
bărbăţia pe care o aveau în bătăliile cele pentru patrie, s-a temut
să dezlege cearta prin vărsare de sânge.
19. Pentru aceea a trimis pe Posidoniu şi pe Teodot adică pe
Matatia, ca să încerce o înţelegere.
20. Şi mult sfat făcându-se pentru acestea şi conducătorul
poporului vorbind cu mulţimea, toţi împreună au voit să facă
pace.
21. Şi au rânduit o zi, în care cei doi conducători deosebi să vină
la un loc. Şi venind şi unul şi altul, fiecare a avut scaunul său
de cinste.
22. Iar Iuda rânduise oameni înarmaţi gata, în locuri bune, ca nu
cumva vrăjmaşii fără de veste să facă vreun lucru rău; dar vorbirea
dintre ei au isprăvit-o cu bună pace.
23. Iar Nicanor, rămânând la Ierusalim, nici un lucru fără de cale
n-a făcut şi oştile cele ce se adunaseră ca turmele, le-a
slobozit.
24. Şi avea pe Iuda pururea înaintea ochilor, din inimă
iubindu-l.
25. Şi l-a îndemnat să se însoare şi să nască fii şi s-a însurat şi
a trăit în linişte bucurându-se de viaţă.
26. Iar Alchimos, văzând dragostea pe care o avea unul faţă de
altul şi luând o copie după zapisul lor de pace, a venit la
Dimitrie şi i-a spus că Nicanor gândeşte lucruri potrivnice
regelui, că pe Iuda, vrăjmaşul împărăţiei, l-a ales să fie în locul
lui arhiereu.
27. Iar regele, umplându-se de mânie şi întărâtându-se de pâri,
vrăjmăşeşte a scris lui Nicanor, zicând că îi este greu să
primească alianţa încheiată, şi îi porunceşte ca pe Macabeu curând
să-l trimită legat la Antiohia.
28. Şi sosind acesta la Nicanor, s-a mâhnit şi cu greu îi era a
strica alianţa făcută, nefăcându-i nici o strâmbătate bărbatul
acesta.
29. Ci fiindcă împotriva regelui nu se putea pune, căuta prilej ca
aceasta cu meşteşug să se săvârşească.
30. Iar Macabeu văzând pe Nicanor mai aspru răspunzându-i, şi
petrecerea cea obişnuită mai sălbatică având-o, a socotit că nu
este spre bine asprimea aceasta şi, strângând pe mulţi dintre ai
săi, s-a ascuns de Nicanor.
31. Deci cunoscând el că bărbatul a biruit cu îndrăzneală
vicleşugul, s-a dus la marele şi sfântul templu al Domnului, când
aduceau preoţii jertfele cele cuviincioase şi a poruncit să-i dea
pe bărbatul acesta.
32. Iar ei s-au jurat, zicând că pe cel care îl caută nu ştiu unde
este. Întinzând dreapta spre templul Domnului,
33. Nicanor astfel s-a jurat: "De nu-mi vei da legat pe Iuda, acest
templu al lui Dumnezeu câmp îl voi face şi jertfelnicul îl voi săpa
şi aici voi face lui Dionisos templu vestit".
34. Şi după ce a zis acestea, s-a dus, iar preoţii, întinzând
mâinile către cer, chemau pe Apărătorul Cel de-a pururea al
neamului nostru, zicând acestea:
35. "Tu, Doamne, Care de nimic n-ai lipsă, bine ai voit ca
templul unde Tu sălăşluieşti, să fie în mijlocul nostru.
36. Şi acum, Sfinte a toată sfinţenia, Doamne, păzeşte până în veac
neîntinat templul acesta, care de curând s-a curăţit, şi astupă
toată gura nedreaptă".
37. Iar un oarecare, anume Razis, dintre bătrânii din Ierusalim, a
fost pârât lui Nicanor. Razis era bărbat iubitor de cetate şi cu
nume bun, încât pentru bună-voinţa ce avea, era numit părintele
Iudeilor,
38. Pentru că în vremurile cele mai dinainte ale neamestecului
Iudeilor cu Elinii era îndrăzneţ iubitor al datinilor iudaice şi
trupul şi sufletul pentru evreime şi-l pusese cu toată
nevoinţa.
39. Deci vrând Nicanor să arate ura, pe care o avea faţă de Iudei,
a trimis peste cinci sute, să prindă pe Razis.
40. Căci socoteau că de-l va prinde pe el, foarte mare durere va
face Iudeilor,
41. Şi când gloata de ostaşi, vrând să ia turnul unde se ascunsese
Razis, bătea în uşi şi poruncea să aducă foc să aprindă uşile,
atunci Razis, aproape să fie prins, singur s-a junghiat cu
sabia,
42. Vrând mai bine să moară cu cinste, decât să se supună păgânilor
şi împotriva cinstei sale să păţească ocări nevrednice.
43. Însă din grabă nu s-a nimerit să se junghie de moarte şi gloata
năvălind pe uşă înăuntru, el, alergând pe zid vitejeşte, s-a
aruncat peste mulţime plin de bărbăţie.
44. Iar mulţimea de jos repede dându-se înapoi, ca să facă loc
căderii lui, el a căzut tocmai în mijlocul lor.
45. Şi fiind încă viu şi înfierbântat, s-a sculat cu mâinile, iar
sângele din el ţâşnea tare şi, deşi rănit greu, a alergat trecând
printre mulţime,
46. Şi stând pe o piatră ridicată după ce i-a curs tot sângele,
şi-a scos maţele şi prinzându-le cu amândouă mâinile, le-a aruncat
spre mulţime, rugându-se Celui care stăpâneşte peste viaţă şi peste
duh, ca iarăşi să i le dea; şi în felul acesta a murit.
CAPITOLUL 15
Iuda pierde pe Nicanor şi mulţime din oştirea lui şi porunceşte
să-i taie capul şi mâinile şi să le spânzure în Ierusalim, spre
pomenirea puterii celei dumnezeieşti.
1. Iar Nicanor, aflând că cei care erau cu Iuda sunt în locurile
cele dimprejurul Samariei, a făcut sfat, ca în ziua de odihnă, fără
nici o frică, să meargă cu război împotriva lor.
2. Ci Evreii, care de nevoie mergeau cu Nicanor, ziceau: "Să nu-i
pierzi nicidecum aşa sălbatic şi barbar, ci cinsteşte ziua pe care
mai înainte a sfinţit-o şi a cinstit-o Cel care vede
toate".
3. Iar de trei ori nelegiuitul acela păgân a întrebat: "Oare este
în cer Puternic, care să fi poruncit a se ţine ziua de
odihnă?"
4. Şi ei, răspunzând, au zis: "Domnul cel viu, Acela este
puternicul Cel din cer, Care a poruncit să nu se lucreze în ziua a
şaptea".
5. Iar celălalt a zis: "Şi eu sunt puternic pe pământ, care
poruncesc a lua arme şi a plini lucrurile regelui". Însă n-a ajuns
să-şi poată împlini sfatul său nelegiuit.
6. Deci Nicanor, cu toată semeţia, înălţându-se, socotea să facă
biruinţă de pomină asupra lui Iuda.
7. Dar Iuda Macabeul neîncetat, cu toată nădejdea, credea că va
avea ajutor de la Domnul.
8. Şi îndemna pe cei care erau cu sine să nu se sperie de venirea
neamurilor, ci aducându-şi aminte de ajutoarele cele de mai
înainte, care li s-au făcut din cer şi acum să aştepte de la Cel
Atotputernic biruinţă şi ajutor.
9. Şi-i mângâia din lege şi din prooroci şi aducându-le aminte de
războaiele pe care mai înainte le-au purtat, mai cu osârdie i-a
îmbărbătat.
10. Şi aşa întărâtându-i cu mânie, împreună le-a arătat că
neamurile n-au ţinut alianţa şi au călcat jurământul.
11. Şi pe fiecare dintr-înşii nu atât cu scuturi şi cu arme îi
întărea, cât fi îndemna cu cuvinte foarte bune, iar la urmă le-a
spus şi un vis vrednic de credinţă, prin care pe toţi i-a făcut
voioşi.
12. Iar vederea visului astfel era: că Onia, care fusese arhiereu,
om bun, blând, cucernic la chip şi cu obiceiuri bune şi la vorbă
cuvios, care din pruncie s-a nevoit întru toate lucrurile faptei
bune, cu mâinile întinse se ruga pentru toată adunarea
Evreilor.
13. După aceasta s-a arătat un bărbat cu cărunteţe §i cu slavă
minunată şi preacuvioasă mărire era împrejurul lui.
14. Şi a grăit Onia, zicând către Iuda: Acesta este iubitorul de
fraţi, proorocul lui Dumnezeu Ieremia, care mult se roagă pentru
popor şi pentru sfânta cetate.
15. Iar Ieremia a întins dreapta şi a dat lui Iuda sabia de aur şi
i-a zis acestea:
16. Ia această sfântă sabie, care este dar de la Dumnezeu, prin
care vei surpa pe vrăjmaşi.
17. Deci mângâindu-se cu aceste cuvinte foarte bune ale lui Iuda,
care putea aprinde inimile voinicilor şi spre vitejie a le
îmbărbăta, a socotit să nu tabere, ci vitejeşte să năvălească şi
bărbăteşte să se apuce şi să se bată, ca să se aleagă lucrul;
pentru că şi cetatea şi sfintele şi templul Domnului erau în
primejdie.
18. Iar de femei şi de prunci şi de fraţi şi de rudenii mai puţină
grijă aveau; frica cea mai mare şi cea mai dintâi le era pentru
sfântul locaş.
19. Însă cei care erau în cetate, foarte îngrijoraţi erau şi
tulburaţi pentru cei care aveau să poarte războiul.
20. Şi toţi aşteptau acum sfârşitul apropiat, fiindcă se
apropiaseră vrăjmaşii şi îşi aşezară armata în linie de bătaie, îşi
puseseră elefanţii la loc bun şi împărţiseră călărimea la dreapta
şi la stânga.
21. Iar Macabeu, văzând venirea oştirii şi gătirea armelor cea de
multe feluri şi sălbăticiunea elefanţilor, a întins mâinile spre
cer şi s-a rugat Domnului şi păzitorului Celui care face minuni,
cunoscând că nu în arme este biruinţa, ci, precum El Însuşi judecă,
dă celor vrednici biruinţă.
22. Şi rugându-se, aşa a zis: "Tu, Doamne, ai trimis pe îngerul Tău
în zilele lui Iezechia, regele lui Iuda, şi a ucis din tabăra lui
Sanherib ca la o sută optzeci şi cinci de mii.
23. Şi acum, Stăpânitorule al cerurilor, trimite înger bun înaintea
noastră, care să fie spre frică şi spre cutremur,
24. Ca de mărirea braţului Tău să se înfricoşeze cei care cu hulă
vin asupra sfântului Tău popor". Şi aceste cuvinte i-au fost toată
rugăciunea.
25. Nicanor şi cei care erau cu el, veneau cu trâmbiţe şi cu
cântece.
26. Iar Iuda şi cei care erau cu el, cu chemare şi cu rugăciuni
s-au luptat cu vrăjmaşii.
27. Şi cu mâinile oştindu-se, iar cu inimile rugându-se către
Dumnezeu, au doborât treizeci şi cinci de mii, veselindu-se foarte
mult de această măreaţă arătare a lui Dumnezeu.
28. Iar încetând războiul şi cu bucurie întorcându-se, au cunoscut
că Nicanor, îmbrăcat cu toate armele sale, a căzut.
29. Şi făcându-se strigare şi vălmăşag, au binecuvântat pe Cel
Puternic în graiul părinţilor.
30. Şi a poruncit Iuda, cel care în tot chipul era gata cu trupul
şi cu sufletul a muri pentru cetăţeni, şi din tinereţea sa a păzit
bunăvoinţa către cei de o lege, ca să taie capul lui Nicanor şi
mâna cu braţ cu tot şi să le aducă în Ierusalim.
31. Şi după ce a sosit acolo, chemând pe cei de o lege cu sine şi
pe preoţi punându-i înaintea jertfelnicului, a chemat pe cei care
erau în cetate.
32. Şi le-a arătat capul nelegiuitului Nicanor şi mâna celui rău
hulitor, pe care cu semeţie o întinsese asupra casei celei sfinte a
Atotputernicului.
33. Şi limba răului credincios Nicanor a poruncit să o taie şi să o
facă bucăţi mărunte şi să o dea păsărilor; iar în faţa sfântului
locaş, să spânzure braţul răufăcătorului.
34. Şi toţi căutând la cer, au binecuvântat pe Domnul Dumnezeu,
zicând: Bine este cuvântat Cel care a păzit locul Său
neîntinat.
35. Capul lui Nicanor l-a spânzurat pe zidul cetăţii, ca să-l vadă
toţi şi să cunoască cum că este adevărat semn al ajutorului lui
Dumnezeu.
36. Şi au hotărât toţi într-un cuget să nu lase neînsemnată ziua
aceasta;
37. Ci serbarea ei să fie în ziua a treisprezecea a lunii a
douăsprezecea, care în limba siriană se zice Adar, cu o zi mai
înainte de ziua lui Mardoheu.
38. Deci cele ce au fost cu Nicanor aşa s-au întâmplat şi din
vremurile acelea au stăpânit Evreii cetatea Ierusalimului; iar eu
voi sfârşi aici cuvântul.
39. Şi de este bine întocmit şi cum se cuvine, aceasta şi eu am
vrut; iar de este cu ponosuri şi de mijloc, eu unul am făcut tot ce
am putut.
40. Că precum a bea numai vin sau numai apă, nepotrivit lucru este,
pe când vinul amestecat cu apă este dulce şi desfătează, tot aşa şi
meşteşugul de a orândui istorisirea încântă urechile celor ce
citesc. Iar aici să fie sfârşitul.
|