CAPITOLUL 1
În cuptorul cu foc din Babilon.
1. Şi stând Azaria în mijlocul focului, şi deschizând gura sa,
aşa s-a rugat, zicând:
2. "Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, şi
lăudat şi preaslăvit este numele Tău în veci.
3. Că drept eşti în toate câte ai făcut nouă, şi toate lucrurile
Tale sunt adevărate, şi drepte căile Tale şi toate judecăţile Tale
adevărate.
4. Tu ai dat hotărâri drepte în toate relele ce ai făcut să vină
asupra noastră şi asupra cetăţii celei sfinte a părinţilor noştri,
Ierusalimul; că în adevăr şi dreptate ai adus acestea peste noi din
pricina păcatelor noastre:
5. Că am păcătuit, că am făcut fărădelege, depărtându-ne de la
Tine.
6. Şi am greşit în toate, şi poruncile Tale n-am ascultat, nici
le-am păzit, nici le-am făcut, după cum ne-ai poruncit nouă, ca să
ne fie bine.
7. Şi câte ai adus şi ai făcut nouă în dreaptă judecată
sunt.
8. Tu ne-ai dat în mâinile vrăjmaşilor noştri, oameni fără lege şi
cei mai răi dintre nelegiuiţi, unui rege nedrept, cel mai rău care
este pe pământ.
9. Şi astăzi nu mai putem să deschidem gura; ruşine şi ocară ne-am
făcut robilor Tăi şi celor ce Te cinstesc pe Tine.
10. Nu ne părăsi pe noi pentru totdeauna, pentru numele Tău, şi nu
strica legământul Tău.
11. Şi nu depărta mila Ta de la noi, pentru Avraam cel iubit de
Tine şi pentru Isaac, robul Tău, şi pentru Israel, sfântul
Tău,
12. Cărora le-ai făgăduit să le înmulţeşti seminţia lor, ca stelele
cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării.
13. Căci, Stăpâne, ne-am împuţinat mai mult decât toate neamurile
şi suntem umiliţi astăzi, în tot pământul, pentru păcatele
noastre.
14. Şi nu mai este în vremea aceasta căpetenie, prooroc, nici
conducător, nici ardere de tot, nici jertfă, nici prinos, nici
tămâie, nici loc unde să aducem înaintea Ta pârga noastră şi să
aflăm har la Tine.
15. Ci cu suflet zdrobit şi cu duh umilit să fim primiţi de
Tine.
16. Ca ardere de tot de berbeci si de junci, ca zeci de mii de miei
graşi, aşa să fie jertfa noastră înaintea Ta astăzi şi înţelegere
să găsească la Tine; că nu este ruşine celor ce nădăjduiesc în
Tine.
17. Şi acum urmăm ţie cu toată inima, şi ne temem de Tine, şi
căutăm faţa Ta.
18. Să nu ne ruşinezi pe noi, ci fă cu noi după îndurarea Ta şi
după mulţimea milei Tale.
19. Şi ne scoate pe noi după minunile Tale, şi dă mărire numelui
Tău, Doamne; şi să se ruşineze toţi cei ce arată robilor Tăi
rele.
20. Şi să se ruşineze de toată puterea Ta, şi tăria lor să se
sfărâme.
21. Şi să ştie că Tu eşti Domn, Dumnezeu singur, şi slăvit peste
toată lumea".
22. Şi n-au încetat slujitorii regelui, care îi aruncaseră în
cuptor, să înfierbânte cuptorul cu catran şi cu smoală şi cu câlţi
şi cu viţă.
23. Şi vâlvătaia se ridica deasupra cuptorului, de patruzeci şi
nouă de coţi.
24. Şi izbucnind afară, ea a ars pe Caldeii care se aflau în jurul
cuptorului.
25. Iar îngerul Domnului s-a coborât la Azaria şi la cei trei
prieteni ai lui în cuptor şi a stins văpaia.
26. Şi le-a suflat în mijlocul cuptorului ca o răcoare de adiere şi
de rouă, aşa că focul nu i-a mai atins; nu le-a mai pricinuit nici
dureri, nici teamă.
27. Şi acei trei, într-un singur glas, au lăudat, au slăvit şi au
binecuvântat pe Dumnezeu în cuptor, zicând:
28. "Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, şi
lăudat şi preaînălţat întru toţi vecii.
29. Binecuvântat este numele cel sfânt al slavei Tale, şi
prealăudat şi preaînălţat întru toţi vecii.
30. Binecuvântat eşti în locaşul sfintei Tale slave, lăudat şi
preaslăvit în veci.
31. Binecuvântat eşti Cel ce vezi adâncurile şi şezi pe heruvimi şi
lăudat şi preaînălţat în veci.
32. Binecuvântat eşti pe scaunul împărăţiei Tale şi prealăudat şi
preaînălţat în veci.
33. Binecuvântat eşti pe bolta cerului şi prealăudat şi preaslăvit
în veci.
34. Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, lăudaţi-L
şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
35. Binecuvântaţi, ceruri, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe
El în veci.
36. Binecuvântaţi, îngeri, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe
El în veci.
37. Binecuvântaţi, ape şi toate cele mai presus de cer, pe Domnul,
lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
38. Binecuvântaţi, toate puterile Domnului, pe Domnul, lăudaţi-L
şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
39. Binecuvântaţi, soare şi lună, pe Domnul, lăudaţi-L şi-L
preaînălţaţi în veci.
40. Binecuvântaţi, stelele cerului, pe Domnul, lăudaţi şi-L
preaînălţaţi pe El în veci.
41. Binecuvântaţi, toată ploaia şi roua, pe Domnul, lăudaţi şi-L
preaînălţaţi pe El în veci.
42. Binecuvântaţi, toate vânturile, pe Domnul, lăudaţi şi-L
preaînălţaţi pe El intru toţi vecii.
43. Binecuvântaţi, foc şi căldură, pe Domnul, lăudaţi şi-L
preaînălţaţi în veci.
44. Binecuvântaţi, frig şi căldură, pe Domnul, lăudaţi şi-L
preaînălţaţi pe El în veci.
45. Binecuvântaţi, rouă şi zăpadă, pe Domnul, lăudaţi şi-L
preaînălţaţi pe El în veci.
46. Binecuvântaţi, nopţi şi zile, pe Domnul, lăudaţi şi-L
preaînălţaţi pe El în veci.
47. Binecuvântaţi, lumină şi întuneric, pe Domnul, lăudaţi şi-L
preaînălţaţi pe El în veci.
48. Binecuvântaţi, gheaţă şi ger, pe Domnul, lăudaţi şi-L
preaînălţaţi pe El în veci.
49. Binecuvântaţi, brume şi zăpezi, pe Domnul, lăudaţi şi-L
preaînălţaţi pe El în veci.
50. Binecuvântaţi, fulgere şi nori, pe Domnul, lăudaţi şi-L
preaînălţaţi pe El în veci.
51. Binecuvintează, pământule, pe Domnul, laudă şi-L preaînalţă în
veci.
52. Binecuvântaţi, munţi şi dealuri, pe Domnul, lăudaţi şi-L
preaînălţaţi pe El în veci.
53. Binecuvântaţi, toate cele ce răsăriţi pe pământ, pe Domnul,
lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
54. Binecuvântaţi, izvoare, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe
El în veci,
55. Binecuvântaţi, mări şi râuri, pe Domnul, lăudaţi şi-L
preaînălţaţi pe El în veci.
56. Binecuvântaţi, chiţi şi toate cele ce se mişcă în ape, pe
Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
57. Binecuvântaţi, toate păsările cerului, pe Domnul, lăudaţi şi-L
preaînălţaţi pe El în veci.
58. Binecuvântaţi, toate fiarele şi toate dobitoacele, pe Domnul,
lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
59. Binecuvântaţi, voi fiii oamenilor, pe Domnul, lăudaţi şi-L
preaînălţaţi pe El în veci.
60. Binecuvintează, Israel, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe
El în veci.
61. Binecuvântaţi, preoţi, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe
El în veci.
62. Binecuvântaţi, slujitori, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi
pe El în veci.
63. Binecuvântaţi, voi duhuri şi suflete ale drepţilor, pe Domnul,
lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
64. Binecuvântaţi, voi cei sfinţi şi smeriţi cu inima, pe Domnul,
lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
65. Binecuvântaţi, Anania, Azaria, şi Misael, pe Domnul, lăudaţi
şi-L preaînălţaţi pe El în veci; că ne-a scos pe noi din locuinţa
morţilor, şi din mâna morţii ne-a smuls pe noi, şi ne-a izbăvit pe
noi din mijlocul cuptorului care arde cu văpaie de foc, şi din
mijlocul văpăii ne-a izbăvit pe noi.
66. Mărturisiţi-vă Domnului, că este bun, că în veac este mila
Lui.
67. Binecuvântaţi pe Domnul, Dumnezeul dumnezeilor, toţi care vă
închinaţi Lui, lăudaţi şi mulţumiţi, că în veac este mila
Lui".
|