CAPITOLUL 1
Neamul lui Tobit. Frica de Dumnezeu şi năpasta bătrânului
Tobit.
l. Cartea istoriei lui Tobit, fiul lui Tobiel, al lui Ananiel,
al lui Aduel, al lui Gabael, din neamul lui Asiel, din seminţia lui
Neftali,
2. Care, în zilele lui Salmanasar, regele Asiriei, a fost luat în
robie din Tisbe, care se află la miazăzi de Cadeş Neftali, în
Galileea de sus, mai sus de Haţor, retras spre apus, şi la
miazănoapte de Şefat.
3. Eu, Tobit, în toate zilele vieţii mele am umblat pe căile
adevărului şi ale dreptăţii şi am făcut multe binefaceri fraţilor
mei şi poporului meu, care venise împreună cu mine la Ninive, în
ţara Asiriei.
4. Când trăiam eu în ţara mea, în pământul lui Israel, fiind încă
tânăr, toată seminţia lui Neftali, străbunul meu, s-a despărţit de
casa lui David şi de Ierusalim. Acesta fusese ales dintre toate
triburile lui Israel pentru jertfele lor; acolo fusese zidit
templul în care locuieşte Cel Preaînalt şi Sfinţit pentru toate
neamurile viitoare.
5. Toţi fraţii mei şi casa lui Neftali jertfeau viţelului lui Baal
pe care-l făcuse Ieroboam, regele lui Israel, la Dan, pe munţii
Galileii.
6. Mă duceam adesea singur la Ierusalim, de sărbători, ca să
împlinesc legea ce îndatorează pe tot Israelul pentru totdeauna. Mă
duceam la Ierusalim cu pârgă din roade şi din animale, cu dijmă din
vite şi cu prima tunsoare a oilor.
7. Şi le dam preoţilor, fiii lui Aaron, pentru jertfelnic, iar o
zeciuială din vin şi grâu, din măsline, din rodie şi din celelalte
roade ale pământului o dădeam fiilor lui Levi care slujeau în
Ierusalim; a doua zeciuială o vindeam şi în fiecare an mă duceam şi
o cheltuiam la Ierusalim;
8. Iar o a treia o dădeam orfanilor, văduvelor şi străinilor care
locuiesc cu Israeliţii; le-o aduceam ca dar din trei în trei ani.
Noi o mâncam, credincioşi în acelaşi timp sfaturilor Deborei, mama
tatălui meu, Ananiel, căci eu, după moartea tatălui meu, am rămas
orfan.
9. Ajungând în vârstă bărbătească, mi-am luat de femeie pe Ana, din
neamul nostru şi ea mi-a născut pe Tobie.
10. Şi când am fost dus în robie la Ninive, toţi fraţii mei şi toţi
cei de un neam cu mine au mâncat din mâncărurile acelora.
11. Iar eu mi-am păzit sufletul şi n-am mâncat,
12. Căci mi-am adus aminte de Dumnezeu cu toată inima
mea.
13. Şi mi-a dăruit Cel Preaînalt milă şi bunăvoinţă înaintea lui
Salmanasar şi am fost omul lui de încredere.
14. M-am dus în Media şi am dat lui Gabael, fratele lui Gabri, din
Ragheşul Mediei, zece talanţi de argint să-i păstreze.
15. Iar dacă a murit Salmanasar, s-a făcut rege în locul lui fiul
său, Sanherib; căile Mediei s-au închis, şi eu nu m-am mai putut
duce în Media.
16. În zilele lui Salmanasar am făcut multe binefaceri fraţilor mei
de neam:
17. Celor flămânzi le dădeam pâinea mea, celor goi, hainele mele,
şi de vedeam pe careva din neamul meu mort şi aruncat peste
zidurile Ninivei, îl îngropam.
18. Ba am îngropat pe ascuns şi pe aceia pe care i-a ucis regele
Sanherib, când se întorceau fugari din Iudeea. Sanherib a ucis
mulţi Israeliţi în mânia sa. Şi a căutat regele trupurile şi nu
le-a găsit.
19. Şi s-a dus unul dintre niniviteni şi m-a pârât la rege, că eu
i-am îngropat, şi atunci eu m-am ascuns. Aflând însă că mă caută să
mă ucidă, de frică am fugit din cetate.
20. Şi mi s-a jefuit atunci toată averea mea şi nu mi-a rămas
nimic, decât numai Ana, femeia mea, şi fiul meu, Tobie.
21. Dar n-au trecut patruzeci de zile, şi regele a fost ucis de cei
doi fii ai săi care au fugit în munţii Araratului. În locul lui s-a
făcut rege Asarhadon, fiul său, care a pus pe Ahiacar, fiul
fratelui meu, Anael, peste toate veniturile regatului său şi peste
toată Cârmuirea casei lui.
22. Şi a mijlocit Ahiacar pentru mine şi m-am întors la Ninive.
Ahiacar însă era şi paharnic şi păstrătorul sigiliului, cârmuitor
al casei şi vistiernic. Şi Asarhadon l-a pus al doilea după el, şi
el era fiul fratelui meu.
CAPITOLUL 2
Orbirea lui Tobit şi răbdarea lui.
l. Iar când m-am întors eu la casa mea şi mi-au fost daţi înapoi
Ana, femeia mea, şi fiul meu, Tobie, în ziua Cincizecimii,
sărbătoarea Săptămânilor, s-a pregătit la mine un prânz bun şi m-am
aşezat la masă.
2. Şi văzând eu multele mâncăruri, am zis către fiul meu: "Mergi şi
adu să mănânce cu noi un sărac cu inimă credincioasă, dintre fraţii
noştri, robi în Ninive, iar eu te aştept".
3. Şi a venit el şi a zis: "Tată, unul din neamul nostru este
sugrumat şi aruncat în piaţă".
4. Atunci eu, în loc să stau să mănânc, am ieşit repede şi l-am dus
într-o casă până după asfinţitul soarelui.
5. Şi apoi, întorcându-mă, m-am spălat şi mi-am mâncat pâinea cu
întristare.
6. Atunci mi-am adus aminte de proorocia lui Amos, care zice:
"Prăznuirile voastre se vor preface în jale şi toate cântările
voastre în tânguire". Şi am plâns.
7. Iar dacă a asfinţit soarele, m-am dus şi, săpând o groapă, l-am
îngropat.
8. Vecinii însă râdeau de mine şi ziceau: "Tot nu se teme că va fi
ucis pentru fapta asta; a mai fost fugar şi iată iar se apucă de
îngropat morţii".
9. Şi chiar în noaptea aceea, după ce m-am întors de la
înmormântare, fiind necurat, m-am culcat să dorm afară lingă zidul
curţii, cu faţa descoperită.
10. Şi n-am băgat de seamă că pe zid erau vrăbii. Şi pe când stam
cu ochii deschişi, vrăbiile au lăsat de sus necurăţie în ochii mei
şi am făcut albeaţă. Şi m-am dus eu la doctori, pentru îngrijire.
Ei mi-au uns ochii cu o alifie, dar am rămas orb. Fraţii au rămas
adânc întristaţi de aceasta. Ahiacar a purtat grijă de întreţinerea
mea timp de doi ani, înainte de a pleca la Elimaida.
11. Şi atunci Ana, femeia mea, a luat de lucru ca muncitoare, să
toarcă lână şi să ţeasă pânză.
12. Ea aducea lucrul făcut şi i se plătea; şi o dată, peste plată,
a primit ca dar un ied pentru mâncare.
13. Şi venind acasă, iedul a început să zbiere; şi eu am întrebat
pe femeie: "De unde este iedul acesta? Nu cumva este de furat? Dă-l
stăpânului lui, căci nu se cuvine să mâncăm de furat".
14. Atunci ea mi-a răspuns: "Mi-a fost dăruit peste plată". Şi eu
n-am crezut-o şi i-am zis să-l dea stăpânului şi m-am înroşit
înaintea ei. Ea însă mi-a răspuns: "Unde-ţi sunt milosteniile şi
faptele tale cele bune? Toată lumea ştie ce ţi-au adus".
CAPITOLUL 3
Rugăciunea bătrânului Tobit şi a Sarei.
1. şi cu sufletul adânc întristat, am suspinat, am plâns şi m-am
rugat cu durere, zicând:
2. "Drept eşti Tu, Doamne, şi toate lucrurile Tale sunt drepte şi
căile Tale sunt milă şi adevăr, şi Tu eşti judecătorul
lumii!
3. Adu-ţi aminte de mine şi caută spre mine şi nu mă pedepsi pentru
păcatele mele şi pentru greşelile mele şi ale părinţilor mei. Căci
noi am păcătuit înaintea Ta!
4. Şi am călcat poruncile Tale, şi Tu ne-ai dat spre jaf la robie
şi la moarte, ca să fim pildă de batjocură şi de ocară la toate
popoarele printre care Tu ne-ai risipit!
5. Şi acum toate hotărârile Tale sunt drepte, când Tu faci cu mine
după păcatele mele şi după păcatele părinţilor mei, pentru că n-am
împlinit poruncile Tale şi n-am umblat întru adevăr înaintea
Ta.
6. Fă deci cu mine ceea ce binevoieşti! Porunceşte să mi se ia
duhul, ca să mă desfac şi să mă întorc în pământ, fiindcă mi-e mai
bine să mor decât să trăiesc, căci mi s-au făcut învinuiri nedrepte
şi sunt cumplit de amărât! Porunceşte să fiu scăpat de această
povară în locaşul de veci, şi nu-ţi întoarce faţa Ta de la
mine!"
7. Tot în ziua aceea s-a întâmplat ca şi Sara, fiica lui Raguel din
Ecbatana Mediei, să sufere ocări de la una din slujnicele tatălui
său,
8. Pentru că ea fusese măritată după şapte bărbaţi. Şi Asmodeu,
duhul cel rău, îi ucisese înainte de a trăi ea cu ei! Şi-i zicea
slujnica: "Da, tu eşti cea care ţi-ai ucis bărbaţii? Căci, iată, ai
fost dată în căsătorie la şapte, şi n-ai avut noroc de nici
unul!
9. Dacă bărbaţii tăi au murit, nu trebuie să ne pedepsiţi pe noi.
Du-te şi tu după ei, ca să nu vedem de la tine fiu sau fiică
niciodată!"
10. Auzind acestea, în acea zi ea s-a întristat foarte tare,
plângea cu hohote şi s-a suit în camera tatălui său cu gândul să se
spânzure, dar chibzuind ea, gândi: "Sunt singură la tatăl meu. De
voi face aceasta, va fi necinstire pentru el şi voi coborî
bătrâneţea lui cu amărăciune în locaşul morţilor. Aş face mai bine
să nu mă spânzur, ci să rog pe Domnul să-mi dea moarte, ca să nu
mai aud ocări în viata mea!"
11. Şi în clipa aceea, întinzând braţele spre fereastră se ruga
astfel: "Binecuvântat eşti Tu, Doamne Dumnezeul meu şi binecuvântat
să fie numele Tău cel sfânt şi slăvit în veci! Să Te binecuvânteze
pe Tine toate făpturile Tale în veci!
12. Şi acum către Tine, Doamne, îmi întorc ochii şi faţa mea şi mă
rog.
13. Ia-mă de pe pământul acesta şi nu-mi da să mai aud
ocări!
14. Tu ştii, Doamne, că sunt curată, că nici un bărbat nu s-a atins
de mine.
15. Şi nu mi-am necinstit numele, nici numele tatălui meu în
pământul robiei mele. Sunt singură la tatăl meu, el n-are alt copil
ca să-l moştenească, nici frate pe lângă el, nici rudă, pentru care
să fiu păstrată spre a-i fi soţie. Până acum am pierdut şapte
bărbaţi. De ce aş mai trăi? Iar dacă Tu nu binevoieşti să faci să
mor, atunci binevoieşte a căuta spre mine şi a mă milui, ca să nu
mai aud ocări!"
16. Şi a fost auzită rugăciunea amândurora înaintea slavei marelui
Dumnezeu.
17. Şi Rafael a fost trimis să-i vindece pe amândoi: să ridice
albeaţa lui Tobit, ca să vadă cu ochii săi lumina lui Dumnezeu şi
să dea pe Sara, fiica lui Raguel, de soţie lui Tobie, fiul lui
Tobit, legând pe Asmodeu, duhul cel rău; căci Tobie era menit s-o
moştenească. Şi în acelaşi timp Tobit, după întoarcere, a intrat în
casa sa, iar Sara, fiica lui Raguel, s-a coborât din foişorul
său.
CAPITOLUL 4
Tobit povăţuieşte pe fiul său a păzi poruncile lui Dumnezeu şi-i
destăinuieşte cei zece talanţi daţi lui Gabael.
l. În ziua aceea şi-a adus aminte Tobit de argintul pe care-l
încredinţase spre păstrare lui Gabael în Ragheşul Mediei.
2. Şi el şi-a zis în sine: "Eu mi-am cerut moarte. Aş face bine să
chem pe fiul meu Tobie, ca să-i spun de aceşti talanţi până nu
mor!"
3. Şi chemându-l, i-a zis: "Fiule, când voi muri, să mă îngropi şi
să nu părăseşti pe mama ta; cinsteşte-o în toate zilele vieţii
tale, fă ce-i place ei şi să nu-i pricinuieşti
amărăciuni!
4. Adu-ţi aminte, fiule, că ea a înfruntat multe primejdii pentru
tine, când te-a purtat în pântece. Şi când ea va muri, s-o îngropi
lângă mine în acelaşi mormânt.
5. Adu-ţi aminte în toate zilele, fiule, de Domnul Dumnezeul nostru
şi să nu doreşti a greşi şi a călca poruncile Lui. Să faci fapte
bune, în toate zilele vieţii tale, şi să nu umbli pe căile
nedreptăţii.
6. Căci dacă tu lucrezi întru adevăr, vei izbuti în toate lucrările
tale, ca toţi cei ce umblă după adevăr!
7. Dă milostenie din averea ta şi să nu aibă ochiul tău părere de
rău când vei face milostenie. De la nici un sărac să nu-ţi întorci
faţa ta, şi atunci nici de la tine nu se va întoarce faţa lui
Dumnezeu.
8. Când ai mult, dă mai mult; dacă ai puţin dă mai puţin, dar nu
pregeta să faci milostenie.
9. Şi-ţi vei aduna prin aceasta vistierie bogată pentru zile
grele,
10. Că milostenia izbăveşte de la moarte şi nu te lasă să te cobori
în întuneric.
11. În faţa Celui Preaînalt, milostenia este dar bogat pentru toţi
cei ce o fac.
12. Păzeşte-te, fiule, de orice desfrânare! Să-ţi iei femeie din
seminţia tatălui tău, şi să nu-ţi iei femeie străină, căci noi
suntem fii de prooroci. Părinţii noştri din vechime sunt Noe,
Avraam, Isaac şi Iacov. Adu-ţi aminte, fiule, că ei cu toţii şi-au
luat femei din mijlocul fraţilor lor şi au fost binecuvântaţi în
fiii lor, şi urmaşii lor vor moşteni pământul.
13. Aşadar, fiule, să iubeşti pe fraţii tăi, şi să nu te mândreşti
în inima ta faţă de fraţii tăi şi faţă de fiii şi fiicele poporului
tău, încât să nu-ţi iei femeie de la ei, pentru că din mândrie
izvorăşte pieire şi mare neorânduire, iar din lene, sărăcie şi
lipsă mare, căci lenea este mama foamei.
14. Plata celor care lucrează pentru tine nu o amâna pe mâine, ci
dă-le-o îndată, căci şi ţie ţi se va răsplăti, de vei sluji lui
Dumnezeu. Ia seama, fiul meu, în toate lucrările tale şi fii bine
crescut în toată purtarea ta!
15. Ceea ce urăşti tu însuţi, aceea nimănui să nu faci. Vin până la
îmbătare să nu bei şi beţia să nu călătorească cu tine pe
cale!
16. Dă celui flămând din pâinea ta şi celui gol din hainele tale.
Din toate câte ai din belşug, fă milostenie, şi să nu-i pară rău
ochiului tău când vei face milostenie!
17. Fii darnic cu pâinea şi cu vinul tău la mormântul celor drepţi,
dar păcătoşilor să nu dai!
18. De la tot înţeleptul să ceri sfat şi sfatul folositor să nu-l
dispreţuieşti.
19. Binecuvintează pe Domnul Dumnezeu în tot timpul şi cere de la
El să călăuzească căile tale şi ca toate gândurile tale să
izbândească, căci înţelepciunea nu este dată la tot neamul, şi
Domnul dă tot binele şi, pe cine voieşte, îl ridică sau îl coboară
până în adâncul locaşului morţilor. Ţine minte deci, fiule,
poruncile mele şi să nu se şteargă ele din inima ta.
20. Şi acum îţi descopăr că am dat zece talanţi de argint în
păstrarea lui Gabael, fiul lui Gabri, din Ragheşul Mediei. Nu te
teme, fiule, că am sărăcit! Tu ai o mare bogăţie, dacă te vei teme
de Domnul şi, îndepărtându-te de orice păcat, vei face cele plăcute
înaintea Lui".
CAPITOLUL 5
Trimiterea lui Tobie şi însoţirea lui de către înger în Ragheşul
Mediei.
l. Şi răspunzând, Tobie a zis: "Tată, voi face tot ce mi-ai
poruncit!
2. Dar cum voi putea să primesc argintul? El nu mă cunoaşte pe
mine, şi nici eu nu-l cunosc pe el. Ce semn de recunoaştere îi voi
da, ca să mă creadă şi să-mi dea argintul? Şi nu cunosc nici
drumurile pentru această călătorie în Media".
3. Atunci tatăl i-a dat înscrisul şi i-a zis: "Găseşte-ţi un om
care să te întovărăşească şi îi voi plăti eu şi du-te după argint
până sunt încă în viaţă!"
4. Şi s-a dus Tobie să caute omul şi s-a întâlnit cu Rafael. Acesta
era înger, dar el nu ştia.
5. Şi i-a zis: "Poţi să mergi cu mine la Ragheşul Mediei? Cunoşti
tu locurile acelea?"
6. Şi îngerul i-a răspuns: "Pot să merg cu tine şi ştiu drumul; ba
chiar am găzduit la Gabael, fratele nostru!"
7. Atunci Tobie i-a zis: "Aşteaptă-mă, am să spun tatălui
meu".
8. Şi acela a zis: "Du-te, numai nu zăbovi!"
9. Şi a venit el şi a zis către tatăl său: "Iată, mi-am găsit
tovarăş!" Iar tatăl a zis: "Cheamă-l la mine, ca să aflu din ce
seminţie este el şi dacă este om de încredere ca să meargă cu
tine".
10. Şi l-a chemat, şi a venit acela şi s-au îmbrăţişat.
11. A întrebat Tobit: "Spune-mi, frate, din ce seminţie şi din ce
neam eşti?"
12. Şi îngerul a răspuns: "Seminţie şi neam cauţi tu sau simbriaş,
care să întovărăşească pe fiul tău?" Iar Tobit a zis către el:
"Frate, vreau să-ţi ştiu neamul şi numele tău!"
13. Zis-a acela: "Eu sunt Azaria al lui Anania cel mare, din neamul
fraţilor tăi".
14. Atunci Tobit i-a zis: "Frate, du-te cu bine şi nu te supăra pe
mine că te-am întrebat de seminţia şi neamul tău! Tu-mi eşti frate
dintr-un neam bun şi cinstit. Eu am cunoscut pe Anania şi pe
Ionatan, feciorii lui Şimei cel Mare; am fost împreună la
Ierusalim, ca să ne închinăm, cu pârgă şi cu zeciuieli din roade,
căci noi nu ne-am lăsat ademeniţi de rătăcirea fraţilor noştri. Tu,
frate, eşti de neam bun şi cinstit.
15. Dar spune-mi: Ce plată trebuie să-ţi dau eu? Îţi dau o drahmă
pe zi şi toate cele de trebuinţă pentru tine ca şi pentru fiul
meu,
16. Şi-ţi voi mai adăuga încă la plată, dacă vă veţi întoarce cu
bine".
17. Şi aşa s-au înţeles. Atunci tatăl a zis către Tobie: "Fii gata
de drum şi plecaţi cu bine". Şi fiul său a pregătit cele pentru
drum, iar tatăl i-a mai zis: "Du-te cu omul acesta şi Dumnezeu, Cel
care locuieşte în ceruri, va îndrepta calea voastră şi îngerul Lui
va merge împreună cu voi!" Şi amândoi au ieşit să plece şi s-a dus
cu ei şi câinele tânărului.
18. Iar Ana, mama lui, a plâns şi a zis către Tobit: "De ce ai
trimis tu pe fiul nostru? Nu era el, oare, toiagul bătrâneţilor
noastre, când intra şi ieşea înaintea noastră?
19. Nu da întâietate argintului. Să fie acesta ca gunoiul înaintea
fiului nostru.
20. Căci cât ne e rânduit de la Domnul să trăim avem destul pentru
aceasta".
21. Iar Tobit a zis către ea: "Nu te întrista, soră! Căci el se va
întoarce sănătos şi-l vor vedea ochii tăi,
22. Căci un înger bun va merge împreună cu el, şi va avea izbândă
la drum şi se va întoarce sănătos!"
23. Şi a încetat ea de a mai plânge.
CAPITOLUL 6
Călătoria lui Tobie; prinderea peştelui, luarea măruntaielor lui
pentru vindecări şi sfatul îngerului pentru
căsătorie.
1. Iar călătorii au ajuns seara la fluviul Tigru şi s-au oprit
peste noapte acolo.
2. Şi tânărul s-a dus să se spele, dar din fluviu a sărit un peşte
şi a vrut să înghită pe tânăr.
3. Atunci îngerul a zis către el: :Prinde acest peşte!" Şi tânărul
a apucat peştele şi l-a târât pe uscat.
4. Şi i-a zis îngerul: "Spintecă peştele şi i-ai inima, ficatul şi
fierea, şi păstrează-le!"
5. Şi a făcut tânărul cum i-a zis îngerul, iar peştele l-au fript
şi l-au mâncat.
6. Şi au plecat amândoi mai departe şi au ajuns la
Ecbatana.
7. Şi a zis tânărul către înger: "Frate Azaria, pentru ce sunt bune
ficatul, inima şi fierea acestui peşte?"
8. Şi acela i-a răspuns: "De-l chinuie pe cineva un demon sau un
duh rău, se afumă bărbatul sau femeia aceea cu inima şi ficatul şi
nu-l va mai munci.
9. Iar cu fierea se unge la ochi omul care are albeaţă, şi se
vindecă".
10. Iar dacă s-au apropiat de Ecbatana,
11. A zis îngerul către tânăr: "Frate, acum avem să poposim la
Raguel, ruda ta, care are o fată cu numele Sara.
12. Am să vorbesc de ea ca să ţi-o dea de femeie, că ţie ţi-e dat
s-o moşteneşti, fiindcă eşti din neamul ei, iar fata este frumoasă
şi deşteaptă.
13. Deci, să mă asculţi pe mine, că eu am să grăiesc cu tatăl ei,
şi când ne vom întoarce din Ragheş vom face nunta. Eu cunosc pe
Raguel. El n-are să vrea s-o dea după bărbat străin, împotriva
legii lui Moise, fiindcă s-ar face vinovat de moarte, căci
moştenirea se cuvine s-o primeşti tu, iar nu altul".
14. Atunci tânărul a zis către înger: "Frate Azaria, eu am auzit că
această fată a fost măritată cu şapte bărbaţi şi că toţi au pierit
în camera de nuntă. Eu însă sunt singur la tata şi mă tem ca nu
cumva intrând la ea să mor ca şi ceilalţi. Pe ea o iubeşte un demon
care nu face rău nimănui, decât numai celor ce se apropie de
ea.
15. Şi de aceea mă tem ca nu cumva să mor şi să cobor viaţa tatălui
şi a mamei mele în mormânt prin întristarea după mine, căci ei n-au
alt fiu care să-i îngroape".
16. Şi i-a zis îngerul: "Oare ai uitat cuvintele pe care ţi le-a
spus tatăl tău, ca să-ti iei femeie din neamul tău? Ascultă-mă deci
pe mine, frate. Ea trebuie să fie femeia ta, iar de demon nu te
nelinişti! Chiar în noaptea aceasta au să ţi-o dea de
femeie.
17. Deci, când vei intra în camera de nuntă, să iei căţuia, să pui
în ea inima şi ficatul peştelui şi să afumi; şi demonul va simţi
mirosul şi se va depărta şi nu se va mai întoarce
niciodată,
18. Şi când va trebui să te apropii de ea, ridicaţi-vă amândoi şi
să strigaţi către milostivul Dumnezeu, şi El vă va mântui şi vă va
milui. Nu te teme, căci ea este menită din veac pentru tine şi tu o
vei mântui, şi ea va merge cu tine, şi ştiu că vei avea de la ea
copii".
19. Şi ascultând Tobie acestea, a iubit-o şi sufletul lui s-a lipit
de ea foarte.
CAPITOLUL 7
Raguel, din îndemnul îngerului, dă pe Sara, fata sa, soţie lui
Tobie.
l. Şi sosind ei la Ecbatana, s-au dus la casa lui Raguel, iar
Sara i-a întâmpinat şi i-a salutat şi au salutat-o şi ei, şi ea i-a
dus în casă.
2. Şi a zis Raguel către Edna, femeia sa: "Cât de bine seamănă
acest tânăr, cu Tobit, fratele meu!"
3. Şi i-a întrebat Raguel: "De unde sunteţi voi, fraţilor?" Iar ei
au răspuns: "Noi suntem fiii lui Neftali, care sunt robi la
Ninive".
4. Şi i-a mai întrebat Raguel: "Cunoaşteţi voi pe fratele nostru,
Tobit?" Şi ei au răspuns: "Cunoaştem". Apoi el i-a întrebat: "E
sănătos?"
5. Şi ei au răspuns: "Este în viaţă, este sănătos". Şi Tobie a
adăugat: "El este tatăl meu".
6. Atunci Raguel s-a aruncat la gâtul lui şi l-a sărutat şi a
plâns.
7. Apoi a vorbit şi a zis: "Binecuvântat să fii copilul meu! Tu
eşti fiul unui om foarte bun şi cinstit". Auzind însă că Tobit a
pierdut vederea, s-a întristat şi a plâns.
8. Şi a plâns şi Edna, femeia lui, şi fata lui, Sara.
9. Şi aşa i-a primit foarte bine, şi au junghiat un berbec şi le-au
dat mâncare din belşug.
10. Iar Tobie a zis către Rafael: "Frate Azaria, grăieşte de cele
ce mi-ai spus pe cale şi să se tocmească şi lucrul
acesta".
11. Şi el a spus vorba aceasta lui Raguel, şi Raguel a zis către
Tobie: "Mănâncă, bea şi te veseleşte, că ţie ţi se cuvine să iei pe
fata mea! Dar am să-ti spun adevărul. Eu am măritat pe fata mea cu
şapte bărbaţi şi când intrau la ea, mureau chiar în noaptea aceea.
Dar tu fii vesel acum". Şi a zis Tobie: "Nu voi mânca nimic aici,
până când nu vă tocmiţi şi nu vă învoiţi cu mine!" Iar Raguel a
zis: "Ia-o chiar acum căci ţi se cade. Tu eşti fratele ei şi ea
este sora ta! Milostivul Dumnezeu să vă facă parte de toate cele
bune!"
12. Şi a chemat pe Sara, fiica sa şi, luând-o de mână, a dat-o lui
Tobie de femeie şi a zis:
13. "Iată, după legea lui Moise, ia-o şi du-o la tatăl tău!" Şi i-a
binecuvântat.
14. Şi chemând pe Edna, femeia sa, şi luând o hârtie, a scris
învoiala şi a pecetluit-o; apoi au început a mânca.
15. Şi a chemat Raguel pe Edna, femeia sa, şi a zis: "Pregăteşte,
soro, cealaltă cameră de culcare şi du-o acolo".
16. Şi făcând cum a zis el, a dus-o acolo, şi aceasta a plâns, şi
împărtăşind şi ea lacrimile fiicei saţle, i-a zis:
17. "Îndrăzneşte, fiică! Domnul cerului şi al pământului îii va da
bucurie în locul întristării. Îndrăzneşte, fiică!"
CAPITOLUL 8
Căsătoria lui Tobie cu Sara; rugăciunea lor, ospăţul nunţii şi
înzestrarea.
l. Şi după ce au sfârşit cina, au condus pe Tobie la Sara, în
cameră.
2. Iar acesta, mergând, şi-a adus aminte de cuvintele lui Rafael şi
a luat căţuia şi a pus inima şi ficatul peştelui şi a
afumat.
3. Şi simţind demonul mirosul acesta, a fugit în părţile de sus ale
Egiptului, şi îngerul l-a legat.
4. Iar când au rămas numai amândoi în cameră, Tobie s-a sculat din
pat şi a zis: "Scoală, soro, să ne rugăm ca să ne miluiască
Domnul!"
5. Şi a început Tobie a zice: "Binecuvântat eşti Tu, Dumnezeul
părinţilor noştri, şi binecuvântat este numele Tău cel sfânt şi
slăvit întru toţi vecii! Să Te binecuvânteze pe Tine cerurile şi
toate făpturile Tale!
6. Tu ai făcut pe Adam şi Tu ai făcut pe Eva, femeia lui, pentru
a-i fi ajutor şi sprijin, şi din ei s-a născut neamul omenesc. Tu
ai zis: "Nu este bine să fie omul singur; să-i facem un ajutor
asemenea lui".
7. Şi acum, Doamne, nu plăcerea o caut, luând pe sora mea, ci o fac
cu inimă curată. Binevoieşte deci a avea milă de ea şi de mine şi a
ne duce împreună până la bătrâneţe!"
8. şi a zis şi ea cu el: "Amin!"
9. Apoi au dormit amândoi liniştiţi în noaptea aceea.
10. Iar Raguel, sculându-se, s-a dus şi a săpat o groapă, zicând:
"Nu cumva va muri şi acesta?"
11. Şi, venind în casă, Raguel a zis către Edna, femeia
sa:
12. "Trimite pe una din slujnice să vadă de este viu; iar de nu,
să-l îngropăm fără să ştie nimeni".
13. Şi, deschizând slujnica uşa, a intrat şi a văzut că dorm
amândoi.
14. Şi ieşind, le-a spus că este viu.
15. Şi a binecuvântat Raguel pe Dumnezeu şi a zis: "Binecuvântat
eşti Tu, Dumnezeule, cu tot felul de binecuvântare curată şi
sfântă! Să Te binecuvânteze pe Tine drepţii Tăi şi toate făpturile
Tale şi toţi îngerii Tăi, şi toţi aleşii Tăi să Te binecuvânteze în
veci!
16. Binecuvântat eşti Tu că m-ai bucurat şi nu mi s-a întâmplat cum
socoteam, ci ai făcut cu noi după mila Ta cea mare!
17. Binecuvântat eşti Tu, că ai miluit pe doi copii, singuri la
părinţii lor! Miluieşte-i pe ei, Stăpâne, şi dă-le să-şi termine
viaţa cu sănătate, cu veselie şi cu milă!"
18. Apoi a poruncit robilor săi să astupe groapa.
19. Şi le-a făcut ospăţ de nuntă, paisprezece zile.
20. Şi a zis Raguel către el cu jurământ, înainte de a se isprăvi
zilele ospăţului de nuntă: "Nu pleca până nu se împlinesc aceste
paisprezece zile ale nunţii.
21. Şi atunci, luând jumătate din avere, mergi cu sănătate la tatăl
tău, iar cealaltă jumătate o vei primi când voi muri eu şi femeia
mea".
CAPITOLUL 9
Tobie trimite pe Azaria la Gabael şi aduce banii şi pe Gabael la
nuntă.
1. Şi a chemat Tobie pe Rafael şi a zis către el:
2. "Frate Azaria, ia cu tine un rob şi două cămile şi te coboară la
Gabael în Ragheşul Mediei, şi adu-mi argintul şi adu-l şi pe el
aici la nuntă,
3. Căci Raguel m-a legat cu jurământ ca să nu plec.
4. Iar tatăl meu numără zilele; şi de voi întârzia mult, va fi
foarte mâhnit".
5. Şi s-a dus Rafael şi a fost găzduit la Gabael, şi i-a dat
înscrisul; el a adus pungile pecetluite şi le-a dat.
6. Şi a doua zi, dis-de-dimineaţă, s-au sculat şi au venit împreună
la nuntă. Şi Gabael a binecuvântat pe Tobie şi pe femeia
sa.
CAPITOLUL 10
Întoarcerea lui Tobie la părinţii săi, care erau îngrijoraţi,
împreună cu Sara, soţia sa, şi cu zestrea ei.
l. Iar Tobit, tatăl său, a numărat fiecare zi; şi când s-au
împlinit zilele socotite pentru călătorie, şi Tobie nu
venise,
2. El a zis: "Nu cumva au fost opriţi acolo? Sau poate a murit
Gabael şi n-are cine să le dea argintul?"
3. şi s-a întristat foarte tare.
4. Şi i-a zis lui femeia: "A pierit fiul nostru, de aceea
întârzie!" Şi a început să-l plângă şi a zis:
5. "Cât de rău îmi pare că te-am lăsat să pleci, fiul meu, lumina
ochilor mei!"
6. Iar Tobit i-a zis: "Taci, nu te mai tulbura, căci el este
sănătos".
7. Ea însă i-a răspuns: "Ba taci tu, şi nu mă mai amăgi! Copilaşul
meu a pierit!" Şi ieşea ea în fiecare zi afară din cetate pe drumul
pe care plecase el. Ziua nu mânca pâine, şi noaptea nu înceta a
plânge pe fiul său, Tobie, până când s-au împlinit cele paisprezece
zile ale nunţii, pe care Raguel îl jurase să le petreacă
acolo.
8. Atunci Tobie a zis către Raguel: "Dă-mi drumul, că tatăl şi mama
mea nu nădăjduiesc să mă mai vadă".
9. Iar socrul i-a zis: "Rămâi la mine, şi eu voi trimite la tatăl
tău şi i se va duce ştirea despre tine".
10. Şi Tobie a zis: "Ba nu, lasă-mă să mă duc la tatăl
meu!"
11. Atunci s-a sculat Raguel şi i-a dat pe Sara, femeia lui, şi
jumătate din avere, robi şi vite şi argint,
12. Şi, lăsându-i să plece mulţumiţi, i-a binecuvântat, zicând lui
Tobie: "Sănătate bună, copilul meu, şi călătorie bună! Domnul
cerului să vă fie în ajutor, ţie şi femeii tale, Sara! Nădăjduiesc
să văd pe copiii voştri înainte de a muri". Apoi a zis către Sara,
fiica sa: "Să cinsteşti pe socrul şi pe soacra ta! De acum, ei îţi
sunt părinţi! Doresc să aud veste bună de tine!" Şi a
sărutat-o.
13. Şi Edna a zis către Tobie: "Iubite frate, să te înalţe Domnul
cerului şi să-mi dăruiască să-ţi văd copii de la Sara, fiica mea,
ca să mă bucur înaintea Domnului. Iată, îţi dau pe fiica mea în
grijă; să n-o amărăşti".
14. După aceea Tobie a plecat, binecuvântând pe Dumnezeu, pentru că
i-a îndreptat calea, şi a binecuvântat şi pe Raguel şi pe Edna,
femeia lui.
CAPITOLUL 11
Bucuria părinţilor la sosirea fiului lor Tobie. Tămăduirea
minunată a ochilor bătrânului Tobit.
l. Şi au mers ei până s-au apropiat de Caserin în faţa
Ninivei.
2. Şi a zis Rafael către Tobie: "Tu, frate, nu ştii cum ai lăsat pe
tatăl tău?
3. Să mergem acasă înaintea femeii tale şi să pregătim
locuinţa.
4. Ia cu tine fierea peştelui". Şi au mers ei şi după ei venea
câinele.
5. În vremea aceea Ana şedea şi se uita pe drum ca să vadă pe fiul
său.
6. Şi zărindu-l că vine, a zis către tatăl lui: "Iată, vine fiul
tău cu tovarăşul său de drum".
7. Şi Rafael a zis: "Tobie, ştiu că se vor deschide ochii tatălui
tău, ca să vadă.
8. Să ungi ochii lui cu fiere şi el va simţi usturime, îi va freca
şi va cădea albeaţa şi te va vedea".
9. Şi, alergând, Ana s-a aruncat de gâtul fiului său şi i-a zis:
"Bine că te-am văzut, copilul meu! De acum pot să mor!" Şi au plâns
amândoi.
10. Atunci Tobit a ieşit în uşă şi s-a împiedicat. Fiul său a
alergat înaintea lui,
11. A sprijinit pe tatăl său şi i-a uns ochii cu fiere, zicând: "Ai
încredere, tată!" şi l-a lăsat câtva timp.
12. Şi au început să-l usture ochii şi el i-a şters şi s-a desprins
albeaţa de pe marginea ochilor lui.
13. Şi văzând pe fiul său a căzut pe grumazul lui
14. Şi a plâns şi a strigat: "Te văd fiul meu, lumina ochilor mei!"
Şi a zis: Binecuvântat eşti Tu, Dumnezeule, şi binecuvântat este
numele Tău în veci, şi binecuvântaţi sunt toţi sfinţii Tăi
îngeri,
15. Pentru că m-ai pedepsit şi m-ai miluit. Iată, acum eu văd pe
Tobie, fiul meu!" Şi a intrat fiul său cu bucurie şi a povestit
tatălui său despre lucrurile minunate ce s-au petrecut cu el în
Media.
16. Şi a ieşit Tobit întru întâmpinarea nurorii sale, către poarta
Ninivei, bucurându-se şi binecuvântând pe Dumnezeu. Iar cei ce-l
vedeau umblând se mirau cum de vede. Şi Tobit mărturisea înaintea
lor că Dumnezeu l-a miluit.
17. Şi dacă s-a apropiat Tobit de Sara, nora sa, a binecuvântat-o
şi a zis: "Bine ai venit, fiică! Binecuvântat este Dumnezeu, Cel
care te-a adus la noi! Binecuvântaţi să fie tatăl tău şi mama ta!
Binecuvântat să fie fiul meu Tobie şi binecuvântată să fii tu,
fiica mea! Binevenită să fii în casa ta, în bucurie şi
binecuvântare! Intră, fiica mea!"
18. Şi s-au bucurat în ziua aceea toţi fraţii lui din
Ninive.
19. Şi a venit Ahiacar şi Nadab, rudele lui, şi au prăznuit cu
veselie nunta lui Tobie şapte zile.
CAPITOLUL 12
Îngerul Rafael nu vrea să primească răsplată şi, povăţuindu-i
spre bine, se face nevăzut.
l. Şi chemând Tobit pe fiul său, Tobie, i-a zis: "Fiule,
pregăteşte plata omului care a fost cu tine! Trebuie să-i mai
adăugăm ceva".
2. Şi el a răspuns: "Tată, socot că n-am să fiu în pagubă de îi voi
da jumătate din cele ce am adus;
3. Pentru că el m-a adus la tine sănătos şi pe femeia mea a
lecuit-o; mi-a adus argintul şi te-a vindecat şi pe
tine!"
4. Şi a zis bătrânul: "I se cuvine!"
5. Şi a chemat pe înger şi i-a zis: "Ia jumătate din toate cele ce
aţi adus, şi mergi în pace!"
6. Atunci îngerul i-a chemat pe amândoi deoparte şi le-a zis:
"Binecuvântaţi pe Dumnezeu, slăviţi-L şi cunoaşteţi slava Lui şi
mărturisiţi înaintea tuturor celor vii ce a făcut El pentru voi!
Bun lucru este a binecuvânta pe Dumnezeu, a preaînălţa numele Lui
şi a vesti, slăvind faptele lui Dumnezeu! Şi voi să nu vă leneviţi
a-L preaslăvi.
7. Taina regelui se cuvine s-o păstrezi, iar lucrurile lui Dumnezeu
este de laudă să le vesteşti. Faceţi bine şi răul nu vă va
ajunge!
8. Mai mult preţuieşte rugăciunea cu post şi cu milostenie şi cu
dreptate, decât bogăţie cu nedreptate; mai bine să faci milostenie,
decât să aduni aur,
9. Căci milostenia izbăveşte de la moarte şi curăţă orice păcat.
Cei ce fac milostenie şi dreptate vor trăi mult.
10. Iar păcătoşii sunt duşmanii vieţii lor.
11. Nimic n-am să ascund de voi şi v-am şi spus: "Taina regelui se
cuvine s-o păstrezi, iar lucrurile lui Dumnezeu este de laudă să le
vesteşti".
12. Când te rugai tu şi nora ta Sara, eu duceam pomenirea
rugăciunii voastre înaintea Celui Sfânt şi când îngropai tu pe cei
morţi, încă eram cu tine.
13. şi când tu nu te-ai lenevit să te scoli şi să-ţi laşi prânzul
tău ca să te duci să ridici pe cel mort, binefacerea ta nu s-a
ascuns de mine, ci eu eram cu tine.
14. Şi acum Dumnezeu m-a trimis, să te vindec pe tine şi pe nora
ta, Sara.
15. Eu sunt Rafael, unul din cei şapte sfinţi îngeri, care ridică
rugăciunile sfinţilor şi le înalţă înaintea slavei Celui
Sfânt".
16. Atunci s-au înspăimântat amândoi şi au căzut cu faţa la pământ,
căci erau cuprinşi de frică.
17. Dar el le-a zis: "Nu vă temeţi! Pace veţi avea! Binecuvântaţi
pe Dumnezeu în veac!
18. Căci eu n-am venit de voia mea, ci după voia Dumnezeului
nostru, de aceea să-L şi binecuvântaţi în veac.
19. În toate zilele am fost văzut de voi, dar eu n-am mâncat nici
n-am băut, ci numai ochilor voştri s-a părut aceasta.
20. Aşadar, preaslăviţi acum pe Dumnezeu, căci eu mă înalţ la Cel
Care m-a trimis, şi scrieţi într-o carte toate cele ce s-au
săvârşit".
21. Şi sculându-se ei nu l-au mai văzut.
22. Şi au început să istorisească lucrurile cele mari şi minunate
ale lui Dumnezeu şi cum li s-a arătat îngerul Domnului.
CAPITOLUL 13
Cântarea de laudă a bătrânului Tobit şi prevestirea fericirii
Ierusalimului.
l. Atunci Tobit a scris cu bucurie rugăciunea aceasta şi a zis:
"Binecuvântat este Dumnezeu cel veşnic viu şi binecuvântată este
Împărăţia Lui.
2. Căci El pedepseşte şi miluieşte, coboară până la locuinţa
morţilor şi iarăşi înalţă, şi nu este nimeni care ar scăpa din mâna
Lui!
3. Fiii lui Israel, preaslăviţi-L în faţa neamurilor căci El ne-a
risipit printre ele.
4. Vestiţi acolo slava Lui, preaânălţaţi-L înaintea tuturor celor
vii, căci El este Domnul şi Dumnezeul şi Tatăl nostru în toţi
vecii.
5. El vă va pedepsi pentru nedreptăţile voastre şi vă va milui şi
vă va aduna din toate neamurile, printre care aţi fost
risipiţi.
6. De vă veţi întoarce la El cu toată inima voastră şi cu tot
sufletul vostru, ca să umblaţi înaintea Lui cu dreptate, atunci şi
El se va întoarce spre voi şi nu-Şi va ascunde faţa Sa de la voi.
Veţi vedea ce va face El cu voi. Preaslăviţi-L cu glas înalt şi
binecuvântaţi pe Domnul dreptăţii şi preaînălţaţi pe Împăratul
veacurilor. Îl voi preaslăvi în ţara robiei şi voi vesti puterea şi
slava Lui poporului păcătoşilor! Întoarceţi-vă păcătoşi, şi faceţi
dreptate înaintea Lui! Poate vă va fi binevoitor şi vă va arăta
milă.
7. Voi înălţa pe Dumnezeul meu, şi sufletul meu va înălţa pe
Împăratul cerului şi se va bucura de slava Lui.
8. Să Îl vestească toţi şi să-L preaslăvească în
Ierusalim!
9. Ierusalime, cetate sfântă, El te va pedepsi pentru păcatele
fiilor tăi şi iarăşi va milui pe fiii celor drepţi.
10. Slăveşte pe Domnul cu sârguinţă şi binecuvintează pe Împăratul
veacurilor, ca să se zidească iarăşi locaşul Lui cu bucurie în
mijlocul tău, şi ca El să veselească în mijlocul tău pe cei duşi în
robie şi să-i iubească pe cei nenorociţi ai tăi în toate neamurile
veacului.
11. Popoare multe vor veni de departe în numele Domnului Dumnezeu
cu daruri în mâini, cu daruri ce aduc Împăratului
cerului.
12. Neamurile neamurilor Te vor lăuda în strigăte de bucurie.
Blestemaţi fie toţi cei ce Te urăsc pe Tine, iar cei ce Te iubesc
să fie binecuvântaţi în veac!
13. Bucură-Te şi Te veseleşte de fiii drepţilor, căci aceia se vor
aduna şi vor binecuvânta pe Domnul drepţilor.
14. O, fericiţi cei ce Te iubesc pe Tine, că aceia se vor bucura de
pacea Ta! Fericiţi cei ce s-au întristat de toate pedepsele Tale,
că aceia se vor bucura de Tine, când vor vedea toată slava Ta, şi
veşnic se vor veseli.
15. Să binecuvânteze sufletul meu pe Dumnezeu, Împăratul cel mare,
căci Ierusalimul se va zidi din nou, cu safir, cu smarald şi cu
pietre scumpe!
16. Iar zidurile tale, turnurile şi întăriturile se vor face de aur
curat!
17. Pieţele Ierusalimului vor fi pardosite cu beril, rubin şi
piatră de Ofir.
18. Pe toate uliţele lui va răsuna "Aliluia", şi se va cânta: Bine
este cuvântat Dumnezeul lui Israel! Întru Tine se va binecuvânta
numele Tău cel sfânt în vecii vecilor!"
CAPITOLUL 14
Sfârşitul vieţii lui Tobit şi a fiului său.
l. Şi a sfârşit Tobit cântarea lui de laudă.
2. Când şi-a pierdut el vederea era de cincizeci şi opt de ani, şi
a văzut după opt ani. Şi a făcut milostenii, şi binecuvânta
totdeauna pe Dumnezeu şi lăuda slava Lui.
3. Când era aproape să moară el a chemat pe fiul său Tobie, şi pe
cei şapte fii ai lui şi i-a zis: "Fiule, ia pe fiii tăi; iată, eu
am îmbătrânit şi sunt la capătul vieţii mele.
4. Du-te în Media, fiule, căci sunt încredinţat că Ninive va fi
dărâmată, după cum a spus proorocul Iona, iar în Media va fi mai
linişte o vreme. Fraţii noştri, care se află în ţară, vor fi
împrăştiaţi din acel scump pământ, Ierusalimul va fi pustiit, şi
templul lui Dumnezeu din el va fi ars şi va rămâne o vreme
pustiu.
5. Dar Dumnezeu iarăşi îi va milui şi-i va întoarce în rară; şi
templul lui Dumnezeu se va ridica, dar nu aşa ca acel de mai
înainte, până nu se vor împlini timpurile veacului. şi după aceea
se vor întoarce din robie şi vor zidi minunat Ierusalimul, şi
templul lui Dumnezeu se va face din nou în el pentru toate
neamurile veacului - zidire măreaţă, cum au grăit despre el
proorocii.
6. Şi se vor întoarce toate popoarele şi se vor închina cu adevărat
înaintea Domnului Dumnezeu şi vor sfărâma idolii lor.
7. Şi toate popoarele vor binecuvânta pe Domnul, şi va binecuvânta
şi poporul Lui pe Dumnezeu şi Domnul va înălţa pe poporul Său. Şi
toţi cei ce iubesc adevărat şi drept pe Domnul Dumnezeu se vor
bucura şi vor face milă cu fraţii noştri.
8. Deci, fiule, pleacă din Ninive, că negreşit se va împlini ceea
ce a zis Iona.
9. Să păzeşti legea şi poruncile; să fii blând, milostiv şi drept,
ca să-ţi fie bine.
10. Pe mine să mă îngropi după cuviinţă, şi pe mama ta alături de
mine, şi după aceea să nu mai rămâneţi în Ninive.
11. Fiule, vezi ce-a făcut Nadab cu Ahiacar, care l-a crescut. Cum
l-a dus el din lumină la întuneric, şi cum i s-a răsplătit. Dar
Dumnezeu a mântuit pe Ahiacar, iar acela a primit vrednică
răsplată, coborându-se în întuneric. Ahiacar a făcut milostenie şi
s-a mântuit din cursa morţii, care i se întinsese, iar Nadab a
căzut în laţuri şi a pierit.
12. Deci, copiilor, iată ce face milostenia şi cum izbăveşte
dreptatea".
13. Şi după ce a spus el acestea, i-a ieşit sufletul. Şi era el
atunci de o sută cincizeci şi opt de ani şi fiul său l-a îngropat
cu cinste.
14. Şi după ce a murit şi Ana, a îngropat-o şi pe ea cu tatăl său.
Iar după aceea Tobie cu femeia şi copiii săi a plecat la Ecbatana,
la sacrul său Raguel, şi a ajuns la bătrâneţe cinstită şi a
îngropat cu cinste pe socrul şi pe soacra sa şi a căpătat moştenire
averea lor şi a lui Tobit, tatăl său, şi a murit de o sută douăzeci
şi şapte de ani, în Ecbatana Mediei.
15. Dar înainte de a muri a auzit el de pieirea Ninivei, pe care a
cucerit-o Nabucodonosor şi Ahaşveroş, şi s-a bucurat înainte de
moartea sa pentru Ninive.
|