- Traducere: Pr.
IORDACHE AUREL IONUŢ - Bucureşti 2008 -
Capitolul 1
1. Iată cuvintele lui Enoh prin care el binecuvintează pe cei
aleşi şi cei drepţi care vor trăi timpuri de mâhnire profundă, când
vor fi respinse toate răutăţile şi toate nelegiuirile. Enoh, om
drept, care a mers în faţa Domnului, când ochii lui au fost
deschişi şi când a contemplat o descoperire sfântă în ceruri şi a
spus: Iată ce mi-au descoperit îngerii.27
2. Aceşti îngeri mi-au descoperit toate lucrurile şi mi-au dat
minte să înţeleg cele ce am văzut, cele ce nu vor avea loc în
această generaţie, ci într-o generaţie viitoare, pentru binele
celor aleşi.
3. Aceasta pentru că eu am putut vorbi şi discuta cu Cel care va
părăsi într-o zi locuinţa Sa cea Cerească, Sfântul şi
Atotputernicul, Domnul acestei lumi.
4. Cel care va coborî o zi pe muntele Sinai, apărând în
tabernacolul Său şi manifestându-se cu toată forţa puterii Sale
Dumnezeieşti.
5. Toţi cei prezenţi vor fi îngroziţi de spaimă.
6. La fel toţi pământenii, vor fi cuprinşi de teamă şi de
groază. Munţii se vor prăbuşi, colinele se vor scufunda, ele se vor
topi în faţa Sa, ca ceara în faţa flăcărilor. Pământul va fi
acoperit cu apă, şi vor pieri toţi cei ce îl locuiesc, aşadar,
toate fiinţele vor fi judecate, toate, chiar şi drepţii.
7. Dar cei drepţi vor fi izbăviţi; El îi va feri pe cei aleşi şi
le va oferi iertarea Sa.
8. Atunci ei vor deveni robi ai lui Dumnezeu, vor fi copleşiţi
de fericire şi de binecuvântare, iar minunile Divinităţii îi vor
lumina.
9. Iată! El soseşte cu zece mii dintre sfinţii Săi pentru a
judeca toată creaţia, pentru a nimici toate oraşele de răufăcători
şi a condamna cu tărie crimele pe care păcătoşii şi nelegiuiţii
le-au făcut împotriva Lui. Toţi cei care locuiesc în ceruri cunosc
ceea ce se întâmplă pe pământ.
Capitolul 2
1. Ei ştiu că toţi aştrii cereşti care ne luminează nu-şi
schimbă niciodată drumul; că fiecare dintre ele răsar şi apun cu
regularitate, la timpul propriu fiecăruia, fără a se abate
niciodată de la ordinele pe care le-a primit.
2. Ei privesc pământul şi ştiu imediat totul despre el de la
început şi până la sfârşit. Ei văd că fiecare că toate creaţiile
lui Dumnezeu urmează fără abatere drumul care li s-a dat.
3. Ei văd vara şi iarna, văd că pământul este îndestulat cu apă,
şi că norii, ceaţa şi ploaia împrospătează văzduhul.
Capitolul 3
1. Ei văd şi admiră cum fiecare copac îşi alcătuieşte coroana sa
de frunze, cum apoi o pierde, cu excepţia a paisprezece copaci
privilegiaţi care rămân întotdeauna verzi, şi care, în timpul
multor ierni creează impresia de primăvară.
Capitolul 4
1. Ei admiră apoi în zilele de vară cum soarele încălzeşte
pământul, încă de la începutul drumului sau, în timp ce voi căutaţi
răcoarea frunzişului, în timp ce pământul crapă de căldura
arzătoare şi voi nu mai sunteţi în stare să vă plimbaţi nici la
munte nici la şes.
Capitolul 5
1. Ei admiră apoi cum copacii la adăpostul frunzelor se încarcă
în acelaşi timp de fructe, dar de asemenea, ei înţeleg că toate
aceste lucruri sunt făcute pentru noi de Cel Care trăieşte veşnic.
2. Că toate lucrările din fiecare an, ca de altfel toate creaţiile
Sale, urmează fără abatere ordinea dinainte stabilită, şi totuşi,
când Dumnezeu hotărăşte aşa, toate lucrurile Lui trebuie să
dispară. 3. Ei văd cum mările şi râurile săvârşesc fiecare misiunea
lor, 4. În timp ce voi suportaţi cu greutate, voi nu aduceţi la bun
sfârşit multe din îndatoririle voastre faţă de Domnul vostru, voi
cercetaţi poruncile Lui, voi întinaţi măreţia Sa şi gurile voastre
hulesc prin rostirea blasfemiilor adresate împotriva măreţiei Sale.
Păcătoşi cu inima împietrită, nu va exista nici un fel de pace
pentru voi! 5. Zilele voastre vor fi blestemate şi anii voştri vor
fi şterşi din cartea vieţii, veţi fi dispreţuiţi de toate
creaturile şi nu veţi obţine nici o îndurare 6. În acea zi liniştea
voastră va dispare pentru întotdeauna, fiind blestemaţi de toţi
drepţii şi păcătoşii înşişi vă vor respinge, Da, ei vă vor
dispreţui la fel ca nelegiuiţii 7. Dar pentru aleşii, lor le va fi
dată lumina, bucuria, pacea, a lor este moştenirea pământească.
Pentru voi, necredincioşilor, pentru voi e blestem.
8. Atunci aleşii vor primi înţelepciunea şi nu va mai fi
încălcată ordinea creată, nu se vor mai face nelegiuiri şi nu vor
mai fi mândri, ci ei se vor purta cu grijă, se vor smeri şi nu vor
încălca legile sfinte. 9. Astfel, ei nu vor fi pedepsiţi niciodată,
toată viaţa lor, iar moartea lor va fi fără tulburări şi durere,
viaţa lor va fi împlinită, vor îmbătrâni în bucurie şi pace şi anii
lor de fericire se vor înmulţi cu bucurii, se vor înmulţi cu
bucurii, cu linişte, fără nori, fără tulburări în toţi anii vieţii
lor.
Capitolul 6
1. Pe când copiii oamenilor se înmulţiseră în acele zile, s-a
făcut ca fiicele lor să se nască graţioase şi frumoase, 2. Şi
atunci, când îngerii, copiii Cerurilor, le-au văzut s-au
îndrăgostit de ele şi ei şi-au spus unii altora: să ne alegem femei
din seminţia oamenilor şi să avem copii cu ele. 3.Atunci, Samyaza,
căpetenia lor a zis: Eu mă tem că voi nu veţi fi în stare să vă
împliniţi gândul vostru!
4. Şi că eu voi suferi singur pedepsa pentru crima voastră. Dar
ei au răspuns: noi vă jurăm! Şi ne legăm cu toţii cu blestem;
5. Noi nu vom schimba cu nimic planul nostru, ci vom împlini
întocmai ceea ce am hotărât
6. Într-adevăr, ei au jurat şi s-au legat între ei printr-un
legământ cu blestem. Ei erau în număr de două sute şi coborau din
Adis, loc aşezat în apropierea muntelui Hermon (Armon).
7. Acest nume era numit Hermon, pentru că acolo au jurat şi s-au
legat printr-un legământ cu blestem.
8. Iată care erau numele căpeteniilor lor: Samyaza, mai marele
lor, Urakabarameel, Akibeel, Tamiel, Ramuel, Danel, Azkeel,
Sarakmyal,
9. Asael, Armers, Batraal, Anane, Zavebe, Samsaveel, Ertael,
Turel, Yomyael şi Arazeal. Aceştia erau căpeteniile celor 200 de
îngeri , şi restul toţi erau cu ei.
Capitolul 7
1. Şi şi-au ales fiecare câte o femeie şi s-au apropiat de ele
şi au trăit cu ele şi ei le-au învăţat vrăjitorii, farmece şi
însuşirile rădăcinilor şi plantelor.
2. Şi aceste femei au zămislit şi au născut uriaşi.
3. Statura lor era de 300 de coţi şi ei au înghiţit tot ceea ce
munca oamenilor putea să producă şi tot nu a fost chip să fie
săturaţi
4. Atunci ei s-au întors împotriva oamenilor înşişi ca să-i
mănânce.
5. Şi au început a se repezi la păsări, la dobitoace, la
târâtoare şi la peşti pentru a-şi potoli foamea cu carnea lor şi
setea cu sângele lor.
6. Şi atunci tot pământul a murmurat împotriva lor.
Capitolul 8
1. Azayel i-a mai învăţat pe oameni să facă săbii, cuţite,
scuturi, platoşe, oglinzi; el le-a arătat cum să facă brăţări şi
podoabe, cum să folosească vopselele, arta de a-şi înnegri
sprâncenele, de a folosi pietrele preţioase şi tot soiul de
spoieli, astfel încât oamenii s-au stricat.
2. Nelegiuirea s-a întins, depravarea s-a înmulţit, creaturile
călcau orice ordin şi distrugeau tot ceea ce le ieşea în cale.
3. Amazarak i-a învăţat tot felul de vrăjitorii, de farmece şi
însuşirile rădăcinilor, Armers i-a învăţat arta de a dezlega
vrăjitoriile, Barkayal i-a învăţat arta de a urmări stelele,
Akibeel i-a învăţat semnele, Tamiel i-a învăţat astronomia, şi
Asaradel i-a învăţat mişcările lunii, şi oamenii, pe punctul de a
pieri, au murmurat şi glasurile lor s-au ridiact până la cer.
Capitolul 9
1. Atunci Mihail şi Gavriil, Rafael, Suryal şi Uriel îşi
coborâră privirile lor din Cer spre pământ şi au văzut valurile de
sânge care îl înroşeau
2. Şi nedreptăţile care se săvârşeau şi şi-au spus unul altuia:
Aceasta este larma strigătelor lor! Pământul, căruia i s-au furat
copiiişi-a ridicat glasul până la porţile Cerului.
3. Către voi, o, puteri cereşti, către voi se ridică plângerile
sufletelor spunând: Dobândiţi pentru noi dreptate de la
Prea-Înaltul.
4. Atunci ei au spus Domnului şi stăpânului lor: Tu eşti Domnul
domnilor, Dumnezeul dumnezeilor, Regele regilor. Tronul slavei Tale
se înalţă pentru veşnicie
5. Şi pe veci numele Tău este sfinţit şi slăvit. Tu eşti
binecuvântat şi slăvit întotdeauna. Tu eşti Creatorul, Stăpânul cel
preamărit al tuturor lucrurilor, nimic nu este ascuns privirilor
Tale, Tu stăpâneşti peste toate şi nimic nu poate ocoli puterea
Ta
6. Tu ai văzut ce a făcut Azazyel, cum i-a învăţat pe oameni tot
felul de nedreptăţi şi cum a arătat el lumii tot ce se petrece în
Ceruri.
7. Samyaza, de asemeni a învăţat pe oameni vrăjitorii, el, pe
care Tu l-ai aşezat deasupra tuturor tovarăşilor săi.
8. Ei s-au însoţit cu fiicele oamenilor, au păcătuit cu ele şi
s-au lipsit de slavă.
9. El le-a dezvăluit lor crimele cele mai dezgustătoare,
10. Şi femeile au născut uriaşi. Şi tot pământul a fost acoperit
de sânge şi fărădelegi. Şi iată că acum, sufletele celor morţi,
ridică glasurile lor către Tine, şi s-au ridicat plânsetele lor
până la porţile cerurilor. Vaietele lor urcă spre Tine, oamenii nu
pot să scape de silniciile care acoperă faţa pământului.
11. Însă Tu cunoşti toate lucrurile, chiar înainte ca ele să ia
fiinţă. Tu cunoşti toate lucrurile, Tu ştii ce se întâmplă şi
totuşi nu ne spui nimic. Pentru atâtea fărădelegi, ce trebuie să
facem noi celui rău?
Capitolul 10
1. Atunci Prea-Înaltul, Cel Mare şi Sfânt, şi-a făcut auzită
vocea şi îl trimise pe Arsayalalyurla fiul lui Lameh (Noe).
2. Şi îi spuse: Vorbeşte-i în numele Meu, dar ascunde-te de
ochii lui. Apoi dezvăluieşte-i marele prăpăd care va face să piară
toţi oamenii,
3. Întrucât apele potopului se vor revărsa peste toată suprafaţa
pământului şi toate creaturile vor fi nimicite,
4. Dar învaţă-l calea prin care va putea scăpa, spune-i lui în
ce chip neamul lui se va putea răspândi peste tot pământul. Apoi
Domnul a spus către Rafael: Prinde-l pe Azazyel, leagă-i picioarele
şi mâinile şi aruncă-l în întunericul veşnic
5. Şi părăseşte-l în pustia Dudael. Fă să plouă peste el pietre
grele şi ascuţite, învăluieşte-l în întunericul deplin, să rămână
acolo pentru totdeauna, fie ca faţa sa să rămână acoperită cu un
voal gros şi fie ca el să nu mai vadă lumina niciodată
6. Şi când se va face ziua judecăţii să-l arunci în foc.
7. Între timp, curăţă pământul pe care îngerii l-au umplut de
răutate, prevesteşte-i viaţa, prevesteşte-i ca Eu îl voi
reînvia.Fii oamenilor nu vor pieri cu toţii,
8. Din pricina tainelor pe care veghetorii lor li le-au arătat
şi pe care ei le-au arătat urmaşilor lor
9. Dar pământul a fost întinat de învăţăturile necurate ale lui
Azazyel şi de aceea el trebuie făcut răspunzător pentru toate
crimele. Domnul i-a spus lui Gabriel: Mergi la fiinţele cele rele,
la cei condamnaţi, la copiii depravării, omoară pe aceşti copii ai
decăderii, aceşti urmaşi ai îngerilor veghetori, din mijlocul
oamenilor, împinge-i, aţâtă-i unii contra altora. Fă-i să piară de
propriile lor mâini pentru că zilele lor nu vor fi împlinite.
10. Ei te vor implora, dar prin rugăciunile lor nu vor dobândi
nimic pentru ei, ci vor spera în zadar pentru copiii lor viaţa de
veci
11. Şi chiar o viaţă de 500 de ani. După aceea Domnul îi spuse
lui Mihail: Du-te şi anunţă pedeapsa care îl aşteaptă pe Samyaza şi
pe toţi cei care au participat la crimele acestea, care s-au unit
cu femeile, care s-au întinat prin tot felul de murdării.
12. Şi când fiii lor vor fi omorâţi, când ei vor vedea că a
pierit tot ce le-a fost mai scump pe lume, încătuşează-i sub pământ
pentru şaptezeci de generaţii până în ziua judecăţii şi a
sfârşitului lumii şi cuvântul acestei judecăţi îi va osândi pe
veci.
13. Atunci ei vor fi aruncaţi în adâncul unui foc
14. Care ţi va chinui fără încetare şi ei vor rămâne aşa o
veşnicie. Împreună cu ei căpetenia lor va arde în flăcări şi cu
toţii vor fi încătuşaţi până la moartea unui număr mare de
generaţii
15. Nimiceşte în acelaşi timp, toate sufletele dedate la
jocurile nevinovate,
16. Omoară urmaşii îngerilor veghetori. Destul şi prea mult timp
ei au oropsit seminţia omenească. Prigonitorii vor fi şterşi de pe
faţa pământului, răul va fi nimicit şi ramura dreptăţii şi a
omeniei să înflorească şi să devină o mărturie a binecuvântării.
Căci dreptatea şi omenia vor trebui să înflorească în bucurie
pentru timpuri fără de sfârşit
17. Şi atunci cei sfinţi vor înălţa Domnului rugăciuni de
îndurare şi vor trăi până când vor da naştere la o mie de copii, în
timp ce zilele tinereţilor lor şi sabaturile lor se vor scurge în
bucurie şi pace.
18. În această epocă tot pământul va fi cultivat în dreptate, el
se va acoperi de arbori şi de binecuvântări, vor fi sădiţi pomi
bogaţi în roade.
19. Viţa de vie ve creşte din abundenţă şi va produce struguri
din belşug, toate seminţele care vor fi încredinţate pământului,
vor da o mie de măsuri pentru una şi o măsură de măsline va ajunge
la 10 teascuri de ulei.
20. Pământul va fi mântuit de toate silniciile, de toate
nedreptăţile, de toate crimele, de toate nelegiuirile, de tot ceea
ce îl poate întina. Răul va dispare atunci pentru întotdeauna.
21. Atunci, copiii oamenilor vor trăi în dreptate, şi toate
neamurile îmi vor da slava pe care mi le datorează, toate mă vor
binecuvânta, toate mă vor adora
22. Şi toate neamurile îmi vor da slava pe care mi le datorează,
toate mă vor binecuvânta, toate mă vor adora Pământul se va elibera
de toată stricăciunea, de toate crimele, de toate caznele, de toate
suferinţele, şi el nu va mai avea a se teme că ţi voi trimite
asupra lui vreun potop nimicitor.
Capitolul 11
1. În acele zile voi deschide comorile binecuvântărilor păstrate
în cer, le voi răspândi pe pământ şi ele vor aduce spor în
lucrările şi în munca oamenilor
2. Pacea şi dreptate se vor uni cu oamenii şi această unire
sfântă va dura cât va fi lumea şi cât vor fi generaţiile.
Capitolul 12
1. Înainte de a se împlini toate aceste lucruri Enoh a fost
răpit de pe pământ şi nimeni nu a ştiut unde a fost şi nici ce a
devenit.
2. Toate aceste zile, el le-a petrecut cu sfinţii şi cu îngerii
veghetori .
3. Eu, Enoh voi binecuvânta pe Domnul, marele Rege al păcii
4. Şi iată că îngerii veghetori m-au numit: Enoh scribul. Şi
Domnul mi-a zis: Enoh, scrib al dreptăţii, du-te şi vorbeşte
îngerilor veghetori ai cerului, care au părăsit înălţimile
desăvârşite ale cerurilor şi locuinţele lor cele veşnice, cei care
s-au dezonorat cu femei,
5. Şi au făcut ca oamenii, luând neveste după exemplul lor şi
stricând tot pământul. Spune-le lor că pe pământ, ei nu vor căpăta
niciodată nici linişte, nici iertarea păcatelor lor.
6. Niciodată nu se vor putea bucura de urmaşii lor, ei vor vedea
murind pe cei ce le sunt mai dragi, ei vor plânge după fiii lor
ucişi, şi mă vor ruga pentru ei, dar niciodată nu vor obţine pacea
sau iertarea.
Capitolul 13
1. Atunci Enoh plecă şi îi spuse lui Azazyel: Nu mai există
linişte pentru tine, o mare hotărâre a lui Dumnezeu s-a pronunţat
împotriva ta. Vei fi încătuşat, 2. Nu va fi niciodată pentru tine
vreo uşurare, nici iertare, nici putinţa unui ajutor, din cauza
fărădelegilor pe care tu le-ai arătat
3. Şi pentru că tu i-ai învăţat pe oameni să-L insulte pe
Dumnezeu, să păcătuiască şi să-i asuprească pe semenii lor.
4. Apoi l-am părăsit şi am mers să le anunţ eu însumi noutăţile
la tovarăşii lui de crime.
5. Şi ei s-au înspăimântat şi au fost apucaţi de un tremur
îngrozitor
6. Şi ei m-au implorat să scriu pentru ei o plângere umilă,
pentru iertarea greşelilor lor; m-au rugat s-o fac să ajungă la
tronul lui Dumnezeu din cer, căci ei nu îndrăznesc să I se
adreseze, nici să-şi ridice ochii spre cer din cauza marelui păcat
pentru care au fost judecaţi.
7. Atunci eu am scris o plângere umilă în sprijinul lor, pentru
a obţine linişte şi iertare pentru tot ce au făcut.
8. Apoi I-am părăsit şi mi-am continuat drumul recitind mereu
plângerea lor, către apele lui Danenan care se află la răsărit de
Hermon şi acolo m-am culcat.
9. Şi iată că am avut un vis şi o revelaţie divină. Am căzut în
extaz şi am văzut atunci pedeapsa pe care trebuia să o anunţ,
vestea tristă şi mustrătoare pentru copiii cerului. Când m-am
trezit mă aflam în apropierea apei. Ei erau adunaţi, plângeau şi
fetele lor erau întoarse către Ubelseiael, loc aşezat între Liban
şi Semeser.
10. Le-am împărtăşit viziunile mele şi visele mele şi le-am
aceste cuvinte de judecată şi dojenile pe care le meritau copiii
cerului.
Capitolul 14
1. Aceasta este cartea cuvintelor de judecată şi cuvintele
adresate îngerilor veghetori, care sunt în această lume, după
porunca pe care mi-a dat-o în revelaţia mea Cel Sfânt şi Cel Mare.
Am
văzut atunci în vis că vorbeam cu limba mea din carne şi cu
acelaşi suflu cu care Atotputernicul a însufleţit buzele oamenilor
pentru a se înţelege între ei.
2. Şi am înţeles cu inima. Însuşi Dumnezeu a dat oamenilor
putinţa să înţeleagă cuvintele adresate minţiilor, iar mie, El mi-a
dat autoritatea de a-i cerceta pe îngerii veghetori, copiii
cerului. Deci eu am scris rugăminţile voastre, dar eu am văzut în
revelaţiea mea, că atât cât va exista lumea, niciodată voi nu veţi
putea obţine ceea ce aţi cerut.
3. Judecata s-a pronunţat împotriva voastră, toate rugăminţile
voastre sunt în zadar.
4. Aşadar, de acum înainte, voi nu veţi mai urca la ceruri, iar
pe pământ voi veţi fi încătuşaţi, atâta timp cât va exista
lumea.
5. Dar, mai înainte, voi veţi fi martori la nenorocirea celor
care vă sunt dragi, ei nu vă vor mai aparţine ei vor cădea sub
sabie chiar sub ochii voştri 6. Şi nu veţi putea adresa nici o rugă
pentru ei, nici pentru voi! 7. Veţi plânge şi veţi suferi în
tăcere. Acestea sunt cuvintele din cartea pe care am scris-o. 8.
Iată acum revelaţiea pe care am avut-o: 9. Iată, m-am văzut
înconjurat de nori şi de ceaţă deasă, priveam cu îngrijorare
mişcările aştrilor şi a fulgerelor în timp ce vânturi prielnice îmi
ridicau aripile şi grăbeau drumul meu. 10. Am fost înălţat astfel
până la cer şi am ajuns curând la un zid clădit din pietre de
cleştar. Flăcări mişcătoare îi învăluiau marginile. M-am simţit cum
mă cuprindea groaza. 11. Cu toate acestea, m-am băgat în mijlocul
acestor flăcări 12. Şi am ajunsă într-o locuinţă largă care era
pavată cu pietre de cristal. Pereţii, ca şi podeaua, erau de
asemenea din cristal, şi la fel şi temeliile. Tavanul era format
din stele rătăcitoare şi fulgere de lumină şi în mijloc se vedeau
mişcându-se heruvimi de foc într-un car agitat. Flăcări tremurau
împrejurul zidurilor şi poarta era de foc. Când a fost să intru în
această locuinţă, ea era în acelaşi timp arzătoare ca focul şi rece
ca gheaţa şi nu exista acolo nici urmă de fericire, nici de viaţă.
Atunci o spaimă a pus brusc stăpânire pe mine şi m-am cutremurat de
groază. 13. Tremuram ca varga, m-am întors cu faţa spre pământ şi
am avut o revelaţie. 14. Iat-o: Eram într-o altă locuinţă mai largă
decât prima, porţile căreia erau toate deschise în faţa mea, în
mijlocul unei flăcări tremurătoare. 15. Era atâta strălucire,
măreţie şi fală încât îmi este peste puteri să va descriu, nici
măreţia care o înconjoară, nici întinderea sa. 16. Podeaua era de
foc, în tavan străluceau fulgerele şi stelele rătăcitoare, iar
acoperişul era în întregime un foc scânteietor. 17. L-am examinat
cu atenţie şi am văzut acolo înălţat un tron 18. Al cărui aspect
era ca bătut de grindină cu toate că marginile sale erau
strălucitoare ca globul soarelui, din el se auzeau voci de
heruvimi. 19. Din acest tron puternic ieşeau torente de
flăcări,
20. Care erau atât de strălucitoare încât era imposibil să le
priveşti. 21. Şi era aşezat cineva pe tron măreţ 22. Al cărui
veşmânt era mai strălucitor decât soarele şi mai alb decât zăpada.
23. Nici un înger nu era în stare să-l privească în faţă pe
Strălucitorul şi Măreţul, nici să se apropie de El, nici un ochi de
muritor nu putea să Îl privească. Un foc strălucitor ardea în jurul
Lui. 24. Şi se ridica, chiar înaintea lui, un foc de o mare
întindere, astfel încât, cei care Îl înconjurau, nu puteau să se
apropie de El şi erau în faţa Lui mii şi mii. El nu avea nevoie
nici de sfaturi, nici de ajutoare, dar sfinţii care formau curtea
Lui nu Îl părăseau nici ziua, nici noaptea. M-am apropiat cât am
putut, acoperindu-mi faţa, şi, plin de teamă. atunci, Domnul, El
Însuşi, a binevoit cu propria Lui gură să mă cheme pe nume:
Apropie-te, spuse El, apropie-te mai mult şi vino să auzi cuvintele
Mele cele sfinte. 25. El m-a primit şi m-a făcut să mă plec în faţa
porţii, iar eu îmi ţineam ochii plecaţi spre pământ.
Capitolul 15
1. Atunci mi s-a adresat şi mi-a spus aşa: Ascultă, ascultă fără
frică, o, Enoh cel drept! o, scrib al dreptăţii!
2. Apropie-te şi ascultă vocea Mea. Du-te, spune-le îngerilor
veghetori care te-au trimis să mă rogi pentru ei: Voi trebuie să vă
rugaţi pentru oameni, nu oamenii pentru voi!
3. De ce aţi abandonat înălţimile sfinte ale cerului, locuinţele
voastre eterne, pentru a merge să păcătuiţi cu femeile? De ce v-aţi
îndrăgostit de fiicele oamenilor? V-aţi însoţit cu ele, v-aţi dedat
cu ele la lucruri care ţin de copiii pământului şi aţi dat naştere
unei seminţii nelegiuite?
4. Voi care eraţi duhuri ale cerului, având sfinţenie şi viaţă
veşnică, v-aţi murdărit cu femeile, v-aţi dedat la muncile cărnii,
aţi zămislit în sânge, v-aţi purtat ca şi aceea care sunt numai din
sânge şi carne! Ei au fost creaţi pentru a muri!
5. Iată de ce le-am dat lor femei: în scopul de a convieţui cu
ele pentru a procrea copii care să le păstreze neamul pe pământ
6. Dar voi aţi fost creaţi duhuri curate încă de la început, voi
aveaţi o viaţă veşnică, voi nu puteaţi muri.
7. Şi de aceea Eu nu v-am dat vouă femei, pentru că, fiind
duhuri curate, voi trebuia să locuiţi în cer.
8. Şi acum uriaşii, care sunt rezultatul unirii dintre duh şi
carne, se vor numi pe pământ duhuri rele şi ele vor trăi pe
pământ.
9. Ei vor procrea la rândul lor duhuri rele, pentru că ei ţin de
cer cu o parte a firii lor, pentru că îşi trag sămânţa din îngerii
veghetori cei sfinţi.
10. Ei vor deveni, deci, duhuri rele pe pământ şi se vor numi
duhuri ale răului. Locuinţa duhurilor cereşti este cerul iar
pământul este locuinţa duhurilor pământeşti care sunt născute din
oameni.
11. Duhurile uriaşilor vor fi ca norii care aduc peste pământ
nenorociri de toate soiurile, ciume, război şi foamete.
12. Şi doliul. Ele nu vor bea şi nu vor mânca, nu vor fi văzute
de toate privirile, se vor amesteca între bărbaţi şi femei, pentru
că ele au primit viaţă în zilele de nimicire şi masacru.
Capitolul 16
1. După moartea uriaşilor, oriunde vor zbura sufletele lor,
atunci când îşi vor abandona trupurile, carnea lor va trebui să
piară înaintea judecăţii. Ea va fi nimicită până în ziua marelui
sfârşit al universului, până atunci când îngerii veghetori vor fi
nimiciţi pentru totdeauna.
2. Cât despre îngerii veghetori care te-au trimis să te rogi la
Mine pentru ei,
3. Le spun lor, acestor înţelepciuni cereşti: Voi aţi avut cerul
pentru a locui, tainele cele mai ascunse nu v-au fost arătate, cu
toate acestea, voi aţi cunoscut un secret al nedreptăţii
4. Şi voi l-aţi dezvăluit femeilor care v-au mişcat inimile şi
prin voi s-a înmulţit răul pe suprafaţa pământului. Spune-le lor
deci: Nu veţi obţine niciodată iertarea, niciodată nu veţi mai avea
pace!
Capitolul 1728
1. Apoi ei s-au ridicat într-un loc unde exista un foc mistuitor
şi unde,
2. După bunul lor plac ei luau înfăţişarea unui om, m-au condus
la un loc ridicat, pe un munte al cărui vârf se avânta către
ceruri
3. Şi eu am văzut izvorul fulgerelor şi tunetelor la marginile
acestui loc în colţul său cel mai adânc
4. Apoi ei m-au dus în apropierea unei ape ţâşnitoare şi tot mai
mult către Apus, către focurile soarelui ce apune,
5. Am ajuns la marginea unui râu de foc care curgea ca apa şi se
vărsa în marea cea mare de la apus
6. Am văzut toate marile fluvii şi am nimerit în mijlocul
tenebrelor celor negre,
7. Am văzut munţii în întuneric, care se nasc iarna şi locurile
în care apa se prăvăleşte în propriile adâncuri
8. Am văzut şi locul de vărsare al tuturor fluviilor din lume şi
pe cel al genunii.
Capitolul 18
1. Am ajuns apoi la locaşul tuturor vânturilor şi am văzut modul
în care ele folosesc ca podoabă pentru pământ şi la păstrarea
temeliilor pământului
2. Am văzut piatra cea din capul unghiului care susţine
pământul,
3. Am văzut şi cele patru vânturi care susţin pământul şi bolta
cerească;
4. Am văzut vânturile care suflau din înaltul cerului
5. Cele care se înalţă între cer şi pământ şi formează stâlpii
cerului
6. Am văzut vânturile care fac să se rotească cerul şi care pun
în mişcare pe orbitele lor soarele şi stelele şi deasupra
pământului am văzut vântul care susţine norii cerului
7. Am văzut drumul îngerilor,
8. Am văzut la marginea pământului bolta cerească sprijinindu-se
pe el. Atunci m-am întors spre miazăzi.
9. Acolo ard, noaptea şi ziua, şase munţi de pietre preţioase,
trei la partea de răsărit, trei la partea de miazăzi.
10. Cei dinspre răsărit erau făcuţi din pietre de diferite
culori: perle şi antimoniu; cei dinspre miazăzi erau pietre roşii.
Vârfurile lor se înălţau până la cer, până la tronul lui Dumnezeu,
care era din alabastru şi în partea de sus din safir. Am văzut şi
focul dogoritor care ardea pe munţi.
11. Acolo am mai văzut şi un ţinut întins unde se adunau
apele.
12. Am văzut şi izvoarele pământului ascunse în coloanele
luminate ale cerurilor.
13. Şi în aceste coloane ale cerului focuri care izbucnesc fără
număr, dar nici în sus, nici în jos. Deasupra acestor izvoare, am
văzut un loc care nu are nici bolta de deasupra dar nici pământ
dedesupt şi nu era nici un pic de apă şi nu era nimic nici în
dreapta, nici în stânga, un loc cu desăvârşire pustiu.
14. Şi acolo am zărit şapte stele, strălucind ca munţii de foc
sau ca nişte duhuri desăvârşite.
15. Atunci îngerul a spus: acest loc va fi până la dispariţia
cerului şi a pământului, închisoarea stelelor şi a armatelor
cerului.
16. Aceste stele care se rotesc deasupra focului sunt acelea
care au călcat porunca lui Dumnezeu, înainte de a-şi încheia
încercările lor şi de aceea au fost încătuşate în acest loc, până
când îşi vor ispăşi fărădelegile lor în anul cel de taină.
Capitolul 19
1. Atunci Uriel a strigat: Iată îngerii care au trăit cu femei
şi care au fost rânduiţi a fi căpetenii
2. Cei care au dezonorat oamenii înmulţind greşelile printre ei,
punându-i să aducă jertfe demonilor precum se cuvenea doar lui
Dumnezeu. Dar în ziua cea mare ei vor fi judecaţi şi vor pieri, şi
femeile lor o dată cu ei, pentru că s-au lăsat ademenite fără să se
opună.
3. Şi eu, Enoh, eu singur am văzut sfârşitul tuturor acestor
lucruri şi nimănui nu i-a fost dat să vadă ceea ce am văzut eu.
Capitolul 20
1. Iată numele îngerilor care veghează:
2. Uriel, unul dintre sfinţii îngeri, care comandă strigătele şi
groaza;
3. Rafael, unul dintre sfinţii îngeri, care comandă asupra
duhurilor omeneşti;
4. Raguel, unul dintre sfinţii îngeri care pedepseşte lumea şi
astrele;
5. Mihail, unul dintre sfinţii îngeri care veghează la virtuţile
oamenilor şi conduce neamurile;
6. Sarakiel, unul dintre sfinţii îngeri care veghează asupra
copiilor şi oamenilor care au greşit;
7. Gabriel, unul dintre sfinţii îngeri care comandă peste
Ikisat, peste Rai şi peste heruvimi;
Capitolul 21
1. Eu am făcut, în sfârşit, un lung ocol
2. Pentru a sosi într-un loc unde nimic nu era întreg.
3. Eu nu am văzut acolo nici lucrurile minunate arătate în cer,
nici pământul cu minunăţiile sale; acolo nu era decât un pustiu
singuratic şi înfricoşător.
4. Acolo am mai văzut şapte stele înlănţuite unele cu altele,
precum nişte munţi mari, precum nişte focuri mistuitoare.
5. Şi am strigat când am văzut aceasta: Pentru ce crime sunt
înlănţuite aceste stele? Pentru ce au fost ele surghiunite în acest
loc? Atunci Uriel, unul din îngerii care era cu mine şi care mi-a
fost însoţitor, mi-a răspuns:
6. Ehoh, de ce pui tu o astfel de întrebare? De ce te macină
această îngrijorare şi nelinişte? Aceste stele au încălcat ordinele
Domnului Prea-Înalt şi pentru a-şi ispăşi fărădelegea lor, au fost
încătuşate în acest loc pentru un număr de veacuri fără
sfârşit.
7. De aici am mers în alt loc al groazei.
8. Acolo am văzut lucrând un foc imens, dogoritor şi mistuitor
în mijlocul căruia era o despicătură şi coloanele de foc se luptau
între ele şi se afundau în genuni. Mi-a fost peste putere să
apreciez atât mărimea cât şi înălţimea lui şi nu am putut cunoaşte
nici originea lui.
9. Şi am strigat încă o dată în faţa a ceea ce am putut vedea:
Ce loc teribil! şi cât de greu e să cercetezi aceste taine.Uriel,
unul dintre îngerii care era cu mine mi-a răspuns şi mi-a zis:
Enoh, de ce ai această teamă?
10. Deoarece acest loc este teribil, este un loc de suferinţă!
Aici este, adăugă el, închisoarea îngerilor şi aici ei vor fi
închişi pentru totdeauna!
Capitolul 22
1. De acolo am plecat către celălalt loc, aşezat înspre apus,
unde am văzut un munte mare şi înalt, o stâncă abruptă şi patru
locuri de întâlnire încântătoare.
2. În interior, acest loc era adânc, spaţios, lustruit şi egal,
dar aflat într-un întuneric deplin.
3. Atunci Rafael, unul dintre sfinţii îngeri care mă însoţeau,
mi-a spus: Iată locurile preafericite unde se adună duhurile,
sufletele morţilor. Acesta este locul în care se vor aduna
sufletele tuturor copiilor oamenilor.
4. Aceştia vor rămâne în acest loc, până în ziua judecăţii, până
la vremea care le-a fost hărăzită.
5. Însă mai este mult timp până la ziua marii judecăţi. Şi am
văzut sufletele copiilor oamenilor care muriseră şi strigătul lor
acuzator se ridica până la cer.
6. Atunci l-am întrebat pe Rafael, îngerul care mă însoţea şi
i-am spus: A cui este această voce acuzatoare care se ridică până
la cer?
7. El mi-a răspuns: Aceasta este vocea sufletului lui Abel care
a fost ucis de fratele său Cain şi care îl va învinui până când
neamul său va fi nimicit de pe faţa pământului, până când neamul
său va fi şters din rândul oamenilor.
8. Atunci l-am întrebat despre el, despre judecata de apoi şi
I-am spus: De ce sunt despărţiţi unii de alţii?
9. Iar el mi-a răspuns: Sunt trei locuri diferite pentru
sufletele morţilor, sunt şi trei locuri diferite pentru sufletele
drepţilor.
10. Aceste locuri se despart printr-o prăpastie, printr-o apă şi
printr-o lumină pe apă.
11. Păcătoşii sunt împărţiţi la fel, după moartea lor. Ei sunt
îngropaţi în pământ, dacă judecata nu I-a ajuns pe când încă erau
în viaţă.
12. Acesta este locul în care sunt închise sufletele lor, aici
sunt lăsaţi pradă durerilor de neîndurat, pedeapsa celor care sunt
pedepsiţi pentru veşnicie şi sufletele cărora vor fi osândite şi
condamnate totdeauna. Şi iată, acestea există încă de la facerea
lumii. Sufletele celor care plâng sunt separate de sufletele celor
care veghează la nimicirea lor în ziua judecăţii.
13. Aşa arată locul destinat sufletelor oamenilor nedrepţi şi
păcătoşi, sufletele acelora care au comis nedreptăţi şi care s-au
amestecat în gloata nelegiuiţilor cu care se asemănau. Sufletele
lor vor
fi nimicite în ziua judecăţii, dar vor fi închise în acest loc,
de unde nu vor scăpa niciodată. Atunci L-am lăudat pe Dumnezeu.
14. Şi am zis: Fii binecuvântat Doamne al meu, Domn al Slavei şi
al Dreptăţii, Stăpânul tuturor şi Cel Preaveşnic.
Capitolul 23
1. De acolo am plecat spre alt loc, în partea de apus, la
marginile pământului.
2. Acolo am văzut un foc puternic şi o mişcare continuă, care se
rotea noapte şi zi fără a se opri niciodată.
3. Şi l-am întrebat pe îngerul care mă însoţea, şi i-am spus
lui: Ce este acela? De ce această mişcare fără de răgaz? Atunci
Raquel, unul dintre îngerii care mă însoţea mi-a răspuns: Acest foc
dogoritor, care se mişcă fără încetare spre apus, este focul care
aprinde toţi aştrii cerului.
Capitolul 24
1. De acolo am ajuns într-un alt loc şi am văzut un munte de foc
arzând noapte şi zi.
2. Când m-am apropiat, am zărit şapte munţi strălucitori, care
erau separaţi unul de altul. Pietrele din care erau formaţi, erau
frumoase şi strălucitoare, ei sclipeau şi radiau, iar suprafaţa lor
era lustruită. Trei dintre ei erau către răsărit, cu atât mai de
neclintit, cu cât erau aşezaţi unul peste celălalt şi existau trei
şi la miazăzi, la fel de neclintit. Erau de asemenea, văi adânci,
dar care erau separate unele de altele.
3. În mijloc se ridica cel de-al şaptelea munte. Şi toţi aceşti
munţi apăreau de departe ca nişte tronuri maiestuoase şi erau
acoperiţi de arbori frumos mirositori.
4. Printre aceşti arbori exista unul cu un miros împrospătat
fără încetare şi atât de suav încât nu mai există altul asemenea
nici în grădina Edenului care să răspândească un miros atât de
încântător. Frunzele sale, florile şi lemnul său nu se vestejeau
niciodată iar fructele sale erau frumoase.
5. Fructele sale se asemănau cu fructele palmierului. În faţa
acestei privelişti am strigat: Iată un arbore demn de văzut! Ce
frunze frumoase, ce fructe gustoase! Atunci, Mihail, unul dintre
sfinţii îngeri şi slăviţi care mă însoţeau şi care era conducătorul
lor mi-a răspuns:
Capitolul 25
1. Enoh, de ce întrebi de parfumul acestui arbore?
2. De ce eşti tu atât de dornic de a-l cunoaşte?
3. Atunci eu, Enoh, i-am răspuns: Vreau să ştiu totul cu privire
la acest arbore.
4. Îngerul mi-a răspuns: Acest munte pe care îl vezi şi al cărui
vârf ajunge la aceeaşi înălţime cu tronul Domnului, va fi locaşul
unde se va odihni Domnul Sfinţeniei şi al Slavei, Regele cel
Veşnic, atunci când va veni şi a coborî pentru a vizita pământul,
în bunătatea Sa.
5. Cât despre acest arbore cu mirosul său suav, al cărui parfum
nu are nimic senzual, nimeni nu va putea să pună mâna pe el până în
ziua judecăţii. Atunci, când cei răi vor fi lăsaţi spre chinuri
veşnice, acest arbore va fi dat celor drepţi şi umili. Fructele
sale vor fi păstrate pentru cei aleşi. Căci viaţa va fi răsădită
într-un loc sfânt, către miazănoapte, către locuinţa Regelui
veşnic.
6. Atunci se vor bucura şi se vor cutremura de fericire în
sfântul sfinţilor, un miros încântător le va pătrunde în oase şi ei
vor avea, ca şi strămoşii tăi viaţă lungă pe pământ şi această
viaţă nu va fi tulburată nici de nenorociri, nici de suferinţe,
nici de sărăcie.
7. Şi am binecuvântat pe Dumnezeul Slavei, Regele Veşnic, care a
hărăzit acest arbore şi a avut bunăvoinţa de a-l afierosi celor
sfinţi.
Capitolul 26
1. De acolo am fost condus către mijlocul pământului şi am
cuprins cu privirea un loc binecuvântat şi roditor unde arborilor
le cresc fără încetare ramuri verzi.
2. Acolo am văzut încă un munte sfânt şi dedesubt, pe latura de
răsărit, am văzut o apă care curgea către miazăzi.
3. Am mai văzut către răsărit şi un alt munte, la fel de înalt,
aşezat în mijlocul unor văi adânci, dar înguste.
4. Apa curgea către munte, pe partea sa de la apus, dar dedesubt
se înălţa un alt munte.
5. Şi la picioarele acestui munte se afla o vale îngustă şi în
mijloc erau alte trei văi adânci şi stâncoase care se întindeau
către cei trei munţi. Dar aceste văi, care erau adânci, dar
înguste, mărgineau o stâncă uriaşă pe care era plantat un
arbore.
6. Şi cu uimire am admirat stânca şi văile.
Capitolul 27
1. Apoi am strigat: Ce înseamnă acest pământ binecuvântat,
aceşti arbori înalţi şi această vale blestemată care le separă?
2. Şi Uriel, unul dintre sfinţii îngeri care era cu mine, mi-a
răspuns: Această vale este blestemată pentru veşnicie. Aici vor fi
adunaţi toţi cei care şi-au folosit limbile pentru a huli pe
Dumnezeu, cei care au deschis gura pentru a blestema slava Sa. Aici
vor fi adunaţi şi aici le va fi locul de judecată.
3. În ziua cea mare a judecăţii, El va face din ei un mare
templu de dreptate în ochii tuturor sfinţilor căci aceştia vor
obţine iertarea înaintea lui Dumnezeu şi îl vor binecuvânta în
toate zilele vieţii lor ca pe adevăratul lor Rege şi Domn.
4. Şi ei vor sărbători în ziua cea de temut a judecăţii datorită
iertării pe care o vor obţine pentru ei.
5. Atunci eu m-am întors fireşte către Dumnezeu şi am lăudat
numele Său, măreţia şi Slava Sa.
Capitolul 28
1. De acolo m-am îndreptat către părţile de răsărit , către un
munte care se înălţa în mijlocul unei pustietăţi şi căruia nu i-am
putut zări decât numai faţa.
2. El era acoperit cu arbori ieşiţi din seminţele despre care
s-a vorbit şi o apă cobora din el.
3. Din acest loc, o cascadă, alcătuită din multe altele, se
desprindea către apus şi către răsărit. Pe o latură creşteau arbori
iar pe cealaltă se putea vedea apa şi roua.
Capitolul 29
1. Atunci am înaintat către o altă parte a deşertului, către
partea de răsărit a muntelui, de care m-am apropiat.
2. Acolo am văzut arbori deosebiţi, mai ales dintre cei care fac
arome cu mirosuri deosebite, tămâie, smirnă, toţi arborii fiind
deosebiţi între ei.
Capitolul 30
1. Şi mai era în acest loc, deasupra tuturor celorlalţi arbori,
o înălţime către răsărit care însă nu era departe.
2. Am mai observat încă un loc, cu văi prin care treceau ape
care nu secau niciodată.
3. Am văzut un arbore măreţ care avea un parfum asemănător cu
cel al arborilor de mastic şi pe laturile acestei văi am observat
cinamonul cu un parfum delicat. Apoi am mers către răsărit.
Capitolul 31
1. Atunci am observat un alt munte, plin cu arbori, de unde
izvora o apă asemănătoare cu „neketra”. Numele
ei era Sarira şi Colbanen. Şi pe acest munte am văzut un altul pe
care creşteau arbori de aloe.
2. Aceşti arbori erau încărcaţi ca migdalii şi groşi ,
3. Iar fructele pe care le făceau aveau un parfum care depăşea
orice alt miros cunoscut.
Capitolul 32
1. După aceea, m-am întors la partea de miazănoapte şi am putut
vedea intrările pe sub munţi şi am putut observa şapte munţi
acoperiţi de lavandă fină, de arbori parfumaţi, de scorţişoară şi
papirus.
2. Apoi a lăsat în urma mea culmile acestor munţi şi am înaintat
către răsărit, trecând peste marea Eritreei. Şi când am fost
dincolo de ea, m-am îndreptat dincolo de îngerul Zatael şi am ajuns
în grădina dreptăţii.
3. Acolo am văzut între altele, mulţi arbori înalţi şi acoperiţi
de flori. Parfumul lor era minunat, formele lor erau deosebite şi
gingaşe. Era de asemenea acolo pomul înţelepciunii, ale cărui
fructe deschideau mintea celui care se hrănea cu ele.
4. El era asemănător cu un tamarin, şi fructele lui erau de o
frumuseţe deosebită,
5. Semănau cu ciorchinii de strugure, iar parfumul lor înmiresma
locul peste tot.
6. Şi am strigat: Ce arbore minunat! Ce atractiv arată! Atunci,
îngerul Rafael, care era cu mine, mi-a răspuns: Acesta este pomul
înţelepciunii, din care au mâncat strămoşul şi strămoaşa ta, aceste
fructe le-au deschis ochii şi după ce au văzut că erau goi au fost
izgoniţi din Rai.
Capitolul 33
1. După aceea, am înaintat către marginile pământului. Acolo am
văzut animale mari, cu înfăţişări diferite, păsări deosebite ca
formă şi ca înfăţişare şi având glasuri diferite.
2. La răsărit, în locul în care se găseau aceste animale, am
zărit graniţele pământului şi locul unde cerul se sfârşea. Porţile
cerului erau deschise şi am văzut ieşind din ele stelele. Atunci am
socotit timpul la care au ieşit şi am notat exact numărul lor..
Mi-am notat în acelaşi timp şi numele lor, iar drumul lor era mereu
reînnoit, încercările prin care trec, toate pe măsură ce Uriel,
care era cu mine mi le desluşea.
3. Deoarece el mi-a arătat totul şi despre toate mi-a dat
cunoştinţă
4. El mi-a făcut cunoscut numele lui locul lor şi înrâuirile pe
carele au.
Capitolul 34
1. Apoi m-au condus către miazănoapte, la marginile pământului.
Şi acolo la marginile lumii, am văzut o minune mare şi
minunată.
2. Am văzut porţile cerului deschise, între ele trei fiind
deosebite. prin ele ieşiau vânturile de nord, părinţi ai frigului,
grindinei, gheţii, pentru rouă şi ploaie.
3. Pe una dintre aceste porţi, vânturile suflau uşor, dar pe
celelalte două suflau puternic, iar suflul lor apoi se răspândea pe
pământ.
Capitolul 35
1. De acolo am fost dus către apus, către marginile pământului.
Şi am văzut trei porţi, ca şi la miazănoapte, şi, ca şi acelea,
aveau aceeaşi măreţie.
Capitolul 36
1. După aceea am fost condus spre miazăzi, la marginile
pământului. Acolo existau de asemenea trei porţi, prin care ieşeau
ploaia, roua şi vântul.
2. Apoi m-am dus către răsărit, al marginile pământului, unde am
văzut trei porţi ale cerului întoarse către răsărit dar a căror
deschidere era mai mică. Prin aceste porţi ieşeau stelele cerului
care îşi urmau drumul lor neabătut către apus, iar acest drum
strălucitor a fost vizibil în toate timpurile.
3. Când le-am văzut am ridicat vocea şi am lăudat pe Domnul,
care a făcut aceşti aştri luminoşi şi strălucitori, pentru a arăta
minţilor oamenilor şi a îngerilor slava lucrărilor Sale, pentru ca
ei, astfel, să slăvească şi unii şi alţii, minunăţiile puterii Sale
şi să laude lucrările divine ale mâinilor Sale, şi pentru ca ei
să-L preaslăvească în vecii vecilor.
Capitolul 3729
1. Iată o altă revelaţie, cea de-a doua, a înţeleptului, avută
de către Enoh, fiul lui Iared,
2. Fiul lui Mahaleel, fiul lui Cainah, fiul lui Enos, fiul lui
Seth, fiul lui Adam. Aici este începutul acestei înţelepciuni, care
mi-a fost dat să o desluşesc şi să o fac iubită de către cei care
locuiesc pe pământ. Ascultaţi deci şi înţelegeţi lucrurile sfinte
pe care am venit să vi le dezvălui în prezenţa lui Dumnezeu.
3. Cei care au trăit înaintea noastră au vazut în predicarea
cuvântului o datorie pentru ei. Iar noi care am venit după ei, nu
am pus nici o piedică propovăduirii înţelepciunii, dar niciodată în
această zi, nu i s-a dat unei persoane ceea ce mi s-a dat mie,
înţelepciunea,
4. Pe potriva înţelegerii mele şi pe măsura bunului plac al lui
Dumnezeu. Ceea ce am primit de la El este cu adevărat o fărâmă din
viaţa cea veşnică.
5. Această învăţătură a fost înfăţişată în trei pilde, pe care,
făcându-mi datoria, le-am vestit locuitorilor acestei lumi.
Capitolul 38
1. Prima pildă: Când adunarea celor drepţi îşi va arăta puterea
pe pământ, păcătoşii vor fi pedepsiţi şi îşi vor primi răsplata
cuvenită pentru fărădelegile lor, în faţa tuturor.
2. Când dreptatea se va manifesta înaintea celor drepţi, fie ca
lucrurile lor să fie măsurate de Dumnezeu şi meritele lor să
primească răsplata cuvenită. Când lumina celor drepţi şi a celor
aleşi care trăiesc pe pământ va străluci ca o străfulgerare
nemuritoare, atunci, care va fi locuinţa celor păcătoşi? Unde va fi
locul de odihnă al celui care l-a respins pe Dumnezeu? Oh! ar fi
fost mai bine pentru el dacă nu ar fi existat niciodată!
3. Când vor fi descoperite tainele gândite de cei drepţi,
păcătoşii vor suferi o judecată aspră iar nelegiuiţii vor fi
chinuiţi în faţa lor.
4. Din acel moment, stăpânii pământului vor înceta de a mai avea
putere şi autoritate. Ei nu vor avea putere să privească sfinţii în
faţă căci lumina celor drepţi şi aleşi nu poate fi asemănată decât
cu cea a Domnului duhurilor.
5. Cu toate acestea, puternicii lumii nu vor fi nimiciţi, ci ei
vor fi predaţi în mâinile celor drepţi şi sfinţi.
6. Şi după aceasta nu va mai fi milă pentru ei din partea
Domnului, căci, o dată cu viaţa, va trece şi timpul iertării.
Capitolul 39
1. În acele zile, neamul cel sfânt şi binecuvântat, va coborî
din înălţimea cerului şi generaţiile lor vor locui împreună cu fiii
oamenilor, Enoh a primit cărţile de revoltă şi mânie, cărţile de
frământare şi nelinişte.
2. Ei nu vor căpăta niciodată iertare, spune Dumnezeu.
3. Atunci un nor gros m-a ridicat şi vântul m-a înălţat deasupra
pământului şi m-a dus la marginile cerului.
4. Acolo am văzut o altă revelaţie. Am văzut locuinţa şi locul
de odihnă al sfinţilor. Acolo erau rugăciuni, plângeri ale copiilor
oamenilor. Dreptatea curgea în faţa lor ca o apă curată şi iertarea
se răspândea pe pământ ca o rouă preţioasă. Şi astfel va fi
fiinţarea lor pentru totdeauna.
5. În acest timp ochii mei nu se mai săturau să privească
locaşurile drepţilor şi locul adevărului, al credinţei şi al
dreptăţii.
6. Numărul sfinţilor şi aleşilor lui Dumnezeu va fi fără sfârşit
în toate veacurile.
7. Eu am văzut locuinţa lor aşezată sub ocrotirea Domnului
duhurilor. Toţi sfinţii, toţi cei aleşi, cântau în faţa Lui,
strălucind ca focul, gurile lor erau pline de laude pentru Dumnezeu
şi buzele lor se deschideau pentru a preaslăvi numele Domnului
duhurilor. Dreptatea era la loc de cinste în faţa Lui.
8. Acolo mi-am dorit să rămân, acolo sufletul meu suspina după
aceste locaşuri. Acolo era partea mea de moştenire, de la începutul
lumii, căci aceasta era supra mea, voinţa Domnului duhurilor.
9. În acest timp eu preamăream şi proslăveam numele lui
Dumnezeu, prin binecuvântări şi laude. Căci aceasta este spre
mulţumirea Domnului duhurilor.
10. Mult timp ochii mei au contemplat aceste locuinţe bogate şi
L-am lăudat pe Dumnezeu zicând: Binecuvântat să fie El,
binecuvântat pentru totdeauna! De la începuturi, dinainte de
facerea lumii şi până la sfârşitul veacurilor.
11. Ce este această lume? Da! Toate generaţiile au datoria să Te
binecuvinteze,
12. Toţi aceea care nu au adormit în pulberea pământului, ci
care admiră slava Ta, care se sărbătoresc, Te preamăresc şi Te
binecuvintează zicând: Sfânt, Sfânt, Sfânt este Dumnezeu, care a
umplut cu mărinimia Lui întreagă lume a raţiunilor.
13. Acolo, ochii mei au contemplat pe toţi aceea care nu au
adormit în faţa Lui, care L-au preamărit zicând: Binecuvântat să
fii Tu, binecuvântat să fie numele Domnului pentru totdeauna! Şi
faţa mea s-a schimbat pe neaşteptate, încă nu am mai putut
vedea.
Capitolul 40
1. După aceea am văzut mii şi mii, miriade de miriade şi un
număr nesfârşit de oameni care stăteau drepţi în faţa lui
Dumnezeu.
2. Sub cele patru aripi ale Domnului duhurilor, pe cele patru
părţi, am văzut şi pe alţii, în afară de primii care stăteau în
faţa Lui. Am învăţat în acest timp numele lor, pentru că îngerii
care erau cu mine mi le-au lămurit, dezvăluindu-mi toate
tainele.
3. Atunci am auzit vocea acelora care erau în cele patru laturi;
ei preamăreau pe Domnul în toată măreţia Sa.
4. Prima voce preamărea pe Dumnezeu în toate veacurile.
5. A doua voce pe care am auzit-o preamărea pe Cel Ales şi pe
aleşii care se frământau pentru Dumnezeu.
6. A treia voce pe care am auzit-o se ruga şi implora pentru cei
care sunt pe pământ şi care îl invocau pe Dumnezeu.
7. A patra voce pe care am auzit-o respingea îngerii
necredincioşi şi îi oprea să se arate în faţa Domnului duhurilor,
pentru ca ei să nu stârnească acuzaţii împotriva celor ce locuiau
pe pământ.
8. După aceea i-am cerut îngerului păcii care era cu mine să îmi
desluşească toate aceste taine. I-am zis lui: Cine sunt cei pe care
i-am văzut pe cele patru laturi în jurul Domnului şi cărora le-am
auzit şi le-am scris vorbele? El mi-a răspuns: Mai întâi este
Sfântul Mihail, îngerul cel milostiv şi răbdător,
9. Apoi este Sfântul Rafael, îngerul care veghează asupra
durerilor şi a vătămărilor oamenilor, vine apoi Gabriel, care
veghează pe toţi cei puternici. În sfârşit este Phanuel, care
veghează căinţa şi speranţa celor care doresc să moştenească viaţa
cea veşnică.
10. Aceştia sunt cei patru îngeri ai lui Dumnezeu Celui
Preaînalt. Ale lor sunt cele patru voci pe care le-ai auzit.
Capitolul 41
1. Mai apoi am văzut tainele cerului şi ale Raiului cu toate
părţile lor şi tainele faptelor oamenilor fiecare după importanţa
şi valoarea lor.
2. Am scrutat locaşurile celor aleşi, locurile de şedere ale
sfinţilor. Acolo, de asemenea, ochii mei au văzut toţi păcătoşii
care au respins şi tăgăduit pe Domnul slavei şi care au fost la
rândul lor respinşi. Căci pedeapsa pentru crimele lor n-a fost încă
pronunţată de Dumnezeu.
3. Tot acolo am mai observat cu ochii mei tainele trăsnetele şi
tunetelor, tainele vânturilor şi cum se împacă ele atunci când
suflă peste pământ, tainele vânturilor, a picăturilor de rouă şi a
norilor.
4. Am văzut locul lor de origine, locul de unde se slobozesc
pentru a merge să se sature cu pulberea pământului. Acolo am văzut
cămările de unde ies vânturile înainte de a se separa, comorile
grindinei, comorile zăpezii, comorile norilor şi chiar acel nor
gros, care, înainte de facerea lumii, plutise peste faţa
pământului.
5. Am văzut locaşurile soarelui şi ale lunii, de unde opresc şi
unde pornesc întotdeauna din nou, precum şi întoarcerea lor
măreaţă, şi cum una este superioară celeilalte, orbita lor
impresionantă, faptul că ei nu părăsesc niciodată orbita lor, şi
nici nu adaugă nimic la ea, în acord perfect cu promisiunea pe care
şi-au făcut-o unul altuia.
6. Am văzut în acelaşi timp conurile lunii, locul în care se
nasc fazele sale, începutul lor, reîntoarcerea lor glorioasă,
strălucirea lor, când mai mare, când mai mică, creşterea lor
firească, legăturile dintre ele, supunerea lor şi ascultarea lor
după mersul Soarelui, după porunca Domnului duhurilor. Oh! Numele
Său fie lăudat în veacul veacului!
7. După aceea au fost împlinite cărările lunii, atât partea sa
ascunsă cât şi partea sa vizibilă, mergând pe cărările sale cele de
zi şi cele de noapte, fiecare dintre acestea întorcându-şi
privirile către Dumnezeu, slăvindu-L şi lăudându-L fără încetare,
cu atât mai mult cu cât laudele se aduc în timpul rânduit odihnei,
căci la lumina soareluiacestea se schimbau adesea, când în
binecuvântare, când în blesteme.
8. Lumina lunii este pentru cei aleşi, precum întunericul pentru
cei păcătoşi.
9. Aceasta este voinţa lui Dumnezeu, care a deosebit lumina de
întuneric, cum a deosebit şi duhurile oamenilor, întărind pe cele
ale drepţilor prin dreptatea Sa.
10. Şi nici un înger nu va trece dinaintea Sa căci nici unul
dintre ei nu a primit această putere. Cât despre Domnul din înaltul
tronului Său, El vede toate creaturile Sale şi este singur stăpân
în judecata lor.
Capitolul 42
1. Înţelepciunea nu a pătut găsi pe pământ nici un locaş să-şi
aşeze capul şi pentru aceasta s-a mutat în cer.
2. Înţelepciunea a coborât din cer pentru a locui cu fiii
oamenilor dar nu a putut găsi o locuinţă. Atunci înţelepciune s-a
întors în locuinţa sa dumnezeiască printre îngerii cei sfinţi.
3. După retragerea sa, s-a ivit nedreptatea şi ea a găsit
locuinţă şi a fost primită de fiii oamenilor, la fel cum ploaia
este primită în deşert şi cum este primită roua de un teren
uscat.
Capitolul 43
1. Am văzut o altă măreţie şi stelele cerului.
2. Am cunoscut că toate erau chemate pe numele lor şi că ele
răspundeau la chemarea Lui. Am văzut cine le punea în talerul
judecăţii, după lumina lor, după mărimea drumurilor pe care ele le
străbăteau şi după ziua în care ele trebuiau să apară sau să
dispară. Măreţia aduce măreţie, iar mişcările lor se potrivesc cu
cele ale îngerilor şi cu cele ale credincioşilor.
3. Atunci l-am rugat pe îngerul care era atunci cu mine
4. Şi care mi-a lămurit aceste taine şi l-am întrebat care este
numele lor. El mi-a răspuns: Dumnezeu te-a făcut să ai o
descoperire. Acestea sunt numele celor drepţi, care sunt pe pământ
şi care cred în numele Domnului duhurilor în toate veacurile.
Capitolul 44
1. Am mai văzut şi o altă apariţie deosebită prin măreţia sa:
din ea izvorau stelele şi deveneau strălucitoare şi, cu toate
acestea, nu se împrăştia deloc.
Capitolul 45
1. A doua pildă se adresează acelora care nu cunosc numele şi
locuinţa îngerilor şi pe Dumnezeu.
2. Ei nu vor putea urca la cer, ei nu vor putea coborî pe
pământ. Iată care va fi soarta păcătoşilor care nu recunosc numele
Domnului duhurilor: ei vor fi păstraţi pentru ziua pedepsei şi a
răzbunării.
3. În această zi, Alesul se va afla pe tronul slavei. El va fi
Cel care va hotărî soarta lor, şi, întărind prin prezenţa Sa
duhurile celor sfinţi, El va hărăzi câte o locuinţă tuturor acelora
care şi-au pus încrederea şi iubirea lor în numele Său cel Sfânt şi
Preamărit.
4. În acea zi, Eu îmi voi aşeza Alesul în mijlocul lor şi voi
schimba faţa cerului şi o voi acoperi de lumină pentru
întotdeauna
5. Şi voi schimba şi faţa pământului, o voi binecuvânta în
acelaşi fel precum pe toţi aceea pe care i-am ales şi pe care îi
voi face să locuiască pe pământ, dar pentru aceea care au făcut
nedreptăţi nu vor mai exista locuinţe, căci Eu i-am văzut şi i-am
însemnat.
6. Iar pe cei drepţi îi voi sătura cu pacea Mea şi îi voi aşeza
dinaintea feţei Mele. Păcătoşii vor fi condamnaţi pentru totdeauna
şi vor fi şterşi de pe faţa pământului.
Capitolul 46
1. Acolo L-am văzut pe Cel Bătrân de zile, al cărui chip era ca
lâna albă şi cu El erau şi alţii care aveau feţe omeneşti. Faţa Lui
era plină de bunătate ca ale îngerilor celor sfinţi.
2. Atunci l-am întrebat pe unul dintre îngerii care era cu mine
şi care mi-a lămurit toate tainele despre Fiul Omului.
3. Eu l-am întrebat cine era, de unde venea şi de ce îl însoţea
pe Cel Vechi în zile. El mi-a răspuns cu aceste cuvinte: Acesta
este Fiul Omului30, la care trimit toate judecăţile, cu care ei
locuiesc şi care ţine în mâna Sa cheia tuturor comorilor ascunse.
Căci Dumnezeu L-a ales şi I-a hărăzit o slavă mai presus decât
toate făpturile.
4. Acest Fiu al Omului pe care tu L-ai văzut va smulge regii şi
stăpânitorii din paturile lor pline de desfătări, îi va scoate de
pe pământurile lor neclintite, va pune capăt stăpânirilor lor, va
sfărâma dinţii păcătoşilor.
5. El va alunga regii de pe tronurile lor şi din regatele lor
pentru că au refuzat să Îl slăvească, să ridice laude din graiurile
lor şi să se închine în faţa Aceluia Căruia i-au fost date toate
regatele.
6. El va semăna tulburare în neamul celor puternici, îi va sili
să se plece în faţa Lui. Întunericul va deveni locuinţa lor iar
viermii le vor fi tovarăşi în paturile lor. Nu va fi nici o
speranţă pentru ei să iasă din acest loc înfricoşător căci ei nu au
chemat în ajutor numele Domnului duhurilor.
7. Ei vor dispreţui astrele cerului şi vor ridica mâinile lor
împotriva Atotputernicului, gândurile lor întoarse doar către
pământ, pe care vor dori să şi-l facă locuinţă veşnică, precum şi
lucrările lor mu vor fi decât nelegiuiri. Ei îşi vor pune bucuriile
lor în averile lor şi încredea lor în idoli făcuţi de propriile lor
mâini. Ei vor refuza să Îl cheme pe Dumnezeul duhurilor, Îl vor
izgoni din templele Sale,
8. Ca şi pe credincioşii care vor fi prigoniţi pentru numele
Domnului duhurilor.
Capitolul 47
1. În ziua aceea, rugăciunile sfinţilor vor urca de la pământ
până la picioarele tronului Domnului duhurilor.
2. În ziua aceea, sfinţii care locuiau sub ceruri se vor aduna
şi într-un glas se vor ruga, vor implora, vor sărbători, vor lăuda,
vor preamări numele Domnului duhurilor, în numele sângelui celor
drepţi vărsat pentru El. Şi aceste rugăciuni ale drepţilor se vor
ridica neîncetat către tronul Domnului duhurilor, pentru ca El să
facă în sfârşit drepate şi pentru ca răbdarea Lui pentru cei
nedrepţi să nu ţină la nesfârşit.
3. În acest timp, L-am văzut pe Cel Vechi în zile, aşezat pe
tronul slavei Sale. Cartea vieţii era deschisă în faţa Lui şi toţi
stăpânii cerului stăteau în picioare în faţa Lui şi în jurul
Lui.
4. Atunci inimile sfinţilor au fost copleşite de bucurie pentru
că timpul judecăţii a sosit, pentru că rugăciunile celor drepţi au
fost ascultate şi pentru că sângele celor credincioşi avea să fie
preţuit de către Dumnezeu.
Capitolul 48
1. În acest timp am zărit izvorul dreptăţii, care nu seacă
niciodată şi de unde se răspândesc multe râuleţe, care sunt numite
râuri ale înţelepciunii. Acesta este locul în care veneau să bea
toţi cei însetaţi şi astfel se umpleau de îndată de înţelepciune şi
îşi făceau locuinţele lor alături de cei drepţi, de cei aleşi şi de
cei sfinţi.
2. Şi în acel timp Fiul Omului a fost chemat în faţa Domnului
duhurilor şi numele Său în faţa Celui Bătrân de zile
3. Şi înainte de facerea soarelui şi a astrelor, înainte ca
stelele să fi fost aşezate pe bolta cerească, a fost chemat numele
Fiului Omului în faţa Domnului Duhurilor. El va fi toiagul celor
drepţi şi sfinţi, ei se vor sprijini de El şi astfel nu vor putea
fi clintiţi,
4. Astfel El va fi lumina neamurilor. El va fi speranţa pentru
cei a căror inimă este cuprinsă de nelinişte. Toţi cei care
locuiesc pe pământ se vor închina în faţa Lui şi Îl vor adora, ei
îl vor cinsti, Îi vor cânta laude Domnului duhurilor.
5. Astfel, Alesul şi Tainicul a fost creat, înainte de facerea
lumii şi fiinţa Sa nu va avea sfârşit.
6. El a prezentat şi a arătat sfinţilor şi dreptcredincioşilor
înţelepciunea Domnului duhurilor, căci El este Cel care a păstrat
partea lor de moştenire. Căci ei au urât şi au alungat departe de
ei lumea cea nelegiuită, au urât lucrurile şi drumurile acesteia şi
nu au vrut să cheme decât numele Domnului Duhurilor.
7. Astfel, prin acest nume ei vor fi mântuiţi şi voinţa Sa va fi
viaţa lor. În ziua aceea regii şi puternicii de pe pământ, cei care
au cucerit lumea prin forţa braţelor lor, vor fi umiliţi.
8. Căci în acea zi de teamă şi frământare, sufletele lor nu vor
putea fi salvate, dar ei se vor supune acelora pe care Eu i-am
ales.
9. Eu mă voi lepăda de ei cum se leapădă paiele în foc, cum se
separă plumbul de apă. Ei vor arde în faţa celor drepţi, se vor
îneca sub ochii sfinţilor şi nu va fi găsită nici măcar a zecea
parte din ei.
10. Dar în ziua frământării lor pacea se va instala pe pământ.
Ei vor cădea din Slava Sa şi nu îşi vor mai reveni şi nu va mai fi
nimeni care să îi poată smulge din mâinile Sale şi să îi poată
apăra căci ei au respins pe Dumnezeu şi pe Mesia al Său. Fie numele
Domnului duhurilor binecuvântat.
Capitolul 49
1. Înţelepciunea curge ca apa şi Slava Sa este nesecată în vecii
vecilor căci ea este putere în toate tainele dreptăţii.
2. Dar nelegiuirea trece ca o umbră, pentru că ea nu îşi poate
găsi locaş, căci Cel Ales se ţine drept în faţa Domnului duhurilor
şi slava Sa va dura în vecii vecilor iar puterea Sa este fără
sfârşit.
3. Cu El locuieşte duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul
cunoaşterii şi al puterii, duhurile celor adormiţi întru dreptate,
El este Cel care judecă şi deosebeşte lucrurile cele mai
ascunse.
4. Nimeni nu poate rosti nici măcar un cuvânt în faţa Lui
întrucât Alesul este în faţa Domnului duhurilor după bunul Său
plac.
Capitolul 50
1. În acele zile va fi vremea celor sfinţi şi aleşi. Lumina
zilei se va sălăşlui în ei iar măreţia şi slava Sa îi va
lumina.
2. În zilele de frământări, toate relele vor cădea asupra
păcătoşilor iar cei drepţi se vor arăta biruitori în numele
Domnului duhurilor. Ceilalţi vor înţelege în cele din urmă că a
venit vremea căinţei şi că trebuie să înceteze lucrările cele rele
ale mâinilor lor.
3. Ei vor înţelege că nu se pot aştepta la cinstire în faţa
Domnului duhurilor, dar că ei mai pot fi încă mântuiţi prin numele
Său.
4. Dumnezeu va coborî mila Sa asupra lor, căci mare este puterea
iertării Sale şi dreptate este în judecăţile Sale şi El nu poate fi
nedrept.
5. De asemenea, cel care nu se va putea căi, va pieri. Ei nu se
vor mai putea aştepta la iertare din partea Mea, zice Domnul.
Capitolul 51
1. În acele zile pământul va înapoia din sânul său, precum şi
iadul din al său, cele ce au primit, iar Şeolurile îşi vor înapoia
datoria.
2. El va separa drepţii şi sfinţii de cei răi căci acestea vor
fi, pentru cei dintâi, zile ale iertării şi ale mântuirii.
3. În acele Zile, Alesul îşi va ocupa locul pe tronul Său şi
toate tainele înţelepciunii şi ale înţelegerii vor izvorî din gura
Sa căci Dumnezeu I-a dat lui o slavă veşnică.
4. În acele zile munţii se vor cutremura ca berbecii şi colinele
vor sălta ca nişte miei sătui de lapte şi cei drepţi vor fi ca
îngerii din cer.
5. Feţele lor vor străluci de o veselie uimitoare, căci în acele
zile Cel Ales va fi Slăvit. Pământul se va cutremura de fericire,
cei drepţi îl vor locui şi cei aleşi îl vor călca cu picioarele lor
nevinovate.
Capitolul 52
1. După acest timp, chiar în locul în care am văzut aceste
taine, am fost ridicat de un vârtej şi dus către apus.
2. Acolo ochii mei au văzut tainele cerului şi ale pământului:
un munte de fier, un munte de bronz, un munte de argint, un munte
de aur, un munte de metal lichid şi în cele din urmă, un munte de
plumb.
3. Şi l-am întrebat pe îngerul care era cu mine şi i-am spus: Ce
sunt aceste lucruri pe care le-am văzut?
4. Iar îngerul mi-a răspuns: Toate aceste lucruri pe care le-ai
văzut, privesc împărăţia Lui Mesia şi sunt simbolul domniei Sale şi
a puterii Sale pe pământ.
5. Şi acest înger al păcii mi-a răspuns în continuare: Ai
răbdare încă puţin timp şi tu vei vedea şi ţi se vor arăta
lucrurile pe care le-a hotărât înţelepciunea Domnului
duhurilor.
6. Aceşti munţi pe care tu i-ai văzut şi care sunt unul de
bronz, altul de fier, al treilea de argint, al patrulea de aur, al
cincilea din metal lichid şi în cele din urmă cel de-al şaselea de
plumb, toţi aceştia, îţi spun, vor fi în faţa Celui Ales, ca un
fagure de miere în faţa unui foc dogorâtor sau ca apa care curge
din înălţimea unui munte; ei se vor prăvăli la picioarele Sale.
7. În zilele acelea oamenii nu îşi vor mai găsi scăparea nici în
aur nici în argint.
8. Ei nu vor mai putea nici să fugă şi nici să se apere. Atunci
nu vor mai fi arme de făcut din bronz şi nici platoşe care să le
apere pieptul. Fierul va fi inutil, el însuşi nu va mai servi la
nimic la care să ruginească sau să se strice iar plumbul nu va mai
fi căutat.
9. Totul va fi aruncat, totul va fi şters de pe faţa pământului,
când Cel Ales va apare în prezenţa Domnului duhurilor.
Capitolul 53
1. Atunci ochii mei au zărit o vale adâncă a cărei intrare era
largă şi încăpătoare.
2. Toţi acei care locuiesc pe pământ, în mare şi pe insule, îşi
vor aduce aici triburile lor, darurile lor şi totuşi, nimic nu îi
va umple adâncurile. Mâinile lor vor face nelegiuiri. Tot ceea ce
munca nobilă a drepţilor a făcut, păcătoşii vor distruge în mod
ruşinos. Dar ei vor pieri din faţa Domnului duhurilor şi chiar de
pe faţa pământului. pe când cei drepţi, ei se vor ridica şi vor
trăi în vecii vecilor.
3. Am văzut îngeri ai pedepselor care sălăşluiesc aici şi
pregătesc uneltele lui satan.
4. Atunci m-am adresat îngerului păcii care era cu mine şi l-am
întrebat pentru cine sunt acele unelte?
5. El mi-a răspuns: Ele sunt pregătite pentru regii şi
puternicii pământului, căci prin acestea vor trebui ei să piară
6. După aceea va apărea un templu măreţ în care aleşii şi
drepţii se vor uni pentru a nu mai fi niciodată despărţiţi, prin
virtutea numelui Domnului duhurilor.
7. Aceşti munţi nu vor mai dăinui în prezenţa Sa, nici pământul,
nici colinele ci ele se vor surpa în faţa Lui, precum nişte izvoare
de apă vie. Drepţii atunci vor scăpa de prigoana păcătoşilor.
Capitolul 54
1. Atunci am văzut o altă parte a pământului spre care m-am
întors şi am zărit o vale adâncă plină de foc.
2. În această vale erau conduşi regii şi stăpânii.
3. Acolo ochii mei au văzut unelte de caznă şi lanţuri dintr-un
fier lipsit de greutate.
4. Atunci l-am întrebat pe îngerul păcii care era cu mine şi
i-am spus Lui: pentru cine sunt păstrate aceste lanţuri şi toate
aceste unelte de schingiuire?
5. El mi-a răspuns: Toate aceste cazne sunt pregătite pentru
armata lui Azazyel. Acesta este locul în care oştenii săi
nelegiuiţi vor fi aruncaţi pe pietre ascuţite, aşa a vrut Domnul
oştirilor.
6. Cât priveşte pe Mihail, Gabriel, Rafael, Phanuel, ei vor fi
recunoscuţi în acea zi şi ei vor primi însărcinarea de a arunca în
cuptorul dogoritor îngerii răzvrătiţi. Astfel va fi răzbunat
Dumnezeu, în acest fel vor fi pedepsite păcatele lor căci ei s-au
făcut uneltele şi servitorii lui Satan, ei au fost ademenitorii
celor care au locuit pe pământ.
7. În acea zi, Dumnezeu va da semnalul caznelor, cămările apelor
care sunt pe cer se vor deschide, ca şi izvoarele care sunt sub cer
şi sub pământ.
8. Toate apele, atât cele de sus cât şi cele de jos se vor
amesteca
9. Apa de jos va împlini rolul bărbatului
10. Apa de jos cea a femeii. Toţi aceea care locuiesc pe pământ,
toţi aceea care locuiesc sub hotarele cerului, toţi, spun eu, vor
fi nimiciţi. Ei vor înţelege, prin mărimea pedepsei, mărimea
nelegiuirii lor şi ei vor pieri.
Capitolul 55
1. Şi apoi, Cel Vechi în zile s-a căit şi a spus: fără rost
faptul că am distrus pe toţi locuitorii pământului.
2. Şi El a făcut legământ pe marele Său nume zicând: Eu nu mă
voi mai purta niciodată aşa cu locuitorii pământului. Ci eu voi
aşeza un semn pe cer şi el va fi o mărturie între ei şi mine,
pentru veşnicie, pentru toate timpurile, cât va mai dura cerul şi
pământul.
3. Mai mult, iată ce am hotărât: dacă îi voi mai prinde
păcătuind, îi voi trimite pe îngeri ca pe nişte unelte ale
răzbunării, în ziua de durere şi de tulburare şi mânia Mea va apăsa
greu asupra lor, a spus Dumnezeu.
4. O, regi! O, puternici ai acestei lumi! Voi veţi vedea pe
Alesul Meu aşezat pe tronul slavei Mele. El îi va judeca pe
Azazyel, pe toţi părtaşii şi toată ceata lui, în numele Domnului
duhurilor.
Capitolul 56
1. Acolo am văzut cetele îngerilor în mijlocul caznelor închişi
în capcane de fier şi de bronz.
2. Atunci am întrebat pe îngerul păcii care era cu mine: către
cine merg toţi aceşti prizonieri?
3. El mi-a răspuns: Către aleşii lor şi copiii lor preaiubiţi,
pentru ca ei să fie cu toţii aruncaţi în adâncurile văii.
4. Şi această vale va fi plină de aleşii lor şi de iubiţii lor,
ale căror zile s-au terminat, fără îndoială, dar ale căror zile de
ispăşire nu vor avea niciodată sfârşit.
5. Atunci prinţii se vor aduna şi vor unelti împreună. Principii
de la răsărit dintre parţi şi mezi îşi vor alunga regii, stăpâniţi
de gânduri tulburi şi de greşeli. Ei îi vor răsturna de pe
tronurile lor, sărind ca leii din bârlogurile lor şi ca lupii
înfometaţi în mijlocul turmei.
6. Ei se vor năpusti şi vor călca sub picioarele lor pământul
aleşilor lor. Pământul aleşilor se va întinde în faţa lor, cuibul,
calea şi oraşul înţeleptului Meu va opri caii lor. Ei se vor ridica
pentru a se nimici unul pe celălalt, dreapta lor va căpăta putere
şi nici un om nu va mai cunoaşte pe fratele său pe prietenul
său.
7. Nici pe tatăl său, nici pe mama sa până când numărul morţilor
va fi împlinit prin moartea lor şi pedeapsa lor. Şi aşa se va face
dreptate.
8. În acele zile Şeolul îşi va deschide gura sa mistuitoare şi
va înghiţi păcătoşii care vor dispărea astfel din ţara celor
aleşi.
Capitolul 57
1. După aceea, am văzut o altă mulţime de care de luptă şi
aceste care erau pline de război aplecată în bătaia vânturilor,
2. Ei veneau dinspre răsărit, apus şi miazăzi. Se auzea de
departe zgomotul carelor lor învolburate şi acest zgomot era atât
de mare încât sfinţii l-au auzit din cer. Coloanele şi temeliile
pământului s-au zguduit şi zgomotul a răsunat în acelaşi timp, din
marginile pământului şi până la cele ale cerului.
3. Atunci toţi s-au închinat şi L-au slăvit pe Dumnezeu. Aşa se
sfârşeşte cea de-a doua parabolă.
Capitolul 58
1. Atunci am început să făuresc a treia parabolă despre cei
drepţi şi cei aleşi.
2. Fiţi binecuvântaţi cei drepţi şi cei aleşi căci destinul
vostru este glorios.
3. Drepţii vor sta în lumina soarelui iar cei drepţi în lumina
vieţii veşnice, a acelei vieţi în care zilele nu cunosc scădere.
Zilele sfinţilor nu vor putea fi numărate.
4. Ei au cercetat lumina, ei au găsit dreptatea Domnului
duhurilor. Pacea să fie deci a sfinţilor prin Domnul lumii.
5. Din acel moment se va spune că drepţii caută în cer tainele
dreptăţii, precum şi partea de moştenire care le-a fost promisă
prin credinţă. Căci ei s-au ridicat precum soarele peste pământ şi
întunericul a dispărut.
6. Acolo va fi lumina cea fără de sfârşit şi zile fără de număr.
Întunericul se va risipi şi lumina va spori în faţa lui Dumnezeu,
lumina dreptăţii va străluci peste ei cu o slavă fără de
asemănare.
Capitolul 59
1. În acele zile ochii mei au luat seama la tainele fulgerelor
şi ale tunetelor şi la rostul lor. Ele strălucesc când pentru a
binecuvânta, când pentru a blestema, urmând voinţa lui
Dumnezeu.
2. Am reuşit să înţeleg de asemeni şi taina tunetelor, când tună
în cer şi răsună pe pământ. Am mai văzut locuinţele de pe pământ.
În ceea ce priveşte tunetele, chiar dacă uneori bubuie pentru a
anunţa pacea şi pentru a binecuvânta, el bubuie adesea şi pentru a
anunţa nenorocirea, urmâmd voinţa lui Dumnezeu.
3. După aceea am înţeles toate tainele trăsnetelor şi ale
fulgerelor. Şi unul şi celălalt anunţă lumii binecuvântarea şi
rodnicia.
Capitolul 6031
1. În ziua cea de-a paisprezecea a lunii a şaptea a celui de-al
cinci sutelea an al vieţii lui Enoh, am primit descoperirea acestei
parabole: cerul cerurilor a fost zguduit şi stăpânii cei
preaînalţi, precum şi miliarde de miliarde de îngeri se aflau
într-o strare de mare tulburare. Şi privind, L-am văzut pe Cel
Vechi în zile, aşezat pe tronul Său de slavă şi înconjurat de
îngeri şi de sfinţi. Am fost cuprins atunci de o mare teamă, şi, ca
lovit de neputinţă, picioarele mi s-au înmuiat şi am căzut cu faţa
la pământ. Atunci îngerul Mihail, unul dintre sfinţii îngeri a fost
trimis pentru a mă ridica.
2. Şi când m-am ridicat din nou în picioare, mi-am recăpătat
simţurile pe care le pierdusem, nepătând suporta ceastă descoperire
mult prea măreaţă pentru nevrednicia mea, precum nici toată această
frământare şi tresărire a cerului.
3. Atunci Sfântul Mihail mi-a zis: De ce te tulburi de această
descoperire?
4. Până întru această zi a fost timpul îndurării Sale şi El a
fost milostiv şi răbdător cu toţi locuitorii pământului
5. Dar când vor veni şi ziua şi puterile , pedeapsa şi judecata
pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru toţi cei care se înclină în
faţa dreptei judecăţi, ca şi pentru aceea care tăgăduiesc dreapta
judecată, dar şi pentru aceea care iau în deşert numele Lui.
6. Acea zi va fi pentru cei aleşi o zi de unire, iar pentru
păcătoşi o zi de pedeapsă.
7. În acea zi vor fi făcuţi să iasă pentru a se hrăni cu cei
răi, doi monştri răi, unul bărbătesc şi unul femeiasc. Cel femeiesc
se numeşte Leviathan şi locuieşte în măruntaiele mării, la
izvoarele apelor.
8. Cel bărbătesc se numeşte Behemoth, el se învărte într-un
deşert invizibil.
9. Numele lui era Dendagin la răsărit de grădina unde vor locui
aleşii şi drepţii şi unde a fost aşezat strămoşul meu, al şaptelea
după Adam, primul om creat de Dumnezeu.
10. Atunci l-am întrebat pe celălalt înger care mi-a arătat
puterea acestor monştri: cum au fost ei separaţi chiar în aceeaşi
zi pentru a nu fi aruncaţi, unul în fundul mării, iar celălalt în
adâncul unui deşert?
11. Iar el mi-a răspuns: O, fiu al oamenilor, tu vrei să ştii
chiar toate tainele cele ascunse!
12. Şi îngerul păcii care era cu mine mi-a răspuns: aceşti doi
monştri sunt creaturi ale puterii divine, ei îi vor devora pe aceea
care vor fi osândiţi prin răzbunarea lui Dumnezeu.
13. Atuncii copiii vor cădea cu mamele lor, fiii cu taţii
lor
14. Şi ei vor primi pedeapsa pe care o merită şi astfel
dreptatea lui Dumnezeu va fi împlinită, dar după această judecată
va veni clipa îndurării şi a unei mari răbdări.
15. Atunci, celălalt înger care era cu mine mi-a vorbit
16. Şi mi-a arătat primele şi ultimele taine ale cerului şi ale
pământului
17. Pe marginile cerului şi în temeliile sale, în locaşurile
vânturilor.
18. El mi-a arăata cum suflurile lor sunt împărţite şi
cumpănite, cum vânturile şi izvoarele sunt împărţite după tăria şi
abundenţa lor.
19. El m-a făcut să văd strălucirea luminii lunii, că aceasta
este o putere a dreptăţii, felul în care stelele se împart între
ele şi ce nume este propriu fiecăreia dintre ele.
20. El mi-a arătat cum să recunosc tunetele după fel, prin
greutatea lor, prin tăria lor şi prin puterea lor.
21. Am cunoscut felul în care aceste bice cereşti ascultă de
voinţa divină, am aflat că lumina nu se poate separa de trăsnet, şi
că, deşi şi unul şi celălalt au fost uniţi prin duhuri diferite ei
nu pot fi despărţiţi
22. Deoarece, când trăsnetul străbate norii, tunetul bubuie, dar
dudurile lor se opresc la momentul potrivit şi restabilesc
echilibrul perfect, iar tezaurele lor sunt la fel de numeroase ca
firele de nisip. Şi unul şi altul se liniştesc atunci când trebuie,
şi după împrejurări îşia dună forţa sau şi-o dezlănţuie.
23. În acelaşi fel, duhul mării este şi el puternic şi tare, cu
acelaşi prisos de puterecu care îşi retrage apele în sine însaşi,
ea se aruncă apoi înainte şi se năpustesc apoi asupra munţilor.
Duhul chiciurei este îngerul său, duhul este de asemeni un înger
bun, la fel ca şi cel al zăpezii, din cauza forţei sale, şi se află
în primul rând un alt duh care le face să se ridice ca un fum, iar
numele lui este prospeţime.
24. Duhul norilor nu locuieşte laolaltă cu cele despre care am
vorbit, ci el are o locuinţă numai a sa, mersul său se petrece în
măreţie
Capitolul 61
1. Pe lumină sau întuneric, iarna sau vara, locul în care el se
aşează este întotdeauna strălucitor iar îngerul său este
întotdeauna luminos.
2. Duhul picăturilor de rouă îşi face locuinţa sa chiar pe
marginile cerului, aşezarea sa este învecinată cu cea a ploii:
puterea sa se arată atât în timpul iernii, cât şi în timpul verii.
Cât priveşte norii, iată originea lor: este creat mai întâi un nor
gros, lui i se alătură mulţi alţii, curînd ei se adună purtând
ploaia în flancurile lor umede, atunci apare îngerul, el deschide
cămările de sus şi ploaia este astfel creată.
3. Acelaşi lucru se întâmplă când ploaia se revarsă pe suprafaţa
pământului, când ea se va uni cu toate apele care curg la sânul
său, după ce au fost fecundate, căci apele sunt hrana pământului,
aceasta fiind voinţa Atotputernicului.
4. Iată de ce există măsuri ale ploii şi îngerii care o
însoţesc, o răspândesc cu măsura dreaptă.
5. Am văzut toate aceste minunăţii, tot aşa ca şi grădina celor
drepţi.
6. În acele zile am văzut îngeri care ţineau funii lungi şi care
purtaţi pe aripile lor uşoare, zburau către miazănoapte.
7. Şi l-am întrebat pe înger de ce aveau în mâini aceste funii
lungi şi de ce zburau. El mi-a răspuns: Ei se duc să măsoare.
8. Îngerul care era cu mine mi-a mai spus: acestea sunt măsurile
drepţilor. Ei vor pune funiile drepţilor pentru ca ei să se
sprijine pe numele lui Dumnezeu pentru întotdeauna.
9. Aleşii vor începe să locuiască cu Alesul.
10. Iată măsurile care vor fi date credinţei şi care vor adeveri
cuvintele dreptăţii.
11. Aceste măsuri vor fi toate secretele din adâncurile
pământului
12. Şi toţi cei care au pierit în deşert, cei care au fost
devoraţi de peştii mărilor sau de fiarele sălbatice, vor reveni
plini de speranţă în ziua celui Ales, căci nimeni nu va pieri în
faţa lui Dumnezeu, nimeni nu poate pieri.
13. Şi toţi cei care erau în cer au primit cinste şi bucurie,
măreţie şi strălucire.
14. Ei vor lăuda prin vocea lor pe Alesul lui Dumnezeu şi Îl vor
preaslăvi şi lăuda cu înţelepciune şi vor vădi înţelepciunea lor în
vorbe şi în Duhul vieţii.
15. Atunci Dumnezeu va aşeya pe Alesul Său în tronul slavei
Sale
16. Pentru ca El să judece toate lucrările sfinţilor din înaltul
cerurilor şi să pună faptele lor în talgerul dreptăţii. Şi El îşi
va ridica faţa pentru a înţelege drumurile tainice pe care ei le-au
urmat, încrezători în numele lui Dumnezeu, ca şi înaintarea lor pe
căile dreptăţii.
17. Şi toţi îşi vor uni vocile , Îl vor binecuvânta, Îl vor
preaslăvi şi vor preamări numele lui Dumnezeu.
18. Şi El va chema la tronul Său de judecată pe toţi puternicii
văzduhului, pe toţi heruvimii, serafimii şi ophanimii, pe toţi
îngerii puterii, pe toţii îngerii domniilor, adică îngerii Alesului
şi a celorlalţi puternici care în prima zi pluteau pe deasupra
apelor.
19. Cu o voce unanimă ei vor preslăvi , vor lăuda, vor preamări
aceste duhuri credincioase, aceste duhuri ale iertării, aceste
duhuri ale iertării şi păcii, aceste duhuri ale bunăvoinţei, toţi
vor striga laolaltă: Binecuvântat să fie El! Numele lui Dumnezeu,
fie binecuvântat! Toţi aceia care nu au adormit Îl vor lăuda în
ceruri.
20. Toţi Îl vor lăuda: sfinţii din cer, aleşii care trăiesc în
Rai şi toate duhurile luminii în stare să binecuvinteze, să laude
şi să preaslăvească să cinstească numele Lui cel Sfânt. Tot ce e
carne şi tot ce e putere va lăuda şi va cinsti numele Său în veacul
veacurilor.
21. Căci mila Domnului este mare, mare este răbdarea Sa şi El a
arătat lucrurile Sale, puterea Sa şi tot ce este El, sfinţilor şi
aleşilor în numele lui Dumnezeu.
Capitolul 62
1. Domnul a poruncit regilor, prinţilor, puternicilor şi tuturor
celor care locuiesc pe pământ şi le-a spus: Deschideţi ochii,
ridicaţi frunţile voastre către cer şi încercaţi să-L înţelegeţi pe
Fiul Omului.
2. Şi Dumnezeu S-a aşezat pe tronul slavei Sale.
3. Şi duhul dreptăţii stă răspândit în jurul Lui.
4. Vorbele din gura Sa vor nimici pe toţi păcătoşii şi pe toţi
nelegiuiţii, nici unul dintre ei nu va mai trăi în faţa Lui.
5. În acea zi, regii, principii, cei puternici şi cei care
stăpânesc pământul se vor ridica, vor vedea şi vor înţelege, ei îl
vor vedea aşezat pe tronul slavei Sale ca şi pe Sfinţii din faţa
Lui, care vor fi judecaţi după dreptatea Sa.
6. Şi nimic din ce se va spune în faţa Lui nu va fi
zadarnic.
7. Atunci îi va cuprinde tulburarea, ei vor fi asemenea unei
femei cuprinsă de durerile facerii ale cărei munci sunt
chinuitoare, a cărei eliberare este grea.
8. Ei se vor uita unii la alţii şi în uimirea lor îşi vor coborî
faţa lor
9. Şi ei vor fi zguduiţi de groază când vor vedea fiul unei
femei aşezat pe tronul slavei Sale.
10. Atunci regii, principii şi toţi stăpânitorii pământului vor
sărbători pe Acela Care Îi conduce pe toţi pe Acela Care era
ascuns, căci de la începuturi Fiul Omului a fost ascuns, Prea
Înaltul L-a păstrat în apropierea Slavei Sale şi nu L-a arătat
decât aleşilor Săi.
11. Acesta este Cel care i-a adunat pe sfinţi şi pe cei aleşi şi
toţi aleşii vor fi deasemenea în faţa Lui în acea zi.
12. Toţi regii, principii, cei puternici şi acei care conduc pe
pământ se vor aşeza cu feţele la pământ în faţa Lui şi Îl vor
adora.
13. Ei îşi vor pune speranţa lor în Fiul Omului, ţi vor adresa
rugăciunile lor şi vor invoca milostivirea Sa.
14. Atunci Dumnezeu se va grăbi să îi gonească din faţa ochilor
Săi. Feţele lor se vor umple atunci de mirare şi se vor acoperi de
o apăsare întunecată. Apoi îngerii pedepselor divine îi vor apuca
şi răzbunarea lui Dumnezeu se va lăsa asupra acelora care i-au
prigonit pe copii şi pe Sfinţi. Pilda înfricoşătoare pentru sfinţi
şi pentru cei aleşi, care se vor bucura de această dreptate fără
margini, căci mânia Domnului va stărui asupra lor.
15. Atunci spada lui Dumnezeu se va sătura de sângele celor răi,
dar sfinţii şi aleşii vor fi salvaţi în acea zi şi nu vor mai avea
în faţa ochilor jocurile celor răi şi nelegiuiţi.
16. Dumnezeu va pluti singur în viitor asupra lor
17. Şi ei vor locui cu Fiul Omului, ei vor mânca, vor dormi, se
vor scula cu El, în veacul veacurilor.
18. Sfinţii şi aleşii se vor ridica de la pământ, ei vor înceta
să-şi mai coboare privirea, în semn de supunere şi umilire, ei vor
fi îmbrăcaţi cu un nou veşmânt de viaţă. Acest veşmânt al vieţii
lor este asemănător cu cel al lui Dumnezeu, în prezenţa Sa
veşmântul vostru nu se va învechi deloc şi faima voastră nu va
apune niciodată.
Capitolul 63
1. În acele zile regii cei puternici şi cei care stăpânesc
pământurile îi vor implora pe îngerii care le vor împărţi pedepsele
cereşti,
2. Să le dea răgaz pentru a cădea cu feţele la pământ în faţa
lui Dumnezeu, pentru a-L preamări şi pentru a-şi mărturisi păcatele
ei Îl vor lăuda şi preamări pe Dumnezeu zicând: Fie binecuvântat
Dumnezeu, Regele regilor, Prinţul prinţilor, Domnul domnilor,
Domnul slavei, Domnul înţelepciunii
3. El va descoperi toate secretele, puterea Ta este în veacul
veacurilor ca şi slava Ta, tainele Tale sunt adânci şi nenumărate
şi dreptatea Ta este fără margini.
4. Noi vedem acum că trebuie să cinstim şi să lăudăm pe Regele
regilor, Cel Care este stăpânul deplin al tuturor lucrurilor
5. Şi ei vor spune: Cine ne-a dat nouă o uşurare a relelor
noastre pentru a cinsti, pentru a lăuda, pentru a binecuvânta,
pentru a mărturisi păcatele noastre şi greşelile noastre în
prezenţa slavei Sale?
6. Uşurarea pe care noi o cerem este doar de câteva clipe şi
totuşi nu o putem obţine. Luminile noastre s-au stins pe veci şi
bezna ne va învălui pentru întotdeauna
7. Căci noi nu ne-am destăinuit Lui, nu am cinstitit numele
Regelui regilor, nu L-am preamărit pe Dumnezeu în toate lucrările
Sale, ci noi ne-am încrezut în puterea noastră şi în sceptrul
slavei noastre.
8. De asemenea, în ziua durerii şi spaimei El nu ne va mântui şi
noi nu ne vom găsi niciodată odihna. Noi înţelegem acum că Domnul
este credincios în toate lucrările Sale, în dreptatea Sa.
9. În judecăţile Sale El nu ţine cont de absolut nimeni. Şi iată
că suntem depărtaţi din preajma Sa din cauza lucrărilor noastre
rele. Păcatele noastre sunt prea bine cântărite!
10. Apoi ei şi-au spus unii altora: Sufletele noastre sunt
săturate de bogăţiile nedreptăţii. Şi iată că ele nu ne sunt de
nici un folos în acest moment în care noi coborâm în flăcările
iadului.
11. Atunci feţele lor se vor acoperi de umbră şi de buimăceală
în prezenţa Fiului Omului şi ei vor fi alungaţi departe de El, căci
în faţa Lui sabia dreptăţii s-a ridicat spre a-i nimici.
12. Şi Dumnezeu a zis: Iată, aceasta a hotărât judecata Mea
împotriva prinţilor, regilor, celor puternici şi celor care au
stăpânit pământul.
Capitolul 64
1. Am mai avut şi alte viziuni în acest loc pustiu. Am auzit
vocea îngerului care mi-a zis: iată îngerii care au coborât din cer
pe pământ, care au arătat secretele lor fiilor oamenilor şi i-au
învăţat să cunoască nedreptatea.
Capitolul 65
1. În timpul acela Noe a văzut pământul stricându-se, ameninţat
de ruină.
2. Din această cauză el a pornit la drum şi s-a îndreptat către
marginile pământului, în partea locuinţei strămoşului său Enoh
3. Şi Noe strigă de trei ori cu vocea amară: Ascultă-mă!
Ascultă-mă! Ascultă-mă! Şi el i-a mai zis: Spune-mi ce se petrece
pe pământ, căci el suferă şi este rău zbuciumat. Sigur eu voi pieri
o dată cu el.
4. Într-adevăr, era o mare tulburare pe pământ şi o voce s-a
făcut auzită din cer. Am căzut cu faţa la pământ. Atunci strămoşul
meu Enoh apăru şi se aşeză în faţa mea.
5. Şi el mi-a zis: De ce m-ai strigat cu vocea asta aşa de amară
şi atât de jalnică?
6. Domnul a hotărât prin judecata Sa ca toţi locuitorii
pământului să piară, pentru că ei cunoşteau toate tainele
îngerilor, pentru că ei aveau în mâinile lor puterea rău făcătoare
a lui Satan, puterea vrăjilor şi ei au creat idoli peste tot
pământul.
7. Ei au învăţat cum se trage argintul din pulberea pământului,
cum se găsesc în pământ filoane metalice, căci plumbul şi cositorul
nu sunt fructe ale pământului, ci trebuie să mergi să le cauţi până
în măruntaiele sale.
8. Şi un înger a fost pus să-i păzească iar el s-a lăsat
ademenit.
9. Atunci strămoşul meu Enoh m-a prins de mână şi ridicându-mă
mi-a spus:
10. Căci eu l-am îmtrebat pe Dumnezeu despre această tulburare a
pământului şi El mi-a răspuns: Ei au umplut paharul nelegiuirilor
şi dreptatea Mea cere răzbunare! Ei au cercetat astrele şi au
cunoscut că pământul va pieri cu toţi cei ce locuiesc pe el. Ei nu
vor găsi loc de scăpare, în vecii vecilor.
11. Ei au descoperit taine pe care oamenii nu trebuiau să le
cunoască. Iată pentru ce vor fi judecaţi, dar pentru tine, fiul
Meu, Dumnezeu cunoaşte curăţia ta şi nevinovăţia ta. El ştie că tu
condamni descoperirea acestor taine.
12. Domnul, primul dintre sfinţi a păstrat numele tău între cele
ale sfinţilor. El te va păstra curat între decăzuţii locuitori ai
pământului. El îţi va da pentru urmaşii tăi regate şi o mare
cinste, şi El va naşte din tine un popor de drepţi şi de sfinţi al
căror număr va fi fără sfârşit.
Capitolul 66
1. De aceea El mi-a arătat îngerii pedepselor cereşti care se
pregăteau să vină să dea apelor pământului toată puterea lor.
2. Pentru ca ei să servească dreptăţii lui Dumnezeu şi ca ei să
aducă pedeapsa meritată de toţi aceia care locuiesc pe pământ.
3. Şi Dumnezeu le-a interzis îngerilor să vină vreunul în
ajutorul oamenilor. Căci aceşti îngeri dirijau puterea apelor.
Atunci eu m-am retras din preajma lui Enoh.
Capitolul 67
1. În acele zile, cuvintele lui Dumnezeu s-au făcut auzite în
urechile mele, ele spuneau: Noe, viaţa ta s-a ridicat până la mine,
o viaţă de păcate, o viaţă plină de iubire şi dreptate.
2. Deja îngerii zidesc temniţe şi îndată ce ei vor termina
lucrul, Eu îţi voi întinde mâna Mea şi te voi ocroti
3. Din tine va răsări un sâmbure de viaţă care va reface
pământul pentru ca el să nu rămână gol. Eu voi adeveri seminţia ta
înaintea Mea şi neamul acelora care vor locui cu tine va fi
binecuvântată şi se va înmulţi pe faţa pământului prin virtutea
numelui Domnului.
4. Cât priveşte acei îngeri care au săvârşit nelegiuiri, ei vor
fi închişi şi azvârliţi în această vale arzătoare pe care strămoşul
meu Enoh mi-a arătat-o către apus, unde se află munţii de aur,
argint, fier, metal lichid şi cositor.
5. Eu am văzut această vale şi acolo se află o mare tulburare
iar apele se învolburează.
6. Şi după ce s-au făcut toate acestea, s-a răspândit o masă
curgătoare de foc, un miros puternic de pucioasă, cu ape
învolburate şi valea îngerilor vinovaţi de ispită ardea în adâncul
acestui pământ.
7. În această vale s-au scurs şi fluviile de foc în care erau
aruncaţi îngerii care i-au dus în greşeală pe locuitorii
pămîntului.
8. În acele zile, ele vor ajuta tămăduirea sufletelor şi
trupurile regilor, puternicilor, celor mari şi celor care locuiesc
pe pământ, iar pe de altă parte, ele vor ajuta la pedepsirea
duhurilor.
9. Duhurile lor vor fi la bunăvoinţa Lui, pentru ca ei să fie
judecaţi în trupurile lor, dat fiind faptul că L-au tăgăduit pe
Dumnezeu şi că, deşi au ştiut de pedepsele care îi ameninţau,
totuşi nu au chemat numele Lui cel sfânt. Şi aşa cum trupurile lor
vor fi supuse unor cazne groaznice, în acelaşi fel, sufletele lor
vor suporta o pedeapsă veşnică căci cuvântul lui Dumnezeu a fost
întotdeauna împlinit.
10. Judecata Sa va cădea peste ei, pentru că s-au încrezut în
desfătarea trupurilor lor şi pentru că L-au tăgăduit pe
Dumnezeu,
11. În acele zile apele acestei văi vor fi schimbate, când
îngerii vor fi judecaţi, focul din aceste izvoare va dobândi o nouă
tărie. Şi când îngerii vor urca, apele din aceste izvoare se vor
răci după ce au fost înfierbântate.
12. Atunci l-am auzit pe Sfântul Mihail care mi-a spus: Judecata
pe care o vor îndura îngerii îi ameninţă la fel pe regi, pe
principi şi pe toţi care stăpânesc pământul.
13. Căci aceste ape dând viaţă duhurilor îngerilor vor da moarte
trupurilor lor dar ei nu vor înţelege, ei nu vor crede că aceste
ape răcoritoare se pot schimba în jăratec dogoritor care va arde pe
veci.
Capitolul 68
1. După aceea strămoşul meu Enoh mi-a dat de ştire asupra
tuturor tainelor cuprinse în cartea sa şi mi-a desluşit pildele
care i-au fost arătate în mijlocul cuvintelor cărţii.
2. În acest timp Sfântul Mihail a răspuns şi a spus lui Rafael:
duhul meu se ridică şi se tulbură contra judecăţii tainice
împotriva îngerilor, cine va putea să suporte oare o judecată atât
de aspră care nu va fi niciodată schimbată care trebuie să-i piardă
pentru totdeauna.
3. Sentinţa a fost pronunţată contra lor de către cei care i-au
făcut să iasă în felul acesta. Şi stând înaintea lui Dumnezeu,
Sfântul Mihail a răspuns şi a zis către Sfântul Gavriil: Ce inimă
nu ar fi deloc tulburată, ce duh oare nu ar avea milă?
4. Apoi, Sfântul Mihail i-a vorbit lui Gavriil: Eu nu îi apăr
deloc în faţa Domnului căci ei L-au jinit pe Dumnezeu, purtându-se
ca nişte idoli de aceea dreptatea cea mare va coborî asupra lor
pentru vecie.
5. Nici un înger nevinovat, nici un om nu îi va simţi asprimea,
doar acei singuri, care sunt vinovaţi şi care vor fi peepsiţi
pentru totdeauna.
Capitolul 69
1. După aceasta ei vor fi extrem de uimiţi şi vor fi înfricoşaţi
de judecata pronunţată asupra lor, ca pedeapsă pentru cele arătate
locuitorilor pământului.
2. Iată numele vinovaţilor: primul dintre toţi este Semiaza, al
doilea Artakifa, al treilea Armen, al patrulea: Kobael, al
cincilea: Turael, al şalea: Rumjal, al şaptelea: Danjal, al
optulea: Nuqael, al nouălea:Baraqel, al zecelea: Azazel, al
unsprezecelea: Armaros; al doisprezecelea: Batarjal, al
treisprezecelea: Basasejal, al paisprezecea: Hananel, al
cincisprezecilea: Turel; al şaisprezecelea: Simapesiel; al
şaptesprezecea: Jetrel; al optâsprezecilea: Tumael, al
nouăsprezecilea: Tarel; al douăzecilea: Rumael, al douăzecişi
unulea Azazel.
3. Acestea sunt numele prinţilor îngerilor vinovaţi. Iată acum
numele căpeteniilor peste o sută, ale căpeteniilor peste cincizeci
şi ale căpeteniilor peste zece.
4. Numele primului este Yekum, acesta este cel care a ademenit
pe toţi fii îngerilor sfinţi, cel care i-a pus să coboare pe
pământ
5. Pentru a procrea copii cu fiinţele umane. Numele celui de-al
doilea este Asbeel, care a inspirat gânduri rele fiilor îngerilor
şi îi va pune să întineze corpurile lor împerechindu-se cu fiicele
oamenilor.
6. Acesta este cel care a ispitit-o pe Eva şi lea arătat fiilor
oamenilor uneltele care dau moartea, platoşa, scutul spada şi tot
ce poate da sau ocoli moartea.
7. Aceste unelte au trecut din mâinile sale în cele ale
locuitorilor pământului şi acolo au rămas pentru întotdeauna32.
8. Numele celui de-al patrulea este Tenemue. Acesta este cel
care i-a învăţat pe fii oamenilor ce este amărăciunea şi
desfătarea
9. Şi care le-a dezvăluit secretele unei false înţelepciuni.
10. El i-a învăţat să scrie şi i-a învăţat cum să folosească
cerneala şi hârtia.
11. De asemenea, prin el s-au văzut înmulţindu-se cei ce s-au
rătăcit în ciuda falsei lor înţelepciuni, de la facerea lumii până
în această zi.
12. Căci oamenii nu au fost creaţi pentru a-şi înscrie credinţa
lor pe hârtie cu ajutorul cernelii
13. Ci ei au fost făcuţi pentru a fi în curăţenie şi dreptate,
deopotrivă cu îngerii,
14. Ei nu ar ficunoscut moartea care nimiceşte totul. Aceasta
pentru că puterea devorează .
15. Ei nu vor pieri decât din cauza prea marii lor ştiinţe.
16. Numele celui de-al cincilea este Kasaide. Acesta este cel
care a arătat copiilor oamenilor toate artele diavoleşti şi rău
făcătoare.
17. Aceste mijloace infame de a ucide un prunc în pântecele
mamei sale, aceste arte care se practică prin muşcătura de şarpe,
prin puterea, în mijlocul zilei, din sămânţa şarpelui ce se numeşte
Tabaet.
18. Astfel este numărul Kesbel, principalul jurământ pe care
Atotputernicul, din sânul slavei Sale i-a arătat îngerilor.
19. Numele său este Beka. Acesta i-a cerut Sfântului Mihail să-i
dezvăluie numele secret, pentru a avea inteligenţă şi pentru a ţine
minte legământul de temut al lui Dumnezeu şi să-i facă să trenure
la auzul acestui nume şi al acestui legământ, pe aceea care au
arătat oamenilor toate secretele primejdioase.
20. Acesta este cu adevărt, misiunea magică aacestui legământ,
el este de temut şi fără milă.
21. Şi el a dat acest legământ al lui Aka în mâinile Sfântului
Mihail.
22. Iată rezultatele acestui legământ:
23. Prin puterea sa magică, cerul a fost despărţit de ape
înainte de crearea lumii
24. Prin el, pământul s-a ridicat deasupra şi din părţile
ascunse ale colinelor ţâşnesc izvoare limpezi, de la crearea lumii
şi pentru întotdeauna.
25. Prin acest legământ, marea a fost aşezată între graniţele
sale şi pe temeliile sale.
26. El a pus fire de nisip pentru a o opri la vreme de furie şi
niciodată ea nu va putea depăşi această limită. Prin acest legământ
de temut a fost scobită genunea şi ea îşi păstrează locul pentru
veşnicie.
27. Prin acest legământ soarele şi luna îşi fac fiecare drumul
lor, lelreu reînnoit, fără a se abate vreodată de la calea care
le-a fost hărăzită.
28. Prin acest legământ stelele îşi urmează calea lor
eternă.
29. Şi când sunt strigate ele pe numele lor, ele răspund:
Iartă-mă!
30. Prin acest legământ vânturile conduc apele, toate au duhul
lor propriu care stabileşte între ele o fericită armonie.
31. Acolo se păstrează izvoarele tunetelor şi fulgerarea
trăsnetelor,
32. Acolo sunt păstrate izvoarele grindinei şi gheţei, izvoarele
zăpezii, ploii şi ale picăturile de rouă.
33. Toţi aceşti îngeri vor păstra şi vor binecuvânta numele lui
Dumnezeu.
34. Ei îl vor cinsti prin tot felul de laude şi Dumnezeu îi va
sprjini, îi va încuraja în aceste fapte de mlţumire şi ei vor
preamări, vor cinsti şi vor slăvi numele Domnului Dumnezeu în vecii
vecilor.
35. Şi acest legământ va fi adeverit pentru ei şi drumul lor va
fi arătat şi nimic nu ţi va împiedica să îi urmeze.
36. Mare va fi bucuria lor.
37. Ei îl preamăresc, îl sărbătoresc, îl măresc, pentru că taina
Fiului omului le-a fost arătată
38. Şi El va fi aşezat pe tronul slavei sale şi Lui i-a fost
păstrată partea cea mai mare a ajudecăţii. Păcătoşii vor dispărea
de pefaţa pământului iar cei care l-au ademenit vor fi legaţi în
lanţuri pentru totdeauna.
39. După gradele lor de vinovăţie, ei vor fi daţi diferitelor
cazane, în ceeace priveşte lucrurile lor ele vor dispărea de pe
faţa pământului şi din acel moment nu va mai fi cinesă ispitească
pentru că s-a ivit Fiul Omului aşezat pe tronul Său de glorie.
40. Toate nedreptăţile vor înceta, tot răul va dispare di faţa
sa şi cuvântul Fiului omul va fi singur în faţa lui Dumnezeu.
41. Iată a treia papabolă a lui Enoh:
Capitolul 70
1. După aceasta, numele Fiului Omului, trăind cu Dumnezeu, a
fost preaslăvit de locuitoriipământului.
2. El a fost lăudat în carele lor şi a fost cinstit în mijlocul
lor.
3. De la acest moment eu nu m-am mai văzut în mijlocul copiilor
oamenilor ci am fost aşezat între două duhuri, între miazănoapte şi
Apus, unde îngerii au primit funii pentru a măsura locul hărăzit
drepţilor şi aleşilor.
4. Acolo am văzut pe primii patriarhi, sfinţii care locuiau în
acele locuri frumoase pentru veşnicie.
Capitolul 71
1. După aceea duhul meu s-a ascuns şi şi-a luat zborul spre
ceruri. Am văzut fii de îngeri sfinţi mergând pe un foc arzător,
veşmintele lor erau albe iar feţele lor erau transparente precum
cristalul,
2. Am văzut două râuri de foc strălucind ca hiacintul. Atunci
m-am aşezat cu faţa la pământ în faţa lui Dumnezeu.
3. Şi Mihail, unul dintre arhangheli, m-a prins de mână, m-a
lămurit şi m-a condus locaşul secret la iertării şi al
dreptăţii.
4. El mi-a arătat toate lucrurile ascunse ale marginilor
cerului, locaşurile stelelor, razele luminoase care veneau să
lumineze feţele sfinţilor
5. Şi el m-a mutat cu duhul în cerurile cerurilor. Acolo am
văzut în mijlocul luminii un palat construit din pietre de cristal
şi în mijlocul acestor pietre de cristal străluceau limbi de
foc,
6. Duhul meu a văzut un cerc care înconjura locaşul, arzând în
cele patru laturi şi fluvii de foc erau împrejur.
7. Serafimii, heruvimii şi ophanimii stăteu în picioare de jur
împrejur. Ei nu dormeau nicioadată căci păzeau tronul slavei.
8. Şi am văzut îngeri nenumăraţi, miii de mii şi miriade de
miriade care înconjurau acest palat. Mihail, Rafael, Gabriel,
Phanuel şi sfinţii îngeri care erau în cerurile superioare, intrau
şi ieşeau.
9. Rafael şi Gabriel ieşeau din acest palat laolaltă cu o
mulţime de sfinţi îngeri fără de număr.
10. Cu ei a apărut atunci şi Cel bătrân în zile, al cărui cap
era alb şi curat ca o lână şi ale cărui veşminte sunt cu neputinţă
de descris.
11. Atunci m-am aşezat cu faţa la pământ şi tot trupul meu a
fost cuprins de un tremurat puternic iar duhul meu s-a topit. Am
ridicat vocea pentru a binecuvânta, a lăuda şi a preamări
12. Şi laudele care mi-au ieşit atunci din gură erau plăcute
Celui Bătrân de zile. Acesta a venit cu Mihail, Gabriel, Rafael şi
Phanuel, cu mii de mii şi miriade de îngeri care nu puteau fi
socotiţi.
13. (fragment pierdut)
14. Atunci acest înger s-a apropiat de mine şi m-a salutat în
acest fel: Tu eşti Fiul Omului, tu te-ai născut pentru dreptatea
noastră şi dreptatea se află în tine. Dreptatea Celui Bătrân de
zile nu te va părăsi.
15. Apoi el a spus: Voi coborî peste tine pacea, căci pacea vine
de la cei ce au creat lumea şi ea va rămâne în tine pentru
totdeauna. Toţi cei care vor trăi şi care vor merge pe calea
dreptăţii vor forma alaiul tău pentru vremurile cele veşnice
16. Şi casa lor va fi lângă tine, soarta lor va fi aceiaşi cu a
ta şi ei nu vor fi separaţi nicioadată şi astfel li se va da lor un
lung şir de zile împreună cu Fiul Omului. Pacea va fi pentru cei
drepţi, drumul înţelepciunii pentru cei sfinţi, în numele lui
Dumnezeu în toate veacurile.
Capitolul 72
1. Cartea mersului astrelor cereşti, după regulile lor, epocile
lor, numele lor, locul unde îşi încep drumul lor şi a duferitelor
lor poziţii, toate lucrurile pe care Uriel, îngerul cel Sfânt care
era cu mine şi care le conduce, mi le-a lămurit pe rând.
2. Iată care sete prima lege a astrelor: Soarele, lumina zilei,
iese pe porţile cerului aflate la răsărit şi apune în partea opusă
intrând pe porţile cerului care sunt la apus.
3. Am observat şase porţi prin care soarele îşi începe drumul
său şi alte şase porţi prin care îl termină. Prin aceleaşi porţi
intră şi iese şi luna, şi am văzut aceşti prinţi ai luminătorilor
cereşti cu astrele care merg înaintea lor, cele şase porţi prin
care răsar şi cele şase porţi prin care apun.
4. Toate aceste porţi sunt aşezate una lângă alta iar la stânga
şi la dreapta sunt făcute ferestre. În primul rând se vede
înaintând luminătorul cel mare care se numeşte soare,
5. Al cărui drum este crugul cerului şi care străluceşte de foc
şi de flăcări. Vântul împinge cerul pe care este el ridicat. Dar de
îndată el se îndreptă către miazănoapte pentru a înainta apoi către
răsărit, el se întoarce trecând prin această poartă şi luminează
această parte a cerului.
6. Astfel se arată el în prima lună a drumului său
7. El pleacă prin a patra din aceste porţi, care se află la
răsărit. Şi la această a patra poartă prin care el trece în prima
lună sunt douăsprezece ferestre deschise pe unde ies torente de
flăcări, când ele se deschid la timpul care le este lor
hotărât.
8. Atunci când soarele se ridică pe cer, el trece prin a patra
poartă în timp de treizeci de zile, prin a patra poartă din partea
de apus el coboară în linie dreaptă
9. După acest timp zilele se măresc, nopţile se micşorează timp
de treizeci de zile. Atunci ziua este cu două părţi mai lungă decât
noaptea.
10. Într-adevăr ziua are zece părţi, în timp ce noaptea are opt
părţi.
11. În acest timp soarele trece prin această a patra poartă şi
apune trecând prin poarta corespunzătoare, după aceea el se apropie
de a cincea poartă care este la răsărit timp de 30 de zile şi apune
de asemenea trecând prin poarta corespunzătoare.
12. Atunci ziua se măreşte cu încă o parte, în acest fel ziua
are unsprezece părţi iar noaptea descreşte şi nu are decât şapte
părţi.
13. Atunci soarele înintează către răsărit pentru a trece prin a
şasea poartă
14. Şi el se ridică şi apune la trecerea prin aceste porţi, la
fel, timp de treizeci de zile.
15. În acest timp ziua este de două ori mai lungă decât noaptea
şi are doisprezece părţi. Cât priveşte noaptea, ea se micşorează în
aceeaşi măsură şi nu conţine decât şase părţi. În sfârşit soarele
coboară astfel încât ziua se micşorează, pe când noaptea se
măreşte.
16. Căci soarele revine către răsărit trecând prin a şasea
poartă prin care el iese şi intră timp de treizeci de zile.
17. După această perioadă ziua se micşorează treptat, aşadar ea
nu mai are mai mult de unsprezece părţi, în timp ce noaptea are
şapte. Soarele părăseşte apusul trecând prin poarta a şasea şi
înaintează catre răsărit, răsărind prin a cincea poartă timp de
treizeci de zile
18. Şi apunând în acelaşi fel la apus la trecerea prin a cincea
poartă. În acest moment ziua este micşorată cu două
doisprezecimi,
19. În aşa fel încât are zece părţi, în timp ce noaptea are opt
părţi. Şi soarele trece la răsărit ca şi la apus prin a cincea
poartă.
20. În sfârşit el răsare prin a patra poartă timp de treizeci şi
una de zile şi apune la apus. În această perioadă ziua este egală
cu noaptea, astfel încât şi una şi alta au în mod egal câte nouă
părţi.
21. Atunci soarele părăseşte această poartă şi înaintează către
apus, trecând prin a treia poartă unde răasre şi apune.
22. În această perioadă noaptea creşte timp de treizeci de zile
în şa fel încât noaptea va avea zece părţi în timp ce ziua va avea
numai opt părţi.
23. Atunci soarele va răsări prin a treia poartă şi va apune în
acelaşi fel prin a treia poartă de la apus timp de treizeci de
zile. Apoi el trece prin a doua poartă, atât la răsărit cât şi la
apus.
24. În acest timp, noaptea are unsprezece părţi iar ziua numai
şapte părţi.
25. Acesta este timpul în care soarele trece prin a doua poartă,
atât la răsăritul cât şi la apusul său. Apoi el coboară şi ajunge
la prima poartă, ceea ce se întâmplă timp de treizeci de zile.
26. El apune la fel prin prima poartă. Atunci noaptea este dublă
faţă de zi, astfel ea are doisprezece părţi în timp ce ziua nu are
decât numai şase părţi.
27. Şi când soarela junge la această poartă el îşi reîncepe
crugul său. El trece prin această poartă timp de treizeci de zile
şi apune în aceeaşi poartă la apus.
28. În acest timp noaptea se micşorează cu o parte având astfel
unsprezece părţi, cât priveşte ziua, ea nu are decât numai şapte
părţi,
29. Atunci soarele va trece prin a doua poartă la răsărit,
30. Revine prin cea pe care mai înainte o evitase, timp de
treizeci de zile, răsăre şi apune prin două părţi asemănătoare.
31. Noaptea se micşorează în continuare, ea mai are zece părţi
şi ziua opt. Soarele trece prin a doua poartă atât la răsăritul său
cât şi la apusul său, apoi el înaintează către răsărit, răsare prin
a treia poartă timp de treizeci şi una de zile şi apune prin poarta
corespunzătoare de la apus.
32. Noaptea continuă să se micşoreze, ea nu mai are decât numai
nouă părţi la fel ca ziua, căci este egalitate între una şi
cealaltă. Anul este în cea de-a treisuteşaizeci şi patra zi a
sa,
33. Asffel, acesta este crugul soarelui însuşi, care duce la
lungimea sau la scurtimea nopţilor.
34. Căci el face ca ziua să crească treătat şi ca noaptea să
scadă în acelaşi fel.
35. Aceasta este legea crugului soarelui, el înaintează şi se
retrage rând pe rând. Astfel ia fost scris acestui astru hărăzit să
lumineze pământul.
36. Acesta este astrul căruia Dumnezeu încă din genuni i-a dat
numele de soare.
37. Şi astfel el răsare şi apune, fără a avea odihnă niciodată,
despicând ziua şi noaptea în carul său în întinderile diafane.
Lumina sa luminează şapte părţi ale lunii, dar mărimile lor la
amândouă sunt egale.
Capitolul 73
1. După această primă lege am observat acelea care privesc
astrul inferior, care poartă numele de lună, al cărui drum este şi
el cel al crugului ceresc.
2. Există u vânt care împinge cerul pe care ea este ridicată dar
lumina ei este împărţită cu măsură.
3. În fiecare lună apusul său, precum şi răsăritul său diferă,
iar zilele sale sunt ca cele ale soarelui, când lumina sa este
plină ea conţine şapte părţi de soare.
4. Ea porneşte şi răsare în drumul său către apus timp de
treizeci de zile,
5. În acest timp ea apare şi aceasta înseamnă pentru că îi
începutul lunii, timp de treizeci de zile ea trece prin poarta prin
care trece si şoarele.
6. Atunci ea este aproape invizibilă, asfel încât nu apare nici
o lumină cu excepţia unei şeptimi din toată lumina ei,
7. Care creşte zilnic cu o parte, dar apunând şi răsărind mereu
o dată cu soarele.Când soarele răsare, luna răsare împreună cu el
şi primeşte de la el o parte firavă de lumină.În această noapte,
prima zi înaintea zilei lunii, luna apune o dată cu soarele.
8. Şi în timpul acestei nopţi luna este întunecată, dar ea
răsare cu a şaptea parte din lumina sa îndepărtându-se de răsăritul
soarelui dar puţin câte puţin ea se luminează până când lumina ei
ajunge deplină.
Capitolul 74
1. Atunci am aflat o altă lege care arată cum se stabileşte luna
lunară:
2. Uriel, îngerul meu cel sfânt şi îndrumătorul meu nu mi-a
lăsat nimic cunoscut.
3. Aşadar am scris totul aşa cum mi-a fost arătat. Am notat
lunile anului în ordinea în care ele sosesc, apariţia şi fazele
lunii în timpul a cinsprezece zile.
4. Am notat în care vreme luna pierde cu desăvârşire lumina sa
şi în care vreme ea străluceşte cu toată lumina sa.
5. În anumite luni, luna trece pe cer singură şi in timpul altor
doua luni ea apune odată cu soarele prin cele două porţi care se
află în mijloc, adică prin a treia şi a patra.
6. Ea răsare timp de şapte zile şi îşi împlineşte drumul său.
Apoi ea se apropie de poarta prin care a trecut soarele
7. Şi timp de opt zile ea trece prin a doua poartă la fel ca şi
soarele.
8. Şi in timp ce soarele răsare prin poarta a patra, luna răsare
timp de şapte zile până când soarele trece prin poarta a
cincea.
9. Înca din timpul celor şapte zile, ea coboară către poarta a
patra, ea este atunci în toată lumina sa, dar ea se micşorează
curând şi înaintează prin prima poartă timp de opt zile.
10. Apoi ea se îndreaptă din nou către a patra poartă de unde
răsare soarele. Am aflat deci locurile lor ca şi răsăritul şi
apusul soarelui urmând ordinea lunilor anului.
11. Şi în aceste zile la fiecare cinci ani se adaugă treizeci de
zile pentru că ele sunt în plus în anul solar. Şi toate zilele care
vor aparţine unuia dintre aceşti cinci ani vor fi în număr de
treisute şaizeci şi patru. Vor fi mai mult cu şase zile pentru
fiecare dintre ele,
12. Astfel încât să se alcătuiască o lună suplimentară de
treizeci de zile. Luna lunară este mai scurtă decât luna solară şi
stelară. În rest ea este cea care potriveşte anii în aşa fel încât
ei sa nu difere cu nici o zi şi să fie tot timpul de treisute
şaizeci şi patru de zile. În trei ani sunt o mie nouăzeci şi două
de zile, în cinci ani o mie opt sute douăzeci de zile, în opt ani
două mii nouă sute douăsprezece zile. Cât priveşte anii lunari,
trei ani conţin o mie nouăzeci şi două de zile, cinci ani mai
scurţi decât cei ai soarelui, cu cincizeci de zile nu cuprind decat
decât o mie şapte sute şaptezeci şi două de zile, iar opt ani
lunari cuprind două mii opt sute treizeci şi două de zile. Astfel,
opt ani lunari sunt mai scurţi decât opt ani solari cu optzeci de
zile. Anii se socotesc deci prin crugul soarelui sau a lunii, ei
sunt mai lungi sau mai scurţi după cum ne luăm după unul sau după
altul dintre aceşti aştri.
Capitolul 75
1. Iată acum conducătorii şi prinţii care hotărăsc peste toată
creaţia, peste toate stelele ca şi peste cele patru zile adăugate
pentru împlinirea anului.
2. Ei au nevoie de aceste patru zile deşi ele nu fac parte din
an. Oamenii s-au înselat asupra acestor zile căci trebuie ţinut
cont de aceşti luminători pentru a se face socoteala, ştiind că una
este adăugată la prima poartă, a doua la a treia, alta la a patra
şi ultima la a şasea. Acesta este felul în care se împlineşte
numărul de treisute şaizeci şi patru de poziţii care formează tot
atâtea zile.
3. Iată semnele: anotimpurile,anii şi zilele, aşa cum Uriel mi
le-a făcut cunoscute. Uriel este ingerul pe care Domnul slavei l-a
aşezat peste toţi aştrii care strălucesc în cer şi luminează
pamântul. Aceştia sunt: cei ce împart zilele şi nopţile, altfel
spus: soarele, luna astrele întregii armate cereşti care străbat
cerul pe carele lor în toate direcţiile.
4. Astfel Uriel mi-a arătat douăsprezece porţi care se deschid
pentru carul soarelui, de unde izvorăsc raze fără număr.
5. Prin ele vine pe pamânt, atunci când aceste porţi se deschid
la timpul hotărât, prin ele izbucnesc de asemenea vânturile şi
dudurile picăturilor de rouă, când ferestrele de la marginea
cerului se deschid la timpul hotărat prin voinţa divină.
6. Am văzut douăsprezece porţi în cer la marginile pământului
prin care ies soarele şi luna şi stelele şi toate lucrările cerului
la răsărit şi la apus.
7. Şi alte ferestre se deschid încă la dreapta şi la stânga.
8. Una dintre aceste ferestre mareşte căldura verii, ca şi
porţile prin care pleacă şi unde se reîntorc fără încetare aceste
stele într-o rotire fără sfârşit.
9. Şi am văzut în cer carul pe care se află aceste stele
rotindu-se deasupra lunii fără a obosi niciodată. Una dintre ele
este mai strălucitoare decât celelalte, aceasta face crugul lumii
întregi.
Capitolul 76
1. Şi către marginile pământului am văzut douăsprezece porţi
2. Pentru toate vânturile care ies din timp în timp pentru a se
răspândi pe pământ. Trei dintre aceste porţi se deschid în partea
opusă cerului, celelalte trei la apus, trei spre dreapta şi trei
spre stânga.
3. Primele trei privesc spre răsărit, ultimile trei spre
miazănoapte. Cele care sunt aşezate la dreapta şi la stânga privesc
spre miazăzi şi spre apus.
4. Prin patru porţi ies vânturile de binecuvântare şi de
mântuire şi prin celelalte opt vânturile de jale. Când ele suflă,
ele aduc stricăciune pământului şi locuitorilor săi, apelor şi
tuturor celor ce trăiesc în ele.
5. Prinţul vânturilor iese prin poarta aşerată la răsărit şi
prin prima poartă de la răsărit care se apleacă spre miazăzi. Acest
vânt aduce distrugerea, seceta, căldura înăbuşitoare şi
stricăciunea.
6. De la a doua poartă, care este în mijloc se răspândeşte
egalitatea sau măsura dreaptă pentru toate lucrurile, ploaia,
bogăţia roadelor, curaţenia şi forţa; de la ultima poartă, întoarsă
către miazănoapte vine frigul si seceta.
7. După aceste vânturi vin vânturile din sud care suflă prin
trei porţi principale, prin prima, întoarsă către răsărit iese un
vânt cald.
8. Dar prin poarta din mijloc se împraştie un miros plăcut,
picături de rouă, ploaia, prosperitatea şi sănătatea.
9. De la a treia poartă, către apus, vin roua, ploaia, tăciunea
şi stricăciunea.
10. Vântul din nord suflă prin trei porţi. De la a şaptea,
aşezata lângă aceea care priveşte la miazăzi ies rouă, ploaia,
tăciunea si stricăciunea.
11. De la cel de mijloc vine ploaia, roua, viaţa şi mântuirea.
De la a treia poartă întoarsă spre apus, dar apropiată de
miazănoapte vine grindina, gheaţa, zăpada, ploaia şi roua.
12. Vin în sfârşit, din a patra regiune, vânturile de apus. De
la prima poartă ies roua, ploaia, gheaţa, frigul, zăpada şi gerul,
de la poarta din mijloc, ploaia, liniştea şi bogăţia. De la ultima
din partea de miazăzi, uscăciunea, dezastrul, seceta şi moartea.
Astfel se încheie descrierea celor doisprezece porţi aşezate în
patru colţuri ale cerului. Toate legile lor, toate rânduielile lor,
bune sau rele, eu ţi le-am dat lămurit, o fiul meu Metusala!
Capitolul 77
1. Primul vânt se numeşte de răsărit pentru că este primul.
2. Al doilea se numeste vântul de miazăzi, pentru că acesta este
momentul când coboară Cel veşnic, Cel binecuvântat pe veci.
3. Vântul din apus se mai numeşte şi vântul scăderii pentru că
acesta este partea în care toate astrele cereşti se micşorează şi
coboară.
4. Al patrulea vânt, vântul de miazănoapte se împarte în trei
părţi: una este destinată locuinţelor oamenilor, cealaltă e ocupată
de lacuri, de văi, de pădure, de râuri, de locuri acoperite de
întuneric sau de zăpadă, a treia este Raiul.
5. Am văzut şapte munţi mai inalţi decât toţi munţii de pe
pământ, de acolo se împarte chiciura, zilele, anotimpurile, şi,
anii vin şi trec peste ele.
6. Am văzut şapte fluvii pe pământ mai mari decât toate
celelalte fluvii, unul curge de la apus spre răsărit şi merge să se
verse în Marea cea Mare.
7. Celelalte două curg din miazănoapte spre mare şi vin să se
verse în marea Eritreei, către răsărit.
8. Am văzut şapte insule mari pe această mare, două în
apropierea ţărmului, cinci în Marea cea Mare.
Capitolul 78
1. Numele soarelui sunt: Oz-iares şi Tomas.
2. Luna are patru nume: Primul este Asonia, al doilea Ebla, al
treilea Benaces, al patrulea Erae.
3. Aceştia sunt doi mari luminători, drumurile cărora sunt cât
crugul cerului şi care au mărimi egale.
4. În drumul soarelui există şapte părţi de lumină care sunt
reflectate de lună. Aceste şapte părţi vor lumina luna până la
sfârşit. Ele ies prin poarta de la apus, după ce au luminat în
miazănoapte şi revin pe cer prin poarta de la răsărit.
5. Când luna răsare, ea apare în cer, şi ea este luminată de
jumatate din a şaptea parte a lunii.
6. Această lumină se întregeşte la capătul a paisprezece
zile.
7. Curând se vor întregi de trei ori cate cinci părţi de lumină,
astfel încât după cinsprezece zile ea ajunge la mărimea sa
întreagă.
8. Atunci luna reflectă toată lumina pe care o primeşte de la
soare. Ea descreşte apoi şi urmează în descreşterea sa acelaşi drum
pe care l-a avut şi la creşterea sa.
9. În unele luni luna are 29 de zile. Există alte luni când ea
are douăzeci şi opt de zile.
10. Uriel mi-a arătat încă o lege. Aceasta este felul în care
lumina dată de soare vine şi se împrăştie pe lună.
11. În tot timpul în care luna creşte în lumina sa, ea
înaintează în faţa soarelui până când, la terminarea a paisprezece
zile lumina sa ajunge până în cer.
12. Dar când ea creşte, sau când această lumină este absorbită
puţin câte puţin în cer,
13. În prima zi se numeşte luna nouă, pentru că în această zi ea
reîncepe să primească lumină de la soare. Ea este completă, în ziua
când soarele coboară la apus, pe când luna urcă la răsărit.
14. Atunci luna străluceşte toată noaptea până când soarele
răsare înaintea ei, atunci luna se şterge în faţa soarelui. Când
lumina se apropie de lună, ea descreşte încă, până când ea este
complet acoperită, atunci timpul său este terminat. Atunci crugul
său gol este fără nici o lumină. În timpul a trei luni ea face
drumul său în treizeci de zile şi în timpul altor trei luni ea îl
face în douăzeci şi nouă de zile.Şi în timpul a trei luni ea are un
drum de treizeci de zile şi în timp de trei luni un drum de
douăzeci şi nouă de zile. Noaptea ea apare timp de douăzeci de zile
ca un chip de om iar ziua ea se confundă cu cerul.
Capitolul 79
1. Şi acum fiul meu, eu ţi-am făcut ţie cunoscut totul,
2. Şi descrierea cerului este terminată.
3. Te-am făcut să vezi cursa tuturor astrelor luminoase care
stăpânesc anotimpurile, diferitele perioade ale anului şi diversele
lor influenţe, formarea lunilor, a săptămânilor şi a zilelor. De
asemenea te-am făcut să vezi descreşterile lunii, care se petrec la
a şasea poartă, căci aceasta este poarta la care luna îşi pierde
lumina.
4. Acesta este locul în care începe luna, acesta este şi locul
unde ea se termină la vremea hărăzită, după ce ea a parcurs o sută
şaptezeci şi şapte de zile, adica douăzeci şi şapte de zile, adică
douăzeci şi cinci de săptămâni şi două zile.
5. Drumul său este mai scurt decât al soarelui, el are cinci
zile mai puţin pe semestru.
6. Când ea este plină prezintă o faţă de om. Aceasta mi le-a
făcut cunoscute Uriel, marele înger care le guvernează.
Capitolul 80
1. În aceste zile Uriel mi-a spus: Iată, te-am făcut să ştii
totul ,o Enoh! Eu ţi-am descoperit totul. Tu vezi soarele, luna şi
îngerii care dirijează stelele din cer, care conduc mişcările lor,
fazele lor şi schimbările lor.
2. Zilele păcătoşilor nu vor fi împlinite. Sămânţa lor nu le va
ajunge în şesuri şi câmpii, muncile pământului vor fi răvăşite,
nimic nu le va veni la timpul său. Ploaia va rămâne în aer şi cerul
va fi de bronz.
3. În acele timpuri roadele pământului vor fi întârziate, ele nu
vor înflori la timpul lor şi pomii îşi vor opri fructele.
4. Luna îşi va schimba drumul său, ea nu va mai apare la timpul
său.
5. Cerul va dogorî şi nici un nor nu se va vedea şi uscăciunea
se va întinde pe suprafaţa pământului. Stele căzătoare vor brăzda
cerul căci multe stele se vor întoarce din drumul lor obişnuit,
rătăcind prin neant.
6. Şi conducătorii stelelor care îi conduc nu vor putea face
nimic ca să le întoarcă pe drumul lor şi toate stelele se vor
răzvrăti împotriva păcătoşilor.
7. Locuitorii pământului vor fi buimaci în gândurile lor, ei îşi
vor strica toate căile lor. Ei vor călca poruncile Domnului şi se
vor crede zei,
8. În acest timp răul se va înmulţi în sânul lor. Dar pedeapsa
cerului nu se va lăsa aşteptată, ei vor pierii cu toţii.
Capitolul 81
1. Şi el mi-a zis: "Enoh, priveşte această carte care este
coborâtă din ceruri, citeşte ce este în ea şi încearcă să întelegi
tot ce cuprinde ea".
2. Atunci am văzut tot ce a venit din cer şi am înteles tot ce
era scris în carte. Citindu-le, am cunoscut toate lucrările
oamenilor.
3. Toate lucrările copiilor cărnii, de la inceputuri şi până la
sfârşit. Şi am lăudat pe Domnul, Împăratul Slavei, Făuritorul
tuturor acestor minunăţii. Şi L-am preamărit pentru marea Sa
răbdare, pentru îndurarea Sa faţă de copiii lumii.
4. Şi am strigat: Binecuvântat este omul care moare în dreptate
şi în bine şi căruia nu i se poate pune în faţă nici o carte a
fărădelegii care nu a cunoscut nedreptatea!
5. Atunci cei şapte sfinţi m-au apucat şi m-au dus pe pământ,
lăsându-mă în faţa uşii casei mele. Şi ei mi-au spus: Explică toate
aceste lucruri fiului tău Metusala, anunţă-i pe toţi copiii tăi că
nici o fiinţă nu va rămâne fără a fi judecata in faţa lui Dumnezeu,
căci El este Creatorul.
6. Timp de un an întreg, noi te vom lăsa cu copiii tăi, pentru
ca să îţi gîseşti puterile dintâi şi ca tu să poţi să îţi înveţi
familia, să scrii toate lucrurile pe care le-ai văzut şi să le
desluşeşti copiilor tăi. Dar în anul viitor, te vom ridica din
mijlocul alor tăi
7. Lasă inima lor să se intoarcă la puterea dintâi, căci Alesul
va dezvălui alesului secretele dreptatii, cel drept se va înveseli
cu cel drept, ei vor mărturisi pe Dumnezeu laolaltă.
8. Cât priveşte păcătoşii, ei vor pieri cu păcătoşii şi cei
căzuţi cu cei căzuţi.
9. Şi chiar aceia care au trăit în dreptate vor muri din cauza
faptelor rele ale oamenilor si ei isi vor da sufletul din cauza
faptelor celor răi.
10. În acele zile, ei vor înceta să îmi mai vorbească. Şi am
revenit la fraţii mei, lăudând şi binecuvântând pe Domnul.
Capitolul 82
1. Deci, fiul meu Metusala, eu ţi-am spus totul, am scris totul,
ţi-am dezvăluit totul şi ţi-am dat o carte pentru fiecare lucru.
Păstrează, fiul meu, cărţile scrise de mâinile tatălui tău şi
transmite-le generaţiilor viitoare.
2. Ţi-am dat înţelepciune, ţie, copiilor tăi şi urmaşilor tăi,
pentru ca ei să dea mai departe această înaltă înţelepciune în
toate gândurile lor, urmaşilor lor.
3. Şi cei care vor înţelege nu vor mai putea dormi, dar ei vor
deschide urechile pentru a le primi, pentru ca să se facă vrednici
de această înţelepciune care va fi pentru ei ca o hrană bună.
4. Fericiţi sunt cei drepţi, fericiţi cei care merg în dreptate,
cei care nu cunosc deloc nedreptatea şi care nu se aseamănă deloc
cu păcătoşii, ale căror zile sunt numărate. Cât priveşte drumul
soarelui în cer, el intra şi iese prin diferitele porţi timp de
treizeci de zile cu conducătorii a mii de specii de stele, cu cei
patru care le sunt alăturaţi şi care sunt legaţi de cele patru zile
suplimentare.
5. Oamenii sunt într-o mare greşeală cu privire la aceste zile,
ei nu ţin cont de ele în calculele lor.
6. Dar aceste zile suplimentare există: una la prima poartă, a
doua la a treia, a treia la a patra şi ultima la a şasea poartă.
Anul se compune astfel din trei sute şaizeci şi patru de zile.
7. Astfel, calculul este exact, căci aceşti aştri, aceste luni,
aceste perioade, aceşti ani şi aceste zile Uriel mi le-a arătat şi
lămurit, el,
8. Care din partea lui Dumnezeu are putere asupra tuturor
acestor aştri care se sălăşluiesc în ceruri şi care au putere
asupra zilei şi asupra nopţii, deoarece ei sunt izvorul care dă
lumină oamenilor: soarele, luna şi stelele
9. Şi toate puterile cerurilor călătoresc în caleştile lor
cereşti. Iată ordinea astrelor fiecare după locul lor din cer, unde
răsare şi apune după anotimpuri, perioade, zile şi luni.
10. Iată numele celor care le conduc, care veghează asupra
drumurilor lor, perioadele lor, înrâuririle lor.
11. Patru dintre ei deschid drumul, ei împart anul în patru
părţi. Alţi doisprezece vin după aceea, cei care formează cele
doisprezece luni ale anului, împărţite în trei sute şaizeci şi
patru de zile,
cu conducătorii de câte o mie care deosebesc zilele, zilele
obişnuite ca şi zilele suplimentare, cei care, ca primii
conducători împart anul în patru părţi.
12. Conducătorii miilor sunt aşezati în mijlocul celorlalţi
13. Şi fiecare dintre ei este aşezat la locul său. Ci, iată
numele celor care conduc cele patru părţi ale anului, anume:
Milkiel, Helemmelek,
14. Melejal şi Narel.
15. Cât priveşte numele celorlalţi, acestea sunt: Adnarel,
Ijisusael şi Elomeel. Aceştia trei din urmă merg după comandanţii
claselor de stele, fiecare merge de fiecare dată după aceia care
împarte anul în patru părţi. În prima parte a anului apare
Melkejal, care se mai numeşte şi Tamaini şi soarele.
16. Zilele supuse influenţei sale sunt în număr de nouăzeci şi
una. Şi iată ce se întâmplă pe pământ în timpul acestor zile:
sudoare, căldură şi muncă. Toţi arborii devin fertili, frunzele
cresc, recolta de cereale îi bucură pe agricultori , trandafirii şi
toate florile împodobesc câmpiile iar copacii morţi în iarnă, acum
se usucă.
17. Iată-i pe cei care conduc al doilea rând: Berkael, Zelebsel
şi încă unul care a fost aşezat peste mii, a cărui nume este
Hilujaseph, pe care îl ajută şi Helammelak, iar zilele stăpânirilor
loe se apropie de sfârşit.
18. Numele următorului conducător după ei va fi Helemmelek al
cărui nume a fi la fel de strălucitor ca al soarelui.
19. Iată ce se întâmplă pe pământ în acest timp: din cauza
căldurii şi a secetei, pomii îşi dau fructele lor şi fructele sunt
bune de uscat. Turmele merg la păşunile lor şi oile se aşează jos.
Se recoltează toate darurile pământului, se îngrămădesc grânele în
hambare şi se pun strugurii în prese.
20. Numele celorlalţi sunt: Gidaljal, Keel, Heel. Cărora trebuie
să îl adaugăm pe Asfael. Şi zilele stăpânirilor lor sunt pe
sfârşite.
Capitolul 83
1. Şi acum fiul meu Metusala, ţi-am împărtăşit toate viziunile
care le-am avut înaintea ta.
2. Am avut altele două înainte de căsătoria mea şi nici una
dintre ele nu seamănă cu cealaltă.
3. Prima mi-a apărut în timpul când eram ocupat să citesc, şi a
doua cu câtva timp înainte de căsătoria cu mama ta. Acestea au fost
două viziuni importante. În legătură cu ele am întrebat pe Domnul.
M-am odihnit în casa bunicului meu Mahalaleel şi am văzut cerul
strălucitor şi luminos.
4. Şi am căzut cu faţa la pământ şi am văzut pământul mistuit de
o mare genune şi munţii agăţaţi deasupra munţilor.
5. Coline cădeau peste coline, copacii cei mai înalţi se
despicau pe toată lungimea lor şi erau aruncati în adânc şi cădeau
până la fund.
6. Văzând acest prăpăd, vocea mea s-a împleticit. Am strigat:
Gata, s-a sfârşit cu pământul! Atunci bunicul meu Mahalaleel mă
ridică şi îmi spuse: Pentru ce strigi fiul meu, de ce jeleşti?
7. Îi povestii viziunea pe care am avut-o şi el îmi spuse: Ce ai
văzut tu este grav fiul meu.
8. Şi viziunea pe care tu ai avut-o este izbitoare, ea se referă
bineînţeles la păcatele pământului, pe care trebuie sa îl înghită
adâncurile. Da, va veni o mare pustiire.
9. Pentru aceasta, O! fiul meu, ridică-te şi roaga-L pe Domnul
slavei, căci tu eşti credincios şi pentru ca El să lase câteva
persoane pe pământ şi pentru ca oamenii să nu piară cu toţii. Fiul
meu, pustiirea va veni din cer pe pământ şi aceasta va fi o mare
ruină.
10. Atunci m-am ridicat şi L-am implorat pe Domnul, mi-am scris
rugile mele pentru seminţiile din lume, dându-i fiului Metusala
toate lămuririle pe care el putea sa le dorească.Şi când am ieşit
şi am văzut soarele ridicându-se la răsărit, luna coborând la apus,
toate stelele pe care Dumnezeu le-a creat înaintând falnic pe cer,
atunci L-am preamarit pe Domnul a toată dreptatea, am slăvit numele
Său cel sfânt, pentru ca El a facut ca soarele să se ivească prin
ferestrele de la răsărit, el urcă şi se ridica pe bolta cerului şi
îşi împlineşte calea sa strălucitoare.
Capitolul 84
1. Şi am ridicat mâinile spre cer şi am lăudat pe Cel Prea
Înalt. Şi deschisei gura şi mă folosii de limba pe care Dumnezeu a
dat-o tuturor copiilor oamenilor, pentru a o folosi ca unealtă
pentru gândurile lor şi L-am slăvit în felul acesta:
2. Tu eşti binecuvântat Doamne, Rege puternic şi desăvârşit,
Domnul tuturor creaturilor din cer, Rege al regilor, Domn al
întregului univers a Cărui Domnie, Stăpanire şi Măreţie nu se va
termina niciodată. Din veac în veac Domnia Ta va dăinui. Cerurile
sunt tronul Tău pentru totdeauna şi pământul este scara Ta din
veşnicie în veşnicie.
3. Căci Tu le-ai făcut şi Tu eşti Cel care le conduci. Nimic nu
poate ocoli puterea Ta fără sfârşit. Cu Tine înţelepciunea rămâne
veşnic aceeaşi, ea vegheză fără încetare lângă tronul Tău. Tu
cunoşti, Tu vezi, Tu auzi tot, numic nu scăpa privirii Tale
puternice, căci ochiul Tău este pretutindeni.
4. Iată îngerii care au călcat poruncile Tale şi furia Ta
pluteşte asupra trupurilor omeneşti până în marea zi a
judecăţii.
5. Ci, Domnul Dumnezeul meu, Rege puternic şi îndurător, te rog,
cer de la tine cu sârguinţă, ascultă rugile mele, fă ca paşii mei
să dăinuiască pe pământ şi ca neamul omenesc să nu piară cu totul!
Nu părăsi pământul devastat şi fă ca el să nu fie distrus
niciodată!
6. O, Doamne! înlătură de pe faţa pământului fiinţele care nu
Te-au cinstit. Dar păstrează seminţia celor drepţi pentru a dăinui
pentru totdeauna. O Doamne nu îţi întoarce faţa de la servitorul
tău!
Capitolul 85
1. După aceea am avut o altă viziune pe care vreau să ţi-o
lămuresc, o, fiul meu! Şi Enoch se ridică şi spuse către fiul său
Metusala: Lasă-mă să îţi povestesc, o, fiul meu. Ascultă vorba din
gura mea şi pleacă-ţi urechea la viziunea şi visul tatălui tău.
Înainte de a lua în căsătorie pe mama ta Edna, am avut o viziune în
patul meu.
2. Iată un taur ieşind din pământ. Şi acest taur era alb. După
aceea a ieşit o juncă şi cu ea doi viţei tineri dintre care unul
era negru şi unul roşu.
3. Cel negru îl lovea pe cel roşu şi îl urmărea pe tot
pământul.
4. Din acel moment nu l-am mai observat pe viţelul cel roşu,
5. Dar cel negru deveni deodată foarte bătrân şi avea cu el o
juncă.
6. Dupa aceea am văzut mai mulţi tauri născuţi din acest cuplu
care le semănau şi care îi urmau.
7. Şi prima juncă se îndepărtă din apropierea primului taur şi
ea căuta viţelul roşu dar nu îl găsi.
8. Şi ea scotea gemete jalnice căutându-l. Şi ea continua
ţipetele sale până când taurul se apropie de ea, din acel moment ea
încetă să mai plângă şi să geamă. Şi apoi ea aduse pe lume un taur
alb. Şi după aceea mulţi alţi tauri şi alte junci.
9. Am mai văzut în visul meu un bou alb care crescu la fel şi
sfârşi prin a deveni un mare bou alb. Şi din el ieşiră mulţi boi
care erau asemănători cu el. Şi ei începură să facă alţi boi albi
asemănători şi ei urmau unii după alţii.
Capitolul 86
1. Mi-am ridicat privirea şiam văzut cerul deasupra capului meu.
Şi iată că o stea căzu din cer. Şi ea se înălţa în mijlocul acestor
tauri şi păru că paşte împreună cu ei.
2. După aceea am văzut alţi tauri mari şi negri şi iată că ei
schimbau fără încetare păşunile şi staulele, în timp ce tinerii lor
viţei încep să se jelească împreună cu ei şi uitându-mă încă o dată
la cer, am văzut mai multe astre care coborau şi se îndreptau spre
această stea unică.
3. În mijlocul viţeilor tineri, taurii erau cu ei şi păşteau cu
ei.
4. Priveam şi admiram aceste lucruri şi iată că taurii au
început să intre în călduri şi să se suie peste junici, acestea
primind sămânţa lor au adus pe lume elefanţi, cămile şi măgari.
5. Şi taurii erau înspăimântaţi de această generaţie monstruoasă
şi imediat ei i-au muşcat şi i-au lovit cu coarnele lor.
6. Şi elefanţii i-au devorat pe tauri şi iată ca toţi copiii
pământului s-au cutremurat de cele ce au văzut şi au rămas
îngroziţi.
Capitolul 87
1. Priveam în continuare şi am văzut cum se loveau unii pe
alţii, se mâncau între ei şi am auzit pământul care gemea.
2. Atunci am întors a doua oară privirile mele către cer şi
într-o a doua viziune, am văzut iesind oameni asemănători cu
oamenii albi. Era unul şi alţii trei care îl însoţeau.
3. Aceşti trei oameni care au ieşit la urmă, m-au luat de mână
şi ridicându-mă deasupra pământului şi a locuitorilor săi m-au
condus într-un loc deosebit.
4. Şi de acolo m-au urcat pe un turn înalt înconjurat de coline
mai joase şi ei mi-au spus: Rămâi aici până când tu vei vedea ce se
va întâmpla cu aceşti elefanţi, aceste cămile şi aceşti măgari,
aceste stele şi toate aceste vite.
Capitolul 88
1. Atunci am observat pe acela dintre cei patru albi, care
ieşise primul.Şi el apucă prima stea care căzuse din cer. Şi el îi
legă picioarele şi mâinile şi o aruncă într-o vale îngustă, adâncă,
dezgustătoare şi întunecată.
2. Atunci unul din cei patru trase o sabie şi o întinse
elefanţilor, cămilelor şi măgarilor, care au început să se lovească
cu ea unii pe alţii, şi tot pământul se cutremura.
3. Şi în viziunea mea, iată: am văzut pe unul din cei patru
oameni coborâţi din cer cum aduna şi apuca toate stelele mari ale
căror părţi sexuale erau asemănătoare cu părtile sexuale ale cailor
şi le aruncă pe toate, cu picioarele şi mâinile legate, în
peşterile pământului.
Capitolul 89
1. Atunci unul din cei patru oameni se apropie de ceilalţi tauri
şi le arată lor anumite taine la care ei s-au cutremurat. Şi se
născu un om care construi o corabie mare.
2. El locui în această corabie şi cu el trei tauri şi s-a făcut
o învelitoare pe deasupra lor.
3. Îmi ridicai din nou privirea către cer şi observai o mare
boltire şi avea deasupra şapte cascade care vărsau torente de
ploaie peste sat. Privii iarăşi şi iată că izvoarele pământului se
răspândiră peste pământ în acest sat. Şi apa începu să se
învolbureze şi să crească peste pământ în aşa fel încât nu mai putu
zări acel sat,
4. Pentru ca era acoperit cu apă. Era într-adevăr multă apă,
întuneric şi nori şi iată că înălţimea apei depăşi înălţimea
tuturor satelor. Apele au acoperit în întregime şi au învăluit
pământul.
5. Şi toţi taurii care erau adunaţi fură înecaţi şi pieiră în
ape.
6. Dar nava plutea peste suprafaţa acestor ape. În acest timp
toţi taurii şi elefanţii, cămilele şi măgarii şi cirezile, pieiră
în această inundaţie imensă, ei dispărură înghiţiţi şi nu i-am mai
putut vedea în adâncimile din care nu au mai putut să scape. Mai
privii încă şi iată cascadele încetară să mai cadă din înalt,
izvoarele pământului să mai curgă, iar adâncurile se
întredeschiseră.
7. Şi apele se retrăgeau în ele şi apăru pământul.
8. Şi corabia se aşeză pe pământ, întunericul se împrăştie şi
apăru lumina.
9. Atunci boul alb, care s-a făcut om, ieşi din arcă şi cu el a
tras tauri. Şi unul din cei trei tauri era alb şi semăna cu acest
bou, un altul era roşu ca sângele şi al treilea era negru, şi
taurul alb se retrăsese cu ceilalţi.
10. Şi animalele câmpului şi păsările cerului începură să se
înmulţească. Şi diferitele specii ale acestor animale se grupară,
lei, tigri, lupi, câini, mistreţi, vulpi, cămile şi porci.
11. Canari, ulii, vulturi şi corbi. Şi printre ei se născu un
bou alb. Şi ei începură să se muşte unii pe ceilalţi
12. Şi boul alb care a fost născut între ei va zămisli un catâr
şi un bou alb şi după aceea şi mai mulţi catâri. Şi boul alb care a
fost zămislit din el a născut la rândul său un mistreţ şi o oaie
albă.
13. Mistreţul zămisli mulţi alţi mistreţi. Şi oaia alte
douăsprezece oi. Când aceste douăsprezece oi s-au făcut mari ele
vândură una dintre ele măgarilor. Şi măgarii vândură oaia lupilor.
Şi ea crescu printre ei.
14. Atunci Domnul aduse celelalte oi pentru a locui cu prima şi
să pască cu ea în jurul lupilor. Şi ele se înmulţiră şi păşunile
lor erau din abundenţă. Dar lupii începură să le înspăimânte şi să
le prigonească şi să le omoare mieii.
15. Şi ei îi aruncau în adîncurile unui mare fluviu. Atunci oile
au început a se jeli din cauza pierderii micuţilor lor şi a se
întoarce către Domnul lor,
16. Una dintre ele reuşi să scape şi se întoarse printre catâri.
Şi văzu oile gemând, rugându-se şi implorând pe Domnul din toate
puterile lor, până când Domnul a coborât la strigătele lor, din
înălţimea locuinţei Sale cereşti si binevoi să le viziteze.
17. Şi El chema oaia scăpată din mijlocul lupilor şi i-a
comandat să meargă să îi găsească pe lupii ucigaşi şi să le spună
să nu le mai supere pe oi.
18. Atunci oaia merse să ducă lupilor forţa Cuvântului lui
Dumnezeu şi o altă oaie a venit în întâmpinarea primei şi merse cu
ea. Şi amândouă intrară în locuinţa lupilor şi le-au spus să nu mai
persecute oile.
19. După aceea văzui lupii năpăstuind tot mai mult turmele de
oi. Şi oile strigară iarăşi către Domnul şi Domnul coboră în
mijlocul lor.
20. Şi El începu să omoare lupii care urlau, dar oile au păstrat
liniştea şi nu au strigat.
21. Şi iată că am văzut cum ele ieşiră din ţara lupilor. Ochii
acestor lupi au orbit şi ei au ieşit şi au urmărit oile cu toate
forţele lor.
22. Dar Domnul oilor mergea cu ele şi le conducea. Şi toate oile
L-au urmat.
23. Faţa Sa era înfricoşătoare, înfăţişarea Sa era strălucitoare
şi măreaţă.
24. În acest timp lupii au început să urmărească oile până când
au ajuns la marginea unei mări întinse. Atunci marea a fost
împărţită şi apele se traseră în părţi ca un zid. Şi Domnul oilor
care le conducea se aşeză între ele şi lupi.
25. În acest timp lupii nu puteau vedea deloc oile, dar ei le-au
urmărit până in mijlocul mării şi atunci apele s-au închis în
spatele lor
26. Dar când l-au văzut pe Domnul, ei s-au întors pentru a fugi
dinaintea feţei Lui. Dar atunci apele s-au reunit dupa legile
fireşti si ele i-au inghiţit pe lupi.
27. Şi eu am văzut pe toţi aceia care au urmărit oile
înecându-se în valuri.
28. Cât pentru oi ele trecură marea si au mers în acel pustiu
care nu avea nici un copac, nici apă, nici verdeaţă. Şi ele vor
incepe să deschidă ochii şi să vadă.
29. Şi l-am văzut pe Domnul acestor oi trăind împreună cu ele si
dându-le apa necesară. Cu oaia care le conducea pe celelalte.
30. Şi această oaie se sui pe culmea unei stânci înalte şi
Domnul oilor a trimis-o către celelalte. Şi l-am văzut pe Domnul
acestor oi in mijlocul lor şi faţa Sa era aspră şi
infricoşătoare.
31. Şi când l-au observat, oile s-au înspăimântat. Şi tremurând
toate au inconjurat-o pe oaia care le conducea şi pe cea care era
cu ea şi ele i-au zis:
32. Noi nu putem nici să rămânem în faţa Domnului, nici să îl
privim în faţă. Atunci oaia care le conducea se sui din nou pe
piscul muntelui.
33. Şi celelalte oi au început să fie orbite şi să se depărteze
de drumul pe care le-a arătat oaia. Dar aceasta nu ştia nimic. Şi
Domnul s-a mâniat contra lor si când oaia a înteles ce se întampla
la poalele muntelui, ea coboară în grabă şi când se apropie de ele,
ea gasi multe, care erau oarbe şi care şi-au părăsit drumul.
34. Şi când celelalte oi au văzut-o, ele strigară şi tremurară
în prezenţa sa. Şi ele îi cerură să revină la staulul lor.
35. Atunci aceasta oaie, conducând pe celelalte oi cu ea s-a
apropiat de cele care erau rătăcite. Şi ea începu să le lovească şi
ele erau înspăimântate de prezenţa ei. Atunci ea a adus înapoi la
stâna pe cele care erau rătăcite.
36. Şi am mai văzut într-o viziune ca această oaie se facu om şi
el construi pentru Domnul o stână şi el a adus oile in ea.
37. Am văzut cum a căzut o oaie care era venită în faţa celui
care era conducătorul celorlalte. Am văzut în sfârşit pierind un
mare număr din celelalte oi, micuţii lor crescând în locul lor,
intrând într-o nouă păşune şi venind la malul unui fluviu.
38. Şi oaia care le-a condus şi a devenit om, se desparţi de ele
şi muri.
39. Şi toate oile au căutat-o şi au strigat-o cu ţipete jalnice.
Am văzut şi că ele se opriră din plâns şi că acelea trecură peste
apele unui fluviu. Acolo crescură alte oi, pentru a le înlocui pe
cele care muriseră şi care le-au condus mai înainte.
40. În sfârşit le-am văzut intrând în acest loc norocos, pe un
pământ al binefacerii şi al bucuriei. Ele şi-au potolit foamea si
stânele lor se ridicară pe acest pământ preafericit
41. Şi ochii lor erau când deschişi când orbiţi, până când una
dintre oi s-a ridicat din mijlocul lor şi le-a condus în aşa fel
încat le-a readus pe toate şi le-a deschis ochii.
42. Dar câinii, vulpile şi mistreţii au început să le mănânce
până când o alta oaie a ajuns ruina turmei şi berbecul care le
condusese. Acest berbec începu să lovească cu coarnele sale câinii,
vulpile şi mistreţii şi i-a omorât pe toţi.
43. Dar când prima oaie deschise ochii, a văzut fala berbecului
pălind si stingându-se.
44. Căci el începuse să lovească şi oile, să le năpăstuiască şi
să işi uite toata onoarea.
45. Atunci Domnul trimise pe aceasta primă oaie la o altă oaie
pentru a o face berbec şi conducator al turmei în locul celui care
şi-a mânjit gloria sa.
46. Ea a mers şi i-a vorbit şi a asezat ca un berbec şi câinii
nu încetau să le supere pe oi.
47. Şi primul berbec l-a năpăstuit pe al doilea. Atunci acesta
se sculă şi fugi din faţa primului berbec. Văzui câinii care l-au
chinuit pe acest prim berbec.
48. Dar al doilea se ridica şi conduse tinerele oi.
49. Şi el zămisli mai multe oi, dar în cele din urmă muri. Şi el
a pus ca urmaş un berbec tânăr care deveni comandantul şi
conducătorul turmei. Şi sub el oile crescură şi se înmultiră. Şi
toţi câinii, vulpile şi mistreţii se temeau şi fugeau din faţa lui.
Căci acest berbec lovea şi ţinea la distanţă toate fiarele
sălbatice în aşa fel că lor le era peste putinţă să mai prigonească
oile sau să răpească măcar una singură.
50. Şi stâna deveni mare şi minunată şi se ridică un turn înalt
cu ajutorul acestor oi. Stâna era puţin ridicată, dar turnul era
foarte înalt. Şi Domnul oilor se aşeză în acest turn şi voi să i se
ridice o masa măreaţă.
51. Dar am văzut curând că oile au început să greşească din nou,
să urmeze drumuri diferite şi să părăsească stâna lor. Şi Domnul
chema pe unele şi le trimitea pe celelalte. Dar acestea începură să
le omoare pe primele.
52. Cu toate acestea una dintre ele a reuşit să ocolească
năpasta care o ameninţa şi fugind, predica împotriva celor care au
vrut să o ucidă. Şi Domnul oilor a scapat-o din mâinile lor, a
urcat-o şi a aşezat-o lângă mine şi rămase aici.
53. El trimise atunci la aceste oi nelegiuite alte oi pentru a
avea un martor impotriva lor. Am mai văzut că aceste oi care l-au
abandonat pe Domnul şi turnul înalţat în onoarea Sa, rătăceau
orbecăind in regiuni necunoscute.
54. În sfârşit L-am văzut pe Domnul însuşi răzbunându-se, căci
El facu un mare masacru, dar ele strigară împotriva lui,
55. Atunci El abandona casa Sa şi le lăsă în mâinile leilor,
tigrilor, lupilor, vulpilor si tuturor soiurilor de animale.
56. Şi aceste animale vor începe să le sfâşie. Am văzut de
asemenea că Domnul pe care ele îl abandonaseră le părăsi prada
leilor răi şi cruzi şi la toate soiurile de fiare sălbatice.
57. Atunci ţipam din toate puterile mele şi îl imploram pe
Dumnezeu pentru aceste oi care erau sfâşiate de toate soiurile de
animale sălbatice.
58. Dar El nu a răspuns deloc şi privea cu un ochi mulţumit
aceste oi care erau sfâşiate şi nimicite.
59. În sfârşit el chema şaptezeci de păstori şi dădu lor în
grijă să vegheze asupra turmei.
60. Şi El le-a spus lor: Fiecare dintre voi să vegheze asupra
oilor şi să facă ceea ce Eu ii voi porunci, Eu vă voi da fiecăruia
un anumit număr să le conduceti. Şi acelea pe care vă voi spune să
le omoraţi, voi le veţi omorî,
61. Şi le dadu lor. Apoi El chema un altul si îi spuse: Priveşte
şi fii atent la tot ce păstorii vor face cu aceste oi, pentru că ei
vor face să piară mult mai multe decât le voi arăta eu.
62. Şi orice încălcare a ordinelor mele, toate omorurile pe care
pastorii le vor face, vor fi notate, adică vor fi însemnate cele pe
care ei le vor omora din ordinile mele şi cele care vor pieri din
propria lor autoritate. Toate omorurile comise de păstori le vor fi
socotite.
63. Nu uita deci să scrii câte oi le-au făcut să piară din
propria lor viaţă, câte le-au dat ei chinurilor, pentru că această
socoteală să fie o mărturie împotriva lor, ca să ştiu tot ce au
făcut, daca mi-au ascultat ordinele sau dacă ei au uitat să le
îndeplinească.
64. Dar ei să nu ştie ce ţi-am poruncit, nu le deschide lor
câtuşi de puţin ochii, nu le da niciun avertisment, ci socoteşte cu
grijă toate omorurile pe care le vor face şi dă-mi Mie o socoteală
bună a lor.
65. Şi am văzut cum aceşti păstori conduseră turma fiecare la
timpul său. Şi ei au început să omoare mai multe oi decât trebuia
ei să facă să piară. Şi ei şi-au abandonat oile în puterea
leilor,
66. Astfel încat multe dintre ele au fost mâncate de lei şi de
tigri, şi mistreţii s-au aruncat asupra lor, au dat foc turnului
închinat Domnului şi au distrus stâna.
67. Şi am fost mult întristat de arderea acestui turn şi de
distrugerea stânei. Căci după aceea nu am mai putut-o vedea.
68. Cât priveşte păstorii şi complicii lor, ei inşişi au dat
oile tuturor fiarelor sălbatice, pentru a le mânca. Fiecare dintre
ele le-a fost dată la rândul său şi la timpul său.
69. Ci fiecare era înscrisă într-o carte şi toate cele care
pierea erau notate cu grijă.
70. Căci fiecare păstor făcea să piară mult mai multe decât ar
fi trebuit. Atunci am început să plâng şi să mă revolt pentru
soarta nenorocită a acestor oi. Şi am văzut în viziunea mea cum cel
care scria, nota zi de zi omorurile comise de păstori, cum el urca
şi prezenţa Domului oilor şi ii dădea Lui cartea în care era
socoteala exactă a tot ce făcuseră păstorii cu toţi aceia pe care
i-au făcut să dispară. Şi tot răul pe care ei l-au făcut.
71. Şi cartea a fost dusă în faţa Domnului spiritelor care
întinse mâna, semna şi apoi o puse deoparte.
72. După aceea am văzut cum păstorii au căpătat autoritate timp
de douasprezece ore. Şi iată că trei din aceste oi revenite din
captivitate s-au reîntors şi au intrat în locul stânei şi au
început să ridice tot ce a fost distrus.
73. Dar mistreţii îi împiedicau, însă eforturile lor erau
zadarnice. Şi oile au continuat să clădească, întocmai ca mai
înainte şi ridicară un turn care se numea turnul înalt.
74. Şi ei au început să aşeze o masă în faţa turnului, dar
pâinea pe care ei o puneau pe ea era murdară şi stricată.
75. În plus toate oile erau orbite, ele nu puteau vedea mai mult
ca pastorii. Păstorii le-au dat, de asemenea, pentru a fi omorâte
in numar mare.
76. Dar Domnul oilor a tăcut şi toate oile s-au lăsat târâte.
Păstorii şi oile, toţi s-au amestecat şi nimeni nu le-a mai aparat
de atacul animalelor salbatice.
77. Atunci cel care scria cartea, urca şi o dădu Domnului oilor.
Dar în acelaşi timp el se ruga pentru ele, aducând mărturie
împotriva păstorilor care le-au făcut să piară. Şi dupa ce depune
cartea, el plecă.
Capitolul 90
1. Şi am observat cum treizeci şi cinci de păstori au reînceput
să aiba grijă de turmă până când fiecare dispăru la rândul său, ca
şi primii. Atunci oile au fost lăsate în grija celorlalţi păstori
care le-au păzit fiecare un timp anume.
2. Apoi am observat în viziunea mea toate oile din cer care erau
fugărite de vulturi, ulii şi corbi. Şi vulturii îi conduceau pe
toţi ceilalţi. Şi ei au început să mănânce oile, să le crape ochii
cu ciocurile lor şi să se hrănească cu carnea lor.
3. Şi oile au acos strigăte jalnice simţindu-se mâncate în felul
acesta.
4. Şi eu am strigat, de asemenea şi am gemut în somnul meu
împotriva păstorului care şi-a luat asupra sa paza turmelor. Şi am
văzut oi sfâşiate de câini, de vulturi şi de corbi. Carnea lor,
muşchii lor, totul a fost mâncat, nu le-au rămas decât oasele care
au căzut pe pământ. Şi numărul oilor a scăzut mult.
5. Şi am văzut după aceea douăzeci şi trei de păstori aşezaţi în
capul turmelor şi al căror timp, adunat, făcea cincizeci şi opt de
ani.
6. Atunci mieii au fost aduşi pe lume de către oile albe şi ei
au început să deschidă ochii şi să vadă şi să işi cheme mamele.
7. Dar oile nu i-au privit, nu au ascultat deloc plânsetul lor,
căci ele erau surde, oarbe şi împietrite.
8. Şi am văzut în viziunea mea cum corbii se aruncau asupra
acestor miei. Care le înhăţau şi mâncau oile după ce le
sfâşiau.
9. Am văzut de asemenea corniţele acestor miei crescând, dar
corbii încercau să le smulgă. Iata că în sfârşit, un corn mare a
crescut pe capul uneia dintre aceste oi şi ochii tuturor celorlalte
s-au deschis.
10. Şi prima le privi şi ochii lor au fost deschişi şi ele i-au
chemat. Boii prezicători se grăbiră către ea.
11. În acest timp, acvilele, ulii, corbii şi vulturii continuau
să năpăstuiască oile, zburând peste ele si mâncandu-le. Şi oile au
tăcut, dar boii se jeleau si gemeau. Atunci corbii s-au luptat cu
ea. Căutând să îi zdrobească cornul, dar eforturile lor au fost
zadarnice. Şi am privit până când veniră păstorii, acvilele, ulii
şi vulturii.
12. Care puseseră pe corbi să rupă cornul acestei vite şi ale
celor care se luptau cu ea. Dar ea suporta atacul lor şi ceru
ajutoare.
13. Atunci am văzut venind omul care avea înscris numele
păstorilor şi care era ridicat în prezenţa Domnului oilor.
14. El veni să aducă ajutoare vitei şi îi anunţa pe toţi că el
este venit pentru a aduce ajutoare vitei.
15. Şi iată că Domnul oilor coboară înflăcărat de mânie şi toţi
cei care l-au zărit au rupt-o la fugă. Ceilalţi s-au închinat în
tabernacol, iar acvilele, ulii, corbii şi vulturii s-au unit şi au
adus cu ei toate oile de pe câmp.
16. Se uniră cu toţi încercând să rupă cornul vitei.
17. Atunci am văzut omul care a scris la ordinele Domnului luând
cartea distrugerilor împlinită cu ultimii doisprezece păstori şi
aduse dovada că ei au făcut să piară mai multă lume decât de către
cei care au fost înaintea lor.
18. Am văzut încă venind la ei pe Domnul oilor ţinând în mână
sceptrul mâniei Sale, lovi pământul care se întredeschise şi
animalele şi păsările cerului încetară să mai năpăstuiască pe oi şi
căzură în prăpăstiile căscate în pământ, care s-au închis apoi
deasupra lor.
19. Am mai văzut apoi dându-se o sabie mare oilor cu care
acestea au urmărit la rândul lor pe fiarele sălbatice si le-au
ucis. Ci toate animalele şi toate păsările cerului s-au retras din
faţa lor
20. Şi am văzut un tron ridicat într-o regiune promiţătoare. Pe
care stătea Domnul spiritelor care a primit toate cărtile, şi le
deschise.
21. Atunci Domnul chema primii şapte oameni albi şi le ordona să
ducă prima stea, cea care a fost înaintea tuturor celorlalte, ale
cărei părţi sexuale erau asemănătoare cu părţile sexuale ale
cailor, care în sfârşit a căzut prima, şi l-au adus cu toţii în
faţa Lui.
22. Şi El zise omului care scria în prezenţa Sa şi care era unul
din cei şapte oameni albi: Aduceti aceşti şaptezeci de păstori
cărora le-am încredinţat oile şi care au facut să piară mai multe
decât le-am dat ordin.
23. Şi iată, i-am văzut înlănţuiţi şi în picioare în faţa
Lui.
24. Şi se începu prin a se judeca astrele şi ele au fost găsite
vinovate şi au fost duse la judecată şi le-au aruncat într-un loc
adânc şi plin de flăcări. După aceea au fost judecaţi cei şaptezeci
de păstori şi au fost găsiţi vinovaţi, ei au fost la fel aruncaţi
intr-o prăpastie în flăcări.
25. În acelaşi timp, am văzut în mijlocul pământului o genune
plina cu foc.
26. Acesta era locul în care au fost duse oile orbite care au
fost judecate ca vinovate, toate au fost aruncate în prăpastia de
foc.
27. Şi prăpastia era aşezată la dreapta acestei stâne.
28. Şi am văzut oile arzând şi oasele lor mistuite de foc.
29. Şi am socotit în sinea mea că această străveche stână era
distrusă, dar mai înainte au fost luate coloanele, fildeşul şi
toate bogaţiile pe care le conţinea şi acestea au fost îngrămădite
într-un loc aflat la răsărit.
30. Am văzut de asemenea şi pe Domnul oilor ridicând o casă mai
mare şi mai înaltă ca prima şi clădită în acelaşi loc unde fusese
prima. Toate aceste coloane erau noi, fildeşul era nou şi era mai
mult ca mai înainte.
31. Şi Domnul oilor locuia în interior. Şi toate fiarele
sălbatice, toate păsările cerului s-au închinat în faţa oilor care
rămăseseră şi le adorau, le adresau rugăciuni, supunându-se lor in
toate lucrurile.
32. Atunci cei trei oameni care erau îmbracaţi în alb şi care
m-au prins de mâna făcându-mă să urc, mă ridicară din nou şi mă
aşezară în mijlocul oilor, înainte de începutul judecaţii.
33. Oile erau toate albe, lâna lungă şi curăţată de toate
petele. Şi toate celelalte care au pierit sau care au fost omorâte,
toate fiarele sălbatice, toate păsările cerului s-au adunat in
această casă şi Domnul oilor tresărea de bucuria de a vedea oile
intrând în stână.
34. Şi am văzut că ele asezară jos sabia care le-a fost dată, pe
care ele au adus-o la stână şi au pecetluit-o în prezenţa
Domnului.
35. Oile erau închise în casa care se străduia să le cuprindă pe
toate. Şi ochii lor erau deschişi şi ele priveau pe Cel Bun şi nu
era nici una printre ele care sa nu Îl vadă.
36. Am mai văzut că această casă era mare şi încăpătoare şi
plină de lume. Şi iată că s-a născut un vitel alb ale cărui coarne
erau mari şi toate animalele sălbatice, toate păsările cerului îl
adorau si îl implorau fără încetare.
37. Atunci am văzut cum se preschimbau cu toţii şi ei deveneau
vaci albe.
38. Şi prima dintre ele a fost făcut Cuvântul şi Cuvântul deveni
un animal mare şi El purta pe capul său coarne mari şi negre.
39. Şi Domnul oilor se bucura să vadă toate aceste vaci.
40. Şi eu care m-am prosternat, m-am trezit, dar am păstrat în
minte tot ceea ce am văzut. Aceasta este viziunea care mi-a apărut
în timpul somnului meu. Eu am sărbătorit la trezirea mea pe Domnul
a toată dreptatea şi i-am adus Lui Toată slăvirea.
41. După aceea, am vărsat multe lacrimi şi ele curgeau fără
întrerupere amintindu-mi de cele ce am văzut. Căci toate aceste
lucruri se vor împlini şi toate lucrările celor fericiţi se vor
vădi la timpul lor.
42. Şi mă gândesc noaptea la visul pe care l-am avut şi am plâns
amarnic, tulburat înca de viziunile pe care le-am avut.
Capitolul 91
1. Şi acum, O, fiul meu Metusala! fă-i să vină la mine pe toţi
fraţii tăi şi strânge în faţa mea pe toţi copiii mamei tale. Căci
mă frământă o voce interioara, spiritul din înalt m-a acaparat,
vreau să vă arat ceea ce se va întâmpla în vremurile care vor veni.
2. Atunci Metusala se duse şi aduna în faţa lui Enoh pe toţi fraţii
săi şi pe toate rubedeniile sale. 3. Atunci Enoh, se adresa tuturor
copiilor săi: Ascultaţi, zise el, copiii mei, ascultaţi vorbele
tatălui vostru şi dechideţi urechile la ceea ce vreau să vă spun
căci voi trebuie să fiţi atenţi când am să vă vorbesc. 4. Iubiţii
mei, urmaţi căile dreptăţii şi nu vă depărtaţi de ele deloc. Să nu
aveţi inima îndoită şi să nu vă însoţiţi cu oamenii înşelători, ci
mergeţi pe căile dreptăţii, urmaţi drumul cel bun şi adevărul să
fie tovarăşul vostru. 5. Căci vă anunţ: prigoana va domni într-o zi
pe pământ, dar la sfârşit Dumnezeu va face o mare judecată, când
nedreptatea va fi alungată, ea va fi stârpită din rădăcină. 6. Ea
se va ridica totuşi din nou, dar zadarnice eforturi! Lucrările sale
vor fi din nou nimicite, toate asupririle, toate nelegiuirile vor
fi din nou pedepsite. 7. Pentru aceasta, atunci când nedreptatile,
păcatele, blasfemiile, tirania, toate soiurile rele într-un cuvânt,
se vor întinde peste pământ, când neascultarea, nedreptatea şi
nepedepsirea vor predomina, atunci va veni din cer o osândă
înspăimântătoare. 8. Domnul în toata Sfinţenia Sa, va apărea plin
de mânie şi va pedepsi pe vinovaţi cu pedepse teribile. Domnul în
toată Sfinţenia Sa, va apărea plin de mânie şi va veni să judece
pământul. Atunci prigoana va fi stârpită din rădăcină şi
nedreptatea va fi nimicită. 9. Toate locurile pământului vor fi
distruse de foc cu locuitorii lor. Toţi, de oriunde ar veni, vor fi
judecaţi şi pedepsiţi după lucrările lor şi pedepsele vor fi
veşnice. 10. Atunci cei drepţi se vor trezi din somnul lor şi
Domnul se va ridica împotriva celor răi. Atunci rădăcinile
nedreptăţii vor fi nimicite, păcătoşii vor pieri cu foc şi cei care
hulesc vor pieri prin sabie... Cei care îşi asupresc fraţii, ca şi
cei care hulesc vor pieri prin sabie. 18. Şi acum lasaţi-mă, copiii
mei, să vă arăt căile dreptăţii şi cele ale nedreptăţii. Apoi vă
voi spune ce mai trebuie să se mai întâmple. 19. Ascultaţi-mă deci,
O copiii mei! Mergeţi pe calea dreptăţii, ocoliţi calea
nedreptăţii, căci toţi aceia care vor urma aceasta cale vor pieri
pentru totdeauna.
Capitolul 92
1. Iata ceea ce a fost scris de Enoh: El a scris acest tratat de
întelepciune pentru toţi oamenii chemaţi să îi conducă sau să îi
judece pe ceilalţi oameni. El l-a mai scris pentru toţi copiii mei
care vor trebui să locuiască pe pământ în vremurile ce vor veni si
să meargă pe căile dreptaţii si păcii. 2. Fie ca spiritele voastre
să ni se îndurereze pentru cele ce vor veni. Căci Prea-Sfântul şi
prea-Înaltul a stabilit fiecăruia timpul său. 3. Fie ca omul drept
să se trezească din somnul său, fie ca el să se ridice şi să meargă
pe căile dreptaţii, ale bunătăţii şi ale iertării. 4. Mila va
coborî peste omul drept şi el va fi investit pentru totdeauna cu
putere şi sfinţenie. El va trăi în bine şi în dreptate şi calea sa
va merge spre lumina vesnică, 5. Dar pentru păcătoşi ea nu va merge
decât în întuneric.
Capitolul 93
1. În sfârşit Enoh a început să vorbească după o carte. 2. Şi el
zise: despre copiii dreptăţii, despre aleşii lumii, despre
planetele dreptăţii şi nevinovăţieiespre toate aceste lucruri am
vrut să vă vorbesc, vi le voi lămuri pe toate copiii mei, eu care
sunt Enoh. Căci prin viziunile pe care le-am avut, eu am obţinut o
mare cunoaştere şi mi-a fost dat să citesc chiar tablele din cer.
3. Atunci Enoh a început să vorbească după o carte şi zise: Sunt
născut în a şaptea zi din prima săptămână în timp ce judecata şi
dreptatea aşteptau cu nerăbdare.
4. Dar după mine în a doua săptămână, se va arăta o mare
nedreptate şi înşelătoria se va înmulţi rapid pe pământ. Şi va fi
atunci un prim sfârşit şi un singur om va fi salvat. Dar de când
prima săptămână va fi terminată, nedreptatea va spori şi Domnul va
pune să se împlinească cele ce a hotărât împotriva păcătoşilor.
5. După aceea, în timpul săptămânii a treia, un om va fi ales
pentru a fi tulpina unui popor puternic şi drept şi dupa el planta
dreptăţii va creşte pentru totodeauna.
6. După aceea, în timpul celei de a patra săptămâni sfintii şi
drepţii vor avea viziuni, ordinea generaţiilor va fi stabilită şi
se va construi pentru ele o locuinţă,
7. În a cincea săptămână se va ridica pentru ele o casă
glorioasă şi puternică.
8. Apoi în timpul celei de a şasea săptămâni, toţi cei care vor
exista vor fi învăluiţi de întuneric şi inimile lor vor uita
înţelepciunea şi omul va fi ridicat din mijlocul lor. Chiar în
timpul acestei perioade, casa puternică şi măreaţă va fi prada
flăcărilor şi rasa celor aleşi va fi risipită pe tot pământul.
9. După aceea în timpul cele de a şaptea săptămâni se va ridica
o rasă coruptă, ale cărei numeroase lucrari vor fi lucrari ale
nedreptăţii.
10. Atunci drepţii şi aleşii vor fi răsplatiţi şi lor li se va
da o cunoaştere de şapte ori mai mare asupra părţilor creaţiei.
11. .......33
12. Va veni după aceea o altă săptămână, săptămâna dreptăţii
care va avea sabia judecaţii şi a dreptăţii, pentru a lovi pe toţi
cei ce asupresc.
13. Atunci păcătoşii vor fi daţi în mâinile celor drepţi, care
în timpul acestei săptămâni vor fi binemeritat o locuinţă pentru
dreptatea lor şi vor cladi un palat pentru marele Rege.
14. După această săptămână va veni a noua, în timpul căreia va
veni judecata universală. Lucrările necredincioşilor se vor şterge
de pe faţa pământului. Lumea va fi condamnată la distrugere şi toţi
oamenii vor merge pe calea dreptăţii.
15. Apoi în a şaptea parte a săptămânii a zecea va fi judecată
de veci, care va fi aplicată contra veghetorilor şi tot cerul va
renaşte în mijlocul îngerilor.
16. Primul cer va fi înlăturat şi va dispărea, va apărea cel de
al doilea şi toate puterile cereşti vor străluci într-o splendoare
de şapte ori mai mare.
17. Apoi vor veni multe alte săptămâni al cărui număr este
nesocotit care se vor petrece în sfinţenie şi dreptate. Atunci nu
vor mai exista păcate.
18. Care 34 dintre copiii oamenilor va auzi vocea Sfântului şi
nu va fi impresionat? Cine va putea socoti gândurile Lui? Cine va
putea privi lucrarea prin care a fost creat cerul şi să înţeleagă
aceste minuni?
19. Se va putea vedea sufletul său , dar niciodată duhul său. Nu
se va putea vorbi despre ea cu înţelepciune, nici să se ridice până
la înălţimea sa. Cine priveşte spre limitele cerului va vedea că ii
este imposibil să atingă imensitatea acestuia.
20. Care dintre copiii oamenilor va putea cerceta lungimea şi
lăţimea pământului?
21. Cui au fost oare dezvăluite dimensiunile tuturor lucrurilor?
Exista oare un singur om care să poată prin inteligenta sa să
cuprindă cerul, să cerceteze adâncimea lui, să coboare până la
temeliile sale? Cine ştie oare numărul stelelor şi cunoaşte locul
de odihna al tuturor astrelor?
Capitolul 94
1. Şi acum copiii mei, eu vă îndemn să iubiţi dreptatea, să
mergeţi pe căile sale. Căci căile dreptăţii merită să fie urmate,
în timp ce cele ale nedreptăţii se curmă dintr-o dată şi se termine
într-o prăpastie. 2. Căile nedreptăţii şi ale morţii vor fi arătate
oamenilor cinstiţi, dar ei se vor ţine departe de ele şi nu vor
merge niciodată pe ele. 3. Mă adresez acum vouă, O cei nedrepţi! nu
urmaţi niciodată căile răutaţii şi ale asupririi. Feriţi-vă de
căile morţii, nu vă apropiaţi de ele câtuşi de puţin, căci veţi
pieri! 4. Alegeţi mai bine dreptatea şi viaţa sfântă şi curată. 5.
Mergeţi pe calea păcii şi veţi fi vrednici de viaţa veşnică.
Păstraţi amintirea vorbelor mele, nu le lăsaţi niciodată să se
steargă din inima voastră, căci eu ştiu că păcătoşii îmboldesc cu
încrâncenare omul să facă rău. Dar ei nu vor reuşi în nici un loc
şi încercările lor vor fi fără rezultat. 6. Nenorocirea e a celor
care înalţă nedreptatea şi părtinirea şi care susţin înşelătoria
căci ei vor fi răsturnaţi şi nu vor obţine niciodata pacea. 7.
Nenorocirea e a celor care îşi construiesc locuinţa în păcat căci
fundamentele acestei locuinţe vor fi răsturnate , iar ei vor pieri
prin fier. Nenorocirea e încă şi acelora care au aur şi argint căci
ei vor pieri, nenorocire deci vouă, bogaţilor, care aveţi încredere
în bogăţii, dar voi veţi pierde aceste bogaţi, pentru că voi l-ati
uitat pe Atot-Înaltul în ziua îmbelşugării voastre. 8. Voi aţi
hulit şi aţi făcut nelegiuiri, vouă vă este destinată o zi de
masacru, o zi a întunericului, o zi a marii judecaţi. 9. Eu v-am
spus adevărul, v-am spus vouă, Cel ce v-a creat vă va pierde! 10.
Lui nu îi va fi deloc milă de soarta voastră, din contră, El se va
bucura de pieirea voastră. 11. Şi drepţii care sunt in mijlocul
vostru sunt în zilele acelea bătaia de joc a păcătoşilor şi
nelegiuiţilor. Capitolul 95 1. Ia plăcut lui Dumnezeu ca ochii mei
să fie doi nori de apă pentru a-mi plânge stricăciunile şi să vărs
puhoaie de lacrimi şi să imi potolesc astfel neliniştea din inima
mea. 2. Cine v-a dat voie vouă să faceţi astfel de nedreptăţi şi
nelegiuiri? Nenorocire vouă păcătoşilor, iată judecata! 3. Drepţii
nu se vor teme de cei răi, căci Dumnezeu îi va supune într-o zi
puterilor voastre, pentru ca voi să vă răzbunaţi pe ei după bunul
vostru plac. 4. Nenorocire vouă care blestemaţi, veţi pieri din
cauza păcatului vostru! 5. Nenorocire vouă care faceţi rău
vecinului vostru pentru că veţi avea răsplata pe care o merită
lucrările voastre. 6. Nenorocire vouă, martori ai minciunii care
sporiţi nedreptatea, căci veţi pieri!
7. Nenorocire vouă păcătoşilor, care respingeţi pe cei drepţi
care primiţi sau respingeţi dupa pofta voastră, cei care faceţi
nedreptăţi, căci veţi fi duşi sub jugul lor.
Capitolul 96
1. Aveţi deci speranţe de bine O, drepţilor! căci păcătoşii vor
pieri în faşa voastră, voi veţi deveni stăpânii lor şi le veţi
porunci cum veţi vrea. 2. În ziua judecăţii păcătoşilor, rasa
voastră va fi slăvită si se va ridica precum cea a vulturilor.
Cuibul vostru va fi purtat la o înălţime mai mare decât zborul
uliului, voi veţi urca, veţi intra în maruntaiele pământului şi în
peşterile de piatră pentru a scăpa de păcătoşi. 3. Şi vă vor crede
pierduţi şi vor gemete si plânsete. 4. Dar nu vă fie teama de cei
care vă chinuiesc, căci voi veţi fi salvaţi şi o lumină
strălucitoare vă va învălui şi un cuvânt de pace se va auzi din
cer. Nenorocire vouă păcătoşilor, căci bogăţiile vă vor face să
treceţi drept sfinţi, dar conştiinţa voastră va mărturisi că voi nu
sunteţi decât nişte păcătoşi. Şi această învinuire interioara va fi
condamnarea voastră. 5. Nenorocirea voastră, care vă hrăniţi cu cel
mai bun grâu si beţi cele mai bune lichioruri şi care, în marea
voastră îngâmfare, îi împovăraţi pe săraci. 6. Nenorocire vouă care
beţi apa în toate timpurile, căci voi veţi avea în curând răsplata
voastră, vetâţi fi nimiciţi, veţi fi masacraţi pentru că voi nu
v-aţi potolit câtuşi de puţin setea din izvoarele vieţii. 7.
Nenorocire vouă care faceţi nelegiuiri, înşelătorii si blestemăţii,
voi veţi lăsa în urma voastră o amintire rea. 8. Nenorocire vouă
puternicilor, care călcaţi în picioare dreptatea, căci iată vine
ziua pedepsirii voastre. Atunci, în timp ce veţi suferi pedepsele
meritate pentru crimele voastre, cei drepţi se vor bucura de zile
numeroase si norocoase.
Capitolul 97
1. Cei drepţi au încredinţare, dar
păcătoşii vor fi răvăşiţi şi vor pieri in ziua fărădelegii.
3. Voi înşivă veţi fi conştienţi de
aceasta căci Prea-Înaltul îşi va aminti de pieirea voastră şi
îngerii se vor bucura.
4. Ce veţi face voi atunci
păcătoşilor şi unde veţi fugi în ziua judecaţii, când veţi auzi
vocea rugăciunii celor drepţi?
5. Voi nu vă semanaţi deloc cu ei,
căci se va rosti împotriva voastră un cuvânt înspăimântător:
sunteţi însoţitorii păcătoşilor.
6. În acele zile rugăciunile celor
drepţi se vor ridica spre Dumnezeu, dar ziua judecăţii voastre va
sosi
şi toate fărădelegile voastre vor fi
arătate în faţa celui Mare şi Sfânt. Faţa voastră se va acoperi de
ruşine, toţi cei care au făcut crime vor fi respinşi.
7. Nenorocire vouă păcătoşilor, chiar
dacă aţi fi in mijlocul mării sau pe o câmpie uscată, căci o
mărturie de rea credinţă este îndreptată contra voastră.
8. Nenorocire vouă care aveţi argint
şi aur, bogăţii pe care nu le-aţi strâns câtuşi de puţin pe căi
cinstite. Voi care ziceţi: Noi suntem bogaţi, noi trăim în belşug
şi avem strâns tot ce ne putem dori.
9. Noi vom face prin urmare tot ce ne
place, căci noi avem grămezi de argint, grânarele noastre sunt
pline si familiile fermierilor noştri sunt atât de numeroase ca apa
dintr-un izvor îmbelşugat. 10. Aceste false bogaţii se scurg ca apa
si comorile voastre se vor topi si vă vor fi luate, pentru că
le-ati strâns pe căi necinstite şi veţi fi copleşiţi de blestemul
divin.
Capitolul 98
1. Eu va blestem de asemenea, prudenţii veacului, voi adevaraţii
smintiţi care cu ochii pironiţi în pământ
2. Aţi încercat să vă acoperiţi cu veşminte mai elegante ca o
tânără logodnică şi mai bogate ca cele ale fecioarelor. Voi aţi
arătat peste tot măreţia voastră, generozitatea, strălucirea si
norocul, dar aurul vostru, măreţia şi bogăţia voastră se vor topi
ca si o apa.
3. Căci nu aceasta este înţelepciunea. Aşa că vor pieri şi ei cu
bogăţiile lor, cu falsa lor glorie şi cu onoarea lor zadarnică. Ei
vor pierii de ruşine şi dispreţ şi sufletele lor vor fi azvârlite
în cuptoare dogoritoare.
4. Eu vă jur, o , păcătoşilor, nici un munte, nici o culme nu a
fost creată pentru a folosi ca o podoabă a unei femei. Păcatele nu
vin niciodată de sus, ci oamenii au găsit secretul de a face răul,
dar nenorocire, celor ce îl fac.
5. Femeia nu a fost creata ca să nu facă copii, dar cele care nu
vor copii fac aceasta cu propiile lor mâini.
6. Dar eu jur pe Cel Mare şi Sfânt, toate lucrările voastre rele
vor fi vădite şi nimeni nu se va putea feri în ziua cea mare.
7. Nu vă gândiţi şi nu spuneţi: Crima mea este ascunsă, păcatul
meu nu este cunoscut de nimeni, căci în cer se notează întocmai, în
faţa Atot-Înaltului, tot ce se face pe pământ si toate gândurile
oamenilor. Se ştiu în fiecare zi nedreptăţile de care vă facem
vinovaţi.
8. Nenorocire vouă smintiţilor, căci veţi pieri în nebunia
voastră. Voi nu vreţi deloc să îi ascultai pe cei înţelepţi, voi nu
veţi obţine răsplata celor drepţi.
9. Aflaţi aşadar că sunteţi hărăziţi zilei judecăţii, nu speraţi
să trăiţi dacă aţi fost păcătoşi, veţi muri, căci voi nu v-aţi
folosit de preţul izbăvirii.
10. Da, voi sunteţi destinaţi pentru ziua mâniei divine, pentru
ziua de doliu şi de ruşine a sufletelor voastre.
11. Nenorocire vouă a căror inima este impietrită, care aţi
făcut atât de uşor crima şi v-aţi hrănit cu sânge! Cine v-a dat
bunătăţile de care vă bucuraţi? Nu este cumva Atot-Înaltul, care
le-a răspândit pe pământ pentru a le folosi voi? Voi l-aţi uitat:
deci nici o fărâme de pace pentru voi.
12. Nenorocirea voastră, celor care iubiţi nedreptatea. Cu ce
drept primiţi voi vreo răsplată? Aflaţi că veţi fi daţi pe mâna
celor drepţi care vă vor sparge capetele, care nu vor avea pentru
voi nici o milă.
13. Nenorocire vouă, care vă bucuraţi în prigonirea celor
drepţi, căci nu veţi avea nici un mormânt.
14. Nenorocire vouă care faceţi să fie fără rost cuvintele
Domnului, căci pentru voi nu exista deloc speranţa vieţii.
15. Nenorocire vouă, care scrieţi cuvinte amăgitoare, cuvinte
nedrepte, căci minciunile voastre, nelegiuirile voastre sunt şi ele
scrise şi nici una nu va fi uitată.
16. Nici o pace pentru păcătoşi! Moartea, doar moartea pentru
păcătoşi!.
Capitolul 99
1. Nenorocire celor ce se poartă fără credinţa, care laudă şi
linguşesc minciuna. Voi sunteţi nişte stricaţi şi viaţa voastră
este o viaţă dezgustătoare. 2. Nenorocire vouă care stricaţi
cuvintele adevărului, ei păcătuiesc împotriva hotărârii de veci. 3.
Şi ei au făcut să fie condamnat cel nevinovat. 4. În acele zile, o
drepţilor, voi meritaţi ca rugăciunile voastre să fie îndeplinite,
ele vor urca şi vor fi aşezate în faţa îngerilor ca o mărturie
acuzatoare împotriva crimelor celor păcătoşi. 5. În acele zile,
popoarele vor fi înspăimântate şi neamurile îngrozite se vor ridica
pentru ziua celei mai înalte judecati. 6. În acele zile femeile
gravide vor aduce pe lume şi vor lepăda fructul măruntaielor lor.
Copiii vor muri sub ochii mamelor lor, şi în timp ce ei vor suge
laptele, ele îi vor respinge şi vor fi fără milă pentru fructele
iubirii lor. 7. Eu vă mai anunţ, o păcătoşilor, pedeapsa vă
aşteaptă în ziua judecaţii care nu se va sfârşi. 8. Ei iubesc
pietrele, icoanele de aur, argint şi lemn, spiritele josnice,
demonii şi toţi idolii din temple, dar ei nu vor obţine nici o
mântuire. Inima lor va deveni nesimtitoare din cauza necredinţei si
ochii lor vor fi orbiţi de superstiţii. În visele şi viziunile lor,
ei vor fi necredincioşi şi superstiţioşi, ei vor fi mincinoşi şi
păgâni. De asemenea ei vor pieri cu toţii.
9. Dar în acele zile preafericiţi vor fi cei care vor fi primit
vorba înţelepciunii, care vor fi căutat şi urmat căile Celui
Prea-Înalt care vor fi mers pe căile dreptăţii şi nu pe cele ale
necredinţei.
10. Da, ei vor fi mântuiţi! 11. Dar, nenorocire vouă care veţi
fi răi cu aproapele vostru, veţi cădea în Şeol. 12. Nenorocire vouă
care aşezaţi temelia păcatului şi înşelătoriei, care sunteţi răi şi
batjocoritori cu semenii voştri: vai veţi fi nimiciţi. 13.
Nenorocire vouă care înălţaţi cu sudoarea altora palate pentru voi,
fiecare din pietrele care le alcătuiesc, fiecare fărâmă de mortar
care le leagă este pentru voi un pacat. Aşadar eu vă spun vouă, nu
veţi avea pace deloc. 14. Nenorocire vouă care dispreţuiţi cocioaba
şi moştenirea părinţilor voştri şi care purtaţi o credinţă
nelegiuită în idoli. Nu, nici o pace pentru voi. 15. Nenorocire
acelora care fac nedreptăţi, care sunt ca uneltele asupririi, care
ucid pe aproapele lor. Căci Dumnezeu însuşi va ofili măreţia
voastră, El va împietri inimile voastre şi va stârni focul mâniei
Sale şi vă va nimici pe toţi. 16. Atunci drepţi şi sfinţii, martori
ai consecinţelor răzbunării Sale işi vor reaminti crimele voastre
şi vă vor blestema.
Capitolul 100
1. În aceea zi părinţii vor fi măcelăriţi împreună cu copiii lor
şi fraţii împreună cu fraţii lor, sângele va curge ca valurile unui
fluviu. 2. Căci omul nu va opri braţul său să îl lovească pe fiul
său şi copiii pe copiii săi, el va crede că se poartă cu
milostivire şi nu ii va cruţa. 3. Păcătosul nu se va teme să îl
ucidă pe fratele mai cinstit ca el. Omorurile vor continua fără
lâncezeală de la răsăritul soarelui şi pânp la apus. Calul va fi în
sânge până la piept, iar carul său până la osii. 4. În acest timp
îngerii vor coborî în locurile ascunse şi toţi aceia care au
înlesnit crimele vor fi adunaţi în acelaţi loc. Atunci Prea-Înaltul
va coborî pentru a face dreptate peste toţi păcătoşii 5. Şi El va
da îngerilor sfinţi paza drepţilor şi sfinţilor şi ei ii vor apăra
ca pe lumina ochilor până când răul şi toată nedreptatea va fi
nimicită. Când drepţii vor fi scufundaţi în cel mai adânc somn, ei
nu vor avea de ce se teme, înţelepţii vor vedea adevarul. 6. Şi
copiii pământului vor avea deşteptăciunea tuturor cuvintelor din
această carte, ştiind de acum că bogăţiile nu vor putea să îi
mântuiască de pedeapsa pe care o vor merita pentru crimele lor. 7.
Nenorocire vouă păcătoşilor care îi chinuiţi pe cei drepţi şi îi
faceţi să ardă în foc, în ziua marii frământări, voi veţi primi
răsplata pentru lucrările voastre. 8. Nenorocire vouă stricători de
inimi, care căutaţi să aveţi asupra răului o cunoaştere totală,
frica o să vă cuprindă. Nimeni nu va veni în ajutorul vostru. 9.
Nenorocire vouă păcătoşilor, căci cuvintele din gura voastră şi
lucrările mâinilor voastre au fost reale, aşadar veţi cădea în
flăcările veşnice.
10. Aflaţi că îngerii din cer vor cerceta cu grija toate
lucrările voastre, ei vor întreba soarele, luna şi stelele, despre
păcatele voastre, pentru că voi aţi îndrăznit să îi judecaţi pe cei
drepţi. 11. Toate vor da mărturie împotriva voastră: norii, zăpada,
roua şi ploaia, căci din cauza voastră toate aceste creaţii vor fi
oprite, ca vouă să nu vă mai fie de folos. 12. Aduceţi prin urmare
jertfe ploii pentru ca ea să cada în sfârşit, şi rugaţi roua pentru
ca ea să primească de la voi aur şi argint. Dar, în zadar! Gheaţa,
frigul, vântul furtunos şi toată chiciura se vor năpusti peste voi
şi voi nu veţi mai putea îndura înverşunarea lor.
Capitolul 101
1. Priviţi cerul, copii ai cerului, gândiţi asupra lucrărilor
Celui Prea-Înalt şi temeţi-vă de ele şi nu faceţi nimic rău în
prezenţa Sa. 2. Dacă El închide ferestrele cerului şi opreşte
ploaia şi roua, lăsând pământul neroditor, ce veţi face? 3. Când el
işi coboară mânia sa asupra voastră şi peste lucrările voastre, voi
nu ştiţi să îi cereţi mila, voi blestemaţi contra judecaţii Sale şi
vorbele voastre sunt pline de trufie şi semeţie. Deci nu va fi pace
pentru voi! 4. Priviţi aceste corăbii, cum plutesc în voia vântului
şi ameninţate fără încetare de o ameninţare înfricoşătoare. 5. Şi
cârmaciul tremură, pentru că duce cu el pe ocean bogăţiile sale, el
tremură să nu se scufunde şi să piară. 6. Or, marea, valurile sale
furtunoase, genunile sale adânci nu sunt ele făcute de
Atot-Puternicul? Nu este El cel care i-a pus hotare şi i-a aşezat
malurile? 7. La vocea Sa valurile se retrag înfricosate şi peştii
care traiesc în interiorul lor sunt loviţi de moarte. Şi voi
păcătoşilor care trăiţi pe pământ, nu vă temeţi deloc? Nu este El
Creatorul a tot ce se afla pe el? 8. Şi deci cine, daca nu El a dat
cunoaşterea şi înţelepciunea pentru toţi cei care trăiesc pe pământ
şi celor care sunt pe mare? 9. Ori navigatorii nu se tem oare de
ocean? Voi singuri nu aveţi nici o teama de Atot-Înaltul? Capitolul
102 1. În toate aceste zile când veti fi învăluiţi de flăcări
arzând, unde veţi fugi, unde veţi căuta adăpost? Si când Cuvântul
se va ridica împotriva voastră, nu veţi tremura, nu vă veţi
îngrozi? 2. Toate marile astre se cutremură de teamă, pământul se
cutremură de spaimă şi groază. 3. Toţi îngerii îşi vor îndeplini
datoria aspră şi vor încerca să stea deoparte înaintea maiestăţii
supreme, în ce priveşte fiii pământului ei vor fi loviţi de
buimăceală. Dar voi păcătoşilor, dezgustatori pentru vecir, nu va
fi salvare pentru voi.
4. Nu va temeţi deloc, sufelete ale celor drepţi, ci aşteptaţi
în pace şi siguranţă ziua în care veţi muri, ca o zi a judecăţii.
5. Nu plângeţi deloc pentru că sufletele voastre vor coborî cu
tristeţe şi amărăciune în mormânt, ori pentru ca în această viată
nu ati primit răsplata pe care o meritau lucrările voastre bune ci
din contra, păcătoşii au fost mai presus în zilele vieţii voastre,
căci iata va veni pentru ei ziua groazei şi a caznelor. 6. Când
veţi muri păcătoşii vă vor zice: Iată drepţii mor ca şi noi! Ce au
avut ei din lucrările lor? 7. Iată că ei părăsesc viaţa în acelaşi
mod ca şi noi, tulburaţi şi înfricoşaţi. Cu ce sunt ei mai bine
trataţi ca noi? Noi suntem deci egali. 8. Iată, ei sunt morţi şi nu
vor mai reveni niciodată la lumină! 9. Dar eu vă spun, o
păcătoşilor, voi v-ati săturat de carne si băutură, despuindu-i pe
fraţii voştri, prăpădindu-i, păcătuind în toate felurile, nu aţi
precupeţit nimic 10. Pentru a câştiga averi, zilele voastre au fost
zile de veselie şi fericire. Dar voi nu aţi văzut sfârşitul celor
drepţi, felul în care ei vor avea pace şi linişte. Aceştia nu au
cunoscut nelegiuirea până în ziua morţii lor. 11. Ei sunt morţi şi
sunt ca şi cum nu ar fi fost niciodată şi sufletele lor sunt
coborâte în lăcaşul morţii
Capitolul 103
1. Deci, vă jur, o drepţilor pe măreţia şi pe gloria Sa, 2. Pe
regalul şi pe maiestatea Sa, vă jur că eu am căpătat cunoştinţă de
aceste taine, căci mi-a fost dat să citesc înscrisurile cerului, am
văzut scrierile sfinţilor, am descoperit ce era scris în ele. 3. Am
aflat despre toată bunătatea, bucuria şi gloria care vă este
pregătită şi îi aşteaptă pe cei care vor muri în dreptate şi
sfinţenie. Voi veţi căpăta atunci răsplată pentru suferinţele
voastre şi pentru partea voastră de rău pe care aţi primit-o pe
pământ. 4. Duhurile celor care vor muri în dreptate, vor trăi şi se
vor odihni pentru totdeauna, ele vor fi glorificate şi amintirea
lor va fi veşnică în faţa tronului Atotputernicului. Şi ei nu se
vor mai teme niciodată de ruşine. 5. Nenorocire vouă păcătoşilor ,
dacă veţi muri în păcat şi cei care vor semăna vă vor spune vouă ;
fericiţi sunt păcătoşii! Ei şi-au săvârşit zilele şi viaţa lor 6.
Şi ei mor acum în fericire şi abundenţă. Ei nu au cunoscut în
timpul vieţii lor nici tristeţea, nici îngrijorarea, ei mor
acoperiţi de onoare şi ei nu au fost supuşi nici unei judecăţi. 7.
Dar nu li s-a dovedit oare că sufletele lor vor fi silite să
coboare în Sheol (iad) unde îi aşteaptă relele şi chinurile de tot
felul?
8. Duhurile lor vor coborî în întuneric, în capcane, în acele
flăcări care nu se vor stinge niciodata şi osânda primită la
judecata lor va fi veşnică.Nenorocire vouă, căci voi nu veţi mai
avea pace deloc 9. Şi veţi încerca zadarnic să vă cereţi iertare în
faţa drepţilor şi sfinţilor zicând: Şi noi am cunoscut zile de
durere adâncă şi am îndurat şi noi numeroase răutăţi. 10. Noi
suntem pierduţi şi nimeni nu ne vine în ajutor şi nimeni nu ne
încurajează, nici măcar cu vorba, ci am fost lăsaţi pradă
nefericirii şi ne este teamă pentru noi. 11. Noi nu sperăm să ne
mai bucurăm de viaţă.Şi totuşi noi ne vedem într-o zi ca fiinţe de
prim rang. Şi iată-ne la ultima. Noi am devenit prada păcătoşilor
şi nelegiuiţilor, ei au făcut să apese jugul lor asupra noastră.
12. Şi aceia care ne-au dispreţuit şi ne-au asuprit erau mai
puternici decât noi şi noi am plecat capul în faţa celor care ne
urau şi ei au fost fără milă faţă de noi. 13. Noi voiam să fugim de
ei pentru a ne bucura de pace, dar nu am găsit nici un loc pe care
să îl folosim ca adăpost împotriva prigoanei lor. 14. Noi am mers
cu plângerile noastre la prinţi şi nu am ridicat vocea împotriva
acelora care ne sfâşâiau, dar ţipetele noastre au fost zadarnice şi
ei nu au vrut să ne asculte. 15. Din contră, ei au protejat pe cei
care ne-au dezbrăcat şi ne-au sfăşiat, cei care ne-au istovit şi-au
ascuns asuprirea lor, cei care ne-au necăjit şi ne-au măcelărit şi
au ascuns moartea noastră şi nu îşi aminteau ca ar fi ridicat
vreodata mâna împotriva noastră.
Capitolul 104
1. Cât vă priveşte pe voi, drepţilor, eu vă jur că în cer
îngerii arată în faţa tronului Atotputernicului dreptatea
voastră
2. Şi numele voastre sunt scrise în faţa Prea-Înaltului. Aveţi
deci bună speranţă, întrucât aţi îndurat răutatea şi durerea în
această viaţă veţi străluci în cer ca astrele
3. Şi porţile cereşti se vor deschide în faţa voastră.
Strigătele voastre cer dreptate şi veţi fi răzbunaţi de toate
relele pe care le-aţi suferit încă de la inceput şi de la toţi cei
care v-au asuprit sau care au fost uneltele asupritorilor
voştri.
4. Aşteptaţi deci şi nu vă lăsaţi doborâţi, căci voi veţi avea
parte de o bucurie egală cu însăşi bucuria îngerilor şi în ziua
judecăţii voi nu veţi avea a vă fi teama de nici o condamnare. 6.
Nu vă descurajaţi deci, drepţilor, când veţi vedea păcătoşii
fericiţi şi înflorind în căile lor. Nu deveniţi părtaşii lor, 7.
Staţi deoparte de tagma asupritorilor, voi sunteţi partaşi cu
armatele cereşti. Pentru voi păcătoşilor care spuneţi: Toate
fărădelegile noastre vor fi uitate, să ştiţi că din contra, 8.
Toate crimele voastre sunt înscrise cu grijă în cartea din cer.
9. De aceea vă spun că lumina şi întunecimile, ziua şi noaptea
vor fi martori împotriva voastră şi a greşelilor voastre. Nu mai
făptuiţi deci nelegiuiri, nici minciuni, nu mai strâmbaţi adevărul,
nu vă mai ridicaţi împotriva cuvântului Sfântului şi Puternicului.
Nu va mai închinaţi în faţa idolilor fără rost 10. Căci păcatele
voastre, nelegiuirile voastre vor fi judecate ca nişte crime foarte
grele. Acum ascultaţi taina care va priveşte: Mulţi păcătoşi vor
strica şi vor strâmba Cuvântul Adevărului. 11. Ei vor folosi
cuvinte nepotrivite, vor spune minciuni, vor alcatui cărţi în care
vor spune gândurile lor înfumurate. Dar daca ei mi-au folosit
cuvintele, ei nu le vor schimba, nici nu le vor strica ci vor scrie
întocmai tot ce am spus eu despre ei de la început. 12. Vreau să vă
dezvălui înca o taină: cărţi de bucurie vor fi date drepţilor şi
înţelepţilor şi ei vor crede în aceste cărţi care cuprind regulile
înţelepciunii. 13. Şi ei se vor bucura şi toţi cei drepţi vor fi
răsplătiţi pentru că au învăţat să cunoască căile dreptăţii.
Capitolul 105 1. În acel timp Domnul le va ordona să adune pe
copiii pământului pentru ca ei să aplece urechea la cuvintele
înţelepciunii sale, El le va spune: arataţi-le această
înţelepciune, căci voi sunteţi conducătorii şi stăpânii lor.
Arătati-le lor răsplata care va trebui să o primească toţi cei care
au urmat cuvântul
2. Căci Eu şi Fiul Meu vom face cu ei un neam etern în numele
dreptăţii. Pace vouă, copii ai dreptăţii, bucurie şi fericire!
Amin.35 Capitolul 106 1. Dupa câtva timp, Metusala, Fiul meu dadu o
femeie fiului său Lameh. 2. Aceasta rămase gravidă şi aduse pe lume
un copil care avea pielea albă ca zăpada şi roză ca un trandafir,
un păr alb şi lung ca lâna şi ochii de o mare frumuseţe. De abia
i-a deschis că ei au inundat cu lumină toată casa ca strălucirea
soarelui. 3. Şi de abia a fost primit de mâinile moaşei că el a
deschis gura ca să proslăvească minunile lui Dumnezeu. 4. Atunci
Lameh, tatăl său, plin de uimire aleargă să îl găsească pe Metusala
5. Şi l-a anunţat că el are un fiu care nu se poartă ca ceilalţi
copii. Acesta nu este un om, a zis el, acesta este un înger din
cer, fără îndoială acesta nu este din neamul nostru. Ochii săi sunt
strălucitori ca razele soarelui, figura sa este măreaţă,
6. El nu pare să fie din mine ci mai curând dintr-un înger. Mi-e
teama ca aceasta minune prevesteşte unele evenimente de pe pământ.
7. Şi acum, o! tată, te rog mergi şi găseşte-l pe Enoh, bunicul meu
şi cere-i lui o lămurire, căci el locuieşte cu îngerii. 8. După ce
a ascultat vorbele fiului său, Metusala a venit să mă caute la
marginile pământului, căci el ştia că eu eram acolo, şi mă striga.
La glasul lui am alergat la el şi i-am spus: Iată-mă fiul meu, de
ce ai venit să mă cauţi? 9. Şi el mi-a răspuns; Un mare eveniment
m-a adus la tine, o minune greu de înţeles despre care am venit să
îţi cer o lămurire. 10. Ascultă deci o! tată, şi află că fiul meu
Lameh are un fiu care nu îi seamănă deloc şi care pare să nu ţina
de neamul omenesc. El este mai alb ca zăpada, mai roz ca
trandafirul, părul său este mai alb ca lâna şi ochii lui aruncă
raze ca soarele, când îi deschide umple casa de lumină. 11. Şi de
îndată ce el a ieşit din mâinile moaşei, el a deschis gura şi L-a
binecuvântat pe Domnul.
12. Tatal său Lameh este îngrozit de aceasta minune, a alergat
la mine, necrezând ca acest copil este al lui, ci ca este născut
dintr-un înger din cer, si iată eu am venit la tine pentru ca tu să
îmi dezvălui adevărul despre acest mister.36 Atunci eu, Enoh, i-am
răspuns: Domnul este pe cale să facă o nouă lucrare pe pământ. Eu
am văzut într-o viziune. Eu ţi-am vorbit de timpurile tatălui meu
Jared, de aceia care născuti din cer au călcat în acest timp
cuvântul Domnului. Iată ei au facut nedreptăţi şi au călcat
ordinele şi au locuit cu femeile oamenilor şi au procreat urmaşi
josnici. Pentru aceste crime un mare prăpăd va veni pe neaşteptate
asupra pământului, un potop îl va inunda si îl va pustii timp de un
an.
16. Acest copil care vi s-a născut va fi singurul care va
supravieţui acestui mare dezastru împreuna cu cei trei fii ai săi.
Când toate fiinţele umane vor fi nimicite, el singur va fi
salvat.37 Şi urmaşii lui vor face copii pe pământul uriaşilor care
nu s-au născut din spirit ci din carne. Pământul va fi deci
pedepsit şi toată depravarea va fi spălată. 18. Din acest motiv
arată-i fiului tău Lameh că fiul care i s-a născut este într-adevar
fiul său, să-i dati numele de Noe, pentru ca el va supravieţui. El
şi fiii lui nu vor fi părtaşi la desfrâu şi se vor păzi de păcatele
care vor acoperi faţa pământului. Din nefericire după potop,
nedreptatea va fi încă şi mai mare ca înainte, căci eu ştiu că
trebuie să vină, însuşi Domnul mi-a arătat toate tainele despre
acestea şi am putut citi în scrisurile din cer.
Capitolul 107
1. Am citit că neamurile vor urma unul după altul până când se
va ridica o seminţie sfântă, până când crima şi nedreptatea vor
dispărea de pe faţa pământului, până când toţi vor fi părtaţi la
dreptate. 2. Şi acum,fiul meu mergi şi anuntă-l pe fiul tău Lameh
că acest copil care i s-a născut este într-adevar fiul său şi că nu
este nici o înşelătorie legată de naşterea sa. 3. Şi când Metusala
a auzit cuvintele tatălui său Enoh, care i-a arătat lui toate
secretele, s-a întors plin de încredere şi i-a pus copilului numele
de Noe, pentru că el va deveni fiinţa care va fi alinătorul
pământului după marele prăpăd.
Capitolul 108
1. Iată o alta carte pe care Enoh a scris-o pentru fiul său
Metusala şi pentru cei care vor trebui să vină după el 2. Şi să
păstreze la fel ca şi el cuvântul şi simplitatea obiceiurilor lor.
3. Voi cei care suferiţi, aşteptaţi cu rabdare vremea când
păcătoşii vor dispărea şi forţa răului va fi nimicită, aşteptaţi ca
păcatul să dispară de pe pământ, căci numele lor vor fi şterse din
cărţile sfinte, rasa lor va fi distrusă şi spiritele lor vor fi
supuse caznelor. Ei vor ţipa şi se vor jeli într-un pustiu nevăzut
şi vor arde într-un foc care nu se stinge niciodată. 4. Acolo am
mai observat că un nor gros, prin care ochii mei nu puteau trece,
căci din partea sa de jos nu se putea vedea partea sa de sus. Am
mai văzut şi flăcările unui foc aprins, asemănător cu nişte munţi
strălucitori, clătinaţi de un vârtej şi împinşi la dreapta şi la
stânga. 5. Şi i-am întrebat pe sfinţii îngeri care erau cu mine şi
le-am spus: Ce este această frumuseţe? Nu se poate să fie cerul,
ceea ce văd eu, acestea trebuie să fie flăcările unui cuptor
întins, aud strigăte de durere, strigăte de disperare. 6. Şi el
mi-a spus: Acolo, în locul în care te uiţi, sunt supuse la cazne
sufletele păcătoşilor şi ale celor care au hulit, ale celor care au
fost rău îndrumaţi, care au stricat ceea ce Domnul le-a spus prin
gura profeţilor Săi. 7. Căci se păstrează în cer listele cu numele
lor şi cu lucrările lor rele, şi îngerii au luat cunoştinţă de ele
şi ei cunosc şi pedepsele ce le sunt cuvenite, ei ştiu şi ce îi
aşteaptă pe cei care şi-au crucificat trupul lor şi care au fost
prigoniţi de oamenii răi, 8. Pe cei care L-au iubit pe Dumnezeu,
care nu şi-au pus iubirea în aur şi argint, care departe de a-şi da
corpul desfătărilor acestei lumi, şi-au chinuit de bunăvoie trupul
cu cazne.
9. La cei care din ziua naşterii lor nu au căutat să strângă
bogăţii pământeşti ci s-au privit ca un spirit calator pe pământ.
Aşa se purtau ei şi totuşi Dumnezeu i-a pus la numeroase încercări,
dar spiritele lor au fost totdeauna găsite curate şi nevinovate,
pregătite să Îl binecuvinteze pe Domnul, 10. Am însemnat în cărţile
mele toată răsplata pe care o vor merita ei pentru că au iubit
lucrările cereşti mai mult decît pe ei inşişi. Iată ce a zis
Domnul: Când erau asupriţi de oameni răi, acoperiţi de ruşine şi
jigniri ei nu au încetat sa mă laude. 11. Acum eu voi ridica
spiritele lor până la lăcaşul luminii, îi voi schimba pe cei care
sunt născuţi în întuneric şi care nu le-au oferit onoarea la care
le dădea dreptul credinţa lor. 12. Eu îi voi conduce în lăcaşul
splendorilor pe cei care au iubit Numele Meu, îi voi face să se
aşeze pe tronul slavei 13. Şi îi voi face să simtă o bucurie
veşnică, căci judecata lui Dumnezeu este plina de dreptate. El va
da credincioşilor Săi o casă fericită, 14. Cât priveşte pe cei care
s-au născut în întuneric, ei se vor adânci şi mai mult în întuneric
pentru că drepţii se vor bucura de o fericire fără margini. 15.
Păcătoşii văzându-i vor scoate strigăte de disperare în timp ce
drepţii vor trăi în splendoare şi onoare şi vor cunoaşte pe veci
adevărul celor promise de un Dumnezeu pe care ei L-au iubit.
(SFÂRŞIT)
|