CAPITOLUL 1
Dumnezeu a trimis oamenilor pe Fiul Său, Care este peste toate,
mai presus decât îngerii şi decât toată făptura.
1. După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri şi în multe
chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin prooroci,
2. În zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe
Care L-a pus moştenitor a toate şi prin Care a făcut şi
veacurile;
3. Care, fiind strălucirea slavei şi chipul fiinţei Lui şi Care
ţine toate cu cuvântul puterii Sale, după ce a săvârşit, prin El
însuşi, curăţirea păcatelor noastre, a şezut de-a dreapta slavei,
întru cele prea înalte,
4. Făcându-Se cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moştenit un
nume mai deosebit decât ei.
5. Căci căruia dintre îngeri i-a zis Dumnezeu vreodată: "Fiul Meu
eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut"; şi iarăşi: "Eu Îi voi fi Lui Tată
şi El Îmi va fi Mie Fiu"?
6. Şi iarăşi, când aduce în lume pe Cel întâi născut, El zice: "Şi
să se închine Lui toţi îngerii lui Dumnezeu".
7. Şi de îngeri zice: "Cel ce face pe îngerii Săi duhuri şi pe
slujitorii Săi pară de foc";
8. Iar către Fiul: "Tronul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului; şi
toiagul dreptăţii este toiagul împărăţiei Tale.
9. Iubit-ai dreptatea şi ai urât fărădelegea; pentru aceea Te-a uns
pe Tine, Dumnezeule, Dumnezeul Tău cu untdelemnul bucuriei, mai
mult decât pe părtaşii Tăi".
10. Şi: "Întru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat şi
cerurile sunt lucrul mâinilor Tale;
11. Ele vor pieri, dar Tu rămâi, şi toate ca o haină se vor
învechi;
12. Şi ca un pe un veşmânt le vei strânge şi ca o haină vor fi
schimbate. Dar Tu acelaşi eşti şi anii Tăi nu se vor
sfârşi".
13. Şi căruia dintre îngeri a zis Dumnezeu vreodată: "Şezi de-a
dreapta Mea până când voi pune pe vrăjmaşii tăi aşternut
picioarelor Tale"?
14. Îngerii oare nu sunt toţi duhuri slujitoare, trimise ca să
slujească, pentru cei ce vor fi moştenitorii mântuirii?
CAPITOLUL 2
Precum s-au pedepsit îngerii pentru neascultare, aşa se vor
pedepsi şi cei ce calcă poruncile lui Hristos, Care este
începătorul mântuirii noastre!
1. Pentru aceea se cuvine ca noi să luăm aminte cu atât mai mult
la cele auzite, ca nu cumva să ne pierdem.
2. Căci, dacă s-a adeverit cuvântul grăit prin îngeri şi orice
călcare de poruncă şi orice neascultare şi-a primit dreapta
răsplătire,
3. Cum vom scăpa noi, dacă vom fi nepăsători la astfel de mântuire
care, luând obârşie din propovăduirea Domnului, ne-a fost adeverită
de cei ce au ascultat-o,
4. Împreună mărturisind şi Dumnezeu cu semne şi cu minuni şi cu
multe feluri de puteri şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după
a Sa voinţă?
5. Pentru că nu îngerilor a supus Dumnezeu lumea viitoare, despre
care vorbim.
6. Iar cineva a mărturisit undeva, zicând: "Ce este omul, că-l
pomeneşti pe el, sau fiul omului, că-l cercetezi pe el?
7. L-ai micşorat pe el cu puţin faţă de îngeri; şi cu mărire şi cu
cinste l-ai încununat şi l-ai pus peste lucrurile mâinilor
Tale.
8. Toate le-ai supus sub picioarele lui". Dar prin faptul că a
supus lui toate (înţelegem) că nimic nu i-a lăsat nesupus. Acum
însă, încă nu vedem cum toate i-au fost supuse.
9. Ci pe Cel micşorat cu puţin faţă de îngeri, pe Iisus, Îl vedem
încununat cu slavă şi cu cinste, din pricina morţii pe care a
suferit-o, astfel că, prin harul lui Dumnezeu, El a gustat moartea
pentru fiecare om.
10. Căci ducând pe mulţi fii la mărire, I se cădea Aceluia, pentru
Care sunt toate şi prin Care sunt toate, ca să desăvârşească prin
pătimire pe Începătorul mântuirii lor.
11. Pentru că şi Cel ce sfinţeşte şi cei ce se sfinţesc, dintr-Unul
sunt toţi; de aceea nu se ruşinează să-i numească pe ei
fraţi,
12. Zicând: "Spune-voi fraţilor mei numele Tău. În mijlocul
Bisericii Te voi lăuda".
13. Şi iarăşi: "Eu voi fi încrezător în El"; şi iarăşi: "Iată Eu şi
pruncii pe care Mi i-a dat Dumnezeu".
14. Deci, de vreme ce pruncii s-au făcut părtaşi sângelui şi
trupului, în acelaşi fel şi El S-a împărtăşit de acestea, ca să
surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe
diavolul,
15. Şi să izbăvească pe acei pe care frica morţii îi ţinea în robie
toată viaţa.
16. Căci, într-adevăr, nu a luat firea îngerilor, ci sămânţa lui
Avraam a luat.
17. Pentru aceea, dator era întru toate să Se asemene fraţilor, ca
să fie milostiv şi credincios arhiereu în cele către Dumnezeu,
pentru curăţirea păcatelor poporului.
18. Căci prin ceea ce a pătimit, fiind El însuşi ispitit, poate şi
celor ce se ispitesc să le ajute.
CAPITOLUL 3
Hristos este mai presus decât Moise. Dacă neascultarea de Moise
aduce pedeapsă, cu atât mai mult neascultarea de
Hristos.
1. Pentru aceea, fraţi sfinţi, părtaşi chemării cereşti, luaţi
aminte la Apostolul şi Arhiereul mărturisirii noastre, la Iisus
Hristos,
2. Care credincios a fost Celui ce L-a rânduit, precum şi Moise în
toată casa Lui.
3. Pentru că Acesta (Iisus) S-a învrednicit de mai multă slavă
decât Moise, după cum are mai multă cinste decât casa cel ce a
zidit-o.
4. Căci orice casă e zidită de către cineva, iar Ziditorul a toate
este Dumnezeu.
5. Moise a fost credincios în toată casa Domnului, ca o slugă, spre
mărturia celor ce erau să fie descoperite în viitor,
6. Iar Hristos a fost credincios ca Fiu peste casa Sa. Şi casa Lui
suntem noi, numai dacă ţinem până la sfârşit cu neclintire,
îndrăzneala mărturisirii şi lauda nădejdii noastre.
7. De aceea, precum zice Duhul Sfânt: "Dacă veţi auzi astăzi glasul
Lui,
8. Nu vă învârtoşaţi inimile voastre, ca la răzvrătire în ziua
ispitirii din pustie,
9. Unde M-au ispitit părinţii voştri, M-au încercat, şi au văzut
faptele Mele, timp de patruzeci de ani.
10. De aceea M-am mâniat pe neamul acesta şi am zis: Pururea ei
rătăcesc cu inima şi căile Mele nu le-au cunoscut,
11. Că M-am jurat în mânia Mea: "Nu vor intra întru odihna
Mea!".
12. Luaţi seama, fraţilor, să nu fie cumva, în vreunul din voi, o
inimă vicleană a necredinţei, ca să vă depărteze de la Dumnezeul
cel viu.
13. Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii, în fiecare zi, până ce putem să
zicem: astăzi! ca nimeni dintre voi să nu se învârtoşeze cu
înşelăciunea păcatului;
14. Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, numai dacă vom păstra
temeinic, până la urmă, începutul stării noastre întru
El,
15. De vreme ce se zice: Dacă veţi auzi astăzi glasul Lui, nu
învârtoşaţi inimile voastre, ca la răzvrătire.
16. Cine sunt cei care, auzind, s-au răzvrătit? Oare nu toţi care
au ieşit din Egipt, prin Moise?
17. Şi împotriva cui a ţinut mâine timp de patruzeci de ani? Au nu
împotriva celor ce au păcătuit, ale căror oase au căzut în
pustie?
18. Şi cui S-a jurat că nu vor intra întru odihna Sa, decât numai
celor ce au fost neascultători?
19. Vedem dar că n-au putut să intre, din pricina necredinţei
lor.
CAPITOLUL 4
Odihna este dată celor ce cred în Hristos. Puterea cuvântului
lui Dumnezeu. Hristos Arhiereu.
1. Să ne temem, deci, ca nu cumva, câtă vreme ni se lasă
făgăduinţa să intrăm în odihna Lui, să pară că a rămas pe urmă
cineva dintre voi.
2. Pentru că şi nouă ni s-a binevestit ca şi acelora, dar cuvântul
propovăduirii nu le-a fost lor de folos, nefiind unit cu credinţa
la cei care l-au auzit.
3. Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în odihnă, precum s-a
zis: "M-am jurat întru mânia Mea: nu vor intra întru odihna Mea",
măcar că lucrurile erau săvârşite de la întemeierea
lumii.
4. Căci undeva, despre ziua a şaptea, a zis astfel: "Şi S-a odihnit
Dumnezeu în ziua a şaptea de toate lucrurile Sale".
5. Şi în acelaşi loc, zice iarăşi: "Nu vor intra întru odihna
Mea!".
6. Deci, de vreme ce rămâne ca unii să intre în odihnă, iar aceia
cărora mai dinainte li s-a binevestit, pentru nesupunerea lor, n-au
intrat,
7. Dumnezeu hotărăşte din nou o zi, astăzi rostind prin gura lui
David, după atâta vreme, precum s-a zis mai sus: "Dacă veţi auzi
astăzi glasul Lui, nu învârtoşaţi inimile voastre".
8. Căci dacă Iosua le-ar fi adus odihnă, Dumnezeu n-ar mai fi
vorbit, după acestea, de o altă zi de odihnă.
9. Drept aceea, s-a lăsat altă sărbătoare de odihnă poporului lui
Dumnezeu.
10. Pentru că cine a intrat în odihna lui Dumnezeu s-a odihnit şi
el de lucrurile lui, precum Dumnezeu de ale Sale.
11. Să ne silim, deci, ca să intrăm în acea odihnă, ca nimeni să nu
cadă în aceeaşi pildă a neascultării,
12. Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit
decât orice sabie cu două tăişuri, şi pătrunde până la despărţitura
sufletului şi duhului, dintre încheieturi şi măduvă, şi destoinic
este să judece simţirile şi cugetările inimii,
13. Şi nu este nici o făptură ascunsă înaintea Lui, ci toate sunt
goale şi descoperite, pentru ochii Celui în faţa Căruia noi vom da
socoteală.
14. Drept aceea, având Arhiereu mare, Care a străbătut cerurile, pe
Iisus, Fiul lui Dumnezeu, să ţinem cu tărie mărturisirea.
15. Că nu avem Arhiereu care să nu poată suferi cu noi în
slăbiciunile noastre, ci ispitit întru toate după asemănarea
noastră, afară de păcat.
16. Să ne apropiem, deci, cu încredere de tronul harului, ca să
luăm milă şi să aflăm har, spre ajutor, la timp potrivit.
CAPITOLUL 5
Hristos este Arhiereu în veci, Preot după Rânduiala lui
Melchisedec. Pentru cei tari trebuie hrană tare, pentru cei mici,
lapte.
1. Căci orice arhiereu, fiind luat dintre oameni, este pus
pentru oameni, spre cele către Dumnezeu, ca să aducă daruri şi
jertfe pentru păcate;
2. El poate să fie îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi, de
vreme ce şi el este cuprins de slăbiciune.
3. Din această pricină dator este, precum pentru popor, aşa şi
pentru sine să jertfească pentru păcate.
4. Şi nimeni nu-şi ia singur cinstea aceasta, ci dacă este chemat
de Dumnezeu după cum şi Aaron.
5. Aşa şi Hristos nu S-a preaslăvit pe Sine însuşi, ca să Se facă
arhiereu, ci Cel ce a grăit către El: "Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi
Te-am născut".
6. În alt loc se zice: "Tu eşti Preot în veac după rânduiala lui
Melchisedec".
7. El, în zilele trupului Său, a adus, cu strigăt şi cu lacrimi,
cereri şi rugăciuni către Cel ce putea să-L mântuiască din moarte
şi auzit a fost pentru evlavia Sa,
8. Şi deşi era Fiu, a învăţat ascultarea din cele ce a
pătimit,
9. Şi desăvârşindu-Se, S-a făcut tuturor celor ce-L ascultă pricină
de mântuire veşnică.
10. Iar de Dumnezeu a fost numit: Arhiereu după rânduiala lui
Melchisedec.
11. În privinţa aceasta avem mult de vorbit şi lucruri grele de
tâlcuit, de vreme ce v-aţi făcut greoi la auzit.
12. Căci voi, care de multă vreme s-ar fi cuvenit să fiţi
învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă ca cineva să vă înveţe cele
dintâi începuturi ale cuvintelor lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi
nevoie de lapte, nu de hrană tare.
13. Pentru că oricine se hrăneşte cu lapte este nepriceput în
cuvântul dreptăţii, de vreme ce este prunc.
14. Iar hrana tare este pentru cei desăvârşiţi, care au prin
obişnuinţă simţurile învăţate să deosebească binele şi
răul.
CAPITOLUL 6
Trebuie să tindem către desăvârşire. Credinţa lui Avraam şi
jurământul lui Dumnezeu.
1. De aceea, lăsând cuvântul de început despre Hristos, să ne
ridicăm spre ceea ce este desăvârşit, fără să mai punem din nou
temelia învăţăturii despre pocăinţa de faptele moarte şi despre
credinţa în Dumnezeu,
2. A învăţăturii despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre
învierea morţilor şi despre judecata veşnică.
3. Şi aceasta vom face-o cu voia lui Dumnezeu.
4. Căci este cu neputinţă pentru cei ce s-au luminat odată şi au
gustat darul cel ceresc şi părtaşi s-au făcut Duhului
Sfânt,
5. Şi au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile
veacului viitor,
6. Cu neputinţă este pentru ei, dacă au căzut, să se înnoiască
iarăşi spre pocăinţă, fiindcă ei răstignesc loruşi, a doua oară, pe
Fiul lui Dumnezeu şi-L fac de batjocură.
7. Ţarina, când absoarbe ploaia ce se coboară adeseori asupra ei şi
rodeşte iarba folositoare celor pentru care a fost muncită,
primeşte binecuvântarea de la Dumnezeu;
8. Dar dacă aduce spini şi ciulini, se face netrebnică şi blestemul
îi stă aproape iar la urmă focul o aşteaptă.
9. Despre voi, iubiţilor, deşi vorbim astfel, suntem încredinţaţi
de lucruri mai bune şi aducătoare de mântuire.
10. Căci Dumnezeu nu este nedrept, ca să uite lucrul vostru şi
dragostea pe care aţi arătat-o pentru numele Lui, voi, care aţi
slujit şi slujiţi sfinţilor.
11. Dorind dar, ca fiecare dintre voi să arate aceeaşi râvnă spre
adeverirea nădejdii, până la sfârşit,
12. Ca să nu fiţi greoi, ci următori ai celor ce, prin credinţă şi
îndelungă-răbdare, moştenesc făgăduinţele.
13. Căci Dumnezeu, când a dat făgăduinţă lui Avraam, de vreme ce
n-avea pe nimeni mai mare, pe care să Se jure, S-a jurat pe Sine
însuşi,
14. Zicând: "Cu adevărat, binecuvântând te voi binecuvânta, şi
înmulţind te voi înmulţi".
15. Şi aşa, având Avraam îndelungă-răbdare, a dobândit
făgăduinţa.
16. Pentru că oamenii se jură pe cel ce e mai mare şi jurământul e
la ei o chezăşie şi sfârşitul oricărei neînţelegeri.
17. În aceasta, Dumnezeu voind să arate şi mai mult, moştenitorilor
făgăduinţei, nestrămutarea hotărârii Sale, a pus la mijloc
jurământul:
18. Ca prin două fapte nestrămutate - făgăduinţa şi jurământul - în
care e cu neputinţă ca Dumnezeu să fi minţit, noi, cei ce căutăm
scăpare, să avem îndemn puternic ca să ţinem nădejdea pusă
înainte,
19. Pe care o avem ca o ancoră a sufletului, neclintită şi tare,
intrând dincolo de catapeteasmă,
20. Unde Iisus a intrat pentru noi ca înaintemergător, fiind făcut
Arhiereu în veac, după rânduiala lui Melchisedec.
CAPITOLUL 7
Melchisedec este mai mare decât Avraam şi decât Leviţii. Hristos
este, în veac, Arhiereul nostru desăvârşit.
1. Căci acest Melchisedec, rege al Salemului, preot al lui
Dumnezeu cel Preaînalt, care a întâmpinat pe Avraam, pe când se
întorcea de la nimicirea regilor şi l-a binecuvântat,
2. Căruia Avraam i-a dat şi zeciuială din toate, se tâlcuieşte mai
întâi: rege al dreptăţii, apoi şi rege al Salemului, adică rege al
păcii,
3. Fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început
al zilelor, nici sfârşit al vieţii, ci, asemănat fiind Fiului lui
Dumnezeu, el rămâne preot pururea.
4. Vedeţi, dar, cât de mare e acesta, căruia chiar patriarhul
Avraam i-a dat zeciuială din prada de război.
5. Şi cei dintre fiii lui Levi, care primesc preoţia, au poruncă
după lege, ca să ia zeciuială de la popor, adică de la fraţii lor,
măcar că şi aceştia au ieşit din coapsele lui Avraam;
6. Iar Melchisedec, care nu-şi trage neamul din ei, a primit
zeciuială de la Avraam şi pe Avraam, care avea făgăduinţele, l-a
binecuvântat.
7. Fără de nici o îndoială, cel mai mic ia binecuvântare de la cel
mai mare.
8. Şi aici iau zeciuială nişte oameni muritori, pe când dincolo,
unul care e dovedit că este viu.
9. Şi ca să spun aşa, prin Avraam, a dat zeciuială şi Levi, cel ce
lua zeciuială,
10. Fiindcă el era încă în coapsele lui Avraam, când l-a întâmpinat
Melchisedec.
11. Dacă deci desăvârşirea ar fi fost prin preoţia Leviţilor (căci
legea s-a dat poporului pe temeiul preoţiei lor), ce nevoie mai era
să se ridice un alt preot după rânduiala lui Melchisedec, şi să nu
se zică după rânduiala lui Aaron?
12. Iar dacă preoţia s-a schimbat urmează numaidecât şi schimbarea
Legii.
13. Căci Acela, despre Care se spun acestea, îşi ia obârşia dintr-o
altă seminţie, de unde nimeni n-a slujit altarului,
14. Ştiut fiind că Domnul nostru a răsărit din Iuda, iar despre
seminţia acestora, cu privire la preoţi, Moise n-a vorbit
nimic.
15. Apoi este lucru şi mai lămurit că, dacă se ridică un alt preot
după asemănarea lui Melchisedec,
16. El s-a făcut nu după legea unei porunci trupeşti, ci cu puterea
unei vieţi nepieritoare,
17. Căci se mărturiseşte: "Tu eşti Preot în veac, după rânduiala
lui Melchisedec".
18. Astfel, porunca dată întâi se desfiinţează, pentru neputinţa şi
nefolosul ei;
19. Căci Legea n-a desăvârşit nimic, iar în locul ei îşi face cale
o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu.
20. Ci încă a fost la mijloc şi un jurământ, căci pe când aceia
s-au făcut preoţi fără de jurământ,
21. El S-a făcut cu jurământul Celui ce I-a grăit: "Juratu-S-a
Domnul şi nu Se va căi: Tu eşti Preot în veac, după rânduiala lui
Melchisedec".
22. Cu aceasta, Iisus S-a făcut chezaşul unui mai bun
testament.
23. Apoi acolo s-a ridicat un şir de preoţi, fiindcă moartea îi
împiedica să dăinuiască.
24. Aici însă, Iisus, prin aceea că rămâne în veac, are o preoţie
netrecătoare (veşnică).
25. Pentru aceasta, şi poate să mântuiască desăvârşit pe cei ce se
apropie prin El de Dumnezeu, căci pururea e viu ca să mijlocească
pentru ei.
26. Un astfel de Arhiereu se cuvenea să avem: sfânt, fără de
răutate, fără de pată, osebit de cei păcătoşi, şi fiind mai presus
decât cerurile.
27. El nu are nevoie să aducă zilnic jertfe, ca arhiereii: întâi
pentru păcatele lor, apoi pentru ale poporului, căci El a făcut
aceasta o dată pentru totdeauna, aducându-Se jertfă pe Sine
însuşi.
28. Căci Legea pune ca arhierei oameni care au slăbiciune, pe când
cuvântul jurământului, venit în urma Legii, pune pe Fiul,
desăvârşit în veacul veacului.
CAPITOLUL 8
Arhiereul nostru cel ceresc este Mijlocitorul unui nou
aşezământ, mult mai bun decât cel vechi.
1. Lucru de căpetenie din cele spuse este că avem astfel de
Arhiereu care a şezut de-a dreapta tronului slavei în
ceruri,
2. Slujitor Altarului şi Cortului celui adevărat, pe care l-a
înfipt Dumnezeu şi nu omul.
3. Apoi, orice arhiereu este pus ca să aducă daruri şi jertfe; de
aceea trebuincios era ca şi acest Arhiereu să fi avut ceva ce să
aducă.
4. Dacă ar fi pe pământ, nici n-ar fi preot, fiindcă aici sunt
aceia care aduc darurile potrivit Legii,
5. Care slujesc închipuirii şi umbrei celor cereşti, precum a
primit poruncă Moise, când era să facă cortul: "Ia seama, zice
Domnul, să faci toate după chipul ce ţi-a fost arătat în
munte".
6. Acum însă, Arhiereul nostru a dobândit o slujire cu atât mai
osebită, cu cât este şi Mijlocitorul unui testament mai bun, ca
unul care este întemeiat pe mai bune făgăduinţe.
7. Căci dacă (testamentul) cel dintâi ar fi fost fără de prihană,
nu s-ar mai fi căutat loc pentru al doilea;
8. Ci Dumnezeu îi mustră şi le zice: "Iată vin zile, zice Domnul,
când voi face, cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda, testament
nou,
9. Nu ca testamentul pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua
când i-am apucat de mână ca să-i scot din pământul Egiptului; căci
ei n-au rămas în testamentul Meu, de aceea şi Eu i-am părăsit -
zice Domnul.
10. Că acesta e testamentul pe care îl voi face cu casa lui Israel,
după acele zile, zice Domnul: Pune-voi legile Mele în cugetul lor
şi în inima lor le voi scrie, şi voi fi lor Dumnezeu şi ei vor fi
poporul Meu.
11. Şi nu va mai învăţa fiecare pe vecinul său şi fiecare pe
fratele său zicând: Cunoaşte pe Domnul! - căci toţi Mă vor
cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare al lor;
12. Căci voi fi milostiv cu nedreptăţile lor şi de păcatele lor
nu-Mi voi mai aduce aminte".
13. Şi zicând: "Nou", Domnul a învechit pe cel dintâi. Iar ce se
învecheşte şi îmbătrâneşte, aproape este de pieire.
CAPITOLUL 9
Cortul Mărturiei şi jertfele Legii vechi. Ispăşirea după Legea
veche nu este îndestulătoare. Ispăşirea făcută de Hristos este
desăvârşită.
1. Deci şi cei dintâi (Aşezământ) avea orânduieli pentru slujba
dumnezeiască şi un altar pământesc,
2. Căci s-a pregătit cortul mărturiei. În el se aflau, mai întâi,
sfeşnicul şi masa şi pâinile punerii înainte; partea aceasta se
numeşte Sfânta.
3. Apoi, după catapeteasma a doua, era cortul numit Sfânta
Sfintelor,
4. Având altarul tămâierii de aur şi chivotul Aşezământului ferecat
peste tot cu aur, în care era năstrapa de aur, care avea mana, era
toiagul lui Aaron ce odrăslise şi tablele Legii.
5. Deasupra chivotului erau heruvimii slavei, care umbreau altarul
împăcării; despre acestea nu putem acum să vorbim cu
de-amănuntul.
6. Astfel fiind întocmite aceste încăperi, preoţii intrau totdeauna
în cortul cel dintâi, săvârşind slujbele dumnezeieşti;
7. În cel de-al doilea însă numai arhiereul, o dată pe an, şi nu
fără de sânge, pe care îl aducea pentru sine însuşi şi pentru
greşealele poporului.
8. Prin aceasta, Duhul Sfânt ne lămureşte că drumul către Sfânta
Sfintelor nu era să fie arătat, câtă vreme cortul întâi mai sta în
picioare,
9. Care era o pildă pentru timpul de faţă şi însemna că darurile şi
jertfele ce se aduceau n-aveau putere să desăvârşească cugetul
închinătorului.
10. Acestea erau numai legiuiri pământeşti - despre mâncăruri,
despre băuturi, despre felurite spălări - şi erau porunci până la
vremea îndreptării.
11. Iar Hristos, venind Arhiereu al bunătăţilor celor viitoare, a
trecut prin cortul cel mai mare şi mai desăvârşit, nu făcut de
mână, adică nu din zidirea aceasta;
12. El a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor, nu cu
sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, şi a dobândit
o veşnică răscumpărare.
13. Căci dacă sângele ţapilor şi al taurilor şi cenuşa junincii,
stropind pe cei spurcaţi, îi sfinţeşte spre curăţirea
trupului,
14. Cu cât mai mult sângele lui Hristos, Care, prin Duhul cel
veşnic, S-a adus lui Dumnezeu pe Sine, jertfă fără de prihană, va
curăţi cugetul vostru de faptele cele moarte, ca să slujiţi
Dumnezeului celui viu?
15. Şi pentru aceasta El este Mijlocitorul unui nou testament, ca
prin moartea suferită spre răscumpărarea greşealelor de sub întâiul
testament, cei chemaţi să ia făgăduinţa moştenirii
veşnice.
16. Căci unde este testament, trebuie neapărat să fie vorba despre
moartea celui ce a făcut testamentul.
17. Un testament ajunge temeinic după moarte, fiindcă nu are nici o
putere, câtă vreme trăieşte cel ce l-a făcut.
18. De aceea, nici cel dintâi n-a fost sfinţit fără
sânge.
19. Într-adevăr Moise, după ce a rostit faţă cu tot poporul toate
poruncile din Lege, luând sângele cel de viţei şi de ţapi, cu apă
şi cu lână roşie şi cu isop, a stropit şi cartea şi pe tot
poporul,
20. Şi a zis: "Acesta este sângele testamentului pe care l-a
poruncit vouă Dumnezeu".
21. Şi a stropit, de asemenea, cu sânge, cortul şi toate vasele
pentru slujbă.
22. După Lege, aproape toate se curăţesc cu sânge, şi fără vărsare
de sânge nu se dă iertare.
23. Trebuie dar ca chipurile celor din ceruri să fie curăţite prin
acestea, iar cele cereşti înseşi cu jertfe mai bune decât
acestea.
24. Căci Hristos n-a intrat într-o Sfântă a Sfintelor făcută de
mâini - închipuirea celei adevărate - ci chiar în cer, ca să Se
înfăţişeze pentru noi înaintea lui Dumnezeu;
25. Iar nu ca să Se aducă pe Sine însuşi jertfă de mai multe ori -
ca arhiereul care intră în Sfânta Sfintelor cu sânge străin, în
fiecare an.
26. Altfel, ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori, de la
întemeierea lumii; ci acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o
dată, spre ştergerea păcatului, prin jertfa Sa.
27. Şi precum este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după
aceea să fie judecata,
28. Tot aşa şi Hristos, după ce a fost adus o dată jertfă, ca să
ridice păcatele multora, a doua oară fără de păcat Se va arăta
celor ce cu stăruinţă Îl aşteaptă spre mântuire.
CAPITOLUL 10
Legea este umbra Noului Testament. Lauda credinţei
statornice.
1. În adevăr, Legea având umbra bunurilor viitoare, iar nu
însuşi chipul lucrurilor, nu poate niciodată - cu aceleaşi jertfe,
aduse neîncetat în fiecare an - să facă desăvârşiţi pe cei ce se
apropie.
2. Altfel, n-ar fi încetat oare jertfele aduse, dacă cei ce
săvârşesc slujba dumnezeiască, fiind o dată curăţiţi, n-ar mai avea
nici o conştiinţă a păcatelor?
3. Ci prin ele, an de an, se face amintirea păcatelor.
4. Pentru că este cu neputinţă ca sângele de tauri şi de ţapi să
înlăture păcatele.
5. Drept aceea, intrând în lume, zice: "Jertfă şi prinos n-ai voit,
dar mi-ai întocmit trup.
6. Arderi de tot şi jertfe pentru păcat nu ţi-au plăcut;
7. Atunci am zis: Iată vin, în sulul cărţii este scris despre mine,
să fac voia Ta, Dumnezeule".
8. Zicând mai sus că: "Jertfă şi prinoase şi arderile de tot şi
jertfele pentru păcat n-ai voit, nici nu Ţi-au plăcut", care se
aduc după Lege,
9. Atunci a zis: "Iată vin ca să fac voia Ta, Dumnezeule". El
desfiinţează deci pe cei dintâi ca să statornicească pe al
doilea.
10. Întru această voinţă suntem sfinţiţi, prin jertfa trupului lui
Iisus Hristos, o dată pentru totdeauna.
11. Şi orice preot stă şi slujeşte în fiecare zi şi aceleaşi jertfe
aduce de multe ori, ca unele care niciodată nu pot să înlăture
păcatele.
12. Acesta dimpotrivă, aducând o singură jertfă pentru păcate, a
şezut în vecii vecilor, de-a dreapta lui Dumnezeu,
13. Şi aşteaptă până ce vrăjmaşii Lui vor fi puşi aşternut
picioarelor Lui.
14. Căci printr-o singură jertfă adusă, a adus la veşnică
desăvârşire pe cei ce se sfinţesc;
15. Dar şi Duhul cel Sfânt ne mărturiseşte aceasta, fiindcă după ce
a zis:
16. "Acesta este aşezământul pe care îl voi întocmi cu ei, după
acele zile - zice Domnul: Da-voi legile Mele în inimile lor şi le
voi scrie în cugetele lor".
17. Şi adaugă: "Iar de păcatele lor şi de fărădelegile lor nu-Mi
voi mai aduce aminte".
18. Unde este dar iertarea acestora, nu mai este jertfă pentru
păcate.
19. Drept aceea, fraţilor, având îndrăzneală, să intrăm în Sfânta
Sfintelor, prin sângele lui Iisus,
20. Pe calea cea nouă şi vie pe care pentru noi a înnoit-o, prin
catapeteasmă, adică prin trupul Său,
21. Şi având mare preot peste casa lui Dumnezeu,
22. Să ne apropiem cu inimă curată, întru plinătatea credinţei,
curăţindu-ne prin stropire inimile de orice cuget rău, şi
spălându-ne trupul în apă curată,
23. Să ţinem mărturisirea nădejdii cu neclintire, pentru că
credincios este Cel ce a făgăduit,
24. Şi să luăm seama unul altuia, ca să ne îndemnăm la dragoste şi
la fapte bune,
25. Fără să părăsim Biserica noastră, precum le este obiceiul
unora, ci îndemnători făcându-ne, cu atât mai mult, cu cât vedeţi
că se apropie ziua aceea.
26. Căci dacă păcătuim de voia noastră, după ce am luat cunoştiinţă
despre adevăr, nu ne mai rămâne, pentru păcate, nici o
jertfă,
27. Ci o înfricoşată aşteptare a judecăţii şi iuţimea focului care
va mistui pe cei potrivnici.
28. Călcând cineva Legea lui Moise, e ucis fără de milă, pe
cuvântul a doi sau trei martori;
29. Gândiţi-vă: cu cât mai aspră fi-va pedeapsa cuvenită celui ce a
călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, şi a nesocotit sângele
testamentului cu care s-a sfinţit, şi a batjocorit duhul
harului.
30. Căci cunoaştem pe Cel ce a zis: "A Mea este răzbunarea; Eu voi
răsplăti". Şi iarăşi: "Domnul va judeca pe poporul Său".
31. Înfricoşător lucru este să cădem în mâinile Dumnezeului celui
viu.
32. Aduceţi-vă, dar, aminte mai întâi de zilele în care, după ce
aţi fost luminaţi, aţi răbdat luptă grea de suferinţe,
33. Parte făcându-vă privelişte cu ocările şi cu necazurile
îndurate, parte suferind împreună cu cei ce treceau prin unele ca
acestea,
34. Căci aţi avut milă de cei închişi, iar răpirea averilor voastre
aţi primit-o cu bucurie, bine ştiind că voi aveţi o mai bună şi
statornică avere.
35. Nu lepădaţi dar încrederea voastră, care are mare
răsplătire.
36. Căci aveţi nevoie de răbdare ca, făcând voia lui Dumnezeu, să
dobândiţi făgăduinţa.
37. "Căci mai este puţin timp, prea puţin, şi Cel ce e să vină, va
veni şi nu va întârzia;
38. Iar dreptul din credinţă va fi viu; şi de se va îndoi cineva,
nu va binevoi sufletul Meu întru el".
39. Noi nu suntem (fii) ai îndoielii spre pieire, ci ai credinţei
spre dobândirea sufletului.
CAPITOLUL 11
Credinţa şi roadele ei, dovedite cu pilda drepţilor din Vechiul
Testament.
1. Iar credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea
lucrurilor celor nevăzute.
2. Prin ea, cei din vechime au dat buna lor mărturie.
3. Prin credinţă înţelegem că s-au întemeiat veacurile prin
cuvântul lui Dumnezeu, de s-au făcut din nimic cele ce se
văd.
4. Prin credinţă, Abel a adus lui Dumnezeu mai bună jertfă decât
Cain, pentru care a luat mărturie că este drept, mărturisind
Dumnezeu despre darurile lui; şi prin credinţă grăieşte şi azi,
deşi a murit.
5. Prin credinţă, Enoh a fost luat de pe pământ ca să nu vadă
moartea, şi nu s-a mai aflat, pentru că Dumnezeu îl strămutase,
căci mai înainte de a-l strămuta, el a avut mărturie că a
bine-plăcut lui Dumnezeu.
6. Fără credinţă, dar, nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui
Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El
este şi că Se face răsplătitor celor care Îl caută.
7. Prin credinţă, luând Noe înştiinţare de la Dumnezeu despre cele
ce nu se vedeau încă, a gătit, cu evlavie, o corabie spre mântuirea
casei sale; prin credinţă el a osândit lumea şi dreptăţii celei din
credinţă s-a făcut moştenitor.
8. Prin credinţă, Avraam, când a fost chemat, a ascultat şi a ieşit
la locul pe care era să-l ia spre moştenire şi a ieşit neştiind
încotro merge.
9. Prin credinţă, a locuit vremelnic în pământul făgăduinţei, ca
într-un pământ străin, locuind în corturi cu Isaac şi cu Iacov, cei
dimpreună moştenitori ai aceleiaşi făgăduinţe;
10. Căci aştepta cetatea cu temelii puternice, al cărei meşter şi
lucrător este Dumnezeu.
11. Prin credinţă, şi Sara însăşi a primit putere să zămislească
fiu, deşi trecuse de vârsta cuvenită, pentru că ea L-a socotit
credincios pe Cel ce făgăduise.
12. Pentru aceea, dintr-un singur om, şi acela ca şi mort, s-au
născut atâţia urmaşi - mulţi "ca stelele cerului şi ca nisipul cel
fără de număr de pe ţărmul mării".
13. Toţi aceştia au murit întru credinţă, fără să primească
făgăduinţele, ci văzându-le de departe şi iubindu-le cu dor şi
mărturisind că pe pământ ei sunt străini şi călători.
14. Iar cei ce grăiesc unele ca acestea dovedesc că ei îşi caută
lor patrie.
15. Într-adevăr, dacă ar fi avut în minte pe aceea din care
ieşiseră, aveau vreme să se întoarcă.
16. Dar acum ei doresc una mai bună, adică pe cea cerească. Pentru
aceea Dumnezeu nu Se ruşinează de ei ca să Se numească Dumnezeul
lor, căci le-a gătit lor cetate.
17. Prin credinţă, Avraam, când a fost încercat, a adus pe Isaac
(jertfă). Cel ce primise făgăduinţele aducea jertfă pe fiul său
unul născut!
18. Către el grăise Dumnezeu: "Că în Isaac ţi se va chema ţie
urmaş".
19. Dar Avraam a socotit că Dumnezeu este puternic să-l învieze şi
din morţi; drept aceea l-a dobândit înapoi ca un fel de pildă (a
învierii) Lui.
20. Prin credinţa despre cele viitoare a binecuvântat Isaac pe
Iacov şi pe Esau.
21. Prin credinţă Iacov, când a fost să moară, a binecuvântat pe
fiecare din fiii lui Iosif şi s-a închinat, rezemându-se pe vârful
toiagului său.
22. Prin credinţă Iosif, la sfârşitul vieţii, a pomenit despre
ieşirea fiilor lui Israel şi a dat porunci cu privire la oasele
sale.
23. Prin credinţă, când s-a născut Moise, a fost ascuns de părinţii
lui trei luni, căci l-au văzut prunc frumos şi nu s-au temut de
porunca regelui.
24. Prin credinţă, Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie
numit fiul fiicei lui Faraon,
25. Ci a ales mai bine să pătimească cu poporul lui Dumnezeu, decât
să aibă dulceaţa cea trecătoare a păcatului,
26. Socotind că batjocorirea pentru Hristos este mai mare bogăţie
decât comorile Egiptului, fiindcă se uita la răsplătire.
27. Prin credinţă, a părăsit Egiptul, fără să se teamă de urgia
regelui, căci a rămas neclintit, ca cel care vede pe Cel
nevăzut.
28. Prin credinţă, a rânduit Paştile şi stropirea cu sânge, ca
îngerul nimicitor să nu se atingă de cei întâi-născuţi ai
lor.
29. Prin credinţă au trecut israeliţii Marea Roşie, ca pe uscat, pe
care egiptenii, încercând şi ei s-o treacă, s-au înecat.
30. Prin credinţă, zidurile Ierihonului au căzut, după ce au fost
înconjurate şapte zile.
31. Prin credinţă Rahav, desfrânata, fiindcă primise cu pace
iscoadele, n-a pierit împreună cu cei neascultători.
32. Şi ce voi mai zice? Căci timpul nu-mi va ajunge, ca să vorbesc
de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftae, de David, de Samuel şi
de prooroci,
33. Care prin credinţă, au biruit împărăţii, au făcut dreptate, au
dobândit făgăduinţele, au astupat gurile leilor,
34. Au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au
împuternicit, din slabi ce erau s-au făcut tari în război, au
întors taberele vrăjmaşilor pe fugă;
35. Unele femei şi-au luat pe morţii lor înviaţi. Iar alţii au fost
chinuiţi, neprimind izbăvirea, ca să dobândească mai bună
înviere;
36. Alţii au suferit batjocură şi bici, ba chiar lanţuri şi
închisoare;
37. Au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi
cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de
oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău
primiţi.
38. Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, şi în
munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului.
39. Şi toţi aceştia, mărturisiţi fiind prin credinţă, n-au primit
făgăduinţa,
40. Pentru că Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei să
nu ia fără noi desăvârşirea.
CAPITOLUL 12
Răbdare şi sfinţenie.
1. De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de
mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne
împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă
înainte.
2. Cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul
credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea,
n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de-a dreapta tronului lui
Dumnezeu.
3. Luaţi aminte, dar, la Cel ce a răbdat de la păcătoşi, asupra Sa,
o atât de mare împotrivire, ca să nu vă lăsaţi osteniţi, slăbind în
sufletele voastre.
4. În lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi împotrivit încă până la
sânge.
5. Şi aţi uitat îndemnul care vă grăieşte ca unor fii: "Fiul meu,
nu dispreţui certarea Domnului, nici nu te descuraja, când eşti
mustrat de El.
6. Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot
fiul pe care îl primeşte".
7. Răbdaţi spre înţelepţire, Dumnezeu se poartă cu voi ca faţă de
fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l
pedepseşte?
8. Iar dacă sunteţi fără de certare, de care toţi au parte, atunci
sunteţi fii nelegitimi şi nu fii adevăraţi.
9. Apoi dacă am avut pe părinţii noştri după trup, care să ne
certe, şi ne sfiam de ei, oare nu ne vom supune cu atât mai vârtos
Tatălui duhurilor, ca să avem viaţă?
10. Pentru că ei, precum găseau cu cale, ne pedepseau pentru puţine
zile, iar Acesta, spre folosul nostru, ca să ne împărtăşim de
sfinţenia Lui.
11. Orice mustrare, la început, nu pare că e de bucurie, ci de
întristare, dar mai pe urmă dă celor încercaţi cu ea roada paşnică
a dreptăţii.
12. Pentru aceea, "îndreptaţi mâinile cele ostenite şi genunchii
cei slăbănogiţi.
13. Faceţi cărări drepte pentru picioarele voastre", aşa încât cine
este şchiop să nu se abată, ci mai vârtos să se vindece.
14. Căutaţi pacea cu toţi şi sfinţenia, fără de care nimeni nu va
vedea pe Domnul,
15. Veghind cu luare aminte ca nimeni să nu rămână lipsit de harul
lui Dumnezeu şi ca nu cumva, odrăslind vreo pricină de amărăciune,
să vă tulbure, şi prin ea mulţi să se molipsească.
16. Şi să nu fie vreunul desfrânat sau întinat ca Esau, care pentru
o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi născut.
17. Ştiţi că mai pe urmă, când a dorit să moştenească
binecuvântarea, nu a fost luat în seamă, căci, deşi cu lacrimi a
căutat, n-a mai avut cum să schimbe hotărârea.
18. Căci voi nu v-aţi apropiat nici de muntele ce putea fi pipăit,
nici de focul care ardea cu flacără, nici de nor, nici de beznă,
nici de vijelie,
19. Nici de glasul trâmbiţei, nici de răsunetul cuvintelor despre
care cei ce îl auzeau s-au rugat să nu li se mai
grăiască,
20. Deoarece nu puteau să sufere porunca: "Chiar dacă şi fiară de
s-ar atinge de munte, să fie ucisă cu pietre, sau să fie străpunsă
cu săgeata",
21. Şi atât de înfricoşătoare era arătarea, încât Moise a zis:
"Sunt înspăimântat şi mă cutremur!".
22. Ci v-aţi apropiat de muntele Sion şi de cetatea Dumnezeului
celui viu, de Ierusalimul cel ceresc şi de zeci de mii de îngeri,
în adunare sărbătorească,
23. Şi de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri
şi de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, şi de duhurile drepţilor celor
desăvârşiţi,
24. Şi de Iisus, Mijlocitorul noului testament, şi de sângele
stropirii care grăieşte mai bine decât al lui Abel.
25. Luaţi seama să nu vă lepădaţi de Cel care vorbeşte. Căci dacă
aceia n-au scăpat de pedeapsă, nevoind să asculte pe cel ce le
grăia pe pământ, cu atât mai mult noi - îndepărtându-ne de Cel ce
ne grăieşte din ceruri -
26. Al Cărui glas, odinioară, a zguduit pământul, iar acum,
vorbind, a făgăduit: "Încă o dată voi clătina nu numai pământul, ci
şi cerul".
27. Iar prin aceea că zice: "Încă o dată" arată schimbarea celor
clătinate, ca a unor lucruri făcute, ca să rămână cele
neclintite.
28. De aceea, fiindcă primim o împărăţie neclintită, să fim
mulţumitori, şi aşa să-I aducem lui Dumnezeu închinare plăcută, cu
evlavie şi cu sfială.
29. Căci "Dumnezeul nostru este şi foc mistuitor".
CAPITOLUL 13
Îndemn la viaţă creştinească şi la credinţă
curată.
1. Rămâneţi întru dragostea frăţească.
2. Primirea de oaspeţi să n-o uitaţi căci prin aceasta unii, fără
ca să ştie, au primit în gazdă, îngeri.
3. Aduceţi-vă aminte de cei închişi, ca şi cum aţi fi închişi cu
ei; aduceţi-vă aminte de cei ce îndură rele, întrucât şi voi
sunteţi în trup.
4. Cinstită să fie nunta întru toate şi patul nespurcat. Iar pe
desfrânaţi îi va judeca Dumnezeu.
5. Feriţi-vă de iubirea de argint şi îndestulaţi-vă cu cele ce
aveţi, căci însuşi Dumnezeu a zis: "Nu te voi lăsa, nici nu te voi
părăsi".
6. Pentru aceea, având bună îndrăzneală, să zicem: "Domnul este
într-ajutorul meu; nu mă voi teme! Ce-mi va face mie
omul?".
7. Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă
cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat
viaţa şi urmaţi-le credinţa.
8. Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi.
9. Nu vă lăsaţi furaţi de învăţăturile străine cele de multe
feluri; căci bine este să vă întăriţi prin har inima voastră, nu cu
mâncăruri, de la care n-au avut nici un folos cei ce au umblat cu
ele.
10. Avem altar, de la care nu au dreptul să mănânce cei ce slujesc
cortului.
11. Într-adevăr, trupurile dobitoacelor - al căror sânge e adus de
arhiereu, pentru împăcare, în Sfânta Sfintelor - sunt arse afară
din tabără.
12. Pentru aceea şi Iisus, ca să sfinţească poporul cu sângele Său,
a pătimit în afara porţii.
13. Deci dar să ieşim la El, afară din tabără, luând asupra noastră
ocara Lui.
14. Căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va
să fie.
15. Aşadar, prin El să aducem pururea lui Dumnezeu jertfă de laudă,
adică rodul buzelor, care preaslăvesc numele Lui.
16. Iar facerea de bine şi întrajutorarea nu le daţi uitării; căci
astfel de jertfe sunt bine plăcute lui Dumnezeu.
17. Ascultaţi pe mai-marii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei
priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă, ca
să facă aceasta cu bucurie şi nu suspinând, căci aceasta nu v-ar fi
de folos.
18. Rugaţi-vă pentru noi; căci suntem încredinţaţi că avem un cuget
bun, dorind ca întru toate cu cinste să trăim.
19. Şi mai mult vă rog să faceţi aceasta, ca să vă fiu dat înapoi
mai curând.
20. Iar Dumnezeul păcii, Cel ce, prin sângele unui testament
veşnic, a sculat din morţi pe Păstorul cel mare al oilor, pe Domnul
nostru Iisus,
21. Să vă întărească în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui, şi
să lucreze în noi ceea ce este bine plăcut în faţa Lui, prin Iisus
Hristos, Căruia fie slava în vecii vecilor. Amin!
22. Şi vă rog, fraţilor, să îngăduiţi acest cuvânt de îndemn, căci
vi l-am scris pe scurt.
23. Să ştiţi că fratele Timotei este slobod. Dacă vine mai degrabă,
vă voi vedea împreună cu el.
24. Îmbrăţişaţi pe toţi mai-marii voştri şi pe toţi sfinţii. Vă
îmbrăţişează cei din Italia.
25. Harul fie cu voi cu toţi! Amin.
|