CAPITOLUL 1
Mulţumire lui Dumnezeu pentru credinţa corintenilor. Răul
dezbinărilor. Cuvântul Crucii: nebunie pentru cei ce pier, puterea
lui Dumnezeu pentru cei ce se mântuiesc.
1. Pavel, chemat apostol al lui Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi
fratele Sostene,
2. Bisericii lui Dumnezeu care este în Corint, celor sfinţiţi în
Iisus Hristos, celor numiţi sfinţi, împreună cu toţi cei ce cheamă
numele Domnului nostru Iisus Hristos în tot locul, şi al lor şi al
nostru:
3. Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul
nostru Iisus Hristos.
4. Mulţumesc totdeauna Dumnezeului meu pentru voi, pentru harul lui
Dumnezeu, dat vouă în Hristos Iisus.
5. Căci întru El v-aţi îmbogăţit deplin întru toate, în tot
cuvântul şi în toată cunoştinţa;
6. Astfel mărturia lui Hristos s-a întărit în voi,
7. Încât voi nu sunteţi lipsiţi de nici un dar, aşteptând arătarea
Domnului nostru Iisus Hristos,
8. Care vă va şi întări până la sfârşit, ca să fiţi nevinovaţi în
ziua Domnului nostru Iisus Hristos.
9. Credincios este Dumnezeu, prin Care aţi fost chemaţi la
împărtăşirea cu Fiul Său Iisus Hristos, Domnul nostru.
10. Vă îndemn, fraţilor, pentru numele Domnului nostru Iisus
Hristos, ca toţi să vorbiţi la fel şi să nu fie dezbinări între
voi; ci să fiţi cu totul uniţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi
înţelegere.
11. Căci, fraţii mei, despre voi, prin cei din casa lui Hloe mi-a
venit ştire că la voi sunt certuri;
12. Şi spun aceasta, că fiecare dintre voi zice: Eu sunt al lui
Pavel, iar eu sunt al lui Apollo, iar eu sunt al lui Chefa, iar eu
sunt al lui Hristos!
13. Oare s-a împărţit Hristos? Nu cumva s-a răstignit Pavel pentru
voi? Sau fost-aţi botezaţi în numele lui Pavel?
14. Mulţumesc lui Dumnezeu că pe nici unul din voi n-am botezat,
decât pe Crispus şi pe Gaius,
15. Ca să nu zică cineva că aţi fost botezaţi în numele
meu.
16. Am botezat şi casa lui Ştefana; afară de aceştia nu ştiu să mai
fi botezat pe altcineva.
17. Căci Hristos nu m-a trimis ca să botez, ci să binevestesc, dar
nu cu înţelepciunea cuvântului, ca să nu rămână zadarnică crucea
lui Hristos.
18. Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar
pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu.
19. Căci scris este: "Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi
ştiinţa celor învăţaţi voi nimici-o".
20. Unde este înţeleptul? Unde e cărturarul? Unde e cercetătorul
acestui veac? Au n-a dovedit Dumnezeu nebună înţelepciunea lumii
acesteia?
21. Căci de vreme ce întru înţelepciunea lui Dumnezeu lumea n-a
cunoscut prin înţelepciune pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu să
mântuiască pe cei ce cred prin nebunia propovăduirii.
22. Fiindcă şi iudeii cer semne, iar elinii caută
înţelepciune,
23. Însă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit: pentru iudei,
sminteală; pentru neamuri, nebunie.
24. Dar pentru cei chemaţi, şi iudei şi elini: pe Hristos, puterea
lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu.
25. Pentru că fapta lui Dumnezeu, socotită de către oameni nebunie,
este mai înţeleaptă decât înţelepciunea lor şi ceea ce se pare ca
slăbiciune a lui Dumnezeu, mai puternică decât tăria
oamenilor.
26. Căci, priviţi chemarea voastră, fraţilor, că nu mulţi sunt
înţelepţi după trup, nu mulţi sunt puternici, nu mulţi sunt de bun
neam;
27. Ci Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze
pe cei înţelepţi; Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să
le ruşineze pe cele tari;
28. Dumnezeu Şi-a ales pe cele de neam jos ale lumii, pe cele
nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce
sunt,
29. Ca nici un trup să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.
30. Din El, dar, sunteţi voi în Hristos Iisus, Care pentru noi S-a
făcut înţelepciune de la Dumnezeu şi dreptate şi sfinţire şi
răscumpărare,
31. Pentru ca, după cum este scris: "Cel ce se laudă în Domnul să
se laude".
CAPITOLUL 2
Propovăduirea Evangheliei nu stă în măiestria cuvintelor, nici
în înţelepciunea lumească, ci în înţelepciunea cea după
Dumnezeu.
1. Şi eu, fraţilor, când am venit la voi şi v-am vestit taina
lui Dumnezeu, n-am venit ca iscusit cuvântător sau ca
înţelept.
2. Căci am judecat să nu ştiu între voi altceva, decât pe Iisus
Hristos, şi pe Acesta răstignit.
3. Şi eu întru slăbiciune şi cu frică şi cu cutremur mare am fost
la voi.
4. Iar cuvântul meu şi propovăduirea mea nu stăteau în cuvinte de
înduplecare ale înţelepciunii omeneşti, ci în adeverirea Duhului şi
a puterii,
5. Pentru ca credinţa voastră să nu fie în înţelepciunea oamenilor,
ci în puterea lui Dumnezeu.
6. Şi înţelepciunea o propovăduim la cei desăvârşiţi, dar nu
înţelepciunea acestui veac, nici a stăpânitorilor acestui veac,
care sunt pieritori,
7. Ci propovăduim înţelepciunea de taină a lui Dumnezeu, ascunsă,
pe care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de veci, spre slava
noastră,
8. Pe care nici unul dintre stăpânitorii acestui veac n-a
cunoscut-o, căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe
Domnul slavei;
9. Ci precum este scris: "Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a
auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit
Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El".
10. Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său, fiindcă
Duhul toate le cercetează, chiar şi adâncurile lui
Dumnezeu.
11. Căci cine dintre oameni ştie ale omului, decât duhul omului,
care este în el? Aşa şi cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a
cunoscut, decât Duhul lui Dumnezeu.
12. Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu,
ca să cunoaştem cele dăruite nouă de Dumnezeu;
13. Pe care le şi grăim, dar nu în cuvinte învăţate din
înţelepciunea omenească, ci în cuvinte învăţate de la Duhul Sfânt,
lămurind lucruri duhovniceşti oamenilor duhovniceşti.
14. Omul firesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci
pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înţeleagă, fiindcă ele se
judecă duhovniceşte.
15. Dar omul duhovnicesc toate le judecă, pe el însă nu-l judecă
nimeni;
16. Căci "Cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-L înveţe pe El?"
Noi însă avem gândul lui Hristos.
CAPITOLUL 3
Răul dezbinărilor. Temelia Bisericii este Hristos. Creştinii
sunt Biserica lui Dumnezeu.
1. Şi eu, fraţilor, n-am putut să vă vorbesc ca unor oameni
duhovniceşti, ci ca unora trupeşti, ca unor prunci în
Hristos.
2. Cu lapte v-am hrănit, nu cu bucate, căci încă nu puteaţi mânca
şi încă nici acum nu puteţi,
3. Fiindcă sunteţi tot trupeşti. Câtă vreme este între voi pizmă şi
ceartă şi dezbinări, nu sunteţi, oare, trupeşti şi nu după firea
omenească umblaţi?
4. Căci, când zice unul: Eu sunt al lui Pavel, iar altul: Eu sunt
al lui Apollo, au nu sunteţi oameni trupeşti?
5. Dar ce este Apollo? Şi ce este Pavel? Slujitori prin care aţi
crezut voi şi după cum i-a dat Domnul fiecăruia.
6. Eu am sădit, Apollo a udat, dar Dumnezeu a făcut să
crească.
7. Astfel nici cel ce sădeşte nu e ceva, nici cel ce udă, ci numai
Dumnezeu care face să crească.
8. Cel care sădeşte şi cel care udă sunt una şi fiecare îşi va lua
plata după osteneala sa.
9. Căci noi împreună-lucrători cu Dumnezeu suntem; voi sunteţi
ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu.
10. După harul lui Dumnezeu, cel dat mie, eu, ca un înţelept
meşter, am pus temelia; iar altul zideşte. Dar fiecare să ia seama
cum zideşte;
11. Căci nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care
este Iisus Hristos.
12. Iar de zideşte cineva pe această temelie: aur, argint, sau
pietre scumpe, lemne, fân, trestie.
13. Lucrul fiecăruia se va face cunoscut; îl va vădi ziua
(Domnului). Pentru că în foc se descoperă, şi focul însuşi va
lămuri ce fel este lucrul fiecăruia.
14. Dacă lucrul cuiva, pe care l-a zidit, va rămâne, va lua
plată.
15. Dacă lucrul cuiva se va arde, el va fi păgubit; el însă se va
mântui, dar aşa ca prin foc.
16. Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că
Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?
17. De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu
pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteţi
voi.
18. Nimeni să nu se amăgească. Dacă i se pare cuiva, între voi, că
este înţelept în veacul acesta, să se facă nebun, ca să fie
înţelept.
19. Căci înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui
Dumnezeu, pentru că scris este: "El prinde pe cei înţelepţi în
viclenia lor".
20. Şi iarăşi: "Domnul cunoaşte gândurile înţelepţilor, că sunt
deşarte".
21. Aşa că nimeni să nu se laude cu oameni. Căci toate sunt ale
voastre:
22. Fie Pavel, fie Apollo, fie Chefa, fie lumea, fie viaţa, fie
moartea, fie cele de faţă, fie cele viitoare, toate sunt ale
voastre.
23. Iar voi sunteţi ai lui Hristos, iar Hristos al lui
Dumnezeu.
CAPITOLUL 4
Slujitorii lui Hristos. Apostolul Pavel şi corintenii aduşi de
el la credinţă. Timotei trimisul lui Pavel.
1. Aşa să ne socotească pe noi fiecare om: ca slujitori ai lui
Hristos şi ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu.
2. Iar, la iconomi, mai ales, se cere ca fiecare să fie aflat
credincios.
3. Dar mie prea puţin îmi este că sunt judecat de voi sau de vreo
omenească judecată de toată ziua; fiindcă nici eu nu mă judec pe
mine însumi.
4. Căci nu mă ştiu vinovat cu nimic, dar nu întru aceasta m-am
îndreptat. Cel care mă judecă pe mine este Domnul.
5. De aceea, nu judecaţi ceva înainte de vreme, până ce nu va veni
Domnul, Care va lumina cele ascunse ale întunericului şi va vădi
sfaturile inimilor. Şi atunci fiecare va avea de la Dumnezeu
lauda.
6. Şi acestea, fraţilor, le-am zis ca despre mine şi despre Apollo,
dar ele sunt pentru voi, ca să învăţaţi din pilda noastră, să nu
treceţi peste ce e scris, ca să nu vă făliţi unul cu altul
împotriva celuilalt.
7. Căci cine te deosebeşte pe tine? Şi ce ai, pe care să nu-l fi
primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te făleşti, ca şi cum nu l-ai
fi primit?
8. Iată, sunteţi sătui; iată, v-aţi îmbogăţit; fără de noi aţi
domnit, şi, măcar nu aţi domnit, ca şi noi să domnim împreună cu
voi.
9. Căci mi se pare că Dumnezeu, pe noi, apostolii, ne-a arătat ca
pe cei din urmă oameni, ca pe nişte osândiţi la moarte, fiindcă
ne-am făcut privelişte lumii şi îngerilor şi oamenilor.
10. Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi însă înţelepţi întru
Hristos. Noi suntem slabi; voi însă sunteţi tari. Voi sunteţi întru
slavă, iar noi suntem întru necinste!
11. Până în ceasul de acum flămânzim şi însetăm; suntem goi şi
suntem pălmuiţi şi pribegim,
12. Şi ne ostenim, lucrând cu mâinile noastre. Ocărâţi fiind,
binecuvântăm. Prigoniţi fiind, răbdăm.
13. Huliţi fiind, ne rugăm. Am ajuns ca gunoiul lumii, ca
măturătura tuturor, până astăzi.
14. Nu ca să vă ruşinez vă scriu acestea, ci ca să vă dojenesc, ca
pe nişte copii ai mei iubiţi.
15. Căci de aţi avea zeci de mii de învăţători în Hristos, totuşi
nu aveţi mulţi părinţi. Căci eu v-am născut prin Evanghelie în
Iisus Hristos.
16. Deci, vă rog, să-mi fiţi mie următori, precum şi eu lui
Hristos.
17. Pentru aceasta am trimis la voi pe Timotei, care este fiul meu
iubit şi credincios în Domnul. El vă va aduce aminte căile mele
cele în Hristos Iisus, cum învăţ eu pretutindeni în toată
Biserica.
18. Şi unii, crezând că n-am să mai vin la voi, s-au
semeţit.
19. Dar eu voi veni la voi degrabă - dacă Domnul va voi - şi voi
cunoaşte nu cuvântul celor ce s-au semeţit, ci puterea
lor.
20. Căci împărăţia lui Dumnezeu nu stă în cuvânt, ci în
putere.
21. Ce voiţi? Să vin la voi cu toiagul sau să vin cu dragoste şi cu
duhul blândeţii?
CAPITOLUL 5
Mustrări împotriva celor desfrânaţi. Izgonirea păcătoşilor din
Biserică.
1. Îndeobşte se aude că la voi e desfrânare, şi o astfel de
desfrânare cum nici între neamuri nu se pomeneşte, ca unul să
trăiască cu femeia tatălui său.
2. Iar voi v-aţi semeţit, în loc mai degrabă să vă fi întristat, ca
să fie scos din mijlocul vostru cel ce a săvârşit această
faptă.
3. Ci eu, deşi departe cu trupul, însă de faţă cu duhul, am şi
judecat, ca şi cum aş fi de faţă, pe cel ce a făcut una ca
aceasta:
4. În numele Domnului nostru Iisus Hristos, adunându-vă voi şi
duhul meu, cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos,
5. Să daţi pe unul ca acesta satanei, spre pieirea trupului, ca
duhul să se mântuiască în ziua Domnului Iisus.
6. Semeţia voastră nu e bună. Oare nu ştiţi că puţin aluat dospeşte
toată frământătura?
7. Curăţiţi aluatul cel vechi, ca să fiţi frământătură nouă, precum
şi sunteţi fără aluat; căci Paştile nostru Hristos S-a jertfit
pentru noi.
8. De aceea să prăznuim nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul
răutăţii şi al vicleşugului, ci cu azimele curăţiei şi ale
adevărului.
9. V-am scris în epistolă să nu vă amestecaţi cu
desfrânaţii;
10. Dar nu am spus, desigur, despre desfrânaţii acestei lumi, sau
despre lacomi, sau despre răpitori, sau despre închinătorii la
idoli, căci altfel ar trebui să ieşiţi afară din lume.
11. Dar eu v-am scris acum să nu vă amestecaţi cu vreunul, care,
numindu-se frate, va fi desfrânat, sau lacom, sau închinător la
idoli, sau ocărâtor, sau beţiv, sau răpitor. Cu unul ca acesta nici
să nu şedeţi la masă.
12. Căci ce am eu ca să judec şi pe cei din afară? Însă pe cei
dinăuntru, oare, nu-i judecaţi voi?
13. Iar pe cei din afară îi va judeca Dumnezeu. Scoateţi afară
dintre voi pe cel rău.
CAPITOLUL 6
Feriţi-vă de desfrânare şi de nedreptate
1. Îndrăzneşte, oare, cineva dintre voi, având vreo pâră
împotriva altuia, să se judece înaintea celor nedrepţi şi nu
înaintea celor sfinţi?
2. Au nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea este
judecată de voi, oare sunteţi voi nevrednici să judecaţi lucruri
atât de mici?
3. Nu ştiţi, oare, că noi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult
cele lumeşti?
4. Deci dacă aveţi judecăţi lumeşti, puneţi pe cei nebăgaţi în
seamă din Biserică, ca să vă judece.
5. O spun spre ruşinea voastră. Nu este, oare, între voi nici un om
înţelept, care să poată judeca între frate şi frate?
6. Ci frate cu frate se judecă, şi aceasta înaintea
necredincioşilor?
7. Negreşit, şi aceasta este o scădere pentru voi, că aveţi
judecăţi unii cu alţii. Pentru ce nu suferiţi mai bine
strâmbătatea? Pentru ce nu răbdaţi mai bine paguba?
8. Ci voi înşivă faceţi strâmbătate şi aduceţi pagubă, şi aceasta,
fraţilor!
9. Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui
Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la
idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii,
10. Nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii,
nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.
11. Şi aşa eraţi unii dintre voi. Dar v-aţi spălat, dar v-aţi
sfinţit, dar v-aţi îndreptat în numele Domnului Iisus Hristos şi în
Duhul Dumnezeului nostru.
12. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate
îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva.
13. Bucatele sunt pentru pântece şi pântecele pentru bucate şi
Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celelalte. Trupul însă nu e
pentru desfrânare, ci pentru Domnul, şi Domnul este pentru
trup.
14. Iar Dumnezeu, Care a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi
prin puterea Sa.
15. Au nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădularele lui Hristos?
Luând deci mădularele lui Hristos le voi face mădularele unei
desfrânate? Nicidecum!
16. Sau nu ştiţi că cel ce se alipeşte de desfrânate este un singur
trup cu ea? "Căci vor fi - zice Scriptura - cei doi un singur
trup".
17. Iar cel ce se alipeşte de Domnul este un duh cu El.
18. Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârşi omul
este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în
însuşi trupul său.
19. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care
este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai
voştri?
20. Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în
trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui
Dumnezeu.
CAPITOLUL 7
Despre căsătorie, necăsătorie şi văduvie.
1. Cât despre cele ce mi-aţi scris, bine este pentru om să nu se
atingă de femeie.
2. Dar din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi
fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său.
3. Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia
bărbatului.
4. Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici
bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia.
5. Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un
timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi
să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina
neînfrânării voastre.
6. Şi aceasta o spun ca un sfat, nu ca o poruncă.
7. Eu voiesc ca toţi oamenii să fie cum sunt eu însumi. Dar fiecare
are de la Dumnezeu darul lui: unul aşa, altul într-alt
fel.
8. Celor ce sunt necăsătoriţi şi văduvelor le spun: Bine este
pentru ei să rămână ca şi mine.
9. Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă
mai bine este să se căsătorească, decât să ardă.
10. Iar celor ce sunt căsătoriţi, le poruncesc, nu eu, ci Domnul:
Femeia să nu se despartă de bărbat!
11. Iar dacă s-a despărţit, să rămână nemăritată, sau să se împace
cu bărbatul său; tot aşa bărbatul să nu-şi lase femeia.
12. Celorlalţi le grăiesc eu, nu Domnul: Dacă un frate are o femeie
necredincioasă, şi ea voieşte să vieţuiască cu el, să nu o
lase.
13. Şi o femeie, dacă are bărbat necredincios, şi el binevoieşte să
locuiască cu ea, să nu-şi lase bărbatul.
14. Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia
credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul
credincios. Altminterea, copiii voştri ar fi necuraţi, dar acum ei
sunt sfinţi.
15. Dacă însă cel necredincios se desparte, să se despartă. În
astfel de împrejurare, fratele sau sora nu sunt legaţi; căci
Dumnezeu ne-a chemat spre pace.
16. Căci, ce ştii tu, femeie, dacă îţi vei mântui bărbatul? Sau ce
ştii tu, bărbate, dacă îţi vei mântui femeia?
17. Numai că, aşa cum a dat Domnul fiecăruia, aşa cum l-a chemat
Dumnezeu pe fiecare, astfel să umble. Şi aşa rânduiesc în toate
Bisericile.
18. A fost cineva chemat, fiind tăiat împrejur? Să nu se ascundă. A
fost cineva chemat în netăiere împrejur? Să nu se taie
împrejur.
19. Tăierea împrejur nu este nimic; şi netăierea împrejur nu este
nimic, ci paza poruncilor lui Dumnezeu.
20. Fiecare, în chemarea în care a fost chemat, în aceasta să
rămână.
21. Ai fost chemat fiind rob? Fii fără grijă. Iar de poţi să fii
liber, mai mult foloseşte-te!
22. Căci robul, care a fost chemat în Domnul, este un liberat al
Domnului. Tot aşa cel chemat liber este rob al lui
Hristos.
23. Cu preţ aţi fost cumpăraţi. Nu vă faceţi robi
oamenilor.
24. Fiecare, fraţilor, în starea în care a fost chemat, în aceea să
rămână înaintea lui Dumnezeu.
25. Cât despre feciorie, n-am poruncă de la Domnul. Vă dau însă
sfatul meu, ca unul care am fost miluit de Domnul să fiu vrednic de
crezare.
26. Socotesc deci că aceasta este bine pentru nevoia ceasului de
faţă: Bine este pentru om să fie aşa.
27. Te-ai legat de femeie? Nu căuta dezlegare. Te-ai dezlegat de
femeie? Nu căuta femeie.
28. Dacă însă te vei însura, n-ai greşit. Ci fecioara, de se va
mărita, n-a greşit. Numai că unii ca aceştia vor avea suferinţă în
trupul lor. Eu însă vă cruţ pe voi.
29. Şi aceasta v-o spun, fraţilor: Că vremea s-a scurtat de acum,
aşa încât şi cei ce au femei să fie ca şi cum n-ar avea.
30. Şi cei ce plâng să fie ca şi cum n-ar plânge; şi cei ce se
bucură, ca şi cum nu s-ar bucura; şi cei ce cumpără, ca şi cum n-ar
stăpâni;
31. Şi cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar
folosi deplin de ea. Căci chipul acestei lumi trece.
32. Dar eu vreau ca voi să fiţi fără de grijă. Cel
necăsătorit se îngrijeşte de cele ale Domnului, cum să placă
Domnului.
33. Cel ce s-a căsătorit se îngrijeşte de cele ale lumii, cum să
placă femeii.
34. Şi este împărţire: şi femeia nemăritată şi fecioara poartă de
grijă de cele ale Domnului, ca să fie sfântă şi cu trupul şi cu
duhul. Iar cea care s-a măritat poartă de grijă de cele ale lumii,
cum să placă bărbatului.
35. Şi aceasta o spun chiar în folosul vostru, nu ca să vă întind o
cursă, ci spre bunul chip şi alipirea de Domnul, fără
clintire.
36. Iar de socoteşte cineva că i se va face vreo necinste pentru
fecioara sa, dacă trece de floarea vârstei, şi că trebuie să facă
aşa, facă ce voieşte. Nu păcătuieşte; căsătorească-se.
37. Dar cel ce stă neclintit în inima sa şi nu este silit, ci are
stăpânire peste voinţa sa şi a hotărât aceasta în inima sa, ca
să-şi ţină fecioara, bine va face.
38. Aşa că, cel ce îşi mărită fecioara bine face; dar cel ce n-o
mărită şi mai bine face.
39. Femeia este legată prin lege atâta vreme cât trăieşte bărbatul
ei. Iar dacă bărbatul ei va muri, este liberă să se mărite cu cine
vrea, numai întru Domnul.
40. Dar mai fericită este dacă rămâne aşa, după părerea mea. Şi
socot că şi eu am Duhul lui Dumnezeu.
CAPITOLUL 8
Să nu fim sminteală celor slabi.
1. Cât despre cele jertfite idolilor, ştim că toţi avem
cunoştinţă. Cunoştinţa însă semeţeşte, iar iubirea
zideşte.
2. Iar dacă i se pare cuiva că cunoaşte ceva, încă n-a cunoscut cum
trebuie să cunoască.
3. Dar dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, acela este cunoscut de
El.
4. Iar despre mâncarea celor jertfite idolilor, ştim că idolul nu
este nimic în lume şi că nu este alt Dumnezeu decât Unul
singur.
5. Căci deşi sunt aşa-zişi dumnezei, fie în cer, fie pe pământ, -
precum şi sunt dumnezei mulţi şi domni mulţi, S
6. Totuşi, pentru noi, este un singur Dumnezeu, Tatăl, din Care
sunt toate şi noi întru El; şi un singur Domn, Iisus Hristos, prin
Care sunt toate şi noi prin El.
7. Dar nu toţi au cunoştinţa. Căci unii, din obişnuinţa de până
acum cu idolul, mănâncă din cărnuri jertfite idolilor, şi
conştiinţa lor fiind slabă, se întinează.
8. Dar nu mâncarea ne va pune înaintea lui Dumnezeu. Că nici dacă
vom mânca, nu ne prisoseşte, nici dacă nu vom mânca, nu ne
lipseşte.
9. Dar vedeţi ca nu cumva această libertate a voastră să ajungă
poticnire pentru cei slabi.
10. Căci dacă cineva te-ar vedea pe tine, cel ce ai cunoştinţă,
şezând la masă în templul idolilor, oare conştiinţa lui, slab fiind
el, nu se va întări să mănânce din cele jertfite
idolilor?
11. Şi va pieri prin cunoştinţa ta cel slab, fratele tău, pentru
care a murit Hristos!
12. Şi aşa, păcătuind împotriva fraţilor şi lovind conştiinţa lor
slabă, păcătuiţi faţă de Hristos.
13. De aceea, dacă o mâncare sminteşte pe fratele meu, nu voi mânca
în veac carne, ca să nu aduc sminteală fratelui meu.
CAPITOLUL 9
Cum s-a slujit apostolul de puterea-i de apostol, între
credincioşi. Îndemn la luptă pentru cununa cea
neveştejită.
1. Oare nu sunt eu liber? Nu sunt eu apostol? N-am văzut eu pe
Iisus Domnul nostru? Nu sunteţi voi lucrul meu întru
Domnul?
2. Dacă altora nu le sunt apostol, vouă, negreşit, vă sunt. Căci
voi sunteţi pecetea apostoliei mele în Domnul.
3. Apărarea mea către cei ce mă judecă aceasta este.
4. N-avem, oare, dreptul, să mâncăm şi să bem?
5. N-avem, oare, dreptul să purtăm cu noi o femeie soră, ca şi
ceilalţi apostoli, ca şi fraţii Domnului, ca şi Chefa?
6. Sau numai eu şi Barnaba nu avem dreptul de a nu lucra?
7. Cine slujeşte vreodată, în oaste, cu solda lui? Cine sădeşte vie
şi nu mănâncă din roada ei? Sau cine paşte o turmă şi nu mănâncă
din laptele turmei?
8. Nu în felul oamenilor spun eu acestea. Nu spune, oare, şi legea
acestea?
9. Căci în Legea lui Moise este scris: "Să nu legi gura boului care
treieră". Oare de boi se îngrijeşte Dumnezeu?
10. Sau în adevăr pentru noi zice? Căci pentru noi s-a scris: "Cel
ce ară trebuie să are cu nădejde, şi cel ce treieră, cu nădejdea că
va avea parte de roade".
11. Dacă noi am semănat la voi cele duhovniceşti, este, oare, mare
lucru dacă noi vom secera cele pământeşti ale voastre?
12. Dacă alţii se bucură de acest drept asupra voastră, oare, nu cu
atât mai mult noi? Dar nu ne-am folosit de dreptul acesta, ci toate
le răbdăm, ca să nu punem piedică Evangheliei lui
Hristos.
13. Au nu ştiţi că cei ce săvârşesc cele sfinte mănâncă de la
templu şi cei ce slujesc altarului au parte de la altar?
14. Tot aşa a poruncit şi Domnul celor ce propovăduiesc Evanghelia,
ca să trăiască din Evanghelie.
15. Dar eu nu m-am folosit de nimic din acestea şi nu am scris
acestea, ca să se facă cu mine aşa. Căci mai bine este pentru mine
să mor, decât să-mi zădărnicească cineva lauda.
16. Căci dacă vestesc Evanghelia, nu-mi este laudă, pentru că stă
asupra mea datoria. Căci, vai mie dacă nu voi binevesti!
17. Căci dacă fac aceasta de bună voie, am plată; dar dacă o fac
fără voie, am numai o slujire încredinţată.
18. Care este, deci, plata mea? Că, binevestind, pun fără plată
Evanghelia lui Hristos înaintea oamenilor, fără să mă folosesc de
dreptul meu din Evanghelie.
19. Căci, deşi sunt liber faţă de toţi, m-am făcut rob tuturor, ca
să dobândesc pe cei mai mulţi;
20. Cu iudeii am fost ca un iudeu, ca să dobândesc pe iudei; cu cei
de sub lege, ca unul de sub lege, deşi eu nu sunt sub lege, ca să
dobândesc pe cei de sub lege;
21. Cu cei ce n-au Legea, m-am făcut ca unul fără lege, deşi nu
sunt fără Legea lui Dumnezeu, ci având Legea lui Hristos, ca să
dobândesc pe cei ce n-au Legea;
22. Cu cei slabi m-am făcut slab, ca pe cei slabi să-i dobândesc;
tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe
unii.
23. Dar toate le fac pentru Evanghelie, ca să fiu părtaş la
ea.
24. Nu ştiţi voi că acei care aleargă în stadion, toţi aleargă, dar
numai unul ia premiul? Alergaţi aşa ca să-l luaţi.
25. Şi oricine se luptă se înfrânează de la toate. Şi aceia, ca să
ia o cunună stricăcioasă, iar noi, nestricăcioasă.
26. Eu, deci, aşa alerg, nu ca la întâmplare. Aşa mă lupt, nu ca
lovind în aer,
27. Ci îmi chinuiesc trupul meu şi îl supun robiei; ca nu cumva,
altora propovăduind, eu însumi să mă fac netrebnic.
CAPITOLUL 10
Iudeii, în pustie, au cunoscut dreapta asprime a lui Dumnezeu.
Cina Domnului trebuie ţinută întru sfinţenie. Grija pentru cugetul
celor slabi.
1. Căci nu voiesc, fraţilor, ca voi să nu ştiţi că părinţii
noştri au fost toţi sub nor şi că toţi au trecut prin
mare.
2. Şi toţi, întru Moise, au fost botezaţi în nor şi în
mare.
3. Şi toţi au mâncat aceeaşi mâncare duhovnicească;
4. Şi toţi, aceeaşi băutură duhovnicească au băut, pentru că beau
din piatra duhovnicească ce îi urma. Iar piatra era
Hristos.
5. Dar cei mai mulţi dintre ei nu au plăcut lui Dumnezeu, căci au
căzut în pustie.
6. Şi acestea s-au făcut pilde pentru noi, ca să nu poftim la cele
rele, cum au poftit aceia;
7. Nici închinători la idoli să nu vă faceţi, ca unii dintre ei,
precum este scris: "A şezut poporul să mănânce şi să bea şi s-au
sculat la joc";
8. Nici să ne desfrânăm cum s-au desfrânat unii dintre ei, şi au
căzut, într-o zi, douăzeci şi trei de mii;
9. Nici să ispitim pe Domnul, precum L-au ispitit unii dintre ei şi
au pierit de şerpi;
10. Nici să cârtiţi, precum au cârtit unii dintre ei şi au fost
nimiciţi de către pierzătorul.
11. Şi toate acestea li s-au întâmplat acelora, ca preînchipuiri
ale viitorului, şi au fost scrise spre povăţuirea noastră, la care
au ajuns sfârşiturile veacurilor.
12. De aceea, cel căruia i se pare că stă neclintit să ia seama să
nu cadă.
13. Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească.
Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi
mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din
ea, ca să puteţi răbda.
14. De aceea, iubiţii mei, fugiţi de închinarea la idoli.
15. Ca unor înţelepţi vă vorbesc. Judecaţi voi ce vă
spun.
16. Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este, oare,
împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu
este, oare, împărtăşirea cu trupul lui Hristos?
17. Că o pâine, un trup, suntem cei mulţi; căci toţi ne împărtăşim
dintr-o pâine.
18. Priviţi pe Israel după trup: Cei care mănâncă jertfele nu sunt
ei, oare, părtaşi altarului?
19. Deci ce spun eu? Că ce s-a jertfit pentru idol e ceva? Sau
idolul este ceva?
20. Ci (zic) că cele ce jertfesc neamurile, jertfesc demonilor şi
nu lui Dumnezeu. Şi nu voiesc ca voi să fiţi părtaşi ai
demonilor.
21. Nu puteţi să beţi paharul Domnului şi paharul demonilor; nu
puteţi să vă împărtăşiţi din masa Domnului şi din masa
demonilor.
22. Oare vrem să mâniem pe Domnul? Nu cumva suntem mai tari decât
El?
23. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc. Toate îmi
sunt îngăduite, dar nu toate zidesc.
24. Nimeni să nu caute pe ale sale, ci fiecare pe ale
aproapelui.
25. Mâncaţi tot ce se vinde în măcelărie, fără să întrebaţi nimic
pentru cugetul vostru.
26. Căci "al Domnului este pământul şi plinirea lui".
27. Dacă cineva dintre necredincioşi vă cheamă pe voi la masă şi
voiţi să vă duceţi, mâncaţi orice vă este pus înainte, fără să
întrebaţi nimic pentru conştiinţă.
28. Dar de vă va spune cineva: Aceasta este din jertfa idolilor, să
nu mâncaţi pentru cel care v-a spus şi pentru conştiinţă.
29. Iar conştiinţa, zic, nu a ta însuţi, ci a altuia. Căci de ce
libertatea mea să fie judecată de o altă conştiinţă?
30. Dacă eu sunt părtaş harului, de ce să fiu hulit pentru ceea ce
aduc mulţumire?
31. De aceea, ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi,
toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi.
32. Nu fiţi piatră de poticnire nici iudeilor, nici elinilor, nici
Bisericii lui Dumnezeu,
33. Precum şi eu plac tuturor în toate, necăutând folosul meu, ci
pe al celor mulţi, ca să se mântuiască.
CAPITOLUL 11
Despre cuviinţa cu care să stăm în Biserică şi la Cina
Domnului.
1. Fiţi următori ai mei, precum şi eu sunt al lui
Hristos.
2. Fraţilor, vă laud că în toate vă aduceţi aminte de mine şi
ţineţi predaniile cum vi le-am dat.
3. Dar voiesc ca voi să ştiţi că Hristos este capul oricărui
bărbat, iar capul femeii este bărbatul, iar capul lui Hristos:
Dumnezeu.
4. Orice bărbat care se roagă sau prooroceşte, având capul
acoperit, necinsteşte capul său.
5. Iar orice femeie care se roagă sau prooroceşte, cu capul
neacoperit, îşi necinsteşte capul; căci tot una este ca şi cum ar
fi rasă.
6. Căci dacă o femeie nu-şi pune văl pe cap, atunci să se şi tundă.
Iar dacă este lucru de ruşine pentru femeie ca să se tundă ori să
se radă, să-şi pună văl.
7. Căci bărbatul nu trebuie să-şi acopere capul, fiind chip şi
slavă a lui Dumnezeu, iar femeia este slava bărbatului.
8. Pentru că nu bărbatul este din femeie, ci femeia din
bărbat.
9. Şi pentru că n-a fost zidit bărbatul pentru femeie, ci femeia
pentru bărbat.
10. De aceea şi femeia este datoare să aibă (semn de) supunere
asupra capului ei, pentru îngeri.
11. Totuşi, nici femeia fără bărbat, nici bărbatul fără femeie, în
Domnul.
12. Căci precum femeia este din bărbat, aşa şi bărbatul este prin
femeie şi toate sunt de la Dumnezeu.
13. Judecaţi în voi înşivă: Este, oare, cuviincios ca o femeie să
se roage lui Dumnezeu cu capul descoperit?
14. Nu vă învaţă oare însăşi firea că necinste este pentru un
bărbat să-şi lase părul lung?
15. Şi că pentru o femeie, dacă îşi lasă părul lung, este cinste?
Căci părul i-a fost dat ca acoperământ.
16. Iar dacă se pare cuiva că aici poate să ne găsească pricină, un
astfel de obicei (ca femeile să se roage cu capul descoperit) noi
nu avem, nici Bisericile lui Dumnezeu.
17. Şi aceasta poruncindu-vă, nu vă laud, fiindcă voi vă adunaţi nu
spre mai bine, ci spre mai rău.
18. Căci mai întâi aud că atunci când vă adunaţi în biserică, între
voi sunt dezbinări, şi în parte cred.
19. Căci trebuie să fie între voi şi eresuri, ca să se învedereze
între voi cei încercaţi.
20. Când vă adunaţi deci laolaltă, nu se poate mânca Cina
Domnului;
21. Căci, şezând la masă, fiecare se grăbeşte să ia mâncarea sa,
încât unuia îi este foame, iar altul se îmbată.
22. N-aveţi, oare, case ca să mâncaţi şi să beţi? Sau dispreţuiţi
Biserica lui Dumnezeu şi ruşinaţi pe cei ce nu au? Ce să vă zic? Să
vă laud? În aceasta nu vă laud.
23. Căci eu de la Domnul am primit ceea ce v-am dat şi vouă: Că
Domnul Iisus, în noaptea în care a fost vândut, a luat
pâine,
24. Şi, mulţumind, a frânt şi a zis: Luaţi, mâncaţi; acesta este
trupul Meu care se frânge pentru voi. Aceasta să faceţi spre
pomenirea Mea.
25. Asemenea şi paharul după Cină, zicând: Acest pahar este Legea
cea nouă întru sângele Meu. Aceasta să faceţi ori de câte ori veţi
bea, spre pomenirea Mea.
26. Căci de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest
pahar, moartea Domnului vestiţi până când va veni.
27. Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul
Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de trupul şi sângele
Domnului.
28. Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine
şi să bea din pahar.
29. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă
şi bea, nesocotind trupul Domnului.
30. De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi
mulţi au murit.
31. Căci de ne-am fi judecat noi înşine, nu am mai fi
judecaţi.
32. Dar, fiind judecaţi de Domnul, suntem pedepsiţi, ca să nu fim
osândiţi împreună cu lumea.
33. De aceea, fraţii mei, când vă adunaţi ca să mâncaţi,
aşteptaţi-vă unii pe alţii.
34. Iar dacă îi este cuiva foame, să mănânce acasă, ca să nu vă
adunaţi spre osândă. Celelalte însă le voi rândui când voi
veni.
CAPITOLUL 12
Despre darurile duhovniceşti şi despre dreapta lor
întrebuinţare.
1. Iar cât priveşte darurile duhovniceşti nu vreau, fraţilor, să
fiţi în necunoştinţă.
2. Ştiţi că, pe când eraţi păgâni, vă duceaţi la idolii cei muţi,
ca şi cum eraţi mânaţi.
3. De aceea, vă fac cunoscut că precum nimeni, grăind în Duhul lui
Dumnezeu, nu zice: Anatema fie Iisus! - tot aşa nimeni nu poate să
zică: Domn este Iisus, - decât în Duhul Sfânt.
4. Darurile sunt felurite, dar acelaşi Duh.
5. Şi felurite slujiri sunt, dar acelaşi Domn.
6. Şi lucrările sunt felurite, dar este acelaşi Dumnezeu, care
lucrează toate în toţi.
7. Şi fiecăruia se dă arătarea Duhului spre folos.
8. Că unuia i se dă prin Duhul Sfânt cuvânt de înţelepciune, iar
altuia, după acelaşi Duh, cuvântul cunoştinţei.
9. Şi unuia i se dă întru acelaşi Duh credinţă, iar altuia,
darurile vindecărilor, întru acelaşi Duh;
10. Unuia faceri de minuni, iar altuia proorocie; unuia deosebirea
duhurilor, iar altuia feluri de limbi şi altuia tălmăcirea
limbilor.
11. Şi toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind
fiecăruia deosebi, după cum voieşte.
12. Căci precum trupul unul este, şi are mădulare multe, iar toate
mădularele trupului, multe fiind, sunt un trup, aşa şi
Hristos.
13. Pentru că într-un Duh ne-am botezat noi toţi, ca să fim un
singur trup, fie iudei, fie elini, fie robi, fie liberi, şi toţi la
un Duh ne-am adăpat.
14. Căci şi trupul nu este un mădular, ci multe.
15. Dacă piciorul ar zice: Fiindcă nu sunt mână nu sunt din trup,
pentru aceasta nu este el din trup?
16. Şi urechea dacă ar zice: Fiindcă nu sunt ochi, nu fac parte din
trup, - pentru aceasta nu este ea din trup?
17. Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Şi dacă ar fi tot
auz, unde ar fi mirosul?
18. Dar acum Dumnezeu a pus mădularele, pe fiecare din ele, în
trup, cum a voit.
19. Dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi
trupul?
20. Dar acum sunt multe mădulare, însă un singur trup.
21. Şi nu poate ochiul să zică mâinii: N-am trebuinţă de tine; sau,
iarăşi capul să zică picioarelor: N-am trebuinţă de voi.
22. Ci cu mult mai mult mădularele trupului, care par a fi mai
slabe, sunt mai trebuincioase.
23. Şi pe cele ale trupului care ni se par că sunt mai de necinste,
pe acelea cu mai multă evlavie le îmbrăcăm; şi cele necuviincioase
ale noastre au mai multă cuviinţă.
24. Iar cele cuviincioase ale noastre n-au nevoie de acoperământ.
Dar Dumnezeu a întocmit astfel trupul, dând mai multă cinste celui
căruia îi lipseşte,
25. Ca să nu fie dezbinare în trup, ci mădularele să se îngrijească
deopotrivă unele de altele.
26. Şi dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; şi
dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură
împreună.
27. Iar voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare (fiecare) în
parte.
28. Şi pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli, al
doilea prooroci, al treilea învăţători; apoi pe cei ce au darul de
a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile,
felurile limbilor.
29. Oare toţi sunt apostoli? Oare toţi sunt prooroci? Oare toţi
învăţători? Oare toţi au putere să săvârşească minuni?
30. Oare toţi au darurile vindecărilor? Oare toţi vorbesc în limbi?
Oare toţi pot să tălmăcească?
31. Râvniţi însă la darurile cele mai bune. Şi vă arăt încă o cale
care le întrece pe toate:
CAPITOLUL 13
Dragostea şi bunurile ei.
1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar
dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval
răsunător.
2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte
şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi
munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să
fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea
nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se
aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le
rabdă.
8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor
desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va
sfârşi;
9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în
parte se va desfiinţa.
11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil;
judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele
ale copilului.
12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă
către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe
deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea.
Iar mai mare dintre acestea este dragostea.
CAPITOLUL 14
Darul limbilor şi darul profeţiei. Cum să fie întrebuinţat darul
limbilor. Femeia trebuie să tacă în biserică.
1. Căutaţi dragostea. Râvniţi însă cele duhovniceşti, dar mai
ales ca să proorociţi.
2. Pentru că cel ce vorbeşte într-o limbă străină nu vorbeşte
oamenilor, ci lui Dumnezeu; şi nimeni nu-l înţelege, fiindcă el, în
duh, grăieşte taine.
3. Cel ce prooroceşte vorbeşte oamenilor, spre zidire, îndemn şi
mângâiere.
4. Cel ce grăieşte într-o limbă străină pe sine singur se zideşte,
iar cel ce prooroceşte zideşte Biserica.
5. Voiesc ca voi toţi să grăiţi în limbi; dar mai cu seamă să
proorociţi. Cel ce prooroceşte e mai mare decât cel ce grăieşte în
limbi, afară numai dacă tălmăceşte, ca Biserica să ia
întărire.
6. Iar acum, fraţilor, dacă aş veni la voi, grăind în limbi, de ce
folos v-aş fi, dacă nu v-aş vorbi - sau în descoperire, sau în
cunoştinţă, sau în proorocie, sau în învăţătură?
7. Că precum cele neînsufleţite, care dau sunet, fie fluier, fie
chitară, de nu vor da sunete deosebite, cum se va cunoaşte ce este
din fluier, sau ce este din chitară?
8. Şi dacă trâmbiţa va da sunet nelămurit, cine se va pregăti de
război?
9. Aşa şi voi: Dacă prin limbă nu veţi da cuvânt lesne de înţeles,
cum se va cunoaşte ce aţi grăit? Veţi fi nişte oameni care vorbesc
în vânt.
10. Sunt aşa de multe feluri de limbi în lume, dar nici una din ele
nu este fără înţelesul ei.
11. Deci dacă nu voi şti înţelesul cuvintelor, voi fi barbar pentru
cel care vorbeşte, şi cel care vorbeşte barbar pentru
mine.
12. Aşa şi voi, de vreme ce sunteţi râvnitori după cele
duhovniceşti, căutaţi să prisosiţi în ele, spre zidirea
Bisericii.
13. De aceea, cel ce grăieşte într-o limbă străină să se roage ca
să şi tălmăcească.
14. Căci, dacă mă rog într-o limbă străină, duhul meu se roagă, dar
mintea mea este neroditoare.
15. Atunci ce voi face? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu
mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea.
16. Fiindcă dacă vei binecuvânta cu duhul, cum va răspunde omul
simplu "Amin" la mulţumirea ta, de vreme ce el nu ştie ce
zici?
17. Căci tu, într-adevăr, mulţumeşti bine, dar celălalt nu se
zideşte.
18. Mulţumesc Dumnezeului meu, că vorbesc în limbi mai mult decât
voi toţi;
19. Dar în Biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea,
ca să învăţ şi pe alţii, decât zeci de mii de cuvinte într-o limbă
străină.
20. Fraţilor, nu fiţi copii la minte. Fiţi copii când e vorba de
răutate. La minte însă, fiţi desăvârşiţi.
21. În Lege este scris: "Voi grăi acestui popor în alte limbi şi
prin buzele altora, şi nici aşa nu vor asculta de Mine, zice
Domnul".
22. Aşa că vorbirea în limbi este semn nu pentru cei credincioşi ci
pentru cei necredincioşi; iar proorocia nu pentru cei
necredincioşi, ci pentru cei ce cred.
23. Deci, dacă s-ar aduna Biserica toată laolaltă şi toţi ar vorbi
în limbi şi ar intra neştiutori sau necredincioşi, nu vor zice,
oare, că sunteţi nebuni?
24. Iar dacă toţi ar prooroci şi ar intra vreun necredincios sau
vreun neştiutor, el este dovedit de toţi, el este judecat de
toţi;
25. Cele ascunse ale inimii lui se învederează, şi astfel, căzând
cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu, mărturisind că
Dumnezeu este într-adevăr printre voi.
26. Ce este deci, fraţilor? Când vă adunaţi împreună, fiecare din
voi are psalm, are învăţătură, are descoperire, are limbă, are
tălmăcire: toate spre zidire să se facă.
27. Dacă grăieşte cineva într-o limbă străină, să fie câte doi, sau
cel mult trei şi pe rând să grăiască şi unul să
tălmăcească.
28. Iar dacă nu e tălmăcitor, să tacă în biserică şi să-şi grăiască
numai lui şi lui Dumnezeu.
29. Iar proorocii să vorbească doi sau trei, iar ceilalţi să
judece.
30. Iar dacă se va descoperi ceva altuia care şade, să tacă cei
dintâi.
31. Căci puteţi să proorociţi toţi câte unul, ca toţi să înveţe şi
toţi să se mângâie.
32. Şi duhurile proorocilor se supun proorocilor.
33. Pentru că Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al
păcii.
34. Ca în toate Bisericile sfinţilor, femeile voastre să tacă în
biserică, căci lor nu le este îngăduit să vorbească, ci să se
supună, precum zice şi Legea.
35. Iar dacă voiesc să înveţe ceva, să întrebe acasă pe bărbaţii
lor, căci este ruşinos ca femeile să vorbească în
biserică.
36. Oare de la voi a ieşit cuvântul lui Dumnezeu sau a ajuns numai
la voi?
37. Dacă i se pare cuiva că este prooroc sau om duhovnicesc, să
cunoască că cele ce vă scriu sunt porunci ale Domnului.
38. Iar dacă cineva nu vrea să ştie, să nu ştie.
39. Aşa că, fraţii mei, râvniţi a prooroci şi nu opriţi să se
grăiască în limbi.
40. Dar toate să se facă cu cuviinţă şi după rânduială.
CAPITOLUL 15
Învierea Domnului şi învierea noastră.
1. Vă aduc aminte, fraţilor, Evanghelia pe care v-am
binevestit-o, pe care aţi şi primit-o, întru care şi
staţi,
2. Prin care şi sunteţi mântuiţi; cu ce cuvânt v-am binevestit-o -
dacă o ţineţi cu tărie, afară numai dacă n-aţi crezut în zadar
S
3. Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce şi eu am primit, că
Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi;
4. Şi că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi, după
Scripturi;
5. Şi că S-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece;
6. În urmă S-a arătat deodată la peste cinci sute de fraţi, dintre
care cei mai mulţi trăiesc până astăzi, iar unii au şi
adormit;
7. După aceea S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor
apostolilor;
8. Iar la urma tuturor, ca unui născut înainte de vreme, mi S-a
arătat şi mie.
9. Căci eu sunt cel mai mic dintre apostoli, care nu sunt vrednic
să mă numesc apostol, pentru că am prigonit Biserica lui
Dumnezeu.
10. Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; şi harul Lui
care este în mine n-a fost în zadar, ci m-am ostenit mai mult decât
ei toţi. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu
mine.
11. Deci ori eu, ori aceia, aşa propovăduim şi voi aşa aţi
crezut.
12. Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum
zic unii dintre voi că nu este înviere a morţilor?
13. Dacă nu este înviere a morţilor, nici Hristos n-a
înviat.
14. Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea
noastră, zadarnică este şi credinţa voastră.
15. Ne aflăm încă şi martori mincinoşi ai lui Dumnezeu, pentru că
am mărturisit împotriva lui Dumnezeu că a înviat pe Hristos, pe
Care nu L-a înviat, dacă deci morţii nu înviază.
16. Căci dacă morţii nu înviază, nici Hristos n-a înviat.
17. Iar dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa voastră,
sunteţi încă în păcatele voastre;
18. Şi atunci şi cei ce au adormit în Hristos au pierit.
19. Iar dacă nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta, suntem
mai de plâns decât toţi oamenii.
20. Dar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a
învierii) celor adormiţi.
21. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om
şi învierea morţilor.
22. Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor
învia.
23. Dar fiecare în rândul cetei sale: Hristos începătură, apoi cei
ai lui Hristos, la venirea Lui,
24. După aceea, sfârşitul, când Domnul va preda împărăţia lui
Dumnezeu şi Tatălui, când va desfiinţa orice domnie şi orice
stăpânire şi orice putere.
25. Căci El trebuie să împărăţească până ce va pune pe toţi
vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale.
26. Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, este
moartea.
27. "Căci toate le-a supus sub picioarele Lui". Dar când zice: "Că
toate I-au fost supuse Lui" - învederat este că afară de Cel care
I-a supus Lui toate.
28. Iar când toate vor fi supuse Lui, atunci şi Fiul însuşi Se va
supune Celui ce I-a supus Lui toate, ca Dumnezeu să fie toate în
toţi.
29. Fiindcă ce vor face cei care se botează pentru morţi? Dacă
morţii nu înviază nicidecum, pentru ce se mai botează pentru
ei?
30. De ce mai suntem şi noi în primejdie în tot ceasul?
31. Mor în fiecare zi! V-o spun, fraţilor, pe lauda pe care o am
pentru voi, în Hristos Iisus, Domnul nostru.
32. Dacă m-am luptat, ca om, cu fiarele în Efes, care îmi este
folosul? Dacă morţii nu înviază, să bem şi să mâncăm, căci mâine
vom muri!
33. Nu vă lăsaţi înşelaţi. Tovărăşiile rele strică obiceiurile
bune.
34. Treziţi-vă cum se cuvine şi nu păcătuiţi. Căci unii nu au
cunoştinţă de Dumnezeu; o spun spre ruşinea voastră.
35. Dar va zice cineva: Cum înviază morţii? Şi cu ce trup au să
vină?
36. Nebun ce eşti! Tu ce semeni nu dă viaţă, dacă nu va fi
murit.
37. Şi ceea ce semeni nu este trupul ce va să fie, ci grăunte gol,
poate de grâu, sau de altceva din celelalte;
38. Iar Dumnezeu îi dă un trup, precum a voit, şi fiecărei seminţe
un trup al său.
39. Nu toate trupurile sunt acelaşi trup, ci unul este trupul
oamenilor şi altul este trupul dobitoacelor şi altul este trupul
păsărilor şi altul este trupul peştilor.
40. Sunt şi trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este
slava celor cereşti şi alta a celor pământeşti.
41. Alta este strălucirea soarelui şi alta strălucirea lunii şi
alta strălucirea stelelor. Căci stea de stea se deosebeşte în
strălucire.
42. Aşa este şi învierea morţilor: Se seamănă (trupul) întru
stricăciune, înviază întru nestricăciune;
43. Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă, se seamănă
întru slăbiciune, înviază întru putere;
44. Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este
trup firesc, este şi trup duhovnicesc.
45. Precum şi este scris: "Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu
suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de
viaţă";
46. Dar nu este întâi cel duhovnicesc, ci cel firesc, apoi cel
duhovnicesc.
47. Omul cel dintâi este din pământ, pământesc; omul cel de-al
doilea este din cer.
48. Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti; şi cum este
cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti.
49. Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, să purtăm şi
chipul celui ceresc.
50. Aceasta însă zic, fraţilor: Carnea şi sângele nu pot să
moştenească împărăţia lui Dumnezeu, nici stricăciunea nu moşteneşte
nestricăciunea.
51. Iată, taină vă spun vouă: Nu toţi vom muri, dar toţi ne vom
schimba,
52. Deodată, într-o clipeală de ochi la trâmbiţa cea de apoi. Căci
trâmbiţa va suna şi morţii vor învia nestricăcioşi, iar noi ne vom
schimba.
53. Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în
nestricăciune şi acest (trup) muritor să se îmbrace în
nemurire.
54. Iar când acest (trup) stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune
şi acest (trup) muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi
cuvântul care este scris: "Moartea a fost înghiţită de
biruinţă.
55. Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte,
boldul tău?".
56. Şi boldul morţii este păcatul, iar puterea păcatului este
legea.
57. Dar să dăm mulţumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruinţa prin
Domnul nostru Iisus Hristos!
58. Drept aceea, fraţii mei iubiţi, fiţi tari, neclintiţi, sporind
totdeauna în lucrul Domnului, ştiind că osteneala voastră nu este
zadarnică în Domnul.
CAPITOLUL 16
Strângerea de ajutoare pentru fraţi. Timotei, Apollo, casa lui
Ştefanas şi închinăciuni.
1. Cât despre strângerea de ajutoare pentru sfinţi, precum am
rânduit pentru Bisericile Galatiei, aşa să faceţi şi voi.
2. În ziua întâi a săptămânii (Duminică), fiecare dintre voi să-şi
pună deoparte, strângând cât poate, ca să nu se facă strângerea
abia atunci când voi veni.
3. Iar când voi veni, pe cei pe care îi veţi socoti, pe aceia îi
voi trimite cu scrisori să ducă darul vostru la
Ierusalim.
4. Şi de se va cuveni să merg şi eu, vor merge împreună cu
mine.
5. Ci voi veni la voi, când voi trece prin Macedonia, căci prin
Macedonia trec.
6. La voi mă voi opri, poate, sau voi şi ierna, ca să mă petreceţi
în călătoria ce voi face.
7. Căci nu vreau să vă văd acum numai în treacăt, ci nădăjduiesc să
rămân la voi câtăva vreme, dacă va îngădui Domnul.
8. Voi rămâne însă în Efes, până la praznicul
Cincizecimii.
9. Căci mi s-a deschis uşă mare spre lucru mult, dar sunt mulţi
potrivnici.
10. Iar de va veni Timotei, vedeţi să fie fără teamă la voi, căci
lucrează ca şi mine lucrul Domnului.
11. Nimeni deci să nu-l dispreţuiască; ci să-l petreceţi cu pace,
ca să vină la mine; că îl aştept cu fraţii.
12. Cât despre fratele Apollo, l-am rugat mult să vină la voi cu
fraţii; totuşi nu i-a fost voia să vină acum. Ci va veni când va
găsi prilej.
13. Privegheaţi, staţi tari în credinţă, îmbărbătaţi-vă,
întăriţi-vă.
14. Toate ale voastre cu dragoste să se facă.
15. Vă îndemn însă, fraţilor, - ştiţi casa lui Ştefanas, că este
pârga Ahaei şi că spre slujirea sfinţilor s-au rânduit pe ei înşişi
S
16. Ca şi voi să vă supuneţi unora ca aceştia şi oricui lucrează şi
se osteneşte împreună cu ei.
17. Mă bucur de venirea lui Ştefanas, a lui Fortunat şi a lui
Ahaic, pentru că aceştia au împlinit lipsa voastră.
18. Şi au liniştit duhul meu şi al vostru. Cunoaşteţi bine deci pe
unii ca aceştia.
19. Vă îmbrăţişează Bisericile Asiei. Vă îmbrăţişează mult, în
Domnul, Acvila şi Priscila, împreună cu Biserica din casa
lor.
20. Vă îmbrăţişează fraţii toţi. Îmbrăţişaţi-vă unii pe alţii cu
sărutare sfântă.
21. Salutarea cu mâna mea, Pavel.
22. Cel ce nu iubeşte pe Domnul să fie anatema! Maran atha! (Domnul
vine).
23. Harul Domnului Iisus Hristos cu voi.
24. Dragostea mea cu voi toţi, în Hristos Iisus! Amin.
|