CAPITOLUL 1
Cuvânt începător. Înălţarea lui Iisus la cer. Alegerea lui Matia
în locul lui Iuda Iscarioteanul.
1. Cuvântul cel dintâi l-am făcut o, Teofile, despre toate cele ce
a început Iisus a face şi a învăţa,
2. Până în ziua în care S-a înălţat la cer, poruncind prin Duhul
Sfânt apostolilor pe care i-a ales,
3. Cărora S-a şi înfăţişat pe Sine viu după patima Sa prin multe
semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi
vorbind cele despre împărăţia lui Dumnezeu.
4. Şi cu ei petrecând, le-a poruncit să nu se depărteze de
Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui, pe care (a zis El) aţi
auzit-o de la Mine:
5. Că Ioan a botezat cu apă, iar voi veţi fi botezaţi cu Duhul
Sfânt, nu mult după aceste zile.
6. Iar ei, adunându-se, Îl întrebau, zicând: Doamne, oare, în acest
timp vei aşeza Tu, la loc, împărăţia lui Israel?
7. El a zis către ei: Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe
care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa,
8. Ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi
Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până
la marginea pământului.
9. Şi acestea zicând, pe când ei priveau, S-a înălţat şi un nor L-a
luat de la ochii lor.
10. Şi privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbaţi au
stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe,
11. Care au şi zis: Bărbaţi galileieni, de ce staţi privind la cer?
Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni,
precum L-aţi văzut mergând la cer.
12. Atunci ei s-au întors la Ierusalim de la muntele ce se cheamă
al Măslinilor, care este aproape de Ierusalim, cale de o
sâmbătă.
13. Şi când au intrat, s-au suit în încăperea de sus, unde se
adunau de obicei: Petru şi Ioan şi Iacov şi Andrei, Filip şi Toma,
Bartolomeu şi Matei, Iacov al lui Alfeu şi Simon Zelotul şi Iuda al
lui Iacov.
14. Toţi aceştia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu
femeile şi cu Maria, mama lui Iisus şi cu fraţii Lui.
15. Şi în zilele acelea, sculându-se Petru în mijlocul fraţilor
(iar numărul lor era ca la o sută douăzeci), a zis:
16. Bărbaţi fraţi, trebuia să se împlinească Scriptura aceasta pe
care Duhul Sfânt, prin gura lui David, a spus-o dinainte despre
Iuda, care s-a făcut călăuză celor ce L-au prins pe
Iisus.
17. Căci era numărat cu noi şi luase sorţul acestei
slujiri.
18. Deci acesta a dobândit o ţarină din plata nedreptăţii şi,
căzând cu capul înainte, a crăpat pe la mijloc şi i s-au vărsat
toate măruntaiele.
19. Şi s-a făcut cunoscută aceasta tuturor celor ce locuiesc în
Ierusalim, încât ţarina aceasta s-a numit în limba lor Hacheldamah,
adică Ţarina Sângelui.
20. Căci este scris în Cartea Psalmilor: "Facă-se casa lui pustie
şi să nu aibă cine să locuiască în ea! Şi slujirea lui s-o ia
altul".
21. Deci trebuie ca unul din aceşti bărbaţi, care s-au adunat cu
noi în timpul cât a petrecut între noi Domnul Iisus,
22. Începând de la botezul lui Ioan, până în ziua în care S-a
înălţat de la noi, să fie împreună cu noi martor al învierii
Lui.
23. Şi au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis şi
Iustus, şi pe Matia.
24. Şi, rugându-se, au zis: Tu, Doamne, Care cunoşti inimile
tuturor, arată pe care din aceştia doi l-ai ales,
25. Ca să ia locul acestei slujiri şi al apostoliei din care Iuda a
căzut, ca să meargă în locul lui.
26. Şi au tras la sorţi, şi sorţul a căzut pe Matia, şi s-a socotit
împreună cu cei unsprezece apostoli.
CAPITOLUL 2
Pogorârea Duhului Sfânt. Cuvântarea lui Petru.
1. Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în
acelaşi loc.
2. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de
vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau
ei.
3. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe
fiecare dintre ei.
4. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în
alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi.
5. Şi erau în Ierusalim locuitori iudei, bărbaţi cucernici, din
toate neamurile care sunt sub cer.
6. Şi iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea şi s-a
tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba
sa.
7. Şi erau uimiţi toţi şi se minunau zicând: Iată, nu sunt aceştia
care vorbesc toţi galileieni?
8. Şi cum auzim noi fiecare limba noastră, în care ne-am
născut?
9. Parţi şi mezi şi elamiţi şi cei ce locuiesc în Mesopotamia, în
Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia,
10. În Frigia şi în Pamfilia, în Egipt şi în părţile Libiei cea de
lângă Cirene, şi romani în treacăt, iudei şi prozeliţi,
11. Cretani şi arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre
despre faptele minunate ale lui Dumnezeu!
12. Şi toţi erau uimiţi şi nu se dumireau, zicând unul către altul:
Ce va să fie aceasta?
13. Iar alţii batjocorindu-i, ziceau că sunt plini de
must.
14. Şi stând Petru cu cei unsprezece, a ridicat glasul şi le-a
vorbit: Bărbaţi iudei, şi toţi care locuiţi în Ierusalim, aceasta
să vă fie cunoscută şi luaţi în urechi cuvintele mele;
15. Că aceştia nu sunt beţi, cum vi se pare vouă, căci este al
treilea ceas din zi;
16. Ci aceasta este ce s-a spus prin proorocul Ioil:
17. "Iar în zilele din urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu
peste tot trupul şi fiii voştri şi fiicele voastre vor prooroci şi
cei mai tineri ai voştri vor vedea vedenii şi bătrânii voştri vise
vor visa.
18. Încă şi peste slugile Mele şi peste slujnicele Mele voi turna
în acele zile, din Duhul Meu şi vor prooroci.
19. Şi minuni voi face sus în cer şi jos pe pământ semne: sânge,
foc şi fumegare de fum.
20. Soarele se va schimba în întuneric şi luna în sânge, înainte de
a veni ziua Domnului, cea mare şi strălucită.
21. Şi tot cel ce va chema numele Domnului se va mântui".
22. Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea: Pe Iisus
Nazarineanul, bărbat adeverit între voi de Dumnezeu, prin puteri,
prin minuni şi prin semne pe care le-a făcut prin El Dumnezeu în
mijlocul vostru, precum şi voi ştiţi,
23. Pe Acesta, fiind dat, după sfatul cel rânduit şi după ştiinţa
cea dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi luat şi, pironindu-L, prin
mâinile celor fără de lege, L-aţi omorât,
24. Pe Care Dumnezeu L-a înviat, dezlegând durerile morţii,
întrucât nu era cu putinţă ca El să fie ţinut de ea.
25. Căci David zice despre El: "Totdeauna am văzut pe Domnul
înaintea mea, căci El este de-a dreapta mea, ca să nu mă
clatin.
26. De aceea s-a bucurat inima mea şi s-a veselit limba mea; chiar
şi trupul meu se va odihni întru nădejde.
27. Căci nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici nu vei da pe cel
sfânt al Tău să vadă stricăciune.
28. Făcutu-mi-ai cunoscute căile vieţii; cu înfăţişarea Ta mă vei
umple de bucurie".
29. Bărbaţi fraţi, cuvine-se a vorbi cu îndrăznire către voi despre
strămoşul David, că a murit şi s-a îngropat, iar mormântul lui este
la noi, până în ziua aceasta.
30. Deci el, fiind prooroc şi ştiind că Dumnezeu i S-a jurat cu
jurământ să aşeze pe tronu-i din rodul coapselor lui,
31. Mai înainte văzând, a vorbit despre învierea lui Hristos: că
n-a fost lăsat în iad sufletul Lui şi nici trupul Lui n-a văzut
putreziciunea.
32. Dumnezeu a înviat pe Acest Iisus, Căruia noi toţi suntem
martori.
33. Deci, înălţându-Se prin dreapta lui Dumnezeu şi primind de la
Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, L-a revărsat pe Acesta, cum vedeţi
şi auziţi voi.
34. Căci David nu s-a suit la ceruri, dar el a zis: "Zis-a Domnul
Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea,
35. Până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor
Tale".
36. Cu siguranţă să ştie deci toată casa lui Israel că Dumnezeu, pe
Acest Iisus pe Care voi L-aţi răstignit, L-a făcut Domn şi
Hristos.
37. Ei auzind acestea, au fost pătrunşi la inimă şi au zis către
Petru şi ceilalţi apostoli: Bărbaţi fraţi, ce să facem?
38. Iar Petru a zis către ei: Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare
dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor
voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt.
39. Căci vouă este dată făgăduinţa şi copiilor voştri şi tuturor
celor de departe, pe oricâţi îi va chema Domnul Dumnezeul
nostru.
40. Şi cu alte mai multe vorbe mărturisea şi-i îndemna, zicând:
Mântuiţi-vă de acest neam viclean.
41. Deci cei ce au primit cuvântul lui s-au botezat şi în ziua
aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete.
42. Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în
frângerea pâinii şi în rugăciuni.
43. Şi tot sufletul era cuprins de teamă, căci multe minuni şi
semne se făceau în Ierusalim prin apostoli, şi mare frică îi
stăpânea pe toţi.
44. Iar toţi cei ce credeau erau laolaltă şi aveau toate de
obşte.
45. Şi îşi vindeau bunurile şi averile şi le împărţeau tuturor,
după cum avea nevoie fiecare.
46. Şi în fiecare zi, stăruiau într-un cuget în templu şi, frângând
pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie şi întru curăţia
inimii.
47. Lăudând pe Dumnezeu şi având har la tot poporul. Iar Domnul
adăuga zilnic Bisericii pe cei ce se mântuiau.
CAPITOLUL 3
Petru vindecă un olog şi propovăduieşte mulţimii
Evanghelia.
1. Iar Petru şi Ioan se suiau la templu pentru rugăciunea din
ceasul al nouălea.
2. Şi era un bărbat olog din pântecele mamei sale, pe care-l
aduceau şi-l puneau în fiecare zi la poarta templului, zisă Poarta
Frumoasă, ca să ceară milostenie de la cei ce intrau în
templu,
3. Care, văzând că Petru şi Ioan vor să intre în templu, le-a cerut
milostenie.
4. Iar Petru, căutând spre el, împreună cu Ioan, a zis: Priveşte
noi;
5. Iar el se uita la ei cu luare-aminte, aşteptând să primească
ceva de la ei.
6. Iar Petru a zis: Argint şi aur nu am; dar ce am, aceea îţi dau.
În numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, scoală-te şi
umblă!
7. Şi apucându-l de mâna dreaptă, l-a ridicat şi îndată gleznele şi
tălpile picioarelor lui s-au întărit.
8. Şi sărind, a stat în picioare şi umbla, şi a intrat cu ei în
templu, umblând şi sărind şi lăudând pe Dumnezeu.
9. Şi tot poporul l-a văzut umblând şi lăudând pe
Dumnezeu.
10. Şi îl cunoşteau că el era cel care şedea pentru milostenie, la
Poarta Frumoasă a templului, şi s-au umplut de uimire şi de mirare
pentru ceea ce i s-a întâmplat.
11. Şi ţinându-se el de Petru şi de Ioan, tot poporul, uimit,
alerga la ei, în pridvorul numit al lui Solomon.
12. Iar Petru, văzând aceasta, a răspuns către popor: Bărbaţi
israeliţi, de ce vă miraţi de acest lucru, sau de ce staţi cu ochii
aţintiţi la noi, ca şi cum cu a noastră putere sau cucernicie l-am
fi făcut pe acesta să umble?
13. Dumnezeul lui Avraam şi al lui Isaac şi al lui Iacov, Dumnezeul
părinţilor noştri a slăvit pe Fiul Său Iisus, pe Care voi L-aţi
predat şi L-aţi tăgăduit în faţa lui Pilat, care găsise cu cale
să-L elibereze.
14. Dar voi v-aţi lepădat de Cel sfânt şi drept şi aţi cerut să vă
dăruiască un bărbat ucigaş.
15. Iar pe Începătorul vieţii L-aţi omorât, pe Care însă Dumnezeu
L-a înviat din morţi şi ai Cărui martori suntem noi.
16. Şi prin credinţa în numele Lui, pe acesta pe care îl vedeţi şi
îl cunoaşteţi, l-a întărit numele lui Iisus şi credinţa cea întru
El i-a dat lui întregirea aceasta a trupului, înaintea voastră, a
tuturor.
17. Şi acum, fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut rău ca şi
mai-marii voştri.
18. Dar Dumnezeu a împlinit astfel cele ce vestise dinainte prin
gura tuturor proorocilor, că Hristosul Său va pătimi.
19. Deci pocăiţi-vă şi vă întoarceţi, ca să se şteargă păcatele
voastre,
20. Ca să vină de la faţa Domnului vremuri de uşurare şi ca să vă
trimită pe Cel mai dinainte vestit vouă, pe Iisus
Hristos,
21. Pe Care trebuie să-L primească Cerul până la vremile stabilirii
din nou a tuturor celor despre care a vorbit Dumnezeu prin gura
sfinţilor Săi prooroci din veac.
22. Moise a zis către părinţi: "Domnul Dumnezeu va ridica vouă
dintre fraţii voştri Prooroc ca mine. Pe El să-L ascultaţi în toate
câte vă va spune.
23. Şi tot sufletul care nu va asculta de Proorocul Acela, va fi
nimicit din popor".
24. Iar toţi proorocii de la Samuel şi cei câţi le-au urmat au
vorbit şi au vestit zilele acestea.
25. Voi sunteţi fiii proorocilor şi ai legământului pe care l-a
încheiat Dumnezeu cu părinţii noştri, grăind către Avraam: "Şi
întru seminţia ta se vor binecuvânta toate neamurile
pământului".
26. Dumnezeu, înviind pe Fiul Său, L-a trimis întâi la voi, să vă
binecuvânteze, ca fiecare să se întoarcă de la răutăţile
sale.
CAPITOLUL 4
Petru şi Ioan închişi şi aduşi să dea socoteală în faţa
sinedriului. Rugăciunea credincioşilor. Viaţa de
obşte.
1. Dar pe când vorbeau ei către popor, au venit peste ei
preoţii, căpetenia gărzii templului şi saducheii,
2. Mâniindu-se că ei învaţă poporul şi vestesc întru Iisus învierea
din morţi.
3. Şi punând mâna pe ei, i-au pus sub pază, până a doua zi, căci
acum era seară.
4. Totuşi mulţi din cei ce auziseră cuvântul au crezut şi numărul
bărbaţilor credincioşi s-a făcut ca la cinci mii.
5. Şi a doua zi s-au adunat căpeteniile lor şi bătrânii şi
cărturarii din Ierusalim,
6. Şi Anna arhiereul şi Caiafa şi Ioan şi Alexandru şi câţi erau
din neamul arhieresc,
7. Şi punându-i în mijloc, îi întrebau: Cu ce putere sau în al cui
nume aţi făcut voi aceasta?
8. Atunci Petru, plin fiind de Duhul Sfânt, le-a vorbit: Căpetenii
ale poporului şi bătrâni ai lui Israel,
9. Fiindcă noi suntem astăzi cercetaţi pentru facere de bine unui
om bolnav, prin cine a fost el vindecat,
10. Cunoscut să vă fie vouă tuturor, şi la tot poporul Israel, că
în numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, pe Care voi L-aţi
răstignit, dar pe Care Dumnezeu L-a înviat din morţi, întru Acela
stă acesta sănătos înaintea voastră!
11. Acesta este piatra cea neluată în seamă de către voi, zidarii,
care a ajuns în capul unghiului;
12. Şi întru nimeni altul nu este mântuirea, căci nu este sub cer
nici un alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim
noi.
13. Şi văzând ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan şi ştiind că
sunt oameni fără carte şi simpli, se mirau, şi îi cunoşteau că
fuseseră împreună cu Iisus;
14. Şi văzând pe omul cel tămăduit, stând cu ei, n-aveau nimic de
zis împotrivă,
15. Dar poruncindu-le să iasă afară din sinedriu, vorbeau între
ei,
16. Zicând: ce vom face acestor oameni? Căci este învederat tuturor
celor ce locuiesc în Ierusalim că prin ei s-a făcut o minune
cunoscută şi nu putem să tăgăduim.
17. Dar ca aceasta să nu se răspândească mai mult în popor, să le
poruncim cu ameninţare să nu mai vorbească, în numele acesta, nici
unui om.
18. Şi chemându-i, le-au poruncit ca nicidecum să nu mai grăiască,
nici să mai înveţe în numele lui Iisus.
19. Iar Petru şi Ioan, răspunzând, au zis către ei: Judecaţi dacă
este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm de voi mai mult decât
de Dumnezeu.
20. Căci noi nu putem să nu vorbim cele ce am văzut şi am
auzit.
21. Dar ei, ameninţându-i din nou, le-au dat drumul, negăsind nici
un chip cum să-i pedepsească, din cauza poporului, fiindcă toţi
slăveau pe Dumnezeu, pentru ceea ce se făcuse.
22. Căci omul cu care se făcuse această minune a vindecării avea
mai mult ca patruzeci de ani.
23. Fiind sloboziţi, au venit la ai lor şi le-au spus câte le-au
vorbit lor arhiereii şi bătrânii.
24. Iar ei, auzind, într-un cuget au ridicat glasul către Dumnezeu
şi au zis: Stăpâne, Dumnezeule, Tu, Care ai făcut cerul şi pământul
şi marea şi toate cele ce sunt în ele,
25. Care prin Duhul Sfânt şi prin gura părintelui nostru David,
slujitorul Tău, ai zis: Pentru ce s-au întărâtat neamurile şi
popoarele au cugetat cele deşarte?
26. Ridicatu-s-au regii pământului şi căpeteniile s-au adunat
laolaltă împotriva Domnului şi împotriva Unsului Lui,
27. Căci asupra Sfântului Tău Fiu Iisus, pe care Tu L-ai uns, s-au
adunat laolaltă, cu adevărat, în cetatea aceasta, şi Irod şi
Pontius Pilat cu păgânii şi cu popoarele lui Israel,
28. Ca să facă toate câte mâna Ta şi sfatul Tău mai dinainte au
rânduit să fie.
29. Şi acum, Doamne, caută spre ameninţările lor şi dă robilor Tăi
să grăiască cuvântul Tău cu toată îndrăzneala,
30. Întinzând dreapta Ta spre vindecare şi săvârşind semne şi
minuni, prin numele Sfântului Tău Fiu Iisus.
31. Şi pe când se rugau astfel, s-a cutremurat locul în care erau
adunaţi, şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi grăiau cu
îndrăzneală cuvântul lui Dumnezeu.
32. Iar inima şi sufletul mulţimii celor ce au crezut erau una şi
nici unul nu zicea că este al său ceva din averea sa, ci toate le
erau de obşte.
33. Şi cu mare putere apostolii mărturiseau despre învierea
Domnului Iisus Hristos şi mare har era peste ei toţi.
34. Şi nimeni nu era între ei lipsit, fiindcă toţi câţi aveau
ţarini sau case le vindeau şi aduceau preţul celor
vândute,
35. Şi-l puneau la picioarele apostolilor. Şi se împărţea fiecăruia
după cum avea cineva trebuinţă.
36. Iar Iosif, cel numit de apostoli Barnaba (care se tâlcuieşte
fiul mângâierii), un levit, născut în Cipru,
37. Având ţarină şi vânzând-o, a adus banii şi i-a pus la
picioarele apostolilor.
CAPITOLUL 5
Anania şi Safira. Apostolii sunt închişi, dar un înger le dă
drumul. Sfatul lui Gamaliel.
1. Iar un om, anume Anania, cu Safira, femeia lui, şi-a vândut
ţarina.
2. Şi a dosit din preţ, ştiind şi femeia lui, şi aducând o parte, a
pus-o la picioarele apostolilor.
3. Iar Petru a zis: Anania, de ce a umplut satana inima ta, ca să
minţi tu Duhului Sfânt şi să doseşti din preţul ţarinei?
4. Oare, păstrând-o, nu-ţi rămânea ţie, şi vândută nu era în
stăpânirea ta? Pentru ce ai pus în inima ta lucrul acesta? N-ai
minţit oamenilor, ci lui Dumnezeu.
5. Iar Anania, auzind aceste cuvinte, a căzut şi a murit. Şi frică
mare i-a cuprins pe toţi care au auzit.
6. Şi sculându-se cei mai tineri, l-au înfăşurat şi, scoţându-l
afară, l-au îngropat.
7. După un răstimp, ca de trei ceasuri, a intrat şi femeia lui,
neştiind ce se întâmplase.
8. Iar Petru a zis către ea: Spune-mi dacă aţi vândut ţarina cu
atât? Iar ea a zis: Da, cu atât.
9. Iar Petru a zis către ea: De ce v-aţi învoit voi să ispitiţi
Duhul Domnului? Iată picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul
tău sunt la uşă şi te vor scoate afară şi pe tine.
10. Şi ea a căzut îndată la picioarele lui Petru şi a murit. Şi
intrând tinerii, au găsit-o moartă şi, scoţând-o afară, au
îngropat-o lângă bărbatul ei.
11. Şi frică mare a cuprins toată Biserica şi pe toţi care au auzit
acestea.
12. Iar prin mâinile apostolilor se făceau semne şi minuni multe în
popor, şi erau toţi, într-un cuget, în pridvorul lui
Solomon.
13. Şi nimeni dintre ceilalţi nu cuteza să se alipească de ei, dar
poporul îi lăuda.
14. Şi din ce în ce mai mult se adăugau cei ce credeau în Domnul,
mulţime de bărbaţi şi de femei,
15. Încât scoteau pe cei bolnavi în uliţe şi-i puneau pe paturi şi
pe tărgi, ca venind Petru, măcar umbra lui să umbrească pe vreunul
dintre ei.
16. Şi se aduna şi mulţimea din cetăţile dimprejurul Ierusalimului,
aducând bolnavi şi bântuiţi de duhuri necurate, şi toţi se
vindecau.
17. Şi sculându-se arhiereul şi toţi cei împreună cu el - cei din
eresul saducheilor - s-au umplut de pizmă.
18. Şi au pus mâna pe apostoli şi i-au băgat în temniţa
obştească.
19. Iar un înger al Domnului, în timpul nopţii, a deschis uşile
temniţei şi, scoţându-i, le-a zis:
20. Mergeţi şi, stând, grăiţi poporului în templu toate cuvintele
vieţii acesteia.
21. Şi, auzind, au intrat de dimineaţă în templu şi învăţau. Dar
venind arhiereul şi cei împreună cu el, au adunat sinedriul şi tot
sfatul bătrânilor fiilor lui Israel şi au trimis la temniţă să-i
aducă pe apostoli.
22. Dar, ducându-se, slugile nu i-au găsit în temniţă şi,
întorcându-se, au vestit,
23. Zicând: Temniţa am găsit-o încuiată în toată siguranţa şi pe
paznici stând la uşi, dar când am descuiat, înăuntru n-am găsit pe
nimeni.
24. Când au auzit aceste cuvinte, căpetenia pazei templului şi
arhiereii erau nedumeriţi cu privire la ei, ce-ar putea să fie
aceasta.
25. Dar venind cineva, le-a dat de veste: Iată, bărbaţii pe care
i-aţi pus în temniţă sunt în templu, stând şi învăţând
poporul.
26. Atunci, ducându-se, căpetenia pazei templului împreună cu
slujitorii i-au adus dar nu cu sila, că se temeau de popor să nu-i
omoare cu pietre.
27. Şi, aducându-i, i-au pus în faţa sinedriului. Iar arhiereul i-a
întrebat,
28. Zicând: Au nu v-am poruncit vouă cu poruncă să nu mai învăţaţi
în numele acesta? Şi iată aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura
voastră şi voiţi să aduceţi asupra noastră sângele Acestui
Om!
29. Iar Petru şi apostolii, răspunzând, au zis: Trebuie să ascultăm
pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni.
30. Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe Iisus, pe Care voi
L-aţi omorât, spânzurându-L pe lemn.
31. Pe Acesta, Dumnezeu, prin dreapta Sa, L-a înălţat Stăpânitor şi
Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţă şi iertarea
păcatelor.
32. Şi suntem martori ai acestor cuvinte noi şi Duhul Sfânt, pe
Care Dumnezeu L-a dat celor ce Îl ascultă.
33. Iar ei, auzind, se mâniau foarte şi se sfătuiau să-i
omoare.
34. Şi ridicându-se în sinedriu un fariseu, anume Gamaliel,
învăţător de Lege, cinstit de tot poporul, a poruncit să-i scoată
pe oameni afară puţin,
35. Şi a zis către ei: Bărbaţi israeliţi, luaţi aminte la voi, ce
aveţi să faceţi cu aceşti oameni.
36. Că înainte de zilele acestea s-a ridicat Teudas, zicând că el
este cineva, căruia i s-au alăturat un număr de bărbaţi ca la patru
sute, care a fost ucis şi toţi câţi l-au ascultat au fost risipiţi
şi nimiciţi.
37. După aceasta s-a ridicat Iuda Galileianul, în vremea
numărătorii, şi a atras popor mult după el; şi acela a pierit şi
toţi câţi au ascultat de el au fost împrăştiaţi.
38. Şi acum zic vouă: Feriţi-vă de oamenii aceştia şi lăsaţi-i,
căci dacă această hotărâre sau lucrul acesta este de la oameni, se
va nimici;
39. Iar dacă este de la Dumnezeu, nu veţi putea să-i nimiciţi, ca
nu cumva să vă aflaţi şi luptători împotriva lui
Dumnezeu.
40. Şi l-au ascultat pe el; şi chemând pe apostoli şi bătându-i,
le-au poruncit să nu mai vorbească în numele lui Iisus, şi le-au
dat drumul.
41. Iar ei au plecat din faţa sinedriului, bucurându-se că s-au
învrednicit, pentru numele Lui, să sufere ocară.
42. Şi toată ziua, în templu şi prin case, nu încetau să înveţe şi
să binevestească pe Hristos Iisus.
CAPITOLUL 6
Alegerea şi hirotonirea celor şapte diaconi. Obştea
sporeşte.
1. În zilele acelea, înmulţindu-se ucenicii, eleniştii (iudei)
murmurau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu
vederea la slujirea cea de fiecare zi.
2. Şi chemând cei doisprezece mulţimea ucenicilor, au zis: Nu este
drept ca noi, lăsând de-o parte cuvântul lui Dumnezeu, să slujim la
mese.
3. Drept aceea, fraţilor, căutaţi şapte bărbaţi dintre voi, cu nume
bun, plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune, pe care noi să-i
rânduim la această slujbă.
4. Iar noi vom stărui în rugăciune şi în slujirea
cuvântului.
5. Şi a plăcut cuvântul înaintea întregii mulţimi, şi au ales pe
Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt, şi pe Filip, şi pe
Prohor, şi pe Nicanor, şi pe Timon, şi pe Parmena, şi pe Nicolae,
prozelit din Antiohia,
6. Pe care i-au pus înaintea apostolilor, şi ei, rugându-se şi-au
pus mâinile peste ei.
7. Şi cuvântul lui Dumnezeu creştea, şi se înmulţea foarte numărul
ucenicilor în Ierusalim, încă şi mulţime de preoţi se supuneau
credinţei.
8. Iar Ştefan, plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari
în popor.
9. Şi s-au ridicat unii din sinagoga ce se zicea a libertinilor şi
a cirenenilor şi a alexandrinilor şi a celor din Cilicia şi din
Asia, sfădindu-se cu Ştefan.
10. Şi nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi a Duhului cu
care el vorbea.
11. Atunci au pus pe nişte bărbaţi să zică: L-am auzit spunând
cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi a lui Dumnezeu.
12. Şi au întărâtat poporul şi pe bătrâni şi pe cărturari şi,
năvălind asupră-i, l-au răpit şi l-au dus în sinedriu.
13. Şi au pus martori mincinoşi, care ziceau: Acest om nu încetează
a vorbi cuvinte de hulă împotriva acestui loc sfânt şi a
Legii.
14. Că l-au auzit zicând că Acest Iisus Nazarineanul va strica
locul acesta şi va schimba datinile pe care ni le-a lăsat nouă
Moise.
15. Şi aţintindu-şi ochii asupra lui, toţi cei ce şedeau în
sinedriu au văzut faţa lui ca o faţă de înger.
CAPITOLUL 7
Cuvântarea şi martiriul lui Ştefan.
1. Şi a zis arhiereul: Adevărate sunt acestea?
2. Iar el a zis: Bărbaţi fraţi şi părinţi, ascultaţi! Dumnezeul
slavei S-a arătat părintelui nostru Avraam, când era în
Mesopotamia, mai înainte de a locui în Haran,
3. Şi a zis către el: Ieşi din pământul tău şi din rudenia ta şi
vino în pământul pe care ţi-l voi arăta.
4. Atunci, ieşind din pământul caldeilor, a locuit în Haran. Iar de
acolo, după moartea tatălui său, l-a strămutat în această ţară, în
care locuiţi voi acum,
5. Şi nu i-a dat moştenire în ea nici o palmă de pământ, ci i-a
făgăduit că i-o va da lui spre stăpânire şi urmaşilor lui după el,
neavând el copil.
6. Şi Dumnezeu a vorbit astfel: "Urmaşii lui vor fi străini în
pământ străin, şi acolo îi vor robi şi-i vor asupri patru sute de
ani.
7. Şi pe poporul la care vor fi robi, Eu îl voi judeca - a zis
Dumnezeu - iar după acestea vor ieşi şi-Mi vor sluji Mie în locul
acesta".
8. Şi i-a dat legământul tăierii împrejur; şi aşa a născut pe Isaac
şi l-a tăiat împrejur a opta zi; şi Isaac a născut pe Iacov şi
Iacov pe cei doisprezece patriarhi.
9. Şi patriarhii, pizmuind pe Iosif, l-au vândut în Egipt; dar
Dumnezeu era cu el,
10. Şi l-a scos din toate necazurile lui şi i-a dat har şi
înţelepciune înaintea lui Faraon, regele Egiptului, iar acesta l-a
pus mai mare peste Egipt şi peste toată casa lui.
11. Şi a venit foamete peste tot Egiptul şi peste Canaan, şi
strâmtorare mare, şi părinţii noştri nu mai găseau hrană.
12. Şi Iacov, auzind că este grâu în Egipt, a trimis pe părinţii
noştri întâia oară.
13. Iar a doua oară Iosif s-a făcut cunoscut fraţilor săi şi Faraon
a aflat neamul lui Iosif.
14. Şi Iosif, trimiţând, a chemat pe Iacov, tatăl său, şi toată
rudenia sa, cu şaptezeci şi cinci de suflete.
15. Şi Iacov s-a coborât în Egipt; şi a murit şi el şi părinţii
noştri;
16. Şi au fost strămutaţi la Sichem şi au fost puşi în mormântul pe
care Avraam l-a cumpărat cu preţ de argint, de la fiii lui Emor, în
Sichem;
17. Dar cum se apropia vremea făgăduinţei pentru care s-a jurat
Dumnezeu lui Avraam, a crescut poporul şi s-a înmulţit în
Egipt,
18. Până când s-a ridicat peste Egipt alt rege, care nu ştia de
Iosif.
19. Acesta, purtându-se ca un viclean cu neamul nostru, a asuprit
pe părinţii noştri să-şi lepede pruncii lor, ca să nu mai
trăiască.
20. În vremea aceea s-a născut Moise şi era plăcut lui Dumnezeu. Şi
trei luni a fost hrănit în casa tatălui său.
21. Şi fiind lepădat, l-a luat fiica lui Faraon şi l-a crescut ca
pe un fiu al ei.
22. Şi a fost învăţat Moise în toată înţelepciunea egiptenilor şi
era puternic în cuvintele şi în faptele lui.
23. Iar când a împlinit patruzeci de ani, şi-a pus în gând să
cerceteze pe fraţii săi, fiii lui Israel.
24. Şi văzând pe unul dintre ei că suferă strâmbătate, l-a apărat
şi, omorând pe egiptean, a răzbunat pe cel asuprit.
25. Şi el credea că fraţii săi vor pricepe că Dumnezeu, prin mâna
lui, le dăruieşte izbăvire, dar ei n-au înţeles.
26. Şi a doua zi s-a arătat unora care se băteau şi i-a îndemnat la
pace, zicând: Bărbaţilor, sunteţi fraţi. De ce vă faceţi rău unul
altuia?
27. Dar cel ce asuprea pe aproapele l-a îmbrâncit, zicând: Cine
te-a pus pe tine domn şi judecător peste noi?
28. Nu cumva vrei să mă omori, cum ai omorât ieri pe
egiptean?
29. La acest cuvânt, Moise a fugit şi a trăit ca străin în ţara
Madian, unde a născut doi fii.
30. Şi după ce s-au împlinit patruzeci de ani, îngerul Domnului i
s-a arătat în pustiul Muntelui Sinai, în flacăra focului unui
rug.
31. Iar Moise, văzând, s-a minunat de vedenie, dar când s-a
apropiat ca să ia seama mai bine, a fost glasul Domnului către
el:
32. "Eu sunt Dumnezeul părinţilor tăi, Dumnezeul lui Avraam şi
Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov". Şi Moise, tremurând,
nu îndrăznea să privească;
33. Iar Domnul i-a zis: "Dezleagă încălţămintea picioarelor tale,
căci locul pe care stai este pământ sfânt.
34. Privind, am văzut asuprirea poporului Meu în Egipt şi suspinul
lor l-am auzit şi M-am pogorât ca să-i scot. Şi acum vino, să te
trimit în Egipt".
35. Pe Moise acesta de care s-au lepădat, zicând: Cine te-a pus pe
tine domn şi judecător?, pe acesta l-a trimis Dumnezeu domn şi
răscumpărător, prin mâna îngerului care i se arătase lui în
rug.
36. Acesta i-a scos afară, făcând minuni şi semne în ţara Egiptului
şi în Marea Roşie şi în pustie, timp de patruzeci de ani.
37. Acesta este Moise cel ce a zis fiilor lui Israel: "Prooroc ca
mine vă va ridica Dumnezeu din fraţii voştri; pe EL să-L
ascultaţi".
38. Acesta este cel ce a fost la adunarea în pustie, cu îngerul
care i-a vorbit pe Muntele Sinai şi cu părinţii noştri, primind
cuvinte de viaţă ca să ni le dea nouă.
39. De acesta n-au voit să asculte părinţii noştri, ci l-au lepădat
şi inimile lor s-au întors către Egipt,
40. Zicând lui Aaron: "Fă-ne dumnezei care să meargă înaintea
noastră; căci acestui Moise, care ne-a scos din ţara Egiptului, nu
ştim ce i s-a întâmplat".
41. Şi au făcut, în zilele acelea, un viţel şi au adus idolului
jertfă şi se veseleau de lucrurile mâinilor lor.
42. Şi S-a întors Dumnezeu şi i-a dat pe ei să slujească oştirii
cerului, precum este scris în cartea proorocilor: "Adus-aţi voi
Mie, casă a lui Israel, timp de patruzeci de ani, în pustie,
junghieri şi jertfe?
43. Şi aţi purtat cortul lui Moloh şi steaua dumnezeului vostru
Remfan, chipurile pe care le-aţi făcut, ca să vă închinaţi la ele!
De aceea vă voi strămuta dincolo de Babilon".
44. Părinţii noştri aveau în pustie cortul mărturiei, precum
orânduise Cel ce a vorbit cu Moise, ca să-l facă după chipul pe
care îl văzuse;
45. Şi pe acesta primindu-l, părinţii noştri l-au adus cu Iosua în
ţara stăpânită de neamuri, pe care Dumnezeu le-a izgonit din faţa
părinţilor noştri, până în zilele lui David,
46. Care a aflat har înaintea lui Dumnezeu şi a cerut să găsească
un locaş pentru Dumnezeul lui Iacov.
47. Iar Solomon I-a zidit Lui casă,
48. Dar Cel Preaînalt nu locuieşte în temple făcute de mâini,
precum zice proorocul:
49. "Cerul este tronul Meu şi pământul aşternut picioarelor Mele.
Ce casă Îmi veţi zidi Mie? - zice Domnul - sau care este locul
odihnei Mele?
50. Nu mâna Mea a făcut toate acestea?"
51. Voi cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la
urechi, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt, precum Şi
părinţii voştri, aşa şi voi!
52. Pe care dintre prooroci nu l-au prigonit părinţii voştri? Şi au
ucis pe cei ce au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept, ai Cărui
vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi acum,
53. Voi, care aţi primit Legea întru rânduieli de îngeri şi n-aţi
păzit-o!
54. Iar ei, auzind acestea, fremătau de furie în inimile lor şi
scrâşneau din dinţi împotriva lui.
55. Iar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut
slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui
Dumnezeu.
56. Şi a zis: Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând
de-a dreapta lui Dumnezeu!
57. Iar ei, strigând cu glas mare, şi-au astupat urechile şi au
năvălit asupra lui.
58. Şi scoţându-l afară din cetate, îl băteau cu pietre. Iar
martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit
Saul.
59. Şi îl băteau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea:
Doamne, Iisuse, primeşte duhul meu!
60. Şi, îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti
lor păcatul acesta! Şi zicând acestea, a murit.
CAPITOLUL 8
Saul prigoneşte Biserica.
1. Şi Saul s-a făcut părtaş la uciderea lui. Şi s-a făcut în
ziua aceea prigoană mare împotriva Bisericii din Ierusalim. Şi
toţi, afară de apostoli, s-au împrăştiat prin ţinuturile Iudeii şi
ale Samariei.
2. Iar bărbaţi cucernici au îngropat pe Ştefan şi au făcut plângere
mare pentru el.
3. Şi Saul pustiia Biserica, intrând prin case şi, târând pe
bărbaţi şi pe femei, îi preda la temniţă.
4. Iar cei ce se împrăştiaseră străbăteau ţara, binevestind
cuvântul.
5. Iar Filip, coborându-se într-o cetate a Samariei, le propovăduia
pe Hristos.
6. Şi mulţimile luau aminte într-un cuget la cele spuse de către
Filip, ascultându-l şi văzând semnele pe care le
săvârşea.
7. Căci din mulţi care aveau duhuri necurate, strigând cu glas
mare, ele ieşeau şi mulţi slăbănogi şi şchiopi s-au
vindecat.
8. Şi s-a făcut mare bucurie în cetatea aceea.
9. Dar era mai dinainte în cetate un bărbat, anume Simon, vrăjind
şi uimind neamul Samariei, zicând că el este cineva mare,
10. La care luau aminte toţi, de la mic până la mare, zicând:
Acesta este puterea lui Dumnezeu, numită cea mare.
11. Şi luau aminte la el, fiindcă de multă vreme, cu vrăjile lui,
îi uimise.
12. Iar când au crezut lui Filip, care le propovăduia despre
împărăţia lui Dumnezeu şi despre numele lui Iisus Hristos, bărbaţi
şi femei se botezau.
13. Iar Simon a crezut şi el şi, botezându-se, era mereu cu Filip.
Şi văzând semnele şi minunile mari ce se făceau, era
uimit.
14. Iar apostolii din Ierusalim, auzind că Samaria a primit
cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe
Ioan,
15. Care, coborând, s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul
Sfânt.
16. Căci nu Se pogorâse încă peste nici unul dintre ei, ci erau
numai botezaţi în numele Domnului Iisus.
17. Atunci îşi puneau mâinile peste ei, şi ei luau Duhul
Sfânt.
18. Şi Simon văzând că prin punerea mâinilor apostolilor se dă
Duhul Sfânt, le-a adus bani,
19. Zicând: Daţi-mi şi mie puterea aceasta, ca acela pe care voi
pune mâinile să primească Duhul Sfânt.
20. Iar Petru a zis către el: Banii tăi să fie cu tine spre
pierzare! Căci ai socotit că darul lui Dumnezeu se agoniseşte cu
bani.
21. Tu n-ai parte, nici moştenire, la chemarea aceasta, pentru că
inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu.
22. Pocăieşte-te deci de această răutate a ta şi te roagă lui
Dumnezeu, doară ţi se va ierta cugetul inimii tale,
23. Căci întru amărăciunea fierii şi întru legătura nedreptăţii te
văd că eşti.
24. Şi răspunzând, Simon a zis: Rugaţi-vă voi la Domnul, pentru
mine, ca să nu vină asupra mea nimic din cele ce aţi zis.
25. Iar ei, mărturisind şi grăind cuvântul Domnului, s-au întors la
Ierusalim şi în multe sate ale samarinenilor binevesteau.
26. Şi un înger al Domnului a grăit către Filip, zicând: Ridică-te
şi mergi spre miazăzi, pe calea care coboară de la Ierusalim la
Gaza; aceasta este pustie.
27. Ridicându-se, a mers. Şi iată un bărbat din Etiopia, famen,
mare dregător al Candachiei, regina Etiopiei, care era peste toată
vistieria ei şi care venise la Ierusalim ca să se
închine,
28. Se întorcea acasă; şi şezând în carul său, citea pe proorocul
Isaia.
29. Iar Duhul i-a zis lui Filip: Apropie-te şi te alipeşte de carul
acesta.
30. Şi alergând Filip l-a auzit citind pe proorocul Isaia, şi i-a
zis: Înţelegi, oare, ce citeşti?
31. Iar el a zis: Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi
cineva? Şi a rugat pe Filip să se urce şi să şadă cu el.
32. Iar locul din Scriptură pe care-l citea era acesta: "Ca un miel
care se aduce spre junghiere şi ca o oaie fără de glas înaintea
celui ce-o tunde, aşa nu şi-a deschis gura sa.
33. Întru smerenia Lui, judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui
cine-l va spune? Că se ridică de pe pământ viaţa Lui".
34. Iar famenul, răspunzând, a zis lui Filip: Rogu-te, despre cine
zice proorocul acesta, despre sine ori despre altcineva?
35. Iar Filip, deschizând gura sa şi începând de la scriptura
aceasta, i-a binevestit pe Iisus.
36. Şi, pe când mergeau pe cale, au ajuns la o apă; iar famenul a
zis: Iată apă. Ce mă împiedică să fiu botezat?
37. Filip a zis: Dacă crezi din toată inima, este cu putinţă. Şi
el, răspunzând, a zis: Cred că Iisus Hristos este Fiul lui
Dumnezeu.
38. Şi a poruncit să stea carul; şi s-au coborât amândoi în apă, şi
Filip şi famenul, şi l-a botezat.
39. Iar când au ieşit din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, şi
famenul nu l-a mai văzut. Şi el s-a dus în calea sa,
bucurându-se.
40. Iar Filip s-a aflat în Azot şi, mergând, binevestea prin toate
cetăţile, până ce a sosit în Cezareea.
CAPITOLUL 9
Chemarea lui Saul.
1. Iar Saul, suflând încă ameninţare şi ucidere împotriva
ucenicilor Domnului, a mers la arhiereu,
2. Şi a cerut de la el scrisori către sinagogile din Damasc ca,
dacă va afla acolo pe vreunii, atât bărbaţi, cât şi femei, că merg
pe calea aceasta, să-i aducă legaţi la Ierusalim.
3. Dar pe când călătorea el şi se apropia de Damasc, o lumină din
cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată.
4. Şi, căzând la pământ, a auzit un glas, zicându-i: Saule, Saule,
de ce Mă prigoneşti?
5. Iar el a zis: Cine eşti, Doamne? Şi Domnul a zis: Eu sunt Iisus,
pe Care tu Îl prigoneşti. Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în
ţepuşă.
6. Şi el, tremurând şi înspăimântat fiind, a zis: Doamne, ce
voieşti să fac? Iar Domnul i-a zis: Ridică-te, intră în cetate şi
ţi se va spune ce trebuie să faci.
7. Iar bărbaţii, care erau cu el pe cale, stăteau înmărmuriţi,
auzind glasul, dar nevăzând pe nimeni.
8. Şi s-a ridicat Saul de la pământ, dar, deşi avea ochii deschişi,
nu vedea nimic. Şi luându-l de mână, l-au dus în Damasc.
9. Şi trei zile a fost fără vedere; şi n-a mâncat, nici n-a
băut.
10. Şi era în Damasc un ucenic, anume Anania, şi Domnul i-a zis în
vedenie: Anania! Iar el a zis: Iată-mă, Doamne;
11. Şi Domnul a zis către el: Sculându-te, mergi pe uliţa care se
cheamă Uliţa Dreaptă şi caută în casa lui Iuda, pe un om din Tars,
cu numele Saul; că, iată, se roagă.
12. Şi a văzut în vedenie pe un bărbat, anume Anania, intrând la el
şi punându-şi mâinile peste el, ca să vadă iarăşi.
13. Şi a răspuns Anania: Doamne, despre bărbatul acesta am auzit de
la mulţi câte rele a făcut sfinţilor Tăi în Ierusalim.
14. Şi aici are putere de la arhierei să lege pe toţi care cheamă
numele Tău.
15. Şi a zis Domnul către el: Mergi, fiindcă acesta Îmi este vas
ales, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor şi a regilor şi a
fiilor lui Israel;
16. Căci Eu îi voi arăta câte trebuie să pătimească el pentru
numele Meu.
17. Şi a mers Anania şi a intrat în casă şi, punându-şi mâinile pe
el, a zis: Frate Saul, Domnul Iisus, Cel ce ţi S-a arătat pe calea
pe care tu veneai, m-a trimis ca să vezi iarăşi şi să te umpli de
Duh Sfânt.
18. Şi îndată au căzut de pe ochii lui ca nişte solzi; şi a văzut
iarăşi şi, sculându-se, a fost botezat.
19. Şi luând mâncare, s-a întărit. Şi a stat cu ucenicii din Damasc
câteva zile.
20. Apoi propovăduia în sinagogi pe Iisus, că Acesta este Fiul lui
Dumnezeu.
21. Şi se mirau toţi care îl auzeau şi ziceau: Nu este, oare,
acesta cel care prigonea în Ierusalim pe cei ce cheamă acest nume
şi a venit aici pentru aceea ca să-i ducă pe ei legaţi la
arhierei?
22. Şi Saul se întărea mai mult şi tulbura pe iudeii care locuiau
în Damasc, dovedind că Acesta este Hristos.
23. Şi după ce au trecut destule zile, iudeii s-au sfătuit să-l
omoare.
24. Şi s-a făcut cunoscut lui Saul vicleşugul lor. Şi ei păzeau
porţile şi ziua şi noaptea, ca să-l ucidă.
25. Şi luându-l ucenicii lui noaptea, l-au coborât peste zid,
lăsându-l jos într-un coş.
26. Şi venind la Ierusalim, Saul încerca să se alipească de
ucenici; şi toţi se temeau de el, necrezând că este
ucenic.
27. Iar Barnaba, luându-l pe el, l-a dus la apostoli şi le-a
istorisit cum a văzut pe cale pe Domnul şi că El i-a vorbit lui şi
cum a propovăduit la Damasc, cu îndrăzneală în numele lui
Iisus.
28. Şi era cu ei intrând şi ieşind în Ierusalim şi propovăduia cu
îndrăzneală în numele Domnului.
29. Şi vorbea şi se sfădea cu eleniştii, iar ei căutau să-l
ucidă.
30. Dar fraţii, aflând aceasta, l-au dus pe Saul la Cezareea şi de
acolo l-au trimis la Tars.
31. Deci Biserica, în toată Iudeea şi Galileea şi Samaria, avea
pace, zidindu-se şi umblând în frica de Domnul, şi sporea prin
mângâierea Duhului Sfânt.
32. Şi trecând Petru pe la toţi, a coborât şi la sfinţii care
locuiau în Lida.
33. Şi acolo a găsit pe un om, anume Enea, care de opt ani zăcea în
pat, fiindcă era paralitic.
34. Şi Petru i-a zis: Enea, te vindecă Iisus Hristos. Ridică-te şi
strânge-ţi patul. Şi îndată s-a ridicat.
35. Şi l-au văzut toţi cei ce locuiau în Lida şi în Saron, care
s-au şi întors la Domnul.
36. Iar în Iope era o uceniţă, cu numele Tavita, care,
tâlcuindu-se, se zice Căprioară. Aceasta era plină de fapte bune şi
de milosteniile pe care le făcea.
37. Şi în zilele acelea ea s-a îmbolnăvit şi a murit. Şi,
scăldând-o, au pus-o în camera de sus.
38. Şi fiind aproape Lida de Iope, ucenicii, auzind că Petru este
în Lida, au trimis pe doi bărbaţi la el, rugându-l: Nu pregeta să
vii până la noi.
39. Şi Petru, sculându-se, a venit cu ei. Când a sosit, l-au dus în
camera de sus şi l-au înconjurat toate văduvele, plângând şi
arătând cămăşile şi hainele câte le făcea Căprioara, pe când era cu
ele.
40. Şi Petru, scoţând afară pe toţi, a îngenunchiat şi s-a rugat
şi, întorcându-se către trup, a zis: Tavita scoală-te! Iar ea şi-a
deschis ochii şi, văzând pe Petru, a şezut.
41. Şi dându-i mâna, Petru a ridicat-o şi, chemând pe sfinţi şi pe
văduve, le-a dat-o vie.
42. Şi s-a făcut cunoscută aceasta în întreaga Iope şi mulţi au
crezut în Domnul.
43. Şi el a rămas în Iope multe zile, la un oarecare Simon,
tăbăcar.
CAPITOLUL 10
Corneliu vine la credinţă.
1. Iar în Cezareea era un bărbat cu numele Corneliu, sutaş, din
cohorta ce se chema Italica,
2. Cucernic şi temător de Dumnezeu, cu toată casa lui şi care făcea
multe milostenii poporului şi se ruga lui Dumnezeu
totdeauna.
3. Şi a văzut în vedenie, lămurit, cam pe la ceasul al nouălea din
zi, un înger al lui Dumnezeu, intrând la el şi zicându-i:
Corneliu!
4. Iar Corneliu, căutând spre el şi înfricoşându-se, a zis: Ce
este, Doamne? Şi îngerul i-a zis: Rugăciunile tale şi milosteniile
tale s-au suit, spre pomenire, înaintea lui Dumnezeu.
5. Şi acum, trimite bărbaţi la Iope şi cheamă să vină un oarecare
Simon, care se numeşte şi Petru.
6. El este găzduit la un om oarecare Simon, tăbăcar, a cărui casă
este lângă mare. Acesta îţi va spune ce să faci.
7. Şi după ce s-a dus îngerul care vorbea cu el, Corneliu a chemat
două din slugile sale de casă şi pe un ostaş cucernic din cei ce îi
erau mai apropiaţi.
8. Şi după ce le-a istorisit toate, i-a trimis la Iope.
9. Iar a doua zi, pe când ei mergeau pe drum şi se apropiau de
cetate, Petru s-a suit pe acoperiş, să se roage pe la ceasul al
şaselea.
10. Şi i s-a făcut foame şi voia să mănânce, dar, pe când ei îi
pregăteau să mănânce, a căzut în extaz.
11. Şi a văzut cerul deschis şi coborându-se ceva ca o faţă mare de
pânză, legată în patru colţuri, lăsându-se pe pământ.
12. În ea erau toate dobitoacele cu patru picioare şi târâtoarele
pământului şi păsările cerului.
13. Şi glas a fost către el: Sculându-te, Petre, junghie şi
mănâncă.
14. Iar Petru a zis: Nicidecum, Doamne, căci niciodată n-am mâncat
nimic spurcat şi necurat.
15. Şi iarăşi, a doua oară, a fost glas către el: Cele ce Dumnezeu
a curăţit, tu să nu le numeşti spurcate.
16. Şi aceasta s-a făcut de trei ori şi îndată acel ceva s-a
ridicat la cer.
17. Pe când Petru nu se dumirea întru sine ce ar putea să fie
vedenia pe care o văzuse, iată bărbaţii cei trimişi de Corneliu,
întrebând de casa lui Simon, s-au oprit la poartă,
18. Şi, strigând, întrebau dacă Simon, numit Petru, este găzduit
acolo.
19. Şi tot gândindu-se Petru la vedenie, Duhul i-a zis: Iată, trei
bărbaţi te caută;
20. Ci sculându-te, coboară-te şi mergi împreună cu ei, de nimic
îndoindu-te, fiindcă Eu i-am trimis.
21. Şi Petru, coborându-se la bărbaţii trimişi la el de Corneliu,
le-a zis: Iată, eu sunt acela pe care îl căutaţi. Care este pricina
pentru care aţi venit?
22. Iar ei au zis: Corneliu sutaşul, om drept şi temător de
Dumnezeu şi mărturisit de tot neamul iudeilor, a fost înştiinţat de
către un sfânt înger să trimită să te cheme acasă la el, ca să audă
cuvinte de la tine.
23. Deci, chemându-i înăuntru, i-a găzduit. Iar a doua zi,
sculându-se, a plecat împreună cu ei; iar câţiva din fraţii cei din
Iope l-au însoţit.
24. Şi în ziua următoare au intrat în Cezareea. Iar Corneliu îi
aştepta şi chemase acasă la el rudeniile sale şi prietenii cei mai
de aproape.
25. Şi când a fost să intre Petru, Corneliu, întâmpinându-l, i s-a
închinat, căzând la picioarele lui.
26. Iar Petru l-a ridicat, zicându-i: Scoală-te. Şi eu sunt
om.
27. Şi, vorbind cu el, a intrat şi a găsit pe mulţi
adunaţi.
28. Şi a zis către ei: Voi ştiţi că nu se cuvine unui bărbat iudeu
să se unească sau să se apropie de cel de alt neam, dar mie
Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe nici un om spurcat sau
necurat.
29. De aceea, chemat fiind să vin, am venit fără împotrivire. Deci
vă întreb: Pentru care cuvânt aţi trimis după mine?
30. Corneliu a zis: Acum patru zile eram postind până la ceasul
acesta şi mă rugam în casa mea, în ceasul al nouălea, şi iată un
bărbat în haină strălucitoare a stat în faţa mea.
31. Şi el a zis: Corneliu, a fost ascultată rugăciunea ta şi
milosteniile tale au fost pomenite înaintea lui Dumnezeu.
32. Trimite, deci, la Iope şi cheamă pe Simon, cel ce se numeşte
Petru; el este găzduit în casa lui Simon, tăbăcarul, lângă
mare.
33. Deci îndată am trimis la tine; şi tu ai făcut bine că ai venit.
Şi acum noi toţi suntem de faţă înaintea lui Dumnezeu, ca să
ascultăm toate cele poruncite ţie de Domnul.
34. Iar Petru, deschizându-şi gura, a zis: Cu adevărat înţeleg că
Dumnezeu nu este părtinitor.
35. Ci, în orice neam, cel ce se teme de El şi face dreptate este
primit de El.
36. Şi El a trimis fiilor lui Israel cuvântul, binevestind pacea
prin Iisus Hristos: Acesta este Domn peste toate.
37. Voi ştiţi cuvântul care a fost în toată Iudeea, începând din
Galileea, după botezul pe care l-a propovăduit Ioan.
38. (Adică despre) Iisus din Nazaret, cum a uns Dumnezeu cu Duhul
Sfânt şi cu putere pe Acesta care a umblat făcând bine şi vindecând
pe toţi cei asupriţi de diavolul, pentru că Dumnezeu era cu
El.
39. Şi noi suntem martori pentru toate cele ce a făcut El în ţara
iudeilor şi în Ierusalim; pe Acesta L-au omorât, spânzurându-L pe
lemn.
40. Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi şi I-a dat să Se
arate,
41. Nu la tot poporul, ci nouă martorilor, dinainte rânduiţi de
Dumnezeu, care am mâncat şi am băut cu El, după învierea Lui din
morţi.
42. Şi ne-a poruncit să propovăduim poporului şi să mărturisim că
El este Cel rânduit de Dumnezeu să fie judecător al celor vii şi al
celor morţi.
43. Despre Acesta mărturisesc toţi proorocii, că tot cel ce crede
în El va primi iertarea păcatelor, prin numele Lui.
44. Încă pe când Petru vorbea aceste cuvinte, Duhul Sfânt a căzut
peste toţi cei care ascultau cuvântul.
45. Iar credincioşii tăiaţi împrejur, care veniseră cu Petru, au
rămas uimiţi pentru că darul Duhului Sfânt s-a revărsat şi peste
neamuri.
46. Căci îi auzeau pe ei vorbind în limbi şi slăvind pe Dumnezeu.
Atunci a răspuns Petru:
47. Poate, oare, cineva să oprească apa, ca să nu fie botezaţi
aceştia care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?
48. Şi a poruncit ca aceştia să fie botezaţi în numele lui Iisus
Hristos. Atunci l-au rugat pe Petru să rămână la ei câteva
zile.
CAPITOLUL 11
Primirea păgânilor la Hristos.
1. Apostolii şi fraţii, care erau prin Iudeea, au auzit că şi
păgânii au primit cuvântul lui Dumnezeu.
2. Şi când Petru s-a suit în Ierusalim, credincioşii tăiaţi
împrejur se împotriveau,
3. Zicându-i: Ai intrat la oameni netăiaţi împrejur şi ai mâncat cu
ei.
4. Şi începând, Petru le-a înfăţişat pe rând, zicând:
5. Eu eram în cetatea Iope şi mă rugam; şi am văzut, în extaz, o
vedenie: ceva coborându-se ca o faţă mare de pânză, legată în patru
colţuri, lăsându-se în jos din cer, şi a venit până la
mine.
6. Privind spre aceasta, cu luare aminte, am văzut dobitoacele cele
cu patru picioare ale pământului şi fiarele şi târâtoarele şi
păsările cerului.
7. Şi am auzit un glas, care-mi zicea: Sculându-te, Petre, junghie
şi mănâncă.
8. Şi am zis: Nicidecum, Doamne, căci nimic spurcat sau necurat n-a
intrat vreodată în gura mea.
9. Şi glasul mi-a grăit a doua oară din cer: Cele ce Dumnezeu a
curăţit, tu să nu le numeşti spurcate.
10. Şi aceasta s-a făcut de trei ori şi au fost luate iarăşi toate
în cer.
11. Şi iată, îndată, trei bărbaţi, trimişi de la Cezareea către
mine, s-au oprit la casa în care eram.
12. Iar Duhul mi-a zis să merg cu ei, de nimic îndoindu-mă. Şi au
mers cu mine şi aceşti şase fraţi şi am intrat în casa
bărbatului;
13. Şi el ne-a povestit cum a văzut îngerul stând în casa lui şi
zicând: Trimite la Iope şi cheamă pe Simon, cel numit şi
Petru.
14. Care va grăi către tine cuvinte, prin care te vei mântui tu şi
toată casa ta.
15. Şi când am început eu să vorbesc, Duhul Sfânt a căzut peste ei,
ca şi peste noi la început.
16. Şi mi-am adus aminte de cuvântul Domnului, când zicea: Ioan a
botezat cu apă; voi însă vă veţi boteza cu Duh Sfânt.
17. Deci, dacă Dumnezeu a dat lor acelaşi dar ca şi nouă, acelora
care au crezut în Domnul Iisus Hristos, cine eram eu ca să-L pot
opri pe Dumnezeu?
18. Auzind acestea, au tăcut şi au slăvit pe Dumnezeu, zicând:
Aşadar şi păgânilor le-a dat Dumnezeu pocăinţa spre
viaţă;
19. Deci cei ce se risipiseră din cauza tulburării făcute pentru
Ştefan, au trecut până în Fenicia şi în Cipru, şi în Antiohia,
nimănui grăind cuvântul, decât numai iudeilor.
20. Şi erau unii dintre ei, bărbaţi ciprieni şi cireneni care,
venind în Antiohia, vorbeau şi către elini, binevestind pe Domnul
Iisus.
21. Şi mâna Domnului era cu ei şi era mare numărul celor care au
crezut şi s-au întors la Domnul.
22. Şi vorba despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim,
şi au trimis pe Barnaba până la Antiohia.
23. Acesta, sosind şi văzând harul lui Dumnezeu, s-a bucurat şi
îndemna pe toţi să rămână în Domnul, cu inimă statornică.
24. Căci era bărbat bun şi plin de Duh Sfânt şi de credinţă. Şi s-a
adăugat Domnului mulţime multă.
25. Şi a plecat Barnaba la Tars, ca să caute pe Saul
26. Şi aflându-l, l-a adus la Antiohia. Şi au stat acolo un an
întreg, adunându-se în biserică şi învăţând mult popor. Şi în
Antiohia, întâia oară, ucenicii s-au numit creştini.
27. În acele zile s-au coborât, de la Ierusalim în Antiohia,
prooroci.
28. Şi sculându-se unul dintre ei, cu numele Agav, a arătat prin
Duhul, că va fi în toată lumea foamete mare, care a şi fost în
zilele lui Claudiu.
29. Iar ucenicii au hotărât ca fiecare dintre ei, după putere, să
trimită spre ajutorare fraţilor care locuiau în Iudeea;
30. Ceea ce au şi făcut, trimiţând preoţilor prin mâna lui Barnaba
şi a lui Saul.
CAPITOLUL 12
Uciderea lui Iacov cel Mare. Petru este scos din închisoare de
un înger. Moartea lui Irod Agripa.
1. Şi în vremea aceea, regele Irod (Agripa) a pus mâna pe unii
din Biserică, ca să-i piardă.
2. Şi a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan.
3. Şi văzând că este pe placul iudeilor, a mai luat şi pe Petru,
(şi erau zilele Azimelor)
4. Pe care şi prinzându-l l-a băgat în temniţă, dându-l la patru
străji de câte patru ostaşi, ca să-l păzească, vrând să-l scoată la
popor după Paşti.
5. Deci Petru era păzit în temniţă şi se făcea necontenit rugăciune
către Dumnezeu pentru el, de către Biserică.
6. Dar când Irod era să-l scoată afară, în noaptea aceea, Petru
dormea între doi ostaşi, legat cu două lanţuri, iar înaintea uşii
paznicii păzeau temniţa.
7. Şi iată un înger al Domnului a venit deodată, iar în cameră a
strălucit lumină. Şi lovind pe Petru în coastă, îngerul l-a
deşteptat, zicând: Scoală-te degrabă! Şi lanţurile i-au căzut de la
mâini.
8. Şi a zis îngerul către el: Încinge-te şi încalţă-te cu
sandalele. Şi el a făcut aşa. Şi i-a zis lui: Pune haina pe tine şi
vino după mine.
9. Şi, ieşind, mergea după înger, dar nu ştia că ceea ce s-a făcut
prin înger este adevărat, ci i se părea că vede vedenie.
10. Şi trecând de straja întâi şi de a doua, au ajuns la poarta cea
de fier care duce în cetate, şi poarta s-a deschis singură. Şi
ieşind, au trecut o uliţă şi îndată îngerul s-a depărtat de la
el.
11. Şi Petru, venindu-şi în sine, a zis: Acum ştiu cu adevărat că
Domnul a trimis pe îngerul Său şi m-a scos din mâna lui Irod şi din
toate câte aştepta poporul iudeilor.
12. Şi chibzuind, a venit la casa Mariei, mama lui Ioan, cel numit
Marcu, unde erau adunaţi mulţi şi se rugau.
13. Şi bătând Petru la uşa de la poartă, o slujnică cu numele Rodi,
s-a dus să asculte.
14. Şi recunoscând glasul lui Petru, de bucurie nu a deschis uşa,
ci, alergând înăuntru, a spus că Petru stă înaintea
porţii.
15. Iar ei au zis către ea: Ai înnebunit. Dar ea stăruia că este
aşa. Iar ei ziceau: Este îngerul lui.
16. Dar Petru bătea mereu în poartă. Şi deschizându-i, l-au văzut
şi au rămas uimiţi.
17. Şi făcându-le semn cu mâna să tacă, le-a istorisit cum l-a scos
Domnul pe el din temniţă. Şi a zis: Vestiţi acestea lui Iacov şi
fraţilor. Şi ieşind, s-a dus în alt loc.
18. Şi făcându-se ziuă, mare a fost tulburarea între ostaşi: Ce s-a
făcut, oare, cu Petru?
19. Iar Irod cerându-l şi negăsindu-l, după ce au fost cercetaţi
paznicii, a poruncit să fie ucişi. Şi el, coborând din Iudeea la
Cezareea, a rămas acolo.
20. Şi Irod era mânios pe locuitorii din Tir şi din Sidon. Dar ei,
înţelegându-se între ei, au venit la el şi câştigând pe Vlast, care
era cămăraşul regelui, cereau pace, pentru că ţara lor se hrănea
din cea a regelui.
21. Şi într-o zi rânduită, Irod, îmbrăcându-se în veşminte regeşti
şi şezând la tribună, vorbea către ei;
22. Iar poporul striga: Acesta e glas dumnezeiesc, nu
omenesc!
23. Şi îndată îngerul Domnului l-a lovit, pentru că nu a dat slavă
lui Dumnezeu. Şi mâncându-l viermii, a murit.
24. Iar cuvântul lui Dumnezeu creştea şi se înmulţea.
25. Iar Barnaba şi Saul, după ce au îndeplinit slujba lor, s-au
întors de la Ierusalim la Antiohia, luând cu ei pe Ioan, cel numit
Marcu.
CAPITOLUL 13
Pavel şi Barnaba, în cea dintâi călătorie misionară, ajung în
Cipru şi în Antiohia Pisidiei.
1. Şi erau în Biserica din Antiohia prooroci şi învăţători:
Barnaba şi Simeon, ce se numea Niger, Luciu Cirineul, Manain, cel
ce fusese crescut împreună cu Irod tetrarhul, şi Saul.
2. Şi pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis:
Osebiţi-mi pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrul la care i-am
chemat.
3. Atunci, postind şi rugându-se, şi-au pus mâinile peste ei şi
i-au lăsat să plece.
4. Deci, ei, mânaţi de Duhul Sfânt, au coborât la Seleucia şi de
acolo au plecat cu corabia la Cipru.
5. Şi ajungând în Salamina, au vestit cuvântul lui Dumnezeu în
sinagogile iudeilor. Şi aveau şi pe Ioan slujitor.
6. Şi străbătând toată insula până la Pafos, au găsit pe un
oarecare bărbat iudeu, vrăjitor, prooroc mincinos, al cărui nume
era Bariisus,
7. Care era în preajma proconsulului Sergius Paulus, bărbat
înţelept. Acesta chemând la sine pe Barnaba şi pe Saul, dorea să
audă cuvântul lui Dumnezeu,
8. Dar le stătea împotrivă Elimas vrăjitorul - căci aşa se
tâlcuieşte numele lui - căutând să întoarcă pe proconsul de la
credinţă.
9. Iar Saul - care se numeşte şi Pavel - plin fiind de Duh Sfânt, a
privit ţintă la el,
10. Şi a zis: O, tu cel plin de toată viclenia şi de toată
înşelăciunea, fiule al diavolului, vrăjmaşule a toată dreptatea, nu
vei înceta de a strâmba căile Domnului cele drepte?
11. Şi acum, iată mâna Domnului este asupra ta şi vei fi orb,
nevăzând soarele până la o vreme. Şi îndată a căzut peste el pâclă
şi întuneric şi, dibuind împrejur, căuta cine să-l ducă de
mână.
12. Atunci proconsulul, văzând ce s-a făcut, a crezut, mirându-se
foarte de învăţătura Domnului.
13. Şi plecând cu corabia de la Pafos, Pavel şi cei împreună cu el
au venit la Perga Pamfiliei. Iar Ioan, despărţindu-se de ei, s-a
întors la Ierusalim.
14. Iar ei, trecând de la Perga, au ajuns la Antiohia Pisidiei şi,
intrând în sinagogă, într-o zi de sâmbătă, au şezut.
15. Şi după citirea Legii şi a Proorocilor, mai-marii sinagogii au
trimis la ei, zicându-le: Bărbaţi fraţi, dacă aveţi vreun cuvânt de
mângâiere către popor, vorbiţi.
16. Şi, ridicându-se Pavel şi făcându-le semn cu mâna, a zis:
Bărbaţi israeliţi şi cei temători de Dumnezeu, ascultaţi:
17. Dumnezeul acestui popor al lui Israel a ales pe părinţii noştri
şi pe popor l-a înălţat, când era străin în pământul Egiptului, şi
cu braţ înalt i-a scos de acolo,
18. Şi vreme de patruzeci de ani i-a hrănit în pustie.
19. Şi nimicind şapte neamuri în ţara Canaanului, pământul acela
l-a dat lor spre moştenire.
20. Şi după acestea, ca la patru sute cincizeci de ani, le-a dat
judecători, până la Samuel proorocul.
21. Şi de acolo au cerut rege şi Dumnezeu le-a dat, timp de
patruzeci de ani, pe Saul, fiul lui Chiş, bărbat din seminţia lui
Veniamin.
22. Şi înlăturându-l, le-a ridicat rege pe David, pentru care a
zis, mărturisind: "Aflat-am pe David al lui Iesei, bărbat după
inima Mea, care va face toate voile Mele".
23. Din urmaşii acestuia, Dumnezeu, după făgăduinţă, i-a adus lui
Israel un Mântuitor, pe Iisus,
24. După ce Ioan a propovăduit, înaintea venirii Lui, botezul
pocăinţei, la tot poporul lui Israel.
25. Iar dacă şi-a împlinit Ioan calea sa, zicea: Nu sunt eu ce
socotiţi voi că sunt. Dar, iată, vine după mine Cel căruia nu sunt
vrednic să-I dezleg încălţămintea picioarelor.
26. Bărbaţi fraţi, fii din neamul lui Avraam şi cei dintre voi
temători de Dumnezeu, vouă vi s-a trimis cuvântul acestei
mântuiri.
27. Căci cei ce locuiesc în Ierusalim şi căpeteniile lor,
necunoscându-L şi osândindu-L, au împlinit glasurile proorocilor
care se citesc în fiecare sâmbătă.
28. Şi, neaflând în El nici o vină de moarte, au cerut de la Pilat
ca să-L omoare.
29. Iar când au săvârşit toate cele scrise despre El, coborându-L
de pe cruce, L-au pus în mormânt.
30. Dar Dumnezeu L-a înviat din morţi.
31. El S-a arătat mai multe zile celor ce împreună cu El s-au suit
din Galileea la Ierusalim şi care sunt acum martorii Lui către
popor.
32. Şi noi vă binevestim făgăduinţa făcută părinţilor.
33. Că pe aceasta Dumnezeu a împlinit-o cu noi, copiii lor,
înviindu-L pe Iisus, precum este scris şi în Psalmul al doilea:
"Fiul Meu eşti Tu; Eu astăzi Te-am născut".
34. Şi cum că L-a înviat din morţi, ca să nu se mai întoarcă la
stricăciune, a spus-o altfel: "Vă voi da vouă cele sfinte şi
vrednice de credinţă ale lui David".
35. De aceea şi în alt loc zice: "Nu vei da pe Sfântul Tău să vadă
stricăciune".
36. Pentru că David, slujind în timpul său voii lui Dumnezeu, a
adormit şi s-a adăugat la părinţii lui şi a văzut
stricăciune.
37. Dar Acela pe Care Dumnezeu L-a înviat n-a văzut
stricăciune.
38. Cunoscut deci să vă fie vouă, bărbaţi fraţi, că prin Acesta vi
se vesteşte iertarea păcatelor şi că, de toate câte n-aţi putut să
vă îndreptaţi în Legea lui Moise,
39. Întru Acesta tot cel ce crede se îndreptează.
40. Deci luaţi aminte să nu vină peste voi ceea ce s-a zis în
prooroci:
41. "Vedeţi, îngâmfaţilor, miraţi-vă şi pieriţi, că Eu lucrez un
lucru, în zilele voastre, un lucru pe care nu-l veţi crede, dacă vă
va spune cineva".
42. Şi ieşind ei din sinagoga iudeilor, îi rugau neamurile ca
sâmbăta viitoare să li se grăiască cuvintele acestea.
43. După ce s-a terminat adunarea, mulţi dintre iudei şi dintre
prozeliţii cucernici au mers după Pavel şi după Barnaba, care,
vorbind către ei, îi îndemnau să stăruie în harul lui
Dumnezeu.
44. Iar în sâmbăta următoare, mai toată cetatea s-a adunat ca să
audă cuvântul lui Dumnezeu.
45. Dar iudeii, văzând mulţimile, s-au umplut de pizmă şi vorbeau
împotriva celor spuse de Pavel, hulind.
46. Iar Pavel şi Barnaba, îndrăznind, au zis: Vouă se cădea să vi
se grăiască, mai întâi, cuvântul lui Dumnezeu; dar de vreme ce îl
lepădaţi şi vă judecaţi pe voi nevrednici de viaţa veşnică, iată ne
întoarcem către neamuri.
47. Căci aşa ne-a poruncit nouă Domnul: "Te-am pus spre lumină
neamurilor, ca să fii Tu spre mântuire până la marginea
pământului".
48. Iar neamurile pământului, auzind, se bucurau şi slăveau
cuvântul lui Dumnezeu şi câţi erau rânduiţi spre viaţă veşnică au
crezut;
49. Iar cuvântul Domnului se răspândea prin tot ţinutul.
50. Dar iudeii au întărâtat pe femeile cucernice şi de cinste şi pe
cei de frunte ai cetăţii, şi au ridicat prigoane împotriva lui
Pavel şi a lui Barnaba, şi i-au scos din hotarele lor.
51. Iar ei, scuturând asupra lor praful de pe picioare, au venit la
Iconiu;
52. Şi ucenicii se umpleau de bucurie şi de Duh Sfânt.
CAPITOLUL 14
Pavel şi Barnaba propovăduiesc în Iconiu, Listra, Derbe şi se
întorc în Antiohia.
1. Şi în Iconiu au intrat ei, ca de obicei, în sinagoga iudeilor
şi astfel au vorbit, încât o mare mulţime de iudei şi de elini au
crezut.
2. Dar iudeii care n-au crezut au răsculat şi au înrăit sufletele
păgânilor împotriva fraţilor.
3. Deci multă vreme au stat acolo, grăind cu îndrăzneală întru
Domnul, Care da mărturie pentru cuvântul harului Său, făcând semne
şi minuni prin mâinile lor.
4. Şi mulţimea din cetate s-a dezbinat şi unii ţineau cu iudeii,
iar alţii ţineau cu apostolii.
5. Şi când păgânii şi iudeii, împreună cu căpeteniile lor, au dat
năvală ca să-i ocărască şi să-i ucidă cu pietre,
6. Înţelegând, au fugit în cetăţile Licaoniei: la Listra şi Derbe
şi în ţinutul dimprejur.
7. Şi acolo propovăduiau Evanghelia.
8. Şi şedea jos în Listra un om neputincios de picioare, fiind
olog, din pântecele maicii sale şi care nu umblase
niciodată.
9. Acesta asculta la Pavel când vorbea. Iar Pavel, căutând spre el
şi văzând că are credinţă ca să se mântuiască,
10. A zis cu glas puternic: Scoală-te drept, pe picioarele tale. Şi
el a sărit şi umbla.
11. Iar mulţimile, văzând ceea ce făcuse Pavel, au ridicat glasul
lor în limba licaonă, zicând: Zeii, asemănându-se oamenilor, s-au
coborât la noi.
12. Şi numeau pe Barnaba Zeus, iar pe Pavel Hermes, fiindcă el era
purtătorul cuvântului.
13. Iar preotul lui Zeus, care era înaintea cetăţii, aducând la
porţi tauri şi cununi, voia să le aducă jertfă împreună cu
mulţimile.
14. Şi auzind Apostolii Pavel şi Barnaba, şi-au rupt veşmintele, au
sărit în mulţime, strigând,
15. Şi zicând: Bărbaţilor, de ce faceţi acestea? Doar şi noi suntem
oameni, asemenea pătimitori ca voi, binevestind să vă întoarceţi de
la aceste deşertăciuni către Dumnezeu cel viu, Care a făcut cerul
şi pământul, marea şi toate cele ce sunt în ele,
16. Şi Care, în veacurile trecute, a lăsat ca toate neamurile să
meargă în căile lor,
17. Deşi El nu S-a lăsat pe Sine nemărturisit, făcându-vă bine,
dându-vă din cer ploi şi timpuri roditoare, umplând de hrană şi de
bucurie inimile voastre.
18. Şi acestea zicând, abia au potolit mulţimile, ca să nu le aducă
jertfă.
19. Iar de la Antiohia şi de la Iconiu au venit iudei, care au
atras mulţimile de partea lor, şi, bătând pe Pavel cu pietre, l-au
târât afară din cetate, gândind că a murit.
20. Dar înconjurându-l ucenicii, el s-a sculat şi a intrat în
cetate. Şi a doua zi a ieşit cu Barnaba către Derbe.
21. Şi binevestind cetăţii aceleia şi făcând ucenici mulţi, s-au
înapoiat la Listra, la Iconiu şi la Antiohia,
22. Întărind sufletele ucenicilor, îndemnându-i să stăruie în
credinţă şi (arătându-le) că prin multe suferinţe trebuie să intrăm
în împărăţia lui Dumnezeu.
23. Şi hirotonindu-le preoţi în fiecare biserică, rugându-se cu
postiri, i-au încredinţat pe ei Domnului în Care
crezuseră.
24. Şi străbătând Pisidia, au venit în Pamfilia.
25. Şi după ce au grăit cuvântul Domnului în Perga, au coborât la
Atalia.
26. Şi de acolo au mers cu corabia spre Antiohia, de unde fuseseră
încredinţaţi harului lui Dumnezeu, spre lucrul pe care l-au
împlinit.
27. Şi venind şi adunând Biserica, au vestit câte a făcut Dumnezeu
cu ei şi că a deschis păgânilor uşa credinţei.
28. Şi au petrecut acolo cu ucenicii nu puţină vreme.
CAPITOLUL 15
Apostolii hotărăsc în Ierusalim că Legea lui Moise nu este şi
pentru păgâni. A doua călătorie a lui Pavel.
1. Şi unii, coborându-se din Iudeea, învăţau pe fraţi că: Dacă
nu vă tăiaţi împrejur, după rânduiala lui Moise, nu puteţi să vă
mântuiţi.
2. Şi făcându-se pentru ei împotrivire şi discuţie nu puţină cu
Pavel şi Barnaba, au rânduit ca Pavel şi Barnaba şi alţi câţiva
dintre ei să se suie la apostolii şi la preoţii din Ierusalim
pentru această întrebare.
3. Deci ei, trimişi fiind de Biserică, au trecut prin Fenicia şi
prin Samaria, istorisind despre convertirea neamurilor şi făceau
tuturor fraţilor mare bucurie.
4. Şi sosind ei la Ierusalim, au fost primiţi de Biserică şi de
apostoli şi de preoţi şi au vestit câte a făcut Dumnezeu cu
ei.
5. Dar unii din eresul fariseilor, care trecuseră la credinţă, s-au
ridicat zicând că trebuie să-i taie împrejur şi să le poruncească a
păzi Legea lui Moise.
6. Şi apostolii şi preoţii s-au adunat ca să cerceteze despre acest
cuvânt.
7. Şi făcându-se multă vorbire, s-a sculat Petru şi le-a zis:
Bărbaţi fraţi, voi ştiţi că, din primele zile, Dumnezeu m-a ales
între voi, ca prin gura mea neamurile să audă cuvântul Evangheliei
şi să creadă.
8. Şi Dumnezeu, Cel ce cunoaşte inimile, le-a mărturisit, dându-le
Duhul Sfânt, ca şi nouă.
9. Şi nimic n-a deosebit între noi şi ei, curăţind inimile lor prin
credinţă.
10. Acum deci, de ce ispitiţi pe Dumnezeu şi vreţi să puneţi pe
grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinţii noştri, nici noi
n-am putut să-l purtăm?
11. Ci prin harul Domnului nostru Iisus Hristos, credem că ne vom
mântui în acelaşi chip ca şi aceia.
12. Şi a tăcut toată mulţimea şi asculta pe Barnaba şi pe Pavel,
care istoriseau câte semne şi minuni a făcut Dumnezeu prin ei între
neamuri.
13. Şi după ce au tăcut ei, a răspuns Iacob, zicând: Bărbaţi fraţi,
ascultaţi-mă!
14. Simon a istorisit cum de la început a avut grijă Dumnezeu să ia
dintre neamuri un popor pentru numele Său.
15. Şi cu aceasta se potrivesc cuvintele proorocilor, precum este
scris:
16. "După acestea Mă voi întoarce şi voi ridica iarăşi cortul cel
căzut al lui David şi cele distruse ale lui iarăşi le voi zidi şi-l
voi îndrepta,
17. Ca să-L caute pe Domnul ceilalţi oameni şi toate neamurile
peste care s-a chemat numele Meu asupra lor, zice Domnul, Cel ce a
făcut acestea".
18. Lui Dumnezeu Îi sunt cunoscute din veac lucrurile
Lui.
19. De aceea eu socotesc să nu tulburăm pe cei ce, dintre neamuri,
se întorc la Dumnezeu,
20. Ci să le scriem să se ferească de întinările idolilor şi de
desfrâu şi de (animale) sugrumate şi de sânge.
21. Căci Moise are din timpuri vechi prin toate cetăţile
propovăduitorii săi, fiind citit în sinagogi în fiecare
sâmbătă.
22. Atunci apostolii şi preoţii, cu toată Biserica, au hotărât să
aleagă bărbaţi dintre ei şi să-i trimită la Antiohia, cu Pavel şi
cu Barnaba: pe Iuda cel numit Barsaba, şi pe Sila, bărbaţi cu vază
între fraţi.
23. Scriind prin mâinile lor acestea: Apostolii şi preoţii şi
fraţii, fraţilor dintre neamuri, care sunt în Antiohia şi în Siria
şi în Cilicia, salutare!
24. Deoarece am auzit că unii dintre noi, fără să fi avut porunca
noastră, venind, v-au tulburat cu vorbele lor şi au răvăşit
sufletele voastre, zicând că trebuie să vă tăiaţi împrejur şi să
păziţi legea,
25. Noi am hotărât, adunaţi într-un gând, ca să trimitem la voi
bărbaţi aleşi, împreună cu iubiţii noştri Barnaba şi
Pavel,
26. Oameni care şi-au pus sufletele lor pentru numele Domnului
nostru Iisus Hristos.
27. Drept aceea, am trimis pe Iuda şi pe Sila, care vă vor vesti şi
ei, cu cuvântul, aceleaşi lucruri.
28. Pentru că, părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă, să nu vi se pună
nici o greutate în plus în afară de cele ce sunt
necesare:
29. Să vă feriţi de cele jertfite idolilor şi de sânge şi de
(animale) sugrumate şi de desfrâu, de care păzindu-vă, bine veţi
face. Fiţi sănătoşi!
30. Deci cei trimişi au coborât la Antiohia şi, adunând mulţimea,
au predat scrisoarea.
31. Şi citind-o s-au bucurat pentru mângâiere.
32. Iar Iuda şi cu Sila, fiind şi ei prooroci, au mângâiat prin
multe cuvântări pe fraţi şi i-au întărit.
33. Şi petrecând un timp, au fost trimişi cu pace de către fraţi la
apostoli.
34. Iar Sila s-a hotărât să rămână acolo, şi Iuda a plecat singur
la Ierusalim.
35. Iar Pavel şi Barnaba petreceau în Antiohia, învăţând şi
binevestind, împreună cu mulţi alţii, cuvântul Domnului.
36. Şi după câteva zile, Pavel a zis către Barnaba: Întorcându-ne,
să cercetăm cum se află fraţii noştri în toate cetăţile în care am
vestit cuvântul Domnului.
37. Barnaba voia să ia împreună cu ei şi pe Ioan cel numit
Marcu;
38. Dar Pavel cerea să nu-l ia pe acesta cu ei, fiindcă se
despărţise de ei din Pamfilia şi nu venise alături de ei la lucrul
la care fuseseră trimişi.
39. Deci s-a iscat neînţelegere între ei, încât s-au despărţit unul
de altul, şi Barnaba, luând pe Marcu, a plecat cu corabia în
Cipru;
40. Iar Pavel, alegând pe Sila, a plecat, fiind încredinţat de
către fraţi harului Domnului.
41. Şi străbătea Siria şi Cilicia, întărind Bisericile.
CAPITOLUL 16
Pavel ia cu sine pe Timotei şi duce Evanghelia din Asia în
Europa. Întâmplările din Filipi.
1. Şi a sosit la Derbe şi la Listra. Şi iată era acolo un ucenic
cu numele Timotei, fiul unei femei iudee credincioase, şi al unui
tată elin,
2. Care avea bune mărturii de la fraţii din Listra şi din
Iconiu.
3. Pavel a voit ca acesta să vină împreună cu el şi, luându-l, l-a
tăiat împrejur, din pricina iudeilor care erau în acele locuri;
căci toţi ştiau că tatăl lui era elin.
4. Şi când treceau prin cetăţi, învăţau să păzească învăţăturile
rânduite de apostolii şi de preoţii din Ierusalim.
5. Deci Bisericile se întăreau în credinţă şi sporeau cu numărul în
fiecare zi.
6. Şi ei au străbătut Frigia şi ţinutul Galatiei, opriţi fiind de
Duhul Sfânt ca să propovăduiască cuvântul în Asia.
7. Venind la hotarele Misiei, încercau să meargă în Bitinia, dar
Duhul lui Iisus nu i-a lăsat.
8. Şi trecând dincolo de Misia, au coborât la Troa.
9. Şi noaptea i s-a arătat lui Pavel o vedenie: Un bărbat
macedonean sta rugându-l şi zicând: Treci în Macedonia şi ne
ajută.
10. Când a văzut el această vedenie, am căutat să plecăm îndată în
Macedonia, înţelegând că Dumnezeu ne cheamă să le vestim
Evanghelia.
11. Pornind cu corabia de la Troa, am mers drept la Samotracia, iar
a doua zi la Neapoli,
12. Şi de acolo la Filipi, care este cea dintâi cetate a acestei
părţi a Macedoniei şi colonie romană. Iar în această cetate am
rămas câteva zile.
13. Şi în ziua sâmbetei am ieşit în afara porţii, lângă râu, unde
credeam că este loc de rugăciune şi, şezând, vorbeam femeilor care
se adunaseră.
14. Şi o femeie, cu numele Lidia, vânzătoare de porfiră, din
cetatea Tiatirelor, temătoare de Dumnezeu, asculta. Acesteia
Dumnezeu i-a deschis inima ca să ia aminte la cele grăite de
Pavel.
15. Iar după ce s-a botezat şi ea şi casa ei, ne-a rugat, zicând:
De m-aţi socotit că sunt credincioasă Domnului, intrând în casa
mea, rămâneţi. Şi ne-a făcut să rămânem.
16. Dar odată, pe când ne duceam la rugăciune, ne-a întâmpinat o
slujnică, care avea duh pitonicesc şi care aducea mult câştig
stăpânilor ei, ghicind.
17. Aceasta, ţinându-se după Pavel şi după noi, striga, zicând:
Aceşti oameni sunt robi ai Dumnezeului celui Preaînalt, care vă
vestesc vouă calea mântuirii.
18. Şi aceasta o făcea timp de multe zile. Iar Pavel mâniindu-se şi
întorcându-se, a zis duhului: În numele lui Iisus Hristos îţi
poruncesc să ieşi din ea. Şi în acel ceas a ieşit.
19. Şi stăpânii ei, văzând că s-a dus nădejdea câştigului lor, au
pus mâna pe Pavel şi pe Sila şi i-au în piaţă înaintea
dregătorilor.
20. Şi ducându-i la judecători, au zis: Aceşti oameni, care sunt
iudei, tulbură cetatea noastră.
21. Şi vestesc obiceiuri care nouă nu ne este îngăduit să le
primim, nici să le facem, fiindcă suntem romani.
22. Şi s-a sculat şi mulţimea împotriva lor. Şi judecătorii,
rupându-le hainele, au poruncit să-i bată cu vergi.
23. Şi, după ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniţă,
poruncind temnicerului să-i păzească cu grijă.
24. Acesta, primind o asemenea poruncă, i-a băgat în fundul
temniţei şi le-a strâns picioarele în butuci;
25. Iar la miezul nopţii, Pavel şi Sila, rugându-se, lăudau pe
Dumnezeu în cântări, iar cei ce erau în temniţă îi
ascultau.
26. Şi deodată s-a făcut cutremur mare, încât s-au zguduit
temeliile temniţei şi îndată s-au deschis toate uşile şi legăturile
tuturor s-au dezlegat.
27. Şi deşteptându-se temnicerul şi văzând deschise uşile temniţei,
scoţând sabia, voia să se omoare, socotind că cei închişi au
fugit.
28. Iar Pavel a strigat cu glas mare, zicând: Să nu-ţi faci nici un
rău, că toţi suntem aici.
29. Iar el, cerând lumină, s-a repezit înăuntru şi, tremurând de
spaimă, a căzut înaintea lui Pavel şi a lui Sila;
30. Şi scoţându-i afară (după ce pe ceilalţi i-a zăvorât la loc),
le-a zis: Domnilor, ce trebuie să fac ca să mă mântuiesc?
31. Iar ei au zis: Crede în Domnul Iisus şi te vei mântui tu şi
casa ta.
32. Şi i-au grăit lui cuvântul lui Dumnezeu şi tuturor celor din
casa lui.
33. Şi el, luându-i la sine, în acel ceas al nopţii, a spălat
rănile lor şi s-a botezat el şi toţi ai lui îndată.
34. Şi ducându-i în casă, a pus masa şi s-a veselit cu toată casa,
crezând în Dumnezeu.
35. Şi făcându-se ziuă, judecătorii au trimis pe purtătorii de
vergi, zicând: Dă drumul oamenilor acelora.
36. Iar temnicerul a spus cuvintele acestea către Pavel: Că au
trimis judecătorii să fiţi lăsaţi liberi. Acum deci ieşiţi şi
mergeţi în pace.
37. Dar Pavel a zis către ei: După ce, fără judecată, ne-au bătut
în faţa lumii, pe noi care suntem cetăţeni romani şi ne-au băgat în
temniţă, acum ne scot afară pe ascuns? Nu aşa! Ci să vină ei înşişi
să ne scoată afară.
38. Şi purtătorii de vergi au spus judecătorilor aceste cuvinte. Şi
auzind că sunt cetăţeni romani, judecătorii s-au temut.
39. Şi venind, se rugau de ei şi, scoţându-i afară, îi rugau să
plece din cetate.
40. Iar ei, ieşind din închisoare, s-au dus în casa Lidiei; şi
văzând pe fraţi, i-au mângâiat şi au plecat.
CAPITOLUL 17
Pavel propovăduieşte în Tesalonic, în Bereea şi în
Atena.
1. Şi după ce au trecut prin Amfipoli şi prin Apolonia, au venit
la Tesalonic, unde era o sinagogă a iudeilor.
2. Şi după obiceiul său, Pavel a intrat la ei şi în trei sâmbete
le-a grăit din Scripturi,
3. Deschizându-le şi arătându-le că Hristos trebuia să pătimească
şi să învieze din morţi, şi că Acesta, pe Care vi-L vestesc eu,
este Hristosul, Iisus.
4. Şi unii dintre ei au crezut şi au trecut de partea lui Pavel şi
a lui Sila, şi mare mulţime de elini închinători la Dumnezeu şi
dintre femeile de frunte nu puţine.
5. Iar iudeii, umplându-se de invidie şi luând cu ei pe câţiva
oameni de rând, răi, adunând gloată întărâtau cetatea şi,
ducându-se la casa lui Iason, căutau să-i scoată afară, înaintea
poporului.
6. Dar, negăsindu-i, târau pe Iason şi pe câţiva fraţi la mai-marii
cetăţii, strigând că cei ce au tulburat toată lumea au venit şi
aici;
7. Pe aceştia i-a găzduit Iason; şi toţi aceştia lucrează împotriva
poruncilor Cezarului, zicând că este un alt împărat:
Iisus.
8. Şi au tulburat mulţimea şi pe mai-marii cetăţii, care auzeau
acestea.
9. Şi luând chezăşie de la Iason şi de la ceilalţi, le-au dat
drumul.
10. Iar fraţii au trimis îndată, noaptea, la Bereea, pe Pavel şi pe
Sila care, ajungând acolo, au intrat în sinagoga
iudeilor.
11. Şi aceştia erau mai buni la suflet decât cei din Tesalonic; ei
au primit cuvântul cu toată osârdia, în toate zilele, cercetând
Scripturile, dacă ele sunt aşa.
12. Au crezut mulţi dintre ei şi dintre femeile de cinste ale
elinilor, şi dintre bărbaţi nu puţini.
13. Şi când au aflat iudeii din Tesalonic că şi în Bereea s-a
vestit de către Pavel cuvântul lui Dumnezeu, au venit şi acolo,
întărâtând şi tulburând mulţimile.
14. Şi atunci îndată fraţii au trimis pe Pavel, ca să meargă spre
mare; iar Sila şi cu Timotei au rămas acolo în Bereea.
15. Iar cei ce însoţeau pe Pavel l-au dus până la Atena; şi luând
ei porunci către Sila şi Timotei, ca să vină la el cât mai curând,
au plecat.
16. Iar în Atena, pe când Pavel îi aştepta, duhul lui se îndârjea
în el, văzând că cetatea este plină de idoli.
17. Deci discuta în sinagogă cu iudeii şi cu cei credincioşi, şi în
piaţă, în fiecare zi, cu cei ce erau de faţă.
18. Iar unii dintre filozofii epicurei şi stoici discutau cu el, şi
unii ziceau: Ce voieşte, oare, să ne spună acest semănător de
cuvinte? Iar alţii ziceau: Se pare că este vestitor de dumnezei
străini, fiindcă binevesteşte pe Iisus şi Învierea.
19. Şi luându-l cu ei, l-au dus în Areopag, zicând: Putem să
cunoaştem şi noi ce este această învăţătură nouă, grăită de
tine?
20. Căci tu aduci la auzul nostru lucruri străine. Voim deci să
ştim ce vor să fie acestea.
21. Toţi atenienii şi străinii, care locuiau acolo, nu-şi petreceau
timpul decât spunând sau auzind ceva nou.
22. Şi Pavel, stând în mijlocul Areopagului, a zis: Bărbaţi
atenieni, în toate vă văd că sunteţi foarte evlavioşi.
23. Căci străbătând cetatea voastră şi privind locurile voastre de
închinare, am aflat şi un altar pe care era scris: "Dumnezeului
necunoscut". Deci pe Cel pe Care voi, necunoscându-L, Îl cinstiţi,
pe Acesta Îl vestesc eu vouă.
24. Dumnezeu, Care a făcut lumea şi toate cele ce sunt în ea,
Acesta fiind Domnul cerului şi al pământului, nu locuieşte în
temple făcute de mâini,
25. Nici nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi cum ar avea nevoie
de ceva, El dând tuturor viaţă şi suflare şi toate.
26. Şi a făcut dintr-un sânge tot neamul omenesc, ca să locuiască
peste toată faţa pământului, aşezând vremile cele de mai înainte
rânduite şi hotarele locuirii lor,
27. Ca ei să caute pe Dumnezeu, doar L-ar pipăi şi L-ar găsi, deşi
nu e departe de fiecare dintre noi.
28. Căci în El trăim şi ne mişcăm şi suntem, precum au zis şi unii
dintre poeţii voştri: căci ai Lui neam şi suntem.
29. Fiind deci neamul lui Dumnezeu, nu trebuie să socotim că
dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei
cioplite de meşteşugul şi de iscusinţa omului.
30. Dar Dumnezeu, trecând cu vederea veacurile neştiinţei, vesteşte
acum oamenilor ca toţi de pretutindeni să se pocăiască,
31. Pentru că a hotărât o zi în care va să judece lumea întru
dreptate, prin Bărbatul pe care L-a rânduit, dăruind tuturor
încredinţare, prin Învierea Lui din morţi.
32. Şi auzind despre învierea morţilor, unii l-au luat în râs, iar
alţii i-au zis: Te vom asculta despre aceasta şi
altădată.
33. Astfel Pavel a ieşit din mijlocul lor.
34. Iar unii bărbaţi, alipindu-se de el, au crezut, între care şi
Dionisie Areopagitul şi o femeie cu numele Damaris, şi alţii
împreună cu ei.
CAPITOLUL 18
Pavel se leagă în Corint cu Acvila şi Priscila. A treia
călătorie a lui Pavel. Apollo în Efes.
1. După acestea Pavel, plecând din Atena, a venit la
Corint.
2. Şi găsind pe un iudeu, cu numele Acvila, de neam din Pont, venit
de curând din Italia, şi pe Priscila, femeia lui, pentru că
poruncise Claudiu ca toţi iudeii să plece din Roma, a venit la
ei.
3. Şi pentru că erau de aceeaşi meserie, a rămas la ei şi lucrau,
căci erau făcători de corturi.
4. Şi vorbea în sinagogă în fiecare sâmbătă şi aducea la credinţă
iudei şi elini.
5. Iar când Sila şi Timotei au venit din Macedonia, Pavel era prins
cu totul de cuvânt, mărturisind iudeilor că Iisus este
Hristosul.
6. Şi stând ei împotrivă şi hulind, el, scuturându-şi hainele, a
zis către ei: Sângele vostru asupra capului vostru! Eu sunt curat.
De acum înainte mă voi duce la neamuri.
7. Şi mutându-se de acolo, a venit în casa unuia, cu numele Titus
Iustus, cinstitor al lui Dumnezeu, a cărui casă era alături de
sinagogă.
8. Dar Crispus, mai-marele sinagogii, a crezut în Domnul, împreună
cu toată casa sa; şi mulţi dintre corinteni, auzind, credeau şi se
botezau.
9. Şi Domnul a zis lui Pavel, noaptea în vedenie: Nu te teme, ci
vorbeşte şi nu tăcea,
10. Pentru că Eu sunt cu tine şi nimeni nu va pune mâna pe tine, ca
să-ţi facă rău. Căci am mult popor în cetatea aceasta.
11. Şi a stat în Corint un an şi şase luni, învăţând între ei
cuvântul lui Dumnezeu.
12. Dar pe când Galion era proconsulul Ahaiei, iudeii s-au ridicat
toţi într-un cuget împotriva lui Pavel şi l-au adus la
tribunal,
13. Zicând că acesta caută să convingă pe oameni să se închine lui
Dumnezeu, împotriva legii.
14. Şi când Pavel era gata să deschidă gura, Galion a zis către
iudei: Dacă ar fi vreo nedreptate sau vreo faptă vicleană, o,
iudeilor, v-aş asculta precum se cuvine;
15. Dar dacă sunt la voi nedumeriri despre învăţătură şi despre
nume şi despre legea voastră, vedeţi-vă voi înşivă de ele.
Judecător pentru acestea eu nu voiesc să fiu.
16. Şi i-a izgonit de la tribunal.
17. Şi punând mâna toţi pe Sostene, mai-marele sinagogii, îl băteau
înaintea tribunalului. Dar Galion nu lua în seamă nimic din
acestea;
18. Iar Pavel, după ce a stat încă multe zile în Corint, şi-a luat
rămas bun de la fraţi şi a plecat cu corabia în Siria, împreună cu
Priscila şi cu Acvila, care şi-a tuns capul la Chenhrea, căci
făcuse o făgăduinţă.
19. Şi au sosit la Efes şi pe aceia i-a lăsat acolo, iar el,
intrând în sinagogă, discuta cu iudeii.
20. Şi rugându-l să rămână la ei mai multă vreme, n-a
voit,
21. Ci, despărţindu-se de ei, a zis: Trebuie, negreşit, ca
sărbătoarea care vine s-o fac la Ierusalim, dar, cu voia Domnului,
mă voi întoarce iarăşi la voi. Şi a plecat de la Efes, cu
corabia.
22. Şi coborându-se la Cezareea, s-a suit (la Ierusalim) şi,
îmbrăţişând Biserica, s-a coborât la Antiohia.
23. Şi stând acolo câtva timp, a plecat, străbătând pe rând ţinutul
Galatiei şi Frigia, întărind pe toţi ucenicii.
24. Iar un iudeu, cu numele Apollo, alexandrin de neam, bărbat
iscusit la cuvânt, puternic fiind în Scripturi, a sosit la
Efes.
25. Acesta era învăţat în calea Domnului şi, arzând cu duhul, grăia
şi învăţa drept cele despre Iisus, cunoscând numai botezul lui
Ioan.
26. Şi el a început să vorbească, fără sfială, în sinagogă.
Auzindu-l, Priscila şi Acvila l-au luat cu ei şi i-au arătat mai cu
de-amănuntul calea lui Dumnezeu.
27. Şi voind el să treacă în Ahaia, l-au îndemnat fraţii şi au
scris ucenicilor să-l primească. Şi sosind (în Corint), a ajutat
mult cu harul celor ce crezuseră;
28. Căci cu tărie şi în faţa tuturor, el înfrunta pe iudei,
dovedind din Scripturi că Iisus este Hristos.
CAPITOLUL 19
Pavel în Efes. Răscoala argintarului Dimitrie.
1. Şi pe când Apollo era în Corint, Pavel, după ce a străbătut
părţile de sus, a venit în Efes. Şi găsind câţiva
ucenici,
2. A zis către ei: Primit-aţi voi Duhul Sfânt când aţi crezut? Iar
ei au zis către el: Dar nici n-am auzit dacă este Duh
Sfânt.
3. Şi el a zis: Deci în ce v-aţi botezat? Ei au zis: În botezul lui
Ioan.
4. Iar Pavel a zis: Ioan a botezat cu botezul pocăinţei, spunând
poporului să creadă în Cel ce avea să vină după el, adică în Iisus
Hristos.
5. Şi auzind ei, s-au botezat în numele Domnului Iisus.
6. Şi punându-şi Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit asupra
lor şi vorbeau în limbi şi prooroceau.
7. Şi erau toţi ca la doisprezece bărbaţi.
8. Şi el, intrând în sinagogă, a vorbit cu îndrăzneală timp de trei
luni, vorbind cu ei şi căutând să-i încredinţeze de împărăţia lui
Dumnezeu.
9. Dar fiindcă unii erau învârtoşaţi şi nu credeau, bârfind calea
Domnului înaintea mulţimii, Pavel, plecând de la ei, a osebit pe
ucenici, învăţând în fiecare zi în şcoala unuia Tiranus.
10. Şi acesta a ţinut vreme de doi ani, încât toţi, cei ce locuiau
în Asia, şi iudei şi elini, au auzit cuvântul Domnului.
11. Şi Dumnezeu făcea, prin mâinile lui Pavel, minuni
nemaiîntâlnite.
12. Încât şi peste cei ce erau bolnavi se puneau ştergare sau
şorţuri purtate de Pavel, şi bolile se depărtau de ei, iar duhurile
cele rele ieşeau din ei.
13. Şi au încercat unii dintre iudeii care cutreierau lumea,
scoţând demoni, să cheme peste cei ce aveau duhuri rele, numele
Domnului Iisus, zicând: Vă jur pe Iisus, pe Care-l propovăduieşte
Pavel!
14. Iar cei care făceau aceasta erau cei şapte fii ai unuia Scheva,
arhiereu iudeu.
15. Şi răspunzând, duhul cel rău le-a zis: Pe Iisus Îl cunosc şi îl
ştiu şi pe Pavel, dar voi cine sunteţi?
16. Şi sărind asupra lor omul în care era duhul cel rău şi
biruindu-i, s-a întărâtat asupra lor, încât ei au fugit goi şi
răniţi din casa aceea.
17. Şi acest lucru s-a făcut cunoscut tuturor iudeilor şi elinilor
care locuiau în Efes, şi frică a căzut peste toţi aceştia şi se
slăvea numele Domnului Iisus.
18. Şi mulţi dintre cei ce crezuseră veneau ca să se mărturisească
şi să spună faptele lor.
19. Iar mulţi dintre cei ce făcuseră vrăjitorie, aducând cărţile,
le ardeau în faţa tuturor. Şi au socotit preţul lor şi au găsit
cincizeci de mii de arginţi.
20. Astfel creştea cu putere cuvântul Domnului şi se
întărea.
21. Şi după ce s-au săvârşit acestea, Pavel şi-a pus în gând să
treacă prin Macedonia şi prin Ahaia şi să se ducă la Ierusalim,
zicând că: După ce voi fi acolo, trebuie să văd şi Roma.
22. Şi trimiţând în Macedonia pe doi dintre cei care îl slujeau, pe
Timotei şi pe Erast, el a rămas o vreme în Asia.
23. Şi în vremea aceea s-a făcut mare tulburare pentru calea
Domnului.
24. Căci un argintar, cu numele Dimitrie, care făcea temple de
argint Artemisei şi da meşterilor săi foarte mare câştig,
25. I-a adunat pe aceştia şi pe cei care lucrau unele ca acestea,
şi le-a zis: Bărbaţilor, ştiţi că din această îndeletnicire este
câştigul vostru.
26. Şi voi vedeţi şi auziţi că nu numai în Efes, ci aproape în
toată Asia, Pavel acesta, convingând, a întors multă mulţime,
zicând că nu sunt dumnezei cei făcuţi de mâini.
27. Din aceasta nu numai că meseria noastră e în primejdie să
ajungă fără trecere, dar şi templul marii zeiţe Artemisa e în
primejdie să nu mai aibă nici un preţ, iar cu vremea, mărirea ei -
căreia i se închină toată Asia şi toată lumea - să fie
doborâtă.
28. Şi auzind ei şi umplându-se de mânie, strigau zicând: Mare este
Artemisa efesenilor!
29. Şi s-a umplut toată cetatea de tulburare şi au pornit într-un
cuget la teatru, răpind împreună pe macedonenii Gaius şi Aristarh,
însoţitorii lui Pavel.
30. Iar Pavel, voind să intre în mijlocul poporului, ucenicii nu
l-au lăsat.
31. Încă şi unii dintre dregătorii Asiei, care îi erau prieteni,
trimiţând la el, îl rugau să nu se ducă la teatru.
32. Deci unii strigau una, alţii strigau alta, căci adunarea era
învălmăşită, iar cei mai mulţi nu ştiau pentru ce s-au adunat
acolo.
33. Iar unii din mulţime l-au smuls pe Alexandru, pe care l-au
împins înainte iudeii. Iar el, făcând semn cu mâna, voia să se
apere înaintea poporului.
34. Şi cunoscând ei că este iudeu, toţi într-un glas au strigat
aproape două ceasuri: Mare este Artemisa efesenilor!
35. Iar secretarul, potolind mulţimea, a zis: Bărbaţi efeseni, cine
este, între oameni, care să nu ştie că cetatea efesenilor este
păzitoarea templului Artemisei celei mari şi a statuii ei, căzută
din cer?
36. Deci, acestea fiind mai presus de orice îndoială, trebuie să vă
liniştiţi şi să nu faceţi nimic cu uşurinţă.
37. Căci aţi adus pe bărbaţii aceştia, care nu sunt nici furi de
cele sfinte, nici nu hulesc pe zeiţa voastră.
38. Deci dacă Dimitrie şi meşterii cei împreună cu el au vreo
plângere împotriva cuiva, au judecători şi proconsuli care să
judece, şi să se cheme în judecată unii pe alţii.
39. Iar dacă urmăriţi altceva, se va hotărî în adunarea cea
legiuită,
40. Căci noi suntem în primejdie să fim învinuiţi de răscoală
pentru ziua de azi, fiindcă nu avem nici o pricină pentru care am
putea da seama de tulburarea aceasta.
41. Zicând acestea, a slobozit adunarea.
CAPITOLUL 20
Pavel călătoreşte iar prin Macedonia. Înviază pe Eutihie în
Troa. Îşi ia rămas bun de la Biserica Efesului.
1. Iar după ce a încetat tulburarea, Pavel, chemând pe ucenici
şi dându-le îndemnuri, după ce şi-a luat rămas bun, a ieşit să
meargă în Macedonia.
2. Şi străbătând acele părţi şi dând ucenicilor multe sfaturi şi
îndemnuri, a sosit în Grecia.
3. Şi a stat acolo trei luni. Dar când era să plece pe apă în
Siria, iudeii au uneltit împotriva vieţii lui, iar el s-a hotărât
să se întoarcă prin Macedonia.
4. Şi mergeau împreună cu el, până în Asia, Sosipatru al lui Piru
din Bereea, Aristarh şi Secundus din Tesalonic şi Gaius din Derbe
şi Timotei, iar din Asia: Tihic şi Trofim.
5. Aceştia, plecând înainte, ne-au aşteptat în Troa.
6. Iar noi, după zilele Azimelor, am pornit cu corabia de la Filipi
şi în cinci zile am sosit la ei în Troa, unde am rămas şapte
zile.
7. În ziua întâi a săptămânii (Duminică) adunându-ne noi să frângem
pâinea, Pavel, care avea de gând să plece a doua zi, a început să
le vorbească şi a prelungit cuvântul lui până la miezul
nopţii.
8. Iar în camera de sus, unde erau adunaţi, erau multe lumini
aprinse.
9. Dar un tânăr cu numele Eutihie, şezând pe fereastră, pe când
Pavel ţinea lungul său cuvânt, a adormit adânc şi, doborât de somn,
a căzut jos de la catul al treilea, şi l-au ridicat mort.
10. Iar Pavel, coborându-se, s-a plecat peste el şi, luându-l în
braţe, a zis: Nu vă tulburaţi, căci sufletul lui este în
el.
11. Şi suindu-se şi frângând pâinea şi mâncând, a vorbit cu ei mult
până în zori, şi atunci a plecat.
12. Iar pe tânăr l-au adus viu şi foarte mult s-au
mângâiat.
13. Iar noi, venind la corabie, am plutit spre Asson, ca să luăm de
acolo pe Pavel, căci astfel rânduise el, voind să meargă pe
jos.
14. După ce s-a întâlnit cu noi la Asson, luându-l cu noi, am venit
la Mitilene.
15. Şi de acolo, mergând cu corabia, am sosit a doua zi în faţa
insulei Hios. Iar în ziua următoare, am ajuns în Samos şi, după ce
am poposit la Troghilion, a doua zi am venit la Milet.
16. Căci Pavel hotărâse să treacă pe apă pe lângă Efes, ca să nu i
se întârzie în Asia, pentru că se grăbea să fie, dacă i-ar fi cu
putinţă, la Ierusalim, de ziua Cincizecimii.
17. Şi trimiţând din Milet la Efes, a chemat la sine pe preoţii
Bisericii.
18. Şi când ei au venit la el, le-a zis: Voi ştiţi cum m-am purtat
cu voi, în toată vremea, din ziua cea dintâi, când am venit în
Asia,
19. Slujind Domnului cu toată smerenia şi cu multe lacrimi şi
încercări care mi s-au întâmplat prin uneltirile
iudeilor.
20. Şi cum n-am ascuns nimic din cele folositoare, ca să nu vi le
vestesc şi să nu vă învăţ, fie înaintea poporului, fie prin
case,
21. Mărturisind şi iudeilor şi elinilor întoarcerea la Dumnezeu
prin pocăinţă şi credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos.
22. Iar acum iată că fiind eu mânat de Duhul, merg la Ierusalim,
neştiind cele ce mi se vor întâmpla acolo,
23. Decât numai că Duhul Sfânt mărturiseşte prin cetăţi,
spunându-mi că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri.
24. Dar nimic nu iau în seamă şi nu pun nici un preţ pe sufletul
meu, numai să împlinesc calea mea şi slujba mea pe care am luat-o
de la Domnul Iisus, de a mărturisi Evanghelia harului lui
Dumnezeu.
25. Şi acum, iată, eu ştiu că voi toţi, printre care am petrecut
propovăduind împărăţia lui Dumnezeu, nu veţi mai vedea faţa
mea.
26. Pentru aceea vă mărturisesc în ziua de astăzi că sunt curat de
sângele tuturor.
27. Căci nu m-am ferit să vă vestesc toată voia lui
Dumnezeu.
28. Drept aceea, luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma,
întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstraţi
Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele
Său.
29. Căci eu ştiu aceasta, că după plecarea mea vor intra, între
voi, lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma.
30. Şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi, grăind învăţături
răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei.
31. Drept aceea, privegheaţi, aducându-vă aminte că, timp de trei
ani, n-am încetat noaptea şi ziua să vă îndemn, cu lacrimi, pe
fiecare dintre voi.
32. Şi acum vă încredinţez lui Dumnezeu şi cuvântului harului Său,
cel ce poate să vă zidească şi să vă dea moştenire între toţi cei
sfinţiţi.
33. Argint, sau aur, sau haină, n-am poftit de la nimeni;
34. Voi înşivă ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru
trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine.
35. Toate vi le-am arătat, căci ostenindu-vă astfel, trebuie să
ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului
Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua.
36. Şi după ce a spus acestea, plecându-şi genunchii, s-a rugat
împreună cu toţi aceştia.
37. Şi mare jale i-a cuprins pe toţi şi, căzând pe grumazul lui
Pavel, îl sărutau,
38. Cuprinşi de jale mai ales pentru cuvântul pe care îl spusese,
că n-au să mai vadă faţa lui. Şi îl petrecură la corabie.
CAPITOLUL 21
Pavel călătoreşte de la Milet până la Ierusalim. Iudeii pun mâna
pe el în templu.
1. Şi după ce ne-am despărţit de ei, am plecat pe apă şi,
mergând drept, am venit la Cos şi a doua zi la Rodos, iar de acolo
la Patara.
2. Şi găsind o corabie, care mergea în Fenicia, ne-am urcat în ea
şi am plecat.
3. Şi zărind Ciprul şi lăsându-l la stânga, am plutit spre Siria şi
ne-am coborât în Tir, căci acolo corabia avea să descarce
povara.
4. Şi găsind pe ucenici, am rămas acolo şapte zile. Aceştia spuneau
lui Pavel, prin duhul, să nu se suie la Ierusalim.
5. Şi când am împlinit zilele, ieşind, am plecat, petrecându-ne
toţi, împreună cu femei şi cu copii, până afară din cetate şi,
plecând genunchii pe ţărm, ne-am rugat.
6. Şi ne-am îmbrăţişat unii pe alţii şi ne-am urcat în corabie, iar
aceia s-au întors la ale lor.
7. Iar noi, sfârşind călătoria noastră pe apă, de la Tir am venit
la Ptolemaida şi, îmbrăţişând pe fraţi, am rămas la ei o
zi.
8. Iar a doua zi, ieşind, am venit la Cezareea. Şi intrând în casa
lui Filip binevestitorul, care era dintre cei şapte (diaconi), am
rămas la el.
9. Şi acesta avea patru fiice, fecioare, care prooroceau.
10. Şi rămânând noi acolo mai multe zile, a coborât din Iudeea un
prooroc cu numele Agav;
11. Şi, venind el la noi, a luat brâul lui Pavel şi legându-şi
picioarele şi mâinile a zis: Acestea zice Duhul Sfânt: Pe bărbatul
al căruia este acest brâu, aşa îl vor lega iudeii la Ierusalim şi-l
vor da în mâinile neamurilor.
12. Şi când am auzit acestea, îl rugam şi noi şi localnicii să nu
se suie la Ierusalim.
13. Atunci a răspuns Pavel: Ce faceţi de plângeţi şi-mi sfâşiaţi
inima? Căci eu sunt gata nu numai să fiu legat, ci să şi mor în
Ierusalim pentru numele Domnului Iisus.
14. Şi neînduplecându-se el, ne-am liniştit, zicând: Facă-se voia
Domnului.
15. Iar după zilele acestea, pregătindu-ne, ne-am suit la
Ierusalim.
16. Şi au venit împreună cu noi şi dintre ucenicii din Cezareea,
ducându-ne la un oarecare Mnason din Cipru, vechi ucenic, la care
am fost găzduiţi.
17. Şi sosind la Ierusalim, fraţii ne-au primit cu
bucurie.
18. Iar a doua zi Pavel a mers cu noi la Iacov şi au venit acolo
toţi preoţii.
19. Şi îmbrăţişându-i le povestea cu de-amănuntul cele ce a făcut
Dumnezeu între neamuri, prin slujirea lui.
20. Iar ei, auzind, slăveau pe Dumnezeu, şi i-au zis: Vezi frate,
câte mii de iudei au crezut şi toţi sunt plini de râvnă pentru
lege.
21. Şi ei au auzit despre tine că înveţi pe toţi iudeii, care
trăiesc printre neamuri, să se lepede de Moise, spunându-le să
nu-şi taie împrejur copiii, nici să umble după datini.
22. Ce este deci? Fără îndoială, trebuie să se adune mulţime, căci
vor auzi că ai venit.
23. Fă, deci, ceea ce îţi spunem. Noi avem patru bărbaţi, care au
asupra lor o făgăduinţă;
24. Pe aceştia luându-i, curăţeşte-te împreună cu ei şi cheltuieşte
pentru ei ca să-şi radă capul, şi vor cunoaşte toţi că nimic nu
este (adevărat) din cele ce au auzit despre tine, dar că tu însuţi
umbli după Lege şi o păzeşti.
25. Cât despre păgânii care au crezut, noi le-am trimis o
scrisoare, hotărându-le să se ferească de ceea ce este jertfit
idolilor şi de sânge şi de (animal) sugrumat şi de
desfrâu.
26. Atunci Pavel, luând cu el pe acei bărbaţi, curăţindu-se
împreună cu ei a doua zi, a intrat în templu, vestind împlinirea
zilelor curăţirii, până când a fost adusă ofranda pentru fiecare
din ei.
27. Şi când era să se împlinească cele şapte zile, iudeii din Asia,
văzându-l în templu, au întărâtat toată mulţimea şi au pus mâna pe
el,
28. Strigând: Bărbaţi israeliţi, ajutaţi! Acesta este omul care
învaţă pe toţi pretutindeni, împotriva poporului şi a Legii şi a
locului acestuia; încă şi elini a adus în templu şi a spurcat acest
loc sfânt.
29. Căci ei văzuseră mai înainte cu el împreună în cetate pe Trofim
din Efes, pe care socoteau că Pavel l-a adus în templu.
30. Şi s-a mişcat toată cetatea şi poporul a alergat din toate
părţile şi, punând mâna pe Pavel, îl trăgeau afară din templu şi
îndată au închis porţile.
31. Dar când căutau ei ca să-l omoare, a ajuns veste la comandantul
cohortei, că tot Ierusalimul s-a tulburat.
32. Acela, luând îndată ostaşi şi sutaşi, a alergat la ei; iar ei,
văzând pe comandant şi pe ostaşi, au încetat de a mai bate pe
Pavel.
33. Apropiindu-se atunci comandantul, a pus mâna pe el şi a
poruncit să fie legat cu două lanţuri şi întrebat cine este şi ce a
făcut.
34. Iar unii strigau în mulţime una, alţii altceva şi neputând să
înţeleagă adevărul, din cauza tulburării, a poruncit să fie dus în
fortăreaţă.
35. Când a ajuns la trepte, a trebuit, de furia mulţimii, să fie
purtat de ostaşi.
36. Căci mergea după el mulţime de popor, strigând:
Omoară-l!
37. Şi vrând să-l ducă în fortăreaţă, Pavel a zis comandantului:
Îmi este îngăduit să vorbesc ceva cu tine? Iar el a zis: Ştii
greceşte?
38. Nu eşti tu, oare, egipteanul care, înainte de zilele acestea,
te-ai răsculat şi ai scos în pustie pe cei patru mii de bărbaţi
răzvrătiţi?
39. Şi a zis Pavel: Eu sunt iudeu din Tarsul Ciliciei, cetăţean al
unei cetăţi care nu este neînsemnată. Te rog dă-mi voie să vorbesc
către popor.
40. Şi dându-i-se voie, Pavel, stând în picioare pe trepte, a făcut
poporului semn cu mâna. Şi făcându-se mare tăcere, a vorbit în
limba evreiască, zicând:
CAPITOLUL 22
Pavel istoriseşte iudeilor întâmplarea convertirii lui la
Hristos.
1. Bărbaţi fraţi şi părinţi, ascultaţi acum, apărarea mea faţă
de voi!
2. Şi auzind că le vorbea în limba evreiască, au făcut mai multă
linişte, şi el le-a zis:
3. Eu sunt bărbat iudeu, născut în Tarsul Ciliciei şi crescut în
cetatea aceasta, învăţând la picioarele lui Gamaliel în chip
amănunţit Legea părintească, plin fiind de râvnă pentru Dumnezeu,
precum şi voi toţi sunteţi astăzi.
4. Eu am prigonit până la moarte această cale, legând şi dând la
închisoare şi bărbaţi şi femei,
5. Precum mărturiseşte pentru mine şi arhiereul şi tot sfatul
bătrânilor, de la care primind şi scrisori către fraţi, mergeam la
Damasc, ca să-i aduc legaţi la Ierusalim şi pe cei ce erau acolo,
spre a fi pedepsiţi.
6. Dar pe când mergeam eu şi mă apropiam de Damasc, pe la amiază,
deodată o lumină puternică din cer m-a învăluit ca un
fulger.
7. Şi am căzut la pământ şi am auzit un glas, zicându-mi: Saule,
Saule, de ce Mă prigoneşti?
8. Iar eu am răspuns: Cine eşti, Doamne? Zis-a către mine: Eu sunt
Iisus Nazarineanul, pe Care tu Îl prigoneşti.
9. Iar cei ce erau cu mine au văzut lumina şi s-au înfricoşat, dar
glasul Celui care îmi vorbea ei nu l-au auzit.
10. Şi am zis: Ce să fac, Doamne? Iar Domnul a zis către mine:
Ridică-te şi mergi în Damasc şi acolo ţi se va spune despre toate
cele ce ţi s-au rânduit să faci.
11. Şi pentru că nu mai vedeam, din cauza strălucirii acelei
lumini, am venit în Damasc, fiind dus de mână de către cei ce erau
împreună cu mine.
12. Iar un oarecare Anania, bărbat evlavios, după Lege, mărturisit
de toţi iudeii care locuiau în Damasc,
13. Venind la mine şi stând alături, mi-a zis: Frate Saule, vezi
iarăşi! Şi eu în ceasul acela l-am văzut.
14. Iar el a zis: Dumnezeul părinţilor noştri te-a ales de mai
înainte pe tine ca să cunoşti voia Lui şi să vezi pe Cel Drept şi
să auzi glas din gura Lui;
15. Că martor vei fi Lui, în faţa tuturor oamenilor, despre cele ce
ai văzut şi auzit.
16. Şi acum de ce zăboveşti? Sculându-te, botează-te şi spală-ţi
păcatele, chemând numele Lui.
17. Şi s-a întâmplat, când m-am întors la Ierusalim şi mă rugam în
templu, să fiu în extaz,
18. Şi să-L văd zicându-mi: Grăbeşte-te, şi ieşi degrabă din
Ierusalim, pentru că nu vor primi mărturia ta despre
Mine.
19. Şi eu am zis: Doamne, ei ştiu că eu duceam la închisoare şi
băteam, prin sinagogi, pe cei care credeau în Tine;
20. Şi când se vărsa sângele lui Ştefan, mucenicul Tău, eram şi eu
de faţă şi încuviinţam uciderea lui şi păzeam hainele celor care îl
ucideau.
21. Şi a zis către mine: Mergi, că Eu te voi trimite departe, la
neamuri.
22. Şi l-au ascultat până la acest cuvânt, şi au ridicat glasul
lor, zicând: Ia-l de pe pământ pe unul ca acesta! Căci nu se cuvine
ca el să mai trăiască.
23. Şi strigând ei şi aruncând hainele şi azvârlind pulbere în
aer,
24. Comandantul a poruncit să-l ducă în fortăreaţă, spunând să-l ia
la cercetare, cu biciul, ca să cunoască pentru care pricină strigau
aşa împotriva lui.
25. Şi când l-au întins ca să-l biciuiască, Pavel a zis către
sutaşul care era de faţă: Oare vă este îngăduit să biciuiţi un
cetăţean roman şi nejudecat?
26. Şi auzind sutaşul s-a dus la comandant să-i vestească, zicând:
Ce ai de gând să faci? Că omul acesta este (cetăţean)
roman.
27. Şi venind la el, comandantul i-a zis: Spune-mi, eşti tu
(cetăţean) roman? Iar el a zis: Da!
28. Şi a răspuns comandantul: Eu am dobândit această cetăţenie cu
multă cheltuială. Iar Pavel a zis: Eu însă m-am şi
născut.
29. Deci cei ce erau gata să-l ia la cercetare s-au depărtat îndată
de la el, iar comandantul s-a temut, aflând că el este (cetăţean)
roman şi că a fost legat.
30. Şi a doua zi, voind să cunoască adevărul, pentru care era pârât
de iudei, l-a dezlegat şi a poruncit să se adune arhiereii şi tot
sinedriul şi, aducând pe Pavel, l-a pus înaintea lor.
CAPITOLUL 23
Saducheii şi fariseii nu se înţeleg în privinţa lui Pavel. El
vede, noaptea, pe Domnul. Uneltirile iudeilor. Pavel e dus la
Cezareea.
1. Şi Pavel, fixând sinedriul cu privirea, a zis: Bărbaţi fraţi,
eu cu bun cuget am vieţuit înaintea lui Dumnezeu până în ziua
aceasta.
2. Arhiereul Anania a poruncit celor ce şedeau lângă el să-l bată
peste gură.
3. Atunci Pavel a zis către el: Te va bate Dumnezeu, perete văruit!
Şi tu şezi să mă judeci pe mine după Lege, şi, călcând Legea,
porunceşti să mă bată?
4. Iar cei ce stăteau lângă el au zis: Pe arhiereul lui Dumnezeu îl
faci tu de ocară?
5. Iar Pavel a zis: Fraţilor, nu ştiam că este arhiereu; căci este
scris: "Pe mai-marele poporului tău să nu-l vorbeşti de
rău".
6. Dar Pavel, ştiind că o parte erau saduchei şi cealaltă farisei,
a strigat în sinedriu: Bărbaţi fraţi! Eu sunt fariseu, fiu de
farisei. Pentru nădejdea şi învierea morţilor sunt eu
judecat!
7. Şi grăind el aceasta, între farisei şi saduchei s-a iscat
neînţelegere şi mulţimea s-a dezbinat;
8. Căci saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh, iar
fariseii mărturisesc şi una şi alta.
9. Şi s-a făcut mare strigare, şi, ridicându-se unii cărturari din
partea fariseilor, se certau zicând: Nici un rău nu găsim în acest
om; iar dacă i-a vorbit lui un duh sau înger, să nu ne împotrivim
lui Dumnezeu.
10. Deci făcându-se mare neînţelegere şi temându-se comandantul ca
Pavel să nu fie sfâşiat de ei, a poruncit ostaşilor să se coboare
şi să-l smulgă din mijlocul lor şi să-l ducă în
fortăreaţă.
11. Iar în noaptea următoare, arătându-i-Se, Domnul i-a zis:
Îndrăzneşte, Pavele! Căci precum ai mărturisit cele despre Mine la
Ierusalim, aşa trebuie să mărturiseşti şi la Roma.
12. Iar când s-a făcut ziuă, iudeii, făcând sfat împotrivă-i, s-au
legat cu blestem zicând că nu vor mânca, nici nu vor bea până ce nu
vor ucide pe Pavel.
13. Şi cei ce făcuseră între ei acest jurământ erau mai mulţi de
patruzeci,
14. Care, ducându-se la arhierei şi la bătrâni, au zis: Ne-am legat
pe noi înşine cu blestem să nu gustăm nimic până ce nu vom ucide pe
Pavel.
15. Acum deci voi, împreună cu sinedriul, faceţi cunoscut
comandantului să-l coboare mâine la voi, ca având să cerceteze mai
cu de-amănuntul cele despre el; iar noi, înainte de a se apropia
el, suntem gata să-l ucidem.
16. Dar fiul surorii lui Pavel, auzind despre această uneltire,
ducându-se şi intrând în fortăreaţă, i-a vestit lui
Pavel.
17. Şi chemând Pavel pe unul din sutaşi, i-a zis: Du pe tânărul
acesta la comandant, căci are să-i vestească ceva.
18. Iar el, luându-l, l-a dus la comandant şi a zis: Pavel cel
legat, chemându-mă, m-a rugat să aduc pe acest tânăr la tine, având
să-ţi spună ceva.
19. Comandantul, luându-l de mână, s-a retras cu el la o parte şi
îl întreba: Ce ai să-mi vesteşti?
20. Iar el a zis că iudeii s-au înţeles să te roage, ca mâine să-l
cobori pe Pavel la sinedriu, ca având să cerceteze mai cu
de-amănuntul despre el;
21. Dar tu să nu te încrezi în ei, căci dintre ei îl pândesc mai
mulţi de patruzeci de bărbaţi, care s-au legat cu blestem să nu
mănânce, nici să bea până ce nu-l vor ucide; şi acum ei sunt gata,
aşteptând aprobarea ta.
22. Deci comandantul a dat drumul tânărului, poruncindu-i: Nimănui
să nu spui că mi-ai făcut cunoscut acestea.
23. Şi chemând la sine pe doi dintre sutaşi, le-a zis: Pregătiţi de
la ceasul al treilea din noapte două sute de ostaşi, şaptezeci de
călăreţi şi două sute de suliţaşi, ca să meargă până la
Cezareea.
24. Şi să fie animale (de călărie), ca punând pe Pavel să-l ducă
teafăr la Felix procuratorul.
25. Scriind o scrisoare, având acest cuprins:
26. Claudius Lysias, prea puternicului procurator, Felix,
salutare!
27. Pe acest bărbat, prins de iudei şi având să fie ucis de ei,
mergând eu cu oaste l-am scos, aflând că este (cetăţean)
roman.
28. Şi vrând să ştiu pricina pentru care îl pârau, l-am coborât la
sinedriul lor.
29. Şi am aflat că este pârât pentru întrebări din legea lor, dar
fără să aibă vreo vină vrednică de moarte sau de lanţuri.
30. Şi vestindu-mi-se că va să fie o cursă împotriva acestui bărbat
din partea iudeilor, îndată l-am trimis la tine, poruncind şi
pârâşilor să spună înaintea ta cele ce au asupra lui. Fii
sănătos!
31. Deci ostaşii, luând pe Pavel, precum li se poruncise, l-au adus
noaptea la Antipatrida.
32. Iar a doua zi, lăsând pe călăreţi să meargă cu el, s-au întors
la fortăreaţă.
33. Şi ei, intrând în Cezareea şi dând procuratorului scrisoarea,
i-au înfăţişat şi pe Pavel.
34. Şi citind procuratorul şi întrebând din ce provincie este el şi
aflând că este din Cilicia,
35. A zis: Te voi asculta când vor veni şi pârâşii tăi. Şi a
poruncit să fie păzit în pretoriul lui Irod.
CAPITOLUL 24
Pavel se dezvinovăţeşte înaintea marelui Felix.
1. Iar după cinci zile s-a coborât arhiereul Anania cu câţiva
bătrâni şi cu un oarecare retor Tertul, care s-au înfăţişat
procuratorului împotriva lui Pavel.
2. Iar după ce l-au chemat pe Pavel, Tertul a început să-l
învinuiască, zicând: Prin tine dobândim multă pace şi îndreptările
făcute acestui neam, prin purtarea ta de grijă,
3. Totdeauna şi pretutindeni le primim, prea puternice Felix, cu
toată mulţumirea.
4. Dar, ca să nu te ostenesc mai mult, te rog să ne asculţi, pe
scurt, cu bunăvoinţa ta.
5. Căci am aflat pe omul acesta ca o ciumă şi urzitor de răzvrătiri
printre toţi iudeii din lume, fiind căpetenia eresului
nazarinenilor,
6. Care a încercat să pângărească şi templul şi pe care l-am prins
şi am voit să-l judecăm după legea noastră.
7. Dar venind Lysias comandantul l-a scos cu de-a sila din mâinile
noastre,
8. Poruncind pârâşilor lui să vină la tine. De la el vei putea,
cercetând tu însuţi, să cunoşti toate învinuirile aduse de
noi.
9. Iar iudeii împreună susţineau, zicând că acestea aşa
sunt.
10. Şi, procuratorul făcându-i semn să vorbească, Pavel a răspuns:
Fiindcă ştiu că de mulţi ani eşti judecător acestui neam, bucuros
vorbesc pentru apărarea mea.
11. Tu poţi să afli că nu sunt mai mult decât douăsprezece zile de
când m-am suit la Ierusalim ca să mă închin.
12. Şi nici în templu nu m-au găsit discutând cu cineva sau făcând
tulburare în mulţime, nici în sinagogi, nici în cetate,
13. Nici nu pot să-ţi dovedească cele ce spun acum împotriva
mea.
14. Şi-ţi mărturisesc aceasta, că aşa mă închin Dumnezeului
părinţilor mei, după învăţătura pe care ei o numesc eres, şi cred
toate cele scrise în Lege şi în Prooroci,
15. Având nădejde în Dumnezeu, pe care şi aceştia înşişi o
aşteaptă, că va să fie învierea morţilor: şi a drepţilor şi a
nedrepţilor.
16. Şi întru aceasta mă străduiesc şi eu ca să am totdeauna
înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor un cuget neîntinat.
17. După mulţi ani, am venit ca să aduc neamului meu milostenii şi
prinoase,
18. Când nişte iudei din Asia m-au găsit, curăţit, în templu, dar
nu cu mulţime, nici cu gâlceavă.
19. Aceia trebuia să fie de faţă înaintea ta şi să mă învinuiască,
dacă aveau ceva împotriva mea;
20. Sau chiar aceştia să spună ce nedreptate mi-au găsit când am
stat înaintea sinedriului,
21. Decât numai pentru acest singur cuvânt pe care l-am strigat
stând între ei, că pentru învierea morţilor sunt eu astăzi judecat
între voi.
22. Şi Felix, auzind acestea, i-a amânat, cunoscând destul de bine
cele privitoare la învăţătura (creştină), zicând: Când se va coborî
comandantul Lysias, voi hotărî asupra acelora ale
voastre.
23. Şi a poruncit sutaşului să ţină pe Pavel sub pază, dar să-i
lase tihnă şi să nu oprească pe nimeni dintre ai lui, ca să vină
să-i slujească.
24. Iar după câteva zile, Felix, venind cu Drusila, femeia lui,
care era din neamul iudeilor, a trimis să cheme pe Pavel şi l-a
ascultat despre credinţa în Hristos Iisus.
25. Şi vorbind el despre dreptate şi despre înfrânare şi despre
judecata viitoare, Felix s-a înfricoşat şi a răspuns: Acum mergi,
şi când voi găsi timp potrivit te voi mai chema.
26. În acelaşi timp el nădăjduia că i se vor da bani de către
Pavel; de aceea, şi mai des trimiţând să-l cheme, vorbea cu
el.
27. Dar când s-au împlinit doi ani, în locul lui Felix a urmat
Porcius Festus. Şi voind să le fie iudeilor pe plac, Felix a lăsat
pe Pavel legat.
CAPITOLUL 25
Pavel înaintea procuratorului Porcius Festus şi a regelui
Agripa.
1. Deci Festus, trecând în ţinutul său, după trei zile s-a suit
de la Cezareea la Ierusalim.
2. Şi arhiereii şi fruntaşii iudeilor i s-au înfăţişat cu învinuiri
împotriva lui Pavel şi îl rugau,
3. Cerându-i ca o favoare asupra lui, să fie trimis la Ierusalim,
pregătind cursă ca să-l ucidă pe drum.
4. Dar Festus a răspuns că Pavel e păzit Cezareea şi că el însuşi
avea să plece în curând.
5. Deci a zis el: Cei dintre voi care pot, să se coboare cu mine,
şi dacă este ceva rău în acest bărbat, să-l
învinovăţească.
6. Şi rămânând la ei nu mai mult de opt sau zece zile, s-a coborât
în Cezareea, iar a doua zi, şezând la judecată, a poruncit să fie
adus Pavel.
7. Şi venind el, iudeii coborâţi din Ierusalim l-au înconjurat,
aducând împotriva lui multe şi grele învinuiri, pe care nu puteau
să le dovedească.
8. Iar Pavel se apăra: N-am greşit cu nimic nici faţă de legea
iudeilor, nici faţă de templu, nici faţă de Cezarul.
9. Iar Festus, voind să facă plăcere iudeilor, răspunzând lui
Pavel, a zis: Vrei să mergi la Ierusalim şi acolo să fi judecat
înaintea mea pentru acestea?
10. Dar Pavel a zis: Stau la judecata Cezarului, unde trebuie să
fiu judecat. Iudeilor nu le-am făcut nici un rău, precum mai bine
ştii şi tu.
11. Dar dacă fac nedreptate şi am săvârşit ceva vrednic de moarte,
nu mă feresc de moarte; dacă însă nu este nimic din cele de care ei
mă învinuiesc - nimeni nu poate să mă dăruiască lor. Cer să fiu
judecat de Cezarul.
12. Atunci Festus, vorbind cu sfatul său, a răspuns: Ai cerut să
fii judecat de Cezarul, la Cezarul te vei duce.
13. Şi după ce au trecut câteva zile, regele Agripa şi Berenice au
sosit la Cezareea, ca să salute pe Festus.
14. Şi rămânând acolo mai multe zile, Festus a vorbit regelui
despre Pavel, zicând: Este aici un bărbat, lăsat legat de
Felix,
15. În privinţa căruia, când am fost în Ierusalim, mi s-au
înfăţişat arhiereii şi bătrânii iudeilor, cerând osândirea
lui.
16. Eu le-am răspuns că romanii n-au obiceiul să dea pe vreun om la
pierzare, înainte ca cel învinuit să aibă de faţă pe pârâşii lui şi
să aibă putinţa să se apere pentru vina sa.
17. Adunându-se deci ei aici şi nefăcând eu nici o amânare, a doua
zi am stat la judecată şi am poruncit să fie adus
bărbatul.
18. Dar pârâşii care s-au ridicat împotriva lui nu i-au adus nici o
învinuire dintre cele rele, pe care le bănuiam eu,
19. Ci aveau cu el nişte neînţelegeri cu privire la religia lor şi
la un oarecare Iisus mort, de Care Pavel zice că
trăieşte.
20. Şi nedumerindu-mă cu privire la cercetarea acestor lucruri,
l-am întrebat dacă voieşte să meargă la Ierusalim şi să fie judecat
acolo pentru acestea.
21. Dar Pavel, cerând să fie reţinut pentru judecata Cezarului, am
poruncit să fie ţinut până ce îl voi trimite la Cezarul.
22. Iar Agripa a zis către Festus: Aş vrea să aud şi eu pe acest
om. Iar el a zis: Mâine îl vei auzi.
23. Deci a doua zi, Agripa şi Berenice venind cu mare alai şi
intrând în sala de judecată împreună cu tribunii şi cu bărbaţii cei
mai de frunte ai cetăţii, Festus a dat poruncă să fie adus
Pavel.
24. Şi a zis Festus: Rege Agripa, şi voi toţi bărbaţii care sunteţi
cu noi de faţă, vedeţi pe acela pentru care toată mulţimea iudeilor
a venit la mine, şi în Ierusalim şi aici, strigând că el nu trebuie
să mai trăiască.
25. Iar eu am înţeles că n-a făcut nimic vrednic de moarte; iar el
însuşi cerând să fie judecat de Cezarul, am hotărât să-l
trimit.
26. Dar ceva sigur să scriu stăpânului despre el, nu am. De aceea
l-am adus înaintea voastră şi mai ales înaintea ta, rege Agripa,
ca, după ce va fi cercetat, să am ce să scriu,
27. Căci mi se pare nepotrivit să-l trimit legat, fără să arăt
învinuirile ce i se aduc.
CAPITOLUL 26
Pavel se dezvinovăţeşte înaintea lui Festus şi a regelui Agripa.
Amândoi îl găsesc nevinovat.
1. Agripa a zis către Pavel: Îţi este îngăduit să vorbeşti
pentru tine. Atunci Pavel, întinzând mâna, se apăra:
2. Mă socotesc fericit, o, rege Agripa, că astăzi, înaintea ta, pot
să mă apăr de toate câte mă învinuiesc iudeii;
3. Mai ales, pentru că tu cunoşti toate obiceiurile şi
neînţelegerile iudeilor. De aceea te rog să mă asculţi cu
îngăduinţă.
4. Vieţuirea mea din tinereţe, cum a fost ea de la început în
poporul meu şi în Ierusalim, o ştiu toţi iudeii.
5. Dacă vor să dea mărturie, ei ştiu despre mine, de mult, că am
trăit ca fariseu, în tagma cea mai riguroasă a religiei
noastre.
6. Şi acum stau la judecată pentru nădejdea făgăduinţei făcute de
Dumnezeu către părinţii noştri,
7. Şi la care cele douăsprezece seminţii ale noastre, slujind lui
Dumnezeu fără încetare, zi şi noapte, nădăjduiesc să ajungă. Pentru
nădejdea aceasta, o, rege Agripa, sunt pârât de iudei.
8. De ce se socoteşte la voi lucru de necrezut că Dumnezeu înviază
pe cei morţi?
9. Eu unul am socotit, în sinea mea, că faţă de numele lui Iisus
Nazarineanul trebuia să fac multe împotrivă;
10. Ceea ce am şi făcut în Ierusalim, şi pe mulţi dintre sfinţi
i-am închis în temniţe cu puterea pe care o luasem de la arhierei.
Iar când erau daţi la moarte, mi-am dat şi eu
încuviinţarea.
11. Şi îi pedepseam adesea prin toate sinagogile şi-i sileam să
hulească şi, mult înfuriindu-mă împotriva lor, îi urmăream
până şi prin cetăţile de din afară;
12. Şi în felul acesta, mergând şi la Damasc, cu putere şi cu
însărcinare de la arhierei,
13. Am văzut, o, rege, la amiază, în calea mea, o lumină din cer,
mai puternică decât strălucirea soarelui, strălucind împrejurul meu
şi a celor ce mergeau împreună cu mine.
14. Şi noi toţi căzând la pământ, eu am auzit un glas care-mi zicea
în limba evreiască: Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti? Greu îţi
este să loveşti în ţepuşă cu piciorul.
15. Iar eu am zis: Cine eşti Doamne? Iar Domnul a zis: Eu sunt
Iisus, pe Care tu Îl prigoneşti.
16. Dar, scoală-te şi stai pe picioarele tale. Căci spre aceasta
M-am arătat ţie: ca să te rânduiesc slujitor şi martor, şi al celor
ce ai văzut, şi al celor întru care Mă voi arăta ţie.
17. Alegându-te pe tine din popor şi din neamurile la care te
trimit,
18. Să le deschizi ochii, ca să se întoarcă de la întuneric la
lumină şi de la stăpânirea lui satana la Dumnezeu, ca să ia
iertarea păcatelor şi parte cu cei ce s-au sfinţit, prin credinţa
în Mine.
19. Drept aceea, rege Agripa, n-am fost neascultător cereştii
arătări;
20. Ci mai întâi celor din Damasc şi din Ierusalim, şi din toată
ţara Iudeii, şi neamurilor le-am vestit să se pocăiască şi să se
întoarcă la Dumnezeu, făcând lucruri vrednice de
pocăinţă.
21. Pentru acestea, iudeii, prinzându-mă în templu, încercau să mă
ucidă.
22. Dobândind deci ajutorul de la Dumnezeu, am stat până în ziua
aceasta, mărturisind la mic şi la mare, fără să spun nimic decât
ceea ce şi proorocii şi Moise au spus că va să fie:
23. Că Hristos avea să pătimească şi să fie cel dintâi înviat din
morţi şi să vestească lumină şi poporului şi neamurilor.
24. Şi acestea grăind el, întru apărarea sa, i-a zis Festus cu glas
mare: Pavele, eşti nebun! Învăţătura ta cea multă te duce la
nebunie.
25. Iar Pavel a zis: Nu sunt nebun, prea puternice Festus, ci
grăiesc cuvintele adevărului şi ale înţelepciunii.
26. Regele ştie despre acestea, şi în faţa lui vorbesc fără sfială,
fiind încredinţat că nimic nu i-a rămas ascuns, pentru că aceasta
nu s-a întâmplat, într-un ungher.
27. Crezi tu, rege Agripa, în prooroci? Ştiu că crezi.
28. Iar Agripa a zis către Pavel: Cu puţin de nu mă îndupleci să mă
fac şi eu creştin!
29. Iar Pavel a zis: Ori cu puţin, ori cu mult, eu m-aş ruga lui
Dumnezeu ca nu numai tu, ci şi toţi care mă ascultă astăzi să fie
aşa cum sunt şi eu, afară de aceste lanţuri.
30. Şi s-a ridicat şi regele şi guvernatorul şi Berenice şi cei
care şedeau împreună cu ei,
31. Şi plecând, vorbeau unii cu alţii zicând: Omul acesta n-a făcut
nimic vrednic de moarte sau de lanţuri.
32. Iar Agripa a zis lui Festus: Acest om putea să fie lăsat liber,
dacă n-ar fi cerut să fie judecat de Cezarul.
CAPITOLUL 27
Pavel, în lanţuri, e pornit cu corabia spre Italia. Greutăţile
călătoriei. Corabia se sfărâmă, lângă Malta, dar oamenii
scapă.
1. Iar după ce s-a hotărât să plecăm pe apă în Italia, au dat în
primire pe Pavel şi pe alţi câţiva legaţi unui sutaş cu numele
Iuliu, din cohorta Augusta.
2. Şi întorcându-se pe o corabie de la Adramit, care avea să treacă
prin locurile de pe coasta Asiei, am plecat; şi era cu noi
Aristarh, macedonean din Tesalonic.
3. Şi a doua zi am ajuns la Sidon. Iuliu, purtându-se faţă de Pavel
cu omenie, i-a dat voie să se ducă la prieteni ca să primească
purtarea lor de grijă.
4. Şi plecând de acolo, am plutit pe lângă Cipru, pentru că
vânturile erau împotrivă.
5. Şi străbătând marea Ciliciei şi a Pamfiliei, am sosit la Mira
Liciei.
6. Şi găsind sutaşul acolo o corabie din Alexandria plutind spre
Italia, ne-a suit în ea.
7. Şi multe zile plutind cu încetineală, abia am ajuns în dreptul
Cnidului şi, fiindcă vântul nu ne slăbea am plutit pe sub Creta, pe
lângă Salmone.
8. Şi abia trecând noi pe lângă ea, am ajuns într-un loc numit
Limanuri Bune, de care era aproape oraşul Lasea.
9. Şi trecând multă vreme şi plutirea fiind periculoasă, fiindcă
trecuse şi postul (sărbătorii Ispăşirii, care se ţinea la evrei
toamna), Pavel îi îndemna,
10. Zicându-le: Bărbaţilor, văd că plutirea va să fie cu necaz şi
cu multă pagubă, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, ci
şi pentru sufletele noastre.
11. Iar sutaşul se încredea mai mult în cârmaci şi în stăpânul
corabiei decât în cele spuse de Pavel.
12. Şi limanul nefiind bun de iernat, cei mai mulţi dintre ei au
dat sfatul să plecăm de acolo şi, dacă s-ar putea, să ajungem şi să
iernăm la Fenix, un port al Cretei, deschis spre vântul de
miazăzi-apus şi spre vântul de miazănoapte-apus.
13. Şi suflând uşor un vânt de miazăzi şi crezând că sunt în stare
să-şi împlinească gândul, ridicând ancora, pluteau cât mai aproape
de Creta.
14. Şi nu după multă vreme s-a pornit asupra ei un vânt puternic,
numit Euroclidon (dinspre miazănoapte-răsărit).
15. Şi smulgând corabia, iar ea neputând să meargă împotriva
vântului, ne-am lăsat duşi în voia lui.
16. Şi trecând pe lângă o insulă mică, numită Clauda, cu greu am
putut să fim stăpâni pe corabie.
17. Şi după ce au ridicat-o, au folosit unelte ajutătoare,
încingând corabia pe dedesubt. Şi temându-se să nu cadă în Sirta,
au lăsat pânzele jos şi erau duşi aşa.
18. Şi fiind tare loviţi de furtună, în ziua următoare au aruncat
încărcătura.
19. Şi a treia zi, cu mâinile lor, au aruncat uneltele
corăbiei.
20. Şi nearătându-se nici soarele, nici stelele, timp de mai multe
zile, şi ameninţând furtună mare, ni se luase orice nădejde de
scăpare.
21. Şi fiindcă nu mâncaseră de mult, Pavel, stând în mijlocul lor,
le-a zis: Trebuia, o, bărbaţilor, ca ascultându-mă pe mine, să nu
fi plecat din Creta; şi n-aţi fi îndurat nici primejdia aceasta,
nici paguba aceasta.
22. Dar acum vă îndemn să aveţi voie bună, căci nici un suflet
dintre voi nu va pieri, ci numai corabia.
23. Căci mi-a apărut în noaptea aceasta un înger al Dumnezeului, al
Căruia eu sunt şi Căruia mă închin,
24. Zicând: Nu te teme, Pavele. Tu trebuie să stai înaintea
Cezarului; şi iată, Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce sunt în
corabie cu tine.
25. De aceea, bărbaţilor, aveţi curaj, căci am încredere în
Dumnezeu, că aşa va fi după cum mi s-a spus.
26. Şi trebuie să ajungem pe o insulă.
27. Şi când a fost a paisprezecea noapte de când eram purtaţi
încoace şi încolo pe Adriatica, pe la miezul nopţii corăbierii au
presimţit că se apropie de un ţărm.
28. Şi aruncând măsurătoarea în jos au găsit douăzeci de stânjeni
şi, trecând puţin mai departe şi măsurând iarăşi, au găsit
cincisprezece stânjeni.
29. Şi temându-se ca nu cumva să nimerim pe locuri stâncoase, au
aruncat patru ancore de la partea din urmă a corăbiei, şi doreau să
se facă ziuă.
30. Dar corăbierii căutau să fugă din corabie şi au coborât luntrea
în mare, sub motiv că vor să întindă şi ancorele de la partea
dinainte.
31. Pavel a spus sutaşului şi ostaşilor: Dacă aceştia nu rămân în
corabie, voi nu puteţi să scăpaţi.
32. Atunci ostaşii au tăiat funiile luntrei şi au lăsat-o să
cadă.
33. Iar, până să se facă ziuă, Pavel îi ruga pe toţi să mănânce,
zicându-le: Paisprezece zile sunt azi de când n-aţi mâncat,
aşteptând şi nimic gustând.
34. De aceea, vă rog să mâncaţi, căci aceasta este spre scăparea
voastră. Că nici unuia din voi un fir de păr din cap nu-i va
pieri.
35. Şi zicând acestea şi luând pâine, a mulţumit lui Dumnezeu
înaintea tuturor şi, frângând, a început să mănânce.
36. Şi devenind toţi voioşi, au luat şi ei şi au mâncat.
37. Şi eram în corabie, de toţi, două sute şaptezeci şi şase de
suflete.
38. Şi săturându-se de bucate, au uşurat corabia, aruncând grâul în
mare.
39. Şi când s-a făcut ziuă, ei n-au cunoscut pământul, dar au zărit
un sân de mare, având ţărm nisipos, în care voiau, dacă ar putea,
să scoată corabia.
40. Şi desfăcând ancorele, le-au lăsat în mare, slăbind totodată
funiile cârmelor şi, ridicând pânza din frunte în bătaia vântului,
se îndreptau spre ţărm.
41. Şi căzând pe un dâmb de nisip au înţepenit corabia şi partea
dinainte, înfigându-se, stătea neclintită, iar partea dinapoi se
sfărâma de puterea valurilor.
42. Iar ostaşii au făcut sfat să omoare pe cei legaţi, ca să nu
scape vreunul, înotând.
43. Dar sutaşul, voind să ferească pe Pavel, i-a împiedicat de la
gândul lor şi a poruncit ca aceia care pot să înoate, aruncându-se
cei dintâi, să iasă la uscat;
44. Iar ceilalţi, care pe scânduri, care pe câte ceva de la
corabie. Şi aşa au ajuns cu toţii să scape, la uscat.
CAPITOLUL 28
Localnicii din Malta sunt bucuroşi de oaspeţi. Pavel vindecă pe
bolnavi. Soseşte în Italia şi la Roma şi predică doi
ani.
1. Şi după ce am scăpat, am aflat că insula se numeşte
Malta.
2. Iar locuitorii ei ne arătau o deosebită omenie, căci, aprinzând
foc, ne-au luat pe toţi la ei din pricina ploii care era şi a
frigului.
3. Şi strângând Pavel grămadă de găteje şi punându-le în foc, o
viperă a ieşit de căldură şi s-a prins de mâna lui.
4. Şi când locuitorii au văzut vipera atârnând de mâna lui, ziceau
unii către alţii: Desigur că ucigaş este omul acesta, pe care
dreptatea nu l-a lăsat să trăiască, deşi a scăpat din
mare.
5. Deci el, scuturând vipera în foc, n-a pătimit nici un
rău.
6. Iar ei aşteptau ca el să se umfle, sau să cadă deodată mort. Dar
aşteptând ei mult şi văzând că nu i se întâmplă nimic rău, şi-au
schimbat gândul şi ziceau că el este un zeu.
7. Şi împrejurul acelui loc erau ţarinile căpeteniei insulei,
Publius, care, primindu-ne, ne-a găzduit prietenos trei
zile.
8. Şi s-a întâmplat că tatăl lui Publius zăcea în pat, cuprins de
friguri şi de urdinare cu sânge, la care intrând Pavel şi
rugându-se, şi-a pus mâinile peste el şi l-a vindecat.
9. Şi întâmplându-se aceasta, veneau la el şi ceilalţi din insulă
care aveau boli şi se vindecau;
10. Şi aceştia ne-au cinstit mult şi, când am plecat, ne-au pus la
îndemână toate cele de trebuinţă.
11. După trei luni am pornit cu o corabie din Alexandria, care
iernase în insulă şi care avea pe ea însemnul
Dioscurilor.
12. Şi ajungând la Siracuza, am rămas acolo trei zile.
13. De unde, înconjurând, am sosit la Regium. Şi după o zi, suflând
vânt de miazăzi, am ajuns la Puteoli în cealaltă zi.
14. Găsind acolo fraţi, am fost rugaţi să rămânem la ei şapte zile.
Şi aşa am venit la Roma.
15. Şi de acolo, auzind fraţii cele despre noi, au venit întru
întâmpinarea noastră până la Forul lui Apius şi la Trei Taverne, pe
care, văzându-i, Pavel a mulţumit lui Dumnezeu şi s-a
îmbărbătat.
16. Iar când am intrat în Roma, sutaşul a predat pe cei legaţi
comandantului taberei, iar lui Pavel i s-a îngăduit să locuiască
aparte cu ostaşul care îl păzea.
17. Şi după trei zile Pavel a chemat la el pe cei care erau
fruntaşii iudeilor. Şi, adunându-se, zicea către ei: Bărbaţi fraţi,
deşi eu n-am făcut nimic rău împotriva poporului (nostru) sau a
datinilor părinteşti, am fost predat de la Ierusalim, în mâinile
romanilor.
18. Aceştia, după ce m-au cercetat, voiau să-mi dea drumul, fiindcă
nu era în mine nici o vină vrednică de moarte.
19. Dar iudeii, împotrivindu-mi-se, am fost nevoit să cer să fiu
judecat de Cezarul, dar nu că aş avea de adus vreo pâră neamului
meu.
20. Deci pentru această cauză v-am chemat să vă văd şi să vorbesc
cu voi. Căci pentru nădejdea lui Israel mă aflu eu în acest
lanţ.
21. Iar ei au zis către el: Noi n-am primit din Iudeea nici
scrisori despre tine, nici nu a venit cineva dintre fraţi, ca să ne
vestească sau să ne vorbească ceva rău despre tine.
22. Dar dorim să auzim de la tine cele ce gândeşti; căci despre
eresul acesta ne este cunoscut; că pretutindeni i se stă
împotrivă.
23. Deci, rânduindu-i o zi, au venit la el, la gazdă, mai mulţi. Şi
de dimineaţa până seara, el le vorbea, dând mărturie despre
împărăţia lui Dumnezeu, căutând să-i încredinţeze despre Iisus din
Legea lui Moise şi din prooroci.
24. Şi unii credeau celor spuse, iar alţii nu credeau.
25. Şi neînţelegându-se unii cu alţii, au plecat, zicând Pavel un
cuvânt că: Bine a vorbit Duhul Sfânt prin Isaia proorocul, către
părinţii noştri,
26. Când a zis: "Mergi la poporul acesta şi zi: Cu auzul veţi auzi
şi nu veţi înţelege şi uitându-vă veţi privi, dar nu veţi
vedea.
27. Căci inima acestui popor s-a învârtoşat şi cu urechile greu au
auzit şi ochii lor i-au închis. Ca nu cumva să vadă cu ochii şi să
audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă şi Eu
să-l vindec".
28. Deci cunoscut să vă fie vouă că această mântuire a lui Dumnezeu
s-a trimis păgânilor, şi ei vor asculta.
29. Şi după ce a zis el acestea, iudeii au plecat având între ei
mare neînţelegere.
30. Iar Pavel a rămas doi ani întregi în casa luată de el cu
chirie, şi primea pe toţi care veneau la el,
31. Propovăduind împărăţia lui Dumnezeu şi învăţând cele despre
Domnul Iisus Hristos, cu toată îndrăzneala şi fără nici o
piedică.
|