CAPITOLUL 1
Relele întâmplări ale lui Iov.
1. Era odată în ţinutul Uz un om pe care îl chema Iov şi acest
om era fără prihană şi drept; se temea de Dumnezeu şi se ferea de
ce este rău.
2. Şi i s-au născut şapte feciori şi trei fete.
3. El avea şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de
perechi de boi şi cinci sute de asini şi mulţime mare de slugi. Şi
omul acesta era cel mai de seamă dintre toţi răsăritenii.
4. Feciorii lui se duceau unul la altul şi făceau ospeţe în casele
lor, fiecare la ziua lui, şi trimiteau să cheme pe surorile lor ca
să mănânce şi să bea cu ei.
5. Şi apoi, când isprăveau zilele petrecerii lor, Iov chema şi
sfinţea pe feciorii săi şi se scula dis-de-dimineaţă şi aducea
arderi de tot, după numărul lor al tuturor, căci Iov zicea: "Se
poate ca feciorii mei să fi păcătuit şi să fi cugetat cu păcat
împotriva lui Dumnezeu". Şi aşa făcea Iov mereu.
6. Dar într-o zi îngerii lui Dumnezeu s-au înfăţişat înaintea
Domnului şi Satan a venit şi el printre ei.
7. Atunci Domnul a zis către Satan: "De unde vii?" Iar Satan a
răspuns Domnului şi a zis: "Am dat târcoale pe pământ şi m-am
plimbat în sus şi în jos".
8. Şi Domnul a zis către Satan: "Te-ai uitat la robul Meu Iov, că
nu este nici unul ca el pe pământ fără prihană şi drept şi temător
de Dumnezeu şi care să se ferească de ce este rău?"
9. Dar Satan a răspuns Domnului şi a zis: "Ore degeaba se teme Iov
de Dumnezeu?
10. N-ai făcut Tu gard în jurul lui şi în jurul casei lui şi în
jurul a tot ce este al lui, în toate părţile şi ai binecuvântat
lucrul mâinilor lui şi turmele lui au umplut pământul?
11. Dar ia întinde mâna Ta şi atinge-Te de tot ce este al lui, să
vedem dacă nu Te va blestema în faţă!"
12. Atunci Domnul a zis către Satan: "Iată, tot ce are el este în
puterea ta; numai asupra lui să nu întinzi mâna ta". Şi Satan a
pierit din faţa lui Dumnezeu.
13. Şi într-o zi, când feciorii şi fetele lui Iov mâncau şi beau
vin în casa fratelui lor mai mare,
14. A sosit un vestitor la Iov şi i-a spus: "Boii erau la arătură
şi asinele păşteau pe lângă ei;
15. Atunci Sabeenii au năvălit asupra lor, au pus mâna pe vite, şi
pe robi i-au trecut prin ascuţişul sabiei. Şi am scăpat numai eu
singur şi am venit să-ţi dau de veste!"
16. Nu a sfârşit vorba bine şi altul a sosit şi a spus: "Focul lui
Dumnezeu a căzut din cer şi a ars oile tale şi pe robii tăi şi i-a
mistuit. Şi am scăpat numai eu singur şi am venit să-ţi dau de
veste!"
17. Nu a sfârşit vorba bine şi altul a sosit şi a spus: "Caldeii,
împărţiţi în trei cete, au dat năvală peste cămilele tale şi le-au
ridicat şi pe robi i-au trecut prin ascuţişul sabiei. Şi am scăpat
numai eu singur şi am venit să-ţi dau de veste!"
18. Nu sfârşise vorba bine şi altul a sosit şi a spus: "Feciorii
tăi şi fetele tale mâncau şi beau vin în casa fratelui lor mai
mare,
19. Şi iată că un vânt puternic s-a stârnit dinspre pustiu şi a
izbit în cele patru colţuri ale casei şi casa s-a prăbuşit peste
tineri şi ei au murit. Şi am scăpat numai eu singur şi am venit
să-ţi dau de veste".
20. Atunci Iov s-a sculat şi-a sfâşiat veşmântul, s-a ras pe cap
şi, căzând la pământ, s-a închinat,
21. Şi a rostit: "Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă
voi întoarce în pământ! Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele
Domnului binecuvântat!"
22. Şi întru toate acestea, Iov nu a păcătuit şi nu a rostit nici
un cuvânt de hulă împotriva lui Dumnezeu.
CAPITOLUL 2
Răbdarea lui Iov
l. Şi iarăşi au venit într-o zi îngerii lui Dumnezeu să se
înfăţişeze înaintea Domnului şi Satan a venit şi el printre ei să
se înfăţişeze înaintea Domnului.
2. Şi Domnul a zis către Satan: "De unde vii?" Iar Satan a răspuns
Domnului şi a zis: "Am dat târcoale pe pământ şi m-am plimbat în
sus şi în jos".
3. Şi Domnul a zis către Satan: "Ai luat tu seama la robul Meu Iov?
Că nu este nici unul ca el pe pământ, fără prihană şi drept şi
temător de Dumnezeu şi care să se ferească de ce este rău. El se
ţine cu putere în statornicia lui şi tu M-ai întărâtat pe nedrept
împotriva lui ca să-l prăpădesc".
4. Dar Satan a răspuns Domnului şi a zis: "Cojoc pentru cojoc! Că
tot ce are omul dă pentru viaţa lui.
5. Dar ia întinde-ţi mâna şi atinge-Te de osul şi de carnea lui! Să
vedem dacă nu Te va blestema în faţă!"
6. Şi Domnul a zis către Satan: "Îl dau în puterea ta! Numai nu te
atinge de viaţa lui".
7. Atunci Satan a plecat dinaintea Domnului şi a lovit pe Iov cu
lepră, din tălpile picioarelor până în creştetul capului.
8. Şi a luat Iov un ciob ca să se scarpine şi şedea pe gunoi, afară
din oraş.
9. Atunci nevasta lui a zis către el: "Te ţii mereu în statornicia
ta? Blesteamă pe Dumnezeu şi mori!
10. Dar Iov i-a răspuns: "Vorbeşti cum ar vorbi una din femeile
nebune! Ce? Dacă am primit de la Dumnezeu cele bune, nu vom primi
oare şi pe cele rele?" Şi în toate acestea, Iov n-a păcătuit de loc
cu buzele sale.
11. Iar trei prieteni ai lui Iov au aflat despre toate aceste
nenorociri care dăduseră peste el şi au venit fiecare din ţara lui
şi ei erau: Elifaz din Teman, Bildad din Şuah şi Ţofar din Naamah.
Ei se înţeleseseră împreună să vină să împărtăşească durerea lui şi
să-l mângâie.
12. Şi când ei şi-au ridicat ochii de departe nu l-au mai
recunoscut. Atunci au slobozit glasurile lor, s-au tânguit şi şi-au
sfâşiat fiecare veşmântul şi şi-au presărat capul cu
ţărână.
13. Apoi au şezut pe pământ, lângă el, şapte zile şi şapte nopţi,
fără să-i spună nici un cuvânt, căci vedeau cât este de mare
durerea lui.
CAPITOLUL 3
Plângerea lui Iov.
1. După aceea, Iov a deschis gura sa şi a blestemat ziua în care
s-a născut.
2. Şi Iov a vorbit şi a zis:
3. "Piară ziua în care m-am născut şi noaptea care a zis: un prunc
de parte bărbătească s-a zămislit!
4. Ziua aceea să se facă întuneric şi Domnului din cer să nu-I pese
de ea şi lumina să n-o mai lumineze.
5. Bezna şi umbra morţii s-o cotropească, norii s-o învăluiască şi
toate negurile s-o înspăimânte!
6. Întunericul să cuprindă noaptea aceea şi să nu mai fie pusă în
zilele anului şi în socoteala lunilor să nu mai intre!
7. Pustie să rămână noaptea aceea şi nici o bucurie să nu pătrundă
în ea!
8. Blestemată să fie de către cei ce blesteamă zilele, de către cei
ce ştiu să descânte Leviatanul.
9. Să se întunece stelele revărsatului zorilor ei; să aştepte
lumina şi nimic să nu vină şi să nu mai vadă genele
aurorei,
10. Pentru că n-a închis pântecele care m-a zămislit şi n-a ascuns
durerea dinaintea ochilor mei.
11. De ce n-am murit când eram în sânul mamei mele? Şi nu mi-am dat
duhul, ieşind din pântecele ei?
12. De ce m-au primit cei doi genunchi şi de ce cei doi sâni mi-au
dat să sug?
13. Căci acum aş sta culcat şi liniştit, aş dormi şi m-aş
odihni,
14. Cu împăraţii şi cu dregătorii pământului, care şi-au zidit
morminte în singurătate,
15. Sau cu domnitorii care umplu de aur şi de argint casele
lor.
16. Sau de ce n-am fost o stârpitură aruncată şi ascunsă, ca acei
prunci care n-au apucat să vadă lumina?
17. Acolo cei nelegiuiţi se astâmpără şi cei împovăraţi se
odihnesc.
18. Acolo cei ce poartă lanţuri ajung la liman de pace şi nu mai
aud glasul paznicului.
19. Mic şi mare acolo sunt tot una şi robul a scăpat de stăpânul
său.
20. Pentru ce dă Dumnezeu lumina vieţii celui nenorocit şi zile
celor cu sufletul amărât;
21. Celor ce aşteaptă moartea, şi ea nu vine, şi care scormonesc
după ea mai mult ca după o comoară;
22. Celor ce se bucură cu bucurie mare şi sunt plini de fericire,
fiindcă au găsit un mormânt;
23. Celui care nu ştie încotro să meargă şi pe care îl îngrădeşte
Dumnezeu de jur-împrejur?
24. Gemetele mele sunt pâinea mea şi vaietele mele curg ca
apa.
25. De ceea ce mă tem, aceea mi se întâmplă şi de ceea ce mi-e
frică tocmai de aceea am parte.
26. N-am nici tihnă, nici odihnă, nu-mi găsesc nici o pace şi
zbuciumul mă stăpâneşte".
CAPITOLUL 4
Elifaz mustră pe Iov.
1. Atunci Elifaz din Teman a deschis gura şi a zis:
2. "Să-ţi vorbim ori să nu-ţi vorbim? Necazul tău e crâncen! Dar
cine ar putea să-şi înăbuşe cuvintele?
3. Iată, tu dădeai învăţătură multora şi întăreai multe mâini
slăbite.
4. Cuvintele tale au ţinut în sus pe cei ce erau să cadă şi tu ai
întărit genunchii care se clătinau.
5. Acum când ţi-a venit şi ţie rândul, eşti la strâmtorare şi ţi-ai
pierdut firea; acum când lovitura te-a ajuns, te-ai
spăimântat!
6. Frica ta de Dumnezeu nu-ţi dă încredere şi desăvârşirea căilor
tale nu-ţi dă nădejde?
7. Ia adu-ţi aminte, care nevinovat s-a prăpădit şi unde le-a
pierit urma celor drepţi în fala lui Dumnezeu?
8. După cum am văzut eu, numai cei ce ară nelegiuirea şi seamănă
răutatea au parte de asemenea roade.
9. La porunca Domnului, ei vor pieri, de suflarea mâniei Lui se vor
stinge.
10. Răcnetul leului şi glasul leopardului, precum şi dinţii puilor
de lei se sfărâmă.
11. Leul bătrân moare că nu mai are ce mânca şi puii leoaicei se
risipesc.
12. O şoaptă a răzbit până la mine şi urechea mea a prins ceva din
ea.
13. În spaimele care vin din nălucirile nopţii, atunci când somn
adânc se lasă peste oameni,
14. Cutremur m-a apucat şi fiori mi-au scuturat toate
oasele.
15. Atunci un duh a trecut prin faţa mea; tot părul mi s-a zbârlit
de groază.
16. A stat drept în picioare, dar n-am ştiut cine este; o umbră
este înaintea ochilor mei, şi aud o voce uşoară care
zice:
17. "Un om poate să fie drept în faţa lui Dumnezeu? O făptură
omenească este ea curată înaintea Celui ce a zidit-o?
18. Dacă El nu se încrede în slujitorii Săi şi dacă găseşte vină
chiar îngerilor Săi,
19. Cu cât mai vârtos celor ce locuiesc în locuinţe de lut, a căror
obârşie este în ţărână şi pe care îi striveşte ca pe o
molie.
20. De dimineaţă până seara sunt zdrobiţi, pier pe vecie fără să-i
scape nimeni.
21. Mor, dar nu mor de prea multă înţelepciune".
CAPITOLUL 5
Fericit este omul pe care Dumnezeu îl mustră.
1. Strigă acum, dacă o fi cineva care să-ţi răspundă. Către care
din sfinţii îngeri te vei îndrepta?
2. Mânia ucide pe cel fără de minte, iar aprinderea omoară pe cel
rătăcit.
3. Am văzut pe nebun prinzând rădăcină şi pe loc am blestemat
sălaşul lui:
4. Să se depărteze copiii lui de orice izbăvire şi să fie călcaţi
în picioare la poartă şi nimeni să nu le vină
într-ajutor.
5. Secerişul lui să-l mănânce flămânzii şi să-l ducă cu ei în
ascunzişuri şi toată averea lui s-o soarbă însetaţii!
6. Pentru că nelegiuirea nu iese din pământ şi necazul nu răsare
din pulbere,
7. Ci omul îşi naşte singur suferinţa, precum vulturii se ridică în
aer, prin puterile lor;
8. Dar eu alerg la Dumnezeu şi Lui Îi arăt necazul meu.
9. El face lucruri mari şi nepătrunse, lucruri minunate şi fără
număr.
10. El dă ploaie pe pământ şi trimite apă pe câmpii.
11. El înalţă pe cei smeriţi şi izbăveşte pe cei
necăjiţi.
12. El destramă planurile celor vicleni şi cu mâinile lor nu pot să
izbândească.
13. El prinde pe înţelepţi în isteţimea lor şi sfatul celor
înşelători iese prost.
14. Ziua în amiaza mare dau de întuneric şi umblă ca pe timp de
noapte în ceas de zi.
15. Dar Dumnezeu scapă din gura lor pe omul dosădit şi din mâna
celui puternic pe cel sărac.
16. Astfel, sărmanul prinde nădejde şi nedreptatea îşi închide
gura.
17. Fericit este omul pe care Dumnezeu îl mustră! Şi să nu
dispreţuieşti certarea Celui Atotputernic.
18. Căci El răneşte şi El leagă rana, El loveşte şi mâinile Lui
tămăduiesc.
19. De şase ori din nevoi te va scoate, iar a şaptea oară, răul te
va ocoli.
20. În timp de foamete, te va scăpa de la moarte şi în bătălie din
primejdia sabiei.
21. Vei fi la adăpost de biciul bârfelii şi nu te vei teme de
prăpăd când va veni.
22. Îţi vei râde de pustiire şi de foamete şi nu-ţi va păsa de
fiarele pământului.
23. Căci vei avea legământ cu pietrele câmpului şi fiara sălbatică
va trăi cu tine în pace.
24. Tu vei şti cortul tău la adăpost şi când îţi vei cerceta
locuinţa nu vei avea dezamăgire.
25. Vei şti că urmaşii tăi sunt numeroşi şi că odraslele tale sunt
multe ca iarba pământului.
26. Sosi-vei la mormânt, la adânci bătrâneţe, ca o şiră de grâu
strânsă la vremea ei.
27. Iată ceea ce am cercetat şi aşa este. Ascultă şi învaţă spre
folosul tău".
CAPITOLUL 6
Iov răspunde lui Elifaz.
l. Atunci Iov a răspuns şi a grăit:
2. "O, dacă durerea mea s-ar cântări şi nenorocirea mea ar fi pusă
la cântar!
3. Şi fiindcă este mai grea decât nisipul mărilor, de aceea
cuvintele mele sunt bâlbâite!
4. Pentru că săgeţile Celui Atotputernic stau înfipte în mine şi
duhul meu bea veninul lor, de aceea spaimele lui Dumnezeu vin
cete-cete împotriva mea.
5. Zbiară măgarul sălbatic când e lângă păşunea verde? Mugeşte boul
când stă lângă nutreţ?
6. Poţi să mănânci ce n-are sare fără sare? Are vreun gust albuşul
oului?
7. Sufletul meu n-a voit să se atingă de ele; inima mea s-a
dezgustat de pâinea mea.
8. Cine îmi va dărui îndeplinirea rugăciunii mele şi va face
ca Dumnezeu să-mi dea ce aştept,
9. Şi să primească să mă sfărâme şi să-şi întindă mâna şi să mă
nimicească!
10. Dar va fi încă o mângâiere pentru mine şi voi tresălta, deşi
împovărat de dureri nemiloase, fiindcă n-am ascuns poruncile Celui
Sfânt.
11. Ce putere mai am ca să aştept şi ce viitor mai am ca să
prelungesc viaţa mea?
12. Tăria mea este tăria pietrelor? Trupul meu este oare de
aramă?
13. Aş putea găsi vreun sprijin în mine şi tot ajutorul n-a fugit,
oare, departe de mine?
14. Celui ce este în suferinţă i se cuvine mila prietenului său,
dar el uită teama de Cel Atotputernic.
15. Fraţii mei s-au arătat înşelători ca un puhoi, ca albia
puhoaielor repezi.
16. Erau acoperite de ghiaţă, zăpada stătea grămadă peste
ele;
17. Dar cum se topeşte zăpada, ele şi seacă şi, cum se încălzeşte,
ele se usucă pe loc.
18. Caravanele se abat din drumul lor, ele înaintează în pustiu şi
se rătăcesc.
19. Caravanele din Tema aşteaptă, convoaiele din Saba nădăjduiesc
în ele.
20. Şi sunt uimiţi că au avut încredere; când sosesc lângă uscatele
puhoaie sunt uimiţi.
21. Aşa aţi fost şi voi acum pentru mine: Vă scutură spaima şi vă
este frică!
22. Nu cumva v-am zis: Daţi-mi de pomană şi împărţiţi din averile
voastre pentru mine?
23. Sau scăpaţi-mă din mâna unui duşman sau răscumpăraţi-mă din
mâna tiranilor?
24. Fiţi învăţătorii mei şi eu voi tăcea; lămuriţi-mă unde este
păcatul meu!
25. Cât de îmbietoare sunt cuvintele întregimii sufleteşti! Dar ce
judecă judecata care vine de la voi?
26. Cugetaţi voi să faceţi judecata vorbelor? Ducă-se în vânt
cuvintele unui deznădăjduit!
27. Voi năpăstuiţi pe orfan, voi împovăraţi pe prietenul
vostru.
28. Şi acum întrebaţi şi vă întoarceţi către mine şi în faţa
voastră nu voi spune minciună!
29. Cercetaţi din nou! Nu este nici o viclenie! Cercetaţi din nou!
Dreptatea mea este mereu aici!
30. Este oare vreo strâmbătate pe limba mea şi cerul gurii mele nu
va deosebi el ce este rău şi ce este amar?
CAPITOLUL 7
Iov se tânguieşte de ticăloşia omului.
1. Oare omul pe pământ nu este ca într-o slujbă ostăşească şi
zilele lui nu sunt ca zilele unui simbriaş?
2. El este asemenea robului care suspină după umbră, asemenea
năimitului care-şi aşteaptă simbria.
3. Astfel şi eu am avut parte de luni de durere, şi mi-au fost date
nopţi de suferinţă.
4. Dacă mă culc, zic: Când va veni ziua? Dacă mă scol, mă întreb:
Când va veni seara? Şi sunt năpădit de fel de fel de arătări până
la asfinţit.
5. Trupul meu e plin de păduchi şi de solzi de murdărie; pielea mea
crapă şi se zbârceşte.
6. Zilele mele au fost mai grabnice ca suveica şi s-au isprăvit,
fiindcă firul s-a terminat.
7. Adu-ţi aminte, Doamne, că viaţa mea e o suflare, că ochiul meu
nu va mai vedea fericirea.
8. Ochiul celui ce mă vedea nu mă va mai zări; ochii Tăi mă vor
căuta, dar eu nu voi mai fi.
9. Negura se risipeşte, piere, tot astfel cel ce coboară în iad nu
mai vine înapoi.
10. Nu se mai înapoiază în casa sa şi locuinţa sa nu-l mai
cunoaşte.
11. Drept aceea nu voi pune strajă gurii mele, ci voi vorbi întru
deznădejdea duhului meu şi mă voi plânge întru amărăciunea inimii
mele.
12. Sunt eu, oare, oceanul sau balaurul din ocean, ca să pui să mă
păzească?
13. Când gândesc: Patul meu mă va odihni, culcuşul meu îmi va alina
durerile,
14. Atunci Tu mă spăimântezi cu vise şi mă îngrozeşti cu
năluciri.
15. Pentru aceea, sufletul meu ar vrea mai bine ştreangul, mai bine
moartea decât aceste chinuri.
16. Mă isprăvesc, nu voi trăi în veac; lasă-mă, căci zilele mele
sunt o suflare.
17. Ce este omul, ca să-ţi baţi capul cu el şi ca să-i dai luarea
Ta aminte?
18. De ce îl cercetezi în fiecare dimineaţă şi de ce îl urmăreşti
în orice clipă?
19. Când vei înceta să mă priveşti? Când îmi vei da răgaz să-mi
înghit saliva?
20. Dacă am greşit, ce ţi-am făcut ţie, Păzitorule de oameni? De ce
m-ai luat ţintă pentru săgeţile Tale şi de ce ţi-am ajuns
povară?
21. De ce nu îngădui greşeala mea şi nu laşi să treacă fărădelegea
mea? Degrabă mă voi culca în ţărână; mă vei căuta, dar nu mă vei
mai găsi".
CAPITOLUL 8
Bildad mustră pe Iov.
1. Atunci Bildad din Şuah a răspuns şi a zis:
2. "Până când vei tot vorbi astfel de lucruri şi cuvintele din gura
ta vor izvorî ca vijelia?
3. Dumnezeu o să încovoaie ce e drept? Cel Atotputernic o să
strâmbe El dreptatea?
4. Dacă feciorii tăi au păcătuit faţă de El, El i-a lăsat să se
prăbuşească sub povara nelegiuirii lor.
S. Dar tu dacă vii la Dumnezeu, dacă te rogi de Cel
Atotputernic,
6. Dacă eşti nevinovat şi fără pată, atunci de bună seamă că va
veghea asupra ta şi va clădi la loc casa dreptăţii tale
7. Şi starea ta cea veche va fi nimica toată, atât de mult vei fi
deasupra în starea ta cea nouă.
8. Întreabă pe cei care au fost înaintea noastră şi ia aminte la
cele trăite şi păţite de părinţi.
9. Căci noi suntem de ieri şi nu ştim nimic, căci zilele noastre pe
pământ nu sunt decât o umbră.
10. Ei îţi vor da învăţătură, ei îţi vor grăi şi din inima lor îţi
vor cuvânta unele ca acestea:
11. Oare papura creşte fără baltă şi rogozul fără
umezeală?
12. Pe când încă este în floare şi nu este tăiat, el se usucă, mai
înainte decât orice buruiană.
13. Tot aşa se întâmplă cu toţi aceia care uită pe Dumnezeu şi aşa
se veştejeşte nădejdea celui nelegiuit.
14. Încrederea lui e spulberată şi bizuinţa lui este o pânză de
păianjen.
15. Se sprijină pe casa sa, dar ea nu se ţine; se agaţă de ea, dar
casa se prăvale.
16. Stă plin de suc în faţa soarelui şi în grădina unde este îşi
întinde vlăstarii;
17. Rădăcinile lui se împletesc cu pietrele şi se înfig în adâncul
stâncilor.
18. Dacă îl smulgi din loc, locul îl tăgăduieşte: Nu te-am văzut
niciodată!
19. Iată-l acum putred, pe cărare, şi din pământ răsar alţi
vlăstari.
20. Dumnezeu nu dispreţuieşte pe cel desăvârşit şi nu ia de mână pe
răufăcători.
21. Gura ta va fi plină încă o dată de râsete şi buzele tale de
veselie.
22. Cei ce te urăsc se vor înveşmânta în ruşine şi cortul celor răi
va pieri!"
CAPITOLUL 9
Apărarea lui Iov.
l. Atunci Iov a răspuns şi a zis:
2. "Ştiu bine că aşa este; căci cum ar putea un om să fie drept
înaintea lui Dumnezeu?
3. Dacă ar fi să se certe cu El, din o mie de lucruri n-ar putea
să-I răspundă nici la unul singur.
4. A Lui este înţelepciunea şi atotputernicia; cine ar putea să-I
stea împotrivă şi să rămână teafăr?
5. El mişcă munţii din loc fără ca ei să prindă de veste că El i-a
răsturnat în mânia Lui.
6. El zguduie pământul din temelia lui, aşa încât stâlpii lui se
clatină.
7. El porunceşte soarelui şi soarele nu se mai ridică. El pune
pecetea Lui asupra stelelor.
8. El singur este Cel ce întinde cerurile şi umblă pe valurile
mării.
9. El a zidit Carul mare, Raliţa, Pleiadele şi cămările stelelor de
miazăzi.
10. El a făcut lucruri mari şi nepătrunse şi minuni fără de
număr.
11. Iată, dacă trece pe lângă mine, eu nu-L văd, şi dacă se
strecoară, eu nu-I prind de veste.
12. Dacă ia şi ridică, cine va putea să-L oprească şi cine-I va
zice: Ce ai făcut?
13. Dumnezeu nu-şi înfrânează mânia Sa şi sub El se încovoaie toţi
slujitorii mândriei.
14. Şi eu atunci cum o să-I răspund şi ce cuvinte o să
aleg?
15. Chiar dacă aş avea dreptate, nu-I voi răspunde, ci mă voi ruga
judecătorului.
16. Chiar dacă m-ar asculta, când Îl chem, tot n-aş putea să cred
că ascultă glasul meu,
17. Căci El mă sfărâmă ca sub furtună şi înmulţeşte fără cuvânt
rănile mele.
18. El nu-mi dă răgaz să răsuflu şi mă adapă cu
amărăciune.
19. Dacă este vorba de putere, El este Cel puternic. Dacă este
vorba de judecată, cine mă va apăra?
20. Oricâtă dreptate aş avea, gura mea mă va osândi şi dacă sunt
fără prihană ea mă scoate vinovat.
21. Sunt oare desăvârşit? Eu singur nu mă cunosc pe mine şi viaţa
mea o dispreţuiesc.
22. Pentru aceea am zis: Tot una este! El nimiceşte pe cel
desăvârşit şi pe cel viclean.
23. Dacă o nenorocire aduce moartea deodată, ce-I pasă Lui de
deznădejdea celor fără de vină?
24. Dacă o ţară a încăput pe mâna unui om viclean, El acoperă faţa
judecătorilor Săi. Şi dacă nu El, cine atunci?
25. Zilele mele sunt mai grabnice decât un aducător de veşti şi au
fugit fără să vadă fericirea.
26. S-au strecurat ca nişte bărci de papură, ca un vultur care se
năpusteşte asupra prăzii sale.
27. Dacă zic: Vreau să-mi uit suferinţa, să-mi schimb înfăţişarea
şi să fiu voios,
28. Sunt năpădit de teama chinurilor mele, ştiind bine că Tu nu mă
vei scoate nevinovat.
29. Dacă sunt vinovat, de ce să mă mai trudesc zadarnic?
30. Dacă m-aş spăla cu zăpadă şi mi-aş curăţi mâinile cu
leşie,
31. Atunci Tu tot m-ai cufunda în noroi, încât şi veşmintele mele
s-ar scârbi de mine.
32. Căci Dumnezeu nu este un om ca mine, ca să stau cu El de vorbă
şi ca să mergem împreună la judecată.
33. Între noi nu se află un al treilea care să-şi pună mâna peste
noi amândoi
34. Şi care să depărteze varga Sa de deasupra capului meu, aşa
încât groaza Lui să nu mă mai tulbure;
35. Atunci aş vorbi şi nu m-aş mai teme de El. Dar nu este aşa şi
eu sunt singur cu mine însumi.
CAPITOLUL 10
Iov se tânguieşte de necazul său.
1. Sufletul meu este dezgustat de viaţa mea. Voi lăsa să curgă
slobodă tânguirea mea şi voi vorbi întru suferinţa sufletului
meu.
2. Voi spune către Domnul: Nu mă osândi; lămureşte-mă, să ştiu
pentru ce Te cerţi cu mine.
3. Care e folosul Tău, când eşti aprig şi dispreţuieşti făptura
mâinilor Tale şi eşti surâzător la sfatul celor răi?
4. Ai Tu ochi materiali şi vezi lucrurile precum le vede
omul?
5. Zilele Tale sunt oare ca zilele omului şi anii Tăi ca anii
omeneşti,
6. Ca să cercetezi fărădelegea mea şi să cauţi păcatul
meu,
7. Când ştii bine că nu sunt vinovat şi că nimeni nu mă poate scăpa
din mâna Ta?
8. Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit şi apoi Tu mă nimiceşti în
întregime.
9. Adu-ţi aminte că m-ai făcut din pământ şi că mă vei întoarce în
ţărână.
10. Nu m-ai turnat oare ca pe lapte şi nu m-ai închegat ca pe
caş?
11. M-ai îmbrăcat în piele şi în carne, m-ai ţesut din oase şi din
vine;
12. Apoi mi-ai dat viaţă, şi bunăvoinţa Ta şi purtarea Ta de grijă
au ţinut vie suflarea mea,
13. Şi ceea ce Tu ţineai ascuns în inima Ta, iată ştiu acum gândul
Tău:
14. Dacă păcătuiesc, Tu mă supraveghezi şi nu mă dezvinovăţeşti de
greşeala mea.
15. Dacă sunt vinovat este amar de mine şi dacă sunt drept nu cutez
să ridic capul, ca unul ce sunt sătul de ocară şi sunt apăsat de
necazuri.
16. Şi astfel fără vlagă cum sunt, Tu mă vânezi ca un leu şi din
nou Te arăţi minunat faţă de mine.
17. Tu înnoieşti duşmănia Ta împotriva mea. Tu sporeşti mânia Ta
asupră-mi ca nişte oştiri primenite care se luptă cu
mine.
18. De ce m-ai scos din sânul mamei mele? Aş fi murit şi nici un
ochi nu m-ar fi văzut!
19. Aş fi fost ca unul care n-a fost niciodată şi din pântecele
mamei mele aş fi trecut în mormânt.
20. Nu sunt oare zilele mele destul de puţine? Dă-Te la o parte ca
să pot să-mi vin puţin în fire,
21. Mai înainte ca să plec spre a nu mă mai întoarce din ţinutul
întunericului şi al umbrelor morţii,
22. Ţara de întuneric şi neorânduială unde lumina e totuna cu
bezna".
CAPITOLUL 11
Iov învinovăţit de făţărnicie.
1. Atunci Ţofar, din Naamah, a luat cuvântul şi a
vorbit:
2. "Cel ce înşiră atâtea vorbe să nu primească nici un răspuns şi
tocmai vorbăreţul să aibă dreptate?
3. Toate câte le-ai spus îi vor face pe oameni să tacă şi vei râde
de ei, fără ca nimeni să te înfrunte?
4. Fiindcă tu zici: Credinţa mea este curată şi în ochii Tăi n-am
nici o vină.
5. Dar cine va face pe Dumnezeu să vorbească, să Îşi deschidă
buzele spre tine,
6. Şi să-ţi destăinuiască tainele înţelepciunii? (căci ele sunt cu
anevoie de înţeles); atunci de-abia vei şti că Dumnezeu îţi cere
socoteală de greşeala ta.
7. Descoperi-vei tu care este firea lui Dumnezeu? Urca-vei tu până
la desăvârşirea Celui Atotputernic?
8. Ea este mai înaltă decât cerurile. Şi ce vei face tu? Ea este
mai adâncă decât împărăţia morţii. Cum vei pătrunde-o tu?
9. Măsura ei este mai lungă decât pământul şi mai lată decât
marea.
10. Dacă trece cu vederea, dacă ţine ascuns, dacă dă pe faţă, cine
poate să-L oprească?
11. El cunoaşte pe cei ce trăiesc din înşelăciune, El vede
nedreptatea şi o ţine în seamă;
12. Astfel deci un om fără minte câştigă înţelepciune, precum puiul
de asin ajunge asin mare.
13. Cât despre tine, dacă inima ta e credincioasă şi dacă întinzi
mâinile către El,
14. Şi depărtezi de mâna ta fărădelegea ei şi nu rabzi să locuiască
nedreptatea în corturile tale,
15. Atunci vei ridica fruntea ta fără pată pe ea, vei fi puternic
şi fără frică.
16. Fiindcă vei uita necazul tău de azi şi-ţi vei aduce aminte de
el numai ca de nişte ape, care au fost şi au trecut.
17. Şi viaţa ta va înflori mai mândră decât miezul zilei, iar
întunericul se va face revărsat de zori.
18. Atunci tu vei fi la adăpost, căci vei fi plin de nădejde, te
vei simţi ocrotit şi te vei culca fără grijă.
19. Te vei întinde fără ca să te strâmtoreze nimeni şi mulţi vor
răsfăţa obrazul tău.
20. Dar ochii nelegiuiţilor tânjesc şi loc de scăpare nu au, iar
nădejdea este când îşi vor da sufletul".
CAPITOLUL 12
Iov se apără înaintea lui Ţofar şi a prietenilor
săi.
1. Atunci Iov a răspuns şi a zis:
2. "Cu adevărat numai voi sunteţi înţelepţi şi înţelepciunea va
muri o dată cu voi.
3. Dar şi eu am minte ca voi şi nu sunt mai prejos decât voi şi
cine nu cunoaşte lucrurile pe care mi le-aţi spus?
4. Eu am ajuns pricină de batjocură pentru prietenul meu, eu care
chem pe Dumnezeu şi căruia El răspunde: cel drept, cel fără vină e
pricină de râs.
5. Să dispreţuim nenorocirea (gândesc cei fericiţi); încă o
lovitură celor ce se poticnesc.
6. Foarte liniştite stau şi sunt corturile jefuitorilor şi cei ce
mânie pe Dumnezeu sunt plini de încredere, ca unii care au făcut
din pumnul lor un dumnezeu.
7. Dar ia întreabă dobitoacele şi te vor învăţa, şi păsările
cerului, şi te vor lămuri;
8. Sau vorbeşte cu pământul, şi-ţi va da învăţătură şi peştii mării
îţi vor istorisi cu de-amănuntul.
9. Cine nu cunoaşte din toate acestea că mâna Domnului a făcut
aceste lucruri?
10. În mâna Lui El ţine viaţa a tot ce trăieşte şi suflarea
întregii omeniri.
11. Urechea nu deosebeşte ea cuvintele tot aşa, precum cerul gurii
deosebeşte mâncarea?
12. Oare nu la bătrâni sălăşluieşte înţelepciunea şi priceperea nu
merge mână în mână cu vârsta înaintată?
13. La Dumnezeu se află înţelepciunea şi puterea; sfatul şi
pătrunderea sunt ale Lui.
14. Ceea ce dărâmă El, nimeni nu mai zideşte la loc şi pe cine-l
închide, nimeni nu poate să-l mai deschidă.
15. Dacă opreşte apele pe loc, ele scad şi pier; dacă le dă drumul,
ele răstoarnă lumea;
16. Tăria şi înţelepciunea sunt la El. El este stăpân şi peste
rătăcit şi peste cel ce-l face să rătăcească.
17. El goneşte pe sfetnici în picioarele goale şi pe judecători îi
aruncă pradă nebuniei.
18. El destramă puterea împăraţilor şi pune cingătoare de frânghie
în jurul coapselor lor.
19. El goneşte pe preoţi în picioarele goale şi dă peste cap pe cei
puternici.
20. El taie vorba celor meşteri la cuvânt şi ia mintea celor
bătrâni.
21. El face de ocară pe cei mari şi slăbeşte încingătoarea celor
voinici.
22. El scoate din întuneric lucrurile ascunse şi aduce la lumină
ceea ce era acoperit de umbră.
23. El sporeşte neamurile şi apoi le pierde, El le lasă să se
întindă şi apoi le strâmtorează.
24. El scoate din minţi pe căpeteniile popoarelor şi îi lasă să
rătăcească în singurătăţi fără cărări.
25. Acolo ei orbecăiesc în întuneric, fără nici o lumină, căci
Dumnezeu îi lasă să se împleticească aidoma celui ce s-a
îmbătat.
CAPITOLUL 13
Iov cere ca Dumnezeu să-i dea pe faţă păcatele.
l. De bună seamă, ochiul meu a văzut toate acestea, urechea mea
le-a auzit şi le-a înţeles.
2. Ceea ce ştiţi voi, ştiu şi eu şi nu sunt deloc mai prejos decât
voi.
3. Dar eu vreau să vorbesc cu Cel Atotputernic, vreau să-mi apăr
pricina înaintea lui Dumnezeu.
4. Căci voi sunteţi nişte născocitori ai minciunii, sunteţi cu
toţii nişte doctori neputincioşi!
5. Ce bine ar fi fost dacă aţi fi tăcut! Câtă înţelepciune ar fi
fost din partea voastră!
6. Ascultaţi acum apărarea mea şi băgaţi de seamă la rostirea
buzelor mele.
7. Oare de dragul lui Dumnezeu spuneţi voi lucruri strâmbe şi spre
apărarea Lui croiţi minciuni?
8. Voiţi să ţineţi cu El şi să fiţi apărătorii Lui?
9. Şi dacă ar fi ca să vă cerceteze, ar fi bine de voi, sau vreţi
să-L înşelaţi cum înşelaţi un om?
10. Desigur El vă va osândi dacă în ascuns vreţi să fiţi
părtinitori cu El.
11. Măreţia Lui oare nu vă înfricoşează şi groaza Lui nu va cădea
oare peste voi?
12. Rostirile voastre au tăria cenuşei. Răspunsurile voastre se
prefac în noroi.
13. Închideţi gura în faţa mea şi eu voi vorbi, orice ar fi să se
întâmple.
14. Drept aceea îmi voi lua în dinţi carnea mea şi viaţa mea o pun
în mâna mea.
15. Dacă o fi să mă ucidă, nu voi tremura, dar voi descurca în faţa
Sa firele pricinei mele,
16. Şi chiar aceasta îmi va fi mie izbândă, fiindcă un nelegiuit nu
se înfăţişează înaintea Lui.
17. Ascultaţi cu luare-aminte cuvintele mele şi ceea ce vă voi
spune să vă rămână în urechi.
18. Iată am pus la cale o judecată, şi ştiu că eu sunt cel ce am
dreptate.
19. Are cineva ceva de spus împotriva mea? Atunci voi amuţi degrabă
şi voi aştepta moartea.
20. Numai scuteşte-mă de două lucruri, şi nu mă voi ascunde de faţa
Ta.
21. Depărtează mâna Ta de deasupră-mi şi nu mă mai tulbura cu
groaza Ta.
22. Apoi cheamă-mă şi eu iţi voi răspunde, sau lasă-mă să vorbesc
eu şi Tu să-mi dai răspuns.
23. Câte greşeli şi câte păcate am făcut? Dă-mi pe faţă călcarea
mea de lege şi păcatul meu.
24. De ce ascunzi faţa Ta şi mă iei drept un duşman al
Tău?
25. Vrei oare, să înspăimânţi o frunză pe care o bate vântul? Vrei
să Te îndârjeşti împotriva unui pai uscat?
26. De ce să scrii împotriva mea aceste hotărâri amare? De ce să-mi
scoţi ochii cu greşelile tinereţii?
27. De ce să-mi vâri picioarele în butuci şi să pândeşti toţi paşii
mei şi toate urmele mele?
28. Când Tu ştii că trupul meu se nimiceşte ca un putregai şi ca o
haină mâncată de molii!
CAPITOLUL 14
Nimicnicia vieţii omeneşti.
1. Omul născut din femeie are puţine zile de trăit, dar se
satură de necazuri.
2. Ca şi floarea, el creşte şi se veştejeşte şi ca umbra el fuge şi
e fără durată.
3. Şi asupra lui priveşti şi pe mine Tu mă sileşti să vin la
judecată cu Tine.
4. Cine ar putea să scoată ceva curat din ceea ce este necurat?
Nimeni!
5. Deoarece zilele lui sunt măsurate şi ştii socoteala lunilor lui
şi i-ai pus un hotar peste care nu va trece.
6. Întoarce-ţi privirea de la el, ca să aibă puţin răgaz, să se
poată bucura ca simbriaşul la sfârşitul zilei (de muncă).
7. Un copac, de pildă, tot are nădejde, căci dacă-l tai, el creşte
din nou şi vlăstarii nu-i vor lipsi.
8. Dacă rădăcina lui îmbătrâneşte în pământ şi dacă trunchiul lui
putrezeşte,
9. Când dă de apă înverzeşte din nou şi se acoperă cu ramuri ca şi
cum ar fi atunci sădit.
10. Dar omul când moare rămâne nimicit; când omul îşi dă sufletul,
unde mai este el?
11. Apele mărilor pot să dispară, fluviile pot să scadă şi să
sece.
12. La fel şi omul se culcă şi nu se mai scoală; şi cât vor sta
cerurile, el nu se mai deşteaptă şi nu se mai trezeşte din somnul
lui.
13. O, de m-ai ascunde în împărăţia morţilor, ca să mă ţii acolo
până când va trece mânia Ta, şi de mi-ai soroci o vreme, când
iarăşi să-ţi aduci aminte de mine!
14. Dacă omul a murit o dată, fi-va el iarăşi viu? Toate zilele
robiei mele aş aştepta până ce vor veni să mă schimbe.
15. Atunci Tu mă vei chema şi eu Îţi voi răspunde; Tu vei cere
înapoi lucrul mâinilor Tale.
16. Pe când astăzi Tu numeri paşii mei; atunci Tu nu vei mai lua
seama la păcatul meu.
17. Nelegiuirea mea ar fi pecetluită ca într-un sac şi greşeala mea
ai spăla-o şi ai face-o albă.
18. Şi precum muntele se dărâmă şi se preface în nisip şi precum
stânca e rostogolită din locul ei,
19. Şi precum apele mănâncă pietrele şi valurile lor acoperă
pământul, tot aşa Tu sfărâmi nădejdea omului.
20. Tu Te ridici uriaş împotriva lui, şi el se nimiceşte; Tu
schimbi înfăţişarea lui şi-l trimiţi de la Tine.
21. Dacă feciorii lui ajung la mare cinste, el nu mai ştie; dacă au
ajuns de râsul lumii, el nu-i mai vede.
22. Carnea lui e în întristare mare numai pentru el. Sufletul lui
numai pentru el e cuprins de jale".
CAPITOLUL 15
Elifaz vrea să facă pe Iov făţarnic.
1. Atunci Elifaz, din Teman, a răspuns şi a zis:
2. "Este oare cinstit pentru înţelept să răspundă cu cuvinte
uşuratice şi să-şi umple pieptul cu suflarea vântului de
răsărit?
3. I se cuvine lui să judece cu vorbe seci şi prin cuvântări care
n-au nici o noimă?
4. Tu mergi atât de departe, încât desfiinţezi cucernicia şi
nesocoteşti rugăciunea înaintea lui Dumnezeu.
5. Nelegiuirea ta insuflă gura ta şi tu împrumuţi vorbirea ta de la
cei vicleni.
6. Chiar gura ta te osândeşte şi nu eu, chiar buzele tale sunt
martore împotriva ta.
7. Nu cumva eşti tu cel dintâi om care s-a născut? Venit-ai tu pe
lume mai înainte decât munţii?
8. Ai stat tu de sfat cu Dumnezeu şi te-ai făcut tu stăpân pe toată
înţelepciunea?
9. Ce ştii tu pe care să nu-l ştim şi noi? Ce pricepi tu şi noi nu
pricepem?
10. Printre noi se află oameni vechi de zile, bătrâni mai în vârstă
decât tatăl tău.
11. Ţi se pare puţin lucru mângâierile în numele lui Dumnezeu şi
cuvintele spuse cu blândeţe?
12. De ce te laşi târât de inima ta şi de ce priveşti aşa trufaş cu
ochii tăi?
13. De ce întorci spre Dumnezeu mânia ta şi dai drumul din gura ta
la astfel de cuvântări?
14. Ce este omul ca să se creadă curat, şi cel născut din femeie,
ca să se creadă neprihănit?
15. Dacă Dumnezeu nu are încredere în sfinţii Săi şi dacă cerurile
nu sunt destul de curate înaintea ochilor Săi,
16. Cu atât mai puţin o făptură urâcioasă şi stricată cum este omul
cel ce bea nedreptatea ca apa.
17. Vreau să-ţi dau o învăţătură, ascultă-mă; şi ceea ce am văzut
vreau să-ţi aduc la cunoştinţă;
18. Ceea ce înţelepţii au vestit fără să ascundă nimic, precum au
auzit de la părinţii lor,
19. Atunci când tara le-a fost dată numai lor şi nici un străin nu
se aşezase încă printre ei.
20. Nelegiuitul se chinuieşte în toate zilele vieţii sale şi de-a
lungul anilor hărăziţi celui tiran.
21. Glasuri îngrozitoare fac larmă în urechile lui; în mijlocul
păcii, i se pare că un ucigaş se năpusteşte asupra lui.
22. El nu mai nădăjduieşte să mai iasă din întuneric şi îşi simte
capul mereu sub sabie.
23. Se şi vede aruncat de mâncare vulturilor, fiindcă ştie că
prăpădul lui este fără întârziere.
24. Ziua întunericul îl înspăimântă. Zbuciumul şi tulburarea îl
strâng la mijloc şi se aruncă asupra-i gata de
împresurare,
25. Fiindcă a îndrăznit să-şi îndrepte mâna împotriva lui Dumnezeu
şi să facă pe viteazul faţă de Cel Atotputernic;
26. Fiindcă a îndrăznit să năvălească împotriva Lui cu gâtul întins
şi la adăpostul scuturilor sale groase şi rotunde.
27. Chipul lui i se ascundea în grăsime şi osânza stătea grea pe
coapsele lui,
28. Şi sălăşluia în cetăţi pustiite, în case în care nu mai stătea
nimeni, fiindcă ameninţau să se prăbuşească.
29. Nu va aduna bogăţie şi ce are nu va ţine mult, iar umbra lui nu
se va lungi pe pământ.
30. Nu va mai putea să iasă din întuneric. Focul va mistui ramurile
sale şi vijelia va mătura florile lui;
31. Să nu se creadă în minciună, fiindcă ştim că e
deşertăciune.
32. Vrejul său se va ofili mai înainte de vreme şi mlădiţa sa nu va
da muguri verzi.
33. Ca viţa mănată, va lăsa să cadă rodul său şi la fel ca măslinul
va împrăştia florile sale.
34. Fiindcă ceata celui rău la inimă va fi lăsată stearpă şi focul
mistuie corturile cu bogăţii de jaf.
35. Ei zămislesc răutatea şi nasc nelegiuirea, dar cu aceasta
pântecele lor dospeşte înşelăciunea".
CAPITOLUL 16
Iov dovedeşte nevinovăţia sa.
1. Atunci Iov a răspuns şi a grăit:
2. "Am auzit mereu astfel de lucruri; sunteţi toţi nişte jalnici
mângâietori.
3. Când se vor sfârşi aceste vorbe goale şi ce te chinuieşte ca să
răspunzi?
4. Şi eu aş vorbi aşa ca voi, dacă sufletul vostru ar fi în locul
sufletului meu; aş putea să spun multe cuvinte împotriva voastră şi
să dau din cap în privinţa voastră.
5. V-aş mângâia numai cu gura şi cu mişcarea buzelor mele v-aş
aduce uşurare.
6. Dar, dacă vorbesc, durerea mea nu se linişteşte şi dacă tac din
gură, durerea mea nu se depărtează de la mine.
7. În ceasul de faţă, Dumnezeu mi-a luat toată vlaga; toată
ticăloşia mea mă împresoară, Doamne!
8. M-ai acoperit cu zbârcituri, care toate mărturisesc împotriva
mea; neputinţa mea ea însăşi mă dă de gol şi bârfitorul stă
împotriva mea.
9. El mă sfâşie în furia Lui şi se poartă cu mine duşmănos,
scrâşneşte din dinţi împotriva mea; duşmanul meu aruncă asupră-mi
săgeţile ochilor săi;
10. Deschis-au gura lor împotriva mea, în batjocură m-au lovit
peste obraji. Toţi grămadă se înghesuie împotriva mea.
11. Dumnezeu mă dă pe mâna unui păgân. El mă aruncă pradă celor
răi.
12. Mi-era destul de bine, dar El m-a sfărâmat. M-a luat de ceafă
şi m-a făcut praf şi a aruncat asupră-mi toate săgeţile
Sale;
13. În jurul meu se învârtesc săgeţile Sale; El îmi străpunge
rărunchii fără milă; El varsă pe pământ fierea mea.
14. El mă dărâmă bucată cu bucată şi năvăleşte asupra mea ca un
războinic.
15. Am cusut un sac pe trupul meu şi am vârât în ţărână capul
meu.
16. Chipul meu s-a înroşit de plânset şi umbra morţii s-a sălăşluit
în pleoapele mele;
17. Şi cu toate acestea, în mâinile mele nu este nici o silnicie şi
rugăciunea mea este curată!
18. Pământule, nu ascunde sângele meu şi să nu fie nici un loc
nestrăbătut de bocetele mele.
19. Iar acum martorul meu este în ceruri şi cel ce dă pentru mine
bună mărturie este sus în locurile înalte.
20. Prietenii mei îşi bat joc de mine, dar ochiul meu varsă lacrimi
înaintea lui Dumnezeu.
21. O, de-ar fi îngăduit omului să stea de vorbă cu Dumnezeu, cum
stă de vorbă un am "u prietenul său!
22. Căci aceşti puţini ani se vor scurge şi voi apuca pe un drum de
pe care nu mă voi mai întoarce.
CAPITOLUL 17
Iov povesteşte mai departe necazurile lui.
1. Sufletul meu e dărăpănat, zilele mele se sting, mormântul mă
aşteaptă.
2. Sunt împresurat de batjocoritori şi ochii mei trebuie să
privească spre ocările lor.
3. Dă-mi acum chezăşia Ta lângă Tine, altfel cine ar vrea să
răspundă pentru mine?
4. Pentru că Tu ai luat priceperea din inima lor, de aceea Tu nu-i
vei ridica.
5. Sunt unii care fac ospăţ cu prietenii, atunci când acasă ochii
copiilor se sting de foame.
6. Am ajuns de poveste între oameni; sunt acela pe care-l scuipi în
faţă.
7. Ochii mei s-au întunecat de supărare, mădularele mele s-au
subţiat ca umbra.
8. Oamenii cei drepţi stau înmărmuriţi şi cel nevinovat se răscoală
împotriva celui nelegiuit.
9. Cel ce este drept se ţine însă de calea sa şi cine este cu
mâinile curate e din ce în ce mai tare.
10. Cât despre voi ceilalţi, voi toţi daţi înapoi şi veniţi aici,
căci nu voi găsi printre voi nici un înţelept.
11. Zilele mele s-au scurs, socotinţele mele s-au sfărâmat şi la
fel dorinţele inimii mele.
12. Din noapte ei vor să facă zi şi spun că lumina este mai aproape
decât întunericul.
13. Mai pot să nădăjduiesc? Împărăţia morţii este casa mea,
culcuşul meu l-am întins în inima întunericului.
14. Am zis mormântului: Tu eşti tatăl meu; am zis viermilor: voi
sunteţi mama şi surorile mele!
15. Atunci unde mai este nădejdea mea şi cine a văzut pe undeva
norocul meu?
16. El s-a rostogolit până în fundul iadului şi împreună cu mine se
va cufunda în ţărână".
CAPITOLUL 18
Bildad socoteşte pe Iov între cei fără de lege.
l. Atunci Bildad din Şuah a început să vorbească şi a
zis:
2. "Când vei ajunge odată la capătul unor astfel de vorbe? Vino-ţi
în fire şi apoi vom vorbi.
3. Pentru ce suntem socotiţi ca nişte dobitoace? De ce să trecem în
ochii tăi drept vite cornute?
4. Nu cumva pentru tine care te sfâşii în mânia ta, o să ajungă
pământul să se pustiiască şi stâncile să se mute din locul
lor?
5. Fireşte, lumina nelegiuitului se stinge şi flacăra focului lui
nu mai străluceşte.
6. Lumina se întunecă în cortul lui şi candela de deasupra lui se
isprăveşte.
7. Paşii lui, altădată vânjoşi, se îngustează şi propriul lui sfat
acum îl poticneşte.
8. El dă cu picioarele în laţ şi se plimbă în reţeaua de
sfori.
9. Capcana l-a prins de călcâi şi laţul s-a încolăcit pe
el.
10. Cursa care trebuia să-l prindă este ascunsă în pământ şi
prinzătoarea stă în poteca lui;
11. Spaimele dau peste el din toate părţile şi se ţin de el pas cu
pas.
12. Lângă bunătăţile lui el moare de foame şi nenorocirea lui stă
gata lângă el.
13. Boala muşcă din trupul lui. Primul născut al morţii roade
mădularele lui.
14. Din cortul unde stătea la adăpost este scos afară şi târât
înaintea groaznicului împărat.
15. Nimeni din ai lui nu mai sălăşluieşte în cortul lui, care nu
mai este al lui. Pe locuinţa lui plouă cu pucioasă.
16. Rădăcinile lui se usucă în pământ, iar ramurile lui se
veştejesc în aer.
17. Pomenirea lui se şterge de pe pământ şi în toată lumea numele
i-a pierit.
18. De la lumină i-au dat brânci în întuneric şi de pretutindeni e
scos afară.
19. Nu lasă nici urmaşi, nici sămânţă în poporul său şi nimeni nu
mai trăieşte după el prin locurile prin care a locuit.
20. Cei din apus s-au mirat foarte de soarta lui şi cei din răsărit
au simţit fiori în ei.
21. Aceasta rămâne din sălaşurile celui nelegiuit şi iată locul
celui ce n-a cunoscut pe Dumnezeu".
CAPITOLUL 19
Iov în necazurile lui se mângâie cu nădejdea
învierii.
1. Atunci Iov a început să vorbească şi a zis:
2. "Câtă vreme veţi întrista voi sufletul meu şi mă veţi zdrobi cu
cuvântările voastre?
3. Iată a zecea oară de când mă batjocoriţi. Nu vă este ruşine că
vă purtaţi aşa?
4. Chiar dacă ar fi adevărat că am păcătuit, greşeala mea este pe
capul meu.
5. Iar dacă voi vă faceţi tari şi mari împotriva mea şi-mi scoateţi
ochii cu ticăloşia mea,
6. Să ştii că Dumnezeu este Cel ce mă urmăreşte şi că El m-a
învăluit cu laţul Său.
7. Dacă strig de multa-apăsare, nu primesc nici un răspuns; ţip în
gura mare, dar nimeni nu-mi face dreptate.
8. El a astupat calea mea, ca să nu mai trec pe ea, şi a acoperit
cu beznă toate drumurile mele.
9. M-a dezbrăcat de mărirea mea şi mi-a smuls cununa de pe
cap.
10. M-a dărâmat de jur împrejur şi sunt în ceasul morţii şi
nădejdea mea a scos-o din rădăcină ca pe un copac.
11. Aprins-a împotriva mea mânia Sa şi m-a luat drept duşmanul
Său.
12. Hoardele Sale sosesc grămadă, îşi fac drum până la mine şi pun
tabără de jur împrejurul cortului meu.
13. A depărtat pe fraţii mei de lângă mine şi cunoscuţii mei îşi
întorc faţa când mă văd.
14. Rudele mele au pierit, casnicii mei au uitat de mine.
15. Cei ce locuiau împreună cu mine şi slujnicele mele se uită la
mine ca la un străin; sunt în ochii lor ca unul venit din altă
ţară.
16. Chem pe sluga mea şi nu-mi răspunde, măcar că o rog cu gura
mea.
17. Suflarea mea a ajuns nesuferită pentru femeia mea şi am ajuns
să miros greu pentru fiii cei născuţi din coapsele mele.
18. Până şi copiii îmi arată dispreţ; când mă scol, vorbesc pe
seama mea.
19. Toţi sfetnicii mei cei mai de aproape mă urgisesc şi aceia pe
care îi iubeam s-au întors împotriva mea.
20. Oasele mele ies afară din piele şi nu mi-au mai rămas tefere
decât gingiile.
21. Milă fie-vă de mine, aveţi milă de mine, o, voi, prietenii mei,
căci mâna lui Dumnezeu m-a lovit!
22. De ce mă prigoniţi cu urgia lui Dumnezeu şi nu vă mai săturaţi
de carnea mea?
23. Cit aş vrea ca vorbele mele să fie scrise, cât aş vrea să fie
săpate pe aramă.
24. Să fie săpate pe veci, cu un condei de fier şi de plumb, într-o
stâncă!
25. Dar eu ştiu că Răscumpărătorul meu este viu ţi că El, în ziua
cea de pe urmă, va ridica iar din pulbere această piele a mea ce se
destramă.
26. Şi afară din trupul meu voi vedea pe Dumnezeu.
27. Pe El Îl voi vedea şi ochii mei Îl vor privi, nu ai altuia. Şi
de dorul acesta măruntaiele mele tânjesc în mine.
28. Iar dacă ziceţi: Cum îl vom urmări şi ce pricină de proces vom
găsi noi în el?
29. Temeţi-vă de sabie, pentru voi înşivă, când mânia va izbucni
împotriva greşelii voastre. Şi atunci veţi învăţa că este o
judecată!"
CAPITOLUL 20
Cuvântul lui Ţofar; fericirea necredincioşilor este
nestatornică.
1. Şi Ţofar din Naamah a început să vorbească şi a
zis:
2. "Cugetul meu mă împinge să vorbesc, din pricina frământării pe
care o simt în mine.
3. Am auzit o învăţătură care mă scoate din sărite şi atunci o
pornire vijelioasă, din duhul meu, mă face să răspund.
4. Nu ştii tu oare că de mult de tot, din zilele când omul a fost
aşezat pe pământ,
5. Desfătarea celor fără de lege ţine foarte puţin şi bucuria
făţarnicului nu stă decât o clipă?
6. Chiar dacă statura lui s-ar înălţa până la ceruri şi cu capul
s-ar atinge de nori,
7. El totuşi va pieri ca o nălucă, pe vecie, şi cei ce îl vedeau
vor întreba: Ce s-a făcut?
8. Zboară ca un vis şi nu mai dai de el, e măturat ca o vedenie de
noapte.
9. Ochiul, care îl privea, nu-l mai vede şi locul unde se găsea,
nu-l mai zăreşte.
10. Feciorii lui vor trebui să cerşească mila celor săraci şi
mâinile lui vor da înapoi ce a luat cu forţa.
11. Oasele lui sunt încă pline de vlaga tinereţii, dar ea se va
culca cu el în pulbere;
12. Dacă răutatea este dulce în gura lui, el o ascunde sub limba
lui.
13. Dacă o tine în gură şi nu o scuipă, dacă o mestecă în cerul
gurii,
14. Totuşi hrana lui în măruntaiele lui se strică şi se face în
intestinele lui venin de năpârcă.
15. Averea, pe care a înghiţit-o, acum o varsă; Dumnezeu i-o dă
afară din pântece.
16. Venin de şarpe otrăvitor sugea. Limba de năpârcă îl
omoară!
17. El nu va mai vedea pâraiele de proaspăt untdelemn, valurile de
miere şi de smântână.
18. Dă îndărăt ce-a câştigat şi nu se mai foloseşte de câştig şi de
roadele negustoriei sale nu se mai bucură.
19. Pentru că a asuprit fără milă pe săraci şi a furat o casă, în
loc să o zidească.
20. El nu va cunoaşte pacea lăuntrică şi el nu va scăpa nimic din
toate câte preţuieşte.
21. Nimic nu scapă de lăcomia lui, de aceea înflorirea lui nu va
ţine deloc.
22. Când bogăţia lui va fi la culme, tulburarea îl va apuca deodată
şi toate loviturile nenorocirii vor cădea în capul lui.
23. Când va fi gata să-şi sature pântecele, Dumnezeu va dezlănţui
asupră-i urgia mâniei Sale şi va ploua cu săgeţi peste
el.
24. Dacă va scăpa de platoşa de fier, îl va străpunge arcul de
aramă.
25. O săgeată îi iese din spate, o alta i s-a înfipt în ficaţi şi
spaimele morţii îl sfârşesc.
26. Toată neagra pieire ameninţă comorile pe care le-a adunat; un
foc care arde neaprins îl mistuie pe oricine va mai rămâne din
cortul lui.
27. Cerurile vor dezveli fărădelegea lui şi pământul i se va ridica
împotrivă.
28. Năpraznică revărsare de ape va mătura casa lui şi apele vor
curge în ziua dumnezeieştii mânii.
29. Aceasta este partea hărăzită de Dumnezeu omului nelegiuit,
aceasta este moştenirea pe care el o primeşte de la
Domnul".
CAPITOLUL 21
Iov răspunde lui Ţofar despre fericirea şi pedeapsa
necredincioşilor.
l. Atunci Iov a vorbit încă o dată şi a zis:
2. "Ascultaţi cu luare-aminte cuvântul meu şi aici să se oprească
mângâierile voastre.
3. Îngăduiţi-mi să vorbesc şi eu, şi după ce voi vorbi, atunci poţi
să-ţi baţi joc.
4. Oare plângerea mea se înalţă împotriva unui om? Şi atunci
răbdarea mea cum n-o să fie pe sfârşite?
5. Uitaţi-vă la mine şi miraţi-vă foarte şi puneţi mâna la
gură.
6. Căci, când mă gândesc, mă apucă groaza şi toată carnea de pe
mine tremură.
7. Pentru ce ticăloşii au viaţă, ajung la adânci bătrâneţe şi
sporesc în putere?
8. Urmaşii lor se ridică voinici în faţa lor şi odraslele lor
dăinuiesc sub ochii lor.
9. Casele lor stau nevătămate, fără teamă şi varga lui Dumnezeu nu
stă deasupra lor.
10. Taurii sunt plini de vlagă şi prăsitori, juncanele lor fată şi
nu leapădă.
11. Copiii lor zburdă ca oile şi odraslele lor dănţuiesc
împrejur.
12. Ei cântă din tobă şi din harfă şi se desfată la sunetele
flautului.
13. Îşi isprăvesc zilele în fericire şi coboară cu pace în
împărăţia morţii.
14. Şi tocmai ei ziceau lui Dumnezeu: "În lături de la noi! Nu vrem
deloc să cunoaştem căile Tale!
15. Cine este Cel Atotputernic ca să-I slujim Lui şi ce folos vom
avea să-I înălţăm rugăciuni?"
16. N-ai zice, oare, că fericirea lor e în mâna lor? Sfatul celor
răi nu este totdeauna departe de Dumnezeu?
17. De câte ori se stinge candela nelegiuiţilor şi nenorocirea dă
năvală peste ei? De câte ori Dumnezeu nimiceşte cu mânia Sa pe cei
răufăcători,
18. Ca să fie ei ca paiul în bătaia vântului şi ca pleava pe care o
răsuceşte vârtejul?
19. Dumnezeu, vei zice, păstrează pentru copiii lui răsplata
fărădelegii lui. Dar să-l pedepsească pe el însuşi, ca să se
înveţe.
20. Să-şi vadă cu ochii nenorocirea şi să se adape din mânia Celui
Atotputernic!
21. Fiindcă ce-i mai pasă de casa lui, după moartea lui, când
numărul lunilor lui a fost retezat?
22. Dar nu cumva Îi vom da noi învăţătură lui Dumnezeu, Lui care
stă şi judecă pe cei de sus?
23. Unul moare, în plinătatea puterii sale, când este înconjurat de
fericire şi de pace,
24. Când găleţile îi sunt pline de lapte şi oasele pe care le suge,
pline cu măduvă.
25. Altul moare, cu sufletul copleşit de amărăciune, fără să fi
gustat vreo fericire.
26. Şi unul şi altul se culcă în ţărână şi viermii îi
cotropesc.
27. Ştiu prea bine gândurile voastre şi socotinţele pe care vi le
făuriţi în privinţa mea.
28. Voi ziceţi în mintea voastră: Unde este casa asupritorului şi
unde este cortul în care locuiau nelegiuiţii?
29. N-aţi întrebat oare pe cei ce trec pe drum şi n-aţi recunoscut
dreptatea spuselor lor?
30. Anume cum că în ziua nenorocirii cel rău este cruţat şi că în
ceasul mâniei el scapă?
31. Cine îl mustră în faţă pentru purtarea lui şi cine-i întoarce
cu aceeaşi măsură faptele pe care le-a făcut?
32. Iar când este dus la locul de odihnă, din stâlpul de la căpătâi
el parcă stă de strajă.
33. Bulgării pământului îi sunt uşori; în convoi pe urma lui
înaintează toată lumea, şi înaintea lui o mulţime
nenumărată.
34. Atunci ce sunt deşartele mângâieri pe care mi le daţi? Din
toate cuvintele voastre nu rămâne decât înşelăciune".
CAPITOLUL 22
Elifaz se îndoieşte iarăşi de evlavia lui Iov.
1. Elifaz din Teman a răspuns atunci şi a zis:
2. "Poate omul să fie de vreun folos lui Dumnezeu? Nu, fiindcă
înţeleptul îşi este de folos lui însuşi.
3. Ce are Cel Atotputernic dacă tu eşti fără prihană? Şi care este
câştigul Lui, dacă drumurile tale sunt fără vină?
4. Oare El te pedepseşte pentru cucernicia ta şi pentru ea intră cu
tine în judecată?
5. Nu, dimpotrivă, fiindcă răutatea ta este mare şi fărădelegile
tale sunt fără hotar!
6. Căci tu fără dreptate luai zăloage de la fraţii tăi şi smulgeai
veşmântul de pe oameni şi-i lăsai goi.
7. Tu nu dădeai să bea celui însetat şi nu dădeai să mănânce celui
flămând;
8. Cel cu pumnul tare cotropeşte pământul şi cel cu trecere îl ia,
în stăpânire.
9. Goneai de la pragul tău pe văduve cu mâinile goale şi braţele
celor orfani tu le sfărâmai.
10. Acesta este cuvântul pentru care laţuri te înconjoară şi
spaimele te-au apucat dintr-o dată.
11. Lumina s-a stins pentru tine şi nu mai vezi şi o apă revărsată
te-a dat la fund.
12. Dumnezeu nu este El oare mai presus de ceruri? Priveşte în sus
spre stele cât de sus sunt ele!
13. Tu ai zis: Ce ştie Dumnezeu! Judecă El oare prin
umbră?
14. Norii sunt ca o perdea în faţa Lui şi El nu poate să vadă; El
se plimbă numai de jur împrejurul cerurilor.
15. Voieşti tu să urmezi pe străvechea cale pe care au bătătorit-o
oamenii cei fără de lege?
16. Cei ce au fost măturaţi înainte de vreme, când un fluviu s-a
rostogolit peste temeliile lor,
17. Şi ei ziceau lui Dumnezeu: "În lături de la noi! Şi ce poate să
ne facă Cel Atotputernic?"
18. Dar tocmai El umpluse casele lor de bunătăţi, însă sfatul celor
răi rămânea departe de Dumnezeu.
19. Cei drepţi se uită şi se bucură, iar cel nevinovat râde de
ei.
20. Iată, avuţia lor a nimicit-o şi focul a mistuit toată strânsura
lor!
21. Împacă-te cu Dumnezeu şi cazi la pace. Atunci bine va fi de
tine.
22. Primeşte, te rog, învăţătură din gura Lui şi pune la inimă
cuvintele Lui;
23. Dacă te întorci la Cel puternic şi te smereşti, dacă depărtezi
nedreptatea de cortul tău,
24. Atunci aurul tău îl vei preţui drept ţărână şi comorile
Ofirului drept pietricele,
25. Pentru că Cel Atotputernic va fi pentru tine sloi de aur şi
grămezi de argint.
26. Atunci tu te vei desfăta întru Cel Atotputernic şi ridica-vei
faţa ta către Dumnezeu.
27. Tu vei chema numele Lui şi El te va auzi şi tu vei împlini
juruinţele tale.
28. Când te vei hotărî să faci un lucru, lucrul îl vei izbuti şi
lumina va străluci pe toate drumurile tale,
29. Fiindcă Dumnezeu smereşte pe mândri şi mândria, şi mântuieşte
pe acela care-şi pleacă ochii în pământ.
30. El izbăveşte pe cel nevinovat şi tu la fel vei scăpa, când
mâinile tale vor fi curate".
CAPITOLUL 23
Iov mărturiseşte curăţenia cugetului său, lăsându-se la judecata
Domnului.
1. Dar Iov iarăşi a vorbit şi a zis:
2. "Şi de data aceasta plângerea mea este luată tot ca răzvrătire
şi totuşi mâna mea de-abia înăbuşe suspinele mele.
3. O, dacă aş şti unde să-L găsesc! Dacă aş putea să ajung la
palatul Lui!
4. Atunci aş dezvălui înaintea Lui pricina mea şi aş umple gura mea
cu învinuiri.
5. Aş şti atunci cuvintele cu care mi-ar răspunde şi aş înţelege
rostul spuselor Lui.
6. Şi-ar dezlănţui El oare toată puterea în cearta Lui cu mine? Nu,
El ar sta şi m-ar asculta.
7. El ar lua aminte la omul drept care vorbeşte în fala Lui şi
astfel aş fi iertat pe vecie de Judecătorul meu.
8. Căci iată, dacă o iau spre răsărit, El nu este acolo; dacă o iau
spre apus, nu-L zăresc!
9. L-am căutat spre miazănoapte şi n-am dat de El, m-am întors
către miazăzi şi nici aici nu L-am văzut!
10. Dar El cunoaşte şi umbletul meu şi starea mea pe loc şi dacă ar
fi să mă treacă prin cuptor de foc, voi ieşi din cuptor curat ca
aurul.
11. M-am ţinut cu pasul meu după pasul Lui, am păzit calea Lui şi
nu m-am abătut din ea.
12. De la porunca buzelor Sale nu m-am depărtat, la sânul meu am
ţinut ascunse cuvintele gurii Sale.
13. Dar hotărârea Lui este luată şi cine-L va împiedica? Căci ceea
ce sufletul Său a poftit, aceea va şi face.
14. Fiindcă El aduce la îndeplinire hotărârea Sa şi alte foarte
multe lucruri la fel, care sunt în gândul Său.
15. Iată pentru ce sunt înspăimântat în faţa Lui. Mă gândesc şi
mi-e teamă de El.
16. Dumnezeu a slăbit inima mea şi Cel Atotputernic m-a
îngrozit.
17. Şi n-am tăcut din pricina întunericului şi din pricina nopţii
care a învăluit faţa mea.
CAPITOLUL 24
Despre rânduiala lui Dumnezeu cea tainică, dar dreaptă; pentru
nefericirea celor drepţi şi fericirea celor păcătoşi.
1. De ce, pentru Cel Atotputernic, vremurile răsplătirilor sunt
ascunse şi cei ce-L cunosc n-au văzut zilele Sale de
judecător?
2. Viclenii mută hotarele ţarinilor, fură turma de oi cu cioban cu
tot.
3. Duc la ei acasă asinul copiilor orfani şi iau zălog boul
văduvei.
4. Dau la o parte de pe cale pe cei săraci din ţară, iar pe toţi
nenorociţii din ţară îi silesc să se ascundă.
5. Aceştia la fel cu asinii sălbatici din pustie ies pe furiş să-şi
caute de mâncare şi, după ce lucrează până seara, tot n-au pâine
pentru copii.
6. Ei seceră noaptea pe câmp, ei culeg via nelegiuitului;
7. Petrec noaptea goi, fiindcă n-au cu ce să se învelească, pentru
că n-au veşmânt să se apere de frig.
8. Ploaia repede din munţi îi udă până la piele şi în loc de
adăpost strâng în braţe stâncile.
9. Cei dintâi smulg pe orfan de la ţâţă şi iau zălog haina
săracului.
10. Şi săracii umblă goi, fără îmbrăcăminte şi, istoviţi de foame,
duc în spinare snopii.
11. La teascul bogatului, ei storc untdelemnul, ei calcă
jghiaburile cu struguri şi tânjesc de sete.
12. În cetate, muribunzii se vaită şi sufletul celor răniţi cere
ajutor; dar Dumnezeu n-aude rugăciunea lor!
13. Mai sunt răzvrătiţi împotriva zilei, care nu cunosc cărările ei
şi nu rămân în potecile ei.
14. Ucigaşul se scoală dis-de-dimineaţă, ucide pe cel sărac şi
nevoiaş şi jefuieşte.
15. Ochii celui desfrânat pândesc amurgul zilei şi el îşi zice: Nu
mă vede nici ţipenie de om, şi îşi pune o mahramă pe
faţă.
16. Tâlharul, acoperit de întuneric, sparge casele şi intră în ele,
căci el le-a pus semn de cu ziuă,
17. Iar când vine dimineaţa, parcă ar fi pentru ei umbra morţii.
Când zorii strălucesc, toate spaimele morţii dau peste
ei.
18. Nelegiuitul pluteşte uşor ca pe faţa apelor, dar pe pământ
partea lui este plină de blestem şi fericirea nu va călca niciodată
via lui.
19. Precum seceta şi arşiţa sorb apele zăpezilor topite, tot astfel
soarbe locuinţa morţilor pe păcătoşi.
20. Pântecele mamei lor l-au uitat, viermii se desfătează din el,
nimeni nu-l mai ţine minte şi astfel nelegiuirea lor s-a frânt ca
un copac.
21. Ei chinuiau pe femeia stearpă şi fără de copii, ei s-au purtat
aprig cu femeia văduvă.
22. Dar Cel ce, prin puterea Lui, struneşte pe cei puternici, se
ridică răzbunător şi toii aceştia nu se mai ţin stăpâni pe viaţa
lor.
23. El îi lasă să se sprijine cu bună încredinţare, dar ochii Lui
erau asupra căilor lor.
24. Se ridicaseră, dar acum nu mai sunt, s-au aşternut ca nalba,
când o coseşti şi ca spicul ierbii s-au veştejit.
25. Dacă ziceţi că nu este aşa, cine îmi va dovedi că am minţit şi
cine va spulbera cuvântul meu?"
CAPITOLUL 25
Înaintea lui Dumnezeu toţi oamenii sunt păcătoşi.
1. Atunci Bildad din Şuah a început să vorbească şi a
zis:
2. "A Lui este stăpânirea, a Lui este puterea înfricoşătoare! Şi El
sălăşluieşte pacea în locurile preaînalte.
3. Cine poate să numere oştile Sale? Şi peste cine nu se ridică
paza Lui?
4. Cum ar putea un om să fie fără de prihană înaintea lui Dumnezeu,
sau cum ar putea să fie curat cel ce se naşte din femeie?
5. Iată nici luna nu străluceşte destul în ochii Lui şi nici
stelele nu sunt de tot curate, pentru El!
6. Cu cât mai puţin omul, care nu este decât putreziciune, cu atât
mai puţin născutul din om, care nu este decât un vierme!"
CAPITOLUL 26
Iov laudă puterea lui Dumnezeu mai presus decât
Bildad.
l. Atunci Iov a răspuns şi a zis:
2. "În ce chip ajuţi tu pe cel ce este fără de putere şi sprijini
braţul care a slăbit?
3. Cum ştii tu să sfătuieşti pe cel lipsit de înţelepciune şi ce
belşug de ştiinţă ai dat pe faţă?
4. Către cine ai îndreptat tu cuvintele tale şi al cui duh grăia
prin gura ta?
5. Înaintea lui Dumnezeu, umbrele răposaţilor tremură sub pământ,
iar apele şi vietăţile din ape se înspăimântă.
6. Împărăţia morţilor este goală înaintea Lui şi adâncul este fără
acoperiş.
7. El întinde miazănoaptea peste genune; El spânzură pământul pe
nimic.
8. El închide apele în norii Săi şi norii nu se rup sub greutatea
apelor.
9. El acoperă faţa lunii pline, desfăşurând asupra ei norii
Săi.
10. El a tras un cerc pe suprafaţa apelor, până la hotarul dintre
lumină şi întuneric.
11. Stâlpii cerului se clatină şi se înspăimântă la mustrarea
Lui.
12. Cu puterea Lui El a despicat marea şi cu înţelepciunea Lui a
sfărâmat furia ei.
13. Suflarea Lui înseninează cerurile şi mâna Lui străpunge şarpele
fugar!
14. Şi dacă acestea sunt marginile din afară ale înfăptuirilor
Sale, cât de puţin lucru este ceea ce străbate până la noi! Dar
tunetul puterii Sale, cine ar putea să-l înţeleagă?"
CAPITOLUL 27
Iov, apărând nevinovăţia sa, pune faţă în faţă pe cei cuvioşi cu
făţarnicii.
l. Dar Iov a mers mai departe cu pildele lui şi a zis:
2. "Viu este Dumnezeu Care a dat la o parte dreptatea mea! Viu este
Cel Atotputernic Care a împovărat sufletul meu!
3. Câtă vreme duhul meu va fi întreg în mine şi suflarea lui
Dumnezeu în pieptul meu,
4. Buzele mele nu vor rosti nici un neadevăr şi limba mea nu va
grăi nici o minciună!
5. Departe de mine gândul să vă dau dreptate! Până când o fi să-mi
dau duhul nu mă voi lepăda de nevinovăţia mea.
6. Ţin cu tărie la dreptatea mea şi nu voi lăsa-o să-mi scape;
inima mea nu se ruşinează de zilele pe care le-am trăit.
7. Duşmanul meu să aibă partea nelegiuitului şi cel ce este
împotriva mea să aibă partea celui ce lucrează
nedreptatea!
8. Care este nădejdea unui înrăit, când el se roagă şi îşi ridică
sufletul către Dumnezeu?
9. Aude oare Dumnezeu strigarea lui, când dă peste el vreo
nenorocire?
10. Este oare Cel Atotputernic desfătarea lui? Cheamă el în toată
vremea numele lui Dumnezeu?
11. Voiesc să vă învăţ căile lui Dumnezeu şi ceea ce este în gândul
Celui Atotputernic nu vreau să vă ascund.
12. Şi dacă voi toţi aţi dovedit-o (ca şi mine), atunci pentru ce
vorbiţi în zadar?
13. Iată partea pe care Dumnezeu o păstrează celui rău şi
moştenirea pe care asupritorii vor primi-o de la Cel
Atotputernic.
14. Dacă fiii săi sunt numeroşi, sunt pentru tăişul sabiei şi
odraslele lui nu au atâta pâine cât să se sature:
15. Câţi mai scapă dintre ai lui vor muri de ciumă şi văduvele lor
nu-i vor jeli.
16. Dacă adună bani mulţi ca nisipul şi grămădeşte veşminte multe
ca noroiul,
17. Poate să le grămădească, dar cu ele se va îmbrăca un om fără
prihană şi de toţi banii lui va avea parte unul cu inima
curată.
18. Casa pe care şi-a zidit-o este casa unei molii şi ca o colibă
pe care şi-o face un pândar.
19. Se culcă bogat, dar nu se mai culcă a doua oară; deschide ochii
şi nu mai este.
20. Spaimele l-au ajuns ziua în amiaza mare; în puterea nopţii, un
vârtej l-a smuls.
21. Vântul de la răsărit l-a spulberat şi se duce; din locul de
unde era îl spulberă.
22. Dumnezeu îl împovărează fără milă şi înaintea mâinii care îl
pedepseşte el caută să fugă.
23. Oamenii bat din mâini la priveliştea aceasta şi cu fluierături
îl alungă de peste tot.
CAPITOLUL 28
Izvorul înţelepciunii.
l. Argintul are zăcămintele lui de obârşie şi aurul are locul
lui de unde-l scoţi şi-l lămureşti.
2. Din pământ scoatem fierul şi din stânca topită scoatem
arama.
3. Omul a pus hotare întunericului şi cercetează până în cele mai
depărtate adâncuri, sfredelind piatra ascunsă în umbră şi în
beznă.
4. Un popor străin a săpat cărări pe sub pământ, uitate de piciorul
celor de deasupra şi departe de oameni; scormonitorii se spânzură
pe funii şi se clatină încoace şi în colo.
5. Şi deasupra este pământul din care iese pâinea, dar pe dedesubt
este răvăşit ca de foc.
6. Aici pietrele lui sunt de safir, dincoace sunt puzderii de
aur,
7. Cărări pe care nu le-a cunoscut pasărea de pradă şi pe care
ochiul vulturului nu şi le-a însemnat.
8. Fiarele sălbatice nu le-au călcat niciodată, niciodată leul nu
s-a strecurat pe aici.
9. Dar omul a ajuns cu mâna lui la aceste stânci de cremene şi
munţii i-a răsturnat din temelie.
10. El a săpat şanţuri în stânci şi nimic de preţ nu scapă privirii
lui.
11. El a răscolit izvoarele apelor şi tot ce era în adâncime a scos
afară la lumină.
12. Dar înţelepciunea de unde izvorăşte ea şi care este locul de
obârşie al priceperii?
13. Pământeanul nu cunoaşte calea către ea, căci ea nu se găseşte
pe meleagurile celor vii.
14. Adâncul a grăit: Ea nu se află în sânul meu! Şi marea a spus la
fel: Ea nu este la mine!
15. Mintea cea înaltă nu poate fi schimbată cu bulgări de aur şi
argintul nu-l cântăreşti ca s-o plăteşti.
16. Ea nu poate să fie preţuită nici cu aurul Ofirului, nici cu
preţioasa cornalină, nici cu pietre de safir!
17. Cu ea alături nu pot să stea nici aurul, nici cristalul şi cu
un vas din aurul cel mai curat nu se poate schimba ea.
18. Despre mărgean şi despre diamant, nici să mai pomenim, iar
agonisirea înţelepciunii întrece cu mult pe aceea a
mărgăritarelor.
19. Topazele Etiopiei nu stau în cumpănă cu ea şi cu aurul cel mai
curat nu vei plăti-o niciodată!
20. Şi această înţelepciune de unde vine ea şi care este sălaşul
priceperii?
21. Ea a fost ascunsă de ochii oricărei făpturi vii; ea a fost
tăinuită şi de pasărea cerului.
22. Adâncul şi moartea au zis: Noi am auzit vorbindu-se de
ea.
23. Dumnezeu îi cunoaşte drumul şi numai El este Cel ce ştie
locuinţa ei.
24. Când El privea până la marginile pământului şi îmbrăţişa cu
ochii tot ce se află sub ceruri,
25. Ca să dea vântului cumpănă şi să chibzuiască legea
apelor,
26. Când El statornicea ploilor un făgaş şi o cale bubuitului
tunetului,
27. Atunci El a văzut înţelepciunea ş i a cântărit-o, atunci a
pus-o în lumină şi i-a măsurat adâncimea.
28. După aceea Dumnezeu a zis omului: Iată, frica de Dumnezeu,
aceasta este înţelepciunea, iar în depărtarea de cel rău stă
priceperea".
CAPITOLUL 29
Iov aminteşte fericirea sa.
1. Apoi Iov a mers mai departe cu pildele sale şi a
zis:
2. "O, dacă aş fi încă o dată ca în lunile de mai înainte, ca în
zilele când Dumnezeu mă ocrotea,
3. Ca atunci când El ţinea strălucitoare deasupra capului meu
candela Sa şi, luminat de ea, eu străbăteam prin
întuneric!
4. De ce nu sunt încă o dată ca în zilele toamnei mele, când
Dumnezeu ţinea parte cortului meu,
5. Când Cel Atotputernic era încă cu mine şi împrejurul meu stăteau
feciorii mei,
6. Iar picioarele mele se scăldau în lapte şi stânca aspră izvora
pentru mine pâraie de untdelemn?
7. Atunci când ieşeam la poarta de sus a cetăţii şi aşezam în piaţă
scaunul meu,
8. Tineretul, văzându-mă, se ascundea cu sfială, iar cei bătrâni se
ridicau în picioare şi rămâneau aşa.
9. Fruntaşii poporului îşi opreau cuvântările şi îşi puneau mâna la
gură.
10. Glasul căpeteniilor scădea şi limba lor se lipea de cerul
gurii.
11. Căci urechea care mă auzea mă fericea şi ochiul care mă vedea
îmi dădea mare mărturie.
12. Fiindcă scăpam de pieire pe cel sărman care striga după ajutor
şi pe orfanul fără sprijin.
13. Binecuvântările celui ce era gata să piară veneau asupră-mi şi
umpleam de bucurie inima văduvei.
14. Mă îmbrăcam întru dreptate, ca într-un veşmânt şi judecata mea
cea dreaptă era mantia mea şi turbanul meu.
15. Eram ochii celui orb şi piciorul celui şchiop;
16. Eram tatăl celor neputincioşi şi cercetam cu sârguinţă
pricinile care îmi erau necunoscute.
17. Sfărâmam fălcile nelegiuitului şi smulgeam prada din dinţii
lui.
18. Şi îmi ziceam: Voi adormi în cuibul meu şi ca pasărea Phoenix
voi înmulţi zilele mele.
19. Rădăcina mea se va răsfira pe lângă apă şi roua se va lăsa,
noaptea, peste ramurile mele.
20. Slava mea va întineri neîncetat şi arcul meu se va înnoi în
mâna mea.
21. Oamenii mă ascultau şi stăteau fără grai şi aşteptau să audă
sfatul meu.
22. După ce le vorbeam eu, ei nu mai spuneau nimic şi cuvântul meu
cădea asupra lor picătură cu picătură.
23. Mă aşteptau precum aştepţi ploaia şi căscau gura lor, ca pentru
bura de primăvară.
24. Dacă le surâdeam, nu-şi credeau ochilor şi surâsul meu nu-l
lăsau să se piardă.
25. Le arătam care este dreapta cale şi stăteam mereu în fruntea
lor, stăteam ca un împărat, între ostaşii săi şi, oriunde-i duceam,
ei veneau după mine.
CAPITOLUL 30
Iov plânge nenorocirea lui.
l. Iar acum am ajuns de batjocură pentru cei mai tineri decât
mine şi pe ai căror părinţi îi preţuiam prea puţin, ca să-i pun
alături cu câinii turmelor mele.
2. Ce aş fi făcut cu puterea braţelor lor, odată ce vlaga lor se
dusese toată?
3. Din pricina sărăciei şi a foametei înspăimântătoare, ei mânţcau
rădăcini din locuri uscate şi mama lor era câmpia pustie şi
jalnică.
4. Ei culegeau ierburi de prin mărăcini şi pâinea lor era rădăcina
de ienupăr.
5. Erau goniţi din mijlocul oamenilor şi după ei lumea urla ca după
nişte hoţi.
6. Drept aceea, au ajuns să se aciueze pe marginea şuvoaielor, prin
găurile pământului şi prin văgăunile stâncilor.
7. Zbiară prin hăţişuri, stau grămadă pe sub scaieţi.
8. Neam de oameni ticăloşi, neam de oameni fără nume, ei erau
gunoaiele pe care le arunci din ţară!
9. şi astăzi, iată că sunt cântecul lor, am ajuns basmul
lor.
10. Le e groază de mine, s-au depărtat de mine şi pentru obrazul
meu n-au făcut economie cu scuipatul lor!
11. Cel ce şi-a deznodat ştreangul robiei mă asupreşte şi tot aşa
cel ce şi-a scos zăbalele din gură.
12. În dreapta mea se ridică martori potrivnici mie, în cursa lor
au prins picioarele mele şi şi-au croit drumuri
împotrivă-mi.
13. Au dărâmat poteca mea, cu gând ca să mă piardă, ei se suie
încoace şi nimeni nu le este stavilă.
14. Ca printr-o spărtură largă, ei dau iureş şi în dărâmături se
tăvălesc.
15. Mulţimea spaimelor s-a întors asupra mea, slava mea au gonit-o
ca vântul şi izbăvirea mea a trecut ca un nor.
16. Şi acum sufletul meu se topeşte în mine, zile de amărăciune mă
cuprind.
17. Noaptea oasele mele sunt ca sfredelite şi nervii mei nu ştiu de
odihnă.
18. Cu o putere năpraznică, Dumnezeu mă tine de haină şi mă strânge
de gât ca gulerul cămăşii.
19. Mi-a dat brânci în noroi şi am ajuns să fiu la fel cu praful şi
cu cenuşa.
20. Strig către Tine şi nu-mi răspunzi, stau în picioare şi Tu nu
mă vezi.
21. Tu Te-ai făcut asupritorul meu şi cu toată puterea braţului Tău
mă prigoneşti.
22. Tu mă ridici deasupra vântului şi mă pui pe el călare şi apoi
mă nimiceşti cu iureşul furtunii.
23. Ştiu foarte bine că Tu mă duci spre moarte şi la locul de
întâlnire al tuturor muritorilor.
24. Totuşi împotriva sărmanului nu ridicam mâna mea, când striga
către mine, în nenorocirea lui.
25. N-am plâns oare şi eu împreună cu cel care-şi ducea viaţa greu?
Sufletul meu n-avea milă de cel sărman?
26. Mă aşteptam la fericire şi iată că a venit nenorocirea;
aşteptam lumina şi a venit întunericul.
27. Măruntaiele mele au fiert în clocote fără încetare; zile de
jale grea mi-au sosit înainte.
28. Am umblat înnegrit la faţă, dar nu de soare; m-am ridicat în
adunare şi am strigat.
29. Am ajuns frate cu şacalii, am ajuns tovarăş cu
struţii.
30. Pielea s-a făcut pe mine neagră şi oasele mele sunt arse de
friguri.
31. Astfel harfa mea a ajuns instrument tânguirii şi flautul meu
glasul bocitoarelor.
CAPITOLUL 31
Viaţa curată a lui Iov.
l. Făcusem legământ cu ochii mei şi asupra unei fecioare nu-i
ridicam.
2. Şi care este partea pe care Dumnezeu o trimite din ceruri şi ce
câştig hărăzeşte, din înălţime, Cel Atotputernic?
3. Nefericirea nu este ea oare pentru cel nedrept şi nenorocirea
pentru făptuitorii fărădelegii?
4. Nu vede, oare, Dumnezeu căile mele şi nu numără El toţi paşii
mei?
5. Umblat-am oare întru minciună şi picioarele mele au zorit spre
înşelăciune?
6. Să mă cântărească în cumpăna dreptăţii şi Dumnezeu să cunoască
neprihănirea mea.
7. Dacă paşii mei s-au abătut de la calea cea dreaptă şi inima mea
a fost târâtă de ochii mei, iar de mâinile mele s-a lipit vreo
murdărie,
8. Atunci altul să mănânce ceea ce eu semăn şi vlăstarii mei să fie
scoşi din rădăcină!
9. Dacă inima mea a fost amăgită de vreo femeie şi am stat de pândă
la uşa aproapelui meu,
10. Atunci nevasta mea să învârtească la râşniţă pentru altul şi
alţii să aibă parte de ea.
11. Căci aceasta ar fi o urâciune, o nelegiuire vrednică de
pedeapsa judecătorilor,
12. Un foc care mistuie până la iad şi care nimiceşte toată
strânsura mea;
13. Dacă aş fi nesocotit dreptul slugii sau al slujnicei mele, în
socotelile lor cu mine,
14. Ce mă voi face eu; când Dumnezeu se va ridica şi ce răspuns ti
voi da, când va lua procesul în cercetare?
15. Cel ce m-a făcut pe mine în pântecele mamei mele nu l-a făcut
şi pe robul meu? Nu este, oare, El singur Care ne-a alcătuit în
pântece?
16. Datu-m-am, oare, în lături, când săracul dorea ceva şi lăsat-am
să se stingă de plânsete ochii văduvelor?
17. Mâncam, oare, singur bucata mea de pâine şi orfanului nu-i
dădeam din ea?
18. Dimpotrivă, din tinereţile mele, am crescut pe orfan ca un tată
şi de la naştere, am călăuzit pe văduvă.
19. Dacă vedeam un nenorocit fără haină şi vreun sărac care n-avea
cămaşă pe el,
20. Nu mă binecuvântau coapsele lui şi nu-l încălzea lâna mieilor
mei?
21. Dacă am repezit mâna mea împotriva vreunui orfan, fiindcă
vedeam că am sprijinitori la masa judecăţii,
22. Atunci să cadă umărul meu din încheietură şi braţul meu să se
dezlege de osul celălalt!
23. Dar eu mă temeam de pedeapsa lui Dumnezeu şi înaintea măreţiei
Lui nu puteam să stau.
24. Mi-am pus eu încrederea în aur sau am zis aurului lămurit: Tu
eşti nădejdea mea?
25. Ori eram fericit peste măsură, că aveam atâta avere şi că mâna
mea agonisise mult?
26. Ori când vedeam soarele în strălucirea lui şi luna înaintând cu
măreţie,
27. A fost inima mea amăgită în taină şi am dus eu mâna la gură, ca
s-o sărut?
28. Şi aceasta ar fi fost o mare fărădelege, fiindcă aş fi tăgăduit
pe Dumnezeul cel Preaînalt.
29. M-am bucurat eu de nenorocirea duşmanului meu şi am tresăltat
când vreo răutate dăduse peste el?
30. Eu n-am îngăduit limbii mele să greşească şi să ceară moartea
duşmanului, blestemându-l.
31. Oamenii care ţineau de casa mea ziceau: "Unde s-ar găsi vreunul
care să nu se fi săturat la masa lui?"
32. Străinul nu petrecea noaptea niciodată afară; porţile mele le
deschideam călătorului.
33. Acoperit-am eu, ca lumea cealaltă, păcatele mele, ascunzând, în
sânul meu, greşeala făptuită,
34. Pentru că, adică, mă temeam de zarva cetăţii şi mă înspăimânta
dispreţul cetăţenilor şi atunci rămâneam fără glas şi nu mai mă
arătam în poartă?
35. O, cine, îmi va da pe cineva care să mă asculte? Iată aici
iscălitura mea! Cel Atotputernic să-mi răspundă! Iar învinuirea
scrisă de potrivnicii mei,
36. Voi purta-o pe umărul meu, voi înnoda-o în jurul capului meu,
ca o cunună.
37. Îi voi da socoteală de toţi paşii mei, ca un principe mă voi
înfăţişa înaintea Lui.
38. Nu cumva ogoarele mele cer răzbunare împotriva mea şi brazdele
lor sunt prididite de lacrimi?
39. Nu cumva m-am înfruptat din roadele lor şi n-am plătit şi am
făcut pe vechii lor stăpâni să se plângă de mine?
40. Dacă ar fi aşa, atunci să crească pe ele pălămidă în loc de
grâu şi neghină în loc de orz!" Aici cuvintele lui Iov se
termină.
CAPITOLUL 32
Elihu se mânie de tăcerea prietenilor lui Iov.
1. Astfel, aceşti trei bărbaţi nu mai răspunseră nimic lui Iov,
pentru că el se socotea fără vină.
2. Atunci se aprinse de mânie Elihu, fiul lui Baracheel din Buz,
din familia lui Ram. Şi mânia lui se aprinse împotriva lui Iov,
fiindcă el pretindea că este drept înaintea lui Dumnezeu,
3. Şi iarăşi se aprinse mânia lui împotriva celor trei prieteni ai
lui Iov, fiindcă ei nu găseau nici un răspuns şi totuşi osândeau pe
Iov.
4. Elihu însă aşteptase pe când ei vorbeau cu Iov, fiindcă ei erau
mai în vârstă decât Elihu.
5. Dar când a văzut el că nu mai este nici un răspuns în gura celor
trei oameni, atunci s-a aprins mânia lui.
6. Şi aşa Elihu, fiul lui Baracheel din Buz, a început a vorbi şi a
zis: "Eu sunt tânăr şi voi sunteţi bătrâni, de aceea m-am sfiit şi
m-am temut să vă dau pe faţă gândul meu.
7. Mi-am zis: vârsta trebuie să vorbească şi mulţimea anilor să ne
înveţe înţelepciunea.
8. Dar duhul din om şi suflarea Celui Atotputernic dau
priceperea.
9. Nu cei bătrâni sunt înţelepţi şi nici moşnegii nu sunt cei ce
înţeleg totdeauna dreptatea.
10. Drept aceea am zis: Luaţi aminte la mine, voi arăta şi eu ce
ştiu.
11. Iată că am aşteptat cuvintele voastre, am stat cu urechea
aţintită la judecăţile voastre, pe când voi vă căutaţi ce aveaţi de
spus.
12. Am stat cu ochii aţintiţi asupra voastră şi iată că nici unul
n-a convins pe Iov, nici unul n-a răsturnat cuvintele
lui;
13. De aceea să nu ziceţi: Noi am găsit înţelepciunea şi Dumnezeu
ne dă învăţătura, iar nu un om.
14. Astfel, nu voi pune înainte nişte cuvinte ca acestea şi nu-i
voi răspunde cu temeiurile voastre.
15. Ei au fost opăriţi, n-au mai răspuns nimic, cuvintele le-au
fugit din gură
16. Şi eu am aşteptat! Dar pentru că ei nu mai vorbesc, fiindcă au
stat pe loc şi nu mai răspund,
17. Voi zice şi eu ceva din partea mea, voi arăta şi eu ştiinţa
mea,
18. Căci sunt plin de cuvinte până în gât şi duhul meu lăuntric îmi
dă zor.
19. Iată că cugetul meu în mine este ca un vin care n-are pe unde
să răsufle, ca un vin care sparge nişte burdufuri noi.
20. Voi vorbi deci ca să mă uşurez, voi deschide gura mea şi nu-l
voi lăsa pe Iov fără răspuns.
21. Nu voi lua partea nimănui şi nu voi măguli pe nimeni,
22. Căci nu mă pricep să linguşesc, altfel într-o clipeală m-ar
smulge Ziditorul meu.
CAPITOLUL 33
Elihu apără dreptatea lui Dumnezeu.
l. Drept aceea, Iov, te rog, ascultă cuvintele mele şi ia aminte
la toate cuvintele mele.
2. Iată că am deschis gura mea şi limba mea grăieşte.
3. Inima mea va scoate la iveală cuvinte de învăţătură, buzele mele
se vor rosti cu limpezime,
4. Duhul lui Dumnezeu este Cel ce m-a făcut şi suflarea Celui
Atotputernic este dătătoarea vieţii mele.
5. Dacă poţi, răspunde-mi, apără-ţi pricina înaintea mea, fii
tare!
6. Înaintea lui Dumnezeu eu sunt la fel cu tine şi eu ca şi tine am
fost frământat din lut,
7. De aceea frica de mine să nu te tulbure, nici mâna mea să nu
atârne greu asupra ta.
8. Tu ai spus în auzul meu şi eu am auzit rostul vorbelor tale
spunând aşa:
9. "Eu sunt curat şi fără nici o vină, eu sunt fără prihană şi n-am
nici o greşeală;
10. Dar iată că Dumnezeu caută pricină de ură împotriva mea şi mă
socoteşte ca un vrăjmaş al Lui.
11. El pune picioarele mele în butuci şi pândeşte toţi paşii
mei!"
12. Dar aici îţi voi răspunde că tu n-ai dreptate, fiindcă Dumnezeu
este mai mare decât omul.
13. De ce grăieşti împotriva Lui, fiindcă El nu dă nimănui
socoteală de toate câte face?
14. Vezi că Dumnezeu vorbeşte când într-un fel, când într-alt fel,
dar omul nu ia aminte.
15. Şi anume, El vorbeşte în vis, în vedeniile nopţii, atunci când
somnul se lasă peste oameni şi când ei dorm în aşternutul
lor.
16. Atunci El dă înştiinţări oamenilor şi-i cutremură cu arătările
Sale.
17. Ca să întoarcă pe om de la cele rele şi să-l ferească de
mândrie
18. Ca să-i ferească sufletul de prăpastie şi viaţa lui de calea
mormântului;
19. De aceea, prin durere, omul este mustrat în patul lui şi oasele
lui sunt zguduite de un cutremur neîntrerupt.
20. Pofta lui este dezgustată de mâncare şi inima lui nu mai
pofteşte nici cele mai bune bucate.
21. Carnea după el se prăpădeşte şi piere şi oasele lui, până acum
nevăzute, îi ies prin piele.
22. Sufletul lui vine încet, încet spre prăpastie şi viaţa lui spre
împărăţia morţilor.
23. Dacă atunci se află un înger lângă el, un mijlocitor între vii,
care să-i arate omului calea datoriei,
24. Dumnezeu Se milostiveşte de el şi zice îngerului: "Izbăveşte-l
ca să nu cadă în prăpastie; am găsit pentru sufletul lui preţul de
răscumpărare!"
25. Atunci trupul lui înfloreşte ca în tinereţe şi el vine înapoi
la zilele de la începutul vieţii sale.
26. El se roagă lui Dumnezeu şi Dumnezeu îi arată bunătatea Sa şi-i
îngăduie să vadă faţa Sa cu mare bucurie şi astfel îi dă omului
iertarea Sa.
27. Atunci omul priveşte peste semenii săi şi zice: "Păcătuisem şi
călcasem dreptatea, dar n-am fost pedepsit după faptele
mele.
28. Căci El a izbăvit sufletul meu ca să nu treacă prin strâmtorile
morţii şi ochii mei văd încă lumina".
29. Iată toate acestea le face Dumnezeu de două ori, de trei ori cu
omul,
30. Ca să-i scoată sufletul din pieire şi ca să-l lumineze cu
lumina celor vii.
31. Ia aminte Iov, ascultă-mă pe mine, taci şi eu voi
vorbi!
32. Dacă ai ceva de spus dă-mi răspuns, vorbeşte, căci dorinţa mea
este să-ţi dau dreptate.
33. Iar dacă nu, ascultă la mine: ţine-ţi gura şi te voi învăţa
care este înţelepciunea".
CAPITOLUL 34
Elihu înfruntă pe Iov.
1. Elihu a vorbit mai departe şi a zis:
2. "Ascultaţi, înţelepţilor, cuvintele mele şi voi, învăţaţilor,
aţintiţi-vă urechile,
3. Fiindcă urechea deosebeşte cuvintele, precum cerul gurii gustă
rnâncarea.
4. Să cercetăm între noi ce este drept, să ştim între noi ceea ce
este bine,
5. Fiindcă Iov a zis: "Eu sunt drept, dar Dumnezeu nu-mi dă
dreptate!
6. Deşi nevinovat, trec drept mincinos; rana mea este nevindecată,
deşi eu nu am nici o greşeală".
7. Cine mai este ca Iov, care să bea batjocura, cum ar bea
apa?
8. Care să se însoţească cu cei care fac nedreptate şi să meargă în
pas cu făcătorii de rele?
9. Căci Iov a zis: "Omul n-are nici un folos, dacă se străduieşte
să fie plăcut lui Dumnezeu".
10. Dar voi oameni de inimă, ascultaţi-mă! Departe este de Dumnezeu
răutatea, departe este de El nedreptatea!
11. Căci Dumnezeu întoarce omului după faptele lui şi se poartă cu
fiecare după purtarea lui.
12. Cu adevărat, Dumnezeu nu făptuieşte răul şi Cel Atotputernic nu
strâmbă dreptatea.
13. Cine i-a încredinţat cârmuirea pământului şi cine i-a dat în
grijă această lume întreagă?
14. Dacă Dumnezeu n-ar cugeta decât la Sine Însuşi şi dacă ar lua
înapoi la Sine duhul Său şi suflarea Sa,
15. Toate făpturile ar pieri deodată şi omul s-ar întoarce în
ţărână.
16. Dacă ai minte, ascultă aceasta, pleacă urechea la cuvintele
mele.
17. Unul care prigoneşte dreptatea ar putea oare să domnească? Şi
vei osândi tu pe Cel mare şi drept?
18. El, Care strigă împăraţilor: Netrebnicilor! Şi celor mai mari
de pe pământ: Nelegiuiţilor!
19. El nu caută la fala celor mari şi nu face deosebire între bogat
şi sărac, pentru că toţi sunt lucrarea mâinilor Sale.
20. Într-o clipită ei mor şi se duc; în miez de noapte, un popor se
zbuciumă şi fără greutate prăbuşeşte pe tiran.
21. Pentru că ochii Domnului supraveghează cărările omului şi vede
toţi paşii lui.
22. Pentru El nu este nici întuneric, nici umbră, unde să se poată
ascunde cei ce lucrează nelegiuirea.
23. Dumnezeu n-are nevoie să privească multă vreme pe cineva, ca
să-l tragă înaintea judecăţii Sale.
24. El zdrobeşte pe puternici, fără lungă cercetare şi pune pe
alţii în locul lor.
25. De vreme ce El cunoaşte faptele lor, El îi răstoarnă în fapt de
noapte şi-i zdrobeşte.
26. Ca pe nişte nelegiuiţi ce sunt, El îi loveşte de fală cu foarte
mulţi privitori,
27. Fiindcă s-au dat la o parte din preajma Sa şi n-au voit să
priceapă cărările Sale
28. Şi au făcut să urce până la Domnul strigătul celui sărac şi să
răsune în urechile Sale plânsul celor nenorociţi.
29. Dacă Domnul se odihneşte, cine poate să-L smulgă din odihna Lui
şi dacă Îşi acoperă faţa, cine poate să-L mai zărească? Dar El stă
şi supraveghează şi pe popoare şi pe oameni,
30. Ca unul Care nu voieşte stăpânirea celor nelegiuiţi, nici
poticnirea popoarelor.
31. Dacă un făţarnic zice lui Dumnezeu: "Am fost târât la păcat şi
nu voi mai face ce este rău,
32. Ceea ce nu ştiu, Tu învaţă-mă; dacă am săvârşit vreo nedreptate
nu voi porni iar de la capăt!"
33. Crezi tu, după părerea ta, că Dumnezeu îi va face în schimb tot
aşa? Fiindcă ai fost dispreţuitor, fiindcă te faci tu judecător în
locul meu, spune-mi atunci ce ştii tu?
34. Oamenii în toată firea vor zice şi tot aşa orice om cuminte
care mă ascultă:
35. Iov nu vorbeşte după dreapta învăţătură şi cuvintele lui nu
sunt după sfânta dreptate.
36. Însă Iov trebuie cercetat până la capăt cu privire la acele
răspunsuri vrednice de nişte nelegiuiţi.
37. El a sporit păcatul său; aici între noi el pune la îndoială
greşeala lui şi îngrămădeşte vorbele sale împotriva lui
Dumnezeu".
CAPITOLUL 35
Elihu vorbeşte despre dreptatea lui Dumnezeu.
l. Elihu a vorbit mai departe şi a zis:
2. "Crezi tu că ai dreptate şi socoteşti că te-ai limpezit înaintea
lui Dumnezeu,
3. Când zici: "Ce folosesc, ce câştig am eu, că nu
păcătuiesc?"
4. Iată ce-ţi voi răspunde şi ţie şi prietenilor tăi:
5. Priveşte cerurile şi îndreaptă intr-acolo ochii; uită-te la
nori, cât sunt ei de sus, faţă de tine!
6. Dacă păcătuieşti, ce rău îi faci lui Dumnezeu şi dacă păcatele
tale sunt numeroase, ce-I strică Lui?
7. Dacă eşti drept, ce dar Îi faci sau ce primeşte El din mâna
ta?
8. Răutatea ta poate să strice unui om ca şi tine, dreptatea ta să
folosească celui ce este ca şi tine născut din om.
9. Ei strigă atunci când împilarea a trecut orice margini, ei
răcnesc în mâinile celor puternici.
10. Dar ei nu întreabă: Unde este Dumnezeu Cel ce ne-a făcut, El
Care dăruieşte nopţii cântări de veselie?
11. El Care ne dă mai multă înţelepciune decât dobitoacelor
pământului şi mai multă pricepere decât păsărilor
cerului?
12. Să tot strige ei atunci, căci Dumnezeu nu răspunde, din pricina
trufaşei împilări a celor răi.
13. Zadarnică le este truda; Dumnezeu nu aude şi Cel Atotputernic
nu ia aminte.
14. Cu atât mai puţin, când tu zici că nu ştii de unde să-L iei, că
tu eşti cu El în judecată şi că-L tot aştepţi să vină.
15. Ba, încă atunci când tu spui că mânia Lui nu pedepseşte şi că
El nu prea ştie limpede ce este aceea nelegiuire!
16. Da, Iov îşi deschide gura zadarnic şi, neştiind ce spune,
înmulţeşte cuvintele fără rost.
CAPITOLUL 36
Urmarea vorbirii lui Elihu.
1. Elihu a mers mai departe şi a grăit:
2. "Aşteaptă o clipă şi vei învăţa şi altele, căci sunt încă
temeiuri şi cuvinte de partea lui Dumnezeu.
3. Voi porni cu ştiinţa mea de departe şi voi dovedi dreptatea
Ziditorului meu.
4. Căci cu adevărat ceea ce-ţi spun eu nu este minciună şi cal ce
stă lângă tine este unul desăvârşit în cunoştinţă.
5. Fireşte, Dumnezeu este prea puternic, dar nu leapădă pe nimeni;
El este prea puternic prin înălţimea înţelepciunii Sale.
6. El nu lasă pe nelegiuit să propăşească şi celor nenorociţi le
face dreptate.
7. El nu despoaie pe cei drepţi de dreptatea lor, iar cu împăraţii
la fel: îi pune în jeţuri împărăteşti şi-i aşază să domnească de-a
pururi. Dar ei se umflă de trufie.
8. Şi atunci iată-i ferecaţi cu lanţuri şi iată-i prinşi cu funiile
mâhnirii.
9. După aceea, Dumnezeu le dezvăluie fapta pe care au făcut-o şi
nelegiuirea în care au căzut, anume că s-au trufit.
10. Dar El le face această destăinuire ca să ia aminte şi le dă
poruncă să se întoarcă de la răutatea lor;
11. Dacă dau ascultare şi vin la supunere, ei îşi isprăvesc zilele
lor în fericire şi anii lor în desfătări;
12. Iar dacă sunt neascultători, atunci trec prin strâmtorile
morţii şi se sting nepricepuţi şi orbi.
13. Nelegiuiţii se mânie; ei nu se roagă lui Dumnezeu, când sunt
puşi în lanţuri.
14. Unii ca aceştia se sting de tineri şi viaţa lor se veştejeşte
în floare.
15. Dar pe cel nenorocit Dumnezeu îl scapă prin nenorocirea lui şi
prin suferinţă Dumnezeu îi dă învăţătură.
16. Tot aşa şi pe tine te va scoate din strânsoarea durerii, ca să
te pună la loc larg, unde nu mai este nici o stinghereală şi unde
masa ta va fi încărcată cu mâncări grase şi alese.
17. Dacă tu ai fost pedepsit cu străşnicie, ca un nelegiuit, tu
scoate din pedeapsă puterea dreptăţii;
18. Certarea Lui să nu te împingă la mânie împotriva Lui şi
mulţimea bătăii să nu te scoată din calea cugetului
drept.
19. Era oare să pună Dumnezeu vreun preţ pe bogăţiile tale? Nu!
Nici pe aur, nici pe toate mijloacele puterii pământeşti.
20. Nu pofti noaptea (depărtării de Dumnezeu), căci în ea, popoare
întregi au fost smulse din locul lor.
21. Ia seama, nu te duce la nedreptate, căci ea este adevărata
cauză a suferinţei.
22. Da, Dumnezeu este nespus de mare prin puterea Lui! Cine poate
să înveţe ca El?
23. Cine I-a dat învăţătură cum să se poarte? Şi cine poate să-I
spună: "Aceasta ai făcut-o rău?"
24. Adu-ţi aminte şi preamăreşte opera Lui, pe care o cântă, în
laudele lor, oamenii;
25. Orice om o priveşte, măcar că o îmbrăţişează cu ochiul, numai
de departe.
26. Cât este de mare Dumnezeu! Dar noi nu putem să-L înţelegem şi
numărul anilor Săi nu se poate socoti.
27. El atrage picăturile de apă, El le preface în aburi şi dă
ploaia.
28. Iar norii o trec prin sita lor şi o varsă picături peste
mulţimile omeneşti.
29. Cine poate să priceapă cum se desfăşoară norii şi cum bubuie
tunetul în cortul lui?
30. Iată că El a rostogolit aburii Săi şi a acoperit adâncimile
mării.
31. Prin el Domnul hrăneşte popoarele şi le dă belşug de
mâncare.
32. El ridică fulgerul, cu amândouă mâinile şi-l trimite să
lovească la ţintă.
33. El dă din vreme de veste ciobanului şi oilor, care simt din aer
apropierea vijeliei.
CAPITOLUL 37
Slava lui Dumnezeu se cunoaşte din cartea
firii.
l. Şi din pricina aceasta inima mea se zbuciumă şi se zbate din
locul ei.
2. Ascultaţi bubuitul glasului Său Şi tunetul care iese din gura
Sa.
3. Peste toată întinderea cerului El azvârle fulgerul Său şi
fulgerul Său ajunge până la marginile pământului.
4. În urma fulgerului, vine un muget prelung. El tună cu glasul Lui
zguduitor, El nu mai împiedică fulgerele cât timp glasul Lui
răsună.
5. Dumnezeu cu tunetul Său săvârşeşte minuni, El face lucruri mari
pe care noi nu putem să le pricepem.
6. El porunceşte zăpezii: "Cazi pe pământ ", şi ploilor
îmbelşugate: "Stăruiţi cu putere!"
7. Pe fiecare om El pune a Sa pecetie, pentru ca toţi oamenii să
recunoască puterea Lui.
8. Fiarele sălbatice se dau înapoi în culcuşurile lor şi rămân
ascunse în vizuinile lor.
9. Vijelia vine de la miazăzi şi frigul vine de la
miazănoapte.
10. La suflarea lui Dumnezeu se încheagă ghiaţa şi întinderea
apelor se face sloi.
11. El umple norii cu apă şi din întunecimea furtunii sloboade
fulgerele.
12. Iar norii, învârtindu-se în cercuri, aleargă după planurile
Sale, astfel că îndeplinesc tot ce le porunceşte, în lungul şi în
latul lumii Sale pământeşti.
13. Şi Domnul îi trimite: aici ca o bătaie pentru pământ, dincolo
ca o milostivire a voinţei Sale.
14. Iov, ia aminte la aceste lucruri, stai locului şi te uită la
minunile lui Dumnezeu!
15. Înţelegi tu cum cârmuieşte Dumnezeu norii Săi şi în ce fel
poate norul să sloboadă fulgerul pe pământ?
16. Înţelegi tu plutirea norilor, minuni ale Aceluia a Cărui
ştiinţă este desăvârşită?
17. Tu, care te aprinzi în veşmintele tale, când pământul se
odihneşte sub vântul arzător din miazăzi,
18. Poţi să întinzi la fel cu El boltitura cerului, ca o oglindă
turnată din metal?
19. Spune-mi şi mie ce vom putea să grăim cu El? Ce vorbă vom
începe noi cu El, astfel întunecaţi la minte precum
suntem?
20. Acum, când eu vorbesc, cine-I dă de veste ce zic eu? Când a
vorbit cineva ceva, El o ştie fiindcă I-a Spus altul?
21. Oamenii nu pot să privească prealuminosul soare, care
străluceşte pe cer, acum după ce vântul a împrăştiat
norii.
22. Acum lumină biruitoare se revarsă din norii de la miazănoapte
şi măreţia Domnului robeşte şi cutremură inima.
23. Pe Cel Atotputernic nu putem să-L ajungem cu priceperea
noastră. El este atotînalt în putere şi bogat în judecată şi nu
calcă niciodată dreptatea în picioare.
24. Pentru aceea oamenii se tem de El şi I se închină; El însă
nu-şi pogoară privirile asupra nici unuia dintre cei ce se cred pe
sine înţelepţi".
CAPITOLUL 38
Dumnezeu Se destăinuieşte din norii cerului şi Însuşi dă
învăţătură.
1. Atunci Dumnezeu i-a răspuns lui Iov, din sânul vijeliei, şi
i-a zis:
2. "Cine este cel ce pune pronia sub obroc, prin cuvinte fără
înţelepciune?
3. Încinge-ţi deci coapsele ca un viteaz şi Eu te voi întreba şi tu
Îmi vei da lămuriri!
4. Unde erai tu, când am întemeiat pământul? Spune-Mi, dacă ştii să
spui.
5. Ştii tu cine a hotărât măsurile pământului sau cine a întins
deasupra lui lanţul de măsurat?
6. În ce au fost întărite temeliile lui sau cine a pus piatra lui
cea din capul unghiului,
7. Atunci când stelele dimineţii cântau laolaltă şi toţi îngerii
lui Dumnezeu Mă sărbătoreau?
8. Cine a închis marea cu porţi, când ea ieşea năvalnică, din sânul
firii,
9. Şi când i-am dat ca veşmânt negura şi norii drept
scutece,
10. Apoi i-am hotărnicit hotarul Meu şi i-am pus porţi şi
zăvoare
11. Şi am zis: Până aici vei veni şi mai departe nu te vei întinde,
aici se va sfărâma trufia valurilor tale?
12. Ai poruncit tu dimineţii, vreodată în viaţa ta, şi i-ai arătat
aurorei care este locul ei,
13. Ca să apuce pământul de colţuri şi să scuture pe nelegiuiţi de
pe pământ?
14. În revărsatul zorilor, pământul se face roşu ca roşiile peceţi
şi ia culori ca de veşmânt.
15. Cei răi rămân fără noaptea (prielnică lor) şi braţul ridicat
este frânt.
16. Ai fost tu până la izvoarele mării sau te-ai plimbat pe fundul
prăpastiei?
17. Ţi s-au arătat oare porţile morţii şi porţile umbrei le-ai
văzut?
18. Ai cugetat oare la întinderea pământului? Spune, ştii toate
acestea?
19. Care drum duce la palatul luminii şi care este locul
întunericului,
20. Ca să ştii să-l călăuzeşti în cuprinsul lui şi să poţi să
nimereşti potecile care duc la el acasă?
21. Tu ştii bine, căci atunci erai născut şi numărul zilelor tale e
foarte mare.
22. Ai ajuns tu la cămările zăpezii? Ai văzut tu cămările
grindinei,
23. Pe care le ţin deoparte pentru vremuri de strâmtorare, pentru
zilele de bătălie şi de război?
24. Unde se risipesc aburii şi se răspândeşte pe pământ vântul de
la răsărit?
25. Cine a săpat albie puhoaielor cerului şi cine a croit drum
bubuitului tunetului,
26. Ca să plouă pe un pământ nelocuit şi pe o pustietate unde nu se
află fiinţă omenească
27. Şi să adape ţinuturile sterpe şi uscate şi să scoată pajişte de
iarbă din întinderea pleşuvă?
28. Are ploaia un tată? Cine a zămislit stropii de rouă?
29. Din sânul cui a ieşit gheaţa? Şi cine este cel ce naşte
promoroaca din cer?
30. Apele se încheagă şi se întăresc ca piatra şi fala mării se
face sloi!
31. Poţi tu să legi cataramele Pleiadelor sau să deznozi lanţurile
Orionului?
32. Poţi tu să scoţi la vreme cununa Zodiacului şi vei fi tu
cârmaci Carului Mare şi stelelor lui?
33. Cunoşti tu legile cerului şi poţi tu să faci să fie pe pământ
ceea ce este scris în ele?
34. Poţi tu să ridici până la nori glasul tău ca să se sloboadă
peste tine potopul ploilor?
35. Eşti tu în stare să azvârli fulgerele şi ele să plece şi să-ţi
spună: Iată-ne?
36. Cine a pus atâta înţelepciune în pasărea ibis sau cine i-a dat
pricepere cocoşului?
37. Cine poate să ţină cu destoinicie socoteala norilor şi să verse
pe pământ burdufurile cerului,
38. Ca să se adune pulberea şi să se întărească, iar bulgării de
pământ să se lipească laolaltă?
39. Tu eşti cel ce aduci pradă leoaicei şi potoleşti foamea puilor
de leu,
40. Când s-au ascuns în vizuini sau stau şi pândesc ascunşi în
hăţişuri?
41. Cine are grijă de mâncarea corbului, când puii lui croncănesc
la Dumnezeu, de foame, şi zboară încoace şi încolo după
hrană?
CAPITOLUL 39
Minunile făpturii
l. Ştii tu când nasc caprele sălbatice? Ai băgat de seamă care
este vremea cerboaicelor?
2. Numeri tu lunile sarcinii lor şi ştii tu când le vine ceasul să
nască?
3. Ele îngenunchiază, fată puii şi scapă de durerile lor,
4. Iar puii lor prind putere, se fac mari pe câmp, pornesc şi nu se
mai întorc spre mamele lor.
5. Cine a lăsat slobod asinul sălbatic şi l-a dezlegat de la
iesle?
6. I-am dat pustiul ca să-l locuiască şi pământul sărat i l-am
hărăzit ocol;
7. El îşi bate joc de zarva oraşelor; el nu aude strigătele nici
unui stăpân;
8. El străbate munţii, locul său de păşune, şi umblă după orişice
verdeaţă.
9. Va voi bivolul sălbatic să se bage la tine slugă şi să petreacă
noaptea lingă ieslele tale?
10. Poţi tu să-l legi cu funia de gât şi să tragă grapa după tine,
peste arătură?
11. Poţi să te încrezi în el, fiindcă este atât de tare, şi să-i
laşi în grijă munca ta?
12. Te bizui tu pe el, că mai vine înapoi să-ţi aducă roadele la
aria ta?
13. Aripile struţului sunt negrăit de agere; struţul are pene
preafrumoase ţi mândru penaj.
14. Când îşi lasă ouăle pe pământ şi le lasă să se clocească în
nisipul fierbinte,
15. El uită că oarecine poate să le calce cu piciorul şi că vreo
fiară sălbatică poate să le strivească.
16. Struţul e hain cu puii săi, ca şi cum n-ar fi ai lui, şi nu-i
pasă deloc de truda sa zadarnică.
17. Vezi că Dumnezeu nu l-a înzestrat cu pricepere şi
pătrundere.
18. Când se scoală însă şi porneşte, face de ocară şi pe cal şi pe
călăreţ.
19. Tu eşti cel ce dai putere calului? Tu i-ai împodobit gâtul cu
falnica lui coamă?
20. Tu l-ai învăţat să sară uşor, ca o lăcustă? Nechezatul lui
viteaz insuflă spaimă!
21. El bate pământul cu copita şi mândru de puterea lui porneşte
spre taberele înarmate;
22. El îşi bate joc de primejdie şi n-are nici o teamă şi nu se dă
înapoi dinaintea sabiei.
23. La oblânc îi sună tolba cu săgeţi; fulgere aruncă suliţa şi
lancea.
24. De aprindere, de nerăbdare, el mănâncă, gonind, pământul şi,
când a sunat trâmbiţa, nu mai are astâmpăr.
25. La chemarea trâmbiţei, pare că zice: Haide! Şi de departe
soarbe cu nările bătălia, tunetul poruncilor căpeteniilor şi
strigătele războinice.
26. Oare, prin deşteptăciunea ta s-a îmbrăcat în pene şoimul şi îşi
întinde aripile ca nişte seceri, spre miazăzi?
27. Nu cumva vulturul se ridică în înălţime din porunca ta şi îşi
aşază cuibul pe vârfuri neajunse?
28. El îşi face sălaşul în stânci şi acolo petrece noaptea - pe un
vârf de stâncă şi pe vreo înălţime prăpăstioasă.
29. Acolo el stă şi îşi pândeşte prada; ochii săi străpung
depărtările,
30. Puii săi beau sângele prăzii şi unde sunt hoiturile, acolo se
adună vulturii".
CAPITOLUL 40
Arătarea atotputerniciei lui Dumnezeu la
hipopotam.
1. Şi Domnul a vorbit mai departe cu Iov şi i-a zis:
2. "Cel ce s-a apucat la ceartă cu Cel Atotputernic se va da oare
bătut? Cel ce judecă pe Dumnezeu va răspunde ceva?"
3. Şi Iov a răspuns Domnului zicând:
4. "Dacă am fost uşuratic, ce răspuns să-ţi mai dau? Voi pune mâna
mea pe gura mea.
5. Am vorbit o dată, dar încă o dată nu voi mai vorbi; de două ori
şi nu voi lua-o iar de la început".
6. Atunci Domnul a vorbit cu Iov, din mijlocul furtunii şi a
zis:
7. "Încinge-ţi coapsele ca un viteaz şi te voi întreba şi Îmi vei
da lămuriri.
8. Poţi tu cu adevărat să găseşti cusur judecăţii Mele? Şi Mă vei
osândi pe Mine, ca să-ţi faci dreptate?
9. Este braţul tău ca braţul lui Dumnezeu? Şi glasul tău este,
oare, tunet, precum este glasul Lui?
10. Atunci împodobeşte-te cu măreţie şi cu semeţie, îmbracă-te cu
strălucire şi cu cinste!
11. Revarsă puhoaiele mâniei tale şi doboară cu o privire pe cel
trufaş!
12. Vezi de toţi semeţii şi smereşte-i şi calcă în picioare, fără
zăbavă, pe toţi cei răi!
13. Ascunde-i pe toţi grămadă, în pământ, şi îi
înmormântează.
14. Şi atunci Eu Însumi te voi preamări, pentru toate câte ai
izbândit cu dreapta ta.
15. Ia priveşte acum înaintea ta, hipopotamul; şi el ca şi tine
este făptura Mea; el paşte iarbă ca boul.
16. Vezi ce putere are în coapsele lui şi ce tărie are în muşchii
de pe pântece.
17. Coada lui e dârză ca lemnul cedrului şi vinele de pe pulpele
lui stau ca nişte noduri.
18. Oasele lui sunt ca nişte ţevi de aramă şi mădularele ca nişte
drugi de fier.
19. El este fruntea făpturilor lui Dumnezeu şi făcut să fie cel mai
mare peste celelalte dobitoace.
20. Munţii îi dau hrană şi toate fiarele sălbatice sunt îngrozite
când îl văd.
21. El se culcă sub florile de lotus, în ocolul trestiilor şi al
bălţii.
22. Frunzele de lotus îi fac umbră şi sălciile bălţii îl
împrejmuiesc.
23. Dacă fluviul vine mare, fără de veste, el nu se sinchiseşte; el
stă liniştit pe loc, chiar când ar fi ca Iordanul să-i urce
năvalnic până la gură.
24. Cine poate să-l privească? Cine poate să-i străpungă nasul cu
un laţ?
CAPITOLUL 41
Puterea leviatanului.
l. Poţi tu să prinzi leviatanul cu undiţa, ori să-i legi limba
cu o sfoară?
2. Vei putea tu să-i vâri în nas o trestie sau să-i găureşti falca
cu cârligul?
3. Îţi va face el multe rugăminţi şi îţi va spune el lucruri
drăgălaşe?
4. Ori va face cu tine legământ şi-l vei lua la tine rob pe toată
viaţa?
5. Te vei juca tu cu el, cum te joci cu o pasăre, sau îl vei lega
tu ca să-ţi înveseleşti fetele?
6. Pescarii întovărăşiţi vor putea să-l scoată de vânzare şi
negustorii să-l vândă cu bucata?
7. Vei putea tu să-i găureşti pielea cu săgeţi şi capul cu cârligul
pescăresc?
8. Ridică-ţi numai mâna împotriva lui şi vei pomeni de o asemenea
luptă şi nu o vei mai începe niciodată!
9. Iată, este o deşertăciune să mai nădăjduieşti în izbândă; numai
înfăţişarea lui şi te dă la pământ.
10. Cine este atât de nechibzuit încât să-l întărâte? Cine va
îndrăzni să dea piept cu Mine?
11. Cine M-a îndatorat cu ceva, ca să fiu acum dator să-i dau
înapoi? Tot ce se află sub ceruri este al Meu.
12. Cât despre leviatan, voi vorbi despre mădularele lui şi despre
tăria lui şi despre frumoasa lui întocmire.
13. Cine a ridicat pulpana din faţă a veşmântului lui şi cine poate
pătrunde în căptuşeala armurei lui?
14. Cine a deschis vreodată porţile gurii lui? Zimţii lui sunt
îngrozitori!
15. Spinarea lui este ca un şirag de scuturi, pe care le-ai fi
întărit şi pecetluit puternic.
16. Ele sunt strânse unul într-altul atât de tare, că nici vântul
nu pătrunde printre ele.
17. Fiecare e lipit de cel de lângă el şi se ţin aşa şi nu se mai
despart.
18. Din strănutul lui scapără lumină şi ochii lui sunt roşii ca
pleoapele zorilor.
19. Din gura lui ies parcă nişte torţe aprinse şi izbucnesc valuri
de scântei.
20. Din nările lui iese fum, ca dintr-o căldare pusă la foc şi care
fierbe.
21. Răsuflarea lui este de cărbuni aprinşi şi din gura lui ţâşnesc
flăcări.
22. Puterea lui e adunată în grumazul lui şi înaintea lui ţâşneşte
groaza.
23. Carnea lui e îndesată; oricât ai apăsa în ea nu se
lasă.
24. Inima lui este tare ca piatra, tare ca piatra râşniţei, cea de
dedesubt.
25. De măreţia lui se tem şi valurile; valurile mării se dau înapoi
din faţa lui.
26. Să-l atingi cu sabia nu foloseşti nimic; nici cu lancea, nici
cu săgeata, nici cu toporul.
27. Fierul pentru pielea lui este ca paiul, iar arama ca lemnul
putred.
28. Săgeata nu-l pune pe fugă şi pietrele din praştie cad pe el ca
nişte pleavă.
29. O săgeată pentru el este un pai în vânt şi îşi bate joc de
vâjâitul unei lănci ce zboară.
30. Sub pântecele lui sunt nişte solzi ascuţiţi; când dă prin
noroi, pare că dă cu grapa.
31. Când se afundă, apa fierbe ca într-o căldare; el preface marea
într-un cazan de fiert mirodenii.
32. El lasă în urmă o dâră luminoasă şi adâncul pare un cap cu
plete albe.
33. Pe pământ el nu-şi află perechea şi e făcut să nu cunoască
frica.
34. El se uită de sus la toţi câţi sunt puternici şi este împărat
peste toate fiarele sălbatice".
CAPITOLUL 42
Umilirea şi îndreptarea lui Iov.
l. Şi Iov a răspuns Domnului zicând:
2. "Ştiu că poţi să faci orice şi că nu este nici un gând care să
nu ajungă pentru Tine faptă.
3. Cine cutează, ai zis Tu, să bârfească planurile Mele, din lipsă
de înţelepciune? Cu adevărat, am vorbit fără să înţeleg despre
lucruri prea minunate pentru mine şi nu ştiam.
4. Ascultă - ai spus Tu iar - şi Eu voi vorbi, te voi întreba şi tu
Îmi vei da lămuriri.
5. Din spusele unora şi altora auzisem despre Tine, dar acum ochiul
meu Te-a văzut.
6. Pentru aceea, mă urgisesc eu pe mine însumi şi mă pocăiesc în
praf şi în cenuşă".
7. Iar după ce Domnul a rostit aceste cuvinte către Iov, a grăit
către Elifaz din Teman: "Mânia Mea arde împotriva ta şi împotriva
celor doi prieteni ai tăi, pentru că n-aţi vorbit de Mine aşa de
drept, precum a vorbit robul Meu Iov.
8. Acum deci luaţi şapte viţei şi şapte berbeci şi duceţi-vă la
robul Meu Iov şi aduceţi-le, pentru voi, ardere de tot; iar robul
Meu Iov să se roage pentru voi; din dragoste pentru el, voi fi
îngăduitor, ca să nu Mă port cu voi după nebunia voastră, întrucât
n-aţi vorbit despre Mine aşa de drept cum a vorbit robul Meu
Iov".
9. Astfel Elifaz din Teman, Bildad din Şuah şi Ţofar din Naamat,
s-au dus şi au făcut cum le spusese Domnul, şi Domnul a primit
rugăciunea lui Iov.
10. Şi Domnul l-a pus pe Iov iarăşi în starea lui de la început,
după ce s-a rugat pentru prieteni, şi i-a întors îndoit tot ce
avusese mai înainte.
11. Şi toţi fraţii şi toate surorile şi toţi prietenii lui de altă
dată au venit să-l cerceteze, au mâncat pâine în casa lui, l-au
compătimit, l-au mângâiat de toate nenorocirile pe care le
slobozise Domnul asupra lui şi fiecare i-a dat câte un chesita şi
câte un inel de aur.
12. Şi Dumnezeu a binecuvântat sfârşitul vieţii lui Iov mai bogat
decât începutul ei, şi el a strâns paisprezece mii de oi, şase mii
de cămile, o mie de perechi de boi şi o mie de asine.
13. Şi a avut şapte fii şi trei fiice.
14. Celei dintâi i-a pus numele Iemima, celei de a doua, Cheţia şi
celei de a treia, Cheren-Hapuc.
15. Iar în toată ţara nu se găseau femei atât de frumoase ca fetele
lui Iov, şi tatăl lor le-a făcut părtaşe la moştenire, lângă fraţii
lor.
16. Şi Iov a mai trăit după aceea o sută patruzeci de ani şi a
văzut pe fiii săi şi pe fiii fiilor săi, până la al patrulea
neam.
17. Şi Iov a murit bătrân şi încărcat de zile.
|