CAPITOLUL 1
Visul lui Mardoheu.
În anul al doilea al domniei lui Artaxerxe cel Mare, în ziua
întâi a lunii Nisan, Mardoheu, fiul lui Iair, fiul lui Şimei, fiul
lui Chiş, iudeu din seminţia lui Veniamin, om mare, care trăia în
cetatea Suza şi slujea la curtea regelui, a visat un vis. Mardoheu
era din robii pe care Nabucodonosor, regele Babilonului, îi luase
în robie din Ierusalim cu Iehonia, regele Iudei. Iar visul lui a
fost acesta: "S-a făcut parcă zgomot mare pe pământ, tunet,
cutremur şi tulburare. Şi deodată au ieşit doi balauri mari, gata
să se lupte unul cu altul, şi urletul lor era cumplit. După urletul
lor, toate popoarele s-au pregătit de război, ca să lovească pe
poporul drepţilor. Şi iată a venit pe pământ zi de negură şi
întuneric, de necaz şi strâmtorare, de mare durere şi tulburare.
Atunci tot poporul drepţilor s-a tulburat, temându-se de răul lor;
s-a pregătit să piară şi a început să strige către Domnul. La
strigătul lor, a ieşit parcă dintr-un izvor mic un râu mare cu apă
multă, a strălucit lumină şi soare, s-au înălţat cei smeriţi şi au
nimicit pe trufaşi".
Deşteptându-se Mardoheu după acest vis, care închipuia ce avea să
facă Dumnezeu, păstra acest vis în inima sa şi dorea să-l priceapă
în toată întregimea lui până în seară. Şi a rămas Mardoheu la curte
cu Gavata şi cu Tara, doi eunuci ai regelui care păzeau curtea;
atunci a auzit ce vorbeau ei, a aflat planul şi a descoperit că ei
se pregăteau să pună mâna pe regele Artaxerxe şi i-a spus regelui.
Regele a cercetat pe cei doi eunuci şi după ce ei au mărturisit, au
fost spânzuraţi. Regele a scris întâmplarea aceasta spre aducere
aminte şi a scris-o şi Mardoheu. Atunci a poruncit regele lui
Mardoheu să slujească la curte şi i-a dat şi daruri pentru aceasta.
Dar pe lângă rege era atunci vestit Aman. fiul lui Hamadata din
ţara Agag. Acesta se silea să facă rău lui Mardoheu şi poporului
său pentru cei doi eunuci ai regelui.
l. După întâmplările acestea, în zilele lui Artaxerxe, care domnea
peste o sută douăzeci şi şapte de ţări, de la India până în
Etiopia,
2. În vremea când regele Artaxerxe îşi avea scaunul său domnesc în
cetatea Suza,
3. În anul al treilea al domniei lui, a dat el ospăţ pentru
dregătorii săi şi pentru cei ce-i slujeau lui, pentru căpeteniile
mai înalte ale oştirii Persiei şi Mediei şi pentru guvernatorii
ţărilor sale,
4. Arătându-şi marea bogăţie a regatului său şi strălucirea
deosebită a măririi sale, în curgere de mai multă vreme, anume timp
de o sută optzeci de zile.
5. După sfârşitul acestor zile, regele a făcut şi pentru poporul
său care se afla în capitala Suza, de la mic până la mare, ospăţ de
şapte zile, în grădina curţii sale domneşti,
6. Împodobită cu covoare de mătase albă şi de purpură violetă,
atârnate pe frânghii de în şi de mătase, trecute prin verigi de
argint, întărite în stâlpi de marmură.
7. Divanuri de aur şi de argint erau aşezate pe pardoseală de
porfiră, de marmură albă, de sidef şi marmură neagră.
8. Băuturile se turnau în vase de aur şi în cupe felurite, în
valoare de treizeci de mii de talanţi, iar vin din care bea însuşi
regele a fost mult, după bogăţia şi dărnicia regelui. Băutura se
consuma cuviincios şi fără silă, că regele poruncise tuturor
cârmuitorilor din casa sa să facă fiecăruia după voia
lui.
9. Regina Vasti a făcut şi ea ospăţ, pentru femei, în casa
domnească a regelui Artaxerxe.
10. În ziua a şaptea, când inima regelui s-a înveselit de vin,
acesta a zis către Mehuman, Bizeta, Harbona, Bigta, Abgata, Zetar
şi Carcas, cei şapte eunuci care slujeau înaintea feţei regelui
Artaxerxe,
11. Să aducă pe regina Vasti înaintea feţei regelui cu coroana
regească pe cap, ca să arate popoarelor şi căpeteniilor frumuseţea
ei, pentru că era foarte frumoasă.
12. Dar regina Vasti n-a voit să vină după porunca regelui ce i s-a
trimis prin eunuci.
13. Din pricina aceasta s-a mâniat regele tare şi s-a aprins
într-însul urgie mare şi a zis către înţelepţii care ştiau datinile
din trecut, (căci aşa era rânduiala ca orice pricină a regelui să
se spună înaintea celor ce cunoşteau legile şi dreptul):
14. "Cum să se aplice legea faţă de regina Vasti, pentru că ea nu a
împlinit porunca regelui Artaxerxe, ce i s-a trimis prin
eunuci?"
15. Şi erau în apropierea regelui: Carşena, Şetar, Admata, Tarşiş,
Mereş, Marsena şi Memucan, şapte căpetenii ale Mediei şi Persiei,
care puteau vedea faţa regelui şi ţineau locurile cele dintâi în
regat.
16. Atunci a răspuns Memucan înaintea regelui şi a căpeteniilor:
"Regina Vasti s-a făcut vinovată nu numai înaintea regelui, ci şi
înaintea tuturor dregătorilor şi înaintea tuturor popoarelor care
sânt în toate ţările regelui Artaxerxe,
17. Pentru că purtarea reginei Vasti va ajunge la ştirea tuturor
femeilor, şi vor nesocoti şi acelea pe bărbaţii lor şi vor zice:
Regele Artaxerxe a poruncit să fie adusă regina Vasti înaintea
feţei sale şi ea n-a venit.
18. De acum soţiile dregătorilor din Persia şi Media, care vor auzi
de purtarea reginei, vor zice la fel dregătorilor regelui, şi va fi
destul dispreţ şi mânie.
19. Deci, dacă binevoieşte regele, să iasă de la el hotărâre
regească şi să se scrie în legile Persiei şi Mediei, cu
neschimbare, că regina Vasti nu va mai intra înaintea regelui
Artaxerxe, iar vrednicia de regină a ei regele o va da alteia mai
vrednică decât ea.
20. Când se va auzi de această hotărâre a regelui, care se va
împrăştia în toată împărăţia lui cât este ea de mare, atunci toate
femeile îşi vor cinsti bărbaţii de la mic până la mare".
21. Şi cuvântul a plăcut regelui şi dregătorilor, şi a făcut după
sfatul lui Memucan.
22. Regele a trimis în toate ţările scrisori, scrise pentru fiecare
tară cu scrisul ei şi pentru fiecare popor în limba lui, ca fiecare
bărbat să fie stăpân în casa sa. Aceasta s-a adus la cunoştinţa
fiecăruia în limba părintească a fiecăruia.
CAPITOLUL 2
Vasti alungată de Artaxerxe.
1. După întâmplarea aceasta, când s-a potolit mânia regelui
Artaxerxe, şi-a adus el aminte de regina Vasti, de ceea ce făcuse
ea şi de ce se hotărâse împotriva ei,
2. Iar oamenii regelui, care-i slujeau lui, au zis: "Să se caute
pentru rege fete tinere şi frumoase.
3. Să rânduiască dar regele dregători în toate ţările regatului
său, care să adune toate fetele tinere şi frumoase la faţă în
capitala Suza, în casa femeilor, sub supravegherea lui Hegai,
eunucul regelui, păzitorul femeilor, şi să le dea săpun şi
celelalte de trebuinţă pentru spălat.
4. Şi fata care va Plăcea ochilor regelui să fie regină în locul
Vastei". Cuvântul acesta a plăcut regelui, şi el a făcut
aşa.
5. În vremea aceea era în capitala Suza un iudeu cu numele
Mardoheu, fiul lui Iair, fiul lui Şimei, fiul lui Chiş, din
seminţia lui Veniamin.
6. Acesta fusese adus din Ierusalim împreună cu robii luaţi cu
Iehonia, regele lui Iuda, pe care-i luase Nabucodonosor, regele
Babilonului.
7. El creştea pe Hadasa, adică pe Estera, fiica unchiului său,
deoarece ea nu avea nici tată, nici mamă. Fata aceasta era mândră
la înfăţişare şi frumoasă la chip şi, după moartea tatălui ei şi a
mamei ei, o luase Mardoheu ca fiică.
8. Când s-a făcut cunoscută porunca regelui şi hotărârea lui şi
când au fost adunate multe fete în capitala Suza, sub supravegherea
lui Hegai, atunci a fost luată şi Estera în casa regelui sub
supravegherea lui Hegai, păzitorul femeilor.
9. Fata aceasta a plăcut ochilor lui şi şi-a atras bunăvoinţa lui.
De aceea s-a grăbit el să-i dea cele de spălat şi tot ce i se
cuvenea şi a pus pe lângă ea şapte fete vrednice de a fi cu ea şi
au aşezat-o pe ea şi fetele ei în cea mai bună încăpere din casa
femeilor.
10. Estera însă n-a spus nimic nici de poporul său, nici de
neamurile sale, pentru că Mardoheu îi dăduse poruncă să nu
spună.
11. Mardoheu venea în fiecare zi în curtea casei femeilor, ca să
afle ştiri despre sănătatea Esterei şi cele ce se petreceau cu
ea.
12. Când venea fiecărei fete vremea să intre la regele Artaxerxe,
după ce timp de douăsprezece luni se săvârşeau asupra ei cele
rânduite pentru femei, (căci atât timp ţinea vremea curăţirii lor:
şase luni cu miruri şi şase luni cu aromate şi alte unsori
femeieşti),
13. Atunci fata intra la rege şi orice ar fi cerut, i se dădea
pentru a merge din casa femeilor în casa regelui.
14. Seara ea intra şi dimineaţa se ducea în a doua casă a femeilor
sub supravegherea lui Şaaşgaz, eunuc al regelui, păzitorul
concubinelor, şi nu mai intra după aceea la rege decât doar dacă ar
fi voit-o regele şi ar fi fost chemată anume.
15. Când a venit vremea Esterei, fiica lui Abihail, unchiul lui
Mardoheu, care o luase la sine ca fiică, să meargă la rege, atunci
ea nu a cerut nimic, decât numai ceea ce-i zisese Hegai, eunucul
regelui, păzitorul femeilor. Ea a aflat trecere înaintea tuturor
celor ce o vedeau.
16. Estera a fost luată la regele Artaxerxe şi dusă în casa lui
domnească în luna a zecea, adică în luna Tebet, în al şaptelea an
al domniei lui.
17. Şi a iubit regele pe Estera mai mult decât pe toate femeile, şi
ea a dobândit bunăvoinţa lui şi trecere mai mult decât toate
femeile, şi el a pus coroana domnească pe capul ei şi a făcut-o
regină în locul Vastei.
18. Apoi a făcut regele ospăţ mare pentru toţi dregătorii săi şi
pentru cei ce-i slujeau lui. Acesta a fost ospăţ pentru Estera;
regele a mai făcut mari uşurări ţărilor şi a împărţit daruri cu
dărnicie de rege.
19. Iar când s-au adunat fetele a doua oară şi Mardoheu şedea la
poarta regelui,
20. Estera nu spusese nimic despre neamul său, aşa cum îi poruncise
Mardoheu, pentru că Estera împlinea cuvântul lui Mardoheu, ca şi
când era sub ocrotirea lui.
21. Într-o zi, când Mardoheu şedea la poarta regelui, doi eunuci ai
regelui, Bigtan şi Tereş, căpeteniile paznicilor lui, s-au aprins
de mânie, că se dăduse întâietate lui Mardoheu, şi căutau să pună
mâna pe regele Artaxerxe.
22. Aflând acest lucru, Mardoheu i-a spus reginei Estera, iar
Estera i-a spus regelui în numele lui Mardoheu.
23. Fapta s-a cercetat şi s-a găsit adevărată. Amândoi eunucii au
fost spânzuraţi în curte. Această binefacere a lui Mardoheu a fost
scrisă în cartea amintirilor zilnice ale regelui.
CAPITOLUL 3
Uneltirile lui Aman.
l. După aceea a ridicat regele Artaxerxe pe Aman, fiul lui
Hamadata, din ţara Agag, şi a pus scaunul lui mai presus decât al
tuturor căpeteniilor pe care le avea.
2. Toţi cei ce slujeau regelui, care erau la poarta regelui, se
închinau şi se aruncau cu feţele la pământ înaintea lui Aman, căci
aşa poruncise regele; iar Mardoheu nu se închina şi nu-şi pleca
faţa la pământ.
3. De aceea cei ce slujeau regelui şi care erau la poartă, ziceau
lui Mardoheu: "De ce calci tu porunca regelui?"
4. Şi cum ei ziceau aceasta în fiecare zi, iar el nu-i asculta,
i-au spus lui Aman, ca să vadă de va stărui Mardoheu în purtarea
sa, căci el le spusese că este iudeu.
5. Când a văzut Aman că Mardoheu nu se închină şi nu-şi pleacă
fruntea până la pământ înaintea sa, s-a umplut de mânie.
6. Dar i s-a părut prea puţin lucru să pună mâna numai pe Mardoheu.
Şi fiindcă i se spusese din ce popor e Mardoheu, Aman şi-a pus în
gând să ucidă pe toţi Iudeii care se aflau în tot regatul lui
Artaxerxe, întrucât erau poporul lui Mardoheu.
7. Au făcut deci sfat în luna întâi, adică în luna Nisan, în anul
al doisprezecelea al domniei lui Artaxerxe, şi au aruncat Pur,
adică sorţi, de faţă cu Aman, ca să vadă în ce lună şi în ce zi să
fie ucis dintr-o dată poporul lui Mardoheu, şi a căzut sorţul pe
luna a douăsprezecea, adică pe luna lui Adar.
8. În vremea aceasta a spus Aman regelui Artaxerxe: "Este un popor
risipit şi împrăştiat printre popoare, prin toate ţările regatului
tău. Legile lui sânt deosebite de legile tuturor popoarelor,
legilor regelui nu se supun şi regele nu se cuvine să-l lase
aşa.
9. Dacă binevoieşte regele, atunci să se hotărască în scris să fie
ucişi şi eu voi cântări zece mii de talanţi de argint şi voi da în
mâna vistiernicilor, ca să-i verse în vistieria regelui".
10. Atunci şi-a scos regele inelul său din mâna sa şi l-a dat lui
Aman, fiul lui Hamadata, din ţara Agag, ca să întărească decretul
cel împotriva Iudeilor,
11. Zicând lui Aman: "Îţi dau ţie acest argint şi poporul; fă cu el
ce vrei!"
12. Atunci au fost chemaţi scriitorii regelui în a treisprezecea zi
a lunii întâi, şi s-a scris, cum poruncise Aman, către satrapii
regatului şi către căpetenia fiecărei din cele o sută douăzeci şi
şapte de ţări, de la ţările Indiei şi până la Etiopia, şi către
căpeteniile fiecărui popor; şi s-a scris fiecărei ţări cu scrierea
ei şi fiecărui popor în limba lui şi toate s-au scris în numele
regelui Artaxerxe şi au fost întărite cu inelul lui.
13. Scrisorile s-au trimis prin ştafete în toate ţările regelui, ca
să ucidă, să piardă şi să nimicească pe toţi Iudeii, mic şi mare,
copii şi femei, într-o singură zi, şi anume în a treisprezecea zi a
lunii a douăsprezecea, adică în luna Adar, iar averile lor să le
jefuiască. Iată cuprinsul acelei scrisori: "Marele rege Artaxerxe,
celor ce cârmuiesc de la India până la Etiopia peste o sută
douăzeci şi şapte de ţări şi căpeteniilor şi slujitorilor de sub
conducerea lor acestea scrie: Domnind peste multe popoare şi
stăpânind toată lumea, eu, fără să fiu îngâmfat de putere, ci
cârmuind pururea cu blândeţe şi cu linişte, am voit să fac viaţa
supuşilor pururea netulburată, păzind regatul meu în pace şi uşor
de străbătut până la hotarele lui, statornicind pacea de toţi
dorită. Dar când eu am întrebat pe sfetnici, cum am putea aduce
aceasta la îndeplinire, atunci Aman, care e vestit la noi prin
înţelepciune şi se bucură neclintit de bunăvoinţa noastră şi care a
dovedit cea mai deplină credincioşie, pentru care a dobândit
cinstea de a şedea în al doilea loc după rege, ne-a arătat că prin
toate neamurile lumii s-a amestecat un popor vrăjmaş, potrivnic
legilor tuturor popoarelor, care necontenit nesocoteşte poruncile
regelui, ca să nu se poată întemeia cârmuirea noastră fără
meteahnă. Aflând deci că numai singur acest popor se împotriveşte
pururea oricărui om, că duce un fel de viaţă străină de legi şi,
împotrivindu-se pururea lucrărilor noastre, face cele mai mari
nelegiuiri, ca regatul nostru să nu ajungă a fi bine întocmit, am
poruncit cele arătate vouă în scrisorile lui Aman, care este pus de
noi peste lucruri şi ca un al doilea părinte al nostru, ca să-i
stârpiţi pe toţi, cu femei şi cu copii, prin sabie cumplită, fără
nici o milă şi cruţare, în treisprezece ale lunii a douăsprezecea,
adică în luna lui Adar, a acestui an, ca astfel aceşti oameni
vrăjmaşi şi astăzi, ca şi în trecut, fiind într-o singură zi
aruncaţi cu sila în iad, să nu ne mai împiedice în viitor de a duce
viaţă paşnică şi netulburată până în sfârşit.
14. Cuprinsul acestei porunci să se dea în fiecare ţară, ca lege cu
putere pentru toate popoarele, ca ele să fie gata pentru ziua
aceea".
15. Ştafetele au zburat repede cu porunca regelui. Porunca s-a
făcut cunoscută şi în capitala Suza. Regele şi Aman şedeau şi beau,
iar cetatea Suza era în fierbere.
CAPITOLUL 4
Jalea şi postul Iudeilor.
1. Când Mardoheu a aflat tot ce se făcuse, şi-a rupt hainele
sale, şi-a pus pe sine sac şi cenuşă şi, ieşind în mijlocul
cetăţii, a ridicat strigăt amarnic.
2. Ajungând însă până la poarta regelui, s-a oprit, deoarece nu
putea să intre pe poarta regelui îmbrăcat cu sac şi cu cenuşă pe
cap.
3. Tot aşa şi în fiecare ţară şi loc, unde ajungea porunca regelui
şi scrisoarea lui, era tânguire mare printre Iudei, post, plângere
şi bocet. Sacul şi cenuşa erau aşternutul multora.
4. Atunci au venit slujitorii Esterei, eunucii şi slujnicele ei şi
i-au spus; şi regina s-a tulburat straşnic. Apoi a trimis haine lui
Mardoheu, ca să se îmbrace cu ele şi să lepede de pe el sacul. Dar
el n-a voit.
5. De aceea a chemat Estera pe Hatac, unul din eunucii regelui pe
care acesta îl pusese să fie pe lângă ea, şi l-a trimis la
Mardoheu, ca să afle de ce şi pentru ce sânt acestea.
6. Mergând Hatac la Mardoheu, în piaţa oraşului cea din faţa curţii
regelui,
7. I-a spus Mardoheu toate câte se întâmplase şi de numărul
arginţilor ce făgăduise Aman să verse în vistieria domnească pentru
Iudei ca să-i stârpească.
8. Îi dădu de asemenea şi o copie de pe porunca domnească, cuprinsă
în hrisovul dat în Suza pentru stârpirea lor, ca să-l arate Esterei
şi să-i dea de veste despre toate. Pe lângă aceasta o sfătuia să
meargă la rege şi să-l roage de iertare pentru poporul ei,
aducându-şi aminte de zilele sale cele smerite, când era crescută
sub mâna lui, a lui Mardoheu, pentru că Aman, cel al doilea după
rege, a osândit pe Iudei la moarte; să strige de asemenea către
Domnul, ca să-i izbăvească pe ei de la moarte.
9. Deci a venit Hatac şi a spus Esterei vorbele lui
Mardoheu.
10. Atunci a vorbit Estera cu Hatac şi l-a trimis să spună lui
Mardoheu:
11. "Toţi cei ce slujesc regelui şi popoarele din ţările regelui
ştiu că tot cel ce va intra la rege înăuntrul curţii, bărbat sau
femeie, fără să fie chemat, ia o singură osândă: moartea. Numai
acela spre care va întinde regele sceptrul său de aur scapă cu
viaţă. Eu însă n-am fost chemată la rege de mai bine de treizeci de
zile".
12. Aceste cuvinte ale Esterei au fost spuse lui
Mardoheu.
13. Iar Mardoheu a răspuns Esterei următoarele: "Să nu socoţi că ai
să scapi tu singură în casa regelui, dintre toţi Iudeii.
14. Dacă tu vei tăcea în vremea aceasta, atunci izbăvirea şi
eliberarea vor veni pentru Iudei din altă parte, iar tu şi casa
tatălui tău veţi pieri. Şi cine ştie dacă tu n-ai ajuns la
vrednicia de regină tocmai pentru vremile acestea?"
15. Atunci Estera a răspuns lui Mardoheu:
16. "Mergi, adună pe toţi Iudeii din Suza şi postiţi pentru mine;
să nu mâncaţi şi să nu beţi trei zile, nici ziua, nici noaptea şi
voi posti şi eu cu slujnicile mele şi apoi mă voi duce la rege,
deşi aceasta este împotriva legii şi de va fi să pier, voi
pieri".
17. Atunci s-a dus Mardoheu şi a făcut cum îi poruncise Estera. El
s-a rugat Domnului, pomenind toate lucrurile Domnului şi zicând:
"Doamne, Doamne, Împărate atotţiitorule, toţi sânt în puterea Ta şi
nu este cine să se împotrivească ţie când vei voi să izbăveşti pe
Israel. Tu ai făcut cerul şi pământul şi toate cele minunate de sub
cer. Tu eşti Domnul tuturor şi nu este cine să se împotrivească
ţie, Doamne! Tu toate le ştii Doamne, Tu ştii că eu nu din mândrie,
nici din trufie, nici ca să jignesc nu m-am închinat lui Aman cel
mândru, căci eu cu plăcere m-aş fi apucat să sărut tălpile
picioarelor lui pentru izbăvirea lui Israel. Dar eu am făcut
aceasta ca să nu dau slavă oamenilor mai presus de slava lui
Dumnezeu şi nu m-am închinat nimănui, decât numai ţie, Domnului meu
şi nici nu voi face aceasta din mândrie. Şi acum, Doamne
Dumnezeule, Împărate, Dumnezeul lui Avraam, cruţă pe poporul Tău,
căci se pune la cale pieirea noastră şi voiesc să piardă moştenirea
Ta cea dintru început. Nu trece cu vederea partea Ta pe care ai
răscumpărat-o pentru Tine din ţara Egiptului. Auzi rugăciunea mea
şi Te milostiveşte spre moştenirea Ta; întoarce plânsul nostru în
veselie ca, vii fiind noi, să lăudăm numele Tău, Doamne, şi nu
astupa gura celor ce Te preamăresc pe Tine". Şi toţi Israeliţii au
strigat din toate puterile lor că moartea era înaintea ochilor lor.
Şi a alergat şi Estera la Domnul, cuprinsă de groaza morţii şi,
dezbrăcându-se de hainele slavei sale, s-a îmbrăcat în haine de
deznădejde şi de jale, iar în locul unsorilor celor scumpe, cu
cenuşă şi cu ţărână şi-a presărat capul său; şi-a smerit cumplit
trupul său şi tot locul împodobit altădată l-a umplut de păr smuls
din capul său şi, rugându-se Domnului, Dumnezeului lui Israel, a
zis: "Domnul meu, numai Tu singur eşti Împăratul nostru; ajută-mi
mie celei singuratice şi fără ajutor afară de Tine, că pieirea mea
e aproape! Eu am auzit, Doamne, de la tatăl meu, în neamul meu
părintesc, că Tu ţi-ai ales pe Israel din toate popoarele şi pe
părinţii noştri din toţi strămoşii lor, ca să fie moştenirea Ta
veşnică şi ai făcut pentru ei toate câte ai zis. Acum noi am greşit
înaintea Ta şi Tu ne-ai dat în mâinile vrăjmaşilor noştri, pentru
că am lăudat pe dumnezeii lor; drept eşti Tu, Doamne! Dar ei acum
nu se mai mulţumesc cu robia noastră amară, ci şi-au dat mâna cu
idolii lor, ca să răstoarne poruncile gurii Tale şi să stârpească
moştenirea Ta şi să astupe gura celor ce Te slăvesc pe Tine şi să
stingă slava casei Tale şi jertfelnicul Tău, să dezlege gura
popoarelor pentru a preaslăvi pe dumnezeii lor cei mincinoşi şi
pentru ca regele cel pământesc să fie admirat totdeauna. Nu da,
Doamne, sceptrul Tău dumnezeilor celor ce nu sânt, ca să nu se
bucure vrăjmaşii de căderea noastră, ci întoarce uneltirea lor
asupra lor înşişi, iar pe uneltitorul împotriva noastră dă-l
ruşinii. Adu-ţi aminte, Doamne, arată-Te nouă în vremea necazului
nostru şi-mi dă mie curaj. Împărate al dumnezeilor şi Stăpâne a
toată stăpânirea, dăruieşte gurii mele cuvânt cu trecere înaintea
leului acestuia şi umple inima lui de ură către cel ce ne
prigoneşte pe noi, spre pieirea lui şi a celor de un gând cu el.
Iar pe noi ne izbăveşte cu mâna Ta şi-mi ajută mie celei singure,
care nu am alt ajutor decât pe Tine, Doamne; Tu ai ştiinţă de toate
şi cunoşti că eu urăsc slava celor fără de lege şi mi-e silă de
patul celor netăiaţi împrejur şi de tot cel de alt neam. De
asemenea cunoşti nevoia mea, că nu pot suferi semnul mândriei mele
care se află pe capul meu în zilele când mă arăt, mi-e silă de el,
ca de o haină întinată cu sânge şi nici nu-l port când sânt
singură. Roaba Ta n-a mâncat din masa lui Aman, nici n-a preţuit
ospăţul regesc; vin jertfit la idoli n-am băut, nici nu s-a veselit
roaba Ta din vremea schimbării soartei mele şi până acum decât
numai de Tine, Doamne Dumnezeul lui Avraam. Dumnezeule, Cel ce ai
putere peste toate, auzi glasul celor fără de nădejde şi ne
izbăveşte din mâinile uneltitorilor de rele, scăpându-mă din frica
mea".
CAPITOLUL 5
Estera la rege. Aman unelteşte moartea lui
Mardoheu.
l. După trei zile de rugăciune Estera şi-a dezbrăcat hainele
cele de jale şi s-a îmbrăcat în cele de regină şi, făcându-se
strălucită şi chemând pe Dumnezeul cel atoatevăzător şi mântuitor,
a luat cu ea două slujnice: una de care se sprijinea oarecum din
alintare, iar alta care, urmându-i, îi ţinea hainele. Ea era
minunată, în culmea frumuseţii sale şi faţa sa era veselă ca şi cum
ar fi fost plină de iubire, iar inima ei era apăsată de frică. S-a
oprit în curtea dinăuntru a casei regelui, la uşa regelui. Regele
şedea atunci pe tronul său domnesc, în casa domnească, chiar în
dreptul uşii, îmbrăcat în toate hainele măririi sale, tot în aur şi
în pietre scumpe, dar cumplit de posomorât. Când regele a văzut pe
regina Estera stând afară, aceasta a aflat milă în ochii lui.
Întorcându-şi faţa înflăcărată de slavă, el a privit cu mânie
straşnică. Atunci regina a căzut cu duhul, s-a schimbat la faţă din
pricina slăbiciunii ce i-a venit şi s-a aplecat pe capul slujnicei
care o însoţea. Dar Dumnezeu a schimbat duhul regelui în blândeţe
şi, sculându-se cu grăbire de pe tronul său, a cuprins-o în braţele
sale, până ea şi-a venit în fire. Apoi a mângâiat-o cu vorbe bune,
zicându-i: "Ce ai Estera? Eu sânt fratele tău! Linişteşte-te, că nu
vei muri, căci stăpânirea ne este comună. Apropie-te!"
2. Apoi regele şi-a întins spre Estera sceptrul său cel de aur,
care era în mâna sa. Atunci Estera s-a apropiat şi s-a atins de
vârful sceptrului, iar regele i-a pus sceptrul pe grumazul ei şi a
sărutat-o, zicându-i: "Vorbeşte-mi!" Şi ea a zis: "Stăpânul meu, eu
am văzut în tine parcă pe îngerul lui Dumnezeu şi s-a tulburat
inima mea de frică în faţa slavei tale, că minunat eşti stăpâne şi
faţa ta este plină de har". Şi când vorbea ea, a căzut din pricina
slăbiciunii şi regele s-a tulburat şi toate slugile lui o
mângâiau.
3. Apoi regele i-a zis: "Ce voieşti, regină Estera şi care-ţi este
cererea? Chiar şi jumătate din regat ţi se va da".
4. Şi a zis Estera: "Eu am acum zi de sărbătoare. De binevoieşte
regele, să vină cu Aman astăzi la ospăţul pe care i l-am pregătit
eu".
5. Iar regele a zis: "Mergi degrabă după Aman, ca să se facă după
cuvântul Esterei". Şi a venit regele cu Aman la ospăţul ce-l
pregătise Estera.
6. La băutură regele a zis către Estera: "Ce dorinţă ai? Ea ţi se
va îndeplini. Care este cererea ta? Ea ţi se va împlini chiar şi
până la jumătate din regatul meu!"
7. Atunci Estera a răspuns şi a zis: "Iată dorinţa şi cererea
mea:
8. De am aflat bunăvoinţă în ochii regelui şi de binevoieşte el să
împlinească dorinţa mea şi să-mi împlinească cererea, atunci să
vină regele cu Aman mâine la ospăţul ce-l voi pregăti, şi eu voi da
răspuns după porunca regelui".
9. În ziua aceea a ieşit Aman vesel şi voios. Dar când Aman a văzut
pe Mardoheu la poarta regelui şi că acesta nu s-a sculat măcar de
la locul său înaintea lui, s-a umplut de mânie asupra lui
Mardoheu.
10. Cu toate acestea Aman s-a stăpânit. Ajungând acasă, a trimis să
cheme pe prietenii săi şi pe Zereş, femeia sa.
11. Şi le-a povestit Aman despre bogăţia sa cea mare, despre
mulţimea fiilor săi şi despre felul cum l-a mărit pe el regele şi
cum l-a înălţat peste căpeteniile şi slujitorii săi.
12. "Ba şi regina Estera, a zis mai departe Aman, pe nimeni afară
de mine n-a chemat cu regele la ospăţul pe care l-a pregătit. Chiar
şi mâine sânt chemat la ea la ospăţ.
13. Dar toate acestea nu mă mulţumesc câtă vreme văd pe iudeul
Mardoheu şezând la poarta domnească".
14. La acestea Zereş, soţia sa, şi prietenii săi i-au zis: "Să se
pregătească spânzurătoare înaltă de cincizeci de coţi şi mâine
dimineaţă cere regelui să fie spânzurat Mardoheu şi apoi vei merge
voios la ospăţ cu regele". Acest cuvânt a plăcut lui Aman şi a pus
să se pregătească spânzurătoarea.
CAPITOLUL 6
Mardoheu în mare cinste.
1. În noaptea aceea Domnul a depărtat somnul de la rege şi
acesta a poruncit slugii să-i aducă Cronica însemnărilor zilnice şi
ele au fost citite înaintea regelui.
2. Acolo se afla scris ce descoperise Mardoheu regelui cu privire
la Bigtan şi Tereş, cei doi eunuci ai regelui, păzitorii pragului,
care uneltiseră să pună mâna pe regele Artaxerxe.
3. Atunci a zis regele: "Ce cinste şi răsplată s-a dat lui Mardoheu
pentru aceasta?" Iar oamenii regelui, care-i slujeau, au zis: "Nu i
s-a făcut nimic".
4. Când întreba regele de binefacerile lui Mardoheu, a venit Aman
în curte, iar regele a zis: "Cine este în curte?" Aman însă venise
în curtea de afară a casei regelui să vorbească cu regele, ca să
fie spânzurat Mardoheu în spânzurătoarea pe care i-o pregătise
el.
5. Şi oamenii regelui au zis: "Iată Aman stă în curte". Regele a
zis: "Să intre! "
6. Aman a intrat, iar regele i-a zis: "Ce să se facă omului pe care
regele vrea să-l cinstească?>> Aman socotea în inima sa: "Pe
cine altul voieşte regele să cinstească, dacă nu pe
mine?"
7. Şi a zis Aman: "Pentru omul pe care vrea să-l cinstească
regele,
8. Să se aducă îmbrăcăminte regească şi calul pe care călăreşte
regele şi coroană de rege;
9. Apoi să se dea hainele, coroana şi calul unuia dintre cei dintâi
dregători ai regelui, ca să îmbrace pe omul acela, pe care vrea
regele să-l cinstească şi să-l plimbe călare pe cal prin piaţa
cetăţii şi să se strige înaintea lui: Aşa se face omului, pe care
vrea regele să-l cinstească!"
10. Atunci regele a zis lui Aman: "Bine ai zis! Ia repede haine şi
cal, cum ai spus, şi fă aşa iudeului Mardoheu, care şade la poarta
regelui. Să nu laşi nimic din toate câte ai zis".
11. Şi a luat Aman haine şi cal, a îmbrăcat pe Mardoheu şi l-a
plimbat călare pe cal prin piaţa cetăţii, strigând înaintea lui:
"Aşa se face omului, pe care regele vrea să-l
cinstească!"
12. Apoi Mardoheu s-a întors la poarta regelui, iar Aman s-a dus
repede acasă trist şi cu capul în pământ.
13. şi a spus Aman soţiei sale, Zereş şi tuturor prietenilor săi
toate câte se petrecuseră cu el. Iar înţelepţii lui şi Zereş,
femeia sa, i-au zis: "Dacă Mardoheu, din pricina căruia a început
căderea ta, e din neamul iudeilor, atunci tu nu vei putea face
nimic împotriva lui, ci vei cădea sigur înaintea lui, căci cu el
este Dumnezeul cel viu>.
14. Şi încă grăind ei cu el, au venit eunucii regelui şi-l grăbeau
pe Aman să meargă la ospăţul pe care-l pregătise Estera.
CAPITOLUL 7
Aman spânzurat.
1. În ziua aceea regele cu Aman au venit să prânzească la regina
Estera.
2. În timpul ospăţului, regele a zis iarăşi către Estera: "Care
este dorinţa ta, regină Estera? Că ea îţi va fi împlinită. Şi care
este rugămintea ta, că ţi se va împlini chiar şi până la jumătate
din regatul meu".
3. Regina Estera a răspuns: "De am aflat bunăvoinţă în ochii tăi,
o, rege, şi dacă binevoieşte regele, atunci să ni se dăruiască
viată mie şi poporului meu, după ruga mea.
4. Căci suntem vânduţi noi, eu şi poporul meu, spre ucidere, spre
nimicire şi pieire. De am fi vânduţi ca să fim robi eu aş fi tăcut,
deşi vrăjmaşul nu ar fi acoperit paguba regelui".
5. Şi regele Artaxerxe a răspuns: "Cine este acela şi unde este
omul care a îndrăznit a gândi să facă aşa?
6. Iar Estera a răspuns: "Asupritorul Şi vrăjmaşul este răutăciosul
Aman!" şi s-a cutremurat Aman înaintea regelui şi a
reginei.
7. Şi s-a sculat regele de la ospăţ plin de mânie şi s-a dus în
grădina palatului; iar Aman a rămas să roage pe regina Estera,
pentru viaţa sa, căci vedea bine că regele hotărâse pieirea
lui.
8. Când s-a întors regele din grădina palatului, Aman tocmai se
aruncase pe patul pe care se afla Estera. Şi a zis regele: "Vrei
încă să şi siluieşti pe regină aici, în casa mea?" Acest cuvânt,
ieşit din gura regelui, acoperi de tulburare fata lui
Aman.
9. Atunci Harbona, unul din eunucii regelui, a zis: "Iată şi
spânzurătoarea pe care a pregătit-o Aman pentru Mardoheu, care a
grăit de bine pe rege, stă la casa lui Aman, înaltă de cincizeci de
coţi". Iar regele a zis: "Spânzuraţi-l acolo!"
10. Şi au spânzurat pe Aman în spânzurătoarea pregătită de el.
Numai aşa s-a potolit mânia regelui.
CAPITOLUL 8
Răzbunarea Iudeilor.
1. În ziua aceea, regele Artaxerxe a dat reginei Estera casa lui
Aman, vrăjmaşul Iudeilor; iar Mardoheu a fost chemat de rege, căci
Estera îi spusese că el este rudă cu ea.
2. Şi regele şi-a scos inelul pe care-l luase de la Aman, şi l-a
dat lui Mardoheu; iar Estera a pus pe Mardoheu ispravnic peste casa
lui Aman.
3. Apoi Estera a vorbit din nou înaintea regelui, a căzut la
picioarele lui, a plâns şi l-a rugat să abată răutatea lui Aman
Agaghitul şi uneltirea lui pe care el o îndreptase împotriva
Iudeilor.
4. Atunci regele şi-a întins sceptrul său cel de aur către Estera,
şi s-a ridicat Estera şi a stat înaintea feţei regelui,
5. Şi a zis: "De binevoieşte regele şi de am aflat eu trecere
înaintea feţei lui; de este drept lucrul acesta înaintea regelui şi
de plac eu ochilor lui, atunci să se scrie, ca să fie revocate
scrisorile cele trimise după uneltirile lui Aman, fiul lui
Hamadata, din ţara Agag, pentru uciderea Iudeilor în toate părţile
regatului;
6. Căci cum aş putea eu să privesc nenorocirea care ar atinge pe
poporul meu şi cum aş putea să văd pieirea neamului meu?"
7. Regele Artaxerxe a zis către Estera şi Mardoheu: "Casa lui Aman
am dat-o Esterei, iar pe el l-am spânzurat, pentru că şi-a întins
mâna sa asupra Iudeilor.
8. Scrieţi şi voi despre Iudei ce vă place, în numele regelui şi
întăriţi cu inelul regelui, căci scrisoarea scrisă în numele
regelui şi întărită cu inelul regelui nu se poate
schimba".
9. Atunci au fost chemaţi scriitorii regelui, în luna a treia,
adică în luna Sivan, în ziua de douăzeci şi trei ale lunii, şi cum
a poruncit Mardoheu, aşa s-a scris Iudeilor şi satrapilor,
guvernatorilor ţărilor şi cârmuitorilor ţinuturilor lor, de la
India până la Etiopia, din cele o sută douăzeci şi şapte ţări; şi
s-a scris fiecărei ţări cu scrierea ei şi fiecărui popor în limba
lui, şi Iudeilor le-a scris cu literele lor şi în limba
lor.
10. Mardoheu a scris în numele regelui Artaxerxe, scrisorile le-a
pecetluit cu inelul regelui şi le-a trimis prin curieri călări, pe
caii din hergheliile regelui,
11. Spunând că regele îngăduie iudeilor din fiecare cetate să se
adune ca să-şi apere viaţa lor, să bată, să ucidă şi să piardă pe
toţi cei puternici din popor şi din ţară, care ar vrea să-i atace,
cu femeile şi cu copiii lor, iar averea lor să o
jefuiască.
12. Aceasta să se facă în toate ţările lui Artaxerxe, într-o
singură zi, în a treisprezecea zi a lunii a douăsprezecea, adică a
lunii Adar. Cuprinsul acestei scrisori este următorul: "Marele rege
Artaxerxe, satrapilor celor o sută douăzeci şi şapte de rări de la
India şi până la Etiopia, guvernatorilor de provincii şi tuturor
supuşilor, credincioşilor lui, salutare. Mulţi din cei răsplătiţi
cu cinste prin nemărginita bunătate a binefacerilor s-au trufit
peste măsură şi nu numai supuşilor noştri caută să le facă rău, ci,
neputându-şi sătura mândria, încearcă să urzească uneltiri şi
împotriva binefăcătorilor lor, pierzând nu numai simţul
recunoştinţei omeneşti, ci, plini de trufie nebună, caută în chip
nelegiuit să scape şi de judecata lui Dumnezeu, Cel ce pururea
toate le vede. Dar adesea şi mulţi, fiind îmbrăcaţi cu putere, ca
să rânduiască lucrurile prietenilor ce s-au încrezut în ei, prin
încredinţările lor îi fac vinovaţi de vărsare de sânge nevinovat
şi-i supun la primejdii de neînlăturat, amăgind gândul bun şi
neprihănit al stăpânilor prin vorbărie vicleană şi mincinoasă.
Aceasta se poate vedea atât din povestirile mai vechi, cum am spus,
precum şi din faptele săvârşite în chip nelegiuit înaintea ochilor
voştri de răutatea celor ce stăpânesc cu nevrednicie. De aceea ne
îngrijim pentru viitor, ca să întocmim noi o împărăţie netulburată
pentru toţi oamenii din lume, neîngăduind înşelătoriile, şi
pricinile ce ni se înfăţişează judecându-le cu toată luarea aminte
cuvenită. Aşa Aman, fiul lui Hamadata Macedoneanul, cu adevărat
străin de sângele persan şi foarte departe de bunătatea noastră,
fiind primit oaspete la noi, s-a învrednicit de bunăvoinţa pe care
noi o avem către orice popor, până într-atâta, încât a fost numit
părintele nostru şi cinstit de toţi, înfăţişându-se ca a doua
persoană după tronul regal. Dar fiind de o mândrie nemăsurată, a
uneltit să ne lipsească pe noi de putere şi de viaţă, iar pe
salvatorul şi pururea binefăcătorul nostru Mardoheu şi pe
nevinovata părtaşă la regalitatea noastră, Estera, cu tot poporul
lor, se silea prin felurite măsuri viclene să-i piardă. Astfel
socotea el să ne lase fără oameni, iar împărăţia persană să o dea
Macedonenilor. Noi însă pe Iudei, osândiţi de acest făcător de
rele, la moarte, îi găsim nu răufăcători, ci oameni care trăiesc
după cele mai drepte legiuiri şi fii ai Dumnezeului celui viu, mare
şi preaînalt, Care ne-a dăruit nouă şi strămoşilor noştri împărăţie
preafericită. De aceea bine veţi face, de nu veţi aduce la
îndeplinire scrisorile trimise de Aman al lui Hamadata, căci el,
făcând aceasta, a fost spânzurat la porţile Suzei cu toată casa,
după cuvântul lui Dumnezeu, Celui ce stăpâneşte peste toţi, Care
i-a dat lui curând osânda cuvenită. Iar o copie a acestei scrisori
puneţi-o la vedere în tot locul, să lăsaţi pe Iudei să se
folosească de legile lor şi să-i ajutaţi, ca pe cei ce se vor scula
asupra lor la vreme de necaz să-i poată răpune în ziua de
treisprezece ale lunii a douăsprezecea, Adar, chiar în ziua aceea.
Căci Dumnezeu, Cel ce stăpâneşte peste toţi, în loc să piardă pe
poporul cel ales, i-a rânduit lui această bucurie. Şi voi,
Iudeilor, între sărbătorile voastre vestite, sărbătoriţi şi această
zi însemnată cu toată veselia, ca să fie de acum şi să rămână în
viitor pentru voi şi pentru Perşii binevoitori amintirea izbăvirii
voastre, iar pentru duşmanii voştri să fie amintirea pieirii lor.
Fiecare cetate, sau ţinut îndeobşte, care nu se va conforma, se va
pustii fără cruţare cu sabie şi foc şi va ajunge nu numai nelocuită
de oameni totdeauna, ci dezgustătoare pentru fiare şi
păsări.
13. Copii ale acestei scrisori să se dea în fiecare ţară, ca lege,
astfel ca Iudeii să fie gata pentru ziua aceea să se răzbune pe
vrăjmaşii lor".
14. Curieri, călări pe cai iuţi din hergheliile regelui, au alergat
repede şi cu mare grabă, cu porunca regelui. Porunca a fost vestită
şi în cetatea Suza.
15. Mardoheu a ieşit de la rege în veşminte regeşti de culoare
purpurie şi albă şi cu cunună mare de aur, iar cetatea Suza s-a
bucurat şi s-a veselit.
16. La Iudei a fost atunci lumină în case, bucurie, veselie şi mare
prăznuire.
17. De asemenea în toate ţările, prin toate cetăţile şi în toate
locurile unde ajunsese scrisoarea cu porunca regelui, a fost
bucurie, veselie, ospeţe şi prăznuire la Iudei. Chiar şi dintre
popoarele ţării mulţi se făcură Iudei, pentru că-i cuprinsese frica
de Iudei.
CAPITOLUL 9
Iudeii rânduiesc sărbătoare.
1. În luna a douăsprezecea, adică în luna Adar, în a
treisprezecea zi, când a sosit timpul aducerii la îndeplinire a
poruncii regelui şi a decretului lui; în ziua aceea, când
nădăjduiau duşmanii Iudeilor să-i biruiască, s-a dovedit dimpotrivă
că Iudeii şi-au arătat puterea asupra duşmanilor lor;
2. Atunci Iudeii s-au adunat în toate cetăţile lor, prin toate
ţările lui Artaxerxe, ca să pună mâna pe cei ce le doreau răul şi
nimeni n-a putut sta împotriva feţei lor, pentru că frica de Iudei
apăsa asupra tuturor popoarelor.
3. Toate căpeteniile ţărilor, satrapii, guvernatorii şi slujitorii
regelui au sprijinit pe Iudei, de teama lui Mardoheu,
4. Căci Mardoheu era mare în casa regelui şi renumele lui se lăţise
în toate ţările, deoarece omul acesta, Mardoheu, devenise tot mai
puternic.
5. Atunci au stârpit Iudeii pe toţi duşmanii lor, ucigând cu sabia,
omorând, pierzând şi făcând cu duşmanii lor după voia
lor.
6. În cetatea Suza, au ucis Iudeii cinci sute de oameni.
7. Între aceştia au ucis şi pe Parşandata, pe Dalfon, pe
Aspata,
8. Pe Porata, pe Adalia, pe Aridata,
9. Pe Parmaşta, pe Arisai, pe Aridai şi pe Iezata,
10. Adică pe cei zece feciori ai lui Aman, fiul lui Hamadata,
vrăjmaşul Iudeilor; dar ei nu i-au prădat de averile lor.
11. În acea zi s-a adus la cunoştinţă regelui numărul celor ucişi
în cetatea Suza.
12. Atunci regele a zis către regina Estera: "În cetatea Suza, au
ucis Iudeii cinci sute de oameni şi pe cei zece fii ai lui Aman. Ce
vor fi făcut ei în celelalte ţări ale regelui? Care este dorinţa
ta? Ea ţi se va împlini. Şi ce dorinţă mai ai? Că ea îţi va fi
împlinită".
13. Estera a răspuns: "De binevoieşte regele, să se îngăduie
Iudeilor celor din Suza să facă acelaşi lucru şi mâine, pe care
l-au făcut astăzi, iar pe cei zece fii ai lui Aman să-i
spânzure".
14. Şi a poruncit regele să se facă aşa; s-a dat poruncă în Suza şi
pe cei zece fii ai lui Aman i-au spânzurat.
15. Şi s-au adunat Iudeii cei din Suza şi în ziua a paisprezecea a
lunii lui Adar şi au omorât trei sute de oameni, dar la jaf nu
şi-au întins mâinile.
16. Iar ceilalţi Iudei care se aflau în ţările regelui s-au adunat
ca să-şi apere viaţa lor şi să fie netulburaţi de vrăjmaşii lor.
Aceştia au omorât din duşmanii lor şaptezeci şi cinci de mii, iar
la jaf nu şi-au întins mâinile.
17. Aceasta s-a petrecut în treisprezece ale lunii lui Adar. În
ziua de paisprezece a aceleiaşi luni s-au liniştit şi au făcut-o zi
de ospăţ şi de veselie.
18. Iudeii însă, care se aflau în Suza, s-au adunat în ziua de
treisprezece şi de paisprezece ale lunii lui Adar, iar în
cincisprezece ale ei s-au liniştit şi au făcut-o zi de ospăţ şi de
veselie.
19. De aceea Iudeii din provincie, care locuiesc în sate
neîntărite, petrec ziua de paisprezece ale lunii Adar în veselie şi
ospeţe, ca zi de sărbătoare, trimiţându-şi daruri unii altora; iar
cei ce trăiesc în oraşe petrec şi ziua de cincisprezece ale lunii
Adar în mare veselie, trimiţând daruri vecinilor.
20. După aceea Mardoheu a scris toate întâmplările acestea şi a
trimis scrisori tuturor Iudeilor care erau în ţările regelui
Artaxerxe, la cei de aproape şi la cei de departe,
21. Ca să sărbătorească acele zile bune în fiecare an, în ziua de
paisprezece şi de cincisprezece ale lunii Adar,
22. Întrucât acestea sânt zilele în care Iudeii au fost lăsaţi în
pace de vrăjmaşii lor şi întrucât aceasta este luna în care
întristarea lor s-a prefăcut în bucurie şi tânguirea în zi de
sărbătoare. Să facă dar din ele zile de petrecere şi de veselie,
trimiţându-şi unii altora daruri şi dând milostenie la
săraci.
23. Şi au primit Iudeii cele ce le scrisese Mardoheu:
24. Cum Aman, fiul lui Hamadata, din ţara Agag, vrăjmaşul tuturor
Iudeilor, se gândise să-i ucidă şi aruncase Pur, adică sori, pentru
pierderea lor;
25. Cum Estera a străbătut până la rege şi cum regele a poruncit
prin scrisoare nouă, ca uneltirea cea rea a lui Aman, pe care o
plănuise el asupra Iudeilor, să se întoarcă asupra capului lui şi
să-l spânzure pe el şi pe fiii lui.
26. De aceea s-au şi numit aceste zile Purim, de la numirea Pur.
Deci, potrivit cu toate cuvintele scrisorii şi cu toate cele ce ei
văzuseră şi cu cele ce se petrecuseră la ei,
27. Iudeii au stabilit şi au primit pentru ei şi pentru urmaşii lor
şi pentru cei ce li se vor alătura, ca să sărbătorească fără
abatere aceste două zile în fiecare an după rânduială,
28. Şi ca zilele acestea ale Purimului să fie pomenite şi prăznuite
din neam în neam, în fiecare familie, la Iudei, în fiecare ţară şi
în fiecare cetate.
29. Regina Estera, fiica lui Abihail şi Mardoheu Iudeul au scris a
doua oară în chip stăruitor cele ce au făcut ei, ca să întărească
scrisoarea despre Purim,
30. Şi au trimis scrisori tuturor Iudeilor din cele o sută douăzeci
şi şapte de ţări ale regatului lui Artaxerxe cu cuvinte de pace şi
de credincioşie,
31. Ca ei să păzească cu tărie aceste zile ale Purimului la vremea
lor, precum le statorniciseră Mardoheu Iudeul şi regina Estera,
pentru ei şi pentru urmaşii lor cu post şi tânguire.
32. Şi porunca Esterei întări aşezarea sărbătorii Purimului
scriind-o în carte.
CAPITOLUL 10
Lauda lui Mardoheu.
1. După aceea regele Artaxerxe puse bir pe ţări şi pe insulele
mării.
2. De altfel toate faptele slăvite şi atotputernicia lui, cum şi
arătarea amănunţită a măririi lui Mardoheu cu care-l cinstise
regele, sânt scrise în cartea Cronicilor regilor Mediei şi
Persiei.
3. De asemenea e arătat acolo că iudeul Mardoheu era al doilea după
regele Artaxerxe, mare înaintea Iudeilor şi iubit între mulţimile
fraţilor săi, căci căuta binele poporului său şi vorbea în folosul
neamului lui. Şi zicea Mardoheu: "De la Dumnezeu a fost aceasta, că
eu mi-am adus aminte de visul pe care l-am visat despre aceste
întâmplări, că n-a rămas neîmplinit nimic din el. Izvorul cel mic
s-a făcut râu mare şi a fost lumină, soare şi mulţime de apă; acest
râu este Estera, pe care şi-a luat-o de femeie regele şi a făcut-o
regină. Iar cei doi balauri sânt eu şi Aman. Popoarele sânt cei ce
s-au unit să stârpească numele Iudeilor; iar poporul meu sânt
Israeliţii, care au strigat către Dumnezeu şi au fost izbăviţi. A
izbăvit Dumnezeu pe poporul Său şi ne-a izbăvit Domnul din toate
relele acestea. Săvârşit-a Dumnezeu semne şi minuni mari, cum n-au
fost printre neamuri. Aşa a rânduit Dumnezeu doi sorţi: unul pentru
poporul lui Dumnezeu, iar celălalt pentru neamuri. Aceşti doi sorii
au ieşit în ceasul, la vremea şi în ziua judecăţii înaintea lui
Dumnezeu şi a tuturor neamurilor. Atunci şi-a adus aminte Domnul de
poporul Său şi a dat dreptate moştenirii Sale. Aceste zile ale
lunii lui Adar, adică a paisprezecea şi a cincisprezecea ale
acestei luni, se vor prăznui veşnic cu alai, cu bucurie şi veselie
înaintea lui Dumnezeu în poporul Său Israel. în anul al patrulea al
domniei lui Ptolomeu şi a Cleopatrei, Dositei, care se spune că a
fost preot şi levit şi Ptolomeu, fiul său, au adus în Alexandria
această scrisoare despre Purim. Această scrisoare se spune că a
tâlcuit-o Lisimah, fiul lui Ptolomeu, care fusese la
Ierusalim.
|