Pregătirea pentru sărbătorile pascale încep conform cărţii Exodului în ziua a X-a lunii stabilită aici ca luna întâi a anului - “Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron în ţara Egiptului:

„Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului. Vorbiţi întregii adunări a lui Israel şi spuneţi-i: „În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare cămin. Dacă sunt prea puţini în casă pentru un miel, să-l ia cu vecinul lui cel mai de aproape, după numărul sufletelor; să faceţi socoteala cât poate mânca fiecare din mielul acesta. Să fie un miel fără cusur, de parte bărbătească, de un an; veţi putea să luaţi un miel sau un ied”. – Exodul 12:1-5;

Apoi “în luna întâi, în ziua a XIV-a lunii, către seară, sunt Paştile Domnului” - Leviticul 23:5;

Iar în ziua a cincisprezecea a aceleiaşi luni este sărbătoarea azimei Domnului: “şapte zile să mâncaţi azime”. - Leviticul 23:6; Mesia a comparat pâinea dospită şi cu învăţăturile mincinoase (Matei 16:11-12).

În Israel ziua cea mai importantă a sărbătorii este prima zi când seara în ajun fiecare bărbat, femeie şi copil este ocupat de măturarea aluatului vechi din bucătării, curăţare în dulapurile lor, rafturi, sertare şi vehicule, în scopul de a fi gata pentru acest festival cel mai important al pâinilor fără drojdie. Pentru a împlinii porunca lui Dumnezeu fiecare colţ şi crăpătură trebuie să fie golit şi şters, în scopul de a se asigura că fiecare locuinţă este fără firimituri, în ebraică: chameţ (din produse dospite) (Exodul 12:15).

Conform cu Haggadah 'rânduiala de paşti', o carte ebraică scrisă în antichitate legat de tradiţia de paşte transmisă pe cale orară din generaţie în generaţie, conţinutul platoului de “seder”, de rânduială conţine şase elemente tradiţionale după cum urmează:

Dacă la o masă de Şabat, primul lucru care de obicei urmează să fie mâncat după kidduş peste vin este pâine, la masa de Seder, primul lucru care urmează să fie mâncat după kidduş este o legumă. Acest lucru duce imediat la faimoasa întrebare, Ma Niştana - "De ce este această noapte diferită de toate celelalte nopţi?" când de obicei un copil trebuie să recite răspunsul. Simbolizează şi perioada de primăvară.

Simbolizează korban Pesah (jertfa de Paşti), care a fost Mielul oferit cân era Templul din Ierusalim. Vegetarienii substituie adesea o sfeclă de zahăr, citând Pesahim 114b ca justificare.

Beiţah - Un ou fiert tare, simbolizând hagigah korban (festivalul de sacrificiu), care a fost oferit în Templul din Ierusalim şi prăjite şi de mâncat, ca parte a mesei în noaptea de Seder.

Deşi ambele jertfe Pesah şi hagigah au fost de animale, hagigah este comemorat de către un ou, un simbol de doliu (ca ouăle sunt primul lucru servit la ceremonie, după o înmormântare), care evocă ideea de doliu în lipsa Cortului Întâlnirii sau a Templului, şi incapacitatea de a oferi o altă jertfă mai mare decât Mielul nostru de paşti, Mesia, care a fost jertfit şi a înviat a treia zi a sărbătorii ca Mielul zilei Primului Rod care s-a ţinut doar după ce Iosua a intrat în prima promisiune şi după ce a tăiat împrejur (a circumcis) pe toţii copii lui Israel. De la distrugerea Templului, beiţah se serveşte ca o amintire, un memento vizual de hagigah, acesta nu este folosit în timpul părţii oficiale a mesei, dar unii mănâncă cu apă sărată ca primul curs de masă.

În comunităţile ebraice există şapte prescripţii (miţvoturi) pe care le aplică la Seder. Primele două rezultă direct din poruncile lui Dumnezeu iar celelalte provin din Mişna sau din tradiţia iudeilor:

În toate patru Evangheliile Mesia Ieşua (Iisus), participă la Sederurile de Paşti. Avem elementele sederelor, cum este “cupa răscumpărării”; cufundarea ierburilor amare; şi afikomenul (ultima piesă de pâini nedospite pasate şi mâncate la sfârşit) toate vin din Legea Orală aşa cum sunt scrise în Mişna (M. Pesahim Cap. 10). El nu doar a acceptat şi a ţinut aceste rituale ale Legii Orale, ci chiar a vorbit despre ele ca fiind profetice cu privire la el însuşi.

În ajunul zilei dintâi a sărbătorii pâinilor azime, în ebraică Hag Maţot, când se jertfeşte mielul, ucenicii L-au întrebat pe Domnul unde doreşte să gătească, ca să mănânce Paştile. După ce ia instruit ei au jertfit unui miel la Templu, iar Petru şi Ioan contactaţi un om care a oferit camera "de sus" din odaia lui de la Ierusalim. Acest credincios, împreună cu cei doi apostoli, trebuie să aibă participat la toate celelalte detalii ale sărbătorii, inclusiv setările de loc, ustensile, produse alimentare, şi aşa mai departe însă din cauza că Domnul a spălat picioarele ucenicilor este probabil să fi rămas la Cina Legământului Cel Nou.

Conform obiceiului, pielea de pe Mielul ar fi dată la gazda a casei după obiceiul pelerinilor care vin din locuri îndepărtate. Miel, probabil, a fost gătit la cuptor, din moment ce orice rupere a oaselor a fost strict interzisă. Asta a fost dat prin lege fiindcă atunci când Mesia a fost răstignit oasele lui nu au fost zdrobite pentru a grăbi moartea Sa ca în cazul celor doi tâlhari.

Şi s-a iscat între ei (apostoli) şi un murmuit: cine dintre ei se pare că e mai mare?

Iar Ieşua (Iisus) le-a zis: Regii neamurilor domnesc peste ele şi se numesc binefăcători.

Dar între voi să nu fie astfel, ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai micuţ, şi căpetenia ca acela care slujeşte. Căci care este mai mare: cine stă la masă, sau cine slujeşte la masă? Nu cine stă la masă? Şi Eu totuşi, sunt în mijlocul vostru ca cel ce slujeşte la masă. Voi sunteţi aceia, cari aţi rămas necontenit cu Mine în încercările Mele.

De aceea vă pregătesc Împărăţia, după cum Tatăl Meu Mi-a pregătit-o Mie, ca să mâncaţi şi să beţi la masa Mea în Împărăţia Mea, şi să şedeţi pe scaune de domnie, ca să judecaţi pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.”

Conform obiceiului ebraic slujitorul se spală pe mâini de fiecare dată înainte de a atinge orice hrană servită. Probabil cam la acest pas Domnul Iisus a făcut o adiţie ceremoniei, una de neuitat, care a dat o înţelegere mai profundă spălărilor:

Petru I-a zis: „Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!” Iisus i-a răspuns: „Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine.” „Doamne,” I-a zis Simon Petru, „nu numai picioarele, dar şi mâinile şi capul!”

Iisus i-a zis: Cel ce a făcut baie n-are nevoie să-i fie spălate decât picioarele, căci este curat tot. Şi voi sunteţi curaţi, însă nu toţi. Căci ştia pe cel ce avea să-L vândă; de aceea a zis: Nu toţi sunteţi curaţi. După ce le-a spălat picioarele şi Şi-a luat hainele, S-a aşezat iar la masă şi le-a zis: Înţelegeţi ce v-am făcut Eu?

Nu vorbesc despre voi toţi; cunosc pe aceia pe cari i-am ales. Dar trebuie să se împlinească Scriptura, care zice: „Cel ce mănâncă pâine cu Mine a ridicat călcâiul împotriva Mea.” Vă spun lucrul acesta de pe acum, înainte ca să se întâmple, pentru ca, atunci când se va întâmpla, să credeţi că Eu Sunt.

Adevărat, adevărat, vă spun că, cine primeşte pe acela pe care-l trimet Eu, pe Mine Mă primeşte; şi cine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimes pe Mine.”

După ce a spus aceste cuvinte, Iisus S-a tulburat în duhul Lui, a mărturisit, şi a zis:

„Adevărat, adevărat, vă spun, că unul din voi Mă va vinde.”

Ucenicii se uitau unii la alţii, şi nu înţelegeau despre cine vorbeşte. - Ioan 13:18-22

Unul din ucenici, acela pe care-l iubea Isus, stătea la masă culcat pe sânul lui Iisus.

Simon Petru i-a făcut semn să întrebe cine este acela despre care vorbea Iisus.

Şi ucenicul acela s-a rezemat pe pieptul lui Iisus, şi I-a zis: „Doamne, cine este?”

Iisus a răspuns: „Acela, căruia îi voi întinge bucăţica, şi i-o voi da.” Şi a întins o bucăţică, şi a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon, Iscarioteanul.

Cum a fost dată bucăţica, a intrat Satana în Iuda. Iisus i-a zis: „Ce-ai să faci, fă repede.”

Dar nimeni din cei ce şedeau la masă, n-a înţeles pentru ce îi zisese aceste vorbe.

Iuda, după ce a luat bucăţica, a ieşit afară în grabă. Era noapte. - Ioan 13:23-30; Matei 26:22-25;

După ce a ieşit Iuda, Iisus a zis: „Acum, Fiul Omului a fost proslăvit şi Dumnezeu a fost proslăvit în El.

Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” - Ioan 13:23-30;

Următorul pas în Seder este să spui povestea izbăvirii copiilor lui Israel din robie. Ne putem imagina că Iisus a împărtăşit aceiaşi poveste cu discipolii Săi dar scripturile nu spun cu certitudine. Astăzi acest recital lung este dat de tatăl. Nararea începe când fiul cel mai mic întreabă o serie de întrebări care încep cu:

Şamura Maţot

După ce toţi au luat partea din pâinea azimă, celebrantul împarte câtva din ierburile amare pentru ca toţi să le guste. O iarbă amară sau aromată, cum e hreanul, serveşte să ne reamintească de amărăciunea legării păcatului.

ETAPA a IX-a - Koreş - SANDWICHUL HILLEL,

În loc să mâncăm doar mielul de paşti fript pe foc în zilele noastre se substituie şi cu “haroset”. Conform cu Haggadah, sunt distribuite frânturi ale dedesubtului celor trei azimi /maţa. Participanţii plasează ceva din ierburile amare / aromate şi le combină cu "Haroset", un mixaj gustos de mere, nuci, şi mirodenii, şi le plasează între două bucăţi de azimi /maţa. Acest amestec neplăcut şi ciudat de amar şi dulce ne învaţă că este o opoziţie în toate lucrurile şi că noi must trebuie să trecem prin încercări pentru ca să cunoaştem fericirea. Înainte de împărtăşirea acestui 'sandwich' este reamintit Hillel, care a fost un proeminent învăţător (ravi) între evreii Palestinei chiar anterior naşterii lui Christos, combinând mielul Pascal, Maţa şi Ierburile Aromate pe cum el mânca Paştile. El atunci le-ar fi mâncat ca una, pentru a împlini literal porunca din Numeri 9:11 care spune: “Cu pâini azime şi cu ierburi amare să mănânce ei mielul.” Aceasta a fost mai puţin practica urmată de mulţi la acea vreme a Domnului. Această bucăţică de prost gust aminteşte participanţilor că amărăciunea robiei păcatului şi cu experienţă în această viaţă sunt de asemenea amestecate cu dulceaţa de răscumpărare. Nu există nici o menţiune în Scripturi, că Haroset a fost mâncat de la Cina cea de Taină, acesta fiind un substitut al bucăţii de miel (Z'roa) pentru vegetarieni.

Acestea fiind spuse de Haroset ne putem delecta singur sau cu paleta mixată tulburată. Gustul dulce de mere şi scorţişoară sunt un deliciu binevenit ca cei mai mulţi participanţi continuă să tresară după efectul după plantei amare. Aceasta, de asemenea, este un moment care ne învaţă prin ilustrarea faptului că amărăciunea păcatului zăboveşte cu noi pentru o lungă perioadă de timp.

ETAPA a X-a – Şulchan Oreh

În vremea exodului nu a existat un Cort al Întâlnirii şi nu erau rânduiţi preoţi cărora să le revină o parte din carne iar în Egipt se ştia că grăsimea numită “său” nu este bună de mâncat (koşer). Există obiceiul ca la această etapă să se discute cum era pe vremea când exista Cortul Întâlnirii şi cele două Temple din Ierusalim, inclusiv despre modul în care preoţi leviţi (coheni) au sacrificat miei care au fost aduşi în curte (azara), pe Ajunul Paştilor (Erev Pesah).

În curtea interioară fiecare miel a fost tăiat, carnea a fost sărată, şi anumite părţi s-au ars pe altar DOMNULUI, alte părţi au revenit preotului. În cele din urmă, restul a fost dat ofertantului care a luat acasă pentru a fi prăjită peste un foc deschis (rotisor, grătar, ş.a.).Familia va aduna şi mânca o parte din carnea jertfită de Paşti (Pesah korban) cu pâini nedospite (maţa) şi ierburi aromate-amare (maror).

În vremea lui Mesia acesta a fost punctul când mielul a fost mâncat cu pâini azime, vin şi ierburi amare, tot aşa cum s-a făcut cu 1300 ani înainte de această noapte. An de an cum Iisus celebra Paştile El a gustat carnea mielului care a fost un simbol şi aducere aminte ale Lui şi sacrificiului pe care El s-a născut să îl ofere. Acum în această noapte a Ultimei Cine, El a mâncat Paştile final chiar înainte ca el să fie împlinit profetic. Domnul, ucenicii, şi toţi din Israel au consumat mielul în acea noapte. Aceasta a declanşat o serie de evenimente care sfârşesc cu Iisus care permite pentru păcatele poporului Săi şi a întregii lumii să fie străpuns ca un miel atârnat.

În zilele noastre porţia mesei pascale include pui, salată, verdeţuri, şi fructe, dar în general mielul nu se mai mănâncă sau nu se mai împlineşte porunca din Exod legată de consumarea cărnii până în zori şi a arderii oaselor.

Mesia este un miel perfect fără cusur, de acesta porunca cere un miel sau un ied de parte bărbătească fără meteahnă, şi nu permite tăierea unui animal care a ajuns la maturitate ori care este de parte femeiască.

-- Până în acest moment un copil ar fi găsit Afikomenul, bucata de pască (maţa) ascunsă, pentru ca cina să poată continua şi ca celebrantul să se poată împărtăşi, şi copilul primeşte un cadou mai mare decât pâinea în sine, tot aşa şi noi primim darul Vieţii Veşnice. --

Putem menţiona aici mai multe asemănări între bucata de pâine azimă şi Trupul lui Mesia, care a fost "străpuns pentru fărădelegile noastre, a fost lovit pentru erorile noastre ... şi prin rănile sale suntem tămăduiţi." (Isaia 53:5). Această pască era în mijlocul celor trei, şi a fost ascunsă (Ţafun), adică “îngropată”, la fel ca Trupul Său.

Recităm binecuvântarea pentru pâine (acum ori înainte de a “lua şi mânca”):

Se citeşte: Matei 26:26 şi 1 Corinteni 11:23-24; iar după citire luăm un moment de linişte...
Liderul Mesei zice apoi:

Apostolii se împărtăşesc din pâine aşa cum li s-a spus.

CUPA RĂSCUMPĂRĂRII; A TREIA CUPĂ DE VIN

La sfârşitul mesei este pronunţată o rugăciune concluzionată de mulţumire. Acesta marchează începutul Părţii a II-a a mâncării Paştilor DOMNULUI care durează încă o oră ori mai mult. Psalmul Hallel (de laudă în ebraică) a fost intonat anterior la început cu Psalmul 113 & 114 şi acum continuă cu intonarea Psalmilor de la 115 la 118. Matei se referă la cântarea imnurilor la Ultima Cină în capitolul 26:30.

A treia “Cupa Răscumpărării” de vin este ridicată, aici se poate folosi o cupă pentru toţi participanţii (Cupa Specială – “paharul lui Ilie”, cel care trăieşte-veşnic) ori fiecare participant are “propriul pahar”).

Aşa cum se spune în cartea Haggadah, "Acum că noaptea a avansat mult, aşteptările încheie spre o reînnoire, pe această aniversare a izbăvirii care a avut loc prima dată de Paşti; pentru că conform cu povestea aceasta este o 'Noapte de Veghere pentru Domnul în toate generaţiile' (Exodul 12:42)."

În acest moment Ieşua (Iisus) ar fi luat paharul, a binecuvântat rodul viţei, zicându-le:

Recităm binecuvântarea pentru “rodul viţei” (acum ori înainte de a bea paharul):

Se citeşte: Matei 26:27-28 şi 1Corinteni 11:23-29. După citire, luăm un moment de tăcere....

Înainte de a bea, Liderul Mesei ridică cupa şi zice:

Profetul Ilie (Eliyahu), care a fost luat în rai fără a gusta moartea, cel care va veni conform profeţiei din profetul Maleahi este Ioan Botezătorul care are această făgăduinţă asemeni ucenicului său Elisei (Elişa) aşa cum s-a vestit prin îngerul Gavriel:

Se poate citi aici făgăduinţa celor doi profeţi, cei doi lăstari de măslin, care vin în “duhul şi puterea lui Ilie”, care sunt martori ai morţii, învierii şi înălţării lui Mesia, şi care vor sta la stânga şi dreapta lui Mesia atunci când va umbla în haine albe cu cei şapte îngeri încinşi cu brâu de aur la Tronul lui Dumnezeu.

În cartea Apocalipsa, Ioan vede, cele două braţe laterale (Zaharia 4:3) sunt cei doi măslini, cei doi fii (copii de parte bărbătească) care-i stau înainte domnului întregului pământ (Zaharia 4:14), aşa cum s-a profeţit în Apocalipsei 11:4-14 şi în Apocalipsa 1:12-13 şi 2:1 unde slujitorul tuturor “şameşul” este în mijloc, şi în 15:6 unde Ioan vede pe cei şapte îngeri cu haine albe luminoase şi brâu de aur ca “şameşul”.

Urmează laude spre punerea unui sfârşit păcatului şi intonarea Psalmilor de Laudă (Halell), moment care se încheie cu cântecele şi cu ultima cupă de vin.

Se sugerează în Matei 26:30 că Mesia cu ucenicii s-au urcat după cină pe MUNTELE Măslinilor în drumul lor spre grădina Ghetsimani.

La “Cina cea de Taină”, evanghelistul a numit în Luca cap. 20:22 această cupă finală 'cupa de cupă cină' referindu-se la Prima Parte care se încheie cu mâncatul cărnii de miel, fie se referă la încheierea întregii rânduieli caz în care în loc de cupa a II-a poate referi la cupa a IV-a.

Băutul acestui pahar este pentru a da Paştilor o semnificaţie şi mai clară, şi cinei pe care o mâncăm “ori de câte ori pomenim moartea lui Mesia”.

Se răspunde la întrebarea: Cine, şi ce este, Ieşua (Iisus) ?